joi, 29 octombrie 2015

Cat costa sa stai in Anglia?

  Inca dinainte sa plec am inceput sa primesc intrebari de la persoane perfect necunoscute. Ca cum e in UK? Ce poti face acolo? Cum poti pleca? Sau, absolut cea mai nesimtita intrebare din lume, ceva de genul "auzi, nu te supara, spune-mi si mie ce trebuie sa fac, in detaliu, ca sa stiu si eu?". Spun nesimtita si imi asum termenul pentru ca eu n-as intreba asa ceva niciodata. Asta inseamna ca eu nu am cautat absolut nici o informatie in sfanta era a internetului. Si asta ar fi o nesimtire din partea mea. Informatii care din fericire exista in mod detaliat pe surse absolut sigure din Anglia. Pe site-urile guvernamentale.

  Ce vrei sa afli? Absolut, dar absolut orice intrebare iti va fi clarificata de site-ul institutiei care e legata de intrebare. Sau al firmei, sau al scolii, sau al oricui. Si daca nu sunt informatii pe site, dai un mail si oamenii iti vor raspunde repede cu detalii. Poti afla de unul singur chestii despre traiul in tara asta. Trebuie doar sa vrei. Mi se pare foarte ciudat sa intrebi chestii din astea pe cineva care inca n-a plecat din Romania sau a plecat de foarte putin timp. Pentru ca na... am si eu nevoie de niste timp sa ma lamuresc exact cum merg lucrurile aici, nu? Adica tu nu te-ai obosit sa cauti chestii evidente pe internet dar eu ar trebui sa ma obosesc sa-ti explic tie tot ce am facut eu ca sa ajung aici? Serios?

  Pai o sa va zic, oameni buni care ma intrebati cat costa sa stai in Anglia: eu acum vreo 3 ani cand decisesem deja sa o tulim am zis bai, cat o costa sa stau io acolo? Nu aveam aici prieteni cam deloc si oricum mi-ar fi fost jena sa intreb. Pai hai sa cautam. Daca cu cheltuielile mari te lamuresti repede (casa, masina, asigurari, taxe) mai raman alea mici. Care-s multe. Si pe care nu le stii si te intrebi ca prostul cam cati bani ti-ar trebui "acolo". Avand eu asa intr-o zi o revelatie cum ca "acolo" e ca si "aici" adica tot atatea oua mancam, tot atatea paini cumparam si cu tot atatia chilotzi ne invelim cururile... am purces sa caut preturi.

  Evident n-o sa o iei in ordinea asta: "oua, paine, chiloti". O sa iti faci frumos un tabel mare-mare cu tot ce iti trebuie tie, Familia Xulescu, ca sa traiesti pe pamant. Incepand cu casa si terminand cu ciorapii. Si faci liste pe categorii: mancare, haine, utilitati, asigurari, carti, jucarii, etc. Pui in lista si o suma oarecare pentru cheltuieli neprevazute. Tataie, faci un buget cum ar veni. Bugetu' lu' matale. Pe care oricat m-ai intreba pe mine nu poci sa ti-l zic io. 

  Am facut frumos lista cu toate alea. Cand zic toate alea nu ma refer la chestii largi si generale. Eu am ajuns pana la "betzigase pentru urechi". Serios, nu glumesc. Tot, absolut tot ce ai in casa ta din Romania in momentul asta (si iti trebuie, nu ma refer la rochia aia pe care n-ai mai purtat-o din liceu sau blugii aia despre care inca mai speri ca printr-un miracol o sa te mai incapa vreodata). Nu, chestii pe care le folosesti 1. zilnic si 2. lunar. Ca altele care iti trebuie mai rar le iei pe parcurs sau nu le mai iei deloc ca erau niste inutilitati care iti umpleau casa degeaba. 

  Dupa ce am facut lista am cautat toate preturile. Pentru mancare si tot ce mai trebuie prin casa eu am intrat pe siteul lui Tesco, cel mai mare lant de supermarketuri din UK, si am luat de acolo preturi pentru orice. Am trecut pe lista, am adunat si am tras linie. N-o sa uit ca suma care mi-a iesit era 1537 de lire. Si da, am fost extrem de aproape de suma necesara familiei mele pe aceste plaiuri. Cam pe acolo se invarte necesarul vietii plus doua-trei rasfaturi, ca deh, oameni suntem. Deci poti afla cat te va costa sa stai aici, nu e complicat deloc. Poti afla si chiriile de pe www.rightmove.co.uk. Poti afla cat te costa council tax (o taxa lunara pentru primarie platibila de catre cei care locuiesc aici) de pe siteul primariei unde vrei sa locuiesti. 

