Saptamanale

  Zboara saptamanile aici. Nu stiu cum se face dar azi e luni, azi e vineri. Cum era vorba aia, timpul zboara cand te distrezi. Azi cand am luat-o de la scoala era, din nou, iradianta. Cu gura pana la urechi mi-a sarit in brate spiridusa. Pe drum spre casa mi-a zis "mami, azi a fost o zi super! ca toate... mami, mai stii cand imi era frica sa vin in Anglia?"... Ooohohoooo, mai stiu, maica... spaima mai mare ca aia n-am avut nici io nici tactu, te asigur. 

  Cat ne-am framantat noi daca o sa-ti fie tie bine, daca aoleu... vaidemine, saracul copil, ce-i facem noi nebunii... Ca azi sa-mi zica fi-mea "mami, ce te mai iubesc io pe tine ca m-ai adus aici, multumesc, mami!" Asa declara ea lucruri mari si importante. Bucuria de a o vedea atat de fericita face ca tot efortul sa fie mai mult decat binevenit. Ca na, nu e usor sa iti iei viata de la capat. Nu e simplu deloc. Discutam ieri asta cu o colega de la scoala, o profesoara spre 50 de ani. Ei acum cam toti au ajuns sa ma cunoasca destul cat sa isi faca curaj sa ma intrebe de ce si cum am ajuns noi aici.

  I-am povestit una-alta si i-am zis ca nu e usor dar ca e incredibil de frumos sa iesi din rutina si sa traiesti o aventura. Tipa era atat de incantata de Mara ca nu mai contenea sa-mi povesteasca cum a auzit-o vorbind engleza si s-a socat ca nu stie cand s-a intamplat asta :))) Nimeni nu stie. Cert e ca copilul luat si aruncat intre oameni buni si blanzi a supt engleza ca un burete. Si a invatat si multe altele pe langa asta. 

  Pe de alta parte chiar si eu am inceput sa-i inteleg pe copiii de la scoala cand imi vorbesc. Uneori :)))))))))))). Ca deh, multi au 4 ani  si vorbesc teribil de stalcit...si sa te tii aventura naibii cand vine cate unul sa-ti zica ca cutarica l-a tras de o maneca si a vrut sa-l muste. De multe ori zambesc, dau din cap si ma uit sa vad in ce directie imi arata ca sa ma prind cam ce-ar vrea. Sunt draguti in marea lor majoritate, putine sunt exceptiile. Chestia fabuloasa este ca toti au respect pentru autoritate. Daca un adult vorbeste catre ei il asculta. Si asta nu pentru ca au fost "atacimentizati" (aici nu exista asa ceva) ci pentru ca intotdeauna cand incalca regulile li se spune asta si li se ofera si consecinta. 

  Nu au "pedepse" grave. Au pedepse simbolice. Copiii au numele magnetice lipite pe un perete si acolo isi pot muta numele mai sus sau mai jos in functie de lucrurile pe care le fac. Sunt recompensati cu asta si cu abtibilduri. Pentru masa de pranz avem "Dinner lady award sticker" pe care le purtam cu noi ca pe Dumnezeu pentru ca ei au grija sa manance tot si apoi sa vina, sa ne arate farfuria goala si sa clipeasca din gene. Nici nu zic "vreau sticker", doar iti bat asa un apropo discret, hai cucoana, te simti si tu cu ceva? 

  Zilele trecute a fost un incident la pranz intr-una din clasele mai mari. Nu stiu ce-au reusit ei sa faca acolo, cert este ca tipa care-i supraveghea si e insarcinata in primele luni s-a simtit in pericol. Au dat peste ea cu o usa in mod intentionat si apoi au dat dovada de ceva lipsa de respect, nu stiu exact detaliile decat din auzite din zbor. Well, a doua zi, colega mea a refuzat sa mai mearga la clasa aia, a spus supervizoarei sa o mute. Ceea ce au si facut. In plus, a doua zi invatatoarea lor nu i-a mai lasat la pranz. Adica a stat cu ei in clasa. Invatatorii pleaca din clasa la pranz, copiii care au pachet de acasa il mananca in clasa daca e frig/ploua sau afara daca e ok, restul merg la cantina, sub supravegherea personalului "de pranz". Asa ca invatatoarea mi-a zis ca "vor invata respectul, nu o sa plec din clasa si vor manca in liniste fara sa iasa la joaca, ca sa inteleaga ca asemenea comportamente nu sunt acceptabile". Pam pam. Adica invatatoarea s-a si auto-pedepsit pentru ca a simtit ca e responsabilitatea ei, ca ea nu i-a invatat destul din moment ce ei s-au purtat asa. Asa ca femeia si-a luat pranzul cu obraznicii :) In liniste! 

  Copiii stiu asta de mici. Ca nu e ok. Evident, sunt copii si sunt facuti sa incalce "regulile". Insa sunt tratati ca niste oameni mari, adica li se ofera si consecintele, in functie de regula incalcata si felul in care au ales sa se comporte dupa ce au facut duda. Cand duda e mai grasa, sunt dusi la dna. S. Directoarea! Azi pe la pranz unul dintre profesori a venit cu un individ din asta minuscul pe care il ducea asa fara sa-l atinga "hai, hai la doamna S. sa ne spuna ce facem noi cu tine"... cand m-am uitat, piticania nu stiu cum facuse, nu pot sa pricep nici cand reusise sa evadeze cumva si sa se tavaleasca in noroi. Nene, nu ca noroi. Tom si Jerry. Numa' albu' ochilor i se mai vedea!!! Sa mor daca stiu unde s-a dus ala si-a facut asta. Il duceau la doamna directoare care cand l-a vazut s-a intors cu spatele o secunda pentru ca a busit-o rasul. Eu mi-am pus mana la gura ca sa nu ma auda ala micu' cum chicoteam pentru ca tipul avea o moacaaaaaaaaaaaa spasitaaaaaa dar absolut plina de noroi.

