Sectia de votare Portsmouth, Irina Gheorghiu si alte intamplari amuzante

  De ce nu am votat ieri? Pai e simplu: nu mi s-a dat voie. Nu am putut sa votez. De ce? Iar e simplu, pentru ca Romania a organizat alegerile pentru diaspora ca de obicei: in asa fel incat sa nu putem sa votam. Cu scop si in mod deliberat. O orchestratie de rea vointa tricotata cu cea mai crasa incompetenta posibila.

 Ne-am dus pana acolo ca sa votam referendumul romanesc pentru ca noi am votat Europarlamentare pentru UK. Ni s-a dat voie sa facem asta si am ales sa facem asta. Ma intereseaza foarte mult cine va fi europarlamentar aici si cam deloc cine va fi pentru tara in care nu mai traiesc. Asa ca am votat pentru UK. Civilizat, prin posta, acum cateva saptamani. Noi votam prin posta, stiti, suntem mai prosti, asa, nu stim sa ne ducem la sectia de votare :))) Asa votam si la locale, si, de la anul vom vota ca cetateni care ne vom face pa persoana fizica in tara asta la noi acasa. Am mers acum la mizeria asta pentru toti oamenii ramasi in urma in Romania, pentru toti cei care sunt azi disperati si sufocati de sistemul comunist. Am infrant!

  Asa, de unde pornisem? Pornisem de la asta: ieri nu ni s-a dat voie sa votam. E ok, sunt invatata ca Romania sa imi incalce toate drepturile de baza, sunt perfect de acord ca de aici pornim in orice discutie. Pur si simplu asta este realitatea. Marius trebuia sa fie la munca la 12, ca na, unii mai si munceste duminica, coaie, asa ie pa Anglea daca vrei sa si traiesti cu niste salam prin gura, si nu ma refer la manele. El incepe saptamana duminica si o termina joia. Iaca pozna. Asa, dimineata zic cu juma' de gura, hai coiutz, nu ne ducem si noi la referendum? Ne-am dus! Ce a urmat a fost ca la desene animate.

  Ne-am dus si am gasit, intr-un colt de Portsmouth, pe niste cele mai inghesuite strazi din lumea asta, o ... biserica... ca na, asa ie ai nostri mai credinciosi. O ceva care avea ea si niste alt sediu langa. Din povesti am aflat, ca, undeva, la tooooocmai etaju' doi al fiintei cladirii aleia, acolo se intampla minunea. Si ca erau circa trei stampile de vot. Afara, niste multe sute de oameni (ulterior mi s-a spus ca erau doar doua de fapt, cred ca pe una au pierdut-o si una s-a stricat). Dupa ce el a plecat in pana lui la serviciu eu am ramas, am filmat si am vorbit cu lume, am asteptat sa vad cati oameni ies invingatori din negura cladirii. Au iesit vreo 2 in juma' de ora. Afara, niste sute.

     CAM ASA!

  Asta se intampla la 11.30. Cand multi oameni erau acolo de la 7! Sectia Portsmouth deserveste cam tot sudul UK-ului, urmatoarea pe sud fiind la Plymouth, adica la vreo patru ore de noi! Inspre nord urmatoarea e la Londra! Au venit oameni de la o ora, doua sau trei distanta. Eu am plecat spre casa cu gandul sa revin seara sa vad ce se intampla. Pe la 3 s-au dus si prietenii mei si s-au asezat la coada. Dupa trei ore au renuntat pentru ca stiau sigur ca n-au cum sa voteze. Asa ca ne-am linistit cu totii si aia a fost.

  Cand mi-a mai trecut socul, m-am intrebat, cu uimirea omului prost, de ce nu au ales o locatie diferita, uite, colegiul de la capatul orasului, cel la care sunt eu acum angajata are si parcare mare si sali mari! Stiti poate, ca in Anglia nu te poti duce sa parchezi unde vrea pula ta pentru 8-10-12 ore cat iti ia tie sa votezi la statul romanesc. Trebuie sa ai permis pe zona aia sau sa platesti sume foarte de mari sau amenzi si mai mari. Uite, scoala Marei, aia secundara, tot aici in nord, pe unde vin toti oamenii aia multi din afara orasului, are si parcare mare si o sala de sport in care puteau pune multe cabine de vot! Bine, asta insemna ca cineva dorea ca noi sa votam.

  Eu am plecat de acolo destul de inmuiata psihic. Am inteles ieri, inca o data, ca nu putem face nimic cu Romania aia. Ma bucur ca multi oameni din Romania au dat ieri veseli poze cu cozi MARI ca si cand asta ar fi ceva DE BINE. Le doresc sa se mai gandeasca nitel daca si-ar dori sa li se inchida tejgheaua la ultima paine si sa nu mai primeasca nici un ou la cozile alea de zece ore, aia traiti in comunism isi aduc aminte bine despre ce vorbesc eu aici. Mie ziua de ieri starea asta mi-a dat-o, am revizitat anii aia de cozi. Oiiiii, ce bine, au venit oameni multi si noi nu stim sau nu vrem sa-i procesam! Sau de fapt aia vrem. Ca asta facem mereu.

  Doamna presedinta a sectiei de votare a sectiei 303 Portsmouth, doamna Irina Gheorghiu, aseara, la ore la care multi oameni romani spumegau de furie si neputinta, isi schimba poza de profil de la FB cu o "glumitza", zicea cum ca "Nu-i poti face pe toti fericiti ca nu esti Nutella". Azi de dimineata, cand am vazut chestia asta, dupa ce m-am sufocat de indignare, am fost destul de desteapta cat sa fac un print screen, stiam ca urmeaza ca jivina sa-si inchida contul sau sa stearga, ceea ce si l-a si inchis. Poftim:

  Cea mai misto chestie este ca de fapt sistemul asta este atat de bine ancorat si are mecanisme atat de bine puse la punct si incompetenti atat de fabulosi incat el, sistemul, se auto-protejeaza. Nimeni nu va pica sau intra la puscarie pentru incalcarea legii produsa ieri. La Portsmouth au avut DOUA stampile de vot. Spre dupa amiaza, cumva au mai "gasit" inca doua. Unde? Bai, nu se stie, cred ca undeva, printr-un fund de geanta, stiti, cateodata cand esti piloasa d-asta lucratoare la consulatul romanesc si ai geanta d-aia mare, mai pica chestii de colo colo, mai o stampila, trei urne si doi jandarmi, nu stii niciodata ce pula mea poti sa gasesti langa ultimul OB care ti-a aterizat pe acolo!

  Senzatia de ireal de ieri o sa iasa greu de tot din mine. Cand zici ca Romania nu te mai poate soca, iei una d-asta in freza, mamica, si iti aduci aminte, din nou, ca astia sunt toti o apa si un pamant ca si nenea ala autistu' care e acum presedinte, tin eu minte ca in campania electorala tot macanea ca ce face el pentru votul diasporei. A facut o pula. Nu stiu cum de azi ala nu si-a dat demisia. A, pardon, asta insemna sa aibe macar un centimetru de coloana vertebrala. Meduza de Melescanu ne-a explicat ca trebuia sa ne sculam mai devreme ca sa votam. Bai cacatule, ne-am sculat, unii inaintea pulii, si ne-am dus sa votam. Au votat 370 de mii de romani. Auzi, cica atatia suntem in lumea asta! Niste lenesi care nu ne-am prezentat de fapt la vot, Romania acum calculeaza cat la suta din romanii despre care de fapt ei n-au nici o idee cam CATI sunt, s-au prezentat la vot! HA! Pai s-au prezentat coaie, mult mai multi. Doar ca au petrecut o duminica pe trotuare, garduri si alei si nu au apucat sa voteze.

  Doamna Irina Gheorghiu, presedinta sectiei de votare 303 Portsmouth, nu i-a mai lasat sa voteze la ora 9 pe cei care erau deja in cladire, asa cum zice legea. N-a dorit. Sectia era la etajul doi (o alta alegere speciala!) si cladirea era plina de oameni care de fapt nu au mai votat. Din cate mi s-a spus, comisia a iesit cu ajutorul Politiei prin spate si pe prosti i-au lasat acolo la coada :)))) O alta incalcare a legii este ca cei din comisie sau consulat sau cine dracu' a organizat cacatul asta, trebuia sa anunte Primaria ca acolo vor fi sau sunt niste multe sute de oameni, in asa fel ca Primaria sa detaseze minim o masina de Politie si una de Ambulanta. Asta e legea. Romania? Da, da! Comisia a chemat Politia la ora 9 sa-i scoata din cladire prin spate pentru ca prin fata stiau sigur ca mor daca ies.

  Prin alte tari, ambasadorii s-au dat peste cap sa ii primeasca pe cat mai multi in sectie la 9 fara ceva, ca sa poata vota conform legii. Parisul si Berlinul le-au deschis usile, la Munchen Politia a pus garduri in afara cladirii si a declarat ca teritoriul consulatului se extinde. Ce a facut Bucurestiul? Le-a oprit sistemul informatic! N-au mai putut sa voteze! Pam pam! La ora 9 au stins lumina si gata. S-a rezolvat.

  Mie mi-e mila azi de oamenii care se bucura mult, asa, in naivitatea lor. Se bucura ca cei din alte tari sau chiar din Romania, au stat la coada, vaaaaai, ce draguuut, ce simpatic, ce induiosatoooor, a venit lumea la vot. Aaaam, ooook! N-ati inteles nimic, faptul ca sunt niste multe mii de oameni care n-au votat nu e de bine! E de foarte rau! Si sper ca realizati ca tura urmatoare nu se vor mai duce. Pentru ca nu au de ce sa-si futa cate o zi libera din viata, oamenii astia muncesc atat de mult, unii dintre ei au joburi imposibil de grele, cu 29 de sectii pe UK, oamenii trebuie sa calatoreasca ore, sa stea 10 ore la coada si apoi inapoi acasa, toate astea cu copiii dupa ei, da? Foarte multi dintre cei de la coada de ieri au zis ca asta e ultima data! Unii au tot patit-o de zeci de ani.

