Liceul N. Iorga Bucuresti va ofera...

  O invatatoare minunata pentru copilasii din clasa intai! Priviti si va minunati. Si daca o intalniti pe undeva, va rog eu sa o scuipati si din partea mea! Dau o bere!



LATER EDIT: clipul a fost sters de pe youtube, cica nu le convine. Cica hartzuieste...ia luati de aici daca vreti sa il vedeti:

http://kariokaspot.blogspot.ro/2012/10/invatatoarea-reloaded.html

Cosmaruri (2)

  Iese pe usa dupa ce ne pupa. Imi aduc aminte ca pleaca departe si mi se taie genunchii. Oricum imi e frica de masini si de condus...iar cand el trebuie sa plece la drumuri lungi cu masina...ma termin. Stiu ca e un sofer bun, stiu ca e poate cel mai bun dintre toti urcatorii la volan pe care i-as putea intalni intr-o viata. El e facut pentru asta. L-am vazut in situatii din trafic in care eu n-am apucat sa gandesc iar el a facut cinci chestii deodata si a scos masina noastra din pericol. 

  La nivel rational stiu asta. La nivel emotional eu sunt rupta de cate ori pleaca ca azi....spre Anglia. Adica pleaca sa conduca o Europa intreaga. Nu pot sa exprim teama asta. Ca as putea ramane fara el. Eu pun frica la drumurile lungi...dar poate el o sa moara pe cand trece pe un trotuar si ii pica un ghiveci cu flori in cap. Sau o baba care vrea sa se sinucida. Nu radeti, a fost caz real acum cativa ani. O baba s-a aruncat de la etaj sa se sinucida, a picat in capu' lu' un nene care trecea pe acolo si l-a rupt pe ala in doua. Ea a scapat. Mna...

  Nu pot sa imi imaginez viata fara el. Nu pot. Desi mereu am spaime din astea...nu pot totusi sa ma pun in locul ala in care eu sunt si el nu mai e pentru ca a venit unul si a dat peste el. Sau pentru ca orice. Sau poate de fapt POT sa imi imaginez...de acolo si titlul cu cosmarul. Nu il am in vis, il am pe trezie.

  Stiu sigur ca la noapte cand ma voi trezi din somn cum fac in fiecare noapte, o sa ma uit la locul lui din pat...si cand o sa vad ca nu e acolo o sa imi amintesc brusc ca nu e acasa, ca a plecat foarte departe si ca imi e FRICA. Sa nu pateasca ceva. I-am dat o traista cu medicamente la el. Dar mi-e frica. Mi-e frica de masini. De oameni nebuni sau obositi care l-ar putea ucide pe drum. Si nu o sa mai dorm...In seara asta cand ne uitam pe geam sa ii facem cu mana...l-am vazut cum leaga platforma de masina, cum face ce are de facut...si m-a luat cu plans. Am obosit. 

  Nu am cuvinte sa exprim ce simt cand el nu e acasa si e departe. Pentru ca el e jumatate din mine, e cel mai bun prieten al meu, e iubitul meu...deci risc sa pierd nu unul ci sapte oameni daca lui i se intampla ceva. Pe drum. Mi-e frica de drum. Pana cand nu se intoarce eu nu sunt om. Iar el nu intelege asta oricat as incerca sa ii explic. Si eu...am obosit. Si el a obosit, pentru ca tot ce face el face pentru familia lui. 

  Deci...suntem obositi, iar unii dintre noi suntem plini de cosmaruri. Si culmea, dar nu am terminat inca seria "Cosmaruri"...:) Draga Mara, ma-ta e nebuna. Asta e...tre' sa te inveti cu ideea, mami...n-avem ce face, asta avem, cu asta defilam. 

  

Zile

  Am niste zile mai dubioase. Ma simt haituita desi nu ma alearga nimeni. Mara e in permanenta furioasa pe experienta numita "gradinita in Romania". In decurs de o luna de zile a auzit ca:

 - doamna are o camera magica, ne vede cu ea ce facem la noi acasa...pe asta am mai dezbatut-o...

 - daca nu suntem cuminti nu mai vine Mosul...ea stie ca Mosul suntem noi si nu i s-a spus niciodata ca daca nu e cuminte nu primeste cadouri. 

 - daca colega Ana nu tace din tipat o sa cheme doamna un doctor sa vada ce are...n-am cuvinte pentru asa ceva, pur si simplu nu am.

 - trebuie sa se duca la mami si "sa o bata la cap ca sa ii ia mami alt penar"...din motive greu de inteles cel pe care il are nu ii convine doamnei. Din motive usor de inteles mami nu o sa ia alt penar. 

  - "ia o bomboana" , repetat obsesiv...chestie care o face sa planga pentru ca ea nu a mancat niciodata bomboane si nu isi doreste sa faca asta. Si parca nu se mai termina cu zilele de nastere...sunt 6 sau 8 copii care vin zilnic si nu stiu cum naiba ca parca au fiecare sapte zile de nastere. 

  O vad pe Mara incurcata. Ieri i-am atras atentia doamnei ca daca mai continua cu amenintarile nu o sa ma simt prea bine. La care ea mi-a zis ca nu e adevarat. Ca Mara minte. Ca "inventeaza"...Ce puteam sa ii zic? Ca Mara nu stie sa minta, ca n-a mintit niciodata in viata ei si ca eu stiu sigur asta? Sa ii fi explicat ca nu avea cum sa inventeze amenintari cu "mos craciun" cand ea de un an stie ca ala nu exista si ca noi cumparam cadouri? Mara isi doreste sa gaseasca in ea o figura de autoritate, un om pe care sa se poata baza cumva, sa se uite la ea cu admiratie. Si apoi afla ca doamna...minte. Ca nu e adevarat ca are o camera cu care ne vede acasa. Si e incurcata. Nu stie ce sa mai creada. 

  Doamna a tipat la mine ieri. Ca nu e adevarat! I-am atras atentia ca eu nu am cinci ani si ca nu e cazul sa ridice tonul si sa ma trateze ca si cand as fi retardata. A tipat mai tare ca "asa e tonul ei"...Am avut pentru o secunda dorinta de a-i trage doua palme peste ochi. Mi-am dat seama ca nu i-ar folosi la nimic. Ochii nu i se vor deschide. Mi-e clar ca n-a mai pus mana pe o carte despre cum se manevreaza copiii de cand era la liceul pedagogic. 

  Asa ca ma simt haituita. Si asta e doar inceputul vietii in "sistemul scolar romanesc"...nici nu vreau sa stiu ce urmeaza. Dorinta de a pleca din Romania mi s-a amplificat cu o mie in ultima luna si jumatate de cand am vazut ce poate face "gradinita" dintr-un copil bun. Cum il poate exaspera. Pentru ca asta e cuvantul, Mara e exasperata de niste chestii pe care ea le intelege foarte bine si pe care acolo le vede fiind fix aiurea. 

  Ce mi-au auzit mie urechile in ultima luna? Pai:

 - ce pachetel e ala, doamna? dati-i doamna UN SENVIIIIS!

 - da' de ce nu ii dati doamna voie sa manance bomboane?

 - doamna, puneti-i doamna UN MAIEU pe ea...in conditiile in care afara erau 27 de grade si in interior idem. I-am explicat calm ca nu o sa o vada pe Mara cu maieu decat vara. Stai sa vezi la iarna cand o sa constate ca Mara nu are STRAMPI! Nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa aud, sincer...

 - aoleu nu are caciula? in conditiile in care afara erau...............

 - IN PAPUCI? si IN TRICOU? Da, in papuci pentru ca in interior, la 22-24 de grade si cu tenisi in picioare moare copilu' de cald. A facut rana la picior de CALD iar voi dati drumu' la SOBA pentru ca scrie octombrie in calendar si sunteti demente!

  Si toate replicile astea ca si cand eu am nascut-o ieri si am si eventual 12 ani sau ceva...Ca si cand eu nu-s ma-sa care stie cum si cu ce se imbraca copilul din dotare. Adevarul e ca Mara e cea mai "dezbracata" dintre copilasi si poate de aia e si singura care s-a imbolnavit doar 3 zile in 5 saptamani de convietuire la gradinita. Pun astia cate doua plovere pe ei la ora 13 cand afara erau 18-20 grade. Ma intreb la -18 ce o sa puna? Trei geci de ski?

  Si uite asa ne distram noi. Si ma simt haituita. Am mai zis asta, nu? 

