Disclaimer d-ala: acest post contine opinii si gusturi personale. A se trata ca atare!
Mancarea in Anglia e net superioara celei din Romania. Aici ma refer la ingrediente, la materia prima. La restaurant n-am fost inca. E mult prea scump si inutil de mers acolo cand ai tot ce iti trebuie la magazin, sute de delicatese pe care nu le-ai gustat niciodata. O sa merg intr-o buna zi la Londra la unul din restaurantele lui Gordon Ramsay. Unul de-al lui Jamie Oliver avem chiar aici in oras. Pana una alta testam ingredientele comune.
Cand aud romanasi care suspina dupa "macarea de acasa" intai ma bufneste rasul. Apoi ma ia capul. Pentru ca e clar, sunt genul care suspina dupa mizeriile alea de "Eugenia" sau cine stie ce alta monstruozitate comunista confunda ei cu sentimentele din copilarie. Deh, emotii ascunse in spatele zaharului sau a altor "tratatii" cu care erau mituiti cand erau mici. Sa fie "cuminti", sa nu planga, sa invete bine, etc. Greu de inteles chiar si acum cand sunt oameni mari. Pufuleti, napolitane, mici din unghii tocate, bors si leustean.
Eu una detest borsul, la fel si leusteanul, insa daca iti pui seminte intr-un ghiveci o sa ai leustean. Si apoi gasesti tarate d-alea la magazin si poti sa iti faci si bors la o adica, nu e ca si cand ai incerca sa faci brusc neurochirurgie. Suspina romanasii dupa "mancarea romaneasca" care, vezi-doamne, e cea mai cea.
Constatarile mele dupa 2 luni aici? Mancarea e mult mai buna. In primul rand calitativ. Asta, evident daca stii ce vrei si cum vrei sa fie. Si daca ai si niste cunostinte temeinice de engleza pentru ca altfel o sa zici ca in Anglia nu se gaseste branza dulce pentru ca ea se cheama "quark" :) Se duc romanii claie peste gramada la magazinele "romanesti" si "poloneze". Care magazine sunt facute de niste baieti foarte destepti care s-au invatat sa vanda mizerii expirate unor oameni disperati. Mi se pare si normal atata vreme cat o suma mare de oameni zice ca un anume produs englezesc "nu e ca acasa" si trebuie neaparat sa manance mici scarbosi de la Meda pentru ca altfel viata nu e viata.
Aici gasesti carne curata. Da, e mai scumpa dar daca ai pornirea sa o cauti mereu la rafturile de "clearance" (reduceri) o sa o iei la pret de carne din aia cu antibiotice si hormoni. La fel si fructele organice, ne-pesticizate. Fructele de import aici sunt ca din alta galaxie fata de fructele de import din Romania. Mango-ul e copt, dulce, zemos si parfumat cum eu (care-s mare pasionata de mango) n-am mancat niciodata la Ploiesti. Bananele bio au un parfum care se simte in toata camera daca jupoi o banana. Ieri am luat capsuni crescute undeva prin UK... capsuni atat de parfumate si de gustoase ca era sa ii mananc toata caserola copilei.
Merele sunt geniale. Iar cele organice, mici dar coapte... de vis. Strugurii n-au samburi pentru ca englezii au o lene aparte si nu le convine sa munceasca ca sa ii manance. E drept, nu vreau sa stiu ce mutatie genetica le-au facut de n-au samburi...azi am gasit o jumatate de sambure intr-o boaba deci e ceva magie la mijloc :)))) Iar pe mandarine scrie ca-s din soiul "usor de cojit" ca deh... muieti-s posmagii? Aici pana si cartofii sunt gata spalati si lustruiti, nu cumva sa muncesti sa ii prelucrezi. Dar exista si din cei cu noroi pe ei pentru ca-s mai sanatosi si nu s-a umblat la ei prea mult.
Carnea este foarte buna. Carnea de vita englezeasca e cam ca cea pe care romanii o stiu drept "argentiniana". Adica soi de vita de carne nu de lapte. Carnea e foarte moale, marmorata cu grasime la interior, aromata si gustoasa. Si in tigaie, si in cuptor iese cu totul altceva decat ce stim noi de "acasa". Mielul aici e la mare rang, gasesti mereu miel la magazin. Nu e din cel care dispare la cuptor pentru ca ei nu-i taie imediat ce-i fata oaia ci cand sunt mai mari. Carnea e minunata, nu miroase a oaie foarte tare si se topeste in gura. Curcanul e foarte bun.
Baietii astia au carnati, frate. Emblema bucatariei lor e "brittish banger" (futaciosul cum ar veni)... care exista intr-o varietate ingrozitoare. Carnati cu mere, cu miere, cu praz, cu bere neagra sau cu vin de Porto. Carnati cu cimbru si rozmarin. Carnati in toate pozitiile. Da, nu seamana deloc cu cei romanesti si fiind mai fin tocati mie una imi plac mult mai tare. Nici un zgarci, unghie sau alte bucati neasteptate prin ei. Aromati. Buni rau cu piure.