  Alt motiv de bucurie e ca un retardat se duce la puscarie. Bai, ok, eu inteleg disperarea, dar tara aia nu e facuta de sau din Dragnea! Nu s-a terminat nimic! Nici macar PSD-ul. Nu s-a intamplat nimic deosebit azi altceva decat faptul ca v-ati putut defula nitel, asa, in neant. Ala se duce acum la odihna, tratament si relaxare, cu conditii de hotel, iese repede pentru buna purtare si doua carti scrise, si, ce este cel mai important, el ramane cu toti banii nostri. Mai ca m-as inscrie si io la o puscarie d-asta pentru banii aia, serios!

  Sistemul e acolo, bine mersi. Irina Gheorghiu nu este vreo pensionara sau primitoare de ajutor social, e o tipa tanara. Asta pentru ca se tot flutura asta cu pensionarii si PSD-ul. Sistemul comunist e dus mai departe de oameni tineri, ca Irina Gheorghiu, oameni care au ajuns acolo cu pile si nu pe merit, in mod sigur. Oameni care dau pilele mai departe, care fac jocurile si care tricoteaza aparatul de stat romanesc. Asta este realitatea. Noi, astia de am sarit gardul si vedem si de afara inauntrul curtii, avem un pic de alta perspectiva. Nicaieri in Romania nu vezi mai clar nenorocirea cum o vezi la consulate si ambasade peste tot in lumea asta. Am citit in ultimele 24 de ore postari din toata lumea. Unde merge sistemul romanesc, se arde iarba.

   Daca maine diaspora n-ar mai aduce nici un leu-euro-etc in tara si nu si-ar mai plati taxe si impozite pe la chestiile ramase pe acolo, poate am putea sa aratam Romaniei cat de tare bubuie economia aia fulminata. Si cum tara aia nu da faliment pentru ca niste milioane de oameni (mai multe decat spun "statisticile" facute de statul roman) baga bani cash cu lopata in tara. Motivele sunt multe, de la prostie crasa (vile, case, turnulete pe care nu le foloseste nimeni) pana la nevoia acuta de a ajuta copii, rude, familie. Un an de "greva de import de bani diasporezi" ar arata de fapt unde e Romania azi.

Eu am vazut ieri.

Cu intarziere despre ea la 12 ani

  Au trecut mai bine de trei saptamani de la ziua ei. N-am apucat. N-am apucat sa o povestesc de 12 ani. Schimbarea de job, vacanta, toate gandurile si alergarile nu mi-au lasat loc si de blog. Na! A facut 12. 12 ani. Nu stiu cand au trecut.

  Mi-am adus aminte de asta ieri pe cand ma intorceam de la cumparaturile mele duminicale. Duminica e cea mai ocupata zi a mea din saptamana. Ieri mi-a zis ca se duce cu o prietena la cumparaturi pe High Street. A plecat. Dupa o vreme am plecat si eu la cumparaturi. Ma asteptam sa le vad pe undeva pe strada-mare, prin ceva magazine. Nimic. M-am intors acasa si cand sa trec de parc am vazut de la distanta, doua siluete cam mari care se dadeau in leagane. Mara si Grace. Se dadeau cu o pofta in leaganele alea de ai fi jurat ca au cinci ani fiecare, m-am bucurat asa de tare de imaginea asta incat am scos telefonul si le-am pozat de la distanta.

  Are 12 ani si inainte sa mearga la cumparaturi de chestii mic-feminine, s-a dus vreo ora sa se dea in leagan! Dupa care a uitat sa se mai duca la cumparaturi. Dupa care s-a dus in vizita. Dupa care seara a atipit la mine in pat pe motiv ca "mami, trebuie sa stau cu tine!"

  Cam asa e ea. E o furtuna de hormoni in ea, indiscutabil, dar inca este copilaroasa iar eu ma bucur enorm de asta. Tinde sa ridice tonul si incearca sa tranteasca usi. Spun incearca pentru ca dupa ce a aflat ca primeste amenda in bani pentru chestii d-astea, a inceput sa invete ca usile pot fi lasate si netrantite si ca nervii sunt mai bine consumati pe pictura si alte activitati cultural-distractive :))) Si, bineinteles, pe alergat dupa pisica prin casa. Dap, acum recurg la amenda politieneasca. Durerea la portofel e cea mai mare durere pentru ea, asa ca, dupa niste ture de "ia scoate tu cinci lire pentru urletul asta la mine si inca cinci pentru trantitul din picior", incepem sa ne intelegem asa, evreieste! :)))))

  A nu se intelege ca n-o ascult si n-o inteleg. Ohoooo, o ascult de mi s-au uscat urechile, o inteleg mai bine ca nimeni din lumea asta. Dar nu se poate sa-i accept bataile din picior chiar de sapte mii de ori intr-o zi. Actiunile au si consecinte, stiu, e de cacat sa zicem asta, oh, dar vai! Haha! Si cum acum traieste in tara legii, intelege foarte bine amenda la portofel. Si ii e chiar teama de ea. Iar eu, perversa cum ma stiti, ii dau toate posibilitatile sa-si recapete si banii si onoarea nereperata, moncher. Nu, nu are telefon personal si nici un fel de "social media". Nope. Deloc. Are laptop si tableta pentru facut teme si chestii, are BBC Iplayer si Netflix pentru filme de copii. Are televizor cu diverse.

  Cum e Mara la 12 ani? E minunata. Punct. Aveam o banuiala ca tara asta o sa scoata ce-i mai bun din ea, acum insa, la scoala secundara, a inflorit si mai tare. Are de munca mult, revin la romanasii care urla ca "nu se face scoala in Anglia", bai nene, asta face scoala cu ghiotura. Invata mult. E drept ca a aterizat in grupurile de studiu cele mai bune si acolo se rupe cu "cartea". Este in continuare extrem de buna la engleza, motiv pentru care luna asta a fost publicat un poem scris de ea ca tema pentru acasa, intr-un compendiu de poezii scrise de copii din tot Sudul Angliei. Mara a fost publicata. Intr-o carte! Vineri cand au venit cartile le-a mangaiat si le-a pupat si mi-a zis inca o data ca ei nu-i vine sa creada! Well, nici mie!

  Cum e ea? Ea e copilul careia profesorul de arte i-a dat un caiet de pictura, cadou. Cand a vazut-o cat e de pasionata, i-a dat omul un caiet cu foi speciale pentru pictura. Mi-au dat lacrimile. Iar azi a venit acasa cu un glockenspiel, ca un soi de xilofon. Mi-a zis zilele trecute ca profesoara ei de muzica vrea sa ii faca un cadou. Ce ma? Ce cadou? "Pai mami, sa-ti zic, eu i-am zis doamnei ca mie mi-a placut teeeeeribil sa cant la glockenspiel si apoi ea a venit si mi-a zis ca ea are unul foarte vechi pe care i l-a dat doamna ei profesoara de muzica, doamna care a invatat-o pe ea, o doamna care a murit. Si acum ea vrea sa mi-l dea MIE, mami, MIE! Pentru ca a zis ca e foarte vechi si fragil si ca ea nu vrea sa il dea la copii sa cante la clasa, ca o sa il distruga si ca stie ca eu o sa am grija de el. Mami, m-am emotionat asa de tare!"

  Mda, si eu. Azi a venit copilu' cu chestiunea. Mi-a luat o ora sa sterg, reconditionez, caut chestii sa repar, am stat sa cautam pe net cum sa-i punem notele inapoi. L-am refacut si re-iubit iar la aceasta frumoasa ora, la mine in casa se aude glockenspileala d-asta! Plus niste batai ritmice in masa, nu vreau sa stiu ce se intampla acolo, noroc ca am dopuri de urechi in cantitati industriale, daca se ia asta si de tobe m-am scos!

Aparat. Nemtzesc. 

  Si-a dat seama ca a fost Pastele asa ca a zis ca sa faca si ea niste oua "pictate". Noi nu sarbatorim Pastele de cand am ajuns aici, e una din marile mele bucurii in viata faptul ca am scapat de mizeria asta de sarbatoare in care ni se spune ca un mort a inviat, ce sa zic, suntem atei in alegere asa ca daca e, noi alegem doar "Mos Craciun" daca tot e sa alegem zane :))) Aici Pastele e pe baza de oua de ciocolata. Din nou nu e teritoriul nostru deoarece, iata, fiinta de 12 ani nu mananca ciocolata. I-am dat sa guste, i s-a parut sinistru de dulce, ce sa vezi, asa e cand nu cresti copilu' cu zahar. 

  S-a pus pe facut oua. A fiert patru oua si le-a... desenat, ca ce stie ea sa faca cel mai bine daca nu asta :))) Individul cel mai "pretios" se intituleaza Reginald The Third si culmea ca arata nitel ca Hercule Poirot daca tot s-a pus ea pe citit Agatha Chirstie :)))

A zis sa nu-l mancam! Se va imputzi in bucatarie pe dulap :)

  Am avut si vacanta inainte de Paste, am putut si eu sa-mi adun gandurile dupa schimbarea asta de job, sa respir nitel si sa ma odihnesc, a venit si mama aici si am constatat, inca o data, ca de cate ori vine imi vine sa o leg cu catuse sa nu mai plece vreodata, si d-astea administrativ-familioase. In ultimele zile de vacanta, s-a intamplat o zi in care Mara a zis "ma duc sa il ajut pe tati in garaj", chestie care nu se intampla prea des dar na, a iesit o zi de pomina pentru amandoi. M-am bucurat mult de ei in momentul ala, astia sunt cornute care se bat cap in cap de numa'. A iesit o dupa amiaza frumoasa in care nu s-au certat! Yaaaaassss!