  

Rutina

  Rutina e prietena mea. Imi plac lucrurile stabile, ordinea, metoda, organizarea. Nimic din ce fac nu e la intamplare...gandesc inainte de sapte ori toate implicatiile. Chiar si atunci cand ma apuc sa fac curat. Imi place sa fie lucrurile la fel insa ma adaptez foarte repede la lucruri noi. Cand mi-am nascut copilul, in circa doua saptamani de cand am ajuns cu ea acasa...as fi putut paria ca fac lucrurile alea de zece mii de ani. Rutina ma ajuta sa nu obosesc.

  Pare bizar, pe unii oameni rutina ii enerveaza sau ii oboseste. Pe mine ma ajuta sa nu obosesc. Cand eram mica (cam 3 ani aveam din cate imi zice mama) stateam in pat in scopul de a adormi si imi monitorizam respiratiile. Ea se mira ca nu vreau sa dorm. Mie nu imi trebuia somn ziua (de abea la adolescenta l-am dorit) si pentru ca trebuia sa stau acolo proptita...si sa ma plictisesc de moarte...imi simteam respiratiile. Nu mai tin minte exact daca le numaram, ma indoiesc ca stiam sa numar atunci. Doar le traiam. Inspiri, expiri, inspiri, expiri....apoi faceam asa cand eram langa mama...le monitorizam pe ale ei. Puneam si urechea pe pieptul ei sa ii ascult inima cum bate ritmic. Si in ziua de azi imi place sa pun urechea pe pieptul lui Marius si sa stau acolo asa. Sa aud ritmicitatea vietii. 

  Stau acasa (adica fara job la altii) din 2004. Altii ar fi inebunit. Am avut si eu momente in care imi ziceam ca o sa ma pierd cu capul de tot. Si ca nu o sa reusesc sa traiesc o rutina atat de plictisitoare. Apoi a venit copilul si n-am mai avut timp sa ma plictisesc nici daca imi doream asta. Apoi a picat bunica acum un an si patru luni...si de atunci incolo viata mea a fost ca un vartej care te ia si te invarte de nu mai stii de tine. 

  M-am adaptat. Nu stiu cum, pentru ca inainte de asta as fi zic ca eu nu o sa pot vreodata sa fac multe din lucrurile pe care le-am facut in anul care a trecut. Si prietena mea, a fost intotdeauna, rutina. Mi-am facut un plan, m-am organizat...apoi am incercat sa fie mereu la fel. Ca sa nu imi pierd firea, ca sa nu uit lucuri importante, ca sa nu ma uit pe mine. 

  Primele doua luni de ingrijit un om cu sapte coaste rupte si care a facut si o viroza respiratorie crunta pe un plaman perforat...au fost pentru mine niste incercari majore. Viroza a durat 5 saptamani si la ea si la  mine, noroc ca copilul l-am trimis la 2 Mai. In toamna cand mi-am manifestat ingrijorarea in fata posibilitatii contaminarii cu un alt virus la o sindrofie la care eram invitata si pentru ca ma agitam daca o lasam singura...mi-a plouat cu cacat in cap la  modul sinistru. Atunci, de abea ATUNCI am inteles ca pot trage o linie si pot afla cine imi e prieten si cine nu, cine tine la mine cu adevarat si cine nu da doi bani. 

  Dupa ce a trecut viroza...a inceput sa colapseze din lipsa de puls cardiac. Si a tras vreo trei ture din astea cu mine langa ea. Si unele din ele cu copilul meu plangand in alta camera si cu mine tipand la ea ca nu are voie sa se apropie de camera bunicii. Cica sa nu tipi la copil, ca il traumatizezi...io zic ca daca o vedea pe bunica cazand era mai naspa. Pana si in episoadele astea mi-am gasit rutina. Mi-am pus ceasul sa sune noapte de noapte, sa ma duc la ea sa vad ce face. Ascultam daca mai respira. Si acum ma trezesc la ora 2 sau 3 din reflex. 

  Dupa toate astea, a murit baiatul celei mai bune prietene a mamei mele. Prietena ei din copilarie. Si am petrecut luni de zile cu ei, langa ei...incercand din rasputeri sa mai vad in oamenii pe care ii stiu de o viata...cei pe care ii cunosteam. Am vazut ce e aia doliu, ce inseamna sa iti moara copilul la 21 de ani si tu sa trebuiasca sa mergi mai departe. Mergeam la ei ziua si plangeam noaptea. Oamenii astia au fost in copilaria mea mai aproape decat familia mea. Si cand devii parinte, de abea atunci gandesti cu adevarat moartea copilului cuiva. Pentru ca poti sa relationezi cu ideea si pentru ca iti e frica rau de ea. Plangi pentru ei dar plangi si pentru tine...de spaima. La sindrofia la care am ajuns, cand au cantat "la multi ani" eu am inceput sa plang incontrolabil si am fugit unde nu ma vedea lumea...a venit nasa noastra biata de ea sa ma consoleze. Pur si simplu nu m-am putut abtine. Eram pe alta planeta. 

  Nu stiu cum am facut sa nu imi pierd mintile, insa stiu sigur ca unul din factorii care m-au ajutat a fost rutina. Chiar daca nu trecea mult si trebuia sa o modific...ma agatam mereu de "acum facem asta, apoi facem aialalta"...si daca avem noroc mai trece o zi si bunica e bine, copilu' e bine...noi suntem bine. Maine ne trezim si o luam de la capat si trebuie sa fim fericiti. Pentru ca bunica mea face in ianuarie 89 de ani si a picat la 87....deci am invins moartea cu doi ani. Pentru ca suntem bine si am aflat ce trebuie sa facem ca sa mergem mai departe. Pentru ca noi nu avem dreptul sa plangem. 

  Ce mi-a trezit toate gandurile astea? Adaptarea vietii din ultima luna cu Mara mergand la gradinita. Ieri mi-a zis ca vrea mereu sa mergem pe jos pentru ca ii place. Si eu tocmai ce ma gandeam ca imi place cum mergem noi asa amandoua pe strada si discutam despre toate lucrurile din jur...si cat de simpatica e cum imi arata ea cum e viata. Pentru ca ea imi arata viata prin ochii ei...Si e o viata buna si blanda si plina de iubire...e o viata de mami, tati, pisica de pe strada, masina care uruie, soarele care ne intra in ochi si stejarii carora le furam zilnic ghinde. Si i le ducem Denisei, ca ea e prietena noastra, si ea culege zilnic o ghinda pentru Mara si Mara culege zilnic o ghinda pentru Denisa...cum sa nu iubim RUTINA :)

Proba olimpica: gogosari-viteza!

  Da! Da! Dupa ce o viata mi-am zis ca eu nu o sa pun muraturi fir-ar-ale-dracului-cu-cine-a-inventat-activitatea-asta-oribila...iacata! M-au invins! Pentru ca saracia e mai mare decat credeam vreodata ca o sa ajung sa traiesc, si pentru ca muraturile de la magazin au ajuns sa fie 1. oribile 2. hidoase 3. pliiiiine de chestii din litere si cifre  4. scumpe....si deoarece Mara adora muraturile...am zis hai. Sa invat sa fac si activitatea asta oribila-fir-ar-al-dracului-ala-de-i-o-fi-dat-prin-cap-asa-ceva. 

  Mai in vara am purces si am pus castraveti in otet. Am injurat o zi intreaga. Dupa care am constatat ca eu nu poci fizic sa inchid borcanele destul de bine, asadar ele, borcanele ce si-au zis "Haaaa, ce o facem pe proasta asta...ce, daca ne-a bagat la baia lu' Marioara, crede ca stam? Ha!" Asa ca vreo 3 din ele au inceput voios sa fasaie in camara. Si sa scuipe zeama imputzita pe unde apucau. Noroc ca inca n-am surzit si cand am deschis usa camarii si am auzit fsssssssssss, am ghicit. Bon. Le-am refacut pe cele 3 si restul vaz ca au stat cuminti. Am mai pus niste sos de rosii pentru paste, ceva zarzavat pentru supe...cand mi s-au intamplat legume care dadeau sa se strice...poc cu ele in borcan. 

   Iar azi. Ce mi-am zis eu in aroganta mea. Hai ca m-am invatat...sa indraznesc oare...sa visez...sa ma gandesc la unnnn...unnnn...gogosar la otet? Am stat, am gandit-o. E, hai sa incerc. Piata e plina de chestii la preturi foarte bune. Si a dracu' saracie m-a adus in stadiul ala in care vorbesti singur prin piata cu sacosa in mana "aoleu uite, un leu kilu'...aoleu iete si usturoi...aaaaa, aoleu".

