Deci asa trebuie sa arate copilaria?

    "Ahaaaa! Deci asa trebuie sa fie... Fuck, eu n-am stiut niciodata"...m-am gandit azi cand veneam de la scoala cu Mara printr-un soare cum doar langa o mare poate straluci, un vant cu miros de alge si sare si-o veselie in copil cum n-am vazut de prea multe ori in viata ei. Aha! Momentul aha! Si am simtit un amar in suflet pentru ea si chinul la care au supus-o anul de gradinita si cei doi de scoala romaneasca. Si apoi pentru copilul din mine... pentru ca mi-am dat seama ca n-am stiut niciodata cum trebuie sa arate o copilarie normala de la cap la coada.

  Da, sigur, ne-am jucat in fata blocului. Prin praf, jeg si masini parcate. Eu am avut noroc cu 2 Mai-ul dar norocul ala a fost si cea mai crunta porcarie a copilariei mele. Despartirea de singurul meu parinte cate 4 luni pe an. Oribil. Da, am avut prieteni, ne-am distrat cat am putut prin cimenturile Ploiestiului. Dar scoala era ceva ce ne chinuia. Incepand cu ora la care trebuia sa ne trezim si terminand cu oamenii care o populau. 

  Azi mi s-a rupt sufletul cand am realizat cum poate sa fie de fapt de plina de bucurii copilaria oamenilor mici de pe aici. Sigur, nu toti sunt in zone bune, nu toti au bani sau na... conditii. Sunt si aici oameni saraci, nefericiti si needucati. Si copilasi care se chinuie in familii de idioti care n-au grija de ei. Dar per ansamblu, in marea lor majoritate, copiii de aici sunt fericiti si relaxati. Calmi. Calmi, people! Au tantrumuri cei mici si sunt cu spor ignorati atunci cand urla. Li se spune ca "it's not nice" se calmeaza si merg mai departe. 

  Aici copiii nu se imbrancesc. Stiu, e dubios. Eu sunt socata de multi ani in care la Mara (care era si e mititica de inaltime si greutate) venea cate un disperat de copil si-o imbrancea din senin. S-o arunce cu capul de asfalt. A invatat sa se fereasca si sa iasa mereu din locuri in care vedea oameni, fie ei si mici, ca se poarta in felul asta. Si mereu ma intreba de ce fac asta. Habar n-am. Probabil de frustrare si nefericire. Pentru ca la gradinita e NASOL. Pentru ca la scoala e ORIBIL. Pentru ca toata viata lor de oameni foarte mici dar care au totusi tot creierul la ei... e un lant de evenimente dureroase si pline de acru. 

  Si sunt probabil furiosi pe lume si pe viata. Si na, nu au nici o putere sa faca sa fie altfel. Ajung in clasa 1 sa aibe nostalgia gradinitei (care de fapt a fost foarte naspa pentru niste oameni mici dar acum fiind mult mai nasol... pare roz) asa cum oameni in toata firea au nostalgia facultatii. Ma uitam de dimineata cum veneau catre scoala. Unii mici-mici, de 4 ani, in clasa "pregatitoare"... trancaneau si sporovaiau ca niste ratzuste bete. Sirul de copii care se indrepta catre scoala in Romania era plin de fetze care nu zambeau. N-aveau cam nimic de zis sau povestit... 

  Aici copiii sunt senini. Limpezi. Blanzi. Politicosi. Nu se lovesc unii pe altii. Dimineata vin si se aseaza fiecare la "coada" pentru clasa lui. Si stiu sa aibe rabdare si sa formeze singuri o linie dreapta de oameni mici. Pentru ca nu-i cearta nimeni. Nu tipa nimeni la ei, nu striga nimeni dupa ei ca dupa gaini. Se aseaza acolo si stiu ca la ora FIXA, fix la 9 fara 20, iese doamna si ii ia in clasa. Si da, doamna nu intarzie. Si da, aici nu ai voie sa intarzii la scoala ca iti inchid crestinii usa si apoi te pun sa treci pe la secretariat sa dai cu subsemnatul ca ai intarziat si de ce... Sa te vad cum o sa scrii acolo "pentru ca am fost prea nesimtit sa vin la timp"... 

  Nasol cu reguli de buna purtare, nu? Ei bine nu. Nimeni nu e ofensat de reguli. Pentru ca asa e frumos si civilizat, sa ai decenta pentru oamenii de langa tine. Sa nu intarzii, sa nu lovesti. Sa spui multumesc mereu. Si sa zambesti, ca nu te costa nimic. Copiii s-au apropiat si mai mult de Mara azi, fetitele striga numele ei in chiote de cate ori o vad. Au venit dimineata sa imi spuna ce draguta a fost ieri si ce simpatica. Nu stiu cum s-or fi prins ca e ea simpatica, se pare ca oamenii mici n-au nevoie de prea multe cuvinte ca sa se inteleaga.

  Doamna azi a pus-o la calculator sa scrie raspunsurile in romana si ceva gen google translate sa i le traduca. Apoi a scris ea si tot asa. Si peste tot unde era ceva scris au scris acum si in romana. Pentru ea. Si cumva se inteleg ei acolo intre ei si in tot Babilonul asta Mara e atat de fericita de azi cand am luat-o de la scoala tzopaia ca un ied drogat si imi explica ca trebuie sa caut o reteta neaparat. De mancare. Ce mancare, maica? Pai ce-a mancat ea la pranz. Ca erau paste cu carne dar s-au terminat asa ca i-au dat altceva. Pai s-au terminat ca n-am anuntat azi daca vrem varianta "cu carne" sau varianta vegetariana. Exista doua variante si iti alegi ce doresti dimineata. 

  A mancat mancare indiana. Care a dat-o pe spate. Un dhal din naut servit cu orez. Si un pepene care cica a fost delicios. Si "mami trebuie sa facem si noi mancare d-aia". Facem, mami... Saptamana viitoare au o chestie chinezeasca, sa ma vezi ce caut retete! Si? Ce-ai mai facut toata ziua pe acolo? Paaaaai, am scris, am facut niste calcule... NE-AM DISTRAT! Oau, ce misto! La iesire s-a dus direct pe pajistea enorma care constituie "curtea scolii" si care e plina de utilaje din lemn pentru cocotat si mers pe ele. Dupa care ne-am oprit la parculetul de langa. Dupa care am trancanit si-am ras tot drumul cu un copil pe care nu-l recunosteam.

  Dupa ce am luat-o intotdeauna de la "institutie" nervoasa, furioasa, trista, plangacioasa sau urlacioasa... de aici o iau calma si senina. Vesela si deloc obosita. Ii turuie gura ca mitraliera si-mi povesteste alte si alte chestii "foarte tari" pe care le au ei acolo la scoala. Si despre "stii ce draguta e doamna aia? si cealalta? si aialalta". Si, asa deci? Asa ar trebui sa arate copilaria?