                                          Ei doi sub masina.

  Cam asta e ea acum. Noi acum. E mare, e foarte mare, e destul de inteleapta dar nu prea, e destul de desteapta dar nu prea, e destul de hotarata dar nu prea, e destul de infipta dar nu prea, e destul de constiincioasa dar nu prea. E de toate. E o amestecatura de femeie in producere. Acum se coace. Creste. Devine. 

  Si da, este amuzanta pana dincolo de nori!

  

2 Mai. Constanța. România. 2019.

  Desi nu am "televizor romanesc" imi parvin destule stiri din Romania in asa fel in cat in fiecare saptamana sa ma mai uluiasca cate ceva. Sunt cumva obisnuita cu asta asa cum eram obisnuita pe cand traiam acolo. E o senzatie perpetua cand esti roman. Afli o chestie. Te sochezi. Mergi mai departe. Si tot asa. 

  Nu am mai fost in Romania de aproape 4 ani de cand am plecat. Nu simt nici o nevoie si n-am avut nici un motiv sa arunc niste bani utili ca sa ajung in Romania. Mama ne viziteaza. Prietenii dragi ne viziteaza. Cine vrea sa ne vada e foarte binevenit la noi in vizita. Stiam de la mama ca in ultimii ani s-au intamplat chiar si mai multe lucruri nasoale la 2 Mai. Locul asta a fost, pe vremuri, unul minunat. Este locul unde bunica, mama mea si eu am copilarit. Este locul unde, cand ajungeam vara, dilatam narile ca un calut naravas, sa-i simt tot mirosul de mare si de ciulini arsi de soare. 

  La inceput de iunie cand ajungeam eu acolo, plaja era pustie. Doar cativa pui de lipoveni chiuiau si se aruncau in apa inca prea rece pentru trupurile noastre firave de oraseni crescuti la bloc. Intram, cu greu, in apa care mi se parea sloi, dar de care imi frigea sufletul de dor tot anul. Ma scufundam si incepeam sa dardai, ma uitam pe mal si tot ce vedeam era nisipul alb si turla bisericii lipovenesti. Si era liniste. Pescarusi, valuri si chiote de pui de lipovean. Atat. Vara, in sat veneau artistii de pe atunci, marii actori. Cand am crescut eu nici nu mai erau atat de multi, mai erau insa cativa pe care ii zaream si mi se oprea inima in loc de drag. Mi-am petrecut multe veri in copilarie stand pe plaja langa Ileana Stana Ionescu si familia ei tragand cu urechea fascinata de glasul ei si de povestile lor pline de umor. 

  Am crescut cu locul asta infipt in mine mai ceva ca sageata in caprioara. In adolescenta, cand toata lumea o arde lejer pe drama, aveam impresia ca n-o sa pot niciodata sa plec din Romania din cauza de 2 Mai. Ca n-as putea trai fara el. Ca nici un prost de baietzas nu m-ar impresiona asa ca el, 2 Mai-ul. Ca as muri. Apoi mi-a trecut prostia specifica varstei, am crescut, m-am maturizat si, odata cu degenerarea mea in adult, :) a degenerat si 2 Mai-ul in ceva din ce in ce mai urat. Cauzele sunt multe. Niste oameni nu prea educati au avut brusc bani ca sa calatoreasca vara cam departe de casa lor. Si au napadit 2 Mai-ul linistit. Si s-au comportat ca la ei in... cum sa-i zic? Bucurestiul lor? Satul lor? Baia Mare a lor? Ploiestiul lor? (Acu' sa inceapa sa se jigneasca lume pe baza de orase, sa ma vezi ce rad!) Au inceput sa apara gunoaie. Multe. Si de plastic si umane.

  Tot brusc, au aparut milionarii de carton care au inceput sa construiasca isteric. Isteric si urat. Groaznic. Toate astea nu se puteau intampla fara prietena noastra coruptia. Caracatita constanteana e una deosebita, prieteni. Nu va puteti imagina. Nenea Mazare e doar cireasa de pe tortul zonei, este doar ala despre care voi ati auzit la stiri din cauza ca el s-a vrut important. Fiecare primar si-a tras terenuri. Si-a improprietarit neamuri pe bucati de plaja. Si-a "inchiriat" de la Apele Romane ce-a vrut si anume penisul domniei sale. Dupa ce Ceausescu distrusese zona cu santierele navale, dupa ce sute de tancuri de combustibil adica pacura au fost spalate in larg in dreptul plajei, dupa ce s-au intamplat crime de mediu de neimaginat, dupa ce noi, copiii, am umblat niste veri intregi cu pacura lipita de talpi pentru ca aia nu mai pleca de acolo nici frecata de piatra de la fantana... au venit astialaltii. 

  Care idem. De zeci de ani de zile satucul asta a fost furat. Metru cu metru, ciuline cu ciuline, peste cu peste. Turistii se mirau cand auzeau ca lipovenii urasc turistii. Eu nu ma miram. Vedeam ce ramane in urma lor. Si ce efect au asupra locului. Dar, mai ales, ce efect au banii lor asupra conducatorilor satului. Cata coruptie produc. Ireal! In anul dinaintea plecarii noastre, un "parlamentar" a decis sa se improprietareasca pe o bucata de pamant-plaja din spatele curtii noastre. Ceea ce a si facut. In doua luni a ridicat acolo... nu pot sa-i zic o casa. Ca nu e. Un bloc, asa. Mare, alb, urat si degeaba. Din beton. O oribilitate sinistra in peisajul ala. 

  Actualul primar s-a improprietarit tot de la sine putere, pe o bucata de plaja. Si-a tras o carciuma, a plantat rulote mizerabile, a tras niste garduri de fier, ca doar e tarlaua lu' ma-sa, nu? Ai zice ca nu. Dar de fapt... e Romania. Ei fac ce vor ei. Mama a asteptat acum o hartie. De la Primarie. O hartie prin care sa ne spuna ei noua ca noi am ridicat casa aia sau ceva. Pentru hartia aia i-au cerut toate documentele eliberate de ei anterior. Normal. Am asteptat-o cateva saptamani fara sa stim cand o vor elibera. Si nici de ce nu e posibil sa fie facuta imediat. Probabil ca asteaptau spaga insa cum n-au lista de preturi la intrare, nu stii cui sa te adresezi cu un plic la o adica. Glumesc, mama nu e genul care sa intretina coruptia, si a refuzat sa faca d-astea.  

  Avem client pentru casa. O vom vinde daca dupa ce am stat dupa hartia aia, o sa primim alta hartie de la Constanta. Inca asteptam ca  statul roman sa-si faca treaba.

 A fost o lupta uriasa sa construim casa asta cand nu aveam cam nimic, Marius a facut-o cu mainile lui, alea doua din dotare, mama si-a dat ultimele resurse de bani si de nervi posibile. A fost o lupta sa o intretinem si sa nu ne pierdem mintile. Uriasa. In dimineata asta, mama a facut niste poze pe plaja de la 2 Mai. Credeam ca nu ma mai poate ului ceva despre Romania atat de tare. Ma inselam. Dovada e mai jos:

Din nou, ultima săptămână și iar alte începuturi

   Au trecut aproape doi ani de cand povesteam despre ultima saptamana de la scoala primara a Marei unde cu onor am activat mai bine de un an si jumatate ca dinner lady si altele printre :) . Si despre galeata albastra plina cu bucurie, si despre inceputurile mele pe aici. 

  Acum trec din nou prin asta, sincer cu si mai multa bucurie pentru ca jobul asta m-a cam ucis lent :))) Daaaa, a fost bun, a fost o oportunitate absolut fantastica sa cunosc sistemul, am cunoscut si foarte multi oameni absolut fabulosi cu care o sa raman prietena si mi-am cunoscut si cea mai buna prietena din lume, culmea prin intermediul blogului combinat cu jobul. Ea a fost inaintea mea la Emas, a plecat si in primavara trecuta a comentat la un post de pe blog. Asa ne-am cunoscut si ne-am lipit mai ceva ca gemenii aia de nu stiu doctorii pe un' sa-i taie ca sa faca oameni din ei. Nu stiam ca mai am abilitatea sa-mi fie dor de cineva, daca trece o saptamana fara sa ne vedem am impresia ca am visat, ca femeia asta nu s-a intamplat in viata mea, ca am scornit-o :))) 

  Deci jobul asta mi-a adus multe. Multe de tot. Si bune, si rele. Mi-a adus informatii majore, nu ai cum sa intelegi sistemul daca vezi, sa zicem, doar o scoala. Aia poate fi buna, mai putin buna, draguta, etc. Am intrat in cateva zeci de scoli, am vazut mii de copii, am cunoscut zeci de profesori si asistenti, am avut conversatii indelungi cu directori de scoala. Partea buna e partea englezeasca. Partea proasta a fost ca a trebuit sa lucrez cu romanistanul ala de care am fugit. Ma scuzati, dar asta e adevarul. Astia care scriem sau citim pe aici suntem in bula noastra. Cateodata mai rasare cate un gibon care ma injura, e ok, ala e ratacit pe aici, ajunge pe baza de google. Dar niste sute de romani care aleg sa citeasca treaba asta, sunt fix genul ala care intareste regula. Sunt aia care nu arunca cu gunoaie pe jos. 