   Chiriile variaza foarte mult intre orase si zone. Si intre zone din acelasi oras. Deci nu ma intreba pe mine "cam cat e o chirie in Anglia?" pentru ca asta e o prostie. Cat e o chirie in Romania? Pai UNDE in Romania? In centrul Bucurestiului sau la Cuca Macaii? Nici macar "cat e o chirie in Bucucuresti" nu poti sa intrebi, nu? Pentru ca depinde unde? Depinde de casa, bloc, cate camere, cum e casa, etc. Deci inainte sa pui intrebarea asta, gandeste! Intra pe un site oarecare si cauta chirii. Te lamuresti destul de repede ce si cum. Ca ma gandesc ca ai un oras in cap cand zici ca ai vrea sa te muti in alta tara. Incepi de acolo. Sau pur si simplu intra pe harta si ia-o la intamplare.

  Exista zeci daca nu sute de forumuri si de locuri in online unde oamenii au discutat si discuta asta de circa 10 ani incoace. Intra si acolo, fa-ti cont si cauta informatii. Nu, nu te apuca sa intrebi si acolo la fel, foloseste cu incredere butonul de search! Dar mai ales, te rog eu mult, nu imi explica mie ca tu "nu ai timp" sa cauti informatii pentru ca ai copil mic sau job greu. Serios. Si eu am copil si treaba. Adica tu n-ai timp sa cauti informatii pentru tine dar am eu sa ti le ofer mura-n gura? Cam cum vine asta? 

  Sigur, raspund la intrebari venite de la oameni straini in limita timpului si a felului in care sunt intrebata. Si eu am fost nevoita sa intreb vreo 2-3 chestii care nu-mi erau clare. Dar erau dubioase si legate de cerinte ale statului roman mai mult. Dar nu lucruri comune. Adica daca vrei sa emigrezi, ai decis sau incerci sa decizi asta... tu pui decizia asta in carca unui strain? Tu te bazezi pe mine? Poate eu iti dau date eronate! Poate nu stiu ce vorbesc sau habar n-am... tu ma crezi pe mine pe cuvant? Inca ceva: cand imi spui ca urmeaza sa vii in Anglia si apoi imi descrii ce soi de "benefits" te-ai gandit tu sa ceri de la statul britanic inca inainte de  a pleca de acasa... pe mine ma ia greata. Benefits, ajutoarele sociale, sunt pentru oamenii ultra saraci sau cu handicap. Da, ai dreptul la alocatie pentru copil si inca o chestie legata de taxe. Dar in rest ar fi mai bine sa te gandesti cum sa faci fara sa ceri ajutoare sociale intr-o tara in care nu ai produs nimic si n-ai platit niciodata taxe. Ca nu-i frumos. Si dupa aia o sa fii ofensat cand se uita lumea chioras la romanii cei profitori. Si ar fi pacat. 

  Englezii s-au cam prins ca-s unii ca tine pusi pe capatuiala si au inceput sa o cam taie cu "benefits"urile date la toti datii jos din avion acu' cinci minute. Au introdus cerinta de a cotiza minim un an pentru mai toate alea (chestie absolut logica dealtfel, nu poti sa bagi mana sa iei din caciula cu bani pana cand nu ai pus si tu acolo ceva)... si in plus se uita chioras daca le zici ca tu ai "si d-aia si d-aialalta" de la stat. Si incep sa te caute mai tare la bani. 

  Asadar, inainte sa o intrebi pe una pe care n-ai vazut-o in viata ta "Cat costa sa stai in Anglia?" poate ar fi bine sa il intrebi pe domnul Goagle asta. Sigur, nici pe el n-ai pus mana vreodata, dar sigur are informatii mult mai multe si mai pretioase decat o posesoare de blog aterizata acum cinci minute in tara asta. Emigrare placuta!

P.S. Pentru intrebari pe adresa redactiei eu am facut dupa ce am sosit aici un grup de FaceBook care se cheama Anglia Altfel. Pentru ca am tot incercat sa fac parte din grupuri de romani din UK si m-am lovit de sodomizarea crunta a limbii romane scrise (se pare ca nu mai e la moda folosirea corecta a cratimelor) si alte asemenea "limitari" intelectuale pe care eu una nu le pot inghiti. Asa ca am facut un grup pentru oamenii destepti de pe aici. Poftiti pe la noi daca doriti.