Piure din cartoful. Cartoful fiind alta emblema pentru ca oamenii astia practic doar cartofi mananca. Exista multe soiuri de cartofi pe care le produc in special pe Insula Jersey de langa Franta, o insula care a fost a Marii Britanii dar care acum e stat idependent insa foarte legat de UK. Acolo preseaza baietii cartofii. Mici, mari, soiuri nenumarate. Extrem de gustosi. Extrem. Cei mici baby-potatoes merg facuti intregi in coaja fie fierti fie copti fie aruncati intr-o tocana. Excelenti!
Lactatele sunt bune, in special branzeturile. Marea Britanie produce, in mod uluitor, mai multe soiuri de branzeturi decat Franta insa in mod istoric Franta a stiut sa le brenduiasca mai bine. Aici rafturile de branzeturi sunt enorme iar soiurile te lasa mut. Orice le-a picat in mana au aruncat in branza, de la ardei iuti la struguri, turmeric, mucegaiuri nobile sau vin de Porto. Da, au si soiuri care sunt practic o telemea mai putin sarata, Wensleydale e unul dintre ele, e ceva de-un deliciu total... insa romanii nu ajung sa stie asta pentru ca se blocheaza in "nu e telemea, nu e ca acasa" si nu incearca niciodata sa guste ce gasesc in galantare.
Noi, familie de gurmanzi, am testat pana acum cam tot ce ne-a iesit in cale. De cate ori merg la magazin iau alt soi de branza. Alta carne, alte alea... ca sa aflu si eu ce exista pe piata, piata fiind atat de variata. Ca n-am venit aici ca sa plang dupa telemea si eugenii sau sa suspin dupa mici si leustean. Deci nu, nu pot sa zic ca imi e "dor" de ceva de mancare din Romania. In special cand in fiecare zi ma minunez ce gust poa' sa aiba rosiile cherry cu branza asta care nu e telemea... si oleaca de busuioc proaspat pe deasupra.
Exista ferme de lactate care iti aduc acasa lapte proaspat, ne-pasteurizat si ne-prelucrat. Crud, muls in ziua aia, de la vaci crescute pe pasuni cu iarba ne-stropita. Si unt si smantana. N-am apucat sa dau inca prima comanda insa o sa o fac cat de curand. Laptele de la magazin e un minus, dincolo ca e omogenizat si pasteurizat (chiar si cel organic) mai e si "filtrat" ca cica sa ii scoata orice urma de virus sau bacterie din el. Si are fix un gust care descrie toate aceste proceduri: de carton :)))) Asta ca sa nu zica lumea ca vad eu toate alea perfecte. Deloc.
E si aici mancare proasta. Tone de semi-preparate. Catralioane de produse cu zahar de-ti sta glicemia-n pod doar cand le citesti eticheta. Pe alea le cumpara englezii cu mare spor. Vor dulce. Cat mai dulce. Mara a mancat la cantina scolii o saptamana si jumatate. Mancarea e buna, e curata, peste 75% din chestii proaspete, etc. Insa oamenii le dau legume fierte-n apa si atat. Dulci. Morcov, sfecla, praz, chestii din astea dulci din start pe care nu pun condimente cum e ea invatata. Si i se par citez "scarbos de dulci, mami". M-a anuntat ieri ca nu mai doreste la cantina, ca sa ii fac eu "mancare cum stii tu, mami, d-aia cu OREGANO"! :))))
Nu mananca copiii daca nu e dulce. Ii vezi si in parc si peste tot numai cu porcarii in mana. Si cu suc peste. Dar na, exista toate variantele. Mancarea in Anglia nu e proasta. Unii oameni aleg prost, aia e alta discutie. Materia prima este foarte buna daca stii ce sa alegi. Suntem foarte incantati de ceea ce am mancat pana acum. Si inca cate mai avem de incercat si descoperit! Ceea ce va dorim si voua...
un pic de somon :)
Ma fata, tu sigur n-ai gresit tzara, ca parca povestesti de la mine de-acasa... :P Noi am facut cum ar veni "research" cam primii patru ani, dupa care ne-am dat seama ce ne place, ce nu, si din ce ne place, cu care "brand"-uri ne potrivim mai bine. Acum e tare simplu, cand plecam cu lista la cumparaturi nu mai trebuie sa scriu exact de care fasole sau vita vreau, stim amandoi, nici nu conteaza care din noi face lista si care o cumpara... Si aici sunt sute de branzeturi, eu care sunt moarta dupa orice branza ma simt in rai. Francezii sunt vax pe langa cate soiuri de branze fac canadienii, o minune! Cu mana pe inima, in peste 12 ani de zile inca n-am gasit o chestie culinara de care sa-mi fie dor din Romania si pe care sa n-o gasesc aici, inca rad uneori de soacra-mea care face contrabanda ilegala cu unele mancaruri, duce acasa la prietene "sa vada ce buna e aia din Canada, nu ca la noi..." :-D Ma dispera pana la ridicatul tensiunii personale cand mai vorbesc cu unii care plang dupa "rosiile noastre alea din Romania care miroseau, nu ca asta de plastic de aici" - pai nu stiu maica de unde-ti cumperi tu rosii de plastic, dar eu cand le iau pe alea de la grocery cu tot cu arac si pamant