Ne miram?

  Ieri pe scaunul dentistului, cu trapa cascata am vazut titlul despre un avion medical cazut. Am facut "aaa" si Cristina a crezut ca ma doare. I-am aratat cu dejtu' stirea. Atunci picase, era ora 4. Dupa aventurile ajunsului acasa descrise ieri... am mai urmarit un pic si am inchis. Noaptea am aflat ca a murit Iovan si mi s-a rupt sufletul. Imi placea de el pentru ca era un om coerent si inteligent. Am mare, mare respect pentru piloti si echipajele aeronavelor. Tre' sa fii tare de inima sa faci meseria asta. Tre' sa ai mult curaj. 

  Cand am mers prima data cu avionul mi-a fost rau de tot. Am un soi de rau de presiune, la altitudini mari imi e rau, un soi dubios de rau ca si cand cutia craniana imi apasa creierul. Cand avionul coboara imi revin. Atunci ma gandeam ca corpul imi spune ca e anormal sa zbori. Ceea ce si e. E total aberant pentru om sa zboare. Deci cine alege meseria asta are nervii foarte tari. 

  In Romania anului 2014 a durat 6-7 ore sa fie gasit un avion in munti. E mult? Da, pentru cei care au picat a fost mult. Dar pentru tara in care traim e mult? Pai eu am stat cu om de 89 de ani la Spitalul Judetean Ploiesti timp de 6 ore la usa Urgentelor. Om cu atac cerebral "in desfasurare" cum ar veni. Singurul lucru care a salvat-o a fost ca n-am transportat-o imediat ce l-a facut. Am asteptat multe ore si situatia era stabila. Pentru ca am stat sase ore la usa urgentelor cu ea stand in fund pe scaun si neprimind ingrijiri. 6 ore sunt multe pentru multe lucruri. Enorm de mult. Ma mir? Nu. Nu mai am abilitatea de a ma mira de nimic din ce se intampla in aceasta tara. M-am mirat ieri ca DOAR in 6 ore s-au dus sa ii ajute. Pe cuvant!

  Ca azi sa citesc comunicatul de presa al Politiei Romane in care ni se spune ca un aparat de nu stiu cate milioane de euro cu care se putea localiza avionul... nu a fost folosit pentru ca un militian cu cascheta a decis sa ia "legea" in litera ei nu in spiritul ei. Adica da-i dracu' de prosti care cauta prin munti! Sa ii trimitem la 14 kilometri mai incolo... ca noi suntem inteligenti. I-au cautat salvamontii, offroaderii, smurdu'...doar ca in alta parte. S-a dus nea' paduraru' si i-a gasit. Pe jos, cu picioarele. Nimeni nu s-a organizat cum trebuie, nimic n-a fost cum ar trebui sa fie. Ascultand azi declaratia medicului scapat de acolo mi-au dat lacrimile. El nu stia ce s-a tocat in presa. El a zis ca mine, "bine c-au venit sa ne ia de acolo". Ma uitam la el si ma intrebam in continuu oare cand o sa poata el sa uite, cand o sa poata sa mai doarma, sa mai respire si sa mai traiasca. Cum o sa ii fie viata de acum inainte? Sper ca buna, oamenii care zboara in conserve ca sa ia organe si sa salveze oameni merita lucruri bune. 

  Dupa ziua de azi si ce am aflat... imi iau o trusa maaaaare d-aia de mega pericol. Cu mancare uscata, cu lumini, cu draci, cu laci. Ca daca vine un cutremur mai voios si astept io IGSU sa vina sa ma scoata d-acilea dintre betoane s-ar putea sa astept degeaba. Nu de alta, da' in Ploiesti prea multi padurari n-avem. Cred ca ar trebui sa punem mana de la mana sa luam barem unu' sau doi ca sa ne gaseasca autoritatile in caz de calamitate sau catastrofa. Padurarul a fost intrebat cum de i-a gasit. A raspuns calm "aaa, apai m-o dus Dumnezo si Maica Domnului la iei". Pai sigur ca Dumnezo. STS-ul era un pic ocupat. Se tinea de oo si se intreba care o fi legea sau aparatul care trebuie folosit. Si unde l-om fi pus? 

  "Ia cauta ma, vezi acolo, dupa teancu' ala de dosare de "ascultati", ia vezi unde am pus magaria aia, sa vedem ca cica a picat o conserva d-aia prin padure! I-am localizat deja, sunt in Romania, prin Carpati, ce vrei mai mult? Da' ete ca ne bat astia la cap sa le zicem unde. Noi le-am zis...p-acolo prin muntele ala, nu stiu ce-or mai vrea, da-i dracu' de prosti". 

  Ne mai miram? Ne miram ca e un avion bun undeva intr-un hangar ca n-are o piesa? Pe ala stiu sigur ca l-am platit personal pentru ca mi-am dat cei 2 la suta la SMURD :) A nu se intelege gresit, nu are SMURD nicio vina. Eu am cumnat care lucreaza la SMURD. A fost pompier si a "avansat" ca paramedic. Poate dupa ce ii iau un interviu o sa va povestesc ce inseamna ISU si SMURD in Romania. Cum fac ei din rahat bici si cum ei n-au voie nici sa puna o branula la pacient. Ei au voie sa le tina o lumanare la cap eventual. Si sa puna arpacasul la umflat in vederea colivei! 

O zi in care n-am murit

  Sunt multe d-astea. Zile in care cumva nu mori. Scapi ca prin urechile acului, razi si mergi mai departe. Eu una am tot felul de aventuri d-astea. Mi-a picat un geam pe mine pe strada nu mai departe de acu' un an jumate. Cand aveam vreo 12 ani a picat un geam pe mine pe cand stateam la o coada sa iau foi de placinta de la un laborator. Era iarna si geamul s-a ingreunat de zapada. Alta data un tzurtzure mi-a gaurit o caciula. Nu si capul. 

  Cand eram in facultate am sarit cu curu' pe capota unei masini pe trotuar, ca sa evit sa nu-mi rupa picioarele. In aceeasi zi am cazut pe scari in DOUA sedii ale facultatii. Jur. Pe doua scari. Evident as putea recunoaste ca papucii cu toc 15 pe care ii aveam in picioare ar fi putut sa fie de vina, da' eu nu recunosc nimic. La a doua tura de cazatura eram intr-o rochie roz, "de printesa" asa, lunga pana in pamant. M-am dus in cur pe un sir intreg de scari, la capat m-a prins un nene care ma intreba daca-s bine iar eu radeam isteric si el nu pricepea de ce. Ma rog...Tot in vara aia m-au intepat doua albine in aceeasi zi la 2 Mai. Adica in locul in care pana atunci nu vazusem vara nici o albina in viata mea. Oh, well, le-am cunoscut indeaproape pe doua surate care s-au ciocnit de mine in ziua aia. 

  De aia azi nu m-am mirat. Intai ca stomatoloaga mi-a gasit o mare porcarie sub o plomba antica din gaura numita gura. Si a umblat oleaca pe un canal mai pe viu asa. Ca iar n-am lasat-o sa imi faca anestezie, cred ca o sa o albesc pe femeiutza asta cu dorinta mea de "hai fara anestezie ca nu suport senzatia aia". Asa ca am stat ca la ruleta ruseasca o ora cu trapa cascata si am asteptat sa vedem cand loveste nervul. Noroc ca nervul murise de plictiseala si nu pot sa zic ca m-a durut... prea tare. 

  Am plecat de acolo linistita. Scapasem. Strada pe care e cabinetul e una de la capatul orasului. Mica si cu case, poti jura ca esti undeva la tara. Trotuarul n-are un metru latime in multe locuri. In altele are. Mergeam eu asa frumos pe partea pe care masinile imi veneau din fata. La un moment dat vad doua masini, una incearca sa treaca de cea din fata, loveste cu roata intr-o groapa, incepe si se duce aiurea stanga-dreapta, il vad intr-o fractiune de secunda pe soferul masinii din fata cum realizeaza ca ala o sa dea peste el, il vad cum se ingrozeste si trage de volan uitandu-se ba spre mine ba spre alalaltu' care se cocotza voios pe el. Ceea ce au si facut. Respectiv ala s-a cocotat si i-a pocnit astuia un colt, asta a tras de volan ca disperatu' uitand sa mai puna si frana si venind unde? unde? Pai peste mine pe trotuarul pe care eram eu, curul meu cel  mare si gardul. Caci cam atat incapea pe frumosul trotuar. 

  E bine ca eram singura, n-aveam copilul cu mine, am sarit si m-am ferit in asa fel incat pe haina mea s-a sters niste jeg de pe masina domnului. Deci cam asa. Ala disperat a oprit masina la rasul gardului, s-a dat jos convins fiind ca m-a pocnit. Nimeni nu intelegea nimic, ne uitam toti trei unii la altii ca prostii. Totul durase o fractiune de secunda, am sarit neneeeeeeeeeeeeeee, oaiiiiiiiiiii.... Deci cum am putut sa sar! Daca nu saream eram muci pe gard la ora asta ma racaiau cu cutitasu' de pe tzambre. 

  I-am lasat certandu-se pe conceptul "tu esti prost, ba tu esti prost, ba nu, era o groapa" Si am plecat cu genunchii extrem de relaxati mai departe. Relaxare mare de tot. Batzaiam de parca eram o papusa de teatru manuita de un nene cu Parkinson. Imi venea sa rad si sa plang, ma tot gandeam bine ca n-a fost Mara cu mine, daca n-o trageam repede... aoailicaaa...

  Intru la un supermarket, iau niste branza, unt, prostii. Ies, chem un taxi. Vine un nene cu aspect de aurolac scapat din gara... ma sui...La radio o melodie ceva semi-pornografic cu "toata noapteaaaa, pana dimineataaaa". Era o chestie oarecum explicita. Omu' incepe sa cante, sa tot cante, sa bata darabana pe volan. Mai ia doo curbe si face "Da ce frumoasa esti". Eu, absolut trepanata zic "Poftim?". Mama si atata i-a trebuit. A inceput omu' sa debiteze lucruri. Despre mine, anumite parti ale anatomiei mele si niste lucruri pe care le-ar face el. Ma uit pe geam zic hai sa ajungem in centru ca nu pot sa sar din mers, prinde sigur stopul din intersectie, ma dau jos si-mi bag picioarele nu-i dau nici un ban. Omu' hotarat pe treaba ba canta ba imi explica ce mi-ar face el mie. Iau telefonul din buzunar sa fiu pregatita la o adica. Ajunge la intersectie, multe benzi, multe masini, intuneric, lumini...

