Ar trebui sa incep cu descrierea sarbatorii Rememberance Day care se apropie la noi aici. Ora 11 am. din ziua 11 a lunii a11a... momentul cand s-a terminat Primul Razboi Mondial. De atunci incoace oamenii astia, cu o luna inainte incep sa poarte maci rosii in piept, in cap, pe camioane sau pe rucsac in cazul meu. Macii sunt simbolul oamenilor care au murit atunci. Sangele varsat si toate cliseele alea pe care le auzeam si noi in descrierea stemei statului roman.
Ei bine, aici oamenii iau macii in serios iar rememorarea istoriei, a tragediilor si a prostiei umane, care a dus la toate astea, este chiar importanta. Cu o luna inainte, spre jumatea lu' octombrie, incepe sa se itzeasca o imagine de maci. Intai pe cei mai in varsta, care au ceasurile potrivite si calendarele aliniate. Apoi pe adulti. Apoi pe toti prezentatorii BBC. Apoi chiar si pe unii dintre copiii cei mai mici de pe strada. Pe carucioare. Pe biberoane n-am vazut inca dar cred ca urmeaza. Pana ieri eram mac-less ca sa zic asa. Nu aveam mac si nici nu stiam de unde sa procur unul, nu e orice mac, este o forma anume, este un design, nu ii gasesti la magazin de vanzare. Ieri am aflat de ce.
Macii se imprastie prin intermediul societatilor de caritate. Charity. Exista si cea a veteranilor. A producatorilor de maci cum ar veni. Ieri, la Tesco-ul mic de langa casa noastra, un domn cu o masuta plianta impartea produse cu maci. Nu le vindea, avea doar o cutie pentru donatii. De la bratari la maci de piept la brelocuri foarte frumos facute. Ieri a fost o zi haotica mult, am avut multa treaba, faptul ca am putut sa ajung si la Tesco a fost asa ca un miracol. Cand am intrat, l-am vazut, am inteles ce facea si mi-am propus sa ma opresc la intoarcere.
La iesire, cu un rucsac plin si doua sacose in maini, m-am dus catre masuta lui. Domnul veteran era ca un fel de bunic doar ca mai inalt. Cu barba alba, aspect de Mos Craciun, bereta intr-o parte si costum impecabil tip uniforma militara. Ceva decoratii pe ici pe colo prin partile esentiale. M-am indreptat catre el hotarata sa-mi iau si eu un mac, am golit portofelul de toti maruntii, am dat buna ziua si m-am uitat la maci. Obosita, transpirata, cu papornitele in carca si maini, m-am aplecat spre masuta. Dupa circa doua secunde, Mos Craciun s-a aplecat catre mine, a intins mana usor spre capul meu si, cu mare atentie, a inceput sa-mi piguleasca o cojita din par.
Da, am psoriazis de multi ani. Scalpul meu e un camp de lupta. O coaja era la vedere, probabil atarnata in mod penibil in par. Omul s-a aplecat peste masuta si a inceput sa traga de ea, incet, foarte incet, cu blandete maxima. Nu iesea, mainile lui tremurau sub cei 80 de ani pe care-i ducea... am zambit si-am zis resemnata ca "e psoriazisul meu, asa face de obicei" si am continuat sa stau cuminte, aplecata sub mana lui. Mi-a raspuns "don't worry, dear, I really know what you mean" si a continuat sa ma scurme in cap meticulos. Cand a reusit sa piguleasca cojita, m-a tras deoparte, si-a ridicat pantalonul si mi-a aratat gamba plina de psoriazis. Mi-a spus ca nu-i trece cu nimic, ca face baie mai degraba decat dus, ca orice ar face nu trece si basta. Si a concluzionat "WE ARE MARTIRS, the only difference is that we are still alive!" ca pe o gluma buna. Am ras amandoi.
A luat un mac de pe masa si mi-a pipait haina cautand un loc de care sa-l agate. Nu aveam. I-am intins mana cu ceasul pe a carui curea a reusit, intr-un final, sa atarne un mac rosu-neon. Ne-am luat la revedere si mi-a strigat din spate "Be well, my love, don't let it beat you!"...
Am plecat de acolo cu ochii in lacrimi. Am avut psoriazis multi ani si in tara mea. In afara de cei 3 oameni din familia mea, nimeni, niciodata, nu mi-a aratat atata compasiune, blandete si intelegere. Nimeni n-a facut gestul simplu de a-mi inlatura o coaja din par. Cu atata naturalete, simplitate, caldura. Ca pana la urma asta inseamna sa-ti aduci aminte de ororile razboaielor... sa fii bun cu un strain. Sa intelegi ca e la fel ca tine. Si, in loc sa comentezi stupid, sa faci un gest natural. Omenesc. Un gest de Mos Craciun. Si un mac rosu.
Tablou de toamna. Rucsac cu mac :))))
Foarte frumos si in primul rand, omenesc gest. Si aici e la fel, peste tot plin de maci. Revelatia m-a lovit cel mai tare anul asta, cand am ajuns in excursie cu clasa lui Robbie la Royal Canadian Legion, si am vazut si auzit explicat in detaliu, cu poze si filme, ororile razboiului si din ce cauza ne amintim. Copiii au fost in transa pe toata durata vizitei, a fost o experienta superba!
RăspundețiȘtergereDa, toate tarile Commonwealth au traditia asta. Daca nu ma insel Canada o are ca suveran pe tanti Lizzy :)))
ȘtergereDa, si noi suntem tot de-ai Lizucai :-)))
ȘtergereCam de aici vin macii: http://www.inflandersfields.be/en/the-in-flanders-fields-poem
RăspundețiȘtergere