vineri, 23 octombrie 2015

Scoala vazuta din interior (1)

  Saptamana asta am petrecut circa 3 ore pe zi in scoala Marei. E putin ca sa afli totul dar e un inceput promitator. Perspectiva de parinte e foarte limitata pentru ca nu vezi decat putin din ceea ce fac ei acolo inauntru dupa ce tu pleci iar ei incuie usile. Iti povesteste copilul dar si perspectiva lui e una de om mic care nici nu prea intelege multe dupa doar o luna si un pic de scoala. 

  Ce pot sa spun in momentul asta este ca profesorii de scoala primara din Anglia muncesc enorm. O invatatoare din Romania ar starni hohote de ras daca si-ar povesti programul de lucru pe aici. Stiu, o sa imi sara iar toate "cadrele" didactice in cap si o sa imi explice ca ei fac de fapt multe alte activitati in scoala, la modul teoretic insa (!) pentru ca stim cu totii cam cum e cu astea... dar asta e, o sa povestesc totusi cam cum muncesc oamenii astia. Pai ei vin la scoala la ora 8 si pregatesc clasele. Adica muncesc, taie, decupeaza, scriu, fac chestii. Da, fiecare profesor are cate un asistent insa asistentul nu sta dupa fundul lui toata ziua pentru ca asistentul mai face alte zeci de activitati...cum ar veni "asista" la multe intr-o zi. 

  Buuun. Unii asistenti vin mai devreme, la 7 si jumatate pentru ca la 8 fara un sfert vin unii copii la "clubul micului dejun". Adica cei care merg mai devreme la munca isi pot lasa copiii cu o ora mai devreme la scoala, contra cost. Poti sa cumperi doar "statul cu copilul" sau si micul dejun. La ora 9 fara 20 precis, fix, punct (daca nu chiar mai devreme pentru ca asa e frumos) profesorii de clasa coboara afara in curte ca sa alinieze copiii si sa ii duca in clase. Pe rand si fara ingramadeala!

  Profesorii aici nu au "ore". Adica nu exista o ora (45-50 de minute) o pauza, o alta ora... etc. Nu. Aici se functioneaza de la 9 al 3 si 15 cu doar doua pauze. Profesorii nu lasa copiii singuri in clasa ca sa mearga ei sa faca pipi daca le vine il alt moment in afara de ora 10 si 12 cand sunt pauzele. Serios! N-ai sa vezi...Daca ii loveste vreo nevoie acuta (gen amenintatoare de viata) cheama pe cineva in loc. Copiii nu sunt niciodata nesupravegheati. Deci oamenii practic muncesc in continuu cu o jumatate de ora pauza de masa la pranz si inca una la ora 10. Pana la 3 si 15... dupa care raman pana la minim 5-6 in scoala facand alte treburi. Gen decupat, taiat, aranjat, pregatit lucruri pentru ziua urmatoare, avut grija de copiii care raman la afterschool pana la 5 sau 6 chiar. Activitatile de afterschool sunt in marea lor majoritate gratuite. Se plateste masa de seara daca doresti sa o ia copilul la scoala.

  Eu nu stiu pe la altii cum era da' la scoala de stat la care a fost fi-mea prin Romania la ora 11.35 AM invatatoarele rupeau usa si plecau acasica la ele. E drept, aia nu era o scoala prea buna da' orisicat... Aici oamenii astia stau minim 9 ore pe zi in scoala. Si sa stiti ca si ei, ca si categorie sociala, sunt platiti cu salarii care bat spre minime. Nu-s oameni bogati. Sunt doar dedicati, au ales meseria asta pentru ca le-a placut nu pentru ca au aterizat intr-un liceu pedagogic si gata. Saptamana asta am auzit de mai multe ori "suntem aici pentru copii" spusa asa ei intre ei. Nu era nimeni din afara acolo, nu puneau nici un spectacol in scena (asa cum in 9 cazuri din 10 o fac cei din tara de unde vin cu o ipocrizie sinistra)...Nu, oamenii discutau probleme ale scolii si ziceau treaba asta crezind ce zic. 

