Interviu despre invatamantul din UK

  Fosta mea colega de facultate si draga mea prietena Ioana Marinescu, aka Pisica pe Sarma, mi-a pus niste intrebari. M-am foit juma' de zi si am raspuns la ele, in timp ce raspundeam, evident ca mi-am adus aminte de alte si alte chestii cu care am completat. Asta e ce stiu eu de aici, de la scoala noastra. 

  Cum inscrii copilul la scoala?

   In Anglia copiii se inscriu la scoala pentru septembriele de anul asta pana in luna martie. Exista doua luni in care parintii pot cere un loc intr-o scoala. Daca vii, asa cum am venit noi, dupa luna martie, ceri loc dar va trebui sa astepti pana dupa inceperea anului scolar (aici anul scolar incepe in prima saptamana din septembrie) pentru ca Autoritatea Locala de Invatamant din Primarie sa stie exact ce locuri sunt disponibile si unde.  Invatamantul e oarecum descentralizat, deci multe  lucruri sunt legate de primaria orasului in care esti. In unele orase ai de ales intre 3 scoli pe care le preferi, in altele intre 6 scoli. Deci faci un top, vreau la scoala x, daca n-ai loc acolo la scoala y, etc.

 Cat dureaza?

   Nu dureaza. Daca ceri inscrierea in acele doua luni, la final de martie primesti scrisoarea acasa cu scoala care ti se aloca. In cazul nostru a trebuit sa asteptam prima zi de scoala, scrisoarea a venit la cateva zile dupa.

Cata putere are sau nu parintele in alegerea scolii, a profesorului?

   Inscrierea la scoala se face pe “arii de acoperire” catchment areas, adica acolo unde locuiesti. Pe raza domiciliului ai, de obicei, mai multe scoli primare si cel putin una secundara. Poti cere sa mergi si la alta scoala, mai departe, dar vei fi primit doar daca exista locuri disponibile dupa ce toti din area respectiva au fost primiti. Parintele nu are nici un cuvant de zis in alegerea clasei sau a profesorului.

Cum sunt structurate scolile - e cu ciclu primar, gimnazial, e cu invatator, e cu profesori mai tarziu ca la noi sau nu, ramane acelasi profesor un numar de ani sau se schimba, etc?

   Invatamantul primar cuprinde 7 ani si are la catedra profesor de clasa. In fiecare an, ai alt profesor, rar se intampla sa ai doi ani acelasi profesor. Sistemul e gandit ca copilul sa invete sa relationeze cu diferiti adulti. Si ca profesorul sa invete sa relationeze cu cat mai multi copii si cu clase cat mai diverse ca an si dezvoltare. Deci ei pot preda azi la anul Reception, copii de 4 ani si un pic si la anul, anul 6, copii de 11 ani.

  Primul an este Reception Year, urmat de anii 1-6. Astea sunt scolile primare. Exista inainte de Reception si Nursery in unele scoli, adica cresa. Acolo sunt primiti copii dupa varsta de 3 ani cand statul ofera un numar de 30 de ore gratuite pentru parintii care muncesc. Daca ai bani, platesti si lasi copilul toata ziua, si atunci il poti duce si mai mic. Reception Year e foarte asemanator cu scoala insa mai mult ca o gradinita. Ei fac acolo si chestii pentru scoala, dar totul e orientat pe invatarea prin joc. Invata litere, invata sa numere pana la 100, invata despre natura, animale, stiinte pe intelesul lor. Cel mai mult invata, de fapt, regulile de comportare in mediul scolar. Invata sa MEARGA in sir indian. Da, suna ciudat, insa aici copiii chiar merg in mod ordonat, unul dupa altul, oriunde merg prin scoala. Aici nu exista alergat in scoala decat la ora de sport. In anul Reception ei au 4 ani, unii 5, sunt mici si nu stiu sa stea linistiti, asa ca asta sunt invatati de fapt. Au multe activitati senzoriale, li se pun cadite cu apa, nisip, spuma de ras, cereale cu apa, gelatina, boabe de fasole, etc, in care ei sa se balaceasca. Trebuie sa precizez ca fiecare director de scoala e stapan pe tarlaua lui, el decide CUM vrea sa faca invatamant. Directoarea scolii noastre are aplecare catre Montessori, de aici activitatile respective, nu stiu sa zic cum e in alte scoli.

   Anii 1-2 sunt numiti Key Stage 1, anii 3-6 Key stage 2, sunt doua etape de invatare-dezvoltare. Dupa anul 6 copiii se muta la scoala secundara pentru urmatorii 6 ani.

 Cati copii sunt in clasa?

   Si aici depinde de zona, numarul maxim prevazut de lege este 30 dar de obicei sunt cam 25 pentru ca se considera ca nu e ok sa lucrezi cu prea multi. Daca apar elevi multi, se mai formeaza o clasa. Daca nu mai  exista spatiu pentru alta clasa, elevii sunt indreptati catre alte scoli.

Care e programul zilei - ora de intrare, de iesire. Se respecta, ce se intampla daca intarzii sau lipsesti?

   Ora de incepere a cursurilor este 9 insa copiii sunt asteptati la scoala la ora 8.40. Se aliniaza in sir indian, fiecare clasa, pe terenul de sport. Profesorul sau asistentul vine si isi ia clasa si o conduce in interior. Daca ajungi dupa ora 9 la scoala, gasesti poarta catre teren inchisa, parintele trebuie sa sune la usa din fata, sa mearga la secretariat si sa completeze un formular cu motivul intarzierii. Aici nu exista “absente” numarate, exista procent din timpul scolar in care lipsesti. Adica ai 85 la suta prezenta, sau 90 sau 100%. Daca copilul este bolnav, parintele trebuie sa sune dimineata la scoala si sa anunte. Daca n-ai sunat si copilul nu apare, sistemul iti trimite sms pe telefon “copilul dvs a lipsit la inregistrare azi”. In principiu trebuie sa explici ce are copilul si e suficient. In cazul in care copilul e atat de bolnav incat necesita mai mult de 5 zile scolare de pauza, atunci va trebui sa aduci o nota de la medicul de familie. Asta e la fel si la job, poti lipsi medical o saptamana fara sa aduci dovada, mai mult de atat necesita dovada. Nu, oamenii nu o sa presupuna ca minti, doar ca esti bolnav. Daca copilul lipseste mai mult de o saptamana si nu ai dovada medicala, poti fi amendat cu 60 de lire per cap de parinte per saptamana lipsita. Asta se face prin intermediul unui judecator.

  Cum se realizeaza comunicarea cu profesorul si conducerea scolii?

   Exista newsletter saptamanal, exista sistemul informatic care ne transmite sms-uri si exista secretariatul care ne da mailul. Peste toate astea, profesorii trimit prin copii scrisori cam zilnic. Pentru diverse activitati, informari, invitatii sa mergem in clasa sa ii vedem la anumite activitati, etc. Dimineata cand il duci sau dupa amiaza la iesire, profesorul sta cu tine de vorba oricat doresti, despre orice legat de copil sau scoala. Directoarea poate fi gasita acolo toata ziua, sta de vorba cu orice parinte vine la ea, nu exista sa trebuiasca “programare” sau ceva, pur si simplu, daca ai o problema si n-ai gasit intelegere undeva mai jos, te duci direct la ea.

  Cum sunt pauzele si ce se intampla in ele?

   In timpul zilei sunt doua pauze. Una de 15 de mintute la ora 10 si cea de pranz, care la noi are doar 30 de minute pentru ca directoarea a decis ca celelalte 30 sunt mai bine folosite ca ora de sport zilnica pentru copii. Adica fac sport organizat zilnic, in loc sa alerge de nebuni la pranz. In prima pauza exista un “tuck shop” in sala de sport, adica li se ofera, contra cost ca un fel de mic dejun. Paine prajita, sticlute cu lapte, cutiute cu cereale, etc. In rest, alearga afara pe pajiste.

   La pranz, cei care doresc masa de la cantina (contra cost, circa 2 lire pe zi) se aliniaza si merg la cantina, in doua serii. 12 si 12.30. Cei care au pachet de acasa, raman in clase si isi mananca mancarea. Dupa ce termina de mancat merg afara la joaca. La finalul seriei, sunam din fluier, ei se aliniaza pe clase, profesorul vine si ii ia inapoi in clasa. In clasa se face prezenta din nou ca sa stie sigur ca toti copiii sunt safe la locul lor si niciunul nu e pierdut pe undeva.

  Unde mananca copiii si ce?

  Cantina ofera mancare preponderent organica, gatita la fata locului. Nu se foloseste sare deloc, li se ofera doua variante, cu carne sau vegetariana, copiii aleg dimineata la inregistrare ce varianta doresc in ziua aia. Parintii au meniu dat de la scoala, exista meniu pe 3 saptamani apoi se reia de la capat. Joia e mereu ziua cu pizza iar vinerea mereu cea cu fish fingers and chips. In rest, carne cu legume diverse si un desert. Cei care au pachet de acasa sunt urmariti sa nu aduca dulciuri concentrate, trebuie ca adultii care ii pazesc sa vada daca vreunul nu are mancare destula sau ce se intampla cu mesele lor.

  Exista consiliere psihologica si daca da, cum se aplica? Mereu sau doar la nevoie?

  In scoala exista mai multi adulti specializati in asa ceva, oricum toti profesorii au studii in sensul asta. Exista Safeguarding Manageri, adica cativa oameni din conducere care trebuie sa urmareasca cazurile sociale si sa fie foarte pe faza ca acei copiii sa nu fie in pericol acasa. De cate ori este un caz de genul asta anuntat la nivel national (copiii ormorati sau neglijati de parinti sau familie), se face sedinta si se discuta despre el. Se fac traininguri bi-anuale despre asa ceva, intregului personal. Family Workers sunt cei care tin legatura cu familiie, care isi ofera ajutorul intr-o diversitate de moduri, de la a oferi haine din donatii, mancare sau consiliere familiilor care nu stiu sau nu pot creste copiii in mod corect sau eficient.

  Cum se invata?

