Scoala Marei. Resurse pentru studiu si joaca.

  Cel mai mult m-a bucurat in obtinerea minusculului job faptul ca puteam sa patrund in interiorul sistemului. In interiorul scolii. Sa vad ce e acolo, cum e, daca e cumva vopsit pe afara gardu' si-nauntru doamnele leopardului. Pentru ca eram prea patita si nu credeam ca se poate si altfel. Si pentru ca vroiam, mai mult decat orice, sa inteleg. Sa aflu tot ce tine de scoala. Cum se face, care sunt principiile, cum functioneaza totul. Ca asa sunt eu, vreau sa stiu. 

  In primul rand ca sa ii pot explica Marei. Ea s-a adaptat si o face in continuare cu mare usurinta insa totul e diferit fata de Romania, de multe ori nu intelege exact de ce oamenii aia fac sau zic anumite chestii in anumite momente. S-a speriat prima data cand doamna a facut din palme "pac-pac...pac-pac-pac", eram acolo in prima zi si doamna a facut melodie cu palmele tare. A tresarit din scaun cu ochii in lacrimi ca era oricum speriata ca urma sa o las acolo singura printre straini. In Romnaia cand doamnele pocneau in catedra sau in mese sau in tabla urmau urletele. Si amenintarile. Si "pedepsele". Chiar si la privat, in forme un pic mai elegante dar ca fond identice. 

  In secunda urmatoare toti copiii au facut din palme melodia cu pricina. E o tehnica pentru a le atrage atentia. Melodia nu e la fel mereu iar profesorii repeta clampanitul pana cand toti copiii fac melodia, deci toti sunt atenti total la profesor. Asa fac ei cand 20 de copii vorbesc de nu-ti auzi creierii. Nu urla la ei, nu zbiara, nu racnesc ca apucatii, nu-i fac "nesimtiti" si altele. Aplauda. Cu ritm. Doua apoi trei, una apoi doua apoi una, etc. Daca nu esti atent nu poti face melodia si te dai de gol ca n-ai fost atent :)))))

  Azi a plouat pentru prima data in 3 luni de cand sunt eu acolo fix la pranz cand trebuia sa-i ducem afara la joaca. Asa ca am stat in clasa cu 40 de copii de 4 si 5 ani. In doua clase cu usa intre ele. Bine, n-o sa zic ca acum ma simt de parca m-au tavalit cainii in Gara de Nord, ca n-are sens. Cand se pun astia pe sporovait produc decibeli care la interior iti cam amesteca creieru' mare cu ala micu'... pleci de acolo pe trei carari intrebandu-te cum or face femeile alea care stau de la 9 la 3 cu ei acolo. 

  Revenind la resurse. La clasa Marei, anul 4, sunt mai putine chestii, ei sunt mari acum, nu mai au in clasa jucarii. Au doar computerul, tabla electronica, biroul doamnei este minuscul. Imi aduceam aminte de "catedrele" cu care am crescut. Cele pe care se putea intinde un adult si dormi la o adica. Alea uriase, enrome, menite sa iti arate cine e seful probabil. Cine e dictatorul. Aici au o masuta mica cat a copiilor pe care e pus computerul central. El transmite la tabla chestii. Au dulapuri multe cu materiale, au dulap cu tavi personale cu numele fiecarui copil, in ele isi tin ei chestiile. Au carti, au un colt mare in camera cu baldachin, perne si carti. Ala e coltul de citit. Exista in fiecare clasa. Au mese si scaune pe masura lor, stau cativa la o masa mai mare, sunt pusi in functie de abilitati si de nivelul la care sunt ei. Nu-s toti la fel si sunt tratati ca atare.

  Azi am vazut interiorul de la Reception Class, prima clasa "de scoala" din Anglia. Un fel de clasa zero. Copiii intra la aceasta clasa dupa varsta de 4 ani. Ai dreptul sa il aduci si dupa varsta de 5 ani direct in anul 1 daca doresti. Pe langa computerul clasei, inteleg ca au si ceva i-pad-uri pe care le cereau ei acum cu insistenta eu habar neavand de unde sa le dau asa ceva. Mi s-a spus ca nu au voie acum cu ele :)))). Au mese si scaune in acelasi stil, au coltul de cititi cu perne. Spatiul e mult mai mare decat la anii mai mari. Exista zeci de dulapuri cu materiale. Toate tavitele si usile sunt etichetate cu fotografii si cuvinte descriptive. Au zeci de cutii cu jucarii. Nu va puteti imagina cate jucarii si de ce diversitate. Cutiile la fel, inscriptionate cu poza si cuvant pentru ca cei mici sunt responsabili pentru "tidy up time". Adica dupa ce se joaca li se spune sa stranga si ei fac asta punand fiecare categorie de jucarii in lada corespunzatoare. Asa cum i-am facut si eu lu' fi-mea acasa din reflexul omului ordonat, nici nu stiam ce profesionista sunt :))))))))))) 

  In clasa exista un frigider unde se tin compresele reci pentru lovituri si gustarile pentru copii. La clasele mici (Reception, 1 si 2) copiii primesc masa gratuit de la scoala, masa care cuprinde un pranz cald si gustarea de la ora 10. Azi erau niste morcovi ramasi pe acolo intr-o ladita. Morcovi mici, pe masura lor. Etichetare de produs organic. 

  Pentru orele de sport au resurse intr-o debara din sala de mese. O camera plina cu saci cu mingi, conuri, cercuri, chestii de baseball si multe alte chestii care nici nu stiu la ce naiba folosesc. Sportul se face in FIECARE zi. Anglia sufera acum de pe urma deciziilor din trecut. Decizii care azi se iau in Romania, gen sa mai taiem din orele de sport si sa dam porcarii la copii ca "le e pofta de dulce". Intreaga educatie scolara este facuta sa incurajeze pana la obligatie miscarea si sportul si sa duca la evitarea porcariilor din alimentatie. E clar ca la partea a doua va fi aproape imposibil sa repare ce au stricat in ultimii 50 de ani. Dar la sport oamenii se dau peste cap. Scoala Marei a decis ca in loc de o ora pauza de masa la pranz, sa aibe doar o jumatate de ora pentru mancat si jucat iar cealalta jumatate au transformat-o in ora de sport zilnica. 

  Mi-au explicat mai demult ca "ne-am gandit ca in loc sa alerge la pranz ca bezmeticii, mai bine sa faca sport organizat". Corect! Nu toate scolile fac asta, aici directorii si guvernatorii de scoli au mana libera in multe privinte. De la felul in care se abordeaza materia la multe chestii. Chiar ieri imi povestea o practicanta din scoala (studentii fac practica in scoli daca vor diploma in teaching) cum a fost ea in mai multe scoli unde situatia nu era deloc asa cum e aici. So, bravo lu' doamna directoare, ca ea a decis asa. 

  Despre banii cu care cumpara lucruri, ei vin si de la Primaria de care apartine scoala si mai vin si din donatii. La poarta scolii e un recipient urias unde poti duce haine si incaltaminte pe care scoala le vinde pe cativa banuti la magazinele de charity. Se organizeaza tombole, targuri si alte chestii la care fiecare merge si cumpara ce doreste. Banii ii strange PTA-ul, Asociatia de Parinti si Profesori. Care are inclusiv contabil voluntar. Si care cumpara din banii aia chestii pentru scoala. Nu ti se cer bani ca parinte, decat atunci cand e necesar, adica daca vrei sa-ti lasi copilul intr-o excursie. Daca nu vrei nu-l lasi, nu te obliga nimeni. Inotul din curricula costa 1 lira pe sedinta si se fac 6 sedinte pe an. Deci sase lei cum ar veni. Pardon, lire :)))) Nu prea exista oameni care sa nu aibe 6 lire. Si daca prin absurd ar exista, scoala probabil ar plati. Sau copilul ar ramane cu ceilalti la scoala si ar face alte activitati. 

  Cei mici de la Reception, pe langa suma uriasa de jucarii de la interior le au pe cele "de afara". Acest afara al lor e compus dintr-o terasa acoperita foarte mare, cu mese scaune si chestii. Adica inca o clasa afara, unde pot sta cand e cald si ploua. Apoi doua trepte si o curte mare de tot pavata cu un cauciuc foarte moale si plina cu chestii incredibile de jucat afara. De la tobogan de lemn la numaratoare uriasa cat ei tot de lemn. De la picioare-catalige pentru copii la alte chestii pentru dezvoltarea echilibrului. Tunele, leagane, zeci de biciclete, trotinete. Curticica asta e delimitata cu un gardut mic de lemn de restul curtii, un hectar mare cu iarba si pomi. Cladirea Reception-Nursery e separata de cea a copiilor mai mari. Aici clasele au peretii din sticla de jos pana sus, ca sa fie cat mai multa lumina naturala. Copiii stau afara multe ore pe zi in permanenta. Mai putin cand ploua rau ca azi. Adica rau. Cand ploua asa usurel, nu conteaza. Gecile pe ei si afara. Asta daca isi mai aduc aminte sa si le ia. 

  Nu zic ca oamenii fac treaba perfect si ca nu exista chestii care nu-s organizate suficient. La partea de organizare mai sunt probleme, dar oamenii se dau peste cap ca totul sa iasa si la final de zi toate lucrurile sa se aseze unde trebuie. Clasele sunt pline de fise uriase atarnate pe pereti cu "cuvintele semestrului" sau chestiile momentului. Pe care le fac si le schimba mereu. Cu notiunile pe care trebuie sa le retina, cu diverse chestii pe care le invata. Scoala are o sala pentru informatica si o mini-biblioteca. O data pe luna copiii sunt dusi la Biblioteca Publica in timpul programului scolar. Ca sa invete cum se face. Si unde e. Mi-a aratat-o Mara intr-o zi :)))) Avem cu totii dreptul de acces la biblioteca publica  a orasului. Daca ai domiciliul aici ai acest drept. Gratuit. 

  Si da, resursa cea mai de pret din acest sistem sunt oamenii. Oamenii carora le e drag de copiii astia. Si care, desi sunt prost platiti pentru tara in care traiesc, nu-si pun problema asta nici o secunda. Nu reproseaza nimanui vreodata ca "la cati bani iau, sa zica mersi". Never! Ei stiu ca e alegerea lor sa fie acolo. Una reala si asumata. 

Scoala Marei. Un an dupa ecuatii.