pe ele, lesin pana la masina de miros... Si exact cum spui, mi se plange romanul ca nu gaseste branza de papanasi... dar eu una stiu sigur ca daca stie cum sa ceara la magazin o gaseste. Si soacra-mea, bucatareasa priceputa, recunoaste cu mana pe inima ca aici mancarea e mult mai buna si mult mai ieftina decat in Romania. Noroc ca n-o lasam noi sa se desfasoare cum ar vrea, ca ei ii plac si chestiile mai "traditionale", dar eu sunt mai rezervata cu condimentul romanesc (sarea) si cu prajeala, asa ca ii mai franez avantul... :D Ne-a luat o vreme pana am gasit paine de secara din aia adevarata, fara zahar in ea, si canadienilor le plac chestiile dulci, dar iti ofera un milion de alternative daca tie nu-ti plac. Tin minte ca in Romania in vizita, i s-a pus copilului odata pata ca ar manca cereale. Am incercat una, a scuipat-o, ca sunt dulci, alta, la fel. La un moment dat l-am dus la magazin si am cumparat impreuna fiecare chestie care semana vag a cereale din raft, 100% musteau de zahar. In Romania. Robbie si acum tine minte faza aia "cand am vrut sa mananc cereale mami si erau scarboase toate!", aici macar daca tot vrei cereale gasesti pe alese, si grana aproape neprelucrata, indiferent ca iti trebuie orz, ovaz sau ce-ti mai puie mintea... (eu nu mananc, dar mai avem de ovaz in casa, pentru cazuri de urgenta, hahaha). Cand Robert era la gradi, acolo scria ca ei au bucatarie si gatesc "clean food from scratch", tot ma intrebam si eu oare chiar asa sa fie... pana de cateva ori m-am nimerit "intamplator" cand veneau fetele cu aprovizionarea si ma faceam ca daca tot sunt acolo "intamplator" sa le ajut - ocazie cu care ma benoclam in plase si cutii. Spre socul meu absolut, doar mancare organica, chiar curata, carne de vita adevarata, legume organice, si totul se facea in bucataria lor chiar de la zero, n-am vazut nimic semipreparat. Moment in care nu mi s-a mai parut asa de mare suma pe care o dadeam sa tin copilul acolo, mi-am spus ca sunt niste bani bine investiti :-D Si aici marea masa a canadienilor manaca prost, nu pentru ca nu si-ar permite, dar cred ca multi provin din familii in care asta s-a promovat si dependenta creierului de semipreparate si zahar e prea mare, nu se mai pot desprinde... dar sunt placut surprinsa sa vad ca generatiile mai tinere incep sa fie mai bine educate si sa faca alegeri multi mai bune, bine, aici conteaza mult si diversitatea etnica, nu e nici o mirare sa vezi jamaicani gatind mancare chinezeasca sau chinezi schimband retete de sarmale... :P
RăspundețiȘtergereAici tinerii sunt praf cu mancarea si cu obezitatea. E clar problema mare de tot si toate canalele tv promoveaza chestiile sanatoase, vor acum sa dea o lege ca in timpul programelor pentru familie gen "The Voice" si altele, sa nu mai fie voie sa faca reclama la porcarii. Si da, ROSIILE!!! Mirosul ala de vrej si gustul! Nu am mai mancat rosii bune in Romania de mai bine de 10 ani, cu mana pe inima! Doar ce mai facea soacra-mea la tara dar foarte putine si tot aiurea din cauza vremii care s-a bulit rau in ultima vreme. Ce sa mai, una peste alta aici sunt alimente bune si chiar sanatoase daca stii ce trebuie sa iei.
ȘtergereIntr-o plimbare prin Downtown Toronto, acum cateva saptamani, ma furase peisajul, ma uitam dupa tineri la plimbare pe jos, cu role sau cu biciclete si ma minunam in gura mare "unde e maica obezitatea aia din America de Nord de care se plang toti, uita-te si tu la bunaciunile astea care se plimba pe langa noi..." Da, stiu, cand ajung in America si in special in statele mai sarace sau cu preponderenta de culoare, acolo se vede cu ochiul liber unde e obezitatea, diabetul si bolile cardiace, acolo unde vezi bebelusul de doua luni cu cartoful pai in gura si cola in biberon...
ȘtergereAi dreptate Simona, gasesti de toate pt. toti, inclusiv preturile :)) Branza, si in general lactatele nu sunt deloc ieftine. La fel si painea, in puii mei sa dai min. 3$/ paine, mi se pare jaf la drumul mare. Aaaa si nici pestele nu mi se pare fff ieftin. Cu alte cuvinte, tot ce e bun si sanatos, costa :)))
ȘtergereIn Romania se gasesc cereale foarte bune la magazinele naturiste, gen Plafar. :)
ȘtergereSi o chestie pe care n-am avut-o eu din Romania? Pai vita de vie murata pentru sarmale (am primit tot de contrabanda :() si pepene murat (din nou, contrabanda :)
Sa inteleg, Mihaela, ca viata ta nu se putea desfasura in liniste fara de vita de vie si pepene murat? Serios? Puteai sa mergi la o vie si sa ceri frunze ma gandesc... cauti pe net, o vie tre' sa fie in apropierea ta!