   Cu capul! :))))) Copiii nu au “manuale” sau carti. Au caiete unde profesorul le lipeste foi cu activitati sau unde scriu ei, in functie de moment sau cerinta. Copiii au in fata lor un om care le explica lucruri. Li se da initial un “cold task”, adica niste intrebari sa zicem, despre ceva ce ei n-au invatat la scoala. Ca sa vada profesorul ce stiu ei, ce inteleg ei din treaba aia. Apoi, vreo luna sau doua, li se preda chestiunea cu pricina, dupa care primesc “hot task”, adica din nou, intrebari despre chestia aia. Si se observa progresul. Sau stagnarea, dupa caz.

  Ce prevede "programa" si cata libertate au profesorii la clasa?

   Programa este structurata pe “core subjects” care in cazul scolilor primare inseamna Literacy si Math si restul de subiecte care variaza de la muzica la design si tehnologie, IT, geografie, istorie, arte, limbi straine si educatie religioasa. Pe fiecare term, semestru, ei au o “tema”, o poveste, un subiect mai mare in jurul caruia practic intersecteaza, tricoteaza toate “materiile”. Profesorul are un ghidaj despre ce anume trebuie sa stie un elev la finalul anului pe care el il preda insa el si scoala (prin directorul care compune politica de studiu) are libertatea sa faca treaba cum crede el de cuviinta. Cu ce vrea el. In ce fel vrea el.

   Despre religie, Anglia este un stat non-laic in care biserica este parte din stat. Insa religia nu este obligatorie, daca nu doresti ei au grija ca copilul sa faca altceva in orele alea. Ziua incepe cu Assembly care este adunarea tuturor copiilor din scoala in sala de mese. Li se povesteste despre bine, rau, morala, etica, etc. Mai putin despre Iisus sau alte chestii. Li se dau exemple de pilde din Biblie, din cele pline de morala. Prietenie. Bunatate. Corectitudine. Iertare. La clasa studiaza si alte religii, de la Islam la Iudaism. Sunt dusi de doua ori pe luna la biserica din cartier unde li se povestesc lucruri. Au fost dusi la moschee si li s-a explicat cultul. Vor sa ii duca si la Templu si la alte culte, ca sa ii invete despre diverse religii. In fiecare clasa exista un colt pentru citit (o mini-casuta din lemn, plina cu carti) si un colt de reflectare, legat de chestiile religioase.

  Ce se intampla cu cazurile de copii altfel - copii cu nevoi speciale, copii violenti?

   Unul dintre departamentele scolii este chiar Special  Education Needs, oamenii care lucreaza pe SEN au studii speciale in domeniu, o calificare in plus. Copiii sunt invatati de mici ca violenta este interzisa, insa cei care chiar au probleme psihice (si sunt multi) trebuie manevrati intr-un anumit fel iar personalul e trainuit in sensul asta. Exista o camera speciala cu saltele si pe pereti unde sunt dusi cand au o criza majora in care sunt in pericol de a face rau cuiva sau lor. Se intampla ca doi adulti sa trebuiasca sa ii care pana acolo, sunt antrenati sa ii duca de brate in asa fel incat sa nu le rupa nimic si sa scape si ei ne-raniti si copilul intreg. Am asistat la niste scene care iti fac parul maciuca insa cu rabdare si perseverenta, oamenii ajung la motivul crizei si reusesc sa dezamorseze conflictul. Copiii nu sunt certati, admonestati sau pedepsiti daca au crize de felul asta.

  Cat dureaza ora? Dau pauzele?Cat stau copiii la scoala?

   Nu exista ore. Pauzele le-am explicat. In prima parte a diminetii se invata Math si Literacy, atunci cand ei sunt odihniti. Programul e de la 8.40 pana la 3.15 deci dupa amiaza au activitatile mai usoare.

 E pe alese sau programul e acelasi pt toti?

  Programul nu e pe alese, e acelasi in sensul de Math si Literacy dimineata dar in rest activitatile depind de profesor, de profesorul de limbi si cel de sport. Joia dupa amiaza se cheama PPA, este sedinta de planificare saptamanala a profesorilori si conducerii, timp in care copiii fac activitati amuzante (pe care si le aleg dintr-o lista la inceputul semestrului) cu asistentii de profesor. Pot fi activitati sportive, inot, arte, dansuri, tot felul de chestii.

 Ce fac copiii dupa scoala?

   Dupa scoala fie pleaca acasa fie raman la cluburi. Scoala noastra ofera gratuit cluburi de la ora 3.15 pana la ora 4. Dupa ora 4 scoala ofera “Afterschool Club”, contra cost, unde pot sta pana la ora 6, primind si cina. Dimineata de la 7.50 exista “Breakfast Club”, tot contra cost, pentru parintii care trebuie sa mearga mai devreme la munca. Sumele sunt mult mai mici decat daca platesti o bona, insa nu toate scolile ofera asa ceva.

  Exista cursuri optionale si daca da, sunt in scoala sau in afara ei? Sunt gratuite sau se platesc?

  Cursuri optionale nu exista la noi in scoala, tot ce este in scoala este gratuit. Ni se cer cateodata bani daca sunt dusi cu trenul undeva, pentru excursii sau donatii.

  Care e sistemul de notare si cum se foloseste, care sunt criteriile?

  Pentru elev nu exista sistem de notare. El nu primeste note, uneori au fise de activitati cu punctaje pe care si le calculeaza singuri. Criteriul principal e cel al PROGRESULUI. Asta se masoara in mod principal aici. Exista si criterii detaliate pe fiecare materie, pe fiecare etapa de invatare, semestru, astea se cheama “trakers” si le au doar profesorii. La final de an parintii primesc o scrisoare unde li se spune scorul total al copilului la Math, Reading si Literacy. Are 3 puncte: 1 – sub asteptarile varstei, 2- in grafic cu asteptarile varstei si 3 – peste asteptarile varstei, invatare in profunzime. Intr-un an ai 2 sedinte cu parintele, unu la unu sau si cu copilul daca acesta doreste. 10 minute. Ti se arata caietele de la scoala (pe care le primesti acasa la final de an), ti se spune ce face copilul. Personalul este instruit sa sublinieze partile pozitive, nici un parinte nu e chemat acolo sa fie tras de urechi, e chemat sa i se spuna ce e bine, cat s-a progresat si unde mai e nevoie sa insistam.

  Cum se incurajeaza aptitudinile individuale ale copilului - daca unul e aplecat sprepictura, altul spre matemtica, altul spre muzica, etc?

   Sunt foarte incurajate, copiii sunt indrumati catre pasiunile lor personale, au de multe ori activitati care implica sa aleaga ei ce vor sa faca. Multe aleg ei, majoritatea chestiilor pe care le fac le aleg. Daca profesorul de sport il vede ca are inclinatie catre anumite sporturi il indruma catre cursuri din afara scolii, si tot asa.

  Ce se intampla cu copiii care nu invata? Exista copii repetenti? Ce consecinte suporta?

   Copiii care nu invata… nu invata. Sunt ajutati sa invete, se insista, se lucreaza cu ei separat, parintii sunt chemati la ateliere si consiliere. Nu cred ca exista repetentie aici, cel putin nu in scoala primara. Daca nu isi fac tema saptamanala si-o vor face in pauze la pranz la scoala. Daca nu citesc zilnic, vor citi la pranz la scoala, sau in alte momente. Fiecare elev are un caiet de lectura in care parintele trebuie sa semneze zilnic cate pagini din ce carte a citit copilul. Este extrem de important sa citeasca zilnic. Tema este saptamanala, pana in anul 4 inclusiv, se da o saptamana la Math una la Literacy, din anul 5 se da la ambele. Tema e primita vinerea si se preda la scoala in miercurea urmatoare. De cele mai multe ori copilul are capacitatea sa o rezolve singur, fara ajutor sau cu foarte putin ajutor din partea parintilor. Rezolvarea nu dureaza (in anul 5 cand sunt doua  materii) mai mult de 30 de minute.

  Se acorda atentie orientarii profesionale, in cazul copiilor mai mari si daca da, cum?

   In scoala secundara au multe activitati legate de asta, exista si un program national pentru cei peste 16 ani pentru ca ei sa ramana in scoala si sa isi termine studiile. Aici multi copii devin parinti la 15-16 ani, asa ca Guvernul a implementat de niste ani programe speciale pentru tineri. Facultatea costa si costa destul de mult, asa ca nu oricine merge la facultate aici.

  In continuare, ideile care mi-au venit mie au fost:

  Zilele de tranzitie

  Anii Reception si 6 au zile de tranzitie in iunie. Copiii care vor urma sa intre la scoala in toamna vin o zi la scoala alaturi de ceilalti copii pentru a cunoaste profesorii, personalul, pentru a vedea clasele si a nu  fi speriati in septembrie. Cei de anul 6 au zile ale portilor deschise la toate scolile secundare din oras, pot merge acolo sa le vada, sa aleaga. Dupa ce au ales, merg la scoala aleasa o zi, la final de an, in vara, la cursuri. Deasemenea, exista zile de tranzitie pentru toti copiii din scoala, tot in vara, fiecare clasa merge cu un an mai sus, sa-si cunoasca urmatorul profesor, pe cel pe care il vor avea in toamna. Petrec intai o jumatate de zi cu el, apoi o zi intreaga, fac activitati amuzante iar profesorii se dau peste cap sa ii cucereasca pe copii, sa ii faca sa astepte cu mare bucurie incepera scolii in toamna.

   Uniforma

  Toate scolile au uniforma personalizata care este sfanta. Nu poti merge la scoala imbracat cu altceva. Uniforma consta in pantaloni negri sau gri inchis, fusta idem, pantofi negri neaparat inchisi, copiii nu au voie in sandale niciodata. Si nici personalul, e safety hazard. In sus, tricou alb polo si pe deasupra cardiganul cu inscriptia scolii. Pentru vara, baietii au pantaloni scurti iar fetele rochite subtiri, pepit, fie cu rosu fie cu verde. Uniforma pentru sport e pe baza de tricou rosu si pantaloni negri. Plus adidasi. Sportul e dus lunea si ramane la scoala pana vineri cand e adus la spalat. Personalul auxiliar are, deasemenea, uniforma. Doar profesorii, directoarea si secretariatul se imbraca cum vor ei, in rest adultii scolii trebuie sa fie recunoscuti de copii. Toti avem legitimatie de gat in permanenta. Parintii sunt primiti in scoala oricand dar trebuie sa sune la usa si apoi sa primeasca un abtibild cu “vizitator” pe care sa il puna in piept. Cine circula altfel prin scoala e considerat intrus si luat la intrebari.