  Foarte buna chestia de la Face Book cu "ce faceai tu bre, acu' un an, doi, sapte". Utila. Azi mi-a zis FB cum acum un an copila mea facea ecuatii cu trei necunoscute. La clasa intai din scoala privata din Ploiesti. Ca la clasa intai din scoala de stat din Ploiesti lua traume de la madam Puie deci a trebuit sa ne reorientam.

  Ce facem noi un an mai tarziu la scoala? Adica Mara, ca eu stiu ce fac, stau cu aia micii afara la joaca :))) Pai Mara face bine. Mara nu stiu ce face la matematica dar mi se spune ca e bine iar ea e fericita. Mara a invatat in 4 luni engleza. Sigur, nu o stie pe toata. N-o stiu pe toata nici eu care o studiez de ceva vreme. Nici unii englezi, adica multi dintre ei. Ea n-o studiaza. Ea o vorbeste acum. O si scrie bine. Evident inca incearca sa o scrie fonetic dar credeti-ma ca spellinguieste mult mai bine decat te-ai astepta dupa 4 luni de scoala. 4 luni minus circa o luna de vacante cumulate cu zile de boala. 

  E drept, azi, in sfanta zi de sarbatorire Eminesciana, Mara nu stie foarte clar cine e Eminescu desi a auzit de el prin plictisirea absurda la varste foarte mici. O sa am grija sa afle mai tarziu, oricum au batut-o la cap cu Somnoroase Pasarele destul in primii ani de viata. Ce stie Mara acum de exemplu, e sa deseneze foarte misto. Povesteam mai demult cum la gradinita s-a plans educatoarea ca ea "doar vrea sa picteze, doamna!". Da, aici i s-a dat "voie" sa faca ce vrea in multele ore de activitati pe care le au in zi. Dupa ce fac matematica, ecuatiile si fractiile si spellingu' si cititiul. Se pune accent enoooorm pe citit. Nu pot sa descriu. Au caiet special in care parintele trebuie sa noteze zilnic ce a citit copilul in ziua aia. Daca nu citeste e pus sa citeasca la scoala cu om mare langa el. Mara acum iubeste sa citeasca, a citit foarte mult in romana in vacanta asta, i-a adus mama carti multe. De acum mi-e clar ca investitia va fi in genti platite la avion cu carti in ele :))))

  I s-a dat voie sa aleaga activitati. Acum face un soi de activitate extracuriculara de Languages cu Mr. Ferrelli. Un italian care le preda franceza in restul timpului. Sau spaniola dupa caz. Nenea de Franceza care i-a zis "multumesc" in prima zi de scoala si a dat-o pe spate definitiv. Atunci a inteles si ea ce inseamna aia sa stii sa zici MACAR multumesc in mai multe limbi. Nenea care si el a fost uimit cand i-am zis si eu multumesc in franceza si apoi cateva fraze. Pe care le-am nimerit suficient cat sa ma intrebe daca-s din Franta :))))))))) Adica nene s-au intalnit italianu' cu romanca sa discute frantuzeste, amandoi credeam ca alalaltu' stie! :))))))) 

  Deci Mara face mult desen, face engleza, franceza si ce o mai da nenea Ferrelli la inaintare. Face Africa. Acest half-term (la astia e cu semestru impartit in doua jumatati de o vacanta de o saptamana, fiecare jumatate are o tema generala de studiu) este despre Africa. Da, da, aia de pe harta. Pe care daca ma intrebi repede nu stiu sa ti-o arat. Africa, maica. De la geografie la povesti traditionale. Si arta traditionala. Si am strans bani pentru niste copii din Africa. Si o sa vorbeasca cu ei pe Skipe. Si... deci Africa. Unde e ea, ce state contine ea, ce steaguri si capitale au.

  Nu, nu le cere nimeni sa stie daca si unde cresc ei oi. Sau unde e industria plasata. Sau cat la suta din economia lor o constituie vanzarea de frunze de bananier sau ceva... Nu. Deloc. A avut de facut pentru vacanta tema un proiect cum vrea ea despre savana si Africa. Ea l-a gandit si ea l-a construit. Am ajutat criticat si eu asa foarte putin si spre deloc. A luat o diploma pentru el. Nu, n-au luat toti din scoala o diploma pentru tema de vacanta. A luat ea si inca doi. Gen "apreciem munca voastra". 

  Ce mai facem? Pai Harry Potter Math. Serios. Tocmai ce m-am inscris saptamana asta. Asta e o activitate legata de matematica de anii 3 si 4. Mara e anul 4, am primit invitatie. Este o activitate organizata de Primarie. A fost saptamana asta de introducere si apoi inca 4 saptamani de "curs" in care ni se explica noua parintilor cum este abordata matematica lor. Vine o doamna de la primarie, te inscrii acolo cum ca vei veni sa lucrezi cu copilul. In prima ora li se explica parintilor matematica lor. Cum se face, care e abordarea si cum e smecheria. In a doua ora sunt adusi copiii nostri si facem cu ei impreuna chestii de decupaj-arte-colorat legate de matematica lor. Si de Harry Potter, breeeeeeeeeeee! 

  Adica ce urasc eu cel mai mult pe lumea asta? Matematica si decupajul-craft-cusut-futu-i! E pai na, o sa declar sus si tare ca mi-a placut pentru ca doamna de la Primarie ne-a dat toate cele mura in gura cu indicatii scrise cu tot. Am cladit un dragon si-o bufnitza Potereasca si niste ochelari cu fi-mea care nah, era in al noualea cer pentru ca o vedea pe ma-sa PRIMA data in viata ei facand asa ceva. N-o vedea pentru prima data injurand printre dinti asa, dar ma rog... detalii! 

  Da, de la Primarie. La scoala, intr-o sala mare. Ni se da si ceai! Cu lapte, la cerere. Nu, nu platim nimic, aici Primaria e aia care face lucruri pentru noi oamenii astia care ne platim taxele acilea. Ceea ce sincer va doresc si voua. 

Discutii stradale

  Ce ma uimeste de cand am venit aici este cat de vorbareti sunt englezii atunci cand se afla in public, pe strada, in magazine, oriunde. Daca stau mai mult de doua secunde langa tine se simt absolut obligati sa faca conversatie. Traind ani de zile cu o imagine eronata despre poporul englez (oameni reci, inchisi, politete exagerata, etc) ajungi aici si constati ca realitatea n-are nici o treaba cu imaginea creata in mentalul altui popor. 

  Oamenii glumesc. In continuu. Despre orice ar fi vorba ei glumesc. Cred ca de aia ma si simt atat de bine aici, eu ador umorul in orice forma a lui iar tipii astia sunt pusi pe treaba bine de tot. Aveam in adolescenta o carte mare de tot cu umor englezesc. Bancuri cu John si Sir si tone de chestii care atunci m-au amuzat fantastic. Dar nu-mi imaginam ca astia asa sunt si in viata reala. 

  Glumesc asa cum respira. Si cand cearta un copil o fac cu poante. Practic fac misto de ala pana pricepe de ce nu ar fi o idee buna sa vrei sa te arunci in cap de undeva sau alta traznaie. Pe strada lumea iti zambeste si iti da buna ziua cand treci pe langa ei, in special pe stradutele astea mici si linistite unde sunt zero oameni in marea majoritate a timpului. Oamenii se simt obligati sa dea buna ziua daca am stat pe acelasi asfalt impreuna circa 45 de secunde pana cand am ajuns unul in dreptul celuilalt :) 

   Barbatii sunt foarte atenti sa nu te deranjeze, sa nu cumva sa te simti amenintata. Ca orice femeie care se respecta ascut urechea si casc ochiul daca sunt singura pe strada si vine vreunul in spatele meu pe un trotuar lat de nici un metru. Intotdeauna tipii merg pe carosabil ca sa se indeparteze de mine, ma saluta si merg mai departe cu o mina de "imi pare rau ca te-am speriat, stiu ca te sperii de noi, uite noi ne dam un pic mai incolo ca sa nu te simti amenintata". Oamenii incearca foarte tare sa nu te deranjeze. 

  Asa ca glumesc. Pe langa cei de la scoala care glumesc intr-una in cancelarie de zici ca e cel putin un bar acolo, cei de pe strada sau din magazine fac mistouri tot timpul. De situatii, de vreme, de magazin, de iarba verde. De orice. Si cu asta ajung la cea mai misto conversatie pe care am avut-o vreodata cu un om strain.

  Azi pe strada. Ploua tare de tot, din fata mea venea o doamna in etate, cam lejer imbracata, cu nimic pe cap... mergea stoic prin ploaie. Cand a ajuns in dreptul meu s-a uitat in ochii mei si a tras concluzia:

 Ea: It's a really good weather... if you're a DUCK!

 Eu (razand cu spume): I'm not! 

 Ea: me neither! That's life, always in the wrong place, dear!

 Si-am plecat amandoua mai departe razand in hohote printr-o ploaie care putea usor ineca si cea mai viteaza ratza. 

You are my friend!

  Ne-am intors la scoala dupa vacanta si am fost intampinata cu chiote de bucurie. Cum dadeau cu ochii de mine piticaniile racneau "aaahaaaa, the nice lady!" :)))))))) Sa ne intelegem, nu ca as fi vreo vedeta dar la cantina eu sunt aia care nu-i obliga sa manance atunci cand ei nu vor. Si ei nu vor cam niciodata. Celelalte doamne ii preseaza, se tin de capul lor sa "mai ia o gura" ca sa nu le fie foame ulterior. Pe mine una ma doare undeva daca ei mananca sau nu, tipii astia nu pun SARE in mancare... as in deloc. Cum mama naibii sa mananci morcov fiert fara sare? Sau orice mancare fara sare. 

  Mancarea oferita de scoala e... destul de sanatoasa. Nu stiu de ce anume depinde asta, ca daca ii auzi pe unii romani o sa iti zica ca mvai, o porcarie. Nu e chiar asa. Adica multe chestii bio, organice, bune.......dar fara sare! Se arunca tone de mancare pentru ca oamenii au dat-o in sfintenia fara sare si nici un condiment. Singura condimentata e cea indiana (le dau uneori o chestie care miroase a ciorapi dar despre care fi-mea a zis ca e delicioasa). Mara a rezistat la cantina fix 7 zile. Adica o saptamana de cinci si inca doua. Dupa care a explodat de nervi. Portiile nu sunt destul de mari pentru ea, in special partea de CARNE. Legumele ar fi minunate daca ar avea sareeeeeeeee, condimente, orice fel de gust. 