  Zic pana mea, n-a dat ala peste mine... poate dau astialaltii. Deschid usa, ma dau jos calm fara sa ii dau vreun ban, il las vorbind in pixda ma-sii singur, ii fac semn soferului care venea pe banda cealalta sa stea mai incet, ii arat taxiul si ii arat semnul ala de "nebun la cap". Domne' omu' a inteles! Era un tip mai tinerel si a priceput, a pus frana, am scapat cu viata, am fugit pe trotuar. M-am dus si am luat troleul restul drumului. Eram perfect pregatita sa puna vreunu' vreo bomba, sa vina vreun putzopalmist cu ea scoasa sau sa ne ia soferul la bataie. Sau ceva. 

  Am ajuns acasa. Am ras. In unele zile nu murim. Si atunci radem. 

Plasticul e frumos

  Cineva a decis mai demult ca bagatul de plastic in femei e ceva dezirabil. De marea spaima a imbatranirii gravitationale unele femei aleg plasticul. N-am sa inteleg niciodata refuzul de a imbatrani. E ca si cand ai incerca sa refuzi sa respiri. Sigur, e dezirabil sa imbatranesti "frumos" adica sa nu arati de 90 de ani la 40. Pentru mine una ar fi si mai dezirabil sa fiu sanatoasa. Si la 40 si la 90. 

  Sa-mi var niste plastic prin anumite parti ale corpului, sa le tai, ajustez, umplu cu grasime, ser fiziologic sau alte substante.... nu prea. Ma uit cateodata la Bianca Dragusanu, vedeta Romaniei. Pentru ca stirile o contin din plin zilele astea am avut oroarea sa o vad filmata din prim-plan. Oaiiii! Oare cum a zis ala care a dus-o la operatia estetica? Ca n-a zis ea, asta mi-e clar, fetita e experimentul unei minti bolnave, nu stiu exact cine dar a fost un barbat care si-a zis "oare pot sa fac din fatuca asta o femeie de plastic?". Si a reusit. Cum o fi facut el comanda la doctorul ala?

  "Dom' doctor, vezi mata buzele astea? Domnle, m-am gandit io asa, poti sa le muti pe frunte? Mai sus acilea, sa se vada mai bine! Aaaasa, acolo, intre nas si ochi. Auzi, da' vezi matale tzatzele astea? Nene, as vrea sa-i faci unele mari. Nuuu, nu mari pentru corpul ei mic, mari pentru un camion! Daca ar fi un camion, sa fie unu' cu tzatze mari!" 

  Pana la un punct pot sa pricep o femeie care n-are deloc si se duce sa-si puna niste implanturi care sa o duca de la stadiul de ciupituri de tzantzar la stadiul de cupa A sau cel mult B. Pentru ca daca ea nu are de la natura inseamna ca e mica cu totul si ca ceva foarte mare pe corpul ei foarte mic o sa arate... gresit. Nu pot sa pricep faza cu buzele facute sa arate ca un cur de maimutza inflamat. Daca sanii ii tinem oarecum acoperiti si doar se poate banui plasticul din ei... cu buzele n-ai nici o sansa. Se vede. Iar eu pana acum chiar n-am vazut buze hialuronate frumoase. Sau dragute. Sau care sa arate oarecum natural nu absolut ciudat. 

  Chestia cu ridurile... mna. Imbatranim. Pe unii ii deranjeaza mai mult, pe altii mai putin. Unii accepta natura asa cum e ea, altii nu. Cand li se umbla la riduri nu prea se vede, decat daca ala care umbla e prost rau si nu nimereste. Iar toxina aia botulinica se duce in timp, deci ai sanse sa nu ramai cu o moaca uimita pe vecie. Sa treci prin viata ca si cand nu pricepi nimic si esti mereu cu sprancenele sculate. 

  Poate cea mai funny chestie pe care am trait-o cu bunica-mea a fost dupa ce am adus-o sa stea cu noi prima data, la iesirea din spital. Avea 7 coaste rupte, o gaura in plaman, mergea prin casa usurel si odata o aud in hol tipand cat o tinea glasul: "AAAAAAAAAAAAAAAAAOOOOOOOLEEEEEEEEEEUUUUU!"

Dupa ce am albit si am sarit de jos de a uitat sangele sa sara odata cu mine si sa imi ajuga in creier...cand am ajuns in hol eram perfect pregatita sa o gasest lata pe podea. Cand colo, ea, in fata oglinzii: "ceeee urata sunt! HIDOASA! ce riduri am!!!" Eu ma tineam de tocul usii si ma uitam tampita la ea... zic la 87 de ani ai bagat de seama ca ai riduri? Ma rog, asta am intrebat-o dupa ce am tipat la ea si i-am zis ca daca mai face asa vreodata din cauza de riduri s-ar putea sa ia bataie :))))

  Ea zicea ca e "oribila" si cand avea 60 de ani, si probabil ca si la 40. Pentru ca unele doamne nu pot trece peste momentul in care frumusetea aia initiala, cea de la 20 de ani... se duce. Si pe vremuri nu prea aveai ce-i face. Bunica-mea intamplator e chiar o batranica frumoasa. Adica e frumoasa pentru o batranica nu pentru o fata de 20 de ani. De ce sa comparam mere cu pere? 

   Mereu am avut grija sa nu se simta "urata" tocmai pentru ca de cand o stiu se vaita ca e "oribila". Cand aveam vreo 7 ani cred, i-am smuls prima data cu penseta fire din barba care incepea sa ii creasca. A fost foarte incantata asa ca obiceiul asta dureaza pana in ziua de azi. La inceput ma punea sa ii smulg firele albe din sprancene pana intr-o zi cand am inceput sa radem amandoua (tot in copilaria mea era asta) cum ca daca mai smulgem mult nu mai ramanem cu nimic. Parul alb devenise majoritar :)))) Atunci a ras ca "putem sa le smulgem p-alea negre de acu' ca sa ramana uniform macar!". 

  M-a chemat odata la televizor la ea in camera sa ma intrebe "auzi, ce si-a facut, draga asta la tzatzele alea? sunt ale ei sau sunt d-alea?" Era una la care se vedea plasticul prin piele cumva, genul ala de silicon care pleaca de langa corp la 90 de grade de ai impresia ca acu-acu o sa ii zboare in sus tzatzele si n-o sa le mai poata prinde ca pe baloanele cu heliu! Am ras sa lesin, zic da, sunt "d-alea". A zis ca se gandea ea ca parca "arata aiurea". Chestia e ca eu cred ca daca ea era azi la un 40 de ani ar fi strans toti banii sa isi puna tzatze, buze, sa isi dea gusa si ridurile jos :))))) Dar cred ca nu s-ar fi indurat de bani ca-s multi si ea e zgarcita :))))

  Eu zic sa fim mandre si fericite cu ce avem in momentul respectiv al locului din viata. La 20 de ani sa ne fluturam cu mandrie tzatzele tari si coapsele frumoase, la 30 sa fluturam ce a mai ramas, la fel si la 40. La 50 sa nu zicem ca suntem "batrane" sau "urate" pentru ca s-ar putea ca viata sa isi rada de noi si sa mai traim alti 40 de ani! 

Ineficienta perfecta. Perfectiunea ineficientei. Sisteme.

  Asistenta scolii. Din punctul meu de vedere ar trebui sa existe. Si sa fie desteapta si instruita foarte bine pentru masuri de prim ajutor. Mai ales intr-o scoala cu clase primare, cu copii mici si zvapaiati care au multe idei degraba aducatoare de pericole. 

  La gradinita de stat pe care am frecventat-o nu exista deloc. La scoala pe care o frecventam exista, ma rog e mult spus ca exista pentru ca exista doar lunea si joia cateva ore. Deci exista doar pentru a lua un salariu si a face niste hartii. Si din cand in cand vaccinurile. A, si mai are un scop, sa ne masoare si cantareasca copiii. De ce? Am intrebat si eu, din pura curiozitate. De ce? Nu numai ca nu a stiut nimeni scopul acestui demers, explicatia lui logica, utilitatea, dar persoanele pe care le-am intrebat au fost chiar uluite de indrazneala mea.

  De ce am intrebat? Pai pentru ca m-a intrebat si pe mine copilul pe care ele doresc sa-l masoare. Care copil, nefiind o oaie sau un obiect a vrut sa stie clar pentru ce trebuie sa o cantareasca doamna asistenta cand ea se cantareste acasa si stie ca are 17 kilograme. Si ca eu o masor si desi nu stie cati centimetri are exact stie ca eu stiu cati are si e perfect multumita cu asta. E vina mea, eu i-am zis mereu sa intrebe cand nu pricepe ceva :)))) Asa ca am intrebat si eu la randul meu de ce trebuie sa facem asta. 

  Copilul a vrut sa stie. Ea are o logica, nu face lucrurile "d-aia asa, ca asa a zis doamna aia". Ea vrea sa stie care e sensul. Asa ca m-a intrebat. Si m-a lasat masca pentru ca am realizat brusc tampenia sistemului. Am intrebat-o si eu pe doamna invatatoare, mai mult in gluma. Doamna a ramas si ea un pic pe ganduri apoi s-a gandit ca se cere asta "ca sa vedem cat cresc pana la clasa intai". Pai... auziti, nu va suparati, da' de ce va erodeaza grija? Adica nu e ca si cand voi, scoala, ati fi medicul de familie al copilului care ii urmareste evolutia. De ce te-ar interesa pe tine, scoala, cat creste fi-mea de acu' pana la anu'? De ce l-ar interesa pe statul roman asta? Si daca l-ar interesa, de ce nu ar zice sa mergem la medicul de familie care e cel mai in masura sa "masoare" ca sa treaca in fisa personala a copilului. Cea medicala. Fisa medicala e la medicul de familie, la scoala exista doar o copie dupa fisa de vaccinari. 

  Mister total. De fapt nu e un mister. Facem miscarile pentru ca suntem obiecte. Suntem oi. Noi nu gandim, ne-a zis Ceausescu acu' 50 de ani ca asa trebuie, asa facem. Ce daca acum exista sistem medical cu medici de familie. Nu conteaza. Pai asistenta aia ce sa faca si ea ca sa isi ia salariul? Ca vaccinari sunt odata la cativa ani. De prim ajutor nu se pune problema pentru ca nu e acolo in 80 la suta din timp. Retete nu prescrie. Cand e controlul de paduchi si gat rosu dupa vacante vine si un medic, nu-l face doar ea. Pentru ca, nu e asa, o asistenta n-ar putea depista paduchii. Trebuie un medic!