  Siguranta copiilor (safeguarding)

  Fiecare accident (lovitura, zgarietura) e notat intr-un caiet special. Exista camera de prim ajutor si tot personalul are training in Pediatric First Aid. Loviturile la cap sunt extrem de importante, copilul primeste ingrijiri, un abtibild in piept pe care scrie “m-am lovit la cap” si ora la care s-a intamplat, precum si o scrisoare pentru parinte, scrisoare in care sunt explicate simtpomele unei contuzii serioase si cand trebuie dus copilul la spital. Daca se intampla un accident mai serios in scoala, e chemata imediat Ambulanta care trimite imediat un echipaj mai mic, cu masina mica, sa evalueze situatia si daca e cazul masina mare pentru transport la spital. Totul se intampla foarte repede.

  Daca un copil fuge din scoala, scoala nu mai poate face nimic decat sa anunte Polita care se ocupa de asta. Au fost momente in care au ridicat elicopter in aer in 10 minute, ca sa gaseasca copilul fugit. Deasemenea, se anunta parintii care trebuie sa lase tot si sa se prezinte la scoala sau la Politie, sa preia copilul. 

   Cand te angajezi in scoala trebuie sa aduci cazierul pe ultimii 5 ani. Exista o lista nationala a celor care au facut infractiuni legate de siguranta copiilor, a tinerilor, batranilor sau oamenilor cu handicap. Daca faci orice, esti trecut pe lista aia si nu te mai poti angaja niciodata intr-o institutie unde exista categoriile respective. Si cred ca nici altii nu-s asa dornici sa te mai angajeze vreodata.

    Vacantele

  Sunt mult mai putine ca numar de zile. Cursurile sunt structurate in term (semestru) impartit in doua “half term” despartite de o saptamana e vacanta, in asa fel incat sa nu existe mai mult de 6 saptamani consecutive de cursuri. Dupa ce am observat copiii din scoala pot spune cu mana pe inima ca in saptamana 5 sunt toti varza cu capul. Obositi si agitati J In ultima saptamana e cu relaxare si cu activitati distractive. Asadar scoala incepe la inceput de septembrie si continua pana prin noiembrie cand e prima vacanta. Apoi de Craciun 2 saptamani, de Paste 2 si inca doua half termuri, una in februarie si una in mai. Scoala se termina vara dupa 20 iulie. Vacanta de vara are doar 6 sau 7 saptamani.

  Cred ca am acoperit cam ce-am trait noi aici, din perspectiva elevului, a parintelui si a angajatului din sistemul de invatamant. Si da, ma bucur ca suntem aici! Ar mai fi mii de lucruri de povestit dar asta e o radiografie minimala :)

Curtea scolii :)

Vă mulțumesc!

  Mi-ati facut o surpriza mare, oameni buni. Nu ma asteptam sa ridicati atat de multi doua dejte aici la recensamant, in urma crizei mele de furie anti-hateri din postul trecut. Comentariile au inceput sa vina si, pentru cateva zile, a fost ca un fel de Craciun expandat, asa, de cate ori deschideam mailul, voi erati acolo. 

  Va multumesc ca ati raspuns. A raspuns si haterul de serviciu, da' nu aia e problema, ideea e ca, intr-o mare de bine, acum el sau ea a iesit fix ca cacatu' la suprafata. Si s-a bagat de seama. Si s-a oprit din comentat! Ca sa vezi, efectele multimii de oameni. 

  Nu am pretentia sa comentati toti, mereu, asa cum a inteles cineva. Nici prin cap nu imi trece sa cer asta cuiva, vreodata. Nu imi datorati nimic, asa cum nu va datorez nici eu voua. Multi dintre voi se vor duce inapoi in tacere pentru ca unii oameni chiar nu pot sa interactioneze in felul asta mereu iar eu stiu bine asta. Altii, poate, vor ramane sa mai dea cu cate un "aha" sau "ba nu" pe aici. Sau, cine stie. Oricum, m-ati bucurat mult, nespus de mult, dupa atatia ani de blog am putut si eu sa aflu cate ceva despre oamenii care ma citesc. N-am mai simtit ca vorbesc singura. 

  Multi dintre voi sunteti activi pe pagina de Face Book a blogului sau pe grupul meu de iubitori de mancare. Sau pe grupul de iubitori de Anglia. Cam astea sunt cercurile in care ma invart si se pare ca ele, cercurile, s-au legat cumva intre ele. E o mica comunitate aici, si asta e placut. O comunitate cu foarte multi oameni care au emigrat, mai demult sau mai de curand, asta mi se pare genial. Asa ca va multumesc inca odata, m-ati emotionat si m-ati impresionat enorm. Va trimit un zambet si o raza de soare cu nitel vant portsmouthean, de zilele trecute: 

                                           Multumeeeesc!

Nu-mi mai vine sa scriu

  Nu-mi mai vine sa scriu prea des. De cate ori o fac, o fac despre bucuriile mele, ale noastre, de aici. Si tot de cate ori o fac, asa cum am facut-o ultima data, imi iau injuraturi mai mult sau mai putin explicite. Am scris ce simt dupa un an si jumatate aici si s-a trezit un hater sa ma muiasca cu mare spor. Sa-mi explice ca eu nu inteleg nimic, ca in Anglia e de cacat de fapt, si ca la fel e si in Canada si Germania. Nu traieste acolo, stie "de la niste prieteni" :))))))

  Intelegeti absurdul situatiei? Mai sunt si altii, care chiar traiesc aici dar nu simt ca mine. Si care s-au abonat la blog, ma citesc cu mare ardoare, doar ca sa imi zica "du-te dracu' de proasta" sau mai precis "dute", ca unii atata pot. Acu', ce sa zic... io bani nu iau din treaba asta, nu e genul ala de blog. Am mai zis in nenumarate ocazii ca aici intri, daca nu iti place eu te rog sa iesi repejor afara si sa ma lasi in pace, asa, in prostia mea. Nu-ti place in Anglia. Sau in Canada. Sau in Germania. Pai, du-te inapoi in Romania, aud ca acolo e tare bine in ultima vreme! Du-te in China! Du-te unde vrei tu, dar lasa-ma pe mine si ai mei in pace. 

  Am fost injurata de cand scriu despre Anglia cat n-am fost injurata cumulat in toti anii de blog. Inteleg de ce. Inteleg ca-s multi, foarte multi romani in diaspore diferite, foarte nefericiti. Nu au mici, varza murata, eugenii, pufuleti si alte asemenea chestii existentiale! Inteleg perfect asta. Ei n-au vrut sa plece din tara lu' Dragnea si-a Olgutei si-a lu' Cozma ala de la Ploiesti!!! Ei au plecat de saracie. E, noi nu am plecat pentru ca nu aveam ce manca. Noi am plecat catre civilizatie. Din dorinta de a avea o viata civilizata, cu tot ce inseamna asta in rutina noastra zilnica. 

  Am plecat pentru ca Mara sa nu nasca in Romania. Cand nasteam, acum zece ani fara doua luni, cand m-am incontrat cu niste vite, pardon, asistente comunistoide intr-o maternitate din Bucuresti, cand am fost umilita si chinuita dincolo de imaginatie timp de sase zile... atunci m-am gandit pentru prima data in viata mea de om ca as vrea sa nu mai fiu in tara aia si ca vreau, pentru fiica pe care urma sa o nasc, ca ea sa nu nasca in tara aia. Da, atat de "departe" m-a dus gandul. Am aruncat o piatra, cu toata forta, catre viitor. Pentru ca din momentul ala, eu nu mai contam. Din momentul ala conta EA. Ce fac eu pentru ea? Ce-i ofer eu? Ce soi de zile va avea ea la SCOALA? Dar la FACULTATE? Dar la JOB? Dar la SPITAL-MATERNITATE? Dar?

  Asa ca acum imi cant bucuria. Inainte, cand imi cantam tristetea, eram injurata pentru ca nu-s suficient de optimista si ca ce domle, ce am atatea pretentii, io, o "casnica" care "nu munceste" si "sta degeaba"... (as invita pe oricine sa faca asta 10 ani si sa iasa sanatos la cap din treaba asta!) Acum, daca e bine si ma incanta lucruri... iar nu e bine! Si am momente in care nu-mi mai vine sa scriu. Ca iar scriu si iar iau muie de la niste necunoscuti anonimi de nicaieri care isi imagineaza ca m-au castigat la belciuge sau ceva. Pe care ii enervez teribil dar care nu pleaca! In loc sa plece, ca nu le place, ii enervez... ei stau ca sa ma injure. 

  Acum am nevoie de comentarii pozitive, pe sistemul doua degete sus, care sunteti prin preajma. Vreau si eu sa vad cine citeste blogul asta, ca sunteti niste mii de oameni, eu sunt una singura, majoritatea nu comentati, doar cititi. Pot sa inteleg si asta, desi, sincer, mi-as dori sa intrati in discutie mai des. Vreau sa stiu ca sunteti acolo, ca va place, ca ma credeti (am fost acuzata ca mint, ca nu e adevarat ce povestesc eu de aici!) si ca mai vreti. Pentru ca, din cand in cand, am nevoie sa simt ca nu scriu doar pentru Mara. Scopul principal asta e, dar daca am lasat comentariile deschise, am facut-o pentru voi, ceilalti. N-am nevoie de laude sau osanale, accept cu bucurie si critici dar nu pe sistemul "fi-ta e urata, barbac-tu e un mistretz chelbos" (JUR ca asta mi-a scris o doamna!) sau "esti proasta" sau altele. 