  Am lasat copilul la gradinita, si am fugit in piata cu rucsacul in spate. Ca sa pot sa car fara sa mor. Ajunsa acolo am injurat cum fac de obicei in piata, m-am ratacit, cum fac de obicei in piata, si am uitat sa iau morcovi, cum fac de obicei in piata. Mmmmbuuuun. Am luat gogosarii...am uitat sa iau otet. Am luat pana n-am mai avut in ce sa bag diversele chestii. Dupa care, ca un magar de carausie am purces spre...(nu,  nu spre casa, nu fiti idioti, eu nu car 12 kile de chestii pana acasa ca nu-s nebuna)...un taxi. 

  Ajunsa acasa am constatat ca mai aveam circa doua ore pana cand trebuia sa fac drumu' inapoi ca sa recuperez copilul din dotare de la institutia cu pricina. Deci...gogosari-viteza. Totul a decurs bine pana intr-un punct. Si anume acela cand au inceput sa ma usture mainile. Cam rau. O fi fost vreunul iute. Pun mana pe limba. Mare greseala. In cinci minute am botu' mai ceva ca Zavoranca. Aha, deci unii sunt iuti. Continui sa ii tai feliute pentru ca sunt nebuna si mi-am propus sa ii pun feliati in borcane. Mi s-a parut mai misto. Asta ieri cand am decis. Azi...not so much. 

  Am taiat, am bagat, am indesat in borcane de mai aveam oleaca si ma suiam cu picioarele pe ele. Am invins pe la 4 si ceva....la si jumate am iesit pe usa sa iau copilul. Asta dupa ce in prealabil m-am spalat pe maini de 403424 de ori, am schimbat prosopul din bucatarie, am spalat toate dulapurile, am schimbat buretele de vase...ca il si vedeam pe Albulete cum vine el acasa, atinge ceva si apoi se duce sa faca pipi si si-o morfoleste de ardei iute. E drept ca ma enervase dimineata, dar totusi...Speedy Gonzales ar fi fost minciuna! 

  Usturimea se inmultea. Cumva crestea. Ma grabeam, m-am dat cu crema pe maini si am plecat sa iau copilul gandindu-ma serios CUM sa o iau....adica cum sa merg cu ea pe strada, ca ea vrea de mana iar eu nu stiu daca mai am capsaicina transferabila. Adica iuteala care se se ia pe copil. Caci un copil de cinci ani care si-ar da cu mana pe la ochi...imaginea asta ma ingrozea. Drumul pana la gradinita dureaza 10 minute pe jos la pas vioi. De data asta a fost cu supliment de vioi. Pentru ca usturimea ma facea sa cam tzopai. La propriu. Merg ce merg, injur printre dinti. 

  Incepe sa ma manance o ureche...reflexul misca mana brusc iar creierul o misca la fel de brusc in directia opusa. Sa crezi tu ca te scarpin! M-oi da de vreun gard din asta ca ursu' daca te-oi intetzi, da' mana in ureche io n-o bag, sa fie clar! Iiiii, daca mi-o veni sa fac pipi sa vezi distractie! Ma sterg cu sulul intreg ca sa fiu sigura ca nu imi ajunge mana pe corpul fizic! Alerg, iau copilul, ii zic, uite mai mama, nu ne tinem de mana, ea se enerveaza, ii explic ca o sa o usture ochii rau. La fel de rau ca pe ta-su cand era el flacau si l-a dus ta-su lui la piata si dupa a gustat un ardei capia din asta otravit...a bagat apoi mana in ochi de l-a gasit ta-su pazind ardeii pe o bordura si plangand. Si l-a intrebat daca l-a batut careva, ca ce are de bazaie acolo cu ardeii in brate. 

  Inchidem paranteza si fugim acasa. Pe drum Mara imi povesteste ceva, io zic da-da...si ma gandesc cum sa fac sa nu scap pipi pe mine de usturime. Nu de alta da' ar fi cam naspa...sa ma alea pe mine pe strada. Ajungem acasa, fug la frigider, iau o punguta de lapte de la programu' "corn si lapte", o trantesc intr-un castron si imi bag fericita labele in ea. Si incep sa rasuflu usurata. Se pare ca informatia a fost corecta, laptele inlatura capsaicina de pe tesuturi. Mara se uita la mine ca la felu' pasipe si ma intreaba de ce stau cu mainile in lapte. Ii explic, pare fericita de informatie, apoi imi comunica ca ea nu o sa manance d-aia iuti. Mda, presupuneam si eu asta...e bine ca pentru tine m-am agitat sa pun gogosari :))))

Acum cinci ani

 Cum era viata acum fix cinci ani, pe 14 octombrie 2007? Iaca asa:

 Cum e viata cinci ani mai tarziu? Azi mi-a zis "Mami, io cred ca daca aveam alta mami nu eram fericita." Am intrebat-o de ce crede ea asa si mi-a zis foarte serioasa "Pentru ca tu esti prietena mea cea mai buna si te iubesc foarte mult! Pe alta mami n-o iubeam asa mult!" 

  N-aveam cum sa ii explic ca ar fi iubit-o si pe alta mami idem...am zambit, am strans-o in brate cat am  putut de tare, am pupat-o si mi-am adus aminte de ea acum cinci ani, si de ea acum 5 ani jumate, si de ea acum 3 ani si acum 2 ani...apoi sufletul mi-a fugit in viitor si mi-am imaginat cum o sa ii spuna si ei fetita ei lucruri la fel de frumoase. 

  Nu stii ce e fericirea pana cand nu ai un copil. Oricine ai fi, oricati bani ai avea pe lumea asta, oricate resurse, familii sau prieteni ai avea...pana cand nu ai un copil nu stii ce e aia dragoste si nici cat de mult pot insemna niste simple cuvinte. 

  Cel mai mult pentru noi doua imi doresc ca dupa ce trece de copilarie si adolescenta...sa fim prietene. Poate n-om fi "cele mai bune"...dar cred sincer ca o sa reusim sa facem asta. Amandoua. Bine, trei si cu tati! Lui ii va scoate foarte multi peri albi...pentru ca el e barbat si nu pricepe o iota din femei. Si deja a inceput saracu' sa nu mai inteleaga nimic si sa fie pus la punct de fi-sa de sapte ori pe zi. Si el se supara ca un baietel de...cinci ani jumate. :) Pentru ca habar nu are ca fi-sa intreaba de el de sapte mii de ori pe zi si ca tot ce face face si cu gandul la el..."sa ii aratam lu' tati cand vine"...."sa ii spunem lu' tati cand vine"....si number one "sa il pupam pe tati cand vine!" 

  Si inca odata sunt ferm convinsa ca barbatii nu depasesc de fapt varsta psihologica de cinci ani. :) De aia ei sunt mereu mai fericiti decat noi muierile! 

Salina de acasa

  De mult vroiam sa scriu despre aparatul Salin S2. Putina lume stie de el, eu l-am descoperit cand Mara era mititica si a facut afte in gura si in gat ca si complicatie ale unei viroze respiratorii. Atunci am tot cautat inebunita sa vad cum as putea-o ajuta, si asa am ajuns sa vizitam Salina de la Slanic. De atunci am fost de mai multe ori acolo pentru ca e foarte placut sa stai cateva ore in salina. Si util. 

  Cautam intr-o zi pe internet chestii legate de sare, saline si utilizarile ei in bolile aparatului respirator, si am dat peste acest aparat. Era acum vreo trei ani. L-am luat imediat si am inceput sa il folosesc. Nu m-a platit nimeni sa scriu acum despre el, daca ma platea era si mai bine :)...eu am povestit tuturor cunoscutilor mei despre aparatul asta si cum acum Mara a racit si l-am scos...am zis sa povestesc si aici, poate cine stie, careva o sa il incerce si o sa fie ok. M-a fascinat si ca e o inventie romaneasca cu multe premii...pe de alta parte poate de aia nu stie nimeni de el, ca nu au oamenii bani de publicitati si promovari. Si e pacat. 