  Ei bine, dragii babei, marea lor majoritate nu-s asa. Marea lor majoritate sunt undeva pe alta planeta. Una necivilizata. Si cand ii vezi in contextul asta, te ia capul, efectiv. Am sute de povesti hilare. Alea care-s hilare sunt cele mai bune. Mai sunt si restul. Sunt cele de groaza. Sunt copiii astia pe care eu, oricat as vrea, nu ii pot ajuta intr-o secunda pe saptamana. Ca n-am cum! Mi-a fost imposibil. M-am luptat pentru toate cazurile speciale, cu dintii si cu unghiile. Am facut scandal, am intors sistemul pe dos, am ridicat tonul, am zis clar si raspicat ce se intampla si ce trebuie facut, am reclamat profesori si parinti. In cele mai multe momente m-au ascultat. In altele nu. Bucuria a fost ca sistemul, in marea lui majoritate, a fost de partea mea. M-au crezut! Au facut. Au sarit. Au inteles. Mecanismele functioneaza! Si functioneaza bine de tot. 

  A fost fascinant pentru mine sa vad asta. Sa ii vad in actiune. Sa vad ce se intampla. La inceput, ca oricarui roman, imi era teama sa deschid gura. Nu rusine, ca n-am eu d-astea. Teama. Daca ma intrebi de ce, nu stiu. Probabil nu aveam suficienta incredere in sistem. Eram pe modul "o sa vorbesc si o sa pic tot eu de proasta" ca asa m-a invatat Romania, ca nu putem sa deschidem gura si sa cerem, sa dezbatem, sa parlamentam. Pozitia ghiocelului sau a ciobanului din Miorita pulii... apoi, ce sa facem, stam si asteptam sa murim sau ceva. Mie astea nu mi-au placut niciodata, de asta m-am adaptat in tara asta, a oamenilor care urla imediat ce un minuscul lucru nu e in regula. Tara sindicalistilor. Tara SUFRAGETELOR! Am putut sa deschid gura pentru ca deh, aici stau bine, fleanca e la locul ei... si sa explic! Sa ii invat de unde vin copiii astia si cu ce traume. 

  Si da, TOTI, absolut toti sunt cu traume din sistemul de invatamant romanesc. Toti. Incepand cu Mara careia i-a luat vreun an si jumatate de scoala ca sa inceapa sa aiba incredere in adultii de acolo, cand a venit. Si toti au aceleasi traume, aceleasi obsesii, aceleasi chestii care le-au sapat in creier pana le-a dat sangele. Cine are impresia ca al lui n-are, se insala grav. Cand mi-am luat jobul asta am facut o lista. Am luat o hartie si am scris tot ce ar fi putut ei pati in scoala. Mi-am facut un plan, am facut si traininguri care mi-au explicat lucruri. In timp am gasit tot felul de comportamente, care mai de care mai bizare, tot felul de probleme. Revenind la lista, gaseam explicatii, le spuneam profesorilor si ei lucrau cu copiii ca sa le repare problmele. Majoritatea de stima de sine dar multe de abuz sau neglijenta parentala. Cand zic abuz nu ma refer la bataie desi asta e comuna. Ma refer la "dupa scoala, duamna, io-l pun sa lucreze, il invat io!"... Dupa scoala de la 9 la 3, romancutzele iau copiii acasa si ii invata ELE chestii. Ele nestiind de fapt nimic. Nici engleza, nici matematica in sistem britanic nici nimic. Dupa care copilul vine la scoala si urla! Face chestii. Sau nu mai face nimic. Pentru ca deh, e satul. 

  Le spui asa: "Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa il inveti si sa ii cresti limba romana! Este esentiala pentru dezvoltarea lui totala dar mai ales pentru limba secundara! Nu poate fi cel mai eficient in a doua limba decat daca o are pe prima super bine dezvoltata. Trebuie sa vorbiti doar in romana acasa si sa nu-l lasati sa-si piarda limba romana ci sa i-o cresteti odata cu varsta." Aaaa, ceee noooo, io nu vreau! Las' sa invete ienglieza! Ca aia ii trebuie! Ooook, ce sa mai faci? Ce studii sa le explici? Cum sa le explici toata stiinta si toate chestiile de mult demonstrate? Cum sa discuti cu oameni incuiati la cap care daca te aud ca esti roman imediat au impresia ca trebuie sa iti explice ei tie lucruri? Putine familii decente am intalnit in astia doi ani. Extrem de putine!

  Dincolo de toate astea, oamenii din scoli m-au impresionat. Chiar si in cele mai proaste scoli tot gasesti oameni de o valoare inestimabila, oameni care pot lucra in conditii mega nasoale pentru ei, oameni care fac asta pentru ca vor sa o faca si o fac bine. Oameni care asculta, invata, inteleg lucruri despre niste copii dintr-o tara pe care multi n-o pot arata pe harta. Pentru ca nu conteaza de unde esti, conteaza ca esti copil in scoala aia. Oamenii lupta pentru tine. Sunt echipe intregi de oameni care la pranz in cancelarie discuta despre reusintele unui copil sau al altuia, oameni care se bucura de parca ar fi ai lor. 

  Oameni ca mine, care azi am chiuit la propriu cu tzopait cu tot cand am aflat ca eleva mea din anul 11 care acum da simulari de examene, a luat nota de trecere la matematica la simularea de GCSE, Bac-ul asta cum ar veni. Cand mi-a zis profesoara ca a luat scor de trecere am facut ca toate alea! Am muncit de un an cu fata asta, ea nu stie engleza inca asa ca nu are sanse sa ia gcse decat la matematica. Iar aia e o sansa buna in viata! Pentru ca a aterizat aici spre final de an 10 fara engleza, rezultatul asta e magistral. Dar asta e simularea, mai am io multe emotii pana la vara cand o sa dea examenul real. 

  Desi eu plec. Plec si oamenii ma iau in brate, ma pupa la propriu, se organizeaza sa imi ia flori si chestii, le dau lacrimile, imi intind mana sa mi-o stranga (cei mai sobri) sau sar de gatul meu (prietenele facute prin scoli). Sunt locuri din orasul asta care mi-au adus multa bucurie. Sunt scoli unde m-am simtit ca acasa in toata nebunia asta a batutului de mii de strazi in zece scoli pe saptamana timp de doi ani. Sunt oameni care-mi zic ca o sa le fie dor de mine, care-mi cer numarul de telefon sau adresa de email, care chiar simt asa ca si mine, ca am facut echipa si ca ne-am si distrat uneori facand asta. 

  Galeata mea albastra de data asta e una mentala. Plina cu niste zeci de oameni, cu multi copii de toate natiile, cu momente frumoase sau dureroase. Am invatat mult. Mult de tot. De azi intr-o saptmana sunt gata cu jobul asta. Urmeaza o alta aventura cu oameni de toate natiile pamantului pentru ca ESOL asta inseamna... si presimt ca o sa am ce povesti si de acolo :) Deocamdata zambesc. Iaca asa: 

  

Eu sunt un om pe niște scări

  Si-un caine bulucind prin gardurile englezesti asa cum am mai zis. Cu ambitii foarte mici dar perfect conturate. Pentru ca in tara asta chiar se poate.

  Azi e 13. O zi perfecta pentru mine care m-am nascut in fatidica zi de 13. Pe care o iubesc. Azi mi-a sunat telefonul fix in pauza cand eram la una dintre cele mai nasoale scoli vazute pe aici. Vocea draguta de dincolo de firul fara fir ma anunta ca "noi vrem sa iti oferim acest job". Era sa lesin de fericire.

  Trebuie sa merg si eu mai departe. Am vazut primara si secundara. Acum am "absolvit" si o sa ajung sa lucrez la colegiu. Mai precis la departamentul de ESOL, astia ne-vorbitori de engleza. Engleza ca a doua limba. E un job administrativ si mai ales e un job intr-un singur loc din oras, nu in zece. O sa am mai putine ore pe saptamana pe circa aceiasi bani pe care ii am acum cand tratez chestii cu tigani romani sau cu tzarani romani. Stiu, e incorect politic sa spun asta...

  Pentru ca, sa fim bine intelesi, noi astia care scriem sau citim pe aici suntem fix EXCEPTIA. Sa va intre bine in cap asta! Statistica la modul absolut e una infioratoare. Statstica aia reala pe care am constatat-o eu de doi ani de cand lucrez aici cu romani. Jobul de acum a fost foarte util pentru ca nu poti evolua fara experienta. Cel mai important job din viata mea a fost cel de dinner lady la scoala primara a Marei. Daca nu faceam aia si voluntariat acolo, nu aveam nici o sansa. Pentru ca n-ai cum ca imigrant. Poti sa ai tu toate diplomele romanesti din lume si toata aroganta lumii, nu vei ajunge nicaieri daca nu o iei de jos. 

  Ca sa urci. Pe niste scari. Ai scari de urcat si eu le-am urcat si o sa le urc cu bucurie. Stiti ce fac eu? Bai, eu ma tin dupa Mara! Am vazut primara, am vazut secundara, acum merg la colegiu! Si urmatoarea oprire e la Universitate. Eu am venit aici ca sa ii ofer ei o educatie corecta. Si am pornit asa, pe treptele astea, sa inteleg si eu ce si cum in acest sistem. Si le urc incetisor de trei ani si jumatate. Si ma bucur ca pot face asta. O sa tot urc pe niste scari ca sa vada si ea ca se poate.

 "Mamiiii, sunt atat de mandra de tineeee" mi-a soptit azi cand am ajuns acasa iar ea era rapusa de o febra teribila. Stiu, iubita mea! Cu si pentru tine fac eu lucruri. TU m-ai adus la colegiu! 

  

Instagram te poftește să mori!

  Am ajuns azi acasa putin dupa Mara, ea s-a aruncat de la etaj in chiloti pentru ca urma sa se schimbe dar daca m-a auzit a sarit sa vina sa ma ia in brate, cum face de obicei. Acum cu pisica cu tot. Imbratisarea pielos-blanoasa mi-a facut atat de bine incat am putut sa respir pana la capat si sa imi reprim lacrimile care ma bantuisera toata ziua. Ma grabisem sa ajung la Mara, eram disperata sa o vad, azi mai mult ca oricand. Pentru ca azi am vazut moartea. Moartea marca Instagram. Chiar zilele trecute urmaream siderata reportajul cu acest tata care isi plange copila moarta la 14 ani pe motiv de Instagram. Probabil pe motiv de depresie tratata cu Instagram la 14 ani. 