  "Now... that's not very nice, is it?" l-a intrebat ea teribil de serioasa prin ochelarii ei de directoare. Gagicile din office (secretariatul) erau toate pe sub birouri, eu ma lipeam de un perete de ras iar profesorul care-l adusese era mai norocos ca are spre 2 metri deci nu-l vedea ala cum rade. Piticania a dat incet din cap cu ochii in pamant... "nu prea e very nice, cucuoana, da' ce pusca mea sa fac... m-am incurcat!" parea sa zica. "How are you going to sit down in class with those trousers?".... A ridicat din umeri si-a oftat. Nu stia cum sa se aseze ca nici nu cred ca mai putea sa se indoaie ca sa se aseze. I-au adus un kit pentru sport si l-au imbracat dupa care directoarea i-a zis ca acum o sa mearga cu ea la ea in birou si o sa discute despre motivele pentru care copiii ar trebui sa nu se arunce in noroi :))))))

  Nimanui nu-i e teama de doamna S. Dar nimeni nu vrea sa ajunga in fata ei iar ea sa intrebe "that's not very nice, is it?" Cand i se aduc copii la "judecata" ea ii intreaba. Si, de ce crezi tu ca nu e bine sa arunci cu pietre catre colegul? Si, de ce crezi ca nu e o idee buna sa alergi printre copilasii de la nursery care-s jumate cat tine? Si copiii raspund. Corect. Ca deh, cu teoria stau bine, practica ii mai doboara uneori. Dar destul de rar fac lucruri urate. Rautati cum stiu eu din Romania. Din alea intentionate. Nici nu spun rautati, e aspru sanctionata treaba asta, toti trebuie sa vorbeasca frumos unii cu altii. "Idiotule, prostule sau tampitule", ca sa nu mai zic de altele mai grele, erau la ordinea zilei la scoala romaneasca. Aici nu exista asa ceva.

  Ieri, zi de inot din nou. Ducem doua grupuri pe rand la o scoala din apropiere unde exista bazin pentru copii. Si li se explica mereu cum sa faca cu hainele in vestiarul care evident e ud, ca e vestiar de bazin. Ieri am ras atat de tare cu Mr. M. cu care ii asteptam sa iasa dupa lectie, ca era sa lesinam amandoi pe acolo... "Nu-mi gasesc CHILOTZII" striga una cat o tineau bojocii! Alta nu-si gasea pantalonii. Si tot deschideau usa si strigau catre noi. Pana la urma mi-am facut curaj si am intrat inauntru unde n-am avut ce sa fac decat sa le explic frumos ca n-a venit nimeni sa le fure chilotii. S-au pravalit de ras! Ca unde i-au pus acolo sunt, le zic eu, la care una "poate a venit Monstrul Chilotilor si i-a luat". Englezii au un umor demential, fac cele mai misto poante de moment, raspund fantastic la glume iar copiii lor au umor de mici si raspund extraordinar de repede la umor. 

  Nici nu avem voie sa stam cu ei cand se schimba si nici sa ii atingem ca sa le indepartam sau asezam haine pe ei. O regula buna as zice eu. O regula care devine insa amuzanta cand ai un morman de copii de 7 si 8 ani care-si cauta chilotii si ciorapii intr-un vestiar ud in care s-au dezbracat ei singuri :))))) 4 din 7 fete nu si-au mai putut pune ciorapii pe ele ca erau fleasca. Una nu si-a mai pus chilotii ca erau fleasca... aialalata si-a gasit nadragii. In timpul asta, baietii afara, toti cu parul ud, isi fac creste de pankisti. Din motive dubioase pentru mine, castile lor de inot nu protejeaza impotriva apei. Nu se stie de ce, la un ochi aruncat eu as zice ca-s prea mari pentru ei da' deh, cine-s eu sa ma pronunt :) Toti ies uzi fleasca la cap, intr-un vant de 90 la ora. No panic, man!

  Toti profesorii si asistentii de profesori ii cunosc pe toti copiii din scoala dupa nume si-sau clasa in care sunt. Si le cunosc toate problemele, preferintele sau evenimentele. Asistentii nu lucreaza cu o singura clasa ci se invart si rotesc prin toate clasele in functie de unde si ce e nevoie sa faca. Toata lumea stie tot. Tuturor le pasa de fiecare copil in parte, ii urmaresc si au grija de ei constant. Este o senzatie de familie, asta e cuvantul. Scoala e mica, mochetata de la un capat la altul, foarte incalzita si doar cu un semi-etaj. Nu prea exista usi inchise iar secretariatul nu are nici macar pereti, e ca o receptie. Ii auzi mereu vorbind intre ei despre copii sau despre colegii lor. Barfele sunt extrem de rare si foarte soptite, chiar si cea mai mica idee de a spune ceva "deranjant" despre altcineva este urata. 

  Nu exista portar. Nici badigard cu impresii de anti-tero. Este practic o suma de femei cu vreo 4-5 barbati rataciti printre ele, care tricoteaza din fire nevazute o familie si au grija sa educe, sa ingrijeasca si sa iubeasca niste copii.