  

  

14 comentarii :

  1. Azi ești cam nervoasă :) Sunt de acord cu tine că nu are rost să întrebi pe cineva generalități de genul ”cum procedez ca să emigrez” dar să vorbim despre una, despre alta e omenește totuși. Uite, eu am aflat de la tine cum stă treaba cu reducerile din supermarket de la sfârșitul programului dar pe site-ul Tesco nu cred că apar. Sau poate apar dar nu-s călare pe el tot timpul ca să fiu la curent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt deloc nervoasa. Citeste te rog comentariile sosite ieri si azi la postul anterior. Comentarii in care o doamna ma intreaba offtopic daca nu cumva ii dau si ei adresa mea personala de mail ca sa ma intrebe una-alta. Doamna asta a fost mai civilizata, mai exista inca cateva ZECI de oameni care n-au prea fost. Iar intrebarile sunt aceleasi si denota o lipsa de informare cel putin ciudata. Iar tu esti foarte caraghioasa pentru ca la orice magazin pana si in Romania sunt reduceri la alimente si nu numai la sfarsitul programului. Adica raftul de clearance, de chestii care stau sa expire si se strica. Si le iei mai ieftin. Carne, lactate, legume-fructe. Da, astea-s omenesti. Dar sa ma intrebi pe mine cum sa faci sa emigrez e cel putin bizar. Nu pot sa pun aici niste chestii care mi-au venit la FB ca nu se face... dar crede-ma am avut motiv sa fac postarea asta. Pentru chestii omenesti am facut un grup de FB care se numeste "Anglia Altfel". Join us!

      Ștergere
    2. Nervoasa sau nu, esti foarte bine asa cum esti.

      Ștergere
  2. De ex in Germania, am inteles (se poate sa nu fii inteles eu bine, dar am auzit de vreo 3 ori chestia asta) ca dc ceri ajutoare peste ajutoare, nu mai pupi cetatenia germana de ex.
    La o luna dupa ce am venit in Germania a trebuit sa mergem cu cel mic la un control la o anumita clinica pt a putea fi inscris la scoala in cls 1. Am dat acolo peste o fam de tigani (mama, tata si vreo 4 copii). Venisera din Italia ca acolo fusese unul dintre copiii mai mari prins ca a furat o motocicleta si fusesera expulzati. In ora aia cat am stat acolo ne-au explicat cum sa facem sa cerem ajutoare, sa nu fim prosti sa muncim si ca EL isi facuse in Ro o casa de 1 mil de euro. Eu am ramas masca. Asa cacam (e intentionata) asa suntem priviti.
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici nu e specificat nicaieri ca nu primesti cetatenia pentru ca e pe bani. Cam o mie de persoana. Plus examen de istorie si engleza. Deci presupun ca nu se inghesuie prea multi sa ceara :)

      Ștergere
    2. Cu examen de limba, istorie si 4-8 ani de rezidenta e si in Germania, nu se da cetatenie asa, pe ochi isteti

      Ștergere
    3. Si cu bani? E cu bani multi asa?

      Ștergere
    4. Pai na, 4-8 ani in Germania costa ceva :)).

      Ștergere
    5. Pai in Anglia tre' sa stai 6 ani si apoi sa platesti 1000 de lire de persoana. Plus examen. Deci da, costa ceva :)))

      Ștergere
  3. Te-ai enervat aiurea , faci riduri , creste colesterolul etc. Simplu : ii spuneai ca dai asistenta intre 500-1000 lire , in care ii dai o adresa (faci una pe yahoo ptr barzauni d'astia) linkuri catre diverse , poate pune botul ... iar daca nu... se lipseste in mod sigur... poate te privatizezi , iti faci consulat particular , daca vrei il denumesti anexa ambasadei din Strehaia , sa ai si tu pliznoceii tai fideli... Bafta , asta nu-l afisa ca fura altii ideea si-ti fac concurenta... Ce m-ar distra sa le vad moacele la aflarea pretului . Alex.S

    RăspundețiȘtergere
  4. Fata, daca-ti faci consulat privat ia-ma si pe mine "consuliera"! Poa' sa fie si onorific, nu conteaza, important e sa ma fudulesc cu functia.
    Si ca sa te intreb si eu ceva enervant: sunt scumpe margelutele si cerceii in Anglia? Ca mancarea ma intereseaza mai putin... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Ma, nu stiu ce sa zic. Gablonturi gasesti si cu o lira. Iar la magazinele de caritate (gen second) chiar mai ieftin. Argintul cam 5-10 iar aurul de la 25 in sus. Depinde si de model.

      Ștergere