  Azi am petrecut o zi intreaga de lucru, de la 8,30 la 15 facand pe detectivul, consoland o mama si tinand in brate o fata de 14 ani care plangea isteric. S-a mutat aici in septembrie, mama ei munceste aici de mai multi ani. Tatal ei a murit acum vreun an, chiar de ziua copilei. A avut ciroza data de virus hepatic C. Azi, persoana de 14 ani striga la mine ca el a vrut sa moara cand eu i-am zis ca e ok sa fie furioasa. Si a fost. Cu ceva vreme inainte ca tatal ei sa moara (stiau de vreo doi ani ca urmeaza sa moara) a inceput sa faca crize epileptice si a continuat sa faca in fiecare saptamana cam doi ani de zile. Sa ne imaginam ce inseamna asta pentru un creier de copil! Dupa un numar exagerat de mare de medici romani, RMN, encefalograme, draci, laci, vreo doi au zis ca "se preface". Vreo patru au zis ca n-are nimic. Venita aici, in doua luni avea diagnosticul pus. Epilepsie. Tratament. Nu a mai facut crize.

  Insa istoricul ei si-a spus cuvantul. Nu a fost consiliata pentru doliu, nu a fost tratata, a crezut ca moare ani de zile la fiecare criza din care se trezea si dormea apoi ore in sir ca in coma. A inceput sa se taie pe maini. A descoperit Instagramul. Unde exista, stiti, voi parintilor care va lasati copiii la liber pe internet, pe Face Book, Instagram si altele... exista grupuri specializate. Unele in sex cu minore de 9 ani sau 12 ani. Altele...in moarte. Moartea vinde bine. Au si reclame! Am vazut azi contul ei de Instagram. Am avut noroc ca nu mancasem nimic dimineata si n-am varsat instantaneu. Toate postarile sunt specializate pe depresie, muzica depresiva, taieturi, sange, moduri in care te poti sinucide, descrise in detaliu. Descrieri. Multe. Explicite. La care au acces toti copiii ai caror parinti le dau un telefon pe mana si ii baga pe "retele".

  Am vazut asta azi pentru ca fetele englezoaice care sunt  mega trainuite de mici sa se pazeasca aprig de asa ceva, l-au vazut si ele. Si au venit la sefa de an sa ii spuna ca "doamna, ceva e in neregula, ceva nu e bine, asta nu e ok, va rugam sa o ajutati". Femeia asta ieri mi-a dat mesaj pe telefonul personal (i-am dat numarul meu desi nu prea am voie sa fac asta, tocmai pentru ca aceasta fata mie mi-a ridicat toate alarmele de cand am cunoscut-o) si m-a intrebat unde sunt si cand vin ca arde grav. Ieri eram rupta de bolnava, am stat acasa, sunt si azi, as fi stat si azi acasa dar m-am dus tusindu-mi plamanii pentru ca presimteam ca e groasa. Si groasa a fost. Cand mi-au aratat fetele mizeriile alea era sa pic din picioare. 

  Am sunat-o pe mama ei si i-am zis sa vina imediat la scoala. Ceea ce a putut face pentru ca si-a pierdut jobul din cauza ca fata a facut si aici nenumarate crize pana cand au diagnosticat-o si tratat-o si femeia a trebuit sa plece de la fabrica de prea multe ori. I se acceptau vreo zece zile pe an non-boala. A avut mult mai mult, oamenii au fost ingaduitori insa ei au o norma de facut. Au dat-o afara. E singura. Si-a adus nepotul, baiatul surorii ei, de aceeasi varsta cu fata. Au crescut impreuna, sunt ca fratii, l-a adus si pe el aici sa stea cu fata care facea crize de epilepsie de una singura in casa. Mi l-au adus la scoala acum cateva saptamani. 

  Azi femeia asta plangea si ne zicea "eu nu stiu ce as putea sa mai fac, eu sunt de vina, o vad ca dispare si nu stiu ce sa fac". E o tiganca uscata moarta, s-a dat peste cap sa ii faca un viitor copilei. Copila il iubea pe ta-su, asa cum doar copilele adolescente stiu sa-si idolatrizeze tatii. Ta-su a disparut, copila s-a pierdut de tot. Mama a plecat sa munceasca. Familia tatalui i-a reprosat copilei moartea lui. Din cauza ta. Pentru ca faceai crize, a murit de "inima rea", te prefaci! Bunicul ei patern a murit de epilepsie. Nu la modul de criza epileptica ci absolut hilar, era beat, s-a dus la pescuit, a facut si o criza si a picat cu nasul in balta. Well done, tataie! Din asta, fata a inteles ca de epilepsie se moare. 

  Cand i-au dat diagnosticul mama incerca sa i-l ascunda. Mi-a luat o alta dimineata din viata sa ii explic minima psihologie a omului care n-are diagnostic. Frica de necunoscut i-a inebunit copila. Sa-ti spuna toti ca esti nebun, ca te prefaci, ca pici pe jos cu spume la gura, ca te doare capul in continuu ani de zile... intre timp sa moara cel pe care il ai pe piedestal... si sa continui sa faci crize si sa fii invinovatita pentru moartea lui si la scoala din Romania sa ti se spuna ca nu esti suficient de buna pentru ca esti "o tiganca borata" asa cum ii zicea unul dintre profesori. Am cautat de curiozitate, dupa ce sotul meu mi-a zis ca el stia de mic ca "tiganii se prefac ca au epilepsie" pentru ca el asa a auzit in copilarie si eu m-am contrazis cu el si i-am zis ca nu cumva astia or avea o tara genetica? Am cautat si am gasit azi un studiu facut pe tiganii din Bulgaria. In care se demonstreaza ca e genetica la ei. Mira-m-as sa fie doar o treaba bulgareasca, ma intelegeti, nu? In Romania nu i-a cautat nimeni sa afle ce-i cu ei si ce boli ii macina ancestral vorbind :)

  Dupa ce m-am socat dimineata si a trecut pranzul am fost chemata in sedinta si pentru varul. Ce sa vezi? Si el este taiat pe o incheietura de mana si desi ranile sunt mult mai vechi si doar patru la numar eu nu cred ca au fost obtinute "in padure ca m-am zgariat". Paralele. Taiate perfect egal una de alta. Nu cunosc vreun tufis care sa poata face asta si m-am intalnit cu destule la viata mea de om. E taiat si unul dintre profesori, pentru ca, revenind, aici suntem cu totii trainuiti si para trainuiti in toate chestiile astea, l-a vazut. Si a tras alarma in a doua saptamana de cand el a aterizat. 

  Azi dupa ce am ajuns acasa m-am uitat pe contul de FB al fetei, mi l-au dat fetele de la scoala. Am petrecut o ora cu stomacul in gat. Ultra sexualizarea feisbucistica a fetelor din Romania nu inceteaza sa ma uimeasca. Am cautat si eleve englezoaice de aici, de curiozitate. Stiu atatea nume din niveluri diferite. Chiar daca sunt imbracate sumar pe strada, nu au conturi total publice iar pozele de profil sunt decente. Am cautat in astia doi ani si adolescentele romance care imi parvin. Horror. Oricat de "cuminti" si bune ar parea la scoala ele pe net sunt niste... n-o sa zic a ce arata dar nu a varsta lor. Nimeni nu le verifica. Sau poate au parinti care cred ca ele sunt "frumoase" la 12-14 ani aratand ca niste doamne de 25 cu inclinatii dubioase. Nu am de unde sa stiu ce e in mintea acestor parinti. Timp de o ora am citit limbaj de tzaranet romanesc, am vazut o copila de 12-14 ani (am mers pe ultimii doi ani in urma, contul este public) care se pozeaza in ipostaze... aham! Si am vazut cum 1500 de followeri in special barbati care n-au 12 ani ci cu niste decade in plus ii explica diverse despre corpul ei. In ora asta am vazut multe. Si pe toate prietenele ei romance care aratau pe conturile lor idem. WTF! Si totul public. Pentru ca followeri. Am impresia ca Romania e o pepiniera de viitoare femei cu zero intelect si multe inclinatii catre chestii sexuale. Pentru ca asa e cand scoala dispare cu totul. Apar altele.

  Printre postarile stil pitzi eu le-am putut zari pe cele din categoria "oamenii veseli sufera pe interior" in care zice cu toate vorbele ca sufera, ca vrea sa moara, ca s-a saturat de plans (chestie pe care mi-a zis-o si mie azi cand eu o indemnam sa planga!) si vorbea cu ta-su cum ar veni. Dar pentru asta trebuie sa ii stii povestea si sa ai mai mult de doi neuroni in dotare. Si sa le observi pe ele postarile, ca-s rare. Am avut azi in fata ochilor radiografia retelelor de socializare folosite de catre copii prea mici pentru asta. Anul trecut am avut o fata romanca care a devenit anorexica la modul de sase luni si era aproape moarta. ANNA este o epidemie online cu postari si grupuri specializate, acum pe Instagram, pentru cele care vor sa fie atat de slabe incat mor. Mor de foame. Fata era frumoasa, buna si draguta. Tot sistemul britanic s-a prins si a ajutat-o sa mearga la specialisti, sa invete de acasa si de prin spitale. Era in pericol si e si azi. Inca nu poate veni la scoala. 