ȘtergereMihaela, noi nu prea suntem consumatori de cereale, nu mi-a trecut prin cap să merg la un magazin naturist pentru o chestie care aici o găsesc pe toate gardurile, am să știu altă dată dacă e nevoie :-)
ȘtergereLa noi se găsește viță de vie murată la orice grocery store, la aisle-ul de internaționale. Pepene murat nu știu pentru că n-am mâncat niciodată deci nici nu l-am căutat :-)
Silvia, ai dreptate, chestiile bune sunt mai scumpe. Noroc cu flyer ele de sale-uri, de ce să dau $12 pe somon când uneori dacă aștept o săptămână îl iau cu $4 și atunci iau pentru mai multe săptămâni :-)
ȘtergereDa, evident ca mancarea sanatoasa e mai scumpa decat cealalta. Dar incerci sa o iei la reducere, ieri am umplut congelatorul cu carne free-range luata de la reducere. Uneori gasesti, alteori nu, dar daca congelezi atunci ai mancare buna pana data urmatoare cand o gasesti la reducere. Iar aici reducerile sunt reale, de 50% sau mai mult din pret, nu ca in Ro de un leu-doi.
ȘtergereFulgii de ovaz, secara, etc., simplii, fara niciun adaus, se gasesc absolut in orice supermarket din Romania, nu e nevoie de mers la Plafar. Atat doar ca probabil ca nu sar in ochi pt ca nu au ambalajele alea colorate pe care le vezi la ceralele cu zahar. Apropo de mancare, jumate din familia mea traieste in SUA, si parerea lor e ca in general mancarea e mult mai ieftina si de mai buna calitate in Romania. Adica un pui din Romania sau niste oua de la supermarket din astea simple, fara pretentii de bio sau organic e mult mai bun decat categoria similara din SUA (ceea ce pot si eu sa confirm, ca am avut ocazia sa gust in SUA pui si oua ne-bio si sincer mi s-au parut de ne-mancat). Culmea e ca astia ai mei zic ca pana si Coca-Cola din Romania (Europa, in general) e mai buna decat aia din SUA, ca nu e asa de dulce, e facuta cu zahar nu cu high fructose syrup...
ȘtergereIn UK am fost numa cateva zile acum ceva ani, am stat la o familie indigena, mancarea pe care o consumau respectivii oameni (oameni cu studii, de altfel, profesori) mi s-a parut de cosmar.
M.
Da, englezii sunt foarte prosti la mancare. Aleg prost de cateva generatii incoace si a inceput sa devina o problema mare.
ȘtergereAnonim, am sa inteleg ca nu i-am vazut eu in cazul asta, desi pe cuvant ca am cautat. Oricum, niste ani buni n-am sa ma mai lovesc de problema pentru ca nu ajung in Romania :-) Cand vorbeam de mancare mai buna calitativ si mai ieftina, eu ma refeream strict la Canada, unde locuiesc. In America mananc doar in tranzit, in afara de cateva chestii care nu se gasesc in Canada mie mi se pare ca se mananca mai prost acolo, dar nu pot sa bag mana in foc pentru ca n-am petrecut mai mult de cateva zile la rand. Am multi prieteni care s-au mutat din Canada in America si parerea lor e ca in America mancarea e mai proasta, dar din nou, vorbim de o mana de oameni, nu un esantion reprezentativ. Eu am vizitat Romania acum doi ani ultima data si nu mi-a placut mancarea, mi s-a parut ca trebuie sa imi vand un rinichi ca sa cumpar o chestie mai de calitate (comparand preturile cu cele din Canada, si evident, cu salariile), in rest ce am vazut in magazinele fara pretentii mi s-a parut execrabil. Nici n-am umblat mult, ca aveam alte chestii de facut decat sa caut mancare, dar asta a fost impresia mea grosiera. Probabil depinde si de oras, si de sezon si de multi alti factori. Si banuiesc ca si papilele gustative se mai adapteaza cu varsta si specificul zonei :-)
Ștergere” Mancarea in Anglia nu e proasta. Unii oameni aleg prost” . Ai mare dreptate. După părerea mea, nici în România mâncarea nu e proastă, trebuie doar să știi de unde și ce să cumperi. Gătitul acasă poate face minuni oriunde iar cantinele se pare că nu excelează nicăieri.
RăspundețiȘtergereNu e asa! In Romania nu ai de unde sa iei de la MAGAZIN pui crescut fara hormoni si antibiotice, carne curata si legume organice! Nu ai de unde la Ploiesti de unde vin eu. Deci n-ai inteles...
ȘtergereFaza cu hormonii din puii din supermarket e mai mult folclor urban decat realitate, poti sa ma crezi, iti zice o fiica de doi veterinari care si in ziua de azi muncesc intr-o ferma Transavia, nu se dau hormoni deloc, se dau antibiotice de vreo doua ori, cand puii is mici, dar in niciun caz inainte de taiere. Regulile UE is foarte stricte, o parte din produse merg la export, nu risca nimeni sa se trezeasca cu fermele inchise pt chestii din astea. Da, puii cresc rapid pt ca sunt hraniti cu fainuri concentrate (un amestec de cereale foarte nutritiv) ceea ce face ca respectiva carne sa fie diferita de aia bio, dpdv al texturii, unii sustin ca si nutritiv. Dar sigur nu primesc hormoni, nici macar nu se comercializeaza hormoni pt ca sunt interzisi in UE, deci fiti linistiti ca nu sunt hormoni in respectiva carne.