  Asta sunt, asta scriu. Voi? Cu nume si prenume, va rog, m-am saturat de "Anonimi". Cine citeste aici si de ce?

Un an si jumatate

  Azi se implineste un an si jumatate de cand ne-am mutat in Anglia. Nu stiu cand a trecut, mi se pare ca am trait aici toata viata, cumva timpul s-a amestecat. Cum zice Marius, parca ne-am nascut aici. 

  Suntem bine, relaxati, fericiti, Mara infloreste aici, are prieteni draguti, se simte bine la scoala. E fericita. Invata mult, vrea sa tina pasul cu tot ce se intampla in jur, acumuleaza informatii cu viteza luminii. Deh, asa e cand nu traiesti in teroare si spaima zilnica in scoala. Si noi astia mari, invatam sa traim oarecum lipsiti de stres, chestie care se vede si se simte. E o senzatie necunoscuta noua pana acum, nici nu stiam ca viata poate fi atat de frumoasa daca nu esti stresat si haituit in permanenta. Daca nu scrasnesti din dinti de cate ori iesi din casa. Daca nu stai sa numeri fiecare ban, daca nu te gandesti deloc la costul intretinerii, curentului, apei si a altor chestii utile in viata. 

  Mi-am facut curaj sa incerc sa incep o afacere, un ceva al meu. Nu stiu daca o sa iasa dar nu ma costa nimic sa incerc, i-am studiat pe englezi un an jumate, sper ca o sa le ofer ceva care o sa le placa. Am emotii. Dar sunt din cele bune. 

  

Bucurie tigrata

Eficiența englezească se numește Steve

  Domnle, oamenii astia sunt minunati, politicosi, draguti, amabili, calzi, frumosi. Ii iubesc (si nu e gluma) de mor! Niciodata nu m-am simtit atat de bine printre oameni! Eficienta englezeasca? E sublima, si anume lipseste cu desavarsire. Nuuu, nu ma intelegeti gresit, aici nu-s cozi la Posta sau ceva. Sunt, da' mai rar. Oamenii trebuie sa aibe instructiuni precise despre ce au de facut. Daca le au si ii duce capul cat pana la potcoava puricelui, o nimeresc. Daca nu... mister total!

  Este drept ei au "proceduri" pentru orice. Cateodata ma gandesc ca au o procedura care ii invata pe barbati, le permite, ca dimineata sa se scarpine la coaie. Presupun ca au o mica agenda pe noptiera si, cand deschid ochii, o iau la puricat. 1. Cascat. 2. Scarpinat la coaie. 3. Adormit la loc ca e prea devreme, etc. Dincolo de gluma mea de santier, astia au proceduri asa de bine puse la punct incat, intr-o scoala, toata lumea stie ce are de facut in caz de panica. Si n-o stiu doar o data pe an, cand semneaza fisa "PSI" sau cum dracu' ii zicea lu' aia. Nu, aici oamenii chiar stiu procedura.

  Da' ce te faci cand, in mijlocu', in... buricu'... in... bre, in matzele procedurii, s-a produs o eroare. Cineva a gresit ceva. Pai sa va zic eu ce se intampla: ma suna pe mine unu' Steve (sau altii, asta e acu' mai de curand), la 2 noaptea, de mai bine de un an! Nu, nu mi-am gasit vreun amant englezesc, stati linistiti, mi-e de ajuns un mascul la casa omului, imaginati-va ca ar trebui sa hranesc DOI care mananca asa... Mnu, multumesc! :))))

  Nu, nene. Ci firma la care lucreaza Marius de mai bine de un an, la inceput, cand i-au facut marele dosar de angajare, ne-au cerut si "numar de telefon al apartinatorului"... adica daca omu' moare pe drum, sa stie astia pe cine sa cheme cu dricu' sau ceva utilaj, sa ia crestinu' d-acolo. E, si noi, le-am dat numerele de telefon. Cel al lui Marius in dreptul lui, cel al meu in dreptul meu, pe un formular facut pentru maimute oarbe. Maaaa, si ce-au facut eficientii? Au facut in asa fel incat, undeva, nu se stie unde, in adancile meandre ale firmei, numarul meu a fost pus in dreptul lui Marius. 

  Si au inceput sa ma sune baietii, voiosi, la toate orele! Ca na, omul cand pleaca cu camionul cu marfa, tre' sa tina legatura cu "baza". Cu baza de eficienti cum ar veni. Toate orele din zi, dar mai ales din noapte, pentru ca omul meu lucreaza si mai mult noaptea. De mai mult de un an, eu le tot spun, de cate ori ii prind, ca ala e NUMARUL MEU de telefon. Unuia, pe numele sau Steve, i-am zis si ce tre' sa faca ca sa il schimbe, i-am zis sa se duca la HR si sa spuna ca undeva e o greseala. Da, da! Azi noapte la 2 juma', cine ma suna pe mine? Firmaaaaaaa! Da, eu tin telefonul pe silent noaptea, dar una la mana ca poate as avea nevoie sa nu il tin, a doua ca poate uit!

  Au avut pana acu' norocul, sa nu sune asta in craparea noptii si sa sar eu din pat! Pentru ca, draga Steve, daca cumva ai acest ghinion al planetei... ma baiatule, o sa te invat eu niste injuraturi noi-noute, in limba ta natala! Cu bonus, unele din limba mea natala! Maaa, stii cum o sa fie? Festival de injuraturi, concurs, olimpiada! Ai scapat pana acum, ca ai avut noroc! Dar am de gand sa-l las pornit si sa te prind. Ma baiatule, si daca te prind, o sa te invat eficienta! Aia romaneasca, si anume eficienta la injurat-viteza! Olimpic te fac!

Cu inima plina

  Azi cand am ajuns la scoala, Mara tzopaia precum o capra beata, a venit chiraind la mine si a inceput cu "mami, mami, mami", strigatul consacrat de mare entuziasm. Eram cam zapacita, n-am prea dormit azi noapte, nu intelegeam ce imi zice. Ca sa se duca sambata la o scoala sa faca nu stiu ce cu Fiona, colega ei cea-aproape-geniala. Ce sa faci, maica? Sambata la scoala? Te-ai zarghit? Ea turuia de ziceai ca are diaree la gura, dar prea multe informatii nu-mi dadea. Concluzia a fost ca "o sa iti zica doamna!". 

  La finalul pauzei m-a abordat numita doamna, mi-a inmanat o foaie si mi-a zis ca e vorba despre un program pentru "copii dotati", ca se petrece timp de doua luni cate 2 ore sambata, la o scoala privata din oras. La astia scolile private sunt mare duda, ma si gandeam ca o sa imi zica si vreo suma. Nu, era gratis programul, e un program de "extended learning", aleg cate 2 copii din scoli de juniori, din anul 5, sunt doar 20 de locuri disponibile pentru intreg orasul. Si ca dupa Fiona, si inca cineva care n-a dorit, Mara era "urmatoarea alegere logica". Aoleu! De abia atunci m-am trezit. Era frig, batea nitel vant, mi s-a parut ca n-am auzit bine ce-mi zice. 

  Femeia retinuse ca eu nu conduc asa ca mi-a zis ca poate vorbesc cu parintii Fionei sa facem cumva. Si ca sa-i zic pana maine. Zic sigur, fata, lasa ca ma duc io acasa, caut pe harta si vaz io cu ce autobuz oi ajnge io acolo sambata la ora 9 juma dimineata :)))) Proiectul implica echipe care sa isi "faca o tzara". Sunt in felul asta acoperite toate materiile incepand cu geografia, trecand prin matematica si ajungand la economie si mancare specifica. Cu "democratie si public speaking" printre. Si pentru materia "design and technology" o sa isi creeze propria moneda. 

  Proiectul se termina cu o mare prezentare in fata scolii si a parintilor si a... domnului Primar al orasului. Am plecat pe trei carari de la scoala gandindu-ma ca stiu cam pe unde e scoala asta si ca o sa am cam 45 de minute de mers cu autobuzul pana acolo, ca o sa injur cu spor multe sambete de acum inainte dar ca asa o oportunitate nu e de lasat cu nici un chip. Si sa o sun pe mama Fionei sa vedem daca impartim cumva drumul. N-au trecut trei ore si m-a sunat de la scoala profesoara Marei, sa imi spuna ca tatal Fionei a abordat-o la finalul zilei, la indemnul fiicei cea blonda si vorbareata care i-a zis ce si cum... sa imi transmita ca ar fi mai mult decat fericit sa o ia si pe Mara cu masina, ca el tot trece p-aci prin fata casei noastre ca sa ajunga in Southsea. 

  Am inchis telefonul si mi-au dat lacrimile. Dupa care l-am sunat pe ta-su, ca sa ii dea si lui. 

2016, un an bun pentru noi

  Eu stiu cum e cu anii. Am trait niste 2011 infiorator, urmat de fratele lui 2012. Nici conu' 2010 n-a fost bun... Cand aud lumea acum ca 2016 a fost oribil ma mir si apoi, imediat apoi imi aduc aminte de anii mei rai. Rai. Urati. Fiecare an care trece e ca un om care trece prin viata mea. Unii lasa rele, altii lasa bune. Unii raman acolo cu amintiri frumoase, altii cu urate. Deh, ca in viata.