  Azi am plans. Intai cu mama fetei care ne-a rupt pe amandoua (eu si sefa de an) cand a inceput sa planga si sa zica "eu stiu ce se intampla si nu POT sa fac NIMIC, nu stiu UNDE sa mai merg si ce sa mai fac". Au programare la psihoterapie dar e saptamana viitoare, eu am trimis-o azi de urgenta la GP sa afle care e solutia de urgenta. Apoi am plans cu fata pe care am scos-o din ora si careia i-am vorbit si mi-a vorbit o jumatate de ora in timp ce toata catedra de matematica ne auzea racnind in romaneste pe hol. Sefa de catedra a venit sa ma intrebe ce se intampla si cand ne-a vazut cum aratam s-a dus repede inapoi. Am plans cand mi-a zis ca n-o sa ii pese nimanui daca ea moare azi. Ca ea se uraste. Mi-au dat lacrimile. I-am zis sa isi planga tatal pentru ca ala e mecanismul de vindecare. Mi-a zis ca "m-am saturat sa plang, nu mai am lacrimi, nu mai pot sa ma culc plangand, sa ma scol plangand, sa plang toata ziua". De ce te tai? "Pentru ca AM AUZIT (atentie mare aici! a auzit!) ca daca te tai nu mai simti durerea din suflet pentru ca o simti pe aia din corp". Zic da, asta ti-au spus site-urile alea, ele ti-au dat "solutia", ti se pare ca ai rezolvat ceva? A trecut durerea? Nu, nu a trecut. 

  Am plans si la finalul zilei cand l-am vazut si pe baiat taiat pe mana. Si cand mi-a zis ca ei sunt pe un grup. Fuck. Sunteti amandoi. Si acum cautati impreuna. Si cu asta va ocupati timpul. 

  Am venit acasa, am luat-o pe Mara in brate si i-am zis ca am avut o zi groaznica. M-a intrebat ce am patit si i-am zis ce fac copiii astia. A zis "Aaaa, daaaa, stiu ce e aia sa te tai asa si noua ne-a zis la scoala despre d-astea! Si m-am gandit si eu atunci cum ar fi sa ma tai! (io in secunda aia AM MURIT!:))))) si apoi m-am gandit eu asa da' de ce as face asta???" Oook! Dar sa nu ne imaginam vreunul dintre noi ca ai nostri n-ar putea ajunge acolo. Din diverse motive care includ multi hormoni si un psihic total ravasit de aceste substante care fac ca drogurile. Iti spun ei, hormonii, ce sa faci. Desi tu ai creierul la tine. Poate esti fata, poate iti vine ciclul si iti moare tatal in acelasi timp. Sau poate doar prima! E suficienta. Nu tebuie mult pentru un creier de adolescent daca il bombardezi cu imagini explicite despre cum sa faca asta.

  De aia Mara nu are Face Book, nu are Instagram, nu are decat utilaje controlate si setate sa mearga unde trebuie. Nu are telefon decat pentru jocuri. Nu are "grupuri" online. Are prieteni la scoala si in afara scolii. D-astia reali. Pe care poti pune mana. Nu din aia care iti zic cum sa te sinucizi. Azi am avut o zi cumplita. Nu poti sa fii mama si sa nu simti lucrurile astea la modul crunt. Nu ai cum. Habar nu am ce se va intampla cu copiii astia. Sau cu fata anorexica. Stiu doar ca internetul s-ar putea sa ii ucida. 

  Suna drastic, nu? Si daca e al tau?

  

  

3 ani și jumătate in țara unde iarba nu apune

  Peste cateva zile o sa se implineasca trei ani si jumatate de cand eu si Mara ne dadeam jos din avion in Anglia. Turbate de caldura, ieseam intr-un 16 grade cu ploicica cum doar Anglia stie sa-ti dea la final de iulie. 

  Trei ani si jumatate mai tarziu suntem nu la fel de fericiti. Mai fericiti. Mai multumiti. Mai incantati de viata noastra aici. In astia trei ani am invatat multe, pot spune fara sa mint prea mult ca acum stim cam tot ce e de stiut intr-ale sistemului britanic, ma simt in largul meu, urmaresc viata politica cu mare entuziasm, mai ales ca urmeaza sa trecem printr-un Brexit despre care nu prea stie nimeni nimic. 

  Asta ar trebui sa ma sperie, nu? Sa ma ingrijoreze. Ei bine, de pe partea asta a baricadei, dupa ce intelegi sistemul si felul in care oamenii astia fac treaba, ajungi sa intelegi ca astia chiar stiu sa faca chestii. Ajungi sa doamne-apara-si-fereste ai incredere in aia de sus. Nu incredere totala, ca nu esti prost sau trepanat iar aia de sus sunt si ei tot felul de prosti la o adica. Dar ai incredere. Ajungi sa nu-ti fie teama pentru viitorul tau sau al copilului tau nici macar intr-o circumstanta din asta total dubioasa cum e acest eveniment. Stii ca, cumva, lucrurile o sa se rezolve, stii ca statul ca aparat lucreaza pentru tine, cetateanul, stii ca o sa fie ok. 

  Trei ani si jumatate mai tarziu incep sa am incredere. In sistem. In oameni. In institutii. In mine. In scoli. In spitale. In oameni prost platiti dar care isi dau tot interesul. Peste tot unde merg lumea, idem, are incredere in mine. Ei ma intreaba pe mine cum sa faca cu copilasii astia ajunsi aici. Jobul asta ma ucide lent insa mi-a dat oportunitatea sa vad sistemul scolar in amanunt. Sa cunosc sute de adulti care lupta zilnic pentru copiii acelor romani care ii injura pe "englezoi" zilnic si care-s perfect nemultumiti de viata lor aici. N-au nici o idee despre ce fac unii oameni pentru copiii lor. Unii, ca nu toti sunt perfecti! Nu toti isi dau interesul. Nu toti. Dar majoritatea. 80 la suta dintre ei as zice eu asa la un prim gand. 8 din 10 isi petrec ore bune din timpul lor liber cautand materiale si idei despre cum sa il invete chestii e amaratul ala mic care nu stie nici o engleza si cu ai carui parinti nu se pot intelege deloc pentru ca... idem!

  3 ani si jumatate mai tarziu stiu orasul asta ceva mai bine ca pe Ploiestiul natal. Tot din cauza jobului ca altfel n-as fi scos nasul din cartier nicidecum sa invat pe derost strazi, autobuze, numere, scurtaturi, case, blocuri, harti. M-am ratacit de sute de ori cu google maps in mana, ma ratacesc si azi daca ma trimiti in locuri noi. Dar a fost extrem de util pentru sentimentul meu de "acasa". Ma simteam acasa dar cand inveti orasul in care traiesti de la nord la sud si de la est la vest, asta iti da un alt feeling de "acasa". 

  3 ani mai tarziu inca ma mir asa cu suspine ca e ianuarie si iarba este verde neon. Si ca temperaturile sunt umane. Si ca nu, nu ploua asa cum ploua mai sus, in nord. Si ca vara n-am chiar crapat de cald cum crapam in Romania. Si ca mi-e bine. Mi-e drag sa bat la picior sute de strazi acum cand e iarna dar soare. Lumina multa. Atat de multa incat ziua trebuie sa tragem draperiile sa nu ne scoata ochii. Aer curat. Cu miros de plante si iarba, uneori cu adieri de sare de la ocean. 

  3 ani si jumatate mai tarziu Mara e fericita, se adapteaza la scoala secundara ca pestele in apa. A aterizat in toate "top-set"-urile de invatare, chestie care conteaza enorm aici, profesorii o iubesc, ea munceste pe branci si invata enorm. Cireasa de pe tort s-a intamplat cand ni s-a spus ca o poezie scrisa de ea va fi publicata intr-o antologie de poezii scrise de copii de varsta ei din toata Marea Britanie. Ea, care acum 3 ani si jumatate nu stia nici o boaba de engleza, e aleasa azi sa fie publicata. Si munceste mult, are vise pentru viitor, isi doreste lucruri, nu mai zice "eu sunt o proasta" zice "eu pot", face treaba asa cum trebuie si desi mormaie cand eu ii zic sa nu dea rasol si sa faca mai mult... munceste. Pentru ca a inteles ca aici se poate. Aici are sanse. Aici e pe munca si pe merit. Nu pe pile si plicuri. 

  3 ani si jumatate mai tarziu merg pe strada zambind si salutand oamenii cu drag. Intru in discutii cu oricine discuta cu mine, glumesc si rad zilnic incredibil de mult. Orice ai face, oriunde te-ai duce, lumea zambeste si glumeste. Iar eu ma bucur de asta. Pentru ca iti duci zilele cu totul altfel cand esti relaxat si vesel, oricat de obosit ai fi, oricat te-ar ucide toti tzaranoii romani cu care ai de aface, oricat te-ar enerva neputinta de a ajuta copiii la modul real. Merg mai departe, rasuflu adanc si, mai nou, am grija mai mult de mine decat de altii pentru ca excursia la spital mi-a demonstrat ca nu mai pot. Al 40lea an de viata, psoriazisul si hipertensiunea au invins. Trebuie sa accept asta si sa ma agit mai putin pentru altii si mai mult pentru mine.

  Iar in tara asta pot sa fac lucrul asta. Sa ma relaxez. Sa zambesc. Sa rad. Sa am incredere in viitor. Sa nu ma stresez. Atat.

Un an plin

  A fost frumos 2018. A fost un an bun pentru noi. Am muncit mult, uneori prea mult, insa cu folos. In tara asta iti vezi roadele muncii si asta face viata sa fie cu adevarat placuta. 