  Mi-au dat sa citesc multe materiale despre politica scolii. Politicile de siguranta, de prim ajutor si de depistare a unor probleme grave pe care le-ar putea avea copiii. Gen mutilarea genitala feminina "traditionala" in unele tari. Dupa trei pagini cu descrieri despre cum isi iau oamenii vacanta si pleaca cu copilul in patria muma (intre 5 si 8 ani) pentru ca acolo nu e ilegal sa-i faci asta... mi se ridicase parul pe ceafa. Oamenii astia chiar urmaresc cu atentie copiii. Sunt antrenati sa vada anumite semne care ar putea indica tot felul de abuzuri inimaginabile suferite de copii de la viol pana la abuz psihic. 

  La ora pranzului copiii de 4 ani sunt invatati sa isi duca singuri tava si tacamurile la locul corect, sa curete mancarea ramasa de pe tavi si in general sa faca ordine in jurul lor. Se pune foarte mult accentul pe "lasa-l sa se descurce singur, il ajuti imediat daca cere ajutorul". La fel si cu imbracatul si dezbracatul pentru ora de sport, trebuie sa se descurce singuri si sa invete sa o faca rapid si eficient. Ca nu sta nimeni sa le puna in picioare pantofii in ordinea corecta. Sunt asteptati, adultii nu fac misto de ei ca dureaza mai mult sau ca si-au luat bluza invers. Sunt asteptati cu o rabdare infinita de catre toti oamenii din jurul lor. Sunt si grabiti atunci cand trebuie, mai precis sunt rugati frumos sa faca una sau alta. Profesoara Marei (care pe langa ca e foarte draguta si amabila este si ilegal de frumoasa) le zice dimineata "come on, class, please form a straight line as soon as you can!" Imediat ce poti tu sa faci asta, fa-o. 

  Din intamplare am asistat si la o ora de "religie" cum ar veni. In curricula de baza exista Educatie Religioasa. Ai dreptul sa ceri ca al tau sa nu participe si ei subliniaza ca scoala se va ocupa de el in timpul respectiv. In ziua aia li s-a vorbit despre... Iudaism. In mare, le sunt prezentate religiile lumii cu amplasament geografic si ideologie, personaje si legende in linii mari. Eram la anul 3 deci pustii au acolo 7 ani si ceva, totul este pe intelesul lor. Sunt subliniate perceptele religioase care au legatura cu viata de zi cu zi. Sa fii bun, sa ajuti, sa daruiesti, sa ai grija de cei de langa tine, etc. Chiar si la ceea ce se cheama "Worship" sau Assembly si se intampla in fiecare dimineata in sala de gimnastica religia aia pe care o stiu si detest eu nu e prea prezenta. Am avut dubii la inceput pentru ca nu stiam ce fac ei acolo dar m-am lamurit pe parcurs. Sunt perceptele "crestine" traduse pe intelesul unor copii mititei. Valorile morale corecte. Alea utile traiului in societate, gen "nu face rau in jur, nu te purta urat cu alti oameni, iarta-i ca si tu gresesti". Nici o referire la sfinti, apostoli. Nici o moasta pupata. Nici o amenintare cu Iadul, dracu' sau pucioasa fripta. 

  In saptamanile astea anii 5 si 6 (deci 9 si 10 ani) au beneficiat de programul "Bikeability" in timpul orelor. De la o scoala de ciclism au venit mai multi instructori calificati in predarea ciclismului, au luat copiii pe rand si i-au scos cu bicicletele pe strazi. Parte din programa scolii, mersul pe bicicleta corect si in siguranta pe drumuri publice. La scoala primara se fac etapele 1 si 2 pe stradutele mici si linistite de langa scoala. La scoala secundara (unde copiii merg incepand cu anul 7) se face etapa 3 in care sunt scosi pe drumuri nationale mari. Doi instructori la cate 4 copii. Ca na, poate tac-tu e vreun prost sau mai rau, vreun viteaz, si te invata sa mergi aiurea pe bicla prin trafic. Lasa mai bine sa te invatam noi cu oameni specializati. Multi copii vin pe biciclete la scoala, cu parintii alergand in mod transpirat in urma lor. Scoala are loc special pentru parcat utilajele in interiorul curtii. Singurii care le incuie sunt romanii! :))))))) 

  La muzica cei din anul 3 si anul 4 (7-8 ani) sunt invatati sa cante la niste fluiere infernale si sunt foaaaarte fericiti sa faca asta. Era sa mor cu timpane sparte intr-o zi. 30 de copii sufland cat ii tine plamanul intr-un fluier pe niste note foarte inalte mi-au adus aminte de ce nu mi-a placut niciodata prin discoteci. Au fost niste secunde in care nu mai stiam cum ma cheama si nici ce caut acolo. S-ar putea sa fi avut un black-out da' nu-s ferm convinsa. Profesoara era zen. Ea canta corect dupa note, piticaniile adunate in jurul ei pe mocheta chitzaiau ca o orchestra care s-a imbatat la o nunta de la Popesti Leordeni. 

  Apropo de pe jos. Se sta mult pe jos. As fi vrut sa fac o poza cu copiii pusi sa stea in fund pe ciment intr-o zi cu nor si un doishpe grade cu vant de la nord, afara, la ora de sport. Care ora de sport se intampla zilnic. In tricouri si pantaloni scurti. Si sa o arat eu la niste doamne romanesti care sustin ca ele fac cistita daca "stau pe rece" sau daca cumva se aseaza pe jos chiar si vara la 50 de grade. Asta e din seria "m-a tras curentul", boli pur romanesti neintalnite in alte tari. Domle, se pare ca pe aici n-au astea ovare, nu le mai cade nimic cand se aseaza in colanti pe asfalt. Prin clase nu mai zic, cel mai des ei stau pe jos in fata profesorului. Cu profesor cu tot. Si daca sunt in fusta, doamnele profesoare isi ridica poalele oleaca si se aseaza turceste cu copiii pe mocheta. Altfel discuta omul in pozitii comode. 

  Daca un copil se raneste este dus in camera de prim ajutor si procesat. Daca cumva a fost vazut ca s-a lovit la cap este monitorizat, i se pune un abtibild mare pe piept pe care scrie "m-am lovit la cap" astfel incat toti adultii care vin in contact cu el in restul zilei sa il urmareasca si sa vada daca are simptome de contuzie. Se face o scrisoare catre parinti in care e trecuta ora la care s-a intamplat lovitura, masurile luate si lista de simptome care trebuie urmarite. Asta am primit eu cand a picat fi-mea si a dat si cu capul de asfalt in curtea scolii. In interiorul scolii am vazut si camera, mi s-a explicat procedura. In scoala toti angajatii trec prin training de prim ajutor si safety. Unii dintre ei au chiar un nivel mai avansat in first aid, mi-au dat o lista cu cei care sunt specializati ca sa stiu pe cine sa chem in caz de pericol. 

  Cam tot ce tine de siguranta e compus in protocoale pe care angajatii le cunosc si le aplica in caz de urgenta. Prevenirea e mama lor, trebuie sa anunti si ceea ce se cheama "near miss" adica un ceva care aproape s-a intamplat, se putea intampla si putea fi nasol. Ca sa fie remediata problema sau sa fie luat la cunostinta de catre toata lumea. 

  Ah si misterul suprem! Toaletele sunt curate. Impecabile. Iar misterul este urmatorul: n-am vazut nici o "femeie de servici" umbland cu un mop jegos si-o galeata cu zoaie de colo colo in timp ce bombane pe toata lumea cum ca ea face curat. Un alt mister este acela ca in baia doamnelor toate toaletele au colacul curat. Nici o urma de bocanc nu e pe ele. Nici o doamna nu se "pazeste de boli" prin suirea ca scroafa pe colac intru pisharea intregului decor din jurul toaletei. Mister! N-au ovare, nu se pazesc de curent si boli venerice care sar din toalete, copiii nu au niciodata caciula si sunt plimbati la 10 grade in pantaloni scurti... eu nu stiu cum de mai exista poporul asta!

  Mai sunt multe. Va urma!

  

11 comentarii :

  1. In primul rand am ras de m-am tavalit pe jos :-)
    In al doilea rand, exact la fel vad si eu, care nu petrec atata vreme in scoala pentru ca fac doar voluntariat (pentru ca mor de drag sa fiu acolo intre copii si profesori si imi vine sa plang de bucurie ce frumos si civilizat se intampla totul), dar oricum petrec destul ca sa vad ce si cum. Si sa stiu ca asta inseamna scoala in civilizatie. Si da, nici ai mei nu fac cistita de la stat pe jos, nu le pica nimic de la orele de sport si pauzele in care sunt scosi intotdeauna afara (doar cand sunt mai putin de -25 sau peste 40, e blizzard sau indicele UV sare de o anumita valoare la care au constatat ei ca fac copiii insolatie, doar atunci au dreptul sa stea in scoala, si nu le place zau, se plang toti ca vor afara), fac tot ce pot singuri si cer ajutor doar cand e neaparata nevoie, da, se pot face chestii frumoase cu o clasa intreaga fara sa ridici tonul absolut deloc. Am prietene profesoare aici. Care isi cumpara toate materialele din banii lor si isi pregatesc tot ce ar putea avea nevoie la ore, singure. Da, petrec o gramada de timp in scoala si sunt complet dedicate la ce fac. Aici salariile de profesori sunt relativ bune, mi-au spus aceleasi prietene cand le-am intrebat cum de nu dau faliment cumparand atatea chestii misto pentru orele copiilor, au spus ca la cat sunt platite, pot sa-si permita material didactic. Da, am trecut si eu cu fiu-meu prin camera de prim-ajutor, cu sticker-ul cu lovitul la cap cu tot. Si a trebuit s asemnez proces-verbal ca am inteles exact cum a facut cunostinta fruntea juniorului cu tocul usii. Si din cauza unui near-miss care s-a intamplat cu acelasi fiu-meu (care in ziua in care n-a circulat autobuzul ca era prea multa zapada a scapat nevazut din mainile supraveghetoarei si a plecat singur pe jos acasa) s-a rescris procedura de lasat copiii sa iasa de la clasa cand sunt gata orele... si asa mai departe. Ai mei sunt la scoala catolica, te-ai astepta la multe chestii (mai ales daca esti din Romania), doar ca religia consta in aceleasi precepte pe care le-ai enumerat mai sus. Plus "Tatal Nostru" spus dupa imnul Canadei dimineata (imnul e super misto, se da la sistemul audio al scolii, in diverse versiuni in fiecare zi, sa nu se plictiseasca pruncimea). Ada povestea ca ea trebuie sa mature dupa lunch-ul copiilor, la noi in scoala matura copiii cu randul dupa ce si-au terminat mancarea. Si dau cu carpa pe mese. Si da mai frate, socul toaletelor curate in scoala imi aduce intotdeauna aminte de faptul ca in cei 12 ani de scoala eu n-am putut folosi niciodata toaletele, mi se pareau inuman de jegoase... dar aici nu pune nimeni picioarele pe colac si n-am auzit nici eu de boli luate de la toalete... Exact cum spui, oare cum supravietuiesc astia... hahaha!
    Si in al treilea rand, felicitari pentru job! E super misto!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si hartie! E hartie la toaleta! Mereu! :)))))))))))))))))

      Ștergere
    2. După mai mult de 12 ani aici eu încă am sechele, nu intru într-o budă publică fără să verific întâi dacă e hârtie igienică... încă nu mi s-a întâmplat să nu fie, dar creierul nu și nu, batman... :-D

      Ștergere
    3. :)))))))))))) Io nu verific nimic pentru ca am mereu servetele asupra mea!

      Ștergere
    4. O să-ți treacă ele șervețelele la un moment dat :-D Eu încă mai fac mișto de soacră-mea când e aici și se cară cu floștomocul de șervețele după ea, eu n-am mai avut nevoie de multă vreme :-D

      Ștergere
    5. Eu am in geanta ma. De cand am nascut am in geanta servetele umede si uscate in permanenta :) Nu cred ca-mi mai trece...

      Ștergere
    6. Și eu aveam când erau juniorii mai mici. N-am mai luat cu mine după ce am constatat că stau cu lunile neatinse :-) De aia ziceam că o să-ți treacă și ție la un moment dat :-) Am mai găsit prin dulapurile din băi rezerve neatinse de secole, așa că le-am făcut vânt :-)

      Ștergere
    7. Noi folosim mereu pentru ca Marei ii e scarba de multe chestii :))) Ea nu e genul de copil care sa se murdareasca si sa stea murdara. Nu suporta.

      Ștergere
    8. Eu am unul de fiecare fel :-) Fiu-meu face cu inima dacă e murdar, fiică-mea s-a bălăci în nămol dacă ar putea. Voiam doar să spun că în general pe afară, în locurile publice găsești șervețele dacă ai nevoie, și în general ai nevoie din ce în ce mai puțin pe măsură ce cresc copiii :-)

      Ștergere
  2. De retinut: sa-mi pun in piept un abtibild mare cu "Lovit la cap"! Sau mai bine ma tatuez in frunte...
    Taaare misto e la voi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaaa, sunt toate chestiile astea mici care se aduna intr-un tot. La fel cum in Romania sunt toate chestiile alea negative mici care la fel se aduna. Ca sa nu mai zic de alea mari cum ar fi coruptia :)

      Ștergere