ȘtergereM.
Asta ma face sa rad. Am o cunostinta veterinar aici in UK. Nu e corect ce zici, tipa asta ne-a rugat sa nu luam pui din ala normal ca e "tratat" cu toate cele. Poate parintii tai nu stiu ce contine concentratul. La copii au aparut cazuri de ginecomastie in Romania si tu imi zici ca Transavia nu baga hormoni in pui? Serios? :))))
ȘtergereEu sunt copil de ingineri chimisti. Stiam intr-o vreme chiar destul de exact ce se afla in concentratele cu care se hranesc animalele destinate consumului de masa. Vreme care a coincis cu perioada in care am redus la minim consumul de carne. De asemenea am prieteni aici in industria asta si in organele de control. Pot sa fie regulile UE cele mai stricte, eu stiu cum se respecta acolo si cum se respecta aici :-D
ȘtergereDa, te asigur, nu sunt hormoni in concentrate. Pe bune, nu sunt. Carnea are alte probleme, nu e natural ca un pui sa creasca in 40 de zile, deci compozitia ei chimica si biologica nu e cea fireasca, dar nu se dau hormoni. Pe nicaieri prin UE nu se dau. In USA e mult mai nasoala situatia, acolo, de ex, se spala puii cu clor si alte alea.
ȘtergereM.
Tu ma asiguri ca nu sunt iar veterinara de aici ma asigura ca sunt. Acuma na... o sa aleg sa o cred pe ea pentru ca mi se pare mai safe sa crezi ca sunt si sa nu fie decat invers.
ȘtergereUitai sa zic, ginecomastia apare de obicei la copiii supraponderali/obezi, pt ca tesutul adipos produce hormoni, nu prea are de-a face cu consumul de carne de pui, mai mult cu zaharul si carbohidratii.
ȘtergereM
Tocmai aia e ca nu la copii obezi. La copii mici de 2-3-4 ani care n-au ajuns inca sa fie obezi. Si tocmai pentru ca exista hormoni in carnuri. Si multa soia pro-estrogenica bagata in toate alea.
ȘtergereO fi mai de calitate mancarea, dar gustul... Amintirea cea mai pregnanta pe care o am de la Londra e ca am suferit de foame, nefiind inca anorexica pe atunci, din pacate. Nu mi-a placut absolut nimic din ce am mancat la restaurante. Dar... de gustibus s.a.m.d. :-)
RăspundețiȘtergereDe aia am subliniat ca nu e vorba de restaurante :)))
ȘtergereAcum vreo 7 ani cand am fost prima oara in UK, cumnata -mea s-a uitat nedumerita la mine ca ma minunam de gustul rosiilor 😃si in Olanda e la fel, legume le si fructele au gust, ouale au gust de oua nu de cauciuc, stiu ce zici
RăspundețiȘtergereLa restaurante daca nu stii dinainte ca e buna mancarea, ai mari sanse sa fie o chestie prajita in multa grasime. Dar sunt locuri unde se mananca f bine
Da, e treaba cu grasimea, am mancat odata fish and chips langa plaja pentru ca mancase Marius si fusese bun. A fost HORROR. Langa noi e o fisherie din asta, nu pot sa iti descriu cat de urat miroase zilnic cand incing aia uleiul pe care cred ca nu l-au mai schimbat de cand au infiintat stabilimentul :)))) Si englezii mananca mizeria aia! :))))
ȘtergereEu am mancat odata 2 ochiuri in SUA...am crezut ca vomit, efectiv puteau a peste, dar asa, imputit rau....
ȘtergereM.
Da, din cauza concentratelor alora care contin si faina de peste. Uneori si carnea miroase a peste in Romania. Sau n-ai bagat de seama? :)))
ȘtergereNu se compara cu ce am simtit in USA, pur si simplu....horror, acolo chiar e musai sa cupmeri bio macar carnea, ai mei asa fac.
ȘtergereM.
Eu am zis sa te avertizez prieteneste ;-) Daca ajungi vreodata la unul din restaurantele alea cu chef-i celebri, sa ne povestesti si noua, te rog.
RăspundețiȘtergereAcolo vreau sa merg. Intai la cel al lui Jamie Oliver si apoi la Gordon Ramsay si inca unul de-mi place mie :) Aia mi se pare ca merita efortul financiar.
ȘtergereEu am fost cel mai impresionata de al lui Tom Colicchio (am fost in Vegas, la "craftsteak". Nenea ala mi-a redefinit notiunea de "steak" printre altele, asa am aflat si eu cum se poate topi vita in gura. Printre altele. Dar nu stiu daca are ceva in Londra, el e mai cunoscut in state cred... Urmatorul in lista mea de preferinte e Jamie :-) Sa ne povestesti cand/daca ajungi, sunt curioasa!
ȘtergereAla e american, Simona. Cauta-l pe Gordon Ramsay sa vezi ce misto sunt emisiunile lui toateeeee!
ȘtergereEmisiunile i le stiu, e mortal tipul (dar l-ai vazut ce mielusel e in casa lui, haha), dar n-am apucat sa mananc la nici un restaurant de-al lui, chiar as fi curioasa. Next time!