  Mara a avut un an greu, un examen important si un inceput de etapa majora, scoala secundara. A reusit sa ne dea pe toti pe spate cu rezultatele fenomenale pe care le-a obtinut, chestie care ne face mandri dincolo de cuvinte. A muncit foarte mult dar, din nou, cu folos. Toata munca ei a fost pe deplin rasplatita de sistem. Prin scorurile de la SATS si rapoartele scolare, prin vorbele fabuloase rostite de catre profesorii ei despre ea. Nu i-a fost usor. E inca departe de a fi un om cu adevarat bilingv, mai are mult pana acolo si lupta cea mai mare acum este cu limba romana care tinde sa fie acaparata de engleza, asa cum e si normal. Insa nu se lasa. Cauta mereu sa vorbeasca corect, stie sa scrie corect in romana si nu are accent englezesc mai deloc. 

  Din ce spun englezii nu are accent de nici un fel in engleza, chestie care ma bucura, mimetismul asta ii ajuta sa nu fie privita dubios iar pe termen lung e mai bine asa, in special cu tot brexitul care ne bate la usa si care va starni din nou valuri de prostie in creierele unora. Asa se intampla. Din fericire valul vine si trece, poporul englez este unul cu adevarat tolerant, cu mici exceptii. 

  Probabil cel mai notabil eveniment al anului ramane pisica. Suntem inca usor uimiti ca chiar avem un animal prin casa, e o intreaga aventura care in ultimele zile a devenit si mai aventura deoarece am castrat-o iar recuperarea dupa treaba asta ne-a facut pe toti sa fim mega alerti la ea, care ea a evadat din vesta de recuperare de nu stiu cate ori si a trebuit pazita cu politia sa nu isi desfaca gaura. Revin, ce le facem noi animalelor astora e absolut inuman. Ea insa pare fericita si ne iubeste tare de tot. In special cand vrea sa doarma si isi cauta, fix ca un bebelus, brate sau craci pe care sa adoarma satisfacuta in timp ce plescaie si suspina. Dap, ne-a lesinat total. 

  Bucuria mea personala a anului astuia a fost o noua prietena pe care am capatat-o prin interventia universului. Alaturi de ceilalti pe care i-am capatat anii trecuti si de care mi-e drag de mor. Am facut anul asta cele mai multe petreceri cu motiv sau fara, mese intinse cu rasete nesfarsite, din alea de te dai cu capul de masa si a doua zi ai febra musculara de cat ai hahait. Pentru ca viata despre asta e. Bucuria zilei. Nu imi trebuie motiv sa chem oamenii dragi pe la mine, sfanta zi de sambata e un motiv la fel de bun ca oricare altul :)))) 

  Craciunul asta am avut-o langa mine si pe cea mai veche prietena a mea, alaturi de asta nou-noutza, asa ca pot sa spun cu mana pe inima ca m-am bucurat zilele astea mai mult ca niciodata. E bine. E liniste, mai avem o saptamana de vacanta in care mi-am propus sa nu fac nimic altceva decat sa ma odihnesc cum trebuie, sa lenevesc ca la concurs si sa nu-mi pese de nimic. Ceea ce va dorim si voua. 

  Pupaturi! Ne vedem la anu'! Va dorim tot ce ne dorim si noua si un an mult mai bun decat asta care se termina acum.

 Albuletzii. 

Rutina de seara

Merry Hohoho, tampitilor care mi-ati pus mizeria asta pe mine! :D

Aventuri cu pisici

  Dap. Stiam ca o sa fie munca multa cu un animalutz prin casa dar parca nu-mi imaginam chiar toata seria de accidente pe care s-ar putea sa le produca. Adica impotriva propriei ei persoane. Bine ca i-am facut asigurare, pentru caaaa... A inotat voios prin veceu de vreo doua ori pana acum. S-a bagat in cada de unde nu mai nimerea sa iasa. E toata in bucatarie cand gatesc, cu limba pe cutitul cu care tai. S-a suit pe geamurile de sus de la etaj. Si multe altele.

  Era sa calcam pe ea de sute de ori pentru ca, doooh, ca sa ajungi la etaj, mergi pe scarile mochetate unde, atunci cand tu calci, ele treptele cam scartaie, deci n-o auzi cum tropaie pe sistemul calutz naravas fix dar fix pe sub calcaiele tale. Si la urcare si la coborare. Senzatii asa tari n-am avut in viata mea. Din doua una, ori o sa o facem timbru intr-una din zilele astea, ori o sa ne rupem careva gatul pe scari. Este o caraghioasa teribila. Se uita la tine cu moaca aia felina si o vezi cum iti zice chestii. Treci! Mangaie-ma! Vino incoa' sa te rontzai! Ai venit? Iar n-ai pui asupra ta? Scoate mancarea! Acum iti rod nasul! Ai ceva impotriva? Bag pula, tanti, io sunt bebelus, fac ce vreau io! Adica ca orice copil cum ar veni.

  Dimineata, cum ies din dormitor (sunt o denaturata si las pisica sa doarma unde vrea ea dar nu in dormitoarele noastre) da navala printre picioarele mele si se urca direct pe curu' lu' Marse care doarme adanc. Pe la 7 cand ma scol eu, el doarme de vreo trei ore, asa ca nu prea simte de fiecare data acel unkilsaptesute care ii tzopaie pe corpul fizic. Se duce gramada pe el, apoi se apropie de moaca lui, ii da cu coada pe la nas. Daca il vede ca e mort, cum era azi dimineata de n-a simtit nimic, se intoarce si se duce cu nasul fix pe nasul lui. De obicei asta il trezeste pentru ca nevasta-sa si fii-sa n-au nasul asa de ud. Sau daca sunt atat de racite incat sa-l aibe, evita sa si-l propteasca de nasul lui, asa ca udatura asta e ceva nou in viata lui. Azi dimineata era asa de adormit incat nici pe asta n-a simtit-o. Pisoaica s-a intors catre mine cu o moaca "auzi, fa, asta ie mort? ce-are? ie defect?"

  Si cand a fost el racit rau acu' vreo saptamana, la fel facea. De cate ori tusea sau stranuta sau sforaia el, se speria asta ca toanta si apoi se uita la mine. "Fa, ce-are? Asta latra? Tre' sa fugim?" Faptul ca se sperie asa a ajutat-o pe Mara sa-si controleze aprig pornirile adolescentine. Alea cu urlatul. Cand a vazut ce tare se sperie pisicaaaaaa............ Scopul meu a fost indeplinit! Macar pentru o perioada. 

  Dincolo de gluma, i-a facut tare bine pisicuta asta. Serios ca n-a mai tipat asa mult, nu s-a mai frustrat asa tare, n-a mai stat la fel de mult cu ochii prin laptop. A stat si a studiat pisica de pe 19 octombrie incoace. Se mai lupta ea cu mine care ii explic de ce trebuie sa faca anumite lucruri, gen sa nu o sperie, sa una, sa alta... Ea e responsabila de felul ei, a luat chiar si cacatul din litiera, a invatat cum sa o ingrijeasca, a cautat informatii despre multe lucruri legate de pisici. Dar nu intelege ea prea bine ca asta e o pisica mica. Gen bebelus. Ca are nevoie de somn si ca daca doarme nu tre' sa o tot scoli tu sa o zmotocesti. Nu e o papusa! :))))

  A vazut si cum face pisica cand se spanzura de jaluzea de un crac si nu mai poate sa plece, s-a speriat si ea de nu stiam pe care s-o mai resuscitez mai repede :)))) A vazut ce inseamna un animal. Pe care nu-l poti convinge cu vorba buna, oricat ai vorbi tu cu el. Pentru ca na, ala nu pricepe. Si tot ce vrea el face. E teribil de ofticata uneori pentru ca pisica trage la mine in brate cand vrea ea sa se linisteasca. Pentru ca pisica mica numita Mara inca nu intelege ca daca esti agitat si incerci sa pupi animala cand ea vrea sa doarma... pisica aia animal se duce la umanoidul care pare cel mai stabil, prezent si calm. Ala care face mancarea sa apara si are tot felul de puteri d-astea magice :)))

  Dupa ce am cercetat tot ce contine mancarea "pentru pisici", in special acele "boabe" absolut sinistre si am vazut ca in epoca asta omenirea a decis sa hraneasca pisica carnivora cu, atentie! cereale... i-am facut eu mancare din carne cu suplimente speciale. Si i-am gasit alternativ si mancare umeda pentru pisici facuta de niste oameni suedezi care au decis sa puna 90 la suta carne in mancarea aia. In loc de 4 la suta. Nu stiam aproape NIMIC despre pisici cand am luat pisica insa stiam un lucru sigur: astea-s carnivore, nene. Deci nu, nu cereale. Nu mazare. Nu soia. Nu "diverse zaharuri si uleiuri" asa cum scrie pe mai toate mancarurile pentru pisici. Am citit cateva lucruri inainte sa o iau si apoi am continuat. Nici cand am nascut n-am cautat atatea informatii pentru ca despre puii de om aveam oarece habar despre ce tre' sa le fac si sa le ofer :) 

  Mda, am fost destul de ocupata, rade lumea de mine pentru ca ma agit sa fac toate astea cand o planeta intreaga ofera "boabe la discretie" pisicilor. Ce sa fac, eu mereu am fost pe invers. Nici zahar n-am oferit copilului apoape deloc si nu o fac nici azi decat cu rare ocazii. Nici desene nu i-am dat pana la 5 ani. Nici electronice pana la 7. Pare sa fie ok. Asa si pisica. S-a dezvoltat foarte bine, e in grafice, adora mancarea facuta din pui, gelatine si suplimente speciale, speram sa fie cat mai sanatoasa si dupa ce o vom castra si ii vom pune chip va merge linistita si afara sa se plimbe prin gradina noastra si a vecinilor. Pentru ca in tara asta avem posibilitatea sa crestem pisici (oarecum) fericite. Si fericirea lor e afara. Ciuleste toate urechile cand aude pasari, a iesit de cateva ori in gradina si n-a stiut saraca pe unde sa se ascunda mai repede, venita doar din casa. Dar in acelasi timp i s-au ascutit toate simturile. De cate ori deschidem un geam e calare pe el, asculta tot, freamata, respira adanc si repede, face sunete de lupta la fiecare zgomot de pasare pe care o aude. E fascinant sa o urmaresti.