  Aparatul e extrem de simplu. O cutie de plastic cu un ventilator si un cartus de sare. E o sare cumva recristalizata din cate am vazut eu, care am desfacut aparatul sa vad ce e inauntru, ca asa sunt eu, nu ma pot abtine. Ventilatorul trage aer din camera si il sufla apoi prin cartusul de sare. Cu sare cu tot inapoi in camera. Este extraordinar de eficient in virozele respiratorii. Ajuta si la tuse (desi initial tusea se inteteste un pic pentru ca se fluidifica secretiile si organismul accelereaza eliminarea) si la nasul infundat, si la sinuzite...produce intr-o camera o atmosfera apropiata de cea a salinei, in functie de cate ore merge. 

  Eu am dormit luni de zile cu el pornit la capul patului ca sa imi rezolv o dependenta de picaturi de nas capatata in sarcina. Nu m-am vindecat complet insa m-a ajutat mult. Deasemenea am observat ca Mara s-a imbolnavit mai rar de viroze de cand il folosim, pentru ca l-am folosit si preventiv si se pare ca intareste mucoasele respiratorii in asa fel incat virusii sa se prinda mai greu de ele. Astea sunt explicatiile mele de balta, pe intelesul tuturor :)

  In cinci ani si jumatate de copil...am trait viroze crunte, cea mai nasoala anul trecut a fost, in vara. Am avut si umidificator si tot felul de chestii insa aparatul cu sare a fost cred cel mai bun. Azi l-am scos iar pentru ca Mara a prins un pic de viroza si vreau ca pana maine sa fie ok. O sa il las sa mearga si la noapte, nu face mult zgomot motorasul, se poate dormi cu el in camera. 

  Cam atat pentru azi, raceli usoare va dorim! 

Pitiriazis lichenoid cronic

  Asa mi-a zis dermatologul acum un an, aratandu-mi o fotografie pe computer cu niste rani care semanau cu ale mele. Cand am auzit cuvantul "cronic" am simtit cum mi se scurge creierul pe nas si am intrebat gatuita "adica pe viata?". Nu, nu pe viata insa e o forma care e diferita de sora ei, forma acuta. Si care poate sa dureze o vreme...

  Am vrut sa imi fac o fotografie si sa o pun aici insa n-am putut. Arata prea rau, nu vrem sa speriem copiii care s-ar putea sa treaca pe langa vreun laptop deschis la imaginea asta. :) Sunt ca niste rani care se descuameaza in continuu. Unele din ele ajung sa sangereze. Altele se unesc intre ele si se fac plagi mari. Asta s-a intamplat pe gamba mea dreapta. Pe stanga nu s-au imprietenit. In sus pe coapse e o aglomeratie mare care culmineaza pe fese intr-un fel infiorator. Unele mai mari, altele mai mici. Au un ciclu de viata care incepe cu o pata rosie care face o crusta alba, asta incepe si pica...si tot pica. Tone de piele. De la o zi la alta se face la loc si iar pica.

  Dermatologul mi-a dat un tratament, l-am urmat...rezultate zero. L-am intrebat daca stie sa imi explice din ce cauza, a zis ca nu. I-am spus ca trecusera doua sau trei luni de cand avusesem un soc emotional crunt legat de accidentul bunicii mele...a zis ca e posibil ca asta sa fi declansat.

  A, deci nu stim de ce, nu stim cum, nu stim ce sa ii facem. Mmmm...M-am apucat sa citesc si sa caut informatii pe site-uri straine. Si am aflat ca:

 1. nu se stie de la ce porneste, presupunerea e ca organismul se intalneste cu un virus sau o bacterie ciudata si are o reactie imunologica exacerbata...al naibii, altii n-au imunitate si io am prea multa, adevarul e ca cele 2 saptamani de vizite zilnice la Spitalul Judetean la bunica-mea cred ca mi-au adus bucuria asta.

 2. faza acuta poate fi mai nasoala ca cea cronica, poate duce la chestii nasoale....a, deci am avut noroc?

 3. schema de tratament folosita in afara (si preluata si la noi se pare) este: un antibiotic plus un steroid sistemic, inghitite timp de doua luni...what? Nu multumesc, mai am nevoie de ficat si de rinichi, precum si de sistemul imunitar. Fie el si exacerbat, asa :)

 4. schema de tratament uneori merge, alteori nu (din cate am citit mai mult NU)...a, ce bine, deci ma intoxic si degeaba!

 5. steroizii topici (aplicati pe piele) ajuta intr-o oarecare masura dar nu prea rezolva problema...cu ei imi duc zilele si tin treaba oarecum sub control. 

 6. forma cronica poate dura de la 4 luni la 3 ani. leziunile care depasesc un an se pot transforma in cancer...oh, what a joy!

  Am incercat cu chestii naturale, am incercat sa elimin diverse alimente din dieta...am incercat sa imi fac o solutie dupa o reteta nemteasca care se gaseste pe la ei pe baza de ulei de avocado si vitamina b6...am incercat...nu stiu ce sa mai zic ca am incercat. 

  Oricum nimic nu se compara cu senzatia de a intra in cabinetul unui dermatolog si de a auzi "nu va suparati, doamna, pot sa va fac niste fotografii?"...Eeee, nu ma supar, ce e o poza cu curul meu gol intre prieteni buni...Omul a fost dragut...mi-a zis si de dermatita din cap ca pot sa stau linistita, nu prea trece cu nimic, intra in remisie si apoi infloreste iar. Aaaaa, pai daca zici matale, ma simt mult mai bine, ce sa mai. 

  Si uite asa a trecut un an si cateva luni de cand arat ca un monstru. Ma rog, e bine ca inca am cum sa ma acopar. Am umblat numai in pantaloni toata vara asta de am crezut ca o sa crap de cald in anumite momente. Si nu neaparat de frumusete ci pentru ca nu pot sa risc sa expun chestiile astea la mizeria de afara. Cercul vicios: de caldura se inrosesc si ma ustura. Ca orice inflamatie, evident. Faptul ca arat cumva pe picioare nu m-ar deranja prea tare, sunt invatata sa se holbeze lumea la mine, dupa cum am povestit aici. Problema e ca ma mananca, ma ustura, ma descompun intr-una...

  Daca nu ma scarpin pe un picior ma scarpin pe coapsa...si invers. Ma mananca predominant seara, dupa dus, nu am mai avut sapun natural si probabil de aia. Cand ies din baie ma ustura toooooot ce inseamna buba de mai am putin si dansez ca indienii in jurul masutei de cafea. Noroc ca n-am. Masuta de cafea.

  Nu o sa ma incumet niciodata sa fac schema lor de tratament minunat pentru ca o gasesc inutila. Si extrem de periculoasa pentru organism. Acum mi-am propus sa astept sa treaca cei trei ani si apoi nu stiu, o sa mai vad. Incerc sa o tin sub control si sa urmaresc cand apar leziuni noi pentru ca daca le dau cu hidrocortizon trec imediat. Si nu se mai inmultesc. In rest...noi sa fim sanatosi ca belelele curg!

Cum creste?

  Azi de dimineata "doamna" ne-a adresat primele cuvinte: "Mara, iti ofer o bombonica, sau o napolitana, e ziua Anei". Mai fusese refuzata odata de catre Mara cand era Mara suparata ca trebuie sa ne despartim  iar doamna incerca sa o "imbuneze" cu o bomboana. I-am zis cu jena (mna, nu traiesc pe Marte deci trebuie sa imi fie jena ca nu dau zahar copilului) ca ea nu a mancat asa ceva in viata ei. Ca nu stie ce e aia si ca ma indoiesc ca ii trebuie. Nu i-a trebuit, ba mai mult, s-a suparat si mai tare.  

  Azi la fel. Ii zice Marei, APOI ma intreaba pe mine "ii dati VOIE?"...apoi cucoana, e cam tarziu sa ma intrebi de "voie" pentru ca e cam de cacat sa ma intrebi pe mine dupa ce i-ai oferit ei. Eu niciodata nu i-am zis Marei ca nu are VOIE sa manance zahar sau porcarii. Am ales o alta varianta. I-am zis de mica ca noi nu mancam asa ceva. Ca nu sunt sanatoase pentru organism. Ca sunt porcarii. Asa ca ea acum refuza cu indarjire orice stie ca e naspa. Azi am intrebat-o "vrei o napolitana?"...a scuturat energic din cap si a fugit in clasa uimita ca o intreb asa ceva (cred sincer ca nici nu stie ce e aia, nu i-am aratat vreodata care e obiectul denumit de cuvantul napolitana). I-am explicat DIN NOU educatoarei ca ea nu a primit asa ceva niciodata, ca nu mananca lucruri procesate, mai ales compuse din zahar rafinat. Simplu nu?

