Cu inima plina

  Azi cand am ajuns la scoala, Mara tzopaia precum o capra beata, a venit chiraind la mine si a inceput cu "mami, mami, mami", strigatul consacrat de mare entuziasm. Eram cam zapacita, n-am prea dormit azi noapte, nu intelegeam ce imi zice. Ca sa se duca sambata la o scoala sa faca nu stiu ce cu Fiona, colega ei cea-aproape-geniala. Ce sa faci, maica? Sambata la scoala? Te-ai zarghit? Ea turuia de ziceai ca are diaree la gura, dar prea multe informatii nu-mi dadea. Concluzia a fost ca "o sa iti zica doamna!". 

  La finalul pauzei m-a abordat numita doamna, mi-a inmanat o foaie si mi-a zis ca e vorba despre un program pentru "copii dotati", ca se petrece timp de doua luni cate 2 ore sambata, la o scoala privata din oras. La astia scolile private sunt mare duda, ma si gandeam ca o sa imi zica si vreo suma. Nu, era gratis programul, e un program de "extended learning", aleg cate 2 copii din scoli de juniori, din anul 5, sunt doar 20 de locuri disponibile pentru intreg orasul. Si ca dupa Fiona, si inca cineva care n-a dorit, Mara era "urmatoarea alegere logica". Aoleu! De abia atunci m-am trezit. Era frig, batea nitel vant, mi s-a parut ca n-am auzit bine ce-mi zice. 

  Femeia retinuse ca eu nu conduc asa ca mi-a zis ca poate vorbesc cu parintii Fionei sa facem cumva. Si ca sa-i zic pana maine. Zic sigur, fata, lasa ca ma duc io acasa, caut pe harta si vaz io cu ce autobuz oi ajnge io acolo sambata la ora 9 juma dimineata :)))) Proiectul implica echipe care sa isi "faca o tzara". Sunt in felul asta acoperite toate materiile incepand cu geografia, trecand prin matematica si ajungand la economie si mancare specifica. Cu "democratie si public speaking" printre. Si pentru materia "design and technology" o sa isi creeze propria moneda. 

  Proiectul se termina cu o mare prezentare in fata scolii si a parintilor si a... domnului Primar al orasului. Am plecat pe trei carari de la scoala gandindu-ma ca stiu cam pe unde e scoala asta si ca o sa am cam 45 de minute de mers cu autobuzul pana acolo, ca o sa injur cu spor multe sambete de acum inainte dar ca asa o oportunitate nu e de lasat cu nici un chip. Si sa o sun pe mama Fionei sa vedem daca impartim cumva drumul. N-au trecut trei ore si m-a sunat de la scoala profesoara Marei, sa imi spuna ca tatal Fionei a abordat-o la finalul zilei, la indemnul fiicei cea blonda si vorbareata care i-a zis ce si cum... sa imi transmita ca ar fi mai mult decat fericit sa o ia si pe Mara cu masina, ca el tot trece p-aci prin fata casei noastre ca sa ajunga in Southsea. 

  Am inchis telefonul si mi-au dat lacrimile. Dupa care l-am sunat pe ta-su, ca sa ii dea si lui.