  M-am dus repede la prietenii de pe feisbuci, cei din alte tari, si i-am intrebat daca pe copiii lor ii masoara si cantareste cineva in scoli. Se pare ca nu. Se pare ca la altii lucrurile au un sens cand sunt facute, in special cele care-s facute pe banii sistemului. Adica ai nostri. Am stat si m-am gandit. Nu avem bani sa avem o asistenta in fiecare scoala, un cadru medical permanent care sa ajute copiii cu masuri de prim ajutor in caz de trauma. Romania nu are bani pentru asa ceva. Insa sunt bani sa fie platita o asistenta care merge la mai multe scoli intr-o saptamana si ia totusi un salariu anual ca sa... pai ca sa masoare copiii odata pe an, sa ii cantareasca si sa le traga vreo doua vaccinuri in 4 ani, sau ceva pe acolo. Si sa scrie niste hartii.

   Ineficienta sistemului e perfecta. Tinem un sistem dublu, nici o parte nu e eficienta. Copiii nu sunt evaluati de medicii lor de familie (adica nu te cheama la cabinet pentru cel putin un consult anual, daca se imbolnaveste si il duci poate il si masoara), asa cum ar trebui in mod teoretic, dar medicii scriu si ei anual in fisa acolo niste cifre despre inaltime si greutate. Apoi mergem la scoala unde un asistent care nu e acolo, nu are nici un rol medical real... ii cantareste, scrie niste hartii pe care nu stiu cui anume le transmite. Ele nu ajung in fisa medicala a copilului, fisa care locuieste la medicul de familie. :)))))) V-am incurcat? Neaaaa!

  Nici pe cei care fac legi si tin sisteme in functiune in tara asta nu-i incurca ineficienta si stupizenia. Fiecare isi vede de treaba cu constiinciozitate. Nimeni nu se intreaba "nene, ce caut eu aici si de ce?". Si uite asa, barca merge leganandu-se mai departe printr-o mare de stupizenie si intr-o ceata totala. Nimeni nu stie de ce, unul incarca, unul descarca, nimeni n-are bani, sistemele sunt bune, functioneaza perfect exact asa cum le-a lasat tovarasul inainte sa fie ucis. Kilograme si centimetri. De creier. Pentru organizatorii sistemelor!

Ai "dreptul" sa fumezi in locuri interzise. Si eu am dreptul sa te injur!

  Cum sa imi mai exprim sila fata de fumatori? Nici nu mai am cuvinte destule. Unii fumatori sunt nesimtiti prin definitie. Si plini de tupeu pe deasupra! Fumatorul n-a inteles ca fumul lui nu sta pe loc. Fumatorul e atat de inteligent incat n-a inteles asta nici acum, dupa ani intregi de fumat. El, fumatorul, nu stie. El e convins ca ce face el nu deranjeaza decat cel mult "copiii". 

  In seara asta m-am pomenit intr-un tren "personal" Bucuresti-Ploiesti. Trec peste faptul ca de cand CFR a schimbat platforma de internet infofer.ro acolo apar trenuri care NU exista in realitate, jur, e mai ceva ca la loto sa te duci la gara in Romania... e un fel de 6 din patrujnoo... M-am pomenit ca tre' sa vin cu un "personal", zis el si "Regio" mai nou. Mergem, ne suim. Nasii beau pe peron. Erau 3. I-am intrebat "asta e Ploiestiul" aratand spre tren la care unul foarte spiritual mi-a zis ca ala e Bucurestiul. Nu maica, trenu'! Trenu' asta e de Ploiesti? Aaaahaha! Am ras si eu la ei si urcandu-ma le-am strigat "sper ca nu vreti si bilet". Au ras si m-au informat in cor ca nu, nu vor. Din pacate pentru ei aveam bilet. 

  Ne suim, pleaca trenul cand isi aduce aminte, la vreo 3 minute dupa ora corecta... la prima statie un baiat, domn, specimen masculin la fo' 20 si un pic de anisori...se duce repede la usa, aprinde tigara, cand sa se dea  jos pe peron, culmea trenul pleaca. Ca nu e un tren de pe vremea lu Ceausescu. Are statii, da' omu' de la volan se mai uita si in oglinda, are statii de maxim 1 minut, daca nu vede omu' miscare, cum opreste asa porneste. Boul specie de vita, se suie inapoi cu tigara tocmai aprinsa, eu strig la el (era personal deci vagoane deschise) sa stinga, el trece pe langa mine, se duce intre vagoane si incepe sa fumeze ca si cand acolo era Tara lu' Alice... si nu-l vedea nimeni. Ma ridic, strig inca odata, stinge tigara, intra inapoi cu tot fumul dupa el, evident... "vai ca n-am stitut ca sta doar atat in statie". I-am zis cred ca n-ai stiut si ca in tren n-ai voie cu tigari. 

  Dupa niste vreme, la o alta statie, unul din nasii cei veseli a tinut usa deschisa dupa ce trenul a plecat. Nu stiu de ce, avea el treaba din mers. Usa are o alarma acustica. Cand am auzit ca tipa aia m-am uitat, n-am vazut ca era un "impiegat" si am strigat sa inchida usa. A zis ca stai ca am ceva de facut. Cand am vazut ca e de-al trenului i-am zis de ce am strigat, pentru ca sunt fumatori misto in tren care sunt in stare sa rupa si usile doar ca sa fumeze in tren. Nu vazusem ca e el. Dupa care am zis "sa fie ei ai dracu' daca ar respecta legea".  Si i-am spus cum a venit baiatu' sa fumeze intre vagoane. "Unde, aici?, acum? il rup!". Zic da, aici, mai devreme, da' nu stiu unde e. 

  Ei bine, cand sa coboram la Ploiesti si stateam la usa, vin "copilasii" din partea de sus a trenului sa coboare si ei si incepe unu' sa ma "admonesteze". Ca "ce duamna, m-ati injurat ca fumez". M-am uitat la el, mda, se putea sa fi fost el, habar n-aveam. Cu un accent puuuuternic moldovenesc incepe sa imi zica ca ce, cum sa zic urat de el. Ca el mi-a facut favoarea si a stins tigara cand a vazut ca am copil!

  Poftim? Say what? Oh, da, doamnelor si domnilor. Pustiul mi-a facut favoarea si a stins tigara cand el se afla intre vagoane si tragea la 2 metri de noi. :)))))))))))))))) Si ca cum mi-am permis sa zic urat. Pai zic ia zi, cum sa-ti mai zic? Ca esti nesimtit? Ca incalci legea? Ne dam jos aici la Ploiesti si chem si Politia? Ia zi, pasarica? Cum iti place? Evident nu era singur, mai erau cativa pe langa. Toti taceau. 

  Asta ma lua cand cu "dumniavuastra" cand cu "tu". Mi-a zis ca e "pacat de copilul tau ca vorbesti asa". Zic e pacat de ma-ta aia care te-a crescut nesimtit. Stai tu linistit ca copilul meu e ok, eu o pazesc de fum creat de boi ca tine. Si radeam. Si pana la urma si aia care erau cu el au inceput sa rada. El era in spumele marii si imi tot explica ce FAVOARE mi-a facut el mie ca el a stins tigara cand a vazut ca eu am copil!

  Iar eu intrebam, dement, ireal, obsesiv: "ai voie sa fumezi in tren? ai voie sa fumezi in tren? te lasa legea sa fumezi in tren? e voie sa fumezi in tren???". Era sa lesine de nervi! Eu era sa lesin de ras. Pentru ca pustiul asta e fix ca Dana Blandu. Un monument de tupeu jegos care incalca legea gasind orice alta scuza si orice "favoare" facuta aluia pe care SCUIPA in timp ce el incalca legea. Un nesimtit si nimic mai mult. Ar zice acum multi ca e o "exceptie". Ca si javra aia. Bai eu, traind in tara asta as zice ca nu e. Ca e o regula. Fumatorii din aceasta tara sunt nesimtiti. Ei mereu "iti fac o favoare" Si spagarii din aceasta tara au tupeu de borfas. 

  Copilul meu s-a dat jos din tren si mi-a zis "bravo mami ca i-ai zis, nu e asa ca NU E VOIE SA FUMEZE IN TREN? ca eu AM VAZUT SEMNUL ALA!!!". Atat! Nu-ti trebuie decat 6 ani ca sa stii sa interpretezi semnul anti-fumat. De aia e o poza, pentru ca e pentru prosti! 

  Pacat ca nu exista peste tot pe toti peretii si un semn anti-spaga! Un buzunar cu un plic in el intr-un cerc rosu si taiat! 

Fluturi

  Azi dupa ce am lasat-o pe Mara la scoala, pe jumatate infrigurata si pe jumatate adormita am pornit repede spre treaba. Cum mergeam pe mica straduta pe care e scoala, cu coada ochiului am vazut pe partea cealalta o masina din care a sarit brusc un tip. Saritura, felul in care s-a dat jos din masina, geaca si sapca din cap, precum si statura omului m-au facut sa tresar. Marius! 

  Evident nu era Marius care e in cu totul alta tara, dar eu am tresarit cu fluturi in stomac. M-am oprit pe loc, am inceput sa rad de una singura pe strada si m-am bucurat ca un copil ca inca mai am. Fluturi. Ca inca imi tresare inima la gandul ca il vad pe el. Ca inca pot sa primesc un val de adrenalina sub forma de fluturi si furnici cand un baiat cu o sapca sare dintr-o masina. Dupa 17 ani am aceeasi reactie uneori. 

  Anul asta facem 10 ani de casatorie. Cu fluturii de azi o sa organizez inca o "nunta". Asa ne-am promis acum 10 ani cand nunta facuta pentru altii nu ne-a facut decat sa ne enervam. Anul asta o sa fac cea mai frumoasa petrecere "de fluturi". Pentru 10 ani de fluturi inscrisi cu cerneala in certificatul de casatorie. Si pentru 17 ani de fluturi traiti prin inimi, capete si ochi. 

  Avem fluturi, oameni buni! Ceea ce va doresc si voua!

Ea cea alba

  Luni. Mosia Bunicilor i-a facut tort si petrecere asa cum face pentru fiecare dintre rezidenti.

  Cam atat. 

Avem vreun contract?

  Pe masura ce blogul asta creste si aduna mai multi cititori evident apar si mai multi nemultumiti. Care tin sa isi manifeste nemultumirea foarte apasat. Ma injura, imi spun cele mai ciudate chestii. Ieri am scris un post despre prostia inghesuitorilor la aghiazma. Despre cum pompierii din tara asta cara apa pentru BOR. Despre cum "credinciosii" plini de smerenie si sfintenie se calca in picioare. Pentru aghiazma, pentru peturi, pentru dopuri. 