ȘtergereVad ca se comenteaza mult de tipurile de carne cu/fara hormoni... Stii, si carnatii de care spuneai tu contin carne. Doar ca habar nu ai ce carne. Nu numai ca nu stii din ce rasa sau unde a crescut animalul sau cu ce a fost hranit, dar nu stii nici ce bucati de carne contin!
RăspundețiȘtergereTare mi-e teama ca singurul motiv pentru care sunt mai fini e ca pur si simplu toaca mai bine carnea/oasele, in rest contin aceleasi porcarii...Mi-a ramas pe retina filmuletul acesta cu Jamie Oliver:
https://www.youtube.com/watch?v=pPnKxWvPM6o
Nu sunt carcotasa, doamne fereste, nu critic, si eu mai gresesc cu salam, mai ales pentru pizza, (si cu coca-cola, dar asta e alta discutie :)) ), dar cred ca e bine daca tot discutam, sa constientizam ca inainte de tipul de carne cruda pe care il cumparam de la magazin, e mai important sa stim ce contin alimentele semi-preparate. :)
Anonim comentariul tau indica ca esti ignoranta si rau intentionata fata de mine. Ca daca ma citeai suficient de mult ai fi aflat ca eu stiu ce sa aleg intr-ale mancarii sanatoase. In UK se gasesc sute de feluri de carnati. Pe care SCRIE clar ce contin si ce parte a animalului, din ce loc e carnea. In UK se gasesc carnati facuti din carne de porc crescut in aer liber, pe iarba dar tu nu ai de unde sa stii asta pentru ca nu ai cautat informatii. Daca iei cel mai ieftin da, o sa fie o pasta dubioasa cu continut scazut de carne. Daca iei unii facuti de firme de macelarie serioase o sa fie foarte ok, cu 98% carne. Daca ne luam informatiile despre Anglia din filmele lui Jamie Oliver atunci ar trebui sa stim si ca aceste filme au mai schimbat lucruri in legislatie si etichetare in ultimii 10 ani. Apropo, carnatul crud nu este un "semi-preparat". Pentru ca e CRUD. Semi-preparat, dupa cum ii zice si numele, e ceva pe jumatate gatit de ei.
ȘtergereAm fost eu la restaurant Jamie Oliver, in Reading. E cu specific Italian. Pastele intr-adevar f bune, tiramisu f bun. Restul scarbosenii grase si prajite, fara absolut nici o legatura cu ce vezi in emisiiunile lui. Pana si meniul de copii era prajit
RăspundețiȘtergereAh, banuiam ca e doar marca de fapt. Dar as fi avut pretentii mai mari de la el. Bine ca mi-ai zis, nu mai arunc banii degeaba :)
ȘtergereListuta mea cu chestiile de care imi este dor din Romania pentru ca aici( Belgia) nu-s la fel de bune e destul de scurta zic eu ...
RăspundețiȘtergereAcum sa ne intelegem, cand zic din Ro , zic din curtea/gradina parintilor :
-supa/ciorba de pui de "casa" - se apropie cei galbeni,bio care ii gasesc aici la supermarket
-ardeii copti- sunt si aici foarte carnosi, dar ca aia galben-verzui de-i pune mama, nu
-salata de rosii,castraveti si ceapa- cat am stat in vara la ai mei in fiecare zi luam din gradina si-mi faceam :D ( partea proasta e ca trebuia sa las legumele putin la rece, ca le luam de la 40 grade )
-salata de vinete- vinete zau ca nu am nimenit niciodata unele de care sa fiu multumita ( si am luat si de diverse supermarketuri si de la piata)
:)))) Ana Maria eu am o teorie legata de "gradina bunicilor" si anume aceea ca oamenii asociaza anumite gusturi cu anumite circumstante. Adica ca daca ti-as pune acum in fata o salata de rosii de la bunica si una de aici fara sa stii care-i care s-ar putea sa nu o nimeresti dupa gust. Pentru ca salata aia a bunicii e mai buna din cauza ca se intampla cu bunica pe langa sau intr-un loc in care ai copilarit. Eu am facut salata de vinete aici si mi s-a parut foarte buna. Carnea de pui da, aia te cred ca daca e crescut in curte are alt gust insa si cei free range din UK au carnea galbena si gust pregnant. Doar ca e mult mai moale decat cea de la tzara din Ro pentru ca-s gaini de rasa de carne. Ardei copti am facut si au fost incredibil de buni, mult mai carnosi decat ce gaseam eu in piata la Ploiesti. E drept eu n-am bunica cu gospodarie la tzara. Dar comparam magazin cu magazin si tzara cu tzara pentru ca altfel nu e corect. In mod sigur exista si in Belgia legume crescute la soare la fel de gustoase ca cele pe care le stii tu insa probabil trebuie sa le cauti pe la ferme cine stie pe unde.