  Venea acasa si manca de pranz inca odata saraca, apoi a zis ca ea nu mai vrea ca daca pot sa-i dau eu. Eu am fost extrem de fericita pentru ca deh, asta inseamna ca am invatat-o cu mancare buna si gustoasa (sa nu va imaginati ca-i dau copilului tone de sare dar mancarea mea are gust). Si in plus cantina costa. Mult prea mult pentru ce ofera, serios. Si mancarea aia se arunca, ma doare sufletul zilnic cand vad cum copiii aia pleaca nemancati de la masa pentru ca ei nici nu stiu sa manance mancare gatita si mancarea nu e cum trebuie facuta. Dar eu nici n-o sa il oblig vreodata pe vreun om viu sa manance ceva ce nu-i place. Am eu o trauma din copilarie. Pana la 14 ani am fost fortata sa mananc 90 la suta chestii care ma faceau sa vomit. La propriu, uneori icneam la masa. 

  Deci eu nu oblig copiii sa manance iar ei au observat asta. Asa ca love :))))))))))))). Eu nu-i oblig nici sa-si ceara scuze cand se pocnesc unii pe altii in moalele capului, cum fac celelalte doamne. Eu rad si le zic ca nu e treaba mea ca cutare te-a pocnit imediat dupa ce tu l-ai muscat sau imbrancit. Get over it, dude! Si iar love pentru ca ei de fapt stiu sigur ca nu e ok, si mai stiu sigur si cand si-au cautat-o si au obtinut-o grav de la alt participant la trafic. Eu nu le suflu in cur cand pica pe jos ca niste clatite pentru ca alearga ca niste cai pe amfetamine. Get up and go on! Da, sunt mega atenta daca s-au lovit la cap sau daca cumva ar putea avea o mana sau un picior rupt, in rest... du-te nene mai departe, adineauri te grabeai undeva! Ii doare suficient fie capatzana fie orgoliul ranit, nu e cazul sa mai insist si eu. 

  De cand am fost "promovata" la partea de Reception Class (copilasii de 4-5 ani) am putut sa observ in detaliu natura umana in cea mai glorioasa faza a ei: aia incipienta. Care dicteaza ulterior viata oamenilor. Ii vezi. Le vezi caracterul de mici. Le vezi personalitatea si inclinatiile. Ii vezi pe aia care o sa minta si o sa fure si pe aia care o sa devina medici. Vezi femeile si barbatii si diferentele fabuloase dintre ei. Vezi tipologiile. Vezi copiii neglijati acasa. Sunt copii care vin sa ii iei in brate sau se lipesc de tine ca puricele de caine. 

  Azi doi indivizi minusculi m-au ginit cum am intrat pe usa cantinei. Merg acolo sa-i astept sa manance si sa-i duc in cladirea unde au ei sediul, sa stam la ora de joaca. Cum m-au vazut, unul a racnit "You're my frieeeeeeeeeeeend!" la care celalalt a dezbatut: "Noooooooooooo, you're myyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy friend!". Le-am zis ca-s prietena tuturor, sa nu se supere nimeni, au fost foarte incantati de idee :) Cumva ies plina de energie de acolo in fiecare zi. Desi si oboseala e pe masura, dupa o ora de vazut niste multe zeci de copii care alearga pe teren in miscare perfect brauniana, te ia capul. Iar eu nu-s o persoana care sa aprecieze prea mult copiii altora :))))))

  Stiu, suna cinic. Pe a mea o iubesc. Imi mai plac si altii, dar in marea lor majoritate, copiii altora ma enerveaza sau in cel mai bun caz ma lasa perfect rece. Evident, ovarele tresar la vederea bebelusilor dar astia mai mari si plini de tot felul de idei opuse parerii mele despre cum ar trebui sa fie un copil... nu pot sa zic ca ma atrag in mod special. Dar, la fel de evident, cand ii vad cum vin si se lipesc de mine sau ma iau de mana si imi zic "you're the best" sau alte chestii pe care doar un copil mic le poate spune cu atata dezinvoltura... ma topesc si ma indragostesc de ei. 

  Cea mai tare e Emma. Sora mai mica a unei colege de clasa a Marei, Fiona. Fiona e cea mai blonda si cea mai frumoasa si cea mai desteapta din scoala. Si ea a adoptat-o pe Mara din ziua unu, i-a fost prietena si a inceput sa invete romana de la Mara :)))) In ziua 3 Fiona m-a prins in curte si mi-a numarat in romaneste pana la 11. Acum Fiona a tot fost bolnava rau de tot, a lipsit cam 2 luni de la scoala iar sor-sa era intrigata despre cine e Mara pentru ca Fiona de acasa tot intreba de ea zilnic. Emma a aflat cine e Mara si a mai aflat ca "mama lu' Mara e la pranz pe teren". Si a venit la mine, s-a prezentat foarte politicos si a inceput sa turuie ca un om mare. 

  In secunda aia m-am vazut pe mine cand eram de varsta ei. Tipei nu-i place sa se duca sa alerge cu toti nabadaiosii aia, fetele o ingretoseaza pentru ca "nu-s prietene bune" iar baietii nu prea vor sa se joace cu fetele. Si cum ea e mai firava si mai politicoasa ca mine, n-a reusit sa se bage in gasca lor. Asa ca ea cauta un adult serios cu care sa poata sta de vorba la pauza. Vine absolut in fiecare zi cum iese de la masa... ma pomenesc cu ea langa mine si cu un "hello" mic si blond aruncat in timp ce ea tzopaie ca o capra in doua picioare. N-are ciorapi lungi, sunt 10 grade afara, n-are nici geaca pe ea si repeta obsesiv "mie nu mi-e niciodata frig" :)))))))

  E clar ca duce lipsa de conversatie, mi-a povestit toata viata familiei ei, ea e copilul mijlociu, mai e Fiona mai mare si cu probleme de sanatate si un bebelus. Deci Emma e fiica ploii, n-o baga nimeni in seama in ecuatia asta. Acum, dupa vacanta, cand am zarit-o am deschis de departe bratele catre ea a semn de imbratisare. De la cincizeci de metri s-a pus pe alergat cu bratele deschise catre mine ca si cand nimeni niciodata n-o imbratisase. S-a aruncat pe mine, mi-a prins picioarele cu mainile cat sa ma darame si m-a strans cat putea de tare dupa care a soptit cu nasul in geaca mea "Happy New Year, I've missed you!". 

  

Primul Revelion

  Gata si cu primul nostru Revelion in Anglia. A fost misto. De cate ori zic ca nu ma mai poate uimi cu ceva felul in care se intampla lucrurile pe aici, de atatea ori ma uimesc. 

  Pai pentru ca dupa o zi de invartit prin bucatarie si mancat diverse, cand a venit seara si odata cu ea si maretul eveniment zis Revelion, cum butonam noi asa televizorul mai mult din curiozitate... am dat peste un nene care canta. Bai si canta misto, urechea mea a tresarit, m-am uitat catre ecran... ma, cine e asta ca parca la moaca nu mi-e cunoscut. 

  Ascut urechea mai bine, imi tot veneau in cap amintiri din adolescenta. Mda, canta Brian Adams live la Londra. Nu era nici Loredana, nici Gutza, nici vreo populara zbierata din rarunchi. Nu nene, era Brian Adams. 

A prestat omu' absolut genial!

  M-am bucurat enorm, imi place vocea lui teribil. Am si dansat de nebuna. Fi-mea capitulase pe la 10 jumate in mod absolut incredibil (vacanta in care s-a culcat mereu prea tarziu isi spune cuvantul), s-a facut 12 am pocnit o sticla d-aia care pocneste si ne-am uitat la astea:

Cum o fi sa fii acolo? Cred ca la anul stiu ce vreau de Revelion :D

   Artificii n-au fost decat la televizor si seara mai devreme undeva in centru. In rest n-a pocnit nimic pe strada asa ca ne-am culcat linistiti repejor ca niste batranei obositi ce suntem. Iar a doua zi, la televizor n-au fost "reluari". N-au fost stiri despre "cum s-au distrat englezii de Revelion" cu imagini cu fufe dansand pe mese in baruri sau ore in sir de rememorari. Nu a fost o stire cu "Brian Adams a cantat la Londra" :))))) Totul a revenit cu gratie la normal. Si gata. Sa inceapa 2016. Presimt ca va fi epic. 

S-a mai dus unul

  S-a mai dus un an. Unul dintre cei mai complicati din existenta noastra dar cel care ne-a adus cele mai mari bucurii si satisfactii. S-a mai dus un an si nu stiu daca suntem mai intelepti dar mai relaxati sigur suntem. Asta iti ofera viata intr-o tara civilizata. Relaxare. 

  S-a mai dus un an si voi, cei care intrati aici si ma cititi, sunteti din ce in ce mai multi si mai buni. Mai frumosi si mai blanzi cu mine. N-am mai fost injurata in comentarii anonime de ceva vreme si asta nu-mi spune decat ca lumea se cerne. Si ca faptul ca-i injur si eu inapoi ajuta la disparitia lor, a celor care vin in povestea cuiva doar ca sa scuipe :))))

  Va multumesc ca sunteti aici, cumva simt ca nu vorbesc singura. Mai dureaza pana cand o sa citeasca Mara tot ce scriu eu, asa ca pana una-alta vorbesc catre voi. Multi m-ati cautat si unii dintre voi chiar mi-au devenit prieteni. Asta e mare lucru. Cand pleci departe de locurile unde ai trait o viata prietenii tind sa se cearna. Multi dispar. Altii mai vechi reapar. Altii stau pe loc unde erau, cu picioarele bine infipte in aerul care ne desparte. A mai trecut un an. 

  Mara infloreste aici. Este atat de simpatica, de poznasa si de plina de umor incat ma da pe spate zilnic. E o fericire sa o vezi si sa o asculti vorbind despre toate lucrurile minunate pe care le percepe ea acum. Sa vezi parerea unui om de 8 ani si 8 luni despre locurile astea, despre oameni si cum se poarta ei, despre tot ce intalneste in jur. Sa vezi Anglia prin ochii ei! Sa vezi cati prieteni are la scoala si cum se poarta in preajma lor. Inainte de Craciun i-au lasat o ora afara la distractie pe toti copiii din scoala. Bonus. Cu toti profesorii, asistentii si supraveghetorii acolo. Am urmarit-o 40 de minute cu colegele ei. Niciodata n-am fost mai fericita, jur. 