  Ar fi simplu daca am trai intr-o tara cu oameni toleranti. Nu traim. Ieri a iesit iures, din nou, pe teme de "cum sa cresti copilul" si cand am indraznit sa zic ca eu am articulat la fund copilul de cateva ori la viata ei...mi-a plouat cu fecale in cap de nu m-am vazut. La puscarie cu mine! Copilul trebuie, domle, plimbat in brate si alaptat pana la 5 ani...copilul trebuie sa faca numai ce doreste fiinta lui inteligenta. Copilul are voie sa fie domnul Goe si sa arunce orice oriunde, cand poate fizic, trebuie incurajat sa arunce televizorul pe geam daca se poate, pentru ca laptopul l-a distrus oricum demult iar televizorul nu mai merge pentru ca l-a butonat intens. 

  In general hainele sunt de cacat sa fie purtate si a doua oara intacte. Adica daca se poate ca copilul sa le distruga de la prima purtare, e ideal. Nu mai zic de jucarii, care niciodata nu trebuie sa apuce sa fie date si la altii copii, mai departe. Daca i se da o foarfeca, trebuie sa i se dea neaparat si portofelul, pentru ca bancnotele de sute de lei sunt prea naspa intregi. 

  Desigur astea sunt exagerari. Exista acum o mana de oameni care canta si adorm cu muzica asta. Si care se simt bine asa, si ii felicit pentru asta. Mai exista 99,9999 la suta din populatia Romaniei care face altceva. Da, cineva ar trebui sa educe lumea despre ce e ok si ce nu...insa sa ajungi sa zici ca o palma la fund de la ma-ta a constituit o "trauma" si un "abuz" asupra ta...e cam dubios. Hai sa ne ocupam intai de milioanele de avorturi inutile si de copiii bolnavi din neglijenta parintilor, zic. Doar zic. 

  Ca sa ne intelegem bine, eu mi-am tinut copilul numai in brate pana cand a nimerit sa mearga...eu mi-am adormit copilul in brate 11 luni din viata ei pentru ca doar asa se simtea ea bine. Eu i-am dat sa manance pe cat de sanatos am putut eu fara sa o iau pe campiile bio-eco in care nu am incredere in Romania pentru simplul fapt ca stiu cum se pot produce etichete cu orice. Acum 5 ani in Romania existau informatii putine spre deloc. Mi-am luat carti, de diversi autori straini, am citit, am cautat si in afara informatii, le-am procesat cu creierul din dotare. Ce imi trebuie si ce nu. Ulterior am constatat ca practica are doua sanse: fie sa vina si sa se suprapuna unei teorii citite, fie sa o infirme. Toate astea sunt legi ale hazardului. Eu asa cred. Nu, nu din cauza ca ai stat tu in cap e copilul tau o minune...el oricum e o minune pentru tine orice ai face, asa cum tu pentru el esti totul...Toti parintii isi considera copilul cel mai bun. 

   Eu sunt o mama "casnica", da stiu, alt cuvant oribil. Care cica "are noroc" sa fie somera. Cica asta e un "lux"...pana la urma e un lux faptul ca eu am trait zi de zi 5 ani jumatate cu copilul meu, l-am crescut asa cum doar o mama stie, l-am educat si l-am "atasat" de mine mai mult decat o mie de ani de alaptare si purtare. La asta nu se gandeste nimeni, sa infiinteze curentul "casnicelor", pentru ca e saracia prea mare si de multe ori nu ai cum sa faci sa stai acasa. Si poate nu vrei, ca poate TU nu esti ca MINE...eu vreau si POT sa fac asta...adica n-am nici o frustrare cum ca nu-s implinita sau ca trebuia sa fac altceva. Eu sunt facuta pentru asta. Punct. Fiecare cu ce poate sa faca. Si ce isi DORESTE. Daca faci ceva ce nu iti doresti...o sa fie nasol. Si invers, daca faci ceva ce iti doresti prea tare dar nu e "fizic" si logic posibil...iar nu o sa fie ok. Cum ar fi sa te intorci prea devreme sau prea tarziu la munca. Orice ar insemna acel "prea devreme" sau "prea tarziu" pentru tine si jobul tau. Gandeste-o dar gandeste-o REALIST. 

  Eu am tras cu indarjire de sanii mei ca sa scot lapte din ei timp de doua saptamani non stop. N-a iesit, ulterior am aflat ca am un deficit de prolactina. Daaaaar, sa nu cumva sa spui in gura mare in anul 2012 ca n-ai alaptat ca "nu ai avut lapte" pentru ca mult balegar se va revarsa in capul tau. Inclusiv de la "prietene" care iti explica condescendent ca n-ai alaptat "din cauza ta"...deoarece, stiti...puteam sa fac si n-am facut. 

  Adevarul e ca puteam sa fac o tragedie din asta si n-am facut. Asa cum nu mi s-a parut o tragedie sa imi adorm fetita in brate un an desi lumea se uita bizar cand auzea asta. Si nici ca acum nu am alta camera pentru ea si dormim toti trei intr-o camera. Asta ne e viata. Ea e super fericita oricum ar fi, deoarece, culmea, nu am traumatizat-o cu nimic. Am educat-o, dar se pare ca acum asta e alt cuvant de maaaaare rusine. Se pare ca nu trebuie asa. Fix asa cum zilele trecute ma intreba cineva da' de ce nu ii dau paine la fiecare masa, dupa care s-a ratzoit la mine cu explicatii despre cat de BUNA e painea pentru organism. Ca are fibre. Dar eu nu zisesem NIMIC rau despre paine. Am zis doar ca a mancat o felie dimineata, ii ajunge. N-am zis "aoleu ce prost tre' sa fii sa ii dai paine tot timpul"...deloc...fiecare cu ale lui. Romania e tara painii. 

  Un pic de relaxare n-ar strica. Si la aia de au impresia ca cine nu alapteaza si "educa" copilul e moartea, si la aia de se intreaba de ce dracu' nu dam bomboane si acadele la copil si vor ca la 1 luna sa il dea pe mana altora sa il creasca. Si la aia de isi bat copiii ca pe fasole pentru orice, si la aia de au impresia ca daca tusesti mai tare spre el se traumatizeaza pe viata. Unii copii se educa singuri, altii niciodata daca nu au limite impuse. E simplu: casca ochii la AL TAU, si vezi exact ce ii trebuie si ce se poate si ce nu. Dar nu presupune NICIODATA ca sunt toti la fel si ca ce ai facut tu e o minunatie. La 16 ani o sa iti explice el singur cat de naspa ai fost ca parinte, oricine ai fi tu azi si oricate teorii minunate ai urma. :) Pe toti ne asteapta asta, stati linistiti...vine pubertatea si atunci sa va vad, doamnelor si domnilor!

Noi doua si Sinaia

  Anii astia in care am fost impreuna cu Mara in fiecare zi o sa imi ramana intipariti in minte intr-un fel special. Nimic nu se compara cu asta. As putea muri maine linistita stiind ca am trait ce am avut mai bun de trait pe lumea asta: primii ani din viata copilului meu. Daca o sa am noroc n-o sa mor chiar maine, asa ca o sa mai traiesc niste sute de excursii ca cea pe care am facut-o acum la Sinaia. Noi doua si un tren. Noi doua si Pelesul. Pe care l-a cucerit pe picioarele ei, alea mici ca niste scobitori.

                                                                             

  Noi doua in parcul Sinaii, ala in care eu cu mama acum 30 de ani faceam acelasi lucru: nimic special. Pe vremea aia nu era spatiu de joaca, era doar fantana care ingheta iarna si pe care patinam de zor mai mult in fund decat pe picioare. Noi doua si ultimele raze de soare din toamna asta. Noi doua si o inghetata care se scurge pe maini. 