ȘtergerePeste tot se gaseste si mancare buna si mancare proasta. Diferenta o face pretul si timpul investit in a cumpara bine. Mie mi se pare f scump sa mananci natural/organic in vestul europei. Saptamana trecuta am dat 160 eur pe mancare pe 1saptamana pt 2 adulti. Si nu am luat totul organic ca ajungeam la 200. Pt oamenii care lucreaza pana la 6 seara si fac si commute 1h nu au timp sa mearga in zilele de reduceri sa cumpere atunci si sa faca provizii de alimente ieftine. Adica eu pot face cumparaturi numai sambata (in timpul saptamanii magazinele se inchid la 7 seara), cand toata lumea e in supermarket si nu e urma de reducere (ca n-or fi idioti comerciantii). Evident as putea merge la ferme sau sa merg sa scormonesc in ziua de piata (1 zi/saptmana) dar din nou, as face si altceva intr-o sambata in afara de cumparaturi pt mancare. In Romania, produsele autohtone bune sunt mai frecvente in sezon si mult mai ieftine. Aici rosiile bio sunt 5 eur kg in mijlocul verii, ceea ce e un pic ridicol. Strugurii sunt 5 eur acum, in plin sezon. In romania cumpar rosii super gustoase cu 3 lei in sezon. Pt ca nu cumpar de la bisnitarii din piete, ci de la producatori. Dar intr-adevar, unele produse (gen fructe exotice, lactate) sunt mult mai bune afara. Si prostia sa iei de la magazinul romanesc e maxima :)) Catalina
RăspundețiȘtergereCatalina daca-mi arati mie "un producator" de rosii d-alea curate in Romania il mananc cu totul! In piata din Ploiesti toate rosiile sunt identice, din cele crescute cu chimicala aia care le inroseste peste noapte si inauntru au cotorul verde (nu mai stiu cum ii zice dar in tari civilizate e interzisa). Si sa nu-mi zici ca nu e asa ca mi-a confirmat un "producator" d-asta jmecher. Si da, mancarea curata si sanatoasa COSTA. Bani si timp. In UK magazinele nu se inchid la 7 ci la 22. Eu am discutat despre UK nu despre alte tari. Aici strugurii sunt 2 lire kilogramul acum. Ceea ce nu mi se pare mult pentru nivelul de trai de aici.
ȘtergereAlexandra eu nu stiu ce se intampla in Ploiesti, nu am locuit in viata mea acolo. In jurul Timisoarei sunt cel putin 10 producatori acreditati naturali care produc inclusiv soiuri dubioase si deformate ca pe vremea lu bunica. Si este piata volanta de 2 ori pe saptamana pt producatorii locali, si exista posibilitatea de a comanda un cos de produse saptamanal direct de la fermieri. Si eu cumpar din piata de la tanti Ana care vine de la Sacosu Turcesc cu legume, de la care cumpara si ai mei de 15 ani, inclusiv animale (au fost acolo, au vazut cum muncesc). Ploiesti nu e reprezentativ pt Romania, no offence. Catalina
ȘtergereEste fix INVERS! Ce se intampla in Timisoara nu este reprezentatitv pentru Romania, Catalina. Fix invers! Ardealul are locuri civilizate, Timisoara e probabil una dintre cele mai civilizate zone din Romania. Te poftesc in Muntenia intr-un oras oarecare. Daca nu ai neamuri la tzara nu ai de unde lua ce zici tu. Deci no offence dar Timisoara nu e egal Romania. Ploiestiul e mai aproape de realitatea generala. Oras industrial poluat in judet unde agricultura cam egal cu zero.
Ștergereeu nu cred ca mancatul sanatos e f scump, e doar putin mai scump, dar nu chiar asa. eu traiesc 'in vest', nu cumpar numai si numai bio, din convingere nu din economie, in ro cumparam pt ca alea normale aveau gust de plastic, aici nu, iar cosul nostru saptamanal de familie de 3 persoane e de 70eur strict mancarea, doar cu o parte din produse bio/organice. cand cumparam detergenti si produse de curatenie ajungem pe la 100. nu cred ca daca iau totul organic ajung la 160, dar depinde de obiceiurile tale de cumparare si ce mananci, cred ca poti sa cumperi totul organic si sa nu ajungi la 160
Ștergerein olanda sunt unii HelloFresh (lantul e international) la care iti faci abonament si iti comanzi cutii cu ingrediente si fructe (iti alegi nr de zile, de persoane, retetele, produsele sunt de la fermele din jur) si iti livreaza acasa si sambata si duminica si la 10 seara, poti gasi solutii si daca muncesti si faci naveta. si te costa cam ca la supermarket
In UK preturile sunt si duble pentru alimentele "bio-organic-freerange" fata de cele clasice. Insa de aia e bine sa urmaresti ofertele. Cred ca sunt si aici ferme care aduc acasa dar inca n-am investigat decat laptele. Frate, oamenii astia chiar fac agricultura, nu se incurca. Marius cara marfa de la ferme spre magazine la modul ca salata aia de o iei e culeasa cu vreo 20 de ore inainte sa o gasesti tu la magazin. Si in alte doua zile ei o pun la oferta pentru ca urmeaza sa "expire".