  A primit prima invitatie la petrecerea de ziua cuiva. Iar aici este cum era cand eram noi mici: nu se invita "toata clasa". Aici oamenii astia mici sunt lasati in pace sa isi invite prietenii si oamenii pe care ii plac cu adevarat. E o fetita cu care s-a imprietenit in parc inca de pe vremea cand nu stia nici un soi de engleza. S-a dus cu Marius in parc si cand s-au intors mi-au zis ca s-au intalnit cu o colega si s-a jucat cu ea. Cand am intrebat cum naiba s-au inteles intre ele barbati-miu mi-a zis ca fi-sa stie limba gimnastica, ca a fluturat din aripi la aia gen "hai incoa'" pana s-au lamurit ele :))))) 

  Un an greu dar amuzant. Cred ca va fi o decada amuzanta, ca eu una nu ma vad intelegandu-i totalmente pe portsmutenii astia prea curand. Dar e bine ca ei ma inteleg pe mine. Si creierul meu, sa nu zic vorba aia, da' a mai avut ceva plasticitate in el. Adica acum inteleg conversatiile care se poarta in fundal. Pe strada, in magazine, in autobuz. Mi-am dat seama ca incep sa nu mai disting diferenta. Nu mai tresar cand aud romana in jur de exemplu. Cele doua limbi incep sa se contopeasca. Si da, inca mai raspund la telefonul de Anglia cu "DA" si aud o liniste totala in partea aialalta, ca se blocheaza inculpatii :))))) Si inca mai zic DA la repezeala cand ma mai treaba careva mic si foarte suparat ceva pe la scoala :)))) 

  La aia micii le da cu virgula. Dintr-un plans cu jale, daca le zici ceva in romana se opresc total. Pac. Se uita la tine crucis dar uita sa mai planga de uimire :))))) Asa ca am metoda sigura de oprit copilasi mici din plans: le zic "Da" sau "sigur" sau "cum vrei tu"... Iar tipele astea mai batrane din jur lesina de ras. Una ma intreba "zi-mi si mie, cum i-ai zis lu' ala sa-i zic si eu data viitoare" :)))) 

  Cum am zis, un an amuzant. Urmeaza unul pe care il simt a fi extrem de misto. Ceea ce va doresc si voua, oriunde ati fi! Va multumesc ca ma cititi si va doresc tot ce-mi doresc si mie. La multi ani, oameni buni! Sa fiti sanatosi, voiosi si cu cei dragi aproape. Albuletzii va pupa!

  

Cinci luni mai târziu în țara unde iarba nu apune niciodata

  Fix acum 5 luni pe la ora asta ma dadeam jos cu Mara, total epuizate, dintr-un avion incins si inghesuit pe un aeroport racoros si aerisit. N-o sa uit senzatia aia. Plecasem dintr-un 50 de grade la Otopeni si aterizasem intr-un 16 la Luton. In pantaloni scurti si maieuri. Fericire ca aia mai rar! Azi, cinci luni mai tarziu, au fost 13 grade si soare. Si culmea e ca noaptea sunt 8-11 grade. Asta pentru ca tot ne intreaba lumea daca e naspa in Anglia si daca ploua. Media anuala in Anglia este mult mai buna, e logic, e o insula, apa tine de cald :)

  A si plouat azi. La modul ca s-a scuturat un nor fix doua minute in diverse locuri din oras pe rand. E foarte funny cum ploua aici. Aici ploua si in fata ta pe strada urmatoare nu ploua :))))) Azi ma ploua, norul era mai incolo, deasupra mea era cer albastru si soare. 

  Cinci luni mai tarziu am primit un telefon de la agentia imobiliara de la care am inchiriat casa. Cum ca doamna landlord este "fericita sa ne ofere contract de lunga durata daca dorim". Pai cred si eu ca e fericita la ce "curatenie" am gasit noi in casa si la ce chiriasi a avut domnia sa pana in iulie. Azi a venit scrisoare pentru ultima dintre ei. Inca o amenda, merge cu masina neinmatriculata corect si cu taxe neplatite prin oras cucoana. Pentru ca toate actele de inmatriculare au venit aici dupa ce ea a plecat data afara din casa cu forta si fara sa plateasca chestii multe. Alt chirias a primit scrisoare ca e chemat la puscarie pentru ca a ciordit din magazine. Nu, nu era roman :))))) 

  A avut ghinion de chiriasi "misto" rau de tot doamna asta, iar acum cand a dat de noi mai are un pic si cred ca vine la usa sa ne pupe. Dar cum asta e tara landlorzilor si cum aici proprietarul te poate da afara oricand (cu preaviz de 2 luni) din casa lui... mna, cam stai cu grija. Si cu un ochi pe site-ul de inchirieri ca sa stii mereu piata, preturile si locatiile. Ca ai copil la scoala si nu-ti convine sa pedalezi prea mult. Asa ca azi am fost happy ca ne-au sunat si ne-am mai linistit pentru un an de acum incolo. Sau poate mai putin, in functie de nevoile proprietarului. Mie una asta mi se pare genial, faptul ca proprietarii in tara asta fac legea. Asa cum ar trebui sa fie de fapt. Nu sa dai o casa in chirie si sa te pomenesti ca esti pasibil de platit tone de chestii neplatite de chirias. Sau stricate de el. Aici chiriasii dau o luna si jumatate chirie ca garantie. Enorm! Banii se duc la o autoritate tertza care devine "judecator" in caz de probleme si care nu elibereaza banii niciodata nici catre proprietar nici catre chirias pana cand nu semneaza toti ca sunt de acord. 

   Aici fiecare chirias isi trece pe numele sau toate utilitatile in secunda in care ajunge in casa. Prin telefon. Suni la companiile respective, le dai numele, data nasterii si adresa si le spui "din data x stau eu aici". Si incepi sa platesti de atunci. Nu te intreaba nimeni "si cine plateste ce n-a platit alalaltu" si nici pe proprietar. Utilitatile sunt ale TALE. Datoriile sunt ale tare. La fel si banii din contul de la utilitati, daca ai platit mai mult, pleci din casa asta dar banii tai sunt la Electrica lor acolo in contul TAU. Banii tai merg dupa tine. La fel si datoriile tale. Si atunci proprietarii raman sa se asigure doar ca au casa in picioare, functionala, etc. 

  Cinci luni mai tarziu am reusit ieri sa ajungem pe Isle of Wight. O insula aflata in largul marii aici langa noi. Locul unde merg englezii "la mare". Un fel de... litoral mai jmecher. Bai, si jmecher a fost! Insula are mai multe orase, e maricica, cam 25-30 de mile diametru, cu orase pe tot cercul coastei. Si cu dealuri ridicate fix din mare. Si cu o iarba d-asta verde-neon care in decembrie iti scoate ochii in toata Anglia. Deci pe bune, cine se simte in Romania coplesit de iarna ar trebui sa faca un weekend pe la Porsmouth sau Insula asta...senzatia asta de verde te face sa crezi ca e vara. 

  Pomii s-au scuturat pe la inceput de decembrie. Dar iarba e verde. Verde neon ii zic eu, de cand au venit si ploile e din ce in ce mai verde. Casele de pe Insula sunt atat de frumoase incat maica-mea a facut de vreo doua ori tare si repede "aoleu mi-e rau.... ce frumos e!" de mi-a sarit inima. Si da, cam asa e. Te ia cu lesin. E ca un fel de paradis pe multe hectare. Cu faleze superbe, cu plaje fantastic de frumoase, cu muntele care coboara in mare. Cu stanci, golfuri si soarele care straluceste. Cu multe care nu mi-au iesit corect in pozele de ieri de parca si aparatul ma injura de mama cand vedea asemenea lumina si culori. 

  Am vazut locuri atat de frumoase ieri si atat de aproape de o mare superba (pardon, ocean cred ca ii zice p-acilea)... incat m-am gandit cu tristete la 2 Mai. La litoralul romanesc care arata groaznic si unde nimeni de la putere n-a investit in nimic corect sau frumos pentru natura sau oameni. Te uiti la astia cum au un lift enorm care sa coboare turistii de sus de pe munte jos pe faleza. Pac-pac. Un liftalau cat tot muntele. Ca sa nu mai vina lumea de sus din statiune cu greu pana jos. Parcuri de distractii, Insula Dinozaurilor (un muzeu cu fosile genial, insula asta e un loc unde au gasit baietii foarte multe vestigii si oase de dinozauri), Traseul Piratilor si multe alte chestii de vazut si facut... Majoritatea erau inchise acum iarna, am mers la dinozauri. Dar si parcarea era gratuita acum iarna :))))))))))) Cine locuieste in Anglia stie despre ce vorbesc, aici te costa parcarea enorm si ca sa mergi la Mall sau oriunde. 

  Si o liniste. Si spatii largi, o Anglie rurala, cu case mari si departe unele de altele. Si o liniste. V-am mai zis ca aici e liniste? Ieri ma gandeam ce balamucu' dracu' e la Portsmouth si chiar si aici unde stam noi la periferie... fata de Insula Wight. Stiti la ce m-am mai gandit? La ce scump e feribotul sa ajungi din Portsmouth pe Insula. 54 de lire o masina dus-intors. Oamenii sunt gratis. Evident, daca mergi cu piciorul e mult mai ieftin. Dar la cat e insula aia si la cat de rare sunt autobuzele n-am fi vazut nimic daca nu mergeam cu masina. Stiti care a fost urmatorul gand? In anul 2011 cand mi-am dorit mult sa vad si eu o bucatica mica din Delta pentru prima data in viata, am mers la Sulina. Stiti cat am dat pe feribot 2 adulti si un copil mic Tulcea-Sulina si retur? Fara masina, pe jos, cu carat de bagaje in carca! TOT ATATIA BANI! Stiti ce era la Sulina? Nimic. 

pe ferry

Portsmouth din apa

verde

faleza, una din ele

la muzeul cu dinozauri

aici era un hotel cu un golf! aici ma duc!

Un Craciun linistit

  Foarte frumos Craciunul asta. Linistea de aici este excelenta. Faptul ca nu iti suna nimeni la usa, nu pocnesc petarde si nu se aude muzica noaptea iti da o stare de liniste fantastica. 

