Evaluarea Marei de catre sistemul englezesc

  Azi a avut loc evaluarea Marei. Adica oamenii astia au venit de la primarie (cea care are scolile in subordine) in numar de doi si impreuna cu invatatoarea au evaluat copilul. Echipa de la primarie continea un profesor englez (o doamna in varsta foarte simpatica) si un profesor vorbitor de limba romana. Si m-au chemat si pe mine sa-mi explice ce si cum.

  Invatatoarea noastra e tinerica si nu stia ce o sa urmeze, mi-a si zis acum doua saptamani cand m-a chemat la evaluare ca nu stie in ce consta aceasta dar ca vom fi "cu totii acolo in sprijinul Marei". Oh, da. Cam asa. Aici cam asa e sistemul, in sprijinul copiilor. Eu credeam ca o sa fie evaluarea cu mine acolo din moment ce m-au chemat. Dar de fapt evaluarea fusese deja cand am ajuns eu asa ca doamna de la primarie m-a luat intr-o camera ca sa-mi explice lucruri, sa ma intrebe lucruri si sa raspunda la intrebarile mele, daca aveam asa ceva. 

  Am fost chiar fericita ca totul se incheiase, aveam emotii... cand auzi "evaluare" te ia capul pentru ca vii din tzara evaluarilor incorecte. Te ia cu tremur. Cand colo, ce sa vezi... totul fusese minunat. Si aceasta doamna Mary a inceput sa-mi vorbeasca despre copilul meu. Ea nefiind vorbitoare de romana (tipa aceea plecase ca trebuia sa ajunga in alta scoala sa mai faca o treaba, sunt doar 3 pe tot orasul deci e alergatura maxima). A inceput sa-mi spuna cum fetita mea exceleaza la limba romana. Cum are ea un vocabular mult peste varsta ei si cum este extraordinara. 

  Am respirat adanc si i-am zis ca stiu asta si ca Mara citeste in romana in fiecare seara cam o ora inainte de culcare. M-a rugat frumos sa NU cumva sa vorbim acasa cu ea in engleza. Pentru ca are limba romana stabilizata, o poate cultiva si mentine la perfectie din punctul in care este acum. I-am zis ca niciodata n-as face asta si nu inteleg de ce as face asta vreodata, m-a asigurat ca exista mii de familii care vin in Anglia si incep sa vorbeasca ei acasa cu copiii si sa le distruga si invatarea limbii engleze (care trebuie facuta de un nativ ca sa fie perfecta) si le distrug si limba nativa. La fel, m-a rugat ca atunci cand Mara ne va vorbi in engleza noi sa-i raspundem doar in romana. 

  Mi-a povestit despre cat este Mara de sociabila. De buna la matematica. De plina de incredere in ea. De plina de cunostinte despre viata, oameni si lume. Mi-a descris copilul. Adica ala pe care il stiu eu. Este pentru prima data in 8 ani si jumatate cand cineva din afara familiei noastre (eu, Marius si mama, familia extinsa sau prietenii nu o cunosc pe Mara in mod real) a observat cu atentie cine si cum este ea. Totul a fost sub forma de echipa cu invatatoarea care o studiaza de 3 saptamani. Aveau un ditamai dosarul despre ea, cu tot ce facuse pana acum.

  Azi invatatoarea a vazut-o pe Mara vorbind romaneste. Se indragostise deja de ea din prima zi de scoala si mereu mi-a spus cat de bine se descurca. Dar azi a vazut-o pe ea, pe Mara aia vorbareata. A fost ataaaat de incantata de felul in care vorbea, mi-a spus ca desi nu intelegea ce spune se vedea cat de repede gandeste. Mi-au zis ca exceleaza in toate domeniile, inclusiv la matematica. Le-am informat ca Mara n-a facut tabla inmultirii niciodata, aici colegii ei o tot studiaza de ceva ani. Invatatoarea m-a intrebat intai daca glumesc si apoi mi-a zis ca Mara a facut tot ce i s-a dat sa faca, s-a descurcat cu toate calculele. I-am zis ca ea poate aduna repede in gand chestiile alea :)))) 

  Femeile astea mi-au vorbit despre copilul meu. Si mi-au spus tot ce stiam despre ea. Ca ii ajuta pe toti, ca e foarte atenta, ca e extrem de "determined", ambitioasa sa inteleaga si sa ii iasa totul bine. Ca ii amuza pe colegi desi nu stie sa vorbeasca engleza, le face mutre haioase si ei rad de se prapadesc. Mi-au spus inclusiv cum copiii din clasa au mers la invatatoare si i-au povestit ca s-au intalnit cu Mara in parc si ca Mara s-a jucat cu ei atat de frumos. Si ca lucrul asta conteaza foarte mult, ca este foarte sociabila, ca dincolo de poarta scolii ea s-a descurcat la fel de bine. 

  Cuvantul asta "sociabil" ma face sa rad. Romania mi-a spus 8 ani ca fiica mea e o anti-sociala, o defecta. Ca daca nu suporta adultii straini care trag de ea are probleme psihice (apropo, aici nimeni n-o atinge vreodata, nu exista asa ceva!). Patru cadre didactice au catalogat-o ca fiind "timida, rusinoasa". Alte cadre psiho-pedagogice i-au facut o evaluare psiho-somatica absolut hilara despre care am povestit aici. Ca daca nu vrea sa stea langa copii care urla si fac scandal e o anti-sociala. O salbatica. Ca daca n-a lovit nici un copil in viata ei e o "pampaloaica" care nu stie sa se apere. Anglia mi-a spus altceva azi. O profesoara de-o viata care azi a vazut-o prima data in viata ei mi-a zis ca este un copil exceptional. Da, eu stiu ca ei spun lucruri frumoase tuturor. Si ea stia ca eu stiu asta si mi-a zis: "Sa nu credeti ca e un cliseu, avem in mana un diamant. Ma bucur ca ati ales orasul nostru." Le-am multumit pentru ca Mara e fericita in scoala lor. Invatatoarea mi-a multumit pentru "toata munca pe care ati depus-o cu ea acasa". 

  Daca am plans? Azi n-am mai plans. Pentru ca azi nu m-a uimit nimic. Stiam tot ce au avut ei de zis. Le-am luat pe toate cu bucurie si le-am dus acasa. Acasa. In sfarsit, acasa. 

in curtea scolii, dupa ore...