                                                                        

  Noi doua si prietenii de o viata care nu o cunoscusera pe Mara dar care acum s-au indragostit iremediabil de ea. Ca de altfel toata lumea care o intalneste. Imi creste inima sa o vad cum vorbeste ea ca un om mare si le explica adultilor chestii. Un loc special pentru mine:

                                                                          

  Noi doua si restaurantul. Oricare ar fi el, restaurant sa fie. O mamaliga cu branza nu ne face gaura in buget asa de tare. :) Iar fericirea ei cand mergem la restaurant e ceva greu de explicat in cuvinte. Noi doua si mermelitul de plastilina in tren. Ca sa treaca timpul mai repede. Ii place cu trenul, anul asta a mers mult cu trenul si s-a invatat cu tot ce inseamna gara, asteptatul trenului si mersul. Drumul spre Sinaia cu trenul e de o frumusete rara, iar acum ca au reparat linia si ajungi in 50 de minute...a fost o placere. Prosteala la restaurant:

                                                                     

  La Sinaia nu mai miroase a munte. Inainte, cu ani si ani in urma, cand ajungea trenul in gara simteai miros de brad. Acum nu se mai simte cam nimic. Trebuie sa mergi in padure ca sa iti aduci aminte ca esti la munte. Orasul e aglomerat, l-au supra-dezvoltat in toate stilurile si felurile. Insa drumul spre Manastire si Peles te face sa uiti de toate. Parcul e din ce in ce mai frumos in fiecare an. Cartierul Izvor, care e asa de departe incat ar trebui sa fie alt oras, nu s-a schimbat mult. Au construit multe blocuri, sunt magazine...imi aduceam aminte de vremurile in care acolo nu gaseai decat paine si aia la anumite ore. In rest nimic. 

                                                                      

  Pentru cine n-a fost niciodata in Platoul Izvor din Sinaia, vi-l recomand cu caldura. Daca ai masina si mergi la Sinaia, acolo e liniste. Sunt pensiuni multe si in Izvor, esti la 3 kilometri de centru insa ai unde parca masina, padurea e aproape, si, revin, e liniste. Si miroase a padure inca :) Acum am avut si microbuze cu care am mers, pe vremuri mergeam pe jos, acum ar insemna sa te gazezi pe marginea unui DN plin de masini. de 1,5 lei salvezi o gramada de plamani si de opinci :)

  Ne-am simtit bine, ca de obicei. Noi doua si Sinaia.

                                                                         

Ultimele zile de vara

  Fugim la Sinaia, eu si Mara, pentru doua-trei zile. Ultimele zile caldute cred ca vor fi astea, asa ca am zis sa profitam la maxim. O sa mergem in locurile in care mi-am petrecut eu multe momente din copilarie. 

  M-au sunat oamenii acum sa mergem, am facut repede o gentuta pentru noi doua...bagam un chiul la gradinita si fugim la munteeeee. O gura de aer de munte, padurea frumoasa...ne pare rau ca tati e plecat din tara si nu merge si el...da' merge si cu trenu'. Revin cu poze. Asta daca nu uit sa cumpar baterii la aparat :)

Cosmaruri (1)

  In secunda in care m-am suit cu Mara in masina pentru a pleca de la maternitate, mi-a dat prin gand ca noi suntem cumva pasageri in viata ei...si ca s-ar putea intampla sa fim pasageri si spectatori foarte putin timp. De spaima ca ar putea muri mi-am zis ca oricate zile as avea cu ea o sa fie cele mai bune. Copilul era sanatos, insa eu auzisem suficiente chestii nasoale ca sa ma sperie, unele mi-au fost povestite la 7 luni de sarcina. Not so good. 

  Anii au trecut si toti anii astia am avut groaza aia paralizanta ca ar putea muri. Ieri Marius mi-a zis cu ochii in lacrimi ca a vazut ca ea fuge pe strada si sa o tin bine. Ea fuge pe trotuar circa 3 pasi in fata mea, nu fuge pe carosabil, e speriata de masini si de chestii pentru ca am tinut mortis sa o sperii de mica. Am speriat-o si sa nu se apropie de maidanezi, apoi cainii au speriat-o ei asta primavara de nu o sa se mai apropie vreodata de vreunul. Mai bine!  Mai bine un copil speriat decat unul mort. Mai bine unul timid decat unul rapit. Mai bine un copil "pampalau" decat unul schilodit ca a picat nu stiu de unde si si-a farmat capul de un obiect contondent. 

  Azi pe strada am vazut cum o masina a spulberat un copil. Unul de varsta Marei. Eu eram cu ea, a auzit doar scrasnetul franelor, eu am vazut ce a fost si am impins-o pe prima usa de magazin de langa noi. Copilul ala a disparut ca o papusa aruncata in aer. Ma indoiesc ca a mai ramas ceva din el. In fractiunile de secunda in care m-am uitat am vazut o bunica paralizata in spatele lui. Fugise de pe trotuar la stop iar un sofer l-a luat in plin. 

  Vreau sa fie speriata. Sa fie speriata si de umbra ei. Sa nu vorbeasca cu strainii, sa nu fuga pe strada, sa ii fie reala frica de masini, de caini si chiar de oameni straini. Masini care in ziua de azi si Romania de azi...te calca si pe trotuar. D-apoi pe strada. Lasa sa fie ea fricoasa si pampaloaica...si sa fie vie si sanatoasa si intreaga. Noi ne duceam acum doua ore la locul de joaca. Poate si copilul ala tot acolo vroia sa ajunga. 

  In fiecare zi ma gandesc la Mara si ma gandesc ca ar putea muri. De cate ori tuseste cand mananca imi imaginez ca se ineaca. De cate ori fuge pe strada ma gandesc ca "poate azi" nu se opreste la bordura, de cate ori se suie pe cate un scaun, fotoliu, obiect, ma gandesc ca pica si isi rupe capul. De cate ori ii vin idei sa traga de cabluri prin casa (d-alea bagate in priza) ma gandesc ca o sa se curenteze. De cate ori...de atatea ori eu ma gandesc care ar putea fi pericolul si ii explic, o cert uneori, o bat la cap. Lasa sa fie ea batuta la cap. E mai bine decat altfel. 

Sedinta cu parintii

  Prima din viata mea. Nu puteam sa pricep care e rostul sedintei cu parintii la gradinita. Pana cand m-au pus "casier"...e pe baza de casierie toata duda. M-a pus doamna casier ca m-a vazut ca ma duc zilnic cu copilul. Adica ca nu il duce vreo bunica sau careva. Si ca probabil par mai scuturata decat restul. Presedinta sau cum ii zice e o tipa cam la fel ca mine. Noi doua suntem din cei 10 care frecventeaza grupa...alea spalate. Ca sa ma exprim frumos. Vreo 3 sunt de etnie cu fuste, una e un soi de pitzipoanca cu breton si pretentii de diva. Restul sunt din gama covrigarese de Hale. Nice mix.

  Pe bune, am mers de la sedinta acasa cu una din (pardon) tiganci si ne-am conversat foarte simpatic tot drumul. Are mai multa logica decat multe mame cu pretentii pe care le stiu eu :))) Sa revenim la sedinta. Ne-a citit doamna un text despre cum sa inveti copilul cu bunele maniere. Asta ca sa vedeti ca nu am "judecat" eu grupul acesta deoarece as fi vreo aroganta. Saraca doamna ce si-o fi zis, nene pe astia tre sa ii invat si pe ei, ca n-am nici o sansa cu copilul daca ma-sa plescaie cand mananca. A fost un text interesant, citat dintr-un psiholog american. Era sa adorm. 

  Mai treaza fusesem inainte sa vina celelalte mame, cand doamna mi-a zis ca ei zic rugaciunea in fiecare zi inainte de masa si ca Mara n-a vrut. Intamplator in ziua urmatoare Mara a facut o mare criza de plans ca ea nu mai vrea la gradinita. Tot in ziua cand le-a zis sa nu deschida rucsacul cu mancare pana nu zic rugaciunea, le-a zis doamna ca are ea un "ecran magic" prin care ii vede acasa la ei ce fac, si sa doarma mai mult dimineata ca ii vede daca nu dorm (ei merg dupa amiaza asa ca tipa a vrut sa se asigure ca dorm mai mult dimineata). 

  Numai ca pentru Mara astea doua au fost niste probleme grave. Ea stie ca noi nu credem in Dumnezeu si ca nu mergem la Biserica. Nu am vorbit urat in fata ei despre asta, insa ea stie de mica ca noi facem misto de popi. Si in plus, a perceput ca o interdictie la mancare toata conditionarea rugaciunii. Asta a suparat-o. Mai mult, ea stie ca exista sisteme de supraveghere, stie si termenul, stie si cum se cheama partile componente. Mna, ce sa facem, tati a montat multe din astea la viata lui si ea a inteles tot. De curand a montat la 2 Mai camere ca sa vedem prin internet la iarna daca o vrea vreunu' sa ne caute cand nu suntem acasa :) Ea stia ca se poate, si cum noi nu o mintim niciodata si nu o amenintam cu minciuni...ce sa vezi, copilul a crezut ca o vede doamna la ea acasa si asta i s-a parut ceva oribil. 