  Da, s-au intamplat porcisme la nivel international. Dar, ma scuzati, eu am trait 11 septembriele ala din 2001 destul de intens, adica mie atunci mi s-a parut ca a inceput nebunia. Mie atunci mi s-a parut ca se prabuseste totul. Acum inteleg mecanismele si nu ma mai mira nimic. Acum, anul asta, am avut curajul sa merg in vacanta pe coasta Frantei unde s-a petrecut Nisa. Mi-a fost destul de greu. Cu mana pe inima, mi-a fost greu sa fiu toata vacanta atenta daca nu cumva sunt sarita in aer. Pe de alta parte statistica de baza imi spune ca nu se intampla de doua ori in acelasi loc. Creierul de baza-soparla mi-a spus: frica. Eram la Versailles cand un cetatean japonez din spatele nostru a inceput sa URLE. Ba baiatule, sa URLE. Eram spre iesire, tin minte cum l-am strans pe Marius de mana de care ma tinea, am apucat copilul si mi-am bagat carbuni in papuci, asa tare simteam nevoia sa ies de acolo. Ca nu stiam ce urla. Daca urla ala ceva nepotrivit si apoi se arunca in aer? :)))) 

  Dar da, asta e lumea in care traim. Si noi, astia care acum traim in tari din astea dificile... o sa traim asa. Am vrut sa merg la Winter Wonderland, targul de Craciun de la Londra acum, in saptamana asta. Apoi s-a intamplat targul de la Berlin si mi-am bagat pula picioarele imediat! Lasa, nene, ca e bine si acasa :)))) Targ de Craciun imi trebe' mie? Las' asa mai bine cu toate oasele intacte! Pe de alta parte, la modul sincer, oamenii astia englezesti au o securitate aparte. Nu e saptamana sa nu-l prinda pe cate unul care incerca sa faca ceva... Insa s-ar putea ca unii sa le scape. Si trebuie sa fim constienti de asta.

  Asta nu face ca anul asta sa fie urat. E urat pentru cei carora li s-au intamplat lucrurile. Pentru mine, personal, a fost cel mai frumos de la cap la coada. L-am intampinat aici, cu concert Brian Adams (bine dracu' ca n-a murit si ala!) si il petrecem in aceeasi formula de 4, cu mama mea aici, si cu ce naiba de concerte or mai fi anul asta. Si anul asta a fost unul BUN. Simplu. Cald. Induiosator. Cu prieteni care au venit sa ne vada. Cu oameni noi care au venit sa ne vada si sa ne cunoasca. Cu oameni frumosi care ne-au primit incredibil. Cu relaxare. Cu munca multa, multa de tot, dar si cu satisfactii pe masura. Cu invatat de tara noua. Cu lacrimi de bucurie cand vezi copilul fericit la scoala. 

  Poate de asta e un an perfect. Pentru ca a avut un an complet in scoala asta, cu limba oarecum stiuta... si cu o fericire in ea teribila! O mai aud cand citeste cu glas tare in engleza, mi se pare fantastic sa o aud cat de frumos citeste, ce incantata e. Acasa vorbeste romana impecabil, daca se incurca in cuvinte ii explic imediat ce si cum. Incearca sa intoarca niste cuvinte din fraza, dupa topica englezeasca, dar o corectez usor iar cei de la scoala imi spun ca si in engleza, incearca o intoarcere a cuvintelor. Creierul e plastic, mi se pare fenomenal ca isi pastreaza limbile aproape intacte. 

  Are carti multe. Tone de carti in romana si engleza. Regula e sa citeasca din ambele limbi in fiecare seara. Sau o seara una, o seara alta. Profesorii de la scoala sunt uimiti de ea si m-au intrebat cativa daca noi acasa vorbim romana sau cum facem. Le-am zis ca vorbim DOAR romana si ca ea citeste bilingv. Si cu mine prin preajma, daca nu stie ceva, ma intreaba. E drept ca nu i-am dat Sadoveanu :)))) I-am dat carti contemporane, aceiasi autori pe care ea ii stie de aici, doar ca in romana :) Asa ca anul ei a fost unul bun, fericit! Exista aici carti despre matematica, fizica, chimie... In timp ce eu scriu asta ea citeste primul volum dintr-o serie matematica pentru copii :) Si nu s-a culcat pentru ca "e prea tare cartea astaaaa!"

  Faptul ca i-au venit si bunicii paterni in vizita, a incantat-o foarte tare! Credea ca n-o sa ii mai vada prea curand. Mama vine mereu si vrem sa o mutam de tot aici, doar sa vrea si ea sa se lase :))) Am o liniste in cap si-n suflet cand o stiu pe mama in casa aici, cumva nu ii mai port grija, nu mai e departe, nu imi mai e teama pentru ea. Si e inca un om pentru Mara, iar asta inseamna enorm. Ca sa nu mai zic ca e inca un om pentru mine :)

  Deci zic ca 2016 a fost un an foarte, foarte bun pentru noi. Ceea ce va doresc si voua, tutuor celor care cititi aici, din suflet! Daca n-a fost asta, o sa fie urmatorul! Trebuie doar sa aveti putina rabdare. Va multumesc din suflet ca-mi cititi gandurile.

 Va pupam!

                                               Albuletzii

Regăsiri

  Anul asta mi-am regasit spiritul Craciunului. Ala pe care mi-l mancase Romania cu colindatorii ei spagari care buseau cu picioarele in usa la 10 noaptea si-mi speriau copilul. Cu nebunia de pe strazi si din magazine, cu tot ce inseamna "sarbatori" romanesti. 

  Anul trecut eram inca zapacita de aterizarea in Anglia, am adorat Craciunul ala, mi s-a parut atat de liniste si parca mi-a parut rau ca n-am trait-o mai din plin, nu stiu cum sa zic... Asa ca anul asta, la 1 octombrie cand s-a dat startul la decoratiuni prin magazine, am mers cu fluviul numit "Craciun englezesc de trei luni" :))) Am observat tot procesul, toata institutia, toate detaliile. Am trait din plin fiecare renuletz care-mi aparea in cale. Am zambit fiecarui om cu plovar de Craciun. Am purtat la scoala 3 zile o bluza rosie cu stele argintii de Craciun. N-am ajuns inca la nivelul de bentita cu urechi de ren da' la anu' cred ca o sa reusesc :)

  Mi-am regasit placerea de a cumpara cadouri. Pentru ca am putut sa o fac fara sa conteze cati bani dau. Nu va ganditi la chestii uriase... pur si simplu am putut anul asta sa dau deoparte orice factor financiar ar implica niste cadouri normale pentru toata lumea. Adica orice am vrut am luat. Mai ales pentru Mara. Drept pentru care, diseara, bradul nostru s-ar putea sa nu se mai vada de pachete. Note to self: data viitoare, impacheteaza-le naibii cand le cumperi, pe rand, asa... am bagat azi un maraton de impachetare care m-a rupt de shale :)

  Mi-am regasit placerea de a-mi cumpara mie chestii. Luna asta, pe motiv ca sotul meu de obicei nu se prea pricepe sa-mi ia chestii si a cam renuntat sa incerce, am avut motiv sa-mi iau tot ce imi doream. Pe sistemul las' ca pun cutia goala sub brad pe 24 si ma fac ca a venit Mosu'. Iete asa! Bineinteles ca tot chestii de bucatarie mi-am luat, ba un robot, ba niste cutite, ba... damblalele mele s-au indepartat de mult de bijuterii si haine :))) Tehnologiile pentru bucatarie ma fac sa am un mic orgasm cand le vad. 

  Mi-am regasit prieteni vechi pe care ii credeam pierduti in neant. Am cunoscut oameni noi de care mi-e un drag de mor! Mi-am regasit puterea de a avea incredere. Nu atat in ei cat in mine. Am acceptat ca trebuie sa am incredere in oameni. Nu pot sa traiesc altfel. Trebuie sa fiu mereu eu, cea plina de incredere, am stat destul in "toti o sa ma raneasca". Imi ajunge. Si daca o sa ma raneasca, o sa-mi treaca. Aia e. Nu se moare din asta. Dar mori in tine daca nu incerci si daca ajungi sa crezi doar rau despre oameni.

  Cea mai importanta regasire a fost aceea a omului pe care-l iubesc de-o viata. Care a fost in concediu saptamana asta si mi-a facut niste surprize importante. Ne-am regasit impreuna, noi, aia doi de acu' 20 de ani. Ne-am uitat cu atentie unul la altul si am aflat ca inca suntem ca unul. Incheierea perfecta pentru un an perfect. Ceea ce va dorim si voua!

  Craciun Fericit!

O, brad cu ochi! :)))

  

Cel mai frumos cadou

  Pentru mine cadourile nu inseamna doar cadouri. Adica doar daca imi cumperi ceva aiurea, ca sa fie la numar... nu prea ma impresioneaza. Pot sa zic ca mama e de "vina". Mama mea batea orasul luni de zile, ca sa-mi ia mie cadouri de Craciun. Pe vremea cand nimic nu exista nicaieri iar ea nu avea "pile" la magazin! Atentie, mamelor din lumea-ntreaga... cu cat va dati mai tare peste cap in copilarie, cu atat omul va iesi mai "pretentios" la final :) Adica va astepta mereu ca cineva sa se gandeasca la el la fel. 

  Din cauza asta, eu si azi cred ca un cadou trebuie sa fie gandit. Trebuie sa te gandesti intens la omul ala. Chiar daca nu il cunosti. Daca il cunosti, ar trebui sa fie simplu, pentru ca azi nu mai traim in comunismul-cel-gol-in-magazine. Daca nu il cunosti... atunci e mai complicat. Sa faci tot posibilul pentru un om pe care nu-l cunosti indeaproape, mi se pare minunat. Sa faci mai mult decat posibil pentru cei apropiati tie mi se pare la fel. Craciunul pentru mine e despre cadouri. Nu are treaba cu "dumnezei" si nasteri din virgine. Are treaba cu a face, macar o data pe an, ceva deosebit pentru cei din jur. Aia apropiati, aia mai indepartati... Sa donezi jucariile si hainele care nu-ti mai trebuie celor care n-au. D-astea. 

  Astazi am primit cel mai frumos cadou din viata mea. Cel mai "gandit" cadou din viata mea. Esenta unui cadou este gandul la omul ala. Esenta unui cadou nu este banul. Nu este valoarea lui monetara. Un cadou te poate dobori din picioare prin simpla lui gandire. Faptul ca omului aluia i-a pasat de tine incat sa-ti ia ceva ce chiar se potriveste cu tine. Doar ca te duci la  magazin si cumperi ceva, nu inseamna mare lucru. Cadoul ala trebuie sa fie asortat cu omul ala, sa i se puna pe suflet. Pentru ca te-ai gandit la el. 