  Pe 24 alergau englezii ca nebunii dupa cumparaturi de ultim moment. Am intrat in Tesco si nu mi-a venit sa cred ce musuroi de lume era. Avem un Tesco din acela "de cartier" adica mititel, chiar langa casa. Am fost sa iau paine pentru ca se inchidea totul pentru doua zile si am zis ca n-am chef sa ma pomenesc ca tre' sa coc paine cand om ramane fara. Lume multa dar toti zambitori. Cantau colinde in magazin iar lumea fredona. Faceau cor cate doi-trei si cantau si ei :))) In alt magazin o fetita mititica la plecare a inceput sa strige cat putea "Merry Christmas" spre vanzatoare. Evident, toata lumea s-a topit si toti oamenii din magazin i-au raspuns. Si ea si mai tare. Si oamenii razand si mai tare... Am ramas pentru o secunda pe loc cu un zambet pana la urechi uitandu-ma la ei cum dialogau cu piticania urari de Craciun. 

  De gatit n-am prea gatit. Am luat o ratza mare si frumoasa, i-am bagat niste lamai si niste sunca afumata in ze cur si am copt-o incetinel asa. Cu niste cartofi mititei copti si ei (au astia niste cartofi absolut geniali) si cu salata de varza murata langa. Am murat varza intr-o oala de inox :)))))) Nu, nu o sa ma duc sa cumpar de la "magazinul romanesc" varza murata la pret de Audi. Jnapanismele astea pur romanesti ma intristeaza. In mod absolut uluitor, cu varza, apa si sare obtii varza murata. Chiar mult mai buna decat faceam la Ploiesti pentru ca sarea din Anglia nu are iod adaugat si face ca fermentatia sa se efectueze corect. 

  In spirit englezesc am facut si un chutney de pus pe rata. Englezii mananca friptura cu acest gen de sos numit chutney, sos care se face pe baza de fructe de tot felul. De la mere pana la gutui. Eu l-am facut din ananas pentru ca dintr-o eroare aveam cam mult prin casa si imi era teama ca se strica. Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa mananc carne cu ananas as fi ras. Ei bine, sosul (facut dupa o reteta de pe net adaptata de mine) a iesit excelent. Ananas combinat cu ceapa, turmeric, otzet, zahar si mustar. Suna oribil. Ce iese n-are treaba prea multa cu ananasul si merge excelent cu carnea. Ne-a placut tare de tot!

  Mosul a fost cam beat anul asta, ne-a adus foaaaarte multe chestii :))))) Mara a avut parte de tone de Lego pe care le-a migalit ieri toata ziua. Nu imi puteam imagina ca o sa stea o zi intreaga in fund pe jos mermelind la chestiile alea. A stat. 

Cam asa

  Am lenevit, am mancat, ne-am uitat la televizor unde chiar ai ce vedea de Craciun aici. Au dat multe filme misto pentru copii si seara un episod de Craciun special dintr-un serial pe care eu il ador (Call the Midwife) si la care m-am uitat cu o placere imensa in timp ce sotul meu se agita sa faca o bucata de carnat trimisa de sor-sa din Romania. Carnat la ceas de seara. Destul sa spun ca s-a facut un miros de usturoi care cred ca a adormit toti locatarii din cartier. Ma mir ca n-au sunat la politie sa zica ca e pericol de bomba biologica sau ceva :)))))

  Cam asa ne-am distrat ieri. Ceea ce sper ca ati facut si 'mneavoastra. 

Cel mai lung an

  O senzatie ciudata am in cap. Nu stiu sa vina Craciunul pentru ca aici nu-mi suna la usa nimeni urland de la 1 decembrie incoace. Nu sunt lumini mari pe strazi, aici oamenii apreciaza valoarea energiei electrice, targul de Craciun e restrans. 

  Lerul nu urla la radio, preotii nu se vaita la televizor. Sfanta Oarece Treaba nu ne iese inainte. Nici Mosi oribili nicaieri. Absolut nicaieri. Practic aici iti pui cercei, palarii si plovere in ziua de Craciun. Si da, exista magazine specializate in asa ceva. Le-am vazut azi cu mare amuzament. 

  Ma simt ca in Malta acum fix un an doar ca acum traiesc aici. Adica ma simt bine. O sa vina o sarbatoare, o sa mancam mai mult. Am pus bradul, cel mai frumos din viata mea... putine globuri si o instalatie. Atat. Pentru ca avem la Ploiesti trei sute de globuri. Si acum o luam de la capat si am inteles, intr-un final... ca chiar e inutil. Adica cu cat mai simplu cu atat mai frumos. A vrut Mara bradul mai devreme (noi il faceam pe 24 de obicei) asa ca l-am facut. Mie una mi-a si trecut senzatia de Craciun dupa atatea zile de brad pus :))))

  L-a vrut si i l-am pus. Ii cam dau tot ce vrea in momentul asta pentru ca o simt foarte obosita. La capatul unui an teribil de greu pentru ea. Si pentru noi dar mai ales pentru ea. In octombrie 2014 ea era traumatizata de madam Puie. Urma schimbarea de scoala. Urma schimbarea de tara. Cu alta scoala in alta limba. Acum e vacanta si pur si simplu s-a topit ca plastilina lasata la soare. E terminata de oboseala si se vede asta pe ea. 

  Dincolo de oboseala e fericita. Azi a vorbit pe Skipe cu Irina Adei muuult. Si le auzeam ce-si povesteau ele si ma bucuram sa aflu ca e la fel de fericita cum ne explica noua. Si cand a mai venit si Lioara sa se bage in discutie m-am topit de tot. Da, e cel mai lung an. Ala in care am castigat si am pierdut prieteni. Ala in care am vazut cine e prieten cu adevarat. Ala in care am avut surpriza vietii: prieteni care s-au vorbit sa se intalneasca la aeroport ca sa ne conduca. Prieteni care au venit de la Bucuresti sa ne duca cu masina de la Ploiesti la aeroport. Prietenii se cern. Inevitabil in emigrare. Se duc oamenii cu viteza cu care au venit in viata ta. N-ai ce sa ii faci... Dar uite ca unii raman. Azi am primit cartea Adei in plic... Cea mai noua carte a Adei-zana-povestilor... Am deschis plicul si credeam ca e o felicitare, asa ne zisese. Era cartea ei cadou pentru Mara. Care Mara a tzopait o jumatate de ora de fericire.

  Prietenii romani de aici, noi si stingheri. Suntem oameni batrani si diferiti, oameni cu copii mari si vieti multe traite. E greu sa ne mai facem prieteni dar m-au primit cu bratele deschise. Prietenii englezi de la scoala... niste multi oameni care s-au chinuit sa-mi invete numele zilele astea ca sa imi poata da felicitari de Craciun. Sefa mea care m-a intrebat inclusiv daca a ajuns mama cu bine pentru ca stia ca vine, ca apoi sa imi zica ca a vazut-o cu Mara si ca semanam "ca doua picaturi de apa" :) 

  Cel mai lung an. Cele mai frumoase surprize. Pentru mine Craciunul este echivalent cu surpriza. Cel mai frumos este sa-ti faca cineva o surpriza. Multumim, Ada! Cel mai lung an al nostru se incheie foarte frumos... E ca o senzatie de poveste din care nu vrei sa mai iesi. Am in fiecare zi trairea asta cum ca... asa ar trebui sa fie viata. Linistita si frumoasa. Acum un an eram in Malta si nu stiam deloc ce va urma. A fost tare lung drumul asta. Ne-a consumat pe toti trei. Dar a meritat. 

  Craciun Fericit tuturor! Va multumesc ca sunteti alaturi de noi in calatoria noastra scrisa de mine aici. Multa sanatate si cele mai bune ganduri de la Albuletzi! Va fac cadou aceasta fotografie: 

Rasarit de la fereastra Marei

Plimbare pe jos

  Foarte misto zi azi, normal, a inceput vacanta! Am mers cu autobuzul pana la malul marii si de acolo la intoarcere am luat-o pe jos. Pai cum de ce? Pentru ca a venit MAMA. Care mama vrea plimbataaaa :)))) Si ce bine ca vrea plimbata pentru ca ne-am facut curaj sa o luam asa de la plaja inapoi pe jos macar o parte din drum. 

  A fost minunata partea mearsa pe jos. Pentru ca mie in masina nu-mi place ba in autobuz imi chiar displace in general. Si na, vezi orasul cu toootul altfel. Ce mi-a placut el vazut din autobuz dar ce mi-a placut azi pe jos! Nu pot sa descriu! Am mers asa incet pentru ca Mara mersese mult si oricum era foarte ofensata ca a intrebat "unde mergem" si noi doua i-am zis ca nu stim, ca o luam asa pe jos. Mvaiiii, copilul Berbec. Oauiiiiii, sa nu stie ea PE UNDE si UNDE mergem! Criminal! :))))))))

  Dupa toate vaicarelile de azi in seara asta evident ca mi-a zis ca sunt cea mai tare mama si ca sa mai mergem noi asa! Oaiiii, ce sa-i faci decat sa o pupi? :))))) Asa oras frumos avem incat n-am facut nici o poza. Am lasat acasa aparatul ala "de turisti" si am mers sa respir si sa VAD cu ochiul. Am mers la targul pietonal din Southsea, am intrat la Biblioteca Publica ca sa facem pipi, am mancat o pizza artizanala facuta de un nene pe trotuar intr-un cuptor cu carbuni.

  Ne-am flendurit pana ne-au lasat picioarele si apoi am nimerit (cu ajutorul maica-mii) strada unde era autobuzul corect spre casa. Ne-a batut vantul tare cu aer de mare in nas, ne-am intors acasa ca trei pisici calcate de autocar. Dar ce frumos a fost! Cred ca nu ma aventuram niciodata pe jos din Southsea spre casa daca nu era mama. Multumesc, mama! 

4

St Jude, o biserica ornata cu pietre. Fotografia e din august pentru ca azi cu telefonul a iesit nimic :)

Micul Print si alte dileme

  Azi dimineata m-am trezit cu ea la capul patului. Era 7 si 20 (ceasul meu suna la 7.30 daca cumva sunt moarta si nu ma scol inainte, ea nu are "ceas", asta mi-am dorit pentru ea toata viata ei, sa nu o scoale nimeni din somn inainte ca somnul sa i se fi terminat iar aici chiar putem face asta). Era usor impacientata ca sa nu cumva sa intarziem. Normal, azi plecau in excursie.