  Mi-e mila rau de animalele astea crescute in casa. Le castram, le de-sexualizam total, le inchidem in case, le hranim cu cereale si apoi ne uitam la ele siderati pentru ca ele inca sunt atasate de noi dupa toate astea :))))). Pentru ca le hranim si le adapostim. Profitam de ele si ne satisfacem noi nevoia de iubire. Pisicile ne accepta cu toate prostiile astea. Cu greu, dar ne accepta :)

Bucurie la patrat. Mara si Joy

Mhm, o sa dorm aici

I-am facut cuib intr-un raft, se pare ca si Marei

bine ca ai venit ca mi-era somn!

imi place de voi dar vreau sa evadez!

Ce proști sunt englezii!

  Disclaimer d-ala: postarile exprima opinii personale. Cui nu-i convine poate schimba site-ul. X sus dreapta! Multumesc.

  Ca aud asta des din gura celor mai tzaranoi romani (genul care nu stiu sa lege doua vorbe corecte in romana) care au ajuns pe aici si au impresia ca ei sunt mai destepti decat oricine e una, insa ca o aud si din gura unora de la care as avea pretentii... e alta. 

  Da, domnule, englezii sunt prosti. Ei nu stiu sa "se descurce", sa fure si sa dea din coate. Care fura e low-life-ul societatii si e urmarit de politie. Sunt prosti. Nu fura birotice de pe la birouri, nu pleaca cu motorina in san de pe la camioane. Niste prosti. Si mai mult, sunt asa de prosti incat iti dau buna ziua si daca nu te cunosc, iti multumesc si te roaga frumos chestii ca si cand ar fi pe tarla la ma-sa, jur! Niste ipocriti! Asa mi-a zis mie o doamna (intelectuala de la Cluj dealtfel) cand m-am mutat aici. Ca englezii zambesc pentru ca-s ipocriti. Ca nu sunt sinceri cand sunt politicosi. La vremea aia, plina de uimire, incercam sa ii explic vitei ca politetea nu e ceva cu care ne nastem. Deloc! Politetea prin definitie e o ipocrizie. Nu-i iubesti real pe toti aia cu care esti politicos. E o norma a societatii si atat. Intre timp, trei ani si jumatate mai tarziu, nici nu imi mai bat capul...

  Astia sunt asa de prosti incat opresc la semafor! Serios! Si daca esti pieton opresc tot timpul si daca nu e semafor. Opresc asa ca prostii, sa treaca cate un pieton ratacit. De exemplu un copil care alege sa treaca strada aiurea. Se opresc, prostii. Se opresc sa lase copilul sa treaca, nu-si pun ambitia cu copilul. Se opresc. Profesorii si insotitorii de grupuri de copii, daca nu au la dispozitie trecere, pot opri traficul. Le faci semn, te vad cu legitimatia la gat si cu grupul de copii si prostii naibii se opresc ca sa trecem noi cu puii astia mici incolonati. Niste prosti, va zic! Nu stiu ce-o fi in capul lor...

  Nu pot sa va descriu de cate ori am auzit asta. Si peioratii la adresa "englezoilor"... pentru ca vezi mata, romanul e foarte destept. El stie sa peioreze orice cuvant. Acest "englezoi" este rostit cu atata scarba si condescendenta incat te-ai gandi ca la capatul limbii care arunca astea e cel putin un neurochirurg de talie mondiala. Cand colo... tzaranoi retardati care n-au pic de idee despre nimic. Si care nu respecta natia care i-a primit cu bratele deschise pana la urma, si care le-a oferit un viitor lor si copiilor lor.

  Da bai, englezii astia sunt asa de prosti incat profesorii stiu psihologie de ultima ora si sunt trainuiti si para trainuiti in de toate. Niste idioti, va zic. Profesorul de scoala primara stie sa ia in brate copilul cu febra si sa il tina la piept si sa il mangaie. Sa ii vorbeasca incet si calm si sa il asigure ca a sunat-o pe mama si ea vine repede sa-l duca acasa. Niste prosti. Chiar azi am fost in clasa cu o proasta d-asta, io i-am zis, da' lasa-l fa, da-i doo palme ca-si revine el ca catzaua din ciomege, ce atata rasfatz si cacat? Arde-l ca se preface, n-are nici o febra! Pruasto! (Bine, asta faceam daca eram romanca, se pare ca eu nu prea sunt, eu am lacrimat nitel si mi-am zis din nou in gand "nu imi vine sa cred cat de misto sunt oamenii prostii astia)

  Prostii astia, mai precis multi dintre ei, se dau peste cap pentru copiii nesimtitilor romanilor care vin aici cu nasul pe sus si au doar pretentii in timp ce ei nici limba nu vor sa o invete... se dau peste cap dincolo de puteri sa ii ajute pe cei mici sa progreseze. Multi din ei, prostii astia, stau seara dupa program, sa caute informatii si materiale in limba romana, dau cu google translate pana le vine rau si ma  iau pe mine in brate fizic si la propriu cand ajung in clasa. Prostii astia imi multumesc MIE ca ii ajut eu pe ei (culmea!) ca acel copil roman sa evolueze. Si eu sunt o proasta si le multumesc inapoi si ii laud cum ii prind.

  Prostii astia nu-s in stare de nimic. Ce daca economia lor merge, sistemul de sanatate, in ciuda intinderii majore, merge. Ce daca NHS a implinit anul asta 70 de ani de cand ofera servicii gratuite natiei si celor multe sute de mii de migranti din fiecare an. Cum? Nu mi-a dat antibiotic cand m-am dus cu copilul racit la medic? Niste prosti! Cum adica? Fara sa inhaleze dexametazona la toate orele? Cum? Fara o reteta de trei metri? Tratam raceala cu paracetamol? Prostii astia! Romanii care nu inteleg chestii spun ca sistemul iti ofera doar paracetamol pentru orice. Da, pentru orice raceala, durere de cap, spate, articulatii, febra. In rest, iti ofera ce iti trebuie si asta va zice om cu reteta continua pentru medicamente anti psoriazis si anti tensiune. Om care a ajuns si la urgente anul asta si a vazut ce inseamna urgete. Urgentele reale sau cu potential de amenintare de viata se rezolva imediat. Urgentele din capul unora se rezolva nitel mai tarziu, cand e loc. Pentru ca nu e loc. Prostii astia de englezi fac tot ce pot. Si, ca in orice sistem medical, exista si erori. Exista si malpraxis. Exista. Stiti ce nu exista la prostii astia? Hexi Pharma! Colectivi. Banicioi care sa zica ca avem ca in Germania... astia-s prosti, mah, va zic! Astia n-au d-astea! E saraki.

  Prostii astia, nu au domnule nici macar leustean! Dar inteligentii de romani nu stiu ca el creste din seminte. Nu au nici varza murata "calumea". Dar inteligentii de romani nu-si pun singuri varza la murat. Nu au nici macar patrunjel cum trebuie... si inteligentii de romani se duc la magazinul romanesc unde un roman ii minte ca acele buchete de patrunjel proaspat e adus din Romania. Ca si cand el are avion particular si l-a zburat in dimineata asta de acolo. Nu ca si cand daca pui patrunjel in masina sau in avion la cala si il aduci de acolo aici ala nu moare imediat. Nooooo, asa sunt de inteligenti romanasii nostri astia verzi in care tremura domle patriotismul. Le vinde un roman marfa englezeasca, ei o iau, se duc acasa si suspina ca "asa buna nu iegzista pa Anglea"! 

  Cand ii intrebi de ce nu se duc inapoi in Romania LOR, iti raspund ca ei au venit sa faca bani. Bre, asta se numeste ca esti curva. Daca stai unde e urat pentru bani... esti cam curva si as zice sa cam taci, ca numita curva nu-si permite domle sa critice clientu'! Serios. Isi ia o zmetie peste ochi de nu se vede si nu mai pupa nici banii. E? Astia-s curve evoluate. Se fut in sila, iau banii si dupa aia striga dupa Ion ca a avut pula mica! Si ca ie prost oricum. Si n-are nici leustean! Sau eugenii! Sau macar pufuletzi!

  Stai sa vezi, vine Craciunul, zboara toti ca potarnichile impuscate la Romanica. Sa vina cu juma' de porc la Wizz la cala inapoi, ca nu ie bun porcuuuu' pa Angleaaa, si oricum englezoii e naspa... si pizda asta de vreme... Si pana la urma nici Craciunul nu e prea misto aici, de Revelion nu se intampla mare lucru, ce cacat sa faci aici? Nici sarmale n-ai... Cand pleaca, au grija sa incalce legea si sa ia copiii in timpul scolii, ca e biletul mai ieftin. Si suna la scoala si mint. Am auzit cele mai ireale chestii in ultimul an jumate. De toate! De la "a murit bunica" ca apoi bunica sa aduca plodul la scoala la "ne ducem cu copilul in Ro ca i-a expirat pasaportul"... pai si cum plm il scoateti din tara fara? A, poate cu titlu de calatorie de la consulat unde stai la coada patru ore cu programarea in mana... dar nu imi spune ca te-a apucat pasaportul ala fix cu o saptamana inainte de Craciun, Paste, vacanta de vara... 

  Bai, stiti ceva? Eu zic ca in viata tre' sa mai ai si bun simt asa. Macar cateodata. Macar nitel. Macar cand esti musafir. Adica atunci cand esti musafir, sa nu te caci in mijlocul sufrageriei, sa iei cacatul si sa arunci cu el dupa gazde in timp ce tzopai cu picioarele pe canapea. 

  Macar atat.