  Bine, la fel de bine puteam scrie si despre panselute. Sau despre utilitatea cheii franceze in desfacerea tevilor. Intotdeauna cineva ma injura, orice as scrie. Nu ma supar, stiu ca-s multi nebuni pe lumea asta. Cei care ma injura inteleg ce sunt. Ce nu inteleg e soiul de oameni care imi scriu "vai, te citesc demult, imi placea de tine, da' acum vreau sa iti spun ca m-ai dezamagit, ce ai scris e nasol, pentru ca...bla bla."

  Oameni buni, avem vreun contract? Si eu v-am "dezamagit"? Ultima data cand am verificat nu ma plateati pentru ce scriu. Am vreo "datorie" la voi? Ca si asta mi s-a spus, ca "datoria mea fata de cititori...bla, bla". Aloooo, eu n-am nici o datorie. Intri aici, iti place, citesti. Auzi, da' atunci cand te amuzi si imi spui in comentariu ca te-am amuzat de multe ori dar acum sunt naspa... atunci cand te-am amuzat de ce nu mi-ai scris? De ce nu lasi si comentarii pozitive? Ca dealtfel stii sa imi spui ca sunt eu nemultumita de lucruri si de lume. Da' cand te-ai ras, de ce n-ai comentat? Sunt doar cateva persoane care comenteaza mereu si care zic si cand rad si cand nu rad. 

  Ma platesti, ca sa scriu ce vrei tu si cum vrei tu, cititorule? Ai impresia ca sunt obligata sa te public cand ma injuri? Ah si imi plac aia care scriu o porcarie si apoi "stiu ca n-o sa publici comentariul asta". Pai si atunci daca stii de ce il mai dai? Doar ca sa ma ranesti pe mine? Ai impresia ca daca eu ma "ofensam" de toti prostii care ma injura mai aveam blog la ora asta? Chiar crezi ca daca imi zici ca-s proasta, urata, tampita, vaca... chiar ai impresia ca o sa ma duc in baie si-o sa plang? Mwoohahahaa! Fraiere! Esti ca la clasa a treia si nici macar nu stii ca daca vreau te public si te injur. Si culmea e ca atunci cand am facut asta n-au mai continuat. N-au mai avut nimic de zis. 

  Bineinteles, ca orice om normal la cap ma intreb zilnic de ce ai intra sa citesti un om pe care nu il poti suferi si cu care nu esti de acord niciodata. Habar n-am. Nu pricep. Sau de ce au unii impresia ca m-ar interesa ca ei nu-s de acord cu ce zic eu. Ba imi si reproseaza asta! Vai, tu vrei numai oameni care zic ca tine. DA! Exact asta vreau! Ca nu-si face, manca-ti-as, nimeni blog ca sa se contrazica cu niste straini. Sa mor eu daca asa functioneaza ideea asta de blog! Deloc! Orice om normal la cap vrea sa auda ca de acolo, din neant, din necunoscut, ii raspund oameni CA EL. Oameni asemanatori in gandire si in simtire. Daca as fi masochista poate mi-as dori sa ma injure unii zilnic da' cum nu sunt... mna... Am sters postul de ieri pentru ca de aseara pana azi am primit numai injuraturi "crestinesti". Pentru ca, dupa cum bine stim, bautorii de aghiazma sunt buni la suflet si isi iarta aproapele :)))))))) Si pentru ca azi n-am chef de prosti. 

  Da, normal ca nu vom fi cu totii la fel. Ca sunt si momente in care cei mai apropiati oameni nu sunt de acord cu tine. Normal. Nu e vorba de contradictiile minore. (Pentru mine si credinta in Dumnezeu e o contradictie minora. Imi e irelevant daca un om de care imi place crede sau nu in Dumnezeu. Pentru ca un om nu se reduce la asta. Am prieteni credinciosi da' nu se duce niciunul sa se bata pe aghiazma.) Aici e vorba de altceva. E vorba de aia care intra, zic "vaco" si apoi "stiu ca n-o sa ma publici, tu vrei numa' pupatori in cur". Wooow, really??? 

  Inca ceva: doar pentru ca aici scriu de multe ori despre chestii care ma enerveaza nu inseamna, oameni buni ca eu sunt mereu nemultumita. Insa umorul vine din nervi de cele mai multe ori. Nervii vin din cacaturile care se intampla in tara asta sau pe care le fac oamenii. E simplu. Ce-ati vrea voi, haterilor, sa scriu? "M-am trezit, m-am spalat pe dinti, am mancat, am dus copilul la scoala". Probabil si atunci ar fi ceva gresit. Dar, revin, puteti sa nu mai cititi. Ba chiar va rog sa nu mai cititi. Din pacate n-am cum sa fac sa nu mai puteti sa ma cititi, daca as putea, as face-o. Din bunatate, ca sa nu va mai enervez mereu asa, ca uite imi pare rau.... Regret profund ca nu ma ridic la inaltimea asteptarilor voastre, ca vorba aia voi ma platiti pe mine iar eu nu-mi fac treaba cum trebuie!!! Sa-mi fie rusine zic! Ah, stai, nu-mi e. Pentru ca n-avem nici un contract. Sus in dreapta e un X. Folositi-l cu incredere!

Circul

  Tin minte cand m-a dus mama la circ atunci cand eram mica. Cred ca a facut-o pentru ca la vremea aia situatiile de distractie pentru copil erau atat de putine incat, wtf, sa mergem la Circ daca tot a venit in oras. Tin minte cum mi-a zis cu jumatate de gura ca i se pare trist ca oamenii aia chinuie animale. Mai tin minte perfect cum n-am inteles deloc ce vroia sa zica. Intai pentru ca acolo era urat, noapte, mirosea groaznic iar eu nu ma puteam concentra la ce zice mama pentru ca mi se parea ca bancutele alea mici pe care stam o sa se prabuseasca sub noi. N-am idee cati ani aveam, probabil eram prin primele clase. Apoi pentru ca nu mai fusesem la Circ si nu intelegeam ce vrea sa zica.

  Dupa care au inceput sa intre cu numerele. M-au fascinat dansurile si acrobatiile, i-am detestat pe clovni pentru ca trageau de oamenii din sala iar pentru mine asta era chiar si atunci o agresiune. In ziua de azi nici nu imi imaginez ce-as face daca ar veni unu' sa ma traga de par sau de nas in timpul vreunui spectacol :D 

  Apoi am inteles ce a vrut mama sa zica. Intr-adevar, era trist. Erau catelusi imbracati in haine exact ca pechinezul doamnei in varsta cu par mov de la noi de pe scara (doamna avea par mov, pechinezu' doar plovras mov). Si de ala mi-era mila rau. Ulterior ne-au dus cu scoala la Bucuresti la circ, acolo am putut urmrai lei si pantere chinuite. Nu-s facute sa fie animale de companie iar momentele in care au halit circari nu-s putine. Dude, ala e facut sa haleasca carne si tu ii arati domnisoare cu nurii dezgoliti si copanele la vedere? Pai asta e crima contra animalului! :))) E tortura!

  Nu-i inteleg nici pe cei care cresc vietati la bloc (in afara de pesti carora un acvariu profesionist le ofera o viata decenta as zice eu), n-am sa pricep niciodata de ce e ok sa iei un animal, sa-l castrezi, sa-l tii in casa, sa-i razi orice urma din fiinta naturala din el... ca sa simti tu ca te iubeste cineva. El saracu' te iubeste da' parca ar iubi mai mult natura cu porumbeii ei vii pe care sa-i alerge. Sa-l hranesti cu chestii tari, procesate si sa crezi ca el e fericit si are o viata frumoasa. Mi-as lua animale la curte. Pe unele le-as manca cu placere, ca asta e rostul lor pana la urma. Omul si-a domesticit un caine ca sa aibe cine sa-i pazeasca oile pe care si le luase prima data ca sa le haleasca! Pe cele pe care romanii nu le mananca, cum ar fi pisicile sau cainii le-as lasa sa alerge prin curte si sa traiasca afara, sa vaneze vrabii sau soareci, sa fie totusi cumva mai aproape de firea lor. Asta mi se pare dragoste de animale, nu sa le bagi la bloc si sa le castrezi. Dar asta e doar opinia mea. 

  Din fericire Mara n-a vrut la circ pana acum. A vazut un cort de circ si a decis ca ea nu doreste sa intre acolo. Eu m-am bucurat. Daca o sa vrea vreodata o sa o duc. Dar o sa ii spun ca nu e corect ce fac oamenii aia cu animalele alea pentru "distractia" publicului. Eu cred ca daca poneii aia ar fi intrebati daca vor pe un camp sa pasca sau daca vor sa le puna cineva porcarii in cap si sa se invarta ca disperatii in cerc... s-ar cere la camp. Nu pot sa cred ca un animal cu blana pe care il imbraci in plovaras se simte confortabil. Si nici ca un leu apreciaza cand iti bagi capul la el in gura. Eu asa cred. 

Inca un an

  S-a mai dus unul. A fost bun. A fost si cu cele mai grele momente din viata mea de pana acum. Dar a fost bun pentru ca pana la urma totul s-a terminat cu bine. Mi-e teama ca mi-a adus niste probleme de sanatate din cauza de stres si de alte chestii... dar asta om afla in 2014 mai clar. 

  Am fost sanatosi, mai ales Mara care a reusit sa treaca cu bine peste raceli si chestii minore. E mare lucru sa fie copilul sanatos. Noi astialaltii mai vedem, ea sa fie bine ca restul le-om rezolva. 

  Un an plin de prieteni, din cei adevarati, de oameni draguti care au venit la noi la 2 Mai si care nu mai vroiau sa plece. Un an plin de rasete, am ras mult, chiar si in cele mai urate si mai grele momente am ras. Am ras si in timp ce plangeam si in timp ce simteam ca o sa imi crape ceva de nervi... am tot ras. Am ras cu prietenii, am stat la povesti, ne-am holbat la puii care ne cresc si ne-am  minunat cu glas tare despre cat sunt de frumosi si destepti. Asa au facut si ciorile dealtfel :))))

  Am scris destul de mult anul asta, s-a adunat lume multa pe aici, ma bucura asta dar ma si sperie cand "anonimii" imi vorbesc foarte urat si ma injura ca si cand i-as pune eu sa ma citeasca. Imi voi rezerva dreptul sa nu ii public sau sa ii public si sa ii injur si eu, dupa cum am chef in ziua respectiva. La fel cum imi voi rezerva dreptul sa ma bucur de fiecare comentariu de bun simt de la oameni frumosi si buni care aterizeaza pe aici si rad sau plang impreuna cu mine. Cu unii din ei m-am imprietenit, pe altii abea astept sa ii cunosc si in persoana. Majoritatea insa traiesc in alte tari, asta mi se pare o chestie foarte misto, ca s-au adunat pe aici multi emigranti dintr-o gramada de tari. 

  Va multumesc tuturor ca veniti pe la mine sa discutam. Uneori in contradictoriu, dar asta nu conteaza atata vreme cat toata lumea e civilizata. Alteori ne-am ras impreuna ca si cand ne stim de o viata. Multumesc, sunteti foarte simpatici si ma distrez de multe ori citind comentariile voastre. Va doresc sa fiti sanatosi si fericiti si sa vi se implineasca toate dorintele in anul care vine. Sa va fie copiii sanatosi si voiosi si daca n-aveti sa vina si in viata voastra cate un pui personal. 

   Sa va iubiti, sa radeti, sa mergeti de mana pe strada, sa nu uitati sa va uitati unul la altul. Ridicati nasul din telefoane, tablete, laptopuri, lasati feisbucii si uitati-va unii la altii. Radeti, povestiti, chiuiti, munciti cu drag si cu spor oriunde ati fi si orice ati face. Pupati-va. Mult si des. Si cu rudele si cu prietenii. Luati-i in brate si strangeti-i tare, pana le paraie oasele. Uitati raul. Uitati momentele grele. Daca sunteti ca mine si nu puteti sa uitati, hotarati-va ca v-au ajutat sa fiti mai bun, mai puternic si mai frumos pe interior. Apreciati-va oamenii dragi. Spuneti multumesc. Dati mai departe. Traim intr-o saracie groaznica in tara asta. Anul urmator va aduce, cred eu, lucruri mult, mult mai rele si mai grele din punct de vedere economic. Daca aveti o paine in plus dati-o cuiva. 

  Nu mai cumparati obiecte. Aveti destule. Cumparati excursii, mergeti si plimbati-va. Duceti copiii sa vada lumea sau tara. Sunt amintiri mai bune decat obiectele din plastic. Calatoriti de mana prin tari si prin viata. Trec repede anii, zboara... Ia omul de langa tine si pupa-l. Daca se zbate pune-i piedica si pupa-l! :D

  Un an nou bun din partea Albuletzilor!

Ti-ai asumat o scoala de stat? Pai te mananca Dana Blindu!

  Pentru ca azi m-am enervat dincolo de limite pe "un cadru didactic" care si-a permis sa comenteze la postul meu despre cum eu NU dau bani ilegali in sistemul romanesc de invatamant si mi-a explicat cum ca EU sunt cea gresita, cum ca EU trebuie sa ma duc sa imi cer banii MEI de la primaria unde i-am lasat sub forma de impozite desi o DIRECTOARE de SCOALA imi cere mie bani ca la jaf de drumul mare...

  Pentru ca parintii din clasa au strans bani in plic si i-au dat doamnei iar doamna noastra i-a REFUZAT, pentru ca mai exista si oameni decenti pe lumea asta. Pentru asta si pentru multe alte motive, va prezint acum MENTALITATEA din sistemele romanesti. Iaca mostra! Bravo mamei care a inregistrat-o! Va rog ascultati cu mare atentie inregistrarea despre "obiceiuri balcanice". Si tonul doamnei invatatoare care cere bani pentru cadouri. Multi, multi bani. Eeeenorm de multi bani!

http://www.youtube.com/watch?v=1YC3FG6jkdI

  Deci da? Asa ca doamna "cadru didactic" care mi-ati vorbit azi atat de condescendent si pana la urma atat de URAT... luati aminte! Bagati la cap jegul, mitocania, cersetoria, mizeria, hidosenia oamenilor care pretind bani ilegali, fraudulosi! Foloase necuvenite. Lasati mantia preasfinteniei. Nu sunteti sfinti. Nu mai sunteti un sistem "eficient" care sa scoata nu "valori" ci oameni care stiu sa scrie si sa citeasca corect romaneste de multi, multi ani. Mai cu modestie, domnilor "invatatori"!

Later edit: DANA BLINDU o cheama pe duamna. Cica are si scoala privata sau doar se lauda ca are. Habar n-am. Se pare ca angajatorii ei nu o pot DERANJA din concediu pentru ancheta. Se asteapta trecerea sarbatorilor :)))))

Craciunurile cu Mara

  M-am ras azi transferand niste poze de colo colo. Din 2006 pana in 2013 cam asa ne-am distrat de Craciun:

2006. Nu imi doream decat sa se termine, sa o vad afara!

2007 "Astia rad si io nu pricep de ce...mda"

2008 "Aoleu sa ma grabesc sa ma fac frumoasa ca cica vine nu stiu cine sa imi dea ceva"

2009 "Bluza de trening a lu' tati e mai interesanta decat ala care cica iar vine nu stiu ce sa imi dea"

2010 "Hai ca parca m-am prins cum sta treaba"

2011 "Acum pricep, e primul Craciun care are sens si pentru mine nu numai pentru astia care rad"

2012 "Cadouri, cadouri, cadouuuuri"

2013 "Io mi-am pus caciula, treci si fa bradu' ala odata ca nu mai am rabdareeeeee!!!"

Craciunul la Mosia Bunicilor

  In mod sigur cel mai fericit Craciun pe care l-am trait de cand sunt adult. Am fost ieri la Mosia Bunicilor, centrul rezidential (ca un fel de azil de batrani doar ca frumos!) unde locuieste bunica-mea de aproape 8 luni. M-am ambitionat sa merg de Craciun cu trenul pana la Bucuresti si apoi cu masina cu prietenii nostri ca sa vad cum fac oamenii de la Mosie un Craciun pentru rezidentii lor si familiile care doresc sa ii viziteze de Sarbatori. 

  A fost prima data in viata mea cand am plecat de acasa in ziua de Craciun. Cu mama si cu Mara am purces catre gara cu inima stransa de ideea de drum lung care ne astepta. Cam asa a si fost, lung. Trenul cu care ne-am dus a reusit sa produca intarziere de la Ploiesti la Bucuresti, n-am mai vazut asa ceva. Adica nu zapada, nu frig, nu prea cald, nu nimic care sa il impiedice sa mearga corect. Nimic. Am ajuns la Bucuresti, tzup in masina la Stefan care ne-a asteptat la Gara ca un om bun ce e :) si da-i bataie spre Nuci. Bucurestiul gol este totusi atat de "lung" incat am facut de la Bucuresti la Nuci aproape cat facem noi in mod curent de la Ploiesti la Nuci in zile cu trafic. 

  Am ajuns pe la 2 jumate, ni se spusese ca "masa festiva" e in jur de ora 3. Ne asteptau. Patronii, parte din familia lor, rezidentii, familiile lor, familii ale unora din angajatii Mosiei. O camera maaaaare, cu mese maaari, cu lume multa si colorata, cu colinde, miros de sarmale si un sentiment de "familie" pe care nu l-am intalnit in multe familii adevarate. 

masa era superba

minunat! micile detalii pe care eu le iubesc atat de mult!

  Pe Nora am gasit-o discutand de zor cu doua doamne cu care s-a imprietenit. Vorbeau si radeau si cand m-am dus pe la spatele ei si am pus mana pe ea s-a intors razand catre mine si parca pentru o clipa mi s-au sters din cap ultimii 2 ani si jumatate. Parca totul era ca inainte. Apoi la masa am vazut-o razand in hohote si facand glume asa cum facea pe vremuri si nu ma mai saturam sa ma uit la ea cat de bine arata si cum a inviat de tot. Pe 6 ianuarie o sa implineasca 90 de ani si daca va apuca acea zi asta va fi datorita Marianei Melinger care a reusit sa creeze un loc in care batranii pot fi salvati si ingriiti asa cum trebuie. In care li se reda demnitatea. Nora si-a dus bastonul in camera si a zis "uite, pot fara!" in timp ce se plimba tzantzosa de colo colo ca la ea acasa. Pentru ca acum ea acolo e la ea acasa. N-a vrut sa vina la Ploiesti de Craciun, nu prea mai vrea nici in vizita, ne-a zis ca ea acolo se simte bine si se vede asta pe ea. 

  Siii au inceput sa ne aduca de mancareeee. Mancare facuta de unul din baietii patroanei, profesionist in domeniu. Te-ai fi gandit ca e asa, ca niste mancare oarecare. Mai ales eu care-s atat de pretentioasa in ale produsului finit de calitate intr-ale mancarurilor... Oh, well sa spunem doar ca oamenii m-au dat pe spate! Masa a fost excelenta! Mancarea a fost buna, pregatita cum trebuie, gustoasa, plina de personalitate. Si pur romaneasca desi fiul Marianei s-a nascut si a trait in Israel si nu prea l-am auzit vorbind prea mult romaneste ieri. A fost cam asa:

platouri cu de toate, noi ne-am indragostit de un leber pe care nu stiu de unde l-au luat da' era genial!

platou individual cu pate de casa, fasole batuta, varza murata, piftie, ou umplut

sarmale facute la cazan la foc de lemne, rulada de carne cu ciuperci, mamaliga

prajituri, aia neagra era PERFECTA, o negresa nu prea dulce, pufoasa si aromataaa

  Excelent! Ne-au omenit cu tzuica si vin de casa, le-au dat copiilor cate un betzigas luminos iar bunicilor cate o cutie cu bomboane. Bunicii mai primisera cu cateva zile inainte si colinde de la copiii scolii din satul de alaturi plus un recital de vioara special pentru ei. 

masa mare

ca in familie

  Am ras, ne-am simtit bine, am vazut bunicii incantati, chiar si pe cei care sunt atat de slabiti incat au fost adusi pe brate la masa, le-am vazut pe fetele-ingrijitoare de la Mosie cum ii mangaiau si ii alintau pe fiecare in parte, cum le zambeau larg si din toata inima si lor si noua, cum mananca cu totii alaturi la masa, patroni, bunici, angajati, copii. Ca o familie adevarata. Ne-am simtit ca acasa si am plecat de acolo cu sufletul plin de ideea ca Nora e bine si fericita. Iar asta e mare lucru pentru mine. Asa ca o sa inchei multumind inca odata familiei Melinger pentru dragostea si bunatatea pe care le-o daruiesc seniorilor nostri in fiecare zi si pentru masa extraordinara pe care au pus-o la cale. 

  Multumesc!

O ardem lejer

  Anul asta suntem chill de tot in ale Craciunului. Pentru ca Marius nu e acasa dar a fost de curand. Asa ca am prestat un "Craciun inainte de Craciun" cand a fost el aici. Am facut sarmale la jumatea lu' decembrie. Ce are? Foarte bune! Mai ales ca au fost din carne de mistret despre care nu mi-as fi imaginat ca poate fi asa de buna. E buna! Noroc ca avem un prieten care vaneaza. Ii dorim mult succes si sa ne mai dea! :D

  Sotul a plecat, am ramas singure. E prima data in ultimii 10 ani cand n-o sa fiu cu el de Craciun si Revelion. Si prima data in viata Marei. Cand te gandesti la prima vedere pare aiurea, trist, cumva. Dupa care m-am gandit ca de fapt e tot un drac, ca omu' a mancat sarmalele si sincer in afara ca radem de Mara cand isi desface cadourile, prea mare treaba nu avem de Craciun. Mancam, bem, ne veselim. Pai am facut-o cand a fost el aici, o sa o mai facem... mna. De revelion tot la cabana plapumioara am fi prestat, asa ca una peste alta putem sa ne pupam si de la distanta. Om recupera noi in februarie cand se intoarce. 

  Asa ca sarmale nu mai fac. De fapt nu mai fac nimic pentru ca prea multa curatenie in plus nu fac, imi place sa tin curat in general nu sa caut sa scot parleala la Craciun si Paste. Am reusit sa fac niste ordine in niste chestii care se cereau demult puse "undeva" deci simt ca am prestat ceva "special". Haha. 

  Deci anu' asta taiem crevetele! Ma duc si iau niste creveti care ne plac foarte tare, ii halim pe aia si eu una declar sus si tare ca o sa fie cel mai frumos Craciun din viata mea. Lipsa tonelor de mancare facute aiurea si mancate apoi zile in sir... o sa ma faca sa ma simt si eu pentru prima data bine de Craciun. Detest din ce in ce mai mult risipa asta aberanta a "traditiei romanesti" din preajma sarbatorilor. Tooooneeee de mancare. Pentru ce? Iti mai creste o gura? A, pai sa fie si "o sarma" si "un carnat" si "o friptura"... poate si o "ciorba de porc" sau o salata de "biof". A, si piftie! Si niste caltabosi sa nu se simta piftia singura. Si sunca. Si niste desert. Pai mai bine sa mancam ceva usor si sa trecem la desert ca oricum Craciunul e unul din cele maxim 3 momente din an in care am asa ceva in casa :))) 

  Ba pardon ca i-am facut si lui Marius desert in "fake Christmasu". Eclere cu crema de mascarpone, un pic de miere si vanilie. Si coaja de lime. Foarte bun. Pentru Craciun am luat o casuta de turta dulce de la Ikea, adica un pachet in care inteleg ca-s peretii din care va construi Mara o casuta. Pe aia ma indoiesc ca o vom manca. O pozam si poate o facem cadou Andreei, colega Marei care traieste in lipsuri mari. Si de facut o sa fac un "tiramisu-a-la-alexandra" cu o crema de mascarpone amestecata cu Nutella. Piscoturile insiropate cu compot din ananas proaspat pe care probabil nu-l voi indulci cu nimic. Inventii. Prostii. Nu ma pricep la "prajituri". Nu ma pasioneaza. De data asta mi-am facut doua pofte pe care le aveam de vreo... 10 ani. Intai aia cu choux-a-la-creme (gogoselele ecler). Si apoi pe aia cu Nutella. Ma rog, n-am gasit Nutella, am luat o ceva marca Kaufland. 

  De Craciun mergem la Mosia Bunicilor. Asa ca vom avea parte si de sarmale. Mosia face masa mare pentru rezidentii ei si pentru familiile care doresc sa vina sa isi vada rudele. Am vrut sa o luam pe Nora acasa de Sarbatori dar... atentie! Nu a vrut sa vina! N-a vrut, pentru ca a fost adusa de fi-su de curand la Ploiesti, a obosit, nu i-a placut, i-a crescut tensiunea, s-a simtit rau. S-a cerut la Mosie in fiecare zi. Cum a ajuns acolo i-a scazut tensiunea si se simte bine. Asa ca mergem noi "la ea in vizita" de Craciun. Ne-a zis ca ea vrea sa stea acolo "pana la sfarsit" si ca acolo se simte foarte bine. Ce as putea sa imi doresc mai mult? 

  Deci o ardem lejer anul asta. Unul din cei mai buni (dar si mai grei) ani ai vietii mele se incheie cu un Craciun in care n-o sa ma cocosez in bucatarie. Fara mese insirate, stat in fund la masa si indopat aiurea. Asa, frumos si linistit, cum ar trebui sa fie orice Craciun. Ceea ce va doresc si voua!

Lucruri simple

  Lucruri simple si perfecte. Picior de iepure la cuptor. Cartofi copti. Muraturi. Mujdei cu smantana. Atat. 

Serbarea scolara. Neprihanitu'.

  Am mai supravietuit unei "serbari scolare in sistemul romanesc de invatamant". Yey, us! Adica io si maica-mea (tati a plecat ieri la job) care am fost supuse azi unei ore si jumatate de copii de 6 ani care au tipat cat au putut de tare intr-un microfon. Dap, a fost cu MICROFON! Intr-o sala de spectacol adevarata (multumim teatrului de papusi care ne-a primit in sala lui contra unei sume de bani, haha!).

  Mara a lipsit de la scoala saptamana trecuta din cauza de ceva raceala plus tati care a fost acasa si cand e el acasa punem scoala in cui pentru ca 4 ore pe zi sunt importante langa el. Cand am aterizat luni la scoala doamna i-a dat Marei alta poezie de invatat pentru serbarea care avea loc azi, miercuri. Copilul care tocmai ce se simtea plin de incredere si stiutor intr-ale poeziei din dotare... s-a prabusit psihic! Era cat pe ce sa nu mai vrea sa participe pentru ca e Berbeaca si daca totul nu e perfect ea nu doreste. Mi-a zis ca ea nu stie, ca n-o sa poata, ca n-o sa fie, ca n-o sa faca. Cand am vazut si poezia, de doua strofe dar cu 3 cuvinte pe care nu le putea intelege si pronunta... mi s-a facut rau. 

  Neprihanit. Hulitori. Fatzarnici. I-am explicat ce inseamna, a priceput. Asta nu inseamna ca a si reusit sa le retina si reproduca. Neprihanitu' ala o sa imi stea in minte si suflet toata viata. Pentru ca ii iesea prenihait, prenahait, niprehait, preahanuit si multe, multe alte combinatii de litere. Toate corecte in suma lor. Si un vers anume pe care nu il putea retine deloc pentru ca pentru ea nu avea sens in propozitie. "Cine totusi, dintre voi". Pe neprihanitu' l-a scos clar, si pe hulitori si toate cele, versul asta il uitase si tocmai atunci doamna nu era atenta sa ii sufle. A asteptat cuminte sa ii zica ce si cum. Dupa ce a terminat a rasuflat usurata. Teroarea ultimelor 3 saptamani se terminase! Da, teroarea. A fost terorizata de ideea de serbare cu toti oamenii aia care erau mult mai multi ca anul trecut. N-a vrut sa se duca sa ii dea "Mosul" cadou, m-am bagat pe scena si mi-a dat-o doamna sa o scoatem de acolo inainte sa vina "maleficul strain" si sa ne strice ea la toti zenul cu urlete interminabile :))) Doamna asta stie lucruri :))) Deci toata lumea a fost fericita. 

  Serbarea in sinea ei a fost un cumul de haos, poezii aiurea, Cristosi aruncati mai abitir ca intr-un bar de tractoristi betzi (si cu tot atata piosenie!), cantece cantate ca intr-un bar de oameni bauti care s-au scapat la aparatul de karaoke si rag la microfon tot ce li se pare lor ca le suna in cap a muzica. Copiii nu mai vazusera microfon niciodata. Mai putin o fetita care e campioana-cantacioasa la nu stiu ce concursuri si care a cantat DIVIN un cantec despre numita "maicutza mea" la care a lacrimat toata populatia feminina din sala. Domle, aia canta! A cantat ca la opera, stia unde sa isi tina microfonul. Mocofanii astialaltii care nu mai vazusera in viata lor microfon, se duceau si isi bagau botu' in el de parca era inghetata! (doi baieti l-au dat jos, unu' cu botu' altu' cu capu'!) SI URLAU in el. Ca le-a zis doamna sa zica "tare". Bai nene, ne-au spart creierii! Scrasneau maselele in sala mai ceva ca popcornu' la cinema!

  N-a fost cu costume ca anul trecut cand a trebuit sa nascocesc un costum de "fag" si am injurat fix 3 ore pe cand ciopleam cartoane si coloram chestii ca sa arate ca un copac. Urasc lucrul manual. Il urasc cu o pasiune demna de un copil care a impletit in clasele 1-4 multe, multe semne de carte din noduri de matase. Nu imi place sa colorez, sa pictez, sa fac chestii din astea. Nu imi placea nici cand eram copil. Pune-ma sa curat si sa tai sapte camioane de cartofi pai si nu ma plictisesc. Pune-ma sa decupez-colorez chestii si ma ia cu fiori de sila. Deci anul asta nu era cu costume. Ne-a zis doamna, citez "ne imbracam asa, cum vrem".. dupa care a mentionat ea ceva despre "o rochita pentru fete" si Mara a percutat si mi-a zis ca vrea si ea. Aoleu. Pai tu n-ai maica rochie de iarna. Si nici "strampi". Nu posezi nici macar o pereche si-s mandra de asta (azi mi-a zis tot timpul cat a fost pe strada, cat de oribil s-a simtit in ei, cat de frig ii era desi erau d-aia grosi ca plapuma dar ca sa vezi cum e a dracu' fizica, daca nu exista spatiu intre om si haina, nu e patura de caldura cum ar veni)

  Nu mi-am scos copila in ciorapi afara niciodata. Am scos-o in rochii vara, in picioarele goale si in sandale. In ciorapi si "rochii" iarna nu am scos-o din casa la 0 grade. Nu mi s-a parut necesar. Nu i-am pus produsul numit "stramp" pe sub pantaloni iarna. I-am pus, daca au fost sub -5 grade, o pereche de colanti sau pantaloni de bumbac largi. Deci ieri m-am dus repede la second-hand (ma scuzati noi ne imbracam cam numai de la secondul care aduce haine din UK bune si ieftine) si am luat un sarafan gri, dragut foc (ii place gri-ul enorm, zici ca e fata lu' ta-su), am cautat o ie pe care o avea de la prietena ei Bia si pe care o iubeste enorm. Si ia si pe Bia! Ete poezia! 