  Ea, moale, calda si ciufulita. Am ajuns jos sa-i pun de mancare, i-am dat farfuria si a inceput sa turuie. Imediat ce primeste de mancare turuie. "Mami, eu acum citesc Micul Print pentru ca mi l-ai pus pe noptiera aseara. Si am citit. Si este despre un print mic care deseneaza o....HIHI...o OAIE, mami!"... M-a bufnit rasul, evident. Pana sa apuc sa rad am auzit "mami, mi se pare amuzant...de ce tocmai o oaie?"... Dupa ce am mai ras putin i-am zis ca din cauza ca nu un viezure, mi-am facut cafeaua si-am tulit-o. Filozofia acestei carti numita Micul Print imi scapa si in sfanta zi de azi, dar intrebarea mi s-a parut perfecta. De ce naiba o OAIE? 

  La categoria "alte dileme" (nu puteam pune in titlu asta pentru ca vedeti dumneavoastra, aterizeaza tot felul de dubiosi aici din cauza titlului si apoi ma injura grav) azi avem oamenii care sufera in Anglia din cauza sistemului sanitar. Pentru ca aici trebuie sa astepti mult pana vezi un medic de familie si chiar si mai mult la urgente. Si ca sa ajungi la un specialist inteleg ca trebuie sa fii cumva mort. Da. Asa este. Sistemul medical din Marea Britanie este sufocat. Reglementarea Guvernului spune ca la spitalele care au sectie de urgente pacientul trebuie sa fie "vazut, evaluat si tratat sau eliberat in maxim PATRU ORE in 95 la suta din cazuri". 

  Serios! Asa zice norma de la Guvern. Va zic asta pentru ca am un spital langa mine aici, Queen Alexandra il cheama (mna, nu glumesc, mah, asa il cheama!), spital care in momentul asta a fost "uns" cu titlul de "cea mai proasta sectie de urgenta din tara" pentru ca reuseste sa "rezolve" doar 75 la suta din pacienti in 4 ORE. La urgente. Si a fost inchis pentru urgente timp de doua saptamani pentru ca nu mai aveau capacitate.

  Motivul pentru care Anglia pur si simplu NU mai are capacitate este acesta: migratia neta este la record absolut. Adica anul asta au venit aici 330 de mii de oameni. Dupa ce anul anterior au venit 200 de mii si anul anteror aluia alte 150 de mii si etc. Sistemul medical nu poate tine pasul cu asta. Este practic imposibil sa faca asta. 

  Experienta mea cu medicii aici? Pai am mers sa ma inscriu la cabinetul de medici de familie. Iti alegi un cabinet, ai la NHS (Casa de Asigurari) pe site si recomandari si daca primesc pacienti si ce servicii ofera. Am ales dupa indelungi cautari. Am mers cu actele pregatite, a durat fix 5 minute sa ma inscriu pe mine si pe Mara. Pe Marius nu l-am putut inscrie pentru ca trebuie sa fii acolo fizic cu actul de identitate. M-am inscris. Mi-au facut imediat o programare pentru consult initial peste 3 zile. Consult cu asistenta medicala. Asistenta aia profesionista la astia e aproape ca un medic, are drepturi si indeletniciri multiple. 

  Evident m-a gasit cu tensiunea mare, am avut grija sa ma duc cu ea asa de curiozitate :) Da, si eu testez sistemul, asa cum ma testeaza si el pe mine. Eu am tensiunea marita de cand a picat bunica-mea in casa in 2011. Nu mi s-a mai reglat de nici un fel decat cu medicamente. N-am luat medicamente si m-am dus. Am mers si in Romania anul trecut la absolut toate specialitatile de medici de la internist pana la cardiolog si endocrinolog. In cautarea cauzei. Am facut inclusiv ecografie de artera renala! Pe sistemul sa cautam zebrele cand auzim zgomot de copite. Toti au ridicat din umeri. Nimeni n-a stiut de ce.

  Aici e mare buba daca ai tensiune. Asa ca oamenii m-au programat imediat la analize de sange si apoi la medicul de familie care a comandat monitorizare de tensiune pe 24 de ore. Pe care am facut-o. Nu vreau sa va zic cati bani ar fi costat toate astea in Romania. Aici mi s-au facut gratis. Ma rog, nu gratis, sunt angajat platitor de chestii. Dar si daca nu eram si locuiam aici era la fel. 

  I-am aratat medicului de familie de aici psoriazisul meu (ce a mai ramas din el si anume foarte putin). Si i-am aratat si medicamentul din Romania. Care mi-a fost dat de catre un specialist dermatolog. Sa ma dau cu el de doua ori pe zi. Sa va mai zic ca i s-au spart ochelarii? Sau sa va zic ca eu am constatat singura cu ani si ani in urma ca ce spun dermatologii din Romania e o porcarie? Doi am platit! Unul a fost execrabil de prost, altul a fost mult mai bun, adica facea mult mai putin rau ce mi-a zis. :))))) Omul m-a ascultat si mi-a zis ca asa e, fix cum credeam eu, ca medicamentul ala e mult prea puternic ca sa fie administrat asa, ca ei il dau o data pe zi in serii de 5 zile cu pauza de alte 3 zile si ca da, nu avea cum sa nu imi fie mai rau dupa indicatiile acelea. Bai, ce sa va zic, am ras mult cu medicul de familie in ziua aia :) 

  Mnda, poate de aia eu sunt dispusa sa nu ma supar foarte repede pe sistemul de aici. Citesc de 5 ani despre sistemul asta, poate de aia am ajuns sa-l cunosc inainte sa vin aici si nu ma mira acum nimic. Mai ales acum, cand sistemul e clar dat pe dinafara. De noi, astia care ne-am cerut aici. Da, e si vina mea. A noastra. Cum naiba sa-ti imaginezi ca o tara, oricare ar fi ea, poate asimila cateva sute de mii de oameni in fiecare an fara sa se bage de seama? Cum naiba sa nu intelegi regulile fizicii? Un obiect are in el un spatiu limitat! 

Mvai, românașii noștri!

  Nu e zi sa nu ma socheze tot felul de patriotarzi din astia despre care ai putea jura ca si-au bagat niste apa de Dunare in vena cand erau mici. Niste pulbere de Carpati (aia fara filtru pe care odinioara cresteau paduri, acu' nu mai sunt ca le-au defrisat niste patrioti). Niste... ceva. Dar care inteleg total gresit dragostea de Romania sau de romani.

  Scrise o doamna pe Face Book cum s-a amuzat si nu s-a mirat de faptul ca la locul de joaca din parc o tipa fuma. Este ilegal sa faci asta in tara in care traieste ea. Tara aia nu e Romania. E ilegal, buba mare-mare, amenda cat capu' tau de mare. Femeia s-a mirat sa o vada fumand si mirarea i-a disparut instantaneu cand a auzit-o certandu-si copilul in romaneste. Era asa ca o constatare amara. Bai si sarira patriotii! 

  Pe sistemul ca ce, desconsideri romanii? Ca ce facea, ce-are daca fuma? Ca poate are necazuri si nu poate sa fumeze acasa! WTFFF poate si eu am necazuri si ma apuc sa dau cu ciocanul in cap la copilasii de la locul de joaca, ca ce are? Ce daca e ilegal? Ca ce-ai cu romanii? Ca ce, te dai politist comunitar? Ca de ce nu te-ai dus sa ii zici sa nu mai fumeze, poate nu stia!? :))))))))))))))))) Pot sa rad? Imaginati-va niste pancarde maaaari pe care scrie asta: FUMATUL INTERZIS si ACCESUL CU CAINI INTERZIS. Aici unde locuim noi asa e. E si cum ar fi sa ma duc eu la una si sa-i zic "auzi, cucoana, matale esti cam chioara, nu? sau analfabeta, n-ai nimerit sa citesti acolo?". Adica ce i-as mai putea eu spune in plus fata de ce a scris Primaria acolo? Ca e o vaca proasta? Ma indoiesc ca ar avea vreun efect, sincer...

  Adica e atat de evident ca ei stiu foarte bine ca e ilegal. Nu mai zic de sanatate sau de moralitatea de a expune copilul altuia la ceva sinistru. Nu mai zic de asta, asta nici nu mai intra in discutie. Zic de lege, tata! Lege. E atat de simplu. Amenda e mare daca faci asta, toata lumea stie asta si oricand pot trece pe acolo domni de la politie care verifica parcuri. La scoala stiti unde se fumeaza? La COLTUL STRAZII! Serios, nu glumesc! Acolo e locul. Ies oamenii din curte, care e mare, au ceva de mers, ajung pe trotuar si mai merg oleaca pana intr-un loc. Acolo fumeaza. Credeti ca se gandeste vreunul vreo secunda doar, "las', coaie, ca bag si io una mica acilea in curte ca nu ma vede nimeni". Deloc! 

  In orice adunare de oameni vezi romanii de departe. Mai precis ii auzi. Avem darul asta al nesimtirii. Cand ma intalnesc cu cele doua tipe romance cu care m-am imprietenit mereu ne surprindem ca ne luam cu hahaiala si ca suntem singurele care facem asta. Noi si polonezii. Pur si simplu nu ne-a invatat nimeni ca in public nu trebuie sa vorbesti tare. Adica ne-a invatat dar doar la modul teoretic. In prima luna dupa ce am ajuns trebuia sa-i spun Marei de 40 de ori pe zi sa vorbeasca mai incet pe strada. Pentru ca in linistea asta de aici parea ca urla. Copilul nu urla, vorbea cum stia ea ca trebuie sa vorbesti ca sa te auzi cand esti pe strada. Ca daca in Romania mergeam pe jos 30 de minute in claxoane continue si alte zgomote infernale... ea asa stia ca trebuie sa vorbeasca ca sa o aud. Acolo tot timpul ii ziceam "Mara, nu te aud ce zici" cand eram pe strada. 

  Dar ne reglam. Ne adaptam la liniste. Romanii stiti cum vorbesc? Cum vorbesc si rad englezii cand sunt betzi manga vinerea si sambata seara. Doar ca romanii fac asta pe trezie si tot timpul :)))) Am mers la Lidl vreo 3 ture la rand si singurii din magazin carora li se auzea gura erau un cuplu de romani. De trei ori 3 cupluri diferite. Unii se contraziceau pe chifle, altul i-a zis ceva nevesti-sii in spatele meu atat de tare ca am sarit cat colo si altii strigau dupa copil in tot magazinul. In rest in magazine e liniste. Nu stiu cum sa descriu asta da' e cam asa ca la biserica :))))) Muzica nu e data tare, ce se aude tare este cand anunta oamenii chestii la microfon. Dar tare doar cat sa se auda nu cat sa-ti sparga timpanele si sa te ia cu hipertensiune de spaima.

