Am tot asteptat. Am tot studiat-o, ba pe fata ba pe furis, intrand mai devreme in scoala si ascultand-o ce le spune si cum le spune. Am asteptat ca englezu', sa pice si celalalt pantof cu zgomot pe podea. Sa o dea in bara sau sa ma dezamageasca. Adevarul e ca eu de ceva vreme incoace, de cand cu cineva care mi-a demonstrat ca rautatea exista...ma astept numai la lucruri urate de la oameni. Iar situatia invatatorilor si profesorilor romani care sunt din ce in ce mai nepregatiti dar mai plini de rautate fata de copii si de oameni in general...nu era o situatie care sa ma faca sa ma astept la lucruri bune.
Asa ca am asteptat. Cuminte, cu rabdare...am asteptat ca doamna sa ma dezamageasca. Si cand colo ea n-a facut-o. Ba ca sa ma faca sa fiu si mai uimita...s-a apropiat cumva de mine si de Mara. Intai de Mara care a uimit-o din prima zi. Intai cu urlatul pe hol...apoi cu inteligenta si cunostintele pe care le are. Cu felul in care se poarta. Cu responsabilitatea. Cu multe. As vrea sa zic ca e din cauza mea, dar nu e asa...Mara e un om separat care n-a facut decat sa invete de la noi lucruri asa cum a stiut sa respire cand a iesit din mine. Cu aceeasi naturalete a invatat tot ce i-am spus eu in toti anii astia de stat zi de zi langa ea.
Cand am cunoscut-o prima data pe doamna invatatoare era in ziua inscrierii cand secretara aia caraghioasa mi-a zis, la intrebarea mea despre cine ia clasa pregatitoare citez "aaaa, e o doamnaaaa, va spun, e PREA MAMOASA". Pfff, m-am oprit din transpirat in secunda aia. Adica da, eu stiu ca in ziua de azi parintii clasei mijlocii cu pretentie de intelectuali doresc zbiri. Vor invatatori si profesori "exigenti", vor calai, vor sa le educe de fapt cineva copiii pentru ca ei n-au timp sau chef. Cineva trebuie sa le ameninte copiii ca ei sa "invete" si sa isi faca treaba la scoala. Deci o doamna mamoasa e indezirabila total. Ha! Am cunoscut-o atunci, am schimbat cateva cuvinte, mi-a placut de ea. Am venit acasa si i-am zis lui Marius ca cred ca anul asta avem noroc de un om destept. Spre deosebire de anul trecut cand am avut o oaie. Ma scuzati dar "duamna" aia nu era capabila de nimic in legatura cu copiii. Zambea, era draguta, nu tipa la ei....dar nici nu reusea sa ajunga undeva...nu stiu cum sa exprim. Educatorul trebuie sa "ajunga" undeva, in copil. In creierul si inima lui, sa ajunga acolo, sa capete increderea copilului si respectul acestuia.
Inca de la inceput doamna m-a ascultat. I-am spus sa o lase fara sa ii puna intrebari sau sa traga de ea, sa o lase ca se va invata imediat cu ea, desi e un adult strain. Si, ce sa vezi, dupa ce am stat o ora jumate cu Mara in clasa, apoi am plecat si cand m-am intors sa o iau dupa prima zi doamna mi-a zis cum Mara i s-a adresat, a vorbit cu ea, a ridicat mana, a facut lucruri. De atat are nevoie: sa fie lasata in pace.
Le vorbeste frumos. Nu ii bruscheaza. Ieri vorbeam cu ea dupa ce am stat vreun sfert de ora cu ei in clasa sa se termine ora. Da, doamnelor si domnilor, doamna tine ora cu usa DESCHISA, poti sa mergi si sa intri si sa te bucuri de ei toti. Ea e imperturbabila, face ce face de o viata cu placere. Iar copiii se uita la tine cu ochi mari si ii vezi cum iti cauta atentia! E un furnicar. Sunt 35 de oameni mici care SE MISCA in proportie de 90 la suta din ei.
Putini au capacitatea sa stea linistiti in banca si sa asculte. Mara, prietena ei Roberta, stau linistite. La fel si Iasmina si Andreea. Ele toate au fost colege anul trecut intr-o clasa mica de 8 copii (aici intervine utilitatea orasului de provincie). Au invatat sa stea frumos si sa asculte. Sau poate ca stiau cu toate dinainte asa cum stia Mara. Vorbeam ieri si doamna imi spune "sunt cinci cu ADHD, uitati-va: ala, ala, ala" si mi i-a aratat pe toti (in pauza, in secret, nu auzeau copiii!). Are dreptate, i-am vazut si eu. Sunt copii care nu stau jos. Stau la masuta 3 secunde apoi se ridica in picioare. Se intind pe banca. Vorbesc singuri. N-au nici un fel de idee cand vorbesti cu ei sau cum sa raspunda la ce ii intrebi. Ii vezi ca nu se pot concentra nici cat sa stea in banca.