  Cand aveam 18 ani, Marius mi-a cumparat o helanca gri. Pentru ca imi place culoarea si pentru ca incepeam sa am mari probleme cu gatul si infectiile la amigdale si simteam mereu nevoia de bluze pe gat. Cadoul ala m-a impresionat. Pentru ca era despre mine. Si pentru ca el isi petrecuse minim 15 minute gandindu-se la mine. 

  Azi am primit ceva asa, ca helanca aia. La Secret Santa de la scoala. Asta cu secret mie mi se pare o aberatie totala, adica de ce ar fi secret? La ce-ar ajuta asta? Nu se bucura corect nici cel care primeste nici cel care ofera. Ma rog, trecem peste... Azi, mai precis in ultimele saptamani, doamna care anul trecut a fost teacher assistent la clasa Marei, doamna cu care eu mergeam anul trecut la inot cu copiii... a primit numele meu din traista cu nume. Si s-a gandit la mine. Pentru ca ne-am petrecut niste timp impreuna mergand cu copiii la inot si pentru ca m-a intrebat de unde vin, si pentru ca m-a ascultat si probabil chiar m-a indragit... mi-a facut un cadou. 

  Adica l-a facut ea. Regula lu' Secret Mosu asta e sa fie de maxim 5 lire cadoul. Asa ca ea, s-a gandit la mine, la familia mea, m-a spionat nitel pe Face Book ca sa afle informatiile, si a facut asta:

  Bucatica din harta Romaniei care include Ploiestiul, si numele noastre din litere de Scrabble.  Cand am deschis cutia si am vazut numele lui Marius scris, era sa lesin! La propriu, am avut asa ca un soc electric de incantare absoluta. Stiam cine e Mosul pentru ca pe eticheta scria "Craciun Fericit" in romana si ea imi daduse ieri o felicitare pe care scria la fel. Aici, de orice sarbatoare, exista institutia numita felicitare. In plic. Si scrisa de mana :)

  Mi-au dat lacrimile, ea nu era acolo, a trebuit sa fug ceva vreme prin scoala ca sa o prind, intr-un final, sa o imbratisez si sa radem impreuna. Cand a vazut Mara cadoul a avut o revelatie "aaaa, d-aia m-a intrebat pe mine intr-o zi, cum il cheama pe taaaaaaaatiii!" :)))))) Saraca, ea a intrebat-o, dar la raspunsul MARIUS, femeia a fost blocata. Ca n-a stiut cum naiba s-ar putea scrie asta. Asa ca m-a cautat pe FB :)))

  Am plecat de la scoala zambind larg. Asa, a prost, pardon, a fericit. Am mers asa pana acasa, cumva moaca nu putea sa-si revina, imi apareau oameni in cale si ma straduiam sa nu mai ranjesc pe strada ca nebuna. Dar, adevarul e, ca acest om, mi-a oferit azi un cadou fantastic. Cadoul de a se fi gandit la mine, io, asta, neica nimeni, cu familia mea si originile mele. Io, asta, care am voluntariat un an ca sa merg cu ei la inot si care am invatat-o unde e tara mea pe harta. Nu stia multe despre mine, stia mai multe despre copilul meu, ca i-a fost profesoara la clasa un an scolar... 

   Dar ea s-a gandit la mine. Pentru ca m-a indragit. Si la noi. Si ne-a impletit numele intr-un fel care m-a facut sa ma bucur enorm!

Despre subalterni

  Vineri Mara a venit trista rau de la scoala. Mi-a intins in liniste o scrisoare, mi-a zis ca ea a plans cand li s-a spus la scoala. M-am speriat, am luat-o repede... eram anuntati ca profesoara ei de anul trecut, tipa extraordinara care a introdus-o in lumea si limba engleza, care a imbratisat-o de mii de ori, oricand avea nevoie... pleaca la alta scoala.

  Nu e ca si cand Mara acum o vedea prea des. De departe si in fuga. Dar stia ca e acolo. Era, cumva, stalpul ei. Mica ei lume a fost zguduita la auzul stirii. Eu am inghitit in sec si nu m-am mirat. Eram sigura, stiam clar motivul pentru care pleaca K. Directoarea scolii s-a transformat in decurs de un an. Intr-un fel de mic Hitleras, e doar o aroma de nazist, o idee, un vis de departe al dictatorului. Dar pe care eu il simt si-l cunosc mult prea bine. In octombrie 2015 cand am ajuns eu la scoala ca angajata, tipa asta era extrem de deschisa, de apropiata, de onesta. Zambea in mod sincer. 

  Din primavara lui 2016 a inceput sa se transforme. Pur si simplu a inceput sa ranjeasca in loc sa zambeasca. Stiti diferenta, nu? Ea este directoare aici de 4 ani si ceva, nu e ca si cand a venit, s-a prefacut nitel si apoi pac, a inceput sa o ia razna. Razna a luat-o anul asta. Si, cum sa va zic, "razna" asta, mie, ca romanca... mi se pare mizilic! :))) De ce? Pai cum de ce? Eu am vazut si-am auzit la viata mea muuuuult mai rau, ea nu face "mare lucru" daca e sa o luam pe o scala a traumatizarii subalternilor. Noi suntem invatati cu sefi care sa ne urasca. Sa ne dispretuiasca. Sa ne injure direct! Sa scuipe pe noi. Sa considere ca ei sunt dumnezo' pe pamant si mai buni ca iei nu ie...

  Eu am vazut-o si-am simtit-o imediat pur si simplu din cum a inceput sa se poarte cu noi, personalul de la pranz. In toamna ne-a dat o matura cu coada de 2 metri lungime, cica pe rand sa maturam de frunzele cazute (deci alea care cad zilnic si-s spulberate de vant niste luni de zile :)))) tot terenul de sport. Adica in ora aia noi trebuia sa avem grija si de copii si sa maturam o tarla cat juma' de teren de fotbal. Acu', femeile astealalte au fost asa de socate incat o luna mai tarziu una dintre ele si-a anuntat demisia. Eu am ras cu lacrimi doar la ideea de a matura ceva in plin vant de Portsmouth, am facut misto cu Carole vreo saptamana, m-am facut ca si dau cu matura o data si cam aia a fost... episodul matura s-a incheiat apoteotic asa cum incepuse. Doar ca englezoaicele au fost socate! La modul real. 

  Nu pentru ca sunt lenese. Deloc! Ci pentru ca era o cerinta atat de cretinoida in conditiile in care aici bate vantul cu suta la ora toamna... incat s-au simtit umilite. Adica, nene, asta face cumva misto de noi? Ele nu-si pun o secunda problema sa nu faca ce li s-a zis! Nici macar o secunda. Daca seful zice, facem. Dar daca zice ceva stupid, ne dam demisia! Eu una radeam si le tot ziceam ca eu chiar n-o sa matur terenul de sport si ca nu pricep de ce n-o informam impreuna pe doamna directoare ca nu scrie in fisa postului asa ceva! Eeee, pentru ca in fisa noastra scrie o suma de activitati si la final "si alte activitati la discretia directorului scolii", deci la o adica puteam fi chiar concediate daca nu fluturam frunze in vant in timp ce alte frunze picau voios din copaci :)))) Femeile chiar se gandeau cum o sa se lupte cu matura aia, cea care si-a dat demisia este, jur, jumatate cat matura! N-are un metru juma' femeia, iar coada aia imi trecea mie bine de cap :)))) Mie mi s-a parut total hilara situatia. Ei nu!

  Asa si cu K. care pleaca acum si pe care azi am intrebat-o sincer si verde-n fata daca pleaca din cauza atmosferei naziste care s-a instalat. A ras si a zis ca da. Ca nu mi se pare doar mie. Ca nu are sens. Ca e nasol sa nu te simti apreciat si sa ti se dea de facut mult mai mult decat este cazul dupa care sa fii biciuit. I-am explicat in detaliu cum am vazut eu schimbarea asta, i-am dat exemple clare din scoala si a ramas uimita de observatiile mele. I-am zis ca eu am mai vazut dictatori si stiu din prima cum arata unul. Si ca-s atenta si la comentariile din scoala, aici oamenii astia chiar sunt o familie intre ei, asa... chiar daca vorbesc in soapta cateodata, tot ii aud. Ba pe unii i-am vazut si plangand. Si nu erau copii. 

  Imi pare tare rau ca pleaca K. Si ca am avut dreptate, scoala se va transforma in ceva ce nu-i la fel... nu stiu ce a apucat-o pe directoare in afara de dorinta enorma de a primi calificativul de "Outstanding School" de la Ofsted. Eu ii inteleg dorinta dar ea nu intelege ca oamenii o pot face sa se indeplineasca. Nu ea. Nu regimul dictatorial. Ci ea, prin management. Nu prin micro-management cum face de la o vreme, tot incearca sa ne arate ea la toti cum sa ne facem treaba si o face in mod total condescendent. Si nicidecum prin comportament urat fata de angajati, am auzit comentarii despre niste racnete catre profesori. Pentru ca englezii nu inghit asa ceva! Tot articolul asta e legat de chestii citite in ultimul timp despre dictatorii-sefi-de-spitale de prin Romania. Si angajatii care tac, stau si iau pana lesina. 

  Englezul? Politicos iti da buna ziua, isi baga picioarele si merge mai departe. Si, cum mi-a zis K. azi... "mergi uneori in alta parte si, poate e mai bine, dar poate e mai rau, orice se poate intampla... dar e de datoria mea sa incerc!".

Blocaj de 14 lire

  M-am apropiat de aparatul de pe strada care ofera mici jucarii contra unei monede de 20 de pence. Niste maimutze minuscule care au incantat-o teribil ieri, si-a luat doua din banii ei si a discutat apoi cu ele toata ziua. Are aproape 10 ani dar este foarte copilaroasa si jucausa, iar eu ma bucur ca-i asa. Soarele ma batea in ochi, am scos cinci monede din buzunar si am extras cinci maimute minuscule din aparat. O sa i le pun in pantofi diseara. Aici e cald, nu avem ghete sau cizme. Mos Nicolaie va trebui sa se descurce cu pantofii de scoala. Si cu Skecherii de alergat. Bucurie de o lira. 

  Aseara am avut un blocaj. Fantomele tarii care nu mai e, sunt prezente inca in creierul meu. Ni s-a spus de la scoala ca vinerea asta au "Greek Day", sa vina imbracati in zeul lor preferat, o sa fie mancare greceasca si alte nebunii. De la ora 2 o sa mergem si noi, parintii, sa terminam impreuna cu ei vazele grecesti pe care si le-au facut in ultimele 2 saptamani. De cateva zile de cand a venit cu scrisoarea acasa o munceste gandul ca nu are cu ce se imbraca. Vrea sa fie Artemis, tanti vanatoreasa cu arcul, manevratoarea lunii si a stelelor... A cautat toate toalele prin casa, a devastat toate dulapurile, a ridicat din umeri, a intrebat din priviri cu ochii aia mari. Pentru ca am fix doua maini stangi cand e vorba de croitorie, chiar nu ma puteam aventura sa transform un cearceaf sau o perdea in ceva. Pentru ca nu-s in stare, urasc lucrul manual, mai bine ma intzepi in ochi cu o surubelnita decat sa ma pui sa fac asa ceva!

  Asa ca am intrat pe net sa vad ce gasesc. Si m-au socat preturile, cu transport cu tot bateam in 14-15 lire. Enorm! M-am enervat! Prea multi bani, mama, pentru ceva ce porti o data! A fost de acord cu mine, a zis ca-s prea multi bani si s-a retras trista. Mi-a parut rau in secunda aia. Mi-a parut rau de prostia mea. Da, tinem de bani, avem mare grija de ei, am trecut impreuna peste momente in care nu aveam bani deloc, in care calculam ce si cat pot lua de mancare. Am avut momente de turbare cand scoala de stat romaneasca ma punea sa duc hartie igienica, sa cumpar manuale, caiete, tot... Acum primeste tot de la scoala. Scoala nu ne cere nimic, decat sa-i lasam sa se distreze si sa invete jucandu-se! Iar eu? Eu ma blochez la 14 lire? 

  Pentru ca da, am avut in gand "fir-ar sa fie, de ce ma pun astia sa fac asa ceva? ei nu se gandesc ca n-am costum?" Pai nu se gandesc, ca poti sa faci, poti sa gasesti, la naiba, cum sa se gandeasca la asa ceva? Ei se gandesc sa-i distreze pe copii. Sa-i invete chestii. Sa-i bucure la scoala. Sa plece astia de acolo incantati, sa iti povesteasca trei zile ce misto a fost. D-astea. Eu? Eu m-am blocat in "fir-ar a dracu' de carpa de plastic pe care o sa o porti o singura data"... acolo am ramas. Pentru ca vad in jur multi romani care odata relaxati in lumea de aici, ajung sa arunce bani. Si da, e simplu sa dai in partea cealalta. E atat de simplu. Cand nu te mai agiti despre cat costa intretinerea, curentul, gazul, chiria, telefonul, uniforma, manualele, benzina... cand toate astea pur si simplu dispar... te scapi in bani. Si ajungi sa zici "eh, doua lire, e un nimic", apoi "eh, 20 de lire, ce-are?"... si tot asa.

  Si asta nu e ok, ca nu mai ai 20 de ani si ai de luat si o casa aici, ai de cladit viitor pentru copil, nu are sens sa spargi banii aiurea. Dar nici sa te agati de 14 lire ca si cand ii faci sa plateasca pe idiotii care ti-au mancat zilele in Romania. Ca aia nu platesc, aia sunt tot acolo, vin acusi alegerile si-or iesi iar tot "ai lor"... viata merge inainte. Dar vine ziua de vineri cand copila asta merita si ea sa se imbrace in Artemis, sa-si ia arcu' in carca si sa se duca la scoala ca o duamna, cu geaca de iarna peste rochia de zeita :))))))

  Azi dimineata m-am trezit si i-am comandat plasticosenia de 14 lire, doar ca am gasit-o cu 12 asa ca chitroasa din mine s-a simtit chiar victorioasa :))))) In rest, doua palme in fata oglinzii, cucoana, ca prea esti tampita uneori! 

Nimic interesant

  Mi-a adus fi-mea o viroza. Dupa ce ca ma luptam din nou cu o criza alergica de provenienta necunoscuta, am bagat o viroza care era sa ma doboare. Am tremurat voios intr-o noapte vreo doua ore in asa hal incat am crezut ca-mi sta inima. Bai nene, m-am speriat! Faceam ca o papusa manuita de un papusar cu Parkinson, nu ma puteam opri sau controla in nici un fel, mi-am descoperit muschi in tot felul de locuri ciudate. 

  Asa ca am stat acasa trei zile, prima data cand lipsesc atat de mult de la scoala. La intoarcere toata lumea, absolut toata lumea care mi-a iesit in cale m-a intrebat ce fac, daca-s bine, ce-am patit. Cum nasul statea sa imi cada si era de un rosu demn de Rudolph, era destul de evident ce-am patit. Umbla tot felul de carcalaci prin scoala, ii pescuim care mai de care, au lipsit si cateva profesoare, totul a fost intr-un haos generalizat saptamana asta.

  Aici a venit Craciunul. Inca de la 25 noiembrie cand se aprind luminile de Craciun... ca sa nu zic de la 1 octombrie cand apar produsele de sezon pe rafturi. La 1 decembrie s-a dat drumul la colinde si muzica de Craciun in magazine. E cumva asa, ireal, toata lumea e in spirit, ii vezi si pe strada cu cate un fes in cap de iti vine sa te duci sa le arati nitel calendarul ca poate s-au incurcat si-au rupt 2-3 pagini deodata din greseala :))) Cumva nu e deranjant, nu iti bate nimeni cu picioarele in usa la toate orele ca sa iti raga "colinde" contra cost, nu tipa nimeni pe strazi diverse, colindele din magazine sunt in surdina. Traim un Craciun prelungit. 

  Sambata trecuta am fost la Muzeul National Moto unde, bineinteles, iar ne-am socat de catralioanele de masini si utilaje reconditionate. Pe aceeasi proprietate este si mini-palatul lordului care detine chestiunea, l-am vizitat nitel si pe ala la ceas de seara... senzatia a fost extrem de stranie, in interior facusera focul cu lemne, mirosea puternic, era liniste si cald iar 3 personaje imbracate de epoca te intampinau la intrare. Puteai sa juri ca ai pasit inapoi in timp...

Masini din filme

Zona Top Gear cu masinile distruse de ei, foarte funny!

in caz ca vreti sa aflati 

cel mai mare brad ever

castelutul

Contraceptia moderna

  Domne, m-am dus si io ca omu', pardon, femeia, sa achizitionez niste prezervative ca se terminase stocul si, vorba aia, nu stii cand te apuca nevoia :)))) E, si zic hai sa ma duc la farmacia aia mare sa vedem care e oferta englezeasca de farmacie mare ca pe restul le stiam. Ma duc, caut, gasesc ditai' raftalaul durexat de sus pana jos. 

  Si ia si citeste. Ca erau multe si na, ca orice om, te-ai intreba, de ce sa fie mai multe ca doar n-or fi si patrate, doamne-apara si fereste-ne de nenorociri! Booon. Femeie batrana si destul de cunoscatoare intr-ale caucioacelor de unica folosinta, am trecut repede peste capsuni, banane si ciocolata si am ajuns la tot felul de alte chestii. 

  Si cum citeam eu mai aprig, dau de unele despre care se povestea ca "pe ea o grabesc, pe el il incetinesc".... eeeee, zic hai ca au invins astia natura, da-o dracu' de treaba! Nitel circumspecta m-am apucat sa citesc ce scria pe ele. Pe cutie scria jos cu litere semi-maricele "Acest produs contine BENZOCAINA"... Brusc m-am luminat. Benzocaina e un anestezic local. Deci ce-au facut baietii? Au bagat benzocaina inauntru, sa le amorteasca flacailor umbrela. Si pe dinafara au dat cu ceva ardei iute din cate am inteles, ca cica "senzatii de caldura-arsura" se ofereau doamnelor. Aoleu!

  Benzocaina, da? D-aia de-ti da la dentist sa-ti faca treburi dureroase prin gura. Si ceva iutzeala pentru doamne, cred ca da, le grabeste in adevaratul sens, adica presupun ca fugi mancand pamantului daca iei cu ceva mentolat p-acolo, deci e destul de corect ca te "grabeste". Te grabeste afar' pe usa imediat! Si pe el il incetineste anestezia, da' eu nu stiu de ce n-o fac totala, barem sa stim o treaba. Sa vina cutia si cu un par mare de lemn pe care sa i-l aplici voios inculpatului in moalele capului. Dar tre' sa fii atenta sa il prinzi cu dansa sculata ca sa te poti bucura in voie de coma produsa!

  Asa, deci am stabilit, ea urla prin casa din cauza de senzatii arzatoare, el e cu ea amortita dar presupun ca destul de vesel pentru ca acu' tre' sa o si alerge si sa o prinda pe inculpata, iar asta face lucrurile mai palpitante. Asta daca nu intervine ciomagu' descris la punctu' unu'... Deci in final presupun ca e toata lumea fericita. Mai putin in cazul in care omu' nu trage cauciucul pe dos... si ia el ardeiu' iute si ii da doamnei cu benzocaina! Dar, daca stau sa ma gandesc, s-ar putea sa fie bine si asa ca de la ardeiu' ala iute s-ar putea sa se umfle... Stiu io?

Școala care m-a transformat

  Scoala care m-a transformat n-a fost aia pe care am facut-o eu. Nici cei 4 ani la Liceul Pedagogic din Ploiesti unde mancam bataie la palma cu rigla, tras de par in loc de buna ziua si aluzii subtile despre faptul ca mama nu cara plase la scoala. De fapt nu cara nimic si asta imi aducea admonestari si "bateri de obraz" pe care chiar si la 7 ani le intelegeam.

  Urmatorii 4 ani de generala la Cuza iar nu m-au transformat decat putin. Teroarea pe care mi-o provoca profesorul Teodorescu de matematica mi-a ramas atat de aspru imprimata in creier incat si azi, aproape 30 de ani mai tarziu (aveam 10 ani jumate cand l-am intalnit prima data, azi am 37), visez din cand in cand ca il bat. Ca il lovesc. Ca il fac sa-i fie frica asa cum imi era mie cand il vedeam pana si pe strada. Mi se strangea stomacul de cate ori il zaream. Inima imi batea mai repede, transpiram instantaneu, ma lua cu tremurat. Ani si ani de zile l-am tot intalnit pe strada...

  Liceul nu m-a transformat prea tare. Poate doar domnul profesor Ionescu, de istorie, domnul acela, cel luminos la cap si la suflet, care ma primea cu un zambet larg, cand eu chiuleam de la orele mele de matematica sau fizica, si mergeam la el la clasa paralela, la orele de istoria artelor pe care noi filologii nu le aveam in programa. Sau tipa cea tanara de latina care intelegea ca noi nu avem nevoie de latina la 15 ani... ca avem nevoie de cineva care sa ne asculte, sa ne intrebe ce mai facem si sa ne zica "bai, nu chiuliti toata clasa deodata ca ma prind astia si ma ia dracu'"... Aveam in fata noastra un om. Un om tanar si sincer cu noi.

  Facultatea m-a transformat putin. Mi-a placut ce studiam, mi-au placut oamenii mai ales. De acolo m-am ales cu majoritatea prietenilor pe care ii am si azi. Acolo m-am simtit pentru prima data oarecum libera. Acolo am crezut pentru o secunda ca, cine stie, poate exista totusi o scoala care ma va transforma. Ma va face cumva. Va avea asupra mea un efect imediat si considerabil. Cand anii au trecut mi-am dat seama ca si scoala aia era un nor de fum. Ca si acolo se aplicau uneori tot legile plaselor pe care le intalnisem toata viata. Poate in alte forme dar cu acelasi continut. 

  Scoala care m-a schimbat pentru prima data in viata este cea in care lucrez de un an si o luna. Si sistemul ei, dar mai ales oamenii din ea. Si oamenii cei mari, dar mai ales oamenii cei mai mici. Viteza cu care se ataseaza de adultii pe care ii vad zilnic. Felul in care isi striga libertatea fara sa incalce regulile. Faptul ca aud zilnic "te iubesc" spus si de oamenii mici si de cei mari. E propozitia mea preferata, in Romania am spart cu ea capul multora ne-invatati sa o auda sau sa raspunda la ea. Inclusiv capul maica-mii care nu mi-a zis niciodata ca ma iubeste dar care a invatat sa o faca atunci cand copilul meu i-a dat in cap cu ea de sapte ori pe zi. 

  Aici zboara teiubescurile la liber. In sus si-n jos. Si nu, nu e cu ipocrizie, nu e spus aiurea... copiii chiar ne iubesc si noi pe ei inapoi. Si cand unul mic-mic de tot si sfrijit, se lipeste de tine, te ia in brate si-ti zice "Aaaaleeeex, you now what? I looooovvve you", simti ca esti intr-un loc care te-a transformat pe viata. La fel si atunci cand cate unul mai mare urla catre tine "I HATE YOU!" din toti bojocii si tu te gandesti ca tre' sa fie misto pentru el sa aibe voie sa spuna asa ceva unui adult din scoala in care el traieste. Adultii le respecta sentimentele si mereu li se spune "te inteleg ca simti asta, acum sa vedem ce putem sa facem in sensul asta". Iar asta m-a transformat pe mine. Pentru asta mi-a garantat ca copilul meu va fi fericit la scoala chiar si atunci cand e nefericita.

  Pentru ca stiu ca celor din jur, adultilor care au grija de ea zilnic... le pasa. Atat. E suficient sa le pese si orice problema, mica sau mare, se va rezolva. Iar pentru mine asta este ceva miraculos. Scoala asta m-a schimbat. Pentru prima data in viata.

P.S.Asta am primit azi de la alta piticanie de 5 ani... un strumf decapitat, ca atata i-a reusit lui, mi l-a adus triumfator si mi-a zis "am facut asta PENTRU TINE", l-am luat si l-am bagat cu grija in geanta dupa ce i-am multumit de 345 de ori... a fost ATAT de fericit :)

Despre oameni si maci

  Ar trebui sa incep cu descrierea sarbatorii Rememberance Day care se apropie la noi aici. Ora 11 am. din ziua 11 a lunii a11a... momentul cand s-a terminat Primul Razboi Mondial. De atunci incoace oamenii astia, cu o luna inainte incep sa poarte maci rosii in piept, in cap, pe camioane sau pe rucsac in cazul meu. Macii sunt simbolul oamenilor care au murit atunci. Sangele varsat si toate cliseele alea pe care le auzeam si noi in descrierea stemei statului roman. 

  Ei bine, aici oamenii iau macii in serios iar rememorarea istoriei, a tragediilor si a prostiei umane, care a dus la toate astea, este chiar importanta. Cu o luna inainte, spre jumatea lu' octombrie, incepe sa se itzeasca o imagine de maci. Intai pe cei mai in varsta, care au ceasurile potrivite si calendarele aliniate. Apoi pe adulti. Apoi pe toti prezentatorii BBC. Apoi chiar si pe unii dintre copiii cei mai mici de pe strada. Pe carucioare. Pe biberoane n-am vazut inca dar cred ca urmeaza. Pana ieri eram mac-less ca sa zic asa. Nu aveam mac si nici nu stiam de unde sa procur unul, nu e orice mac, este o forma anume, este un design, nu ii gasesti la magazin de vanzare. Ieri am aflat de ce.

   Macii se imprastie prin intermediul societatilor de caritate. Charity. Exista si cea a veteranilor. A producatorilor de maci cum ar veni. Ieri, la Tesco-ul mic de langa casa noastra, un domn cu o masuta plianta impartea produse cu maci. Nu le vindea, avea doar o cutie pentru donatii. De la bratari la maci de piept la brelocuri foarte frumos facute. Ieri a fost o zi haotica mult, am avut multa treaba, faptul ca am putut sa ajung si la Tesco a fost asa ca un miracol. Cand am intrat, l-am vazut, am inteles ce facea si mi-am propus sa ma opresc la intoarcere.

  La iesire, cu un rucsac plin si doua sacose in maini, m-am dus catre masuta lui. Domnul veteran era ca un fel de bunic doar ca mai inalt. Cu barba alba, aspect de Mos Craciun, bereta intr-o parte si costum impecabil tip uniforma militara. Ceva decoratii pe ici pe colo prin partile esentiale. M-am indreptat catre el hotarata sa-mi iau si eu un mac, am golit portofelul de toti maruntii, am dat buna ziua si m-am uitat la maci. Obosita, transpirata, cu papornitele in carca si maini, m-am aplecat spre masuta. Dupa circa doua secunde, Mos Craciun s-a aplecat catre mine, a intins mana usor spre capul meu si, cu mare atentie, a inceput sa-mi piguleasca o cojita din par.

  Da, am psoriazis de multi ani. Scalpul meu e un camp de lupta. O coaja era la vedere, probabil atarnata in mod penibil in par. Omul s-a aplecat peste masuta si a inceput sa traga de ea, incet, foarte incet, cu blandete maxima. Nu iesea, mainile lui tremurau sub cei 80 de ani pe care-i ducea... am zambit si-am zis resemnata ca "e psoriazisul meu, asa face de obicei" si am continuat sa stau cuminte, aplecata sub mana lui. Mi-a raspuns "don't worry, dear, I really know what you mean" si a continuat sa ma scurme in cap meticulos. Cand a reusit sa piguleasca cojita, m-a tras deoparte, si-a ridicat pantalonul si mi-a aratat gamba plina de psoriazis. Mi-a spus ca nu-i trece cu nimic, ca face baie mai degraba decat dus, ca orice ar face nu trece si basta. Si a concluzionat "WE ARE MARTIRS, the only difference is that we are still alive!" ca pe o gluma buna. Am ras amandoi.

  A luat un mac de pe masa si mi-a pipait haina cautand un loc de care sa-l agate. Nu aveam. I-am intins mana cu ceasul pe a carui curea a reusit, intr-un final, sa atarne un mac rosu-neon. Ne-am luat la revedere si mi-a strigat din spate "Be well, my love, don't let it beat you!"...

  Am plecat de acolo cu ochii in lacrimi. Am avut psoriazis multi ani si in tara mea. In afara de cei 3 oameni din familia mea, nimeni, niciodata, nu mi-a aratat atata compasiune, blandete si intelegere. Nimeni n-a facut gestul simplu de a-mi inlatura o coaja din par. Cu atata naturalete, simplitate, caldura. Ca pana la urma asta inseamna sa-ti aduci aminte de ororile razboaielor... sa fii bun cu un strain. Sa intelegi ca e la fel ca tine. Si, in loc sa comentezi stupid, sa faci un gest natural. Omenesc. Un gest de Mos Craciun. Si un mac rosu. 

Tablou de toamna. Rucsac cu mac :))))

Toamna frumoasa

  Anul trecut n-am vazut nici macar o frunza galbena prin imprejurimi. Pentru ca anul trecut a fost o toamna englezeasca, adica cu ceva ploi si udatura, copacii au ramas cu frunzele intacte pana de Craciun. Cumva n-am vazut nici cand au cazut. Ca na, daca nu-s colorate nu le bagi de seama, nu stiu de ce. 

  Anul asta, "seceta" majora in toamna, cel mai cald si uscat octombrie din nu stiu cate zeci de ani, a adus frunze si culori. Si un octombrie ca de vara in sudul Angliei, cald, uscat, acum cateva zile am mers in tricou pe strada si ma gandeam ca e aproape noiembrie si n-am aflat cand. Asa ca am luat si aparatul foto intr-o zi cu mine, ca prea frumos e cartierul asta, prea imi tresare inima a bucurie de cate ori merg pe stradutele mici, in liniste, soare si pace. 

  A iesit asta: 

    Cam asa.