  Bai si vin patriotii si ne explica ca ce domle, ne e sila de romani. Bai, nu mi-e sila si nici nu o sa ii ocolesc in mod ostentativ asa cum fac unii. Nu. Pur si simplu o sa aleg. Am avut noroc sa intalnesc aici doua romance absolut mi-nu-na-te... nici nu-mi vine sa cred ce noroc am avut. Sunt mamele celor doua fetite colege ale Marei si sunt niste oameni de nota zece. Si copiii lor la fel. Dar asta nu inseamna ca foarte des nu intalnesti altceva. Si mai ales intalnesti atitudinea asta de "ce daca e ilegal"... ca na, multi au venit aici sa faca cum stiu ei ca se face. Fuck the rules. Culmea tot genul asta de oameni sunt aia care desconsidera cel  mai grav si tara care i-a adoptat si pe oamenii din ea. Ma intreb de ce :))))

  In rest, ce sa zic, e bine si cu "patriotismul" asta, cu dragostea asta incredibila fata de "romanasii nostri" care "altii nu mai ie ca noi" si altele asemenea. Ce sa zic... mai ie si altii ca noi ba chiar si mai buni ca noi. Asa cum mai ie si mai prosti ca noi. Dar in mod sigur tarile astea civilizate au ajuns asa prin respectarea legilor. Nu zic ca aici nu-s infractori. Ohoooo, e plin! In fiecare zi in ziarul local ni se spune care a mai dat in cap cui, a furat ce de pe unde, etc. Serios, e rubrica speciala pentru asta. Dar ne pot spune asta si pentru ca politia ii prinde imediat. Sunt infractori, hoti, betzivi, abuzatori. Dar ei asta sunt, ei sunt INFRACTORI. Sunt amendati, dusi la tribunal, inchisi, etc. Restul populatiei nu face d-astea. Nu fumeaza unde nu trebuie, nu prea arunca gunoi pe strada (desi mai vezi si cate un ambalaj aruncat aiurea dar nicidecum la nivelul pe care il stim noi). 

  Am mers ieri la directoare sa pun o intrebare. Vroiam sa mergem luni la aeroport sa o luam pe mama care vine in vizita, Mara isi dorea teribil sa mearga asa ca m-am dus sa cer voie in mod onest sa n-o duc luni la scoala. Femeii cumva parca i s-a rupt sufletul dar mi-a zis ca "regreta dar nu se poate". Asta e regula. Poti lipsi pe motiv de boala, programare la medic sau excursii scolare. Atat. Evident eu daca eram o romanca d-asta patrioata, nu duceam copilul la scoala si marti le ziceam ca a avut febra. Si gata. Da-i dracu' cu regulile lor, asta mi-as fi invatat eu copilul in clipa aia. Sa fie roman. 

Viroze

  Saptamana asta care a trecut a fost cred cea mai grea pentru mine din punct de vedere fizic de la nasterea Marei incoace. Sunt bolnava de ceva viroza respiratorie de la sfarsitul lui septembrie in continuu. Mai mult de doua luni, circa 3 viroze diferite toate legate intre ele. De doua luni umblu ca si cand as fi calcata de tractor la propriu. Este incredibila starea asta!

  A fost si Mara bolnava dar doar putin. Cei de la scoala imi spun ca asa e cand mergi sa lucrezi la scoala. Ok, fratilor dar mai mult de doua luni de viroza crunta in continuu? Mda, normal, sunt in alta tara, sunt alti virusi (da, stiu, pluralul e virusuri) la care trebuie sa ma adaptez. Azi noapte pe la 1 plangeam. La propriu, dupa ce am tusit pana era sa vomit circa doua ore... m-a apucat jalea...

  In secunda in care scriu sunt bine dar mi-e frica sa incerc sa ma culc. Pur si simplu mi-e teama sa ma intind in pat pentru ca o sa incep sa tusesc pana simt ca imi ies ochii din cap. Na! Am zis-o... Sunt coplesita de virusii (da, stiu, pluralul e virusurile!) englezesti! :)  Si da, am luat toate medicamentele posibile! Si da, stiu ca o sa treaca. Adica sper ca n-oi muri din asta. Este naspa sa fii bolnav atata vreme si evident ma gandesc mereu cum ar fi sa fie o boala cu adevarat grava. 

  Cam asta ma bantuie pe mine acum. Ceea ce NU va doresc si dumneavoastra! :)))

Patru luni mai tarziu

  Sunt patru luni de cand ajungeam aici. De cand m-am dat jos cu Mara dintr-un avion unde am crezut ca o sa lesinam de cald, intr-o temperatura optima vietii. Intr-o tara optima vietii. Intr-o viata optima fericirii.

  Ieri de dimineata ne-am dus la malul marii amandoua. Si la lebede si la pescarusi si la faleza plina de un vant teribil de aducator de oxigen in plamani. Am alergat, am cules scoici, am stat la soare si apoi ne-am urcat intr-un autobuz care ne-a adus acasa. Acasa.

cam asa batea vantul!

    Pur si simplu acasa. 

Saptamanale

  Zboara saptamanile aici. Nu stiu cum se face dar azi e luni, azi e vineri. Cum era vorba aia, timpul zboara cand te distrezi. Azi cand am luat-o de la scoala era, din nou, iradianta. Cu gura pana la urechi mi-a sarit in brate spiridusa. Pe drum spre casa mi-a zis "mami, azi a fost o zi super! ca toate... mami, mai stii cand imi era frica sa vin in Anglia?"... Ooohohoooo, mai stiu, maica... spaima mai mare ca aia n-am avut nici io nici tactu, te asigur. 

  Cat ne-am framantat noi daca o sa-ti fie tie bine, daca aoleu... vaidemine, saracul copil, ce-i facem noi nebunii... Ca azi sa-mi zica fi-mea "mami, ce te mai iubesc io pe tine ca m-ai adus aici, multumesc, mami!" Asa declara ea lucruri mari si importante. Bucuria de a o vedea atat de fericita face ca tot efortul sa fie mai mult decat binevenit. Ca na, nu e usor sa iti iei viata de la capat. Nu e simplu deloc. Discutam ieri asta cu o colega de la scoala, o profesoara spre 50 de ani. Ei acum cam toti au ajuns sa ma cunoasca destul cat sa isi faca curaj sa ma intrebe de ce si cum am ajuns noi aici.

  I-am povestit una-alta si i-am zis ca nu e usor dar ca e incredibil de frumos sa iesi din rutina si sa traiesti o aventura. Tipa era atat de incantata de Mara ca nu mai contenea sa-mi povesteasca cum a auzit-o vorbind engleza si s-a socat ca nu stie cand s-a intamplat asta :))) Nimeni nu stie. Cert e ca copilul luat si aruncat intre oameni buni si blanzi a supt engleza ca un burete. Si a invatat si multe altele pe langa asta. 

  Pe de alta parte chiar si eu am inceput sa-i inteleg pe copiii de la scoala cand imi vorbesc. Uneori :)))))))))))). Ca deh, multi au 4 ani  si vorbesc teribil de stalcit...si sa te tii aventura naibii cand vine cate unul sa-ti zica ca cutarica l-a tras de o maneca si a vrut sa-l muste. De multe ori zambesc, dau din cap si ma uit sa vad in ce directie imi arata ca sa ma prind cam ce-ar vrea. Sunt draguti in marea lor majoritate, putine sunt exceptiile. Chestia fabuloasa este ca toti au respect pentru autoritate. Daca un adult vorbeste catre ei il asculta. Si asta nu pentru ca au fost "atacimentizati" (aici nu exista asa ceva) ci pentru ca intotdeauna cand incalca regulile li se spune asta si li se ofera si consecinta. 

  Nu au "pedepse" grave. Au pedepse simbolice. Copiii au numele magnetice lipite pe un perete si acolo isi pot muta numele mai sus sau mai jos in functie de lucrurile pe care le fac. Sunt recompensati cu asta si cu abtibilduri. Pentru masa de pranz avem "Dinner lady award sticker" pe care le purtam cu noi ca pe Dumnezeu pentru ca ei au grija sa manance tot si apoi sa vina, sa ne arate farfuria goala si sa clipeasca din gene. Nici nu zic "vreau sticker", doar iti bat asa un apropo discret, hai cucoana, te simti si tu cu ceva? 

  Zilele trecute a fost un incident la pranz intr-una din clasele mai mari. Nu stiu ce-au reusit ei sa faca acolo, cert este ca tipa care-i supraveghea si e insarcinata in primele luni s-a simtit in pericol. Au dat peste ea cu o usa in mod intentionat si apoi au dat dovada de ceva lipsa de respect, nu stiu exact detaliile decat din auzite din zbor. Well, a doua zi, colega mea a refuzat sa mai mearga la clasa aia, a spus supervizoarei sa o mute. Ceea ce au si facut. In plus, a doua zi invatatoarea lor nu i-a mai lasat la pranz. Adica a stat cu ei in clasa. Invatatorii pleaca din clasa la pranz, copiii care au pachet de acasa il mananca in clasa daca e frig/ploua sau afara daca e ok, restul merg la cantina, sub supravegherea personalului "de pranz". Asa ca invatatoarea mi-a zis ca "vor invata respectul, nu o sa plec din clasa si vor manca in liniste fara sa iasa la joaca, ca sa inteleaga ca asemenea comportamente nu sunt acceptabile". Pam pam. Adica invatatoarea s-a si auto-pedepsit pentru ca a simtit ca e responsabilitatea ei, ca ea nu i-a invatat destul din moment ce ei s-au purtat asa. Asa ca femeia si-a luat pranzul cu obraznicii :) In liniste! 