  Acu' io despre ecranu' magic nu aveam ce sa vorbesc cu doamna. Pentru ca e o doamna foarte draguta si n-aveam cum sa ii zic "fah, esti tampita, nu mai speria copiii!" Cred ca lesina femeia, si asta nu e bine. Insa cand a zis cu mandrie ca ei zic rugaciunea io am replicat imediat "cu asta nu sunt deacord!" S-a blocat. Mi-a fost mila de ea. Asa ca am zis repede "nu ne-ati intrebat daca suntem evrei sau mahomedani" La care ea, din reflex cica "pai si eu sunt catolica" :))))))))))

  Pai da, da' ce sa vezi, catolicii tot tatal nostru presteaza. Si inger ingerasu' nu stiu cui. Asadar...esti in offside. Evident ca ea nu poate sa priceapa de ce pe mine m-ar deranja asta. Nu are cum. Revin: noi am avut noroc ca am nimerit la ea. Am aflat ca cealalta doamna de grupa mare are draci pe ea si tipa si urla intr-una. Doamna noastra e ca o painica calda unsa cu unt intr-o seara rece de iarna...Jur. 

  Dupa care a inceput sa dea socoteala despre banii cheltuiti din fondul clasei ramas de anul trecut. Anul asta avem noroc ca nu se strange fond al clasei ca altfel eram morti. Nu pot sa pricep cate zeci de milioane au strans de au avut sa dea 6 milioane la Mol sa le faca serbarea de Craciun acolo. Anul asta s-au lins pe bot de Mol. HAHAHAAA....Pitzipoanca cu breton era chiar ofensata. Ca cum adica (pfff iar sare doamna Nicoleta!) Covrigareasa ii tinea isonul, ca ce are, ce, ca a fost frumos, ca lasa sa strangem bani. Aloooooooooooo, sarantoaceloooor...lasati figurile ca nu tine, e saracia mareeeee. Ma uitam la cele doua doamne de etnie care ne onorau cu prezenta. Se uitau la astea ca la felu' 14...Una e maturatoare, aialalta e somera. Serbare la Mol? 

  M-am oferit sa imi aduc masculul din dotare intru repararea si construirea unor lucuri in gradinita. Vroiam sa ma ofer si fara sa fie nevoie, a fost nevoie asa ca am zis ca Marius ii poate ajuta cu niste chestii si ca o sa o faca voluntar pentru ca noi vrem sa dam inapoi comunitatii din care facem parte. Gradinita e cea din cartier, e locul pe care noi parintii ar trebui sa il facem cat mai misto pentru copii. Mai bine la asta s-ar gandi doamnele decat la serbare la Mol...neaaa, nu le da prin cap. Doamna insa a fost uimita pana la lacrimi si a zis ca nimeni nu i-a zis asa ceva niciodata. Mda, nu ma mir. 

  Apoi ne-a aratat o revista si ne-a zis "inspectoratul scolar va ROAGA sa luati revista Luminita...bla, bla...ca in fiecare luna...bla, bla...8 lei" Dupa care zice "e cumva obligatoriu (ii dau lacrimile) ma scuzati ca am folosit cuvantul asta dar nu am ce sa fac" Adica ni le baga pe gat inspectoratul. Adica o fi vreun inspector acolo care are el o revista. Nu scrie pe ea cine o face, are reclame inclusiv la Orange...e o chestie care cuiva ii aduce bani buni. Si doamna e obligata sa ne-o bage pe gat. 

  Si niste carti si caiete speciale...la prima strigare vreo 50 de lei, plus engleza 26, plus teatrul care vine el la noi odata pe luna 5 lei, plus luminita 8 lei plus...E, caietele le luam o singura data, deci mai ramane engleza, Luminita si teatrul (daca vrem dar vrem ca la teatru e 10 lei biletul de copil, aici e 5, culmea). Asadar tandi pe mandi costa 40 de lei pe luna dusul la gradinita de stat nr 3, program scurt, in orasul Ploiesti. La particular e cam 500-600 programul scurt si ce povesti de groaza am auzit de pe acolo m-au facut sa cred ca nu e mare jmecherie. Oamenii sunt aceiasi. 

  Asa ca azi tre' sa iau plicuri si pix la mine caci sunt o doamna casiera...Sa ma vezi la strans de bani, ce am fugit eu toata viata in scoala de activitati din astea...m-au prins acu' la batranete!

Puncte de suspensie in creier

  

   Am primit azi urmatorul "comentariu" fix fara legatura cu postul la care a fost scris, cel despre "Un post de mama nervoasa". Nu l-am publicat acolo, pentru ca e ca 1.eu nu public porcarii la adresa mea si 2. e fix precum mucii in fasole fata de subiectul ala. Lasa ca il punem aici sa se simta bine autoarea, sa vada ca mi-am insusit lectia pe care cu atata gratie a dorit sa mi-o predea azi:

Am citit azi cateva posturi pe blogul tau si sincera sa fiu, nu ma mai pot abtine. Spuneai mai sus de oamenii care nu au invatat limba romana, dar tu insisti sa faci niste greseli in posturile tale, care tin tot de limba romana. Tu recitesti vreodata ceea ce scrii? Textele sunt pline de cacofonii, de puncte de suspensie folosite aiurea si fara noima, cuvinte preluate din engleza dupa ureche (de unde doamne iarta-ma l-ai scos pe senvis?). Perfect de acord, oricine are dreptul de exprimare, mai ales ca acesta este blogul tau. Dar ipocrizia mi se pare de neiertat in cazul tau. Reciteste-ti te rog de mai multe ori textele inainte sa le publici. Sunt sigura ca multe greseli doar se strecoara acolo. De exemplu nu inteleg ce ai incercat sa faci cand ai scris Adevaru'. Adica daca in loc de ' puneai l fix acelasi nr de caractere aveai. Ma rog. Si eu sunt obisnuita sa spun ce gandesc. Nu e prea comod, asa-i? 

  Si pentru ca m-am amuzat foarte tare tin sa il impartasesc cu lumea. Doamna Nicoleta are impresia, gresita dealtfel, ca as fi vreo agramata. Asta n-ar fi nimic, insa ea ma ROAGA frumos sa imi recitesc textele, domnule...ca sa nu o mai ofensez cu asemenea texte urate si pline de cacofonii si de puncte de suspensie plasate "aiurea". Bun, pentru asta tin sa precizez ca punctele de suspensie se pot folosi in oricare parte a frazei si de cate ori doreste autorul, ele exprimand o intrerupere in sirul vorbirii. Cum eu folosesc stilul colocvial ...nu ii mai dau si lui definitia ca lesina madam Nicoleta cu DEX-ul in brate saraca...iacata ca poci sa pun cate puncte de suspensie doresc in textele mele de pe blogul meu personal........................Nu mai zic de cacofonii, o fi vreun cuvant pe care l-a aflat si ea de curand si a vrut sa il foloseasca repede pana nu il uita. Vai ce urat vorbesc, ar trebui sa imi recitesc textul asta!

  Imi place de ea ca a citit "cateva" posturi la mine pe blog asa...intamplator. Eu ma gandesc ca orice om normal la cap daca intra pe un blog pe care il gaseste a fi plin de cacofonii si scris de o ipocrita...iese repede. Nu sta sa mai citeasca "cateva" posturi decat daca a intrat acolo pentru a gasi ceva de criticat. Si a si facut-o repede, la un post in care eu, o mama, imi exprimam niste sentimente in legatura cu niste lucruri. Adica cam de cacat doamna Nicoleta. Ete acilea o cacofonie urmata de un stil colocvial!

  De limba engleza dupa ureche nu pot decat sa zic ca l-am scos pe senvis fix din locul ala din care a scos ea comentariul asta nepotrivit si plin de tampenii. Cum ar fi acela despre ipocrizie, care conform DEX (da, stiu deja e prea mult) inseamna:

  IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. 

  Are sens cuvantul folosit in acest context? Contextu', doamna Nicoleta, e ala ca cum ar veni (scuzati cacofonia) momentul in care te trezesti sa folosesti un cuvant intr-un anumit caz. Deci in cazul in care imi zici ca fac greseli de limba romana, atunci n-am cum sa fiu IPOCRITA cand spun despre altii ca o masacreaza. Pot sa fiu cel mult "ignoranta". Pentru definitia cuvantului "ignorant" merge si DEX-ul...