ȘtergereInseamna ca noi avem pe undeva bafta. Sale-urile tin destul cat sa putem ajunge sa cumparam si noi la oferta, si de obicei sunt reduceri destul de serioase la pret, nu cativa centi. Inca de multe ori amicii fac misto de noi ca ne facem planurile vineri cu flyerele de reudceri in fata, facem traseul ideal pe la magazinele la care avem nevoie sa consumam timpul si benzina cat mai putine cu rezultatele optime :-D (mai nou la noi au bagat o smecherie de marketing care imi place, daca mergi la un magazin unde gasesti acelasi produs care la alt magazin e la super reducere si le arati oferta magazinului respectiv, ti-l dau si ei la acelasi pret - e misto ca platim aceiasi bani dar ne scuteste de un drum la magazinul unde e reducerea originala, nu-s nici ei prosti si-si fac vanzare mai buna). Si inca o chestie, daca esti chitit pe totul super organic si din pamant, in jurul orasului nostru sunt zeci de ferme de menoniti care fac totul natural, nu folosesc nici macar electricitate, totul e pe baza de pamant, balegar, apa de fantana, etc. Cand ai chef, multi te lasa sa-ti culegi produsul singur (daca e vorba de fructe si legume), altii sunt si mai simpatici, vezi campul, vezi o masuta pe care troneaza un borcan pentru bani si un cantar, cu un biletel despre cat costa fiecare Lb din fiecare produs. Autoservire. Nu pot sa-ti spun socul soacra-mii cand am dus-o sa-si culeaga mere si i-am aratat tot procesul, ea n-a vazut alta tipenie de om langa noi, dar banii stateau cuminti in borcan, semn ca si altii s-au servit. Dupa care mi-a spus pe un ton amuzat "fix asa s-ar intampla si in Romania, toti ar fi corecti..." De multe ori luam carne, lapte, oua, unt, fructe, legume, sirop de artar si alte produse de la menoniti, nu cred ca exista mai organic de atata... :-D Aici e foarte mare trend-ul cu "buy local", si magazinele de grocery se aprovizioneaza pe cat posibil tot local, de la menoniti si alte ferme din jur, e win-win pentru toti.
ȘtergereSimona, aici sunt reducerile alea zilnic ca-s produse care expira. Normal ca cineva care are job fix si se duce o singura data pe saptamana la cumparaturi va gasi mai putine chestii. Da' iei ce gasesti. SI da, si aici local rulez si ai de unde alege. Per total mancarea e mult mai buna!
ȘtergereIncearca Waitrose. Dupa 18 seara multe lucruri se reduc. Si e deschis in general pana la 22 daca e magazin mare. Apoi carnea o poti lua direct de la producator (stilton butchers de exemplu) - ofera abonament si iti pot livra o data pe luna o cutie cu carne. Incearca bigbarn.uk sa gasesti fermele din apropiere care sa-ti livreze lapte, oua, branza, faina etc... Eu una evit cumparaturile in persoana de orice fel pentru ca ma streseaza asa ca imi organizez livrari regulate
ȘtergereNu am Waitrose în preajmă iar prețurile pe care le.practica pentru fix aceleași produse mă face sa ii boicotez în general. Soțul meu livrează marfă de la ferme la supermarketuri. E aceeași.
ȘtergereEu iau in general carnea, merele, ciupercile, cartofii si ouale bio. Pe criteriu de gust si hormoni la carne. La astea diferenta e de vreo 30 la suta la pret. Dar rosiile, ardeii, morcovii, da, costa dublu. Dar poti sa mananci putin si bun, pe alese, macar ai de unde si ce alege
RăspundețiȘtergereExact!
Ștergere:) blog pe gustul meu ... Si eu traiesc in UK si ador varietatea de produse bio si de ferma pe care le gasesc, ba mi-am luat si gradina sa imi cresc singura legumele (din ele). Intr-adevar rosiile in UK nu sunt la fel de bune ca cele pe care le mananc in Romania dar am descoperit de ce. UK foloseste o alta varietate de rosii care se pastreaza si cate o luna. Stiu ca doar am trimis seminte de rosii in Romania si se comporta fix la fel. Cele pe care le consum eu in Romania se numesc 'heritage tomatoes' aici si nu rezista decat cateva zile inainte sa se strice, motiv pentru care sunt mai scumpe la vreo £6/kg. Dar eu mi-am adus seminte de la bunica si imi cresc singura rosiile. Altfel iau rosii cherry. Carnea, laptele si ouale le iau in general direct de la ferma. Imi mai aduc din Ro pui congelat dar doar de la matusa care are o varietate de gaina mai gustoasa cu carnea foarte galbena. Puii din UK au carnea alba si pielea foarte elastica. Nu au nici grasimea necesara pentru cea mai buna supa dulce sau tocanita de pui. Eu am fost obisnuita cu oua cu galbenus portocaliu. Cand am venit in UK toate ouale mi s-au parut anemice pentru ca aveau galbenusul galben. Apoi am descoperit ouale de Burford - fix ce trebuie - galbenusul se coaguleaza mai greu decat cel galben si sunt excelente pentru oua moi, posate etc... Nu obisnuiam sa mananc peste dar avem magazin de pescari aproape si cand ma duc iau cat trebuie. Sincer ma uitam la preturi cand am ajuns prima data, acum 5 ani. Dar acum ma gestionez sa cumpar doar produse de calitate, proaspete, pe cat se poate direct de la ferme si evit supermarketurile. Nu prea-mi depasesc bugetul lunar chiar si asa ca sunt mai responsabila cu ce cumpar. Mai bine mai putin si de calitate decat mult si prost.
RăspundețiȘtergereSalut!Ti-as zice pe nume dar nu te-ai semnat. Incearca ouale Chestnut Maran sau Blue Araucana de la supermarket!
Ștergere