  Copiii stiu asta de mici. Ca nu e ok. Evident, sunt copii si sunt facuti sa incalce "regulile". Insa sunt tratati ca niste oameni mari, adica li se ofera si consecintele, in functie de regula incalcata si felul in care au ales sa se comporte dupa ce au facut duda. Cand duda e mai grasa, sunt dusi la dna. S. Directoarea! Azi pe la pranz unul dintre profesori a venit cu un individ din asta minuscul pe care il ducea asa fara sa-l atinga "hai, hai la doamna S. sa ne spuna ce facem noi cu tine"... cand m-am uitat, piticania nu stiu cum facuse, nu pot sa pricep nici cand reusise sa evadeze cumva si sa se tavaleasca in noroi. Nene, nu ca noroi. Tom si Jerry. Numa' albu' ochilor i se mai vedea!!! Sa mor daca stiu unde s-a dus ala si-a facut asta. Il duceau la doamna directoare care cand l-a vazut s-a intors cu spatele o secunda pentru ca a busit-o rasul. Eu mi-am pus mana la gura ca sa nu ma auda ala micu' cum chicoteam pentru ca tipul avea o moacaaaaaaaaaaaa spasitaaaaaa dar absolut plina de noroi.

  "Now... that's not very nice, is it?" l-a intrebat ea teribil de serioasa prin ochelarii ei de directoare. Gagicile din office (secretariatul) erau toate pe sub birouri, eu ma lipeam de un perete de ras iar profesorul care-l adusese era mai norocos ca are spre 2 metri deci nu-l vedea ala cum rade. Piticania a dat incet din cap cu ochii in pamant... "nu prea e very nice, cucuoana, da' ce pusca mea sa fac... m-am incurcat!" parea sa zica. "How are you going to sit down in class with those trousers?".... A ridicat din umeri si-a oftat. Nu stia cum sa se aseze ca nici nu cred ca mai putea sa se indoaie ca sa se aseze. I-au adus un kit pentru sport si l-au imbracat dupa care directoarea i-a zis ca acum o sa mearga cu ea la ea in birou si o sa discute despre motivele pentru care copiii ar trebui sa nu se arunce in noroi :))))))

  Nimanui nu-i e teama de doamna S. Dar nimeni nu vrea sa ajunga in fata ei iar ea sa intrebe "that's not very nice, is it?" Cand i se aduc copii la "judecata" ea ii intreaba. Si, de ce crezi tu ca nu e bine sa arunci cu pietre catre colegul? Si, de ce crezi ca nu e o idee buna sa alergi printre copilasii de la nursery care-s jumate cat tine? Si copiii raspund. Corect. Ca deh, cu teoria stau bine, practica ii mai doboara uneori. Dar destul de rar fac lucruri urate. Rautati cum stiu eu din Romania. Din alea intentionate. Nici nu spun rautati, e aspru sanctionata treaba asta, toti trebuie sa vorbeasca frumos unii cu altii. "Idiotule, prostule sau tampitule", ca sa nu mai zic de altele mai grele, erau la ordinea zilei la scoala romaneasca. Aici nu exista asa ceva.

  Ieri, zi de inot din nou. Ducem doua grupuri pe rand la o scoala din apropiere unde exista bazin pentru copii. Si li se explica mereu cum sa faca cu hainele in vestiarul care evident e ud, ca e vestiar de bazin. Ieri am ras atat de tare cu Mr. M. cu care ii asteptam sa iasa dupa lectie, ca era sa lesinam amandoi pe acolo... "Nu-mi gasesc CHILOTZII" striga una cat o tineau bojocii! Alta nu-si gasea pantalonii. Si tot deschideau usa si strigau catre noi. Pana la urma mi-am facut curaj si am intrat inauntru unde n-am avut ce sa fac decat sa le explic frumos ca n-a venit nimeni sa le fure chilotii. S-au pravalit de ras! Ca unde i-au pus acolo sunt, le zic eu, la care una "poate a venit Monstrul Chilotilor si i-a luat". Englezii au un umor demential, fac cele mai misto poante de moment, raspund fantastic la glume iar copiii lor au umor de mici si raspund extraordinar de repede la umor. 

  Nici nu avem voie sa stam cu ei cand se schimba si nici sa ii atingem ca sa le indepartam sau asezam haine pe ei. O regula buna as zice eu. O regula care devine insa amuzanta cand ai un morman de copii de 7 si 8 ani care-si cauta chilotii si ciorapii intr-un vestiar ud in care s-au dezbracat ei singuri :))))) 4 din 7 fete nu si-au mai putut pune ciorapii pe ele ca erau fleasca. Una nu si-a mai pus chilotii ca erau fleasca... aialalata si-a gasit nadragii. In timpul asta, baietii afara, toti cu parul ud, isi fac creste de pankisti. Din motive dubioase pentru mine, castile lor de inot nu protejeaza impotriva apei. Nu se stie de ce, la un ochi aruncat eu as zice ca-s prea mari pentru ei da' deh, cine-s eu sa ma pronunt :) Toti ies uzi fleasca la cap, intr-un vant de 90 la ora. No panic, man!

  Toti profesorii si asistentii de profesori ii cunosc pe toti copiii din scoala dupa nume si-sau clasa in care sunt. Si le cunosc toate problemele, preferintele sau evenimentele. Asistentii nu lucreaza cu o singura clasa ci se invart si rotesc prin toate clasele in functie de unde si ce e nevoie sa faca. Toata lumea stie tot. Tuturor le pasa de fiecare copil in parte, ii urmaresc si au grija de ei constant. Este o senzatie de familie, asta e cuvantul. Scoala e mica, mochetata de la un capat la altul, foarte incalzita si doar cu un semi-etaj. Nu prea exista usi inchise iar secretariatul nu are nici macar pereti, e ca o receptie. Ii auzi mereu vorbind intre ei despre copii sau despre colegii lor. Barfele sunt extrem de rare si foarte soptite, chiar si cea mai mica idee de a spune ceva "deranjant" despre altcineva este urata. 

  Nu exista portar. Nici badigard cu impresii de anti-tero. Este practic o suma de femei cu vreo 4-5 barbati rataciti printre ele, care tricoteaza din fire nevazute o familie si au grija sa educe, sa ingrijeasca si sa iubeasca niste copii. 

Despre sex. Episodul 1.

  Draga Mara,

....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

  Asta e ceea ce am invatat eu cand eram mica despre sex. Scoala si familia si-au dat mainile sa ne tina intr-o ignoranta infricosatoare. Da, puteam fi violata de zeci de ori din cauza ignorantei. Puteam fi rapita. Puteam ramane gravida de la 14 ani cand primul baiat a incercat sa ma forteze. Puteam fi probabil convinsa de diversi barbati not-so-inteligenti ca nu merit altceva decat sa ii satisfac pe ei. Se puteau multe din cauza ignorantei. 

  Ieri, cand radeai in hohote in magazin in fata unei cutii cu chiloti stupizi pentru barbati... am ras cu tine. Cand zic chiloti ma refer la un ceva... nu pot sa pun poza aici ca ma ia politia... ceva care tine oole si are bretele. Nah. Ai vazut poza de pe cutie si-ai izbucnit intr-un ras din ala cu dat cu capul de pereti. Normal. Acel obiect vestimentar sau ce mama ma-sii o fi el (era intr-un magazin de tzoale, mama, nu te-am dus la sexshop!) este perfect penibil si hilar. E normal sa razi cu spume cand vezi asa ceva.

  Ti l-ai imaginat pe tac-tu intr-o d-aia si-ai lesinat de ras. Ai propus sa-i luam de Craciun pentru ca era pe baza de fes de Mos :))))) El e modelul tau masculin, normal ca la el te-ai gandit. Si normal ca te-a pocnit rasul imaginandu-ti cam cum ar fi tac-tu intr-un prezervativ cu bretele... Cand ne-am revenit din ras m-ai intrebat ce-s aia, ca "mami, aia nu-s CHILOTI, nu?"... adica pana mea, era evident ca n-au cum sa aiba o utilitate atat de corecta ca a banalilor chiloti. 

  Ti-am zis ca nu, nu-s chiloti, sunt ceva facut sa le placa doamnelor. Ai tacut si te-ai gandit un pic. Probabil te-ai gandit la momentele in care ne vezi pe noi ca ne pupam. Pentru ca esti foarte mare acum si stii sigur ca exista o activitate prestata de noi adultii care implica pupatul acela. Ai tacut un pic si apoi ai zis "aaaa, deci e pentru dragoste, nu?".... Daaaa. La opt ani o sa iti zic ca esti foarte tare daca ai gasit ca e pentru dragoste. Mi s-a parut induiosator ca ai stiut ca activitatea asta are, sau ar trebui sa aibe, legatura cu dragostea. Mi s-a parut fenomenal ca totul a fost atat de natural. Dar na, asa e cand nu te ascunzi de copil, el intelege singur multe lucruri. 

  Inca nu m-ai intrebat despre asta in detaliu. Stii cum se nasc copiii, asta am stabilit-o de cand aveai 4 ani si ai vazut un documentar impreuna cu mine la tv. Stii ca e implicat si un tata si astept sa ma intrebi, daca nu cumva tu stii deja, cum ajunge celula aia la mama. Da, tu stii chestii cu celule. Esti foarte pasionata de biologie. Inca iti e un pic teama sa vezi sange. Sangele tau. Pe al meu l-ai vazut de prea multe ori pe hainele patate din cauza psoriazisului si pe pielea mea rupta. Imi spui mereu cat de mult te bucuri ca mi-a trecut aproape de tot. 

  Stii ce e ala ciclu si ce inseamna el. Stii toate obiectele implicate si le spui pe nume relaxata. Stii cum ma simt cand mi se intampla asta si deja ai inceput sa ai grija de mine in zilele in care iti spun ca ma simt rau din cauza asta. Totul e natural si simplu. Ti-am raspuns de cate ori m-ai intrebat. Si o sa o fac in continuare. Da, uneori imi aduc aminte de jena de cand eram copil si totul era interzis. Si chiar si cei mai deschisi la cap parinti tot incuiati erau. Si ne puneau in pericol din cauza asta. Si apoi rad si imi spun inca o data ca e bine ca am ales sa nu fiu asa. 

  Eu am avut noroc. Am fost suficient de inteligenta incat sa caut singura surse de informare, chiar si atunci, cu multi ani in urma, cand nu era internetul cu toti chilotii lui atarnatori de oua pe noi. Am avut noroc sa am curaj sa spun nu cand am vrut sa spun nu. Si sa spun da cand am vrut sa spun da. Si niciodata sa nu fiu confuza in legatura cu lucrurile astea. Pentru tine imi doresc cu mult mai mult. Imi doresc toata deschiderea lumii si toata informarea posibila. Imi doresc sa fii tu si sa razi mereu cu relaxarea cu care ai ras ieri. 

  Cu drag,

       Mami.