  Dealfel minunata faptura e de acord cumva cu mine ca am dreptul la exprimare, insa in prealabil tre' sa imi revizuiesc scrierile pentru ca ea ca o tipa misto ce se afla, s-a gandit ca mi-au "scapat" niste lucuri...si ca cumva era o intrecere despre cate caractere trebuie sa contina un text si cand am eu voie sa pun eu apostroful (asa ii zice lu' ala de la sfarsitul cuvantului Adevaru') sau nu. Apostroful asta, e un semn ortografic, Nicoleta, si este foarte ok sa il folosesti in limba NELITERARA, stilul colocvial sau cel neingrijit. 

  De ce am ales eu acest stil nu e treaba ta! Nu iti place, NU CITESTI! E simplu, dar se pare ca nu si pentru tine. Cine ma cunoaste stie de ce si nimeni pana acum nu si-a pus problema de ce Alexandra ii da cu apostrof sau cu puncte de suspensie cand doreste manutza (da, nici manutza nu exista in limba romana, ete ce sa vezi dracie!) ei aia cu care scrie ea textele de pe blogul ei personal. 

  Incheierea mi se pare mirifica. Absolut perfecta pentru comentariul cu pricina. Adica "si ea"...o straina, un om care are impresia ca daca a citit trei texte ma cunoaste si isi poate permite sa ma improaste cu "sfaturi" despre diverse...e invatata sa spuna ce gandeste! Eu as sfatui-o sa mai insiste cu antrenamentul catre abtinere. Nu de alta dar comentariul asta, Nicoleto fata, e fix ca nuca in perete, e perfect "comod" pentru mine pentru ca m-am amuzat si am mai si capatat material pentru un post haios, o sa amuze multa lume, asa ca una peste alta nu vad cum sa ma intrebi tu pe mine asa, atat de personal, daca imi e comod ca ma injuri? Pentru ca in caz ca nu te-ai prins, asta ai facut. Acum mie mi-e greu sa cred ca tu esti o persoana care a aterizat acum aici asa pur si simplu, nu i-a placut si a tinut sa imi faca morala mie. Nu cred. Cred ca ai tu ceva de cautat, nu stiu cine esti si nici de unde ai aterizat tu acilea, mamica...da' io te rog frumos sa nu mai vii. E clar ca ai intrat ca sa faci naspa. Naspa nu primim! Naspa nu exista in limba romana...hait...ptiu drace (asta exista!)...aoleu iar am pus puncte de suspensie :))))))))))

  Ca si prostia asta de Blogger n-are nene un sistem d-asta sa ii puna sa dea un test IQ inainte sa se apuce sa intre aici la mine "acasa". Nicoleta, iesi afara! 

  

Cabana Ciucas, un colt de rai

  Am fost ieri pana acolo asa pe nepusa masa. Cele mai misto excursii sunt alea in care ne sculam de dimineata duminica si eu zic inevitabil "hai sa facem si noi ceva vesel" El inevitabil stramba din nas sau zice "o ciorba de burta"...sau alta chestie animala. Eu insist si pentru ca ma iubeste prea mult nu mai poate sa strambe mult din nas si, mormaind, incepe sa se imbrace...tot intrebandu-ma "da' ce cautam noi acolo...". Ieri am zis ca de obicei Sinaia si ca de obicei el s-a enervat teribil. 

  Pentru mine Sinaia nu e aia pe care o stiti cu totii acum, plina de bucuresteni si pitzipoance in weekend si atat de plina de masini incat nu poti urca cu piciorul la cota 1400 ca de gazeaza aia pe drum mai ceva ca la Hitler. Pentru mine Sinaia e Platoul Izvor, cartierul cu acelasi nume, unde e o casuta de munte veche. A prietenilor bunicii mele. Acolo mi-am petrecut multe sau toate vacantele de iarna cand eram mica si apoi mai mare. Acolo e liniste, e acasa pentru mine...si e mirosul ala de brazi si de munte care pe mine ma da pe spate in egala masura ca cel de mare si de 2 Mai. 

  Iar am zis Sinaia, iar s-a enervat...iar mi-a zis dintr-o suflare ca el nu se duce in mizeria aia sa nu aibe unde sa parcheze. Apoi a zis hai la Ciucas la Diana, sotia prietenului Lica. Ea lucreaza acolo la cabana. Asa ca am pus repede toalele pe noi si am fugit intr-o duminica de septembrie plina de soare si de bucurie. Drumul prin Maneciu a fost ca de obicei...drumul prin padure pana la cabana...n-a fost prea placut pentru ca eu urasc sa ma zgaltaie masina. Si turistii care faceau traseul cu piciorul si s-au trezit la cur cu marele Mitzubishi haraind si scotzand fum...ne-au cam blestemat sincera sa fiu. Ii inteleg. Mi se pare o blasfemie sa intri cu masina in padure. Insa cum nu suntem si n-am fost niciodata oameni cocotzatori-cu-picioarele-pe-munti...alta cale nu era decat cu masina pe drumul forestier. Unde era asa:

 Cand am ajuns sus mi s-a taiat respiratia de cat de frumos era acolo. Si nu numai natura, care evident e frumaosa in munti, ci si ce au facut oamenii astia cu fosta Cabana Ciucas, inainte posesoara de priciuri de dormit iar acum un hotel in toata regula, ca nu ii pot spune cabana. Totul nou, curat, frumos, totul cu lemn, totul incadrat perfect in peisaj. Au pitit sub lemn pana si marginile de la termopane, ca sa nu dea urat la ochi. SUPER! Cam asa:

 Am si mancat acolo, ca doar prietena Diana e responsabila cu haleala. Preturi MICI, va asigur, mancare buna si proaspata. Ca idee ciorbele erau intre 8 si 10 lei, felul doi intre 15 si 25 de lei...mai scumpa era vita...garniturile erau la 6-8 lei...bautura...noi am luat tzuica cu 4 lei suta (tzuica de Valeni). Berea era intre 5 si 7 lei. Nu ne-am uitat la restul dar erau ok. Peisajul insa...ala facea nene toti banii. Cabana e intr-o galeata cum ii zic eu...un soi de mica depresiune intre muntii din jur. Peste deal e Intorsura Buzaului...

                                 

un apus cu niste culori cevaaaaaaaaaaaaaaa....pacat ca aparatul meu nu stie sa redea chiar fidel :) Mie una cel mai mult mi-au placut usile:

 Facute din butoaie luate de la Ceptura, mi-a zis patronul insusi cu care am stat de vorba pe indelete, deoarece l-am intrebat cum de i-a dat prin cap sa cumpere PONEI...are doi ponei acolo pe care ii foloseste la amuzarea copiilor :D. Omul, trecut bine de 60 de ani...s-a straduit sa faca treaba. A reabilitat si drumul spre cabana, mai lucreaza la el. Lucreaza si la o PARTIE de ski pe care o sa o amplaseze pe muntele din spatele cabanei. 

                      Terasa...

             Maimutza care a alergat o zi intreaga pe pietrele din fata cabanei si cand a dat frigul s-a inrosit la nas ca Rudolf:

A gasit ea si un mar pe acolo:

  Una peste alta a fost o zi SUPERBAAAAA, si vrem sa mai mergem acum cat e toamna si e asa de frumos afara. De la Ploiesti pana acolo au fost 80 de kilometri...dar a meritat! Daca nu aveti picioare si nici masini 4x4, cabanierii va trimit jos o masina si va transporta contra 15 lei de persoana din locul in care nu se mai poate merge cu automobile fara tractiune corespunzatoare. Nu va aventurati, ca chiar NU se poate urca fara tractiune. Sunt niste pante foarte abrupte pline de gropi si pietre. :)

Cealalta familie....tata si fratii

  Am doi frati vitregi. Alexandru si Florian. Tatal meu s-a recasatorit dupa divortul de mama, si a avut doi baieti care sunt in teorie fratii mei. Fratele cel mare, Alexandru, se cheama ca tatal lui si ca mine pentru ca tatal lui e un personaj egocentric. Si-a botezat 2 copii din 3 cu numele lui si asta spune multe. Seamana la moaca cu ta-su leit.

  Fratele cel mic, Florian...seamana culmea cu mine destul de mult. Alexandru e brunet, Florian e saten cu moaca rotunda ca a mea si cu ochi zambaretzi. Prima data eu i-am vazut cand aveam vreo 10 ani (poate gresