Stonehenge. Mii de ani de intrebari

   Am ajuns azi la Stonehenge. Istoria si arheologia au fost pasiunile mele de mica, din clasa a 4a incolo am tot zis ca ma fac arheolog. Nu m-am facut dar fascinatia a ramas acolo. Vestigii, ramasite, urme ale civilizatiilor trecute, pasii omului prin timp catre epoca moderna. 

  Azi am ajuns langa pietrele alea mari. Maaaari, mi le imaginam mai mici, nu stiu de ce, in fotografii par mai mici. Mama si Marius si le imaginau mai mari deci e chestie de perceptie. Frumoase. Frumos locul cu totul. Nici picior de druid, nici un pic de vrajitoare la orizont, numa' turisti japonezi care isi faceau selfi-uri pe batz. Energia locului exista. E cea a vantului, cred eu. Locul ala e unul un pic mai ridicat decat cele din jur, cumva curentii de aer sunt eeeextrem de voiosi acolo. Si de reci. Pe site-ul organizatiei care are grija de Stonehenge si de unde iei biletele ti se spune sa ai grija cum vii imbracat ca acolo si vara e frig.

  Si dupa ziua de azi cred asta. Am citit si am plecat pregatiti de acasa, super imbracati ca de iarna. Dar na, cagule nu aveam asa ca am simtit cum mi se ia pielea de pe moaca in vantul ala rece. De aici n-a fost mult pana la glumele despre aia pe care ii ingropau acolo acu' niste mii de ani :))))

  Frumos de tot. In soarele si vantul ala iti doreai sa fii acolo singur cuc, sa te bagi in mijlocul pietrelor si sa vezi daca vine Nava Mama sa te ia inapoi pe Marte sau ceva. Cam asa iti imaginezi ca niste extraterestrii au asezat alea in mijlocul pajistii. Nu se stie de ce foarte clar nici azi. Totul e presupunere. Sunt multe si variante, e clar ca pietrele reprezinta un soi de harta a cerului, e clar ca la solstitiu si echinoctiu soarele trece fix printre portile alea... La ce le folosea in afara ca ii ingropau pe unii pe acolo... nu se prea stie. Dar e clar ca iti sta mintea in loc cand vezi colosii aia suiti unii peste altii asa.

  Am zis ca parca s-a jucat un copil urias cu niste cuburi. Mara a adaugat: "cu Lego, mami, cu Lego!" Le-am facut niste poze in asa fel incat sa iasa ele, pietrele, nu turistii de langa. Acum in martie e civilizat, niste sute de oameni razleti. Nu vreau sa stiu cum e vara acolo, sincer :))) Coada de masini de pe drumul de tara ingust care te duce acolo ne-a tinut in trafic o gramada. Dar la fata locului totul organizat foarte civilizat, oamenii te iau de la parcare cu autobuze si te duc acolo, totul se intampla asa cum ar trebui, fara nervi sau cozi prea mari. Revin, e sfarsit de martie, in august cred ca nu e la fel de pasnica situatia. 

  Ne-a placut. Iar drumul de intors a fost si mai frumos, am luat-o prin niste sate pana am ajuns la ferma de unde mai nou luam lapte de vaca crud, o minune de lapte curat. Niste sate ca niste povesti desenate. Niste peisaje care chiar si acum, fara frunzele care lipsesc din copaci, te lasa cu rasuflarea taiata. Frumos de tot. Intorsi acasa am vazut pozele... Pe una nu m-am putut abtine sa n-o editez :D Va prindeti voi singuri care e aia: 

Micuta a tot sarit in diverse pozitii. Asta s-a potrivit!