Am intrebat-o daca au diagnostic de la medic. Doamna de 60 de ani a inceput sa rada si sa imi zica cum ea s-a apucat si a citit despre asta, ca sa se lamureasca ce se intampla. Parintilor nu are cum sa le spuna ea nimic pentru ca romanii sunt aroganti. Sunt cu coada pe sus...cum adica "copiluuu meuuuuuu??? niciodata!" A incercat cu ani in urma sa spuna unora ca fetita lor nu e in regula si s-a trezit cu reclamatie la inspectorat.
Ii tine sub control prin felul ei de a fi. Vorbeste tare, extrem de tare. Apoi brusc lasa vocea jos, spre soapta, cand clasa e prea galagioasa. Si toti tac! Cand o auzi ai impresia ca tipa, dar ea nu tipa. Ea are un glas puternic, usor baritonal si le vorbeste tare si clar. Cat sa acopere 35 de voci mici care toaca intr-una. Ma gandeam ieri uitandu-ma la ei ca noi in clasa 1 stateam in liniste-musca-sa-nu-se-auda cu mainile la spate doi cate doi in banci. Astia ieri...in afara de vreo...10 care stateau mai normal...restul mai aveau un pic si se suiau pe banci. Vorbeau toti odata, dupa doamna...desparteau in silabe, bateau din palme, strigau raspunsuri unii peste altii. Am iesit de acolo cu creierul pulbere. Ea, doamna, a iesit cu zambetul larg pe buze. Le vorbeste despre iubire, despre cum ea ii iubeste si despre cum ii iubesc parintii lor. Si despre cum dragostea inseamna sa ai grija de cineva. Sa il ocrotesti.
Acum piticii au prins curaj. Cand ii scoate afara pe terenul de sport, in pauza...se imprastie ca ratzele pe tot terenul. Ea stie ca sunt in pericol dar nu poate alerga dupa ei. Incearca sa ii tina sub control si o face cu ajutorul celor mai mari, pe care ii stie de anul trecut. Aia vin si ii parasc pe astia mici si ea le zice ce sa le spuna si cum sa ii aduca inapoi. E ca o closca. Efectiv asta mi-a dat prin cap. Ca o closca cu 35 de pui. Ii vede pe fiecare in parte, dupa prima saptamana stia multe lucruri despre fiecare din ei. Ne-a scris in carnetelele speciale lucruri despre copil, pe fiecare saptamana de scoala. Din cuvintele ei am inteles ca ea chiar a "vazut-o" pe Mara. A studiat-o, a inteles-o. A urmarit-o si a vazut ce si cum e.
Si cand le face observatie n-ai zice ca ii "cearta". N-o face pe tonul "ala". Le spune, le explica, ii mai ameninta ca nu le da voie in pauza. Stie cum sa ii laude si cum sa ii corecteze (sper sa nu ma auda nea' Alfie ca am incurcat-o! :D). Spre deosebire de "duamna de engleza" pe care cu mare oroare am auzit-o azi la clasa. Mara nu vrea sa stea la engleza si nu intelegeam de ce totusi nu s-a invatat cu acea doamna si refuza cu atata vehementa. Azi a fost prima data cand a stat in clasa, pentru ca am tot batut-o eu la cap ca nu are voie sa refuze ora de engleza din cauza ca acum e obligatorie nu mai e ca anul trecut optionala. Azi m-am dus in timpul orei de engleza ca sa vad daca Mara e pe hol sau a intrat in clasa. Deh, sa fii casnica d-aia naspa uite ca are si avantaje reale in viata de zi cu zi. M-am dus si Mara nu era pe hol, zic hai doamne-ajuta ca a priceput sa stea frumos in clasa si sa nu mai planga cand vine aia de engleza.
Si cand ma apropii de usa...liniste. Zic nene asta i-a mancat pe toti? Cum sa fie liniste asa? Si incepe domnisoara sa tipe si sa se rasteasca...si sa faca sshhhhhhhhhhhhhhh, shhhhhhhhhhhhhhhhhhhh ca dementa. Mai intreba cate un amarat "doamna, va place ce am desenat?" si ea "shhhhhhhhhhhh". I-a amenintat cu ceva "clasa neagra" sau bila neagra sau ceva de felul asta. Si s-a rastit. Urat. Vorbea urat. Ii certa. Am plecat zambind de acolo si am inteles de ce Mara n-a vrut. Mi-a fost clar ce fel de om e. E cucuoana din aia care insista. Din aia care nu pricepe cand ii zici "las-o in pace". Asa ca Mara zice NU. Pana la urma e dreptul ei. Si l-a revendicat cand a implinit 5 luni si a decis ca orice adult strain e naspa. Si ca NU. Nu. Daca ma lasi in pace o sa fiu prietena ta. Daca nu...NU. Si atat.