  Aveam totusi o pereche de strampi primiti acu' 2 ani cadou si nepurtati (noroc ca persoana i-a luat atat de mari incat ii sunt mari si acum). Si niste beteala. Asa a zis doamna, sa ii impodobim cu putina beteala. Asa ca i-am pus din cea subtire de la Ikea, pe cap la maini si la gat. Si tenisii de la Ioana in picioare la fata locului ca in bocancii de iarna de la Adina (a se observa prietenele cu multa inima si creier care i-au daruit incaltari bune de tot! multumim dragele noastre!) parea o caprioara de pe Marte. Ziceai ca o tin bocancii pe pamant sa nu zboare, ca pe astronautii aia cu bocanci de plumb! Zic cand s-o lua asta la hora cu bocancii de iarna o sa pice scandurile de la scena!  In final a iesit cam asa:

frumoasa mea

  Una peste alta mi-am imbracat copila "mai frumos" ca de obicei. Asa, un "frumos" demn de ora 12 ziua cand se intampla minunea. Si cum unii din noi mai stim si ce cu cine se potriveste intr-ale imbracatului conform orei si momentului... era perfect. Cand am ajuns la fata locului am constatat ca opinia mea despre participantii la trafic din aceasta clasa de 30+ de familii... e una corecta. Cei care ar trebui sa fie "middle class" in tara asta, adica niste oameni dusi pe la scoli cu un venit mediu spre okeiutz... ei nu sunt. Ei sunt un midlieclas romanesc. 90 la suta sunt oameni care n-au bani. Nu au. Va asigur. Nu au bani nici macar cat sa traiasca decent, nu mai zic sa isi faca "pofte" sau vacante in strainatate sa zicem. Mostra:

"duomnisoarele"

astea sunt unele "light" au fost si MAI INFOIATE!

  Cu toate astea 90 la suta din ei sunt capra raioasa cu beteala pe sus. Nu cu beteala ci cu varza. Fetele aratau ca niste verze cu beteala pe ele. Imbracate in rochii de bal la ora 12 ziua, pe rochie pusa multa beteala. O rochie din aia costa cat jumate din salariul celor care au cumparat-o. 10 la suta erau decenti. Baietii aratau mai bine in majoritatea lor, desi unii din ei erau imbracati ca si cand tatii lor ar fi gay. Nimic nu e exclus, evident, insa eu n-as face asta unui baietel de 6 ani. Mi-ar fi mila de el sa ii pun SI mantie rosie SI beteala atarnata de el. Pe bune!

  Acum trebuie sa spun ceva despre fetita numita Mara. Dupa ce a lipsit o saptamana de la scoala, cand a ajuns acolo copiii au intampinat-o cu urale, fetele au sarit pe ea sa o pupe. Asa era si anul trecut. Oriunde am dus-o intre copii, Mara a fost nu stiu cum sa ii zic. Lider. Omul care le explica la toti ce au de facut si de ce nu e o idee buna sa ne aruncam in cap de pe o banca. Omul care ii invata chestii si care niciodata n-a lovit pe nimeni. Absolut niciodata! Nici nu a fost lovita de vreun copil decat din greseala. Acum, la serbare, toate mini-verzele impopotzonate si date cu oja unele din ele au venit calare pe ea sa ii spuna EI ce frumoasa e ea, in simplitatea sarafanului ei gri si a lipsei de "perdea din plastic" de pe corpul ei. 

"Cu ce ne-am incaltat?"

si cu Andreea, prietena ei de suflet

  Ma uitam cu uimire intai la felul cum si-au imbracat ceilalti fetele, dupa aia la felul in care ea stralucea din ochii ei care sclipeau a beteala. Si a diamante. N-avea diamante pe ea, n-o sa aiba probabil niciodata diamante pe ea. Dar le are in ochi. In spirit. Toate fetele cu rochii-de-varza si par lung pan-la-shale vor sa fie ea. Ea cea cu sarafan gri si ie alba si par scurt-scurt. 

Relatia cu stomatologul

  E una mai intima decat cea pe care o ai cu ginecologul. Asa ma gandeam eu azi pe cand sanul stang al Cristinei, medicul meu stomatolog din ultimii 3 ani intra incet dar ferm in urechea mea dreapta. E mica de inaltime, mai mica decat mine care-s mica. Asa ca timp de o ora a stat cu nasul la fix 2 centimetri de nasul meu. Nici cu sotul personal n-am mai stat nas in nas atatea minute legate de cand aveam 18 ani si ne pupam cate doua ceasuri. 

  Am noroc. E tanara, frumoasa, miroase frumos si nu mananca peste. Daca ar manca chestii dubioase si apoi mi-ar sufla in nas cate o ora as fi in pericol de moarte. Acela de a-i vomita pe ochelari. Pe ochelarii ei de vedere, cei pe care toata apa amestecata cu bale, sange si diverse obiecte uneori contondente aterizeaza voios de multe ori intr-o ora. Deci este o relatie extrem de intima. La urma urmei ginecologul doar te vede in curu' gol. Se uita oleaca, intra, iese repede. Nu sta niciodata o ora cu nasul la 2 centimetri de locul de munca. 

  Relatia mea cu stomatologul e una cu valente de familie. Natura m-a inzestrat cu un set de dinti care au inceput sa aibe carii de cand aveam 5 ani. Si nu pentru ca nu ma spalam. Ma spalam pe vremea aia chiar cu Colgate pentru ca aveam neamuri in SUA si primeam pasta de dinti "buna" de peste oceane. Din pacate in aceleasi pachete care ne aduceau pasta de dinti exista si mult zahar rafinat. Eu am fost un copil care nu a avut placere pentru dulciuri. Nu ma inebuneam dupa ele cum n-o fac nici azi. Pot sa traiesc luni de zile fara sa mananc nimic dulce. Nici macar fructe. Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu dintii mei daca mie mi-ar fi placut dulciurile. Probabil azi as fi avut dinti putini spre deloc. Cand aud in anul 2013 ca zaharul e bun pentru copii, e o "placere" si un rasfat, ba chiar unii trepanati considera ca e "necesar" pentru ca altfel se "frustreaza" copilasul... imi vine sa rad. De fapt sa plang. Zaharul produce carii. Multe.

  Si daca esti inzestrat de mama natura cu o saliva care nu are un ph suficient de acid incat sa neutralizeze bacteriile care se inmultesc din cauza ca mananca zaharul ramas in gura, ce sa vezi, faci carii. Chiar incepand de la dintii de lapte. Mara nu a mancat dulciuri, a fost spalata pe dinti cu periute speciale de mine de cand dintii au inceput sa ii apara in gura. De la 6 luni. De doua ori pe zi. Nu are nici o carie, nici o pata neagra sau alba, nici un fel de defect la smalt. Acum incepe sa schimbe dintii si eu incep sa am incredere ca va avea dinti sanatosi. Nu i-am administrat fluor pentru ca este otravitor. Mai mult decat atat s-a demonstrat nu numai ca nu reduce aparitia cariilor ci si ca produce pete albe pe dinti. Am tinut mortis sa o invat sa se spele singura pe dinti de mica, sa o faca corect si mai ales suficiente minute. Dupa ce mi-am dat seama ca pastele de dinti din magazine ard mucoasele cavitatii bucale si pot duce la aparitia aftelor am trecut-o pe pasta de dinti suta la suta naturala. Fara fluor. 

  Am luat-o cu mine la dentist de mica. Acum o cunoaste pe Cristina, il cunoaste si pe sotul ei care si el e medic stomatolog. Se simte bine la ei la cabinet, de multe ori sta si se uita fascinata sa vada ce imi face Cristina cu orele prin gura. Pana sa ajung la Cristina si Alex, acum 3 ani am avut timp de circa 25 de ani acelasi medic stomatolog, un tip ilegal de simpatic, inteligent si plin de un umor dincolo de limite. Imi facea placere sa merg la dentist. Si mai mult de atat, omul m-a invatat foarte multe chestii despre stomatologie si tratarea dintilor. El niciodata nu zicea "scoatem maseaua"! Zicea "intai incercam sa o tratam". Tratamentul unei infectii de canal dura cateodata si 3 luni in care mergeam in fiecare saptamana de 2 sau 3 ori, scotea pansamentul, punea altul si mergeam mai departe. Pentru ca ma duceam si cand nu ma durea nimic nu am ajuns la omorarea nervilor decat de vreo 2 ori pana pe la 25 de ani. 

  Asta in situatia in care eu am in gura mai multe plombe decat dinti. Pentru ca pe aproape fiecare dinte sau masea am multiple carii. Care apareau pe furis, dintele se strica dinspre inauntru. Pe smalt nu se vedea nimic, cand baga unealta dadea de gauri. Pe care le trata. Intotdeauna explica pacientilor ca un dinte cu nerv e unul viu si ca in momentul in care il omori nu te mai poti astepta sa il mai ai multa vreme "bun" in gura. Asa ca nu se repezea sa omoare nervi, sa scoata masele si sa isi bata joc de pacienti. El mi-a zis ca la ce dinti am trebuie sa ma duc in sarcina prevenitv pe la el. Dupa care a zis ca n-a mai pomenit si o gravida care sa il asculte si sa mearga la control odata pe luna cu sfintenie timp de 9 luni :)))) In mod uimitor in sarcina nu am avut nici o problema. Noroc ca m-a avertizat ca dupa nastere s-ar putea sa mi se inflameze gingiile din cauza hormonilor. 

  La doua saptamani dupa nastere m-am trezit intr-o dimineata cu carne vie in toata gura. Gingiile erau mov si nu puteam nici sa beau apa. M-am dus la el, mi-a prescris antibiotice, doza mare pe termen lung, 14 zile... vazuse femei care au ajuns la internare de la o gingivita post-nastere netratata corespunzator. Imi venea sa il pup pentru ca ma avertizase. E mare lucru. Cand mi-a spus ca peste doua luni se pensioneaza oficial si se muta in alta tara pentru ca vrea sa isi traiasca ultimii ani din viata fara sa se enerveze pe o tara care nu i-a dat nici praful de pe toba dupa o viata de balacit in gura altora... mi-a venit sa plang. I-am zis ca e medicul meu de 25 de ani si ca probabil voi ajunge la proteza in urmatorii 2 ani pentru ca nu stiu incotro sa apuc in cautarea altui medic adevarat. S-a uitat lung la mine, s-a apropiat, m-a luat de dupa umeri si mi-a zis "25 de ani? cand te-ai facut mare?" Intre timp. M-am facut mare si inca am dinti datorita doctorului Vicol. 

  Am plecat acasa si m-am apucat sa caut online medici stomatologi. In orasul Ploiesti. Auzisem de atatia jnapani si jegosi care te jupoaie de bani pentru fiecare milimetru de plomba pusa incat eram extrem de sceptica. Dar, ca atatea alte ori in viata mea de om nascut pe 13... am avut noroc chior. Dupa ce am studiat site-urile multor cabinete private ploiestene (pe cei care n-au site am decis ca nu pot sa ii consider profesionisti ai erei in care traiesc) am gasit ceva. Cautam sa fie medic de sex masculin pentru ca in copilarie pana la 6 ani am avut parte de trei experiente cu trei femei sinistre. Sinistre. Am dat peste un site pe care scria mare ca daca iti faci programare online prima consultatie e gratuita. Zic domne, astia merita vizitati si doar pentru a le spune "bravo, nene, asa se face!". Medicul avea doua prenume. Se numea Marius-Alexandru. E hai, ce coincidenta! Mie imi plac mult coincidentele de genul asta si mereu le las sa ma ghideze in viata. 

  Am lasat programarea online si in fix 5 minute m-a sunat. Chiar el, nu avea "secretara". Avea doar o sotie, o casa mica foarte la capatul orasului si dorinta de a fi medici buni. Cand m-am prezentat la cabinet ma astepta sotia. Cristina. Mica, firava, cu un zambet larg. Zic aoailica, alta muiere, am belit-o! Dupa 5 minute de discutat cu ea in care m-a intrebat si m-a ascultat despre lungul meu istoric intr-ale dintzaraiei am indraznit sa o las sa umble la mine in gura. Dupa ce umblase doar Vicol 25 de ani ma simteam ca una d-aia care ramane vaduva dupa 25 de ani de relatie si nu mai nimereste sa se culce si cu altu' de spaima ideii. Cristina mi-a explicat tot, imi vorbea ca in filmele alea in care vezi medici explicand pacientului ce, cand si de ce o sa iti faca tie lucruri la corpu' fizic cum ar veni. Cand am inceput sa ii completez propozitiile cu termeni medicali am vazut-o cum i se aprind ochii. Ne-am imprietenit. 

  Mi-am dus toata familia la ei. Mi-am dus bunica iar Cristina a tratat-o cu o blandete si o atentie care pe Nora au facut-o sa planga. Si nu a vrut sa ii ia bani niciodata. Pentru ca avea si ea o bunicuta de 90 de ani si stie cum e. Stie ca averile nu se fac jupuind oameni firavi. Cabinetul de o camera e in casa parintilor lui, totul e mic, pe una din usi ajungi la ei in sufragerie. La cateva luni dupa ce ne-am cunoscut si-au conceput baietelul si cand a trebuit sa stea acasa cateva luni m-a tratat sotul ei cu la fel de multa grija si pricepere. In ianuarie se fac 3 ani de cand mergem la ei. Am norocul sa merg la dentist ca si cand m-as duce pe la niste prieteni in vizita. Doar ca ea imi baga o tzatza in ureche iar eu ii scuip bale pe ochelari. Chestii pe care cu prietenii mei cei mai apropiati nu mi le-as permite, sincer. Si nici cu ginecologul!

Cel mai greu an

  Azi am plecat cu el de mana pana la Maneciu. Asa mergem, de mana. De 16 ani de cate ori ma ia de mana ma cuprinde cea mai buna senzatie de bine. Ma simt acasa, ma simt eu, ma simt cea mai fericita din lume. Atat. Sa ma ia de mana si sa mergem pe strada. Ma rog, azi am plecat cu masina, da' tot "de mana" m-am simtit :)

  Am plecat amandoi, fara Mara, si pe drum spre omul care ne da carne de iepure de niste ani... mi-am dat seama ca asta a fost cel mai lung si mai rau an din viata mea. Poate si cel mai bun, insa bunul a venit mai la sfarsit, ca de obicei. Ii spuneam lui ca alta data din ianuarie pana in decembrie nu stiam cand trec lunile. Acum ma simteam de parca n-ar mai fi fost Mos Nicolae de zeci de ani. Nu stiu nici cand s-a facut decembrie dar asta a fost un an mult prea lung. M-a intrebat de ce.

  Si am zis dintr-o suflare: "in ianuarie tu ai facut depresie pentru ca traiam din 10 milioane pe luna 5 oameni, in martie Nora a zis ca urineaza sange si a fost operata, in aprilie a facut atac cerebral, in mai am dus-o la Nuci (si toata familia a fost oripilata) si dupa aia pana in iulie am stat cu morcovu' in cur ca nu venea cardul ADR ca tu sa inchei contractul pentru Elvetia, in iunie-iulie-august eu m-am plimbat pe drumuri Ploiesti-2Mai si am manageriat o afacere-hoteliera de mi se facea rau cand vedeam pliculetul de mail ca se aprinde si eu n-am loc in camere pentru cati clienti vor la noi, in august am facut pneumonie, in septembrie n-am apucat sa pricep prea bine cum e cu ziua mea ca a inceput scoala"... unele le-am zis in gand, lui i-am zis doar cateva. 

  Inca nu mi-am revenit. Inca sunt ca intr-o transa. Nu stiu cand a venit iarna, frigul, n-am inteles prea bine cam nimic din anul asta. Stiu insa ca am avut cativa oameni care mi-au fost acolo si anul asta si cei doi de dinainte, cei mai grei si mai urati ani din viata mea. Niciodata sa nu zici "e cel mai rau" ca nu stii ce urmeaza! Am ajuns sa cred ca toti oamenii sunt naspa, ca orice s-ar intampla tot singur esti, ca la bine vin toti dar la rau nu mai gasesti unu' sa dai cu pusca. Sper sa imi treaca ideile astea, sper din suflet. Sunt si oameni buni printre noi iar oamenii mei mi-au demonstrat asta in ultimii 2 ani jumate din plin. 

  Ma gandeam azi, cu gandul la o prietena draga... ce inseamna o diferenta de 6 ani la varsta noastra. Ce stiam eu acum 6 ani, ce credeam eu acum 6 ani, in cine credeam eu acum 6 ani si cum ma simteam. Cand ma uit la ea acum parca ma vad pe mine. Si imi vine sa rad. Si stiu ca orice as face nu ii pot grabi ei maturizarea asa cum eu n-am sa uit ce mi-au adus anii astia. La varsta asta 6 ani fac diferenta. Iar 6 ani in ani de "maternitate" cu 6 ani in ani de "ne-maternitate" nu dau egal. Pentru ca nu sunt :). 

  Azi m-am gandit la toate astea pe cand masina ma ducea spre locul de unde am luat cea mai buna carne din lume. Carne de iepure. Locul unde un baietel de 2 ani jumate m-a asteptat ca sa imi zica "iesi afara!" pentru ca nu ma cunostea :)))). Eu il cunosteam de cand era la ma-sa in burta. Il cunosteam de cand era o idee in capul parintilor lui care au indrazneala sa traiasca la Maneciu, Prahova. Si care isi produc mancare curata. Cu mult greu si multa munca. Cea mai buna carne de iepure. Pe care aproape 3 ani nu mi-am permis-o. Azi imi venea sa plang cand am plecat de acolo. De bucuria celui mai bun an din viata mea. Dar si de tristetea celui mai lung an din viata mea. 

6 ani si 8 luni

   In anii 1 si 2 a fost complicat. In anul 3 a fost semi-complicat. In anii 4 si 5 a fost foarte, foarte bine. Dupa care a venit anul 6 si mi-a dat peste centrul de greutate de m-a doborat. 

  Da, este din ce in ce mai complicat. Mie imi e din ce in ce mai greu. Ei ii e din ce in ce mai usor. Asta mi-e clar. Si asta ma face fericita. Greul meu nu conteaza. Fericirea ei e tot ce conteaza. Doar ca fericirea ei ma calca pe mine pe cap si fericirea mea o calca pe ea pe cap. Mna, ca si cand am fi o mama si o fiica. Perfect normale. 

  In fiecare seara pun capul pe perna si ma intreb unde si cat gresesc. Ce pot sa fac mai bine. Cum pot sa abordez altfel situatiile. Ca-s multe intr-o zi. Nenumarate. Cum sa fac sa o trec pe ea cat mai lin prin schimbarile astea de crestere. Si fizice si mentale. Pe ea o dor chestii. Pe mine m-au durut oasele de la picioare cand cresteam de ma tavaleam noaptea in pat. Pe ea o dor maxilarele. A avut in vara asta un puseu de crestere fenomenal, a crescut 5 centimetri in 5 luni...o dor diverse, o jeneaza toate cele care se intind cu viteza luminii. De la luna la luna e mai inalta.

  Pe langa asta i se intinde si mintea. O vezi de la zi la zi, o VEZI, efectiv vezi cum omul din fata ta creste, devine o fetita mare, o femeie. Se transforma mai ceva ca toti robocopii din lume...si eu n-am cum sa ii fac transformarea mai usoara. E desteapta, e uneori "prea desteapta". E sensibila, intelege si empatizeaza la nivel infinit cu toti oamenii pe care ii intalneste. Imi spune mie, in secret, tot ce afla si ce simte despre ei iar eu stiu ca foarte curand n-o sa mai simta nevoia sa imi spuna chiar tot. Eu stiu si sper sa treaca usor si lin catre restul anilor.

  In anul 6 a fost deranjata. De tot si toate. A fost nemultumita, apoi fericita apoi trista, apoi extatica apoi...si dupa aia de la capat. Si o sa mai dureze niste ani pana cand se va stabiliza pe o traiectorie, pana se va simti ea cea care e, cea care va fi... ea care se tot formeaza de ani de zile. Si cel mai mult imi doresc sa treaca lin, incet si usor peste toate chestiile care i se agita ei in cap acum. Am invatat sa o dezamorsez, sa ii arat ca e bine ce face, sa nu se mai supere pe ea si pe lume cand nu-i iese lucrul de migala de care se apuca de o mie de ori pe zi. Am invatat multe de la ea. Ma bucur de ea in fiecare zi si in fiecare zi ii spun ca o iubesc. Iar ea mie imi spune de zeci de ori pe zi asta. 

  Isi declara sentimentele cu naturalete, firesc, ca si cand ar inota. Ne spune mereu ca ne iubeste ca "suntem totul pentru ea". E bine. E greu dar e bine. Stiu ca am facut tot ce mi-a stat in puteri, stiu ca am facut bine si ca am facut-o sa fie mai buna decat noi doi insumati laolalta. E un om mare. E un om bun. Sunt norocoasa ca am cunoscut un asa om.