Doamna i-a dus la teatru. Pe jos! Da, da, pe jos, juma' de oras. "Doamna, trebuie sa invete si chestia asta, cum se merge frumos pe jos unde ai treaba". M-a uns pe suflet. M-am oferit sa o ajut si am mers cu cardul de ratze, cu 3 clase primare si invatatoarele. Eu am crezut ca fac infarct de sapte ori la dus si doishpe ori la intoarcere. Pentru ca asa cum nu stau in banca, nu stau nici pe strada! L-am prins pe unu dintr-a treia de gluga cand se avanta in alergare catre sosea. Am strigat dupa ei cu frica mortii...In sala aia plina de copii, niste sute...am zis gata, s-a dus naibii, ii pierdem pe aici. Doamna, calma, a vazut tot, a numarat tot, i-a tinut pe toti, i-a dus, i-a adus...Dupa piesa mi-a spus cat de dezamagita e ca acesti copii din ziua de azi nu stiu sa stea si sa urmareasca un spectacol. Si nu erau numai mici, erau si mai mari...eu am plecat de acolo traumatizata, sincer. Mi-am dat seama in ce lume traiesc. Mi-am dat seama ca oamenii nu-si duc copiii la spectacole sau pur si simplu NU ii invata CUM se urmareste un spectacol! Nu ii invata respectul pentru actori! Respectul pentru munca alora care vin sa te distreze.
Nu, n-am pretentia ca un copil mic sa stea lemn. Copiii se foiesc, se misca. Mai ales cei care primesc zahar si chimicale. Asta mi-e clar. Dar totusi, totusi......tooootusi...la 6-7-10 ani...sa nu stai o ora jumatate sa te uiti la un spectacol? Sa nu stii ca acolo trebuie sa faci liniste (mai putin cand te intreaba actorii ceva, dar nu era cazul) si sa urmaresti ce se intampla pe scena. Probabil ca dupa ce ii infunzi cu desene animate si jocuri pe calculator...teatrul li se pare plictisitor. Pentru ca la desene stau lemn, maica!
Daca lipsim de la scoala doamna aceasta nu face ca aia de anu' trecut care ma lua direct la interogatoriu pe un ton foarte urat, de parca ma castigase la belciuge. Parca munceam eu pentru ea nu ea pentru mine. Doamna aceasta se lumineaza la fata si striga in gura mare pe hol "vai, Mara, ce dor mi-a fost de tineeee! m-am gandit mereu la tine, ce mai faci?". Si atunci eu pot sa aleg sa ii spun ce mai fac si de ce n-am fost sau sa nu ii spun. Ca pana la urma nu trebuie sa dau socoteala nimanui nici eu si nici copilul. Anul asta nu e cu absente. Cand o sa fie o sa dam socoteala.
N-am platit nici un ban, nici la fondul Gicu nici la fondul scolii. M-am interesat, Gicu e unul singur si de fapt el ia vreo 800 de lei iar restul pana la 3000 se duc la frumoasa firma la care e el de fapt angajat. Ii platim pe niste baieti destepti ca sa ia ei multi bani. Mda. De Craciun o sa ma duc eu cu 100 de lei la nenea Gicu. Ii bag io acolo intr-un buzunar drept prima de Craciun si nu dau bani la niste porci profitori. Plus ca pe directoarea aia o banuiesc ca mai trage de la Gicu si pentru alte chestii. Am auzit o discutie la teatru intre doua invatatoare tinere cum le-a promis bani in plus (pe sub mana, evident) ca sa faca niste lucruri cu biblioteca. Deci da? Fondul scolii e ilegal, nici un dubiu aici. Doamna n-a zis absolut nimic. I-am predat listele, banii si n-am zis nimic. N-am zis io nu dau, io fac io dreg. Am tacut. Ea n-a zis nimic. Ea stie.
M-am oferit sa ma duc sa le tin lectia despre mancare. O sa fie mai multe, prima o facem "fructe" si o sa facem salata de fructe cu copiii. O sa le prezint chestii, de abea astept sa le duc tot soiul de fructe si sa ii invat si despre mango nu numai despre mere. Cand i-am zis doamnei si am vazut-o cum se lumineaza la fata am crezut ca sunt la camera ascunsa. I-am zis si aleia de anul trecut si s-a uitat la mine ca la felu' pashpe.
Domle, orice meseriei ai face, daca o faci cu drag, daca iti place ce faci si te pasioneaza, o sa o faci cu adevarat bine. O sa o faci frumos si cu zambetul pe buze. Daca ti-e sila...daca iti mananca zilele sau cum a zis doamna de anul trecut cand am intrebat-o daca iese la pensie: "credeti ca io nu m-am SATURAT?" de fata cu toti copiii...apoi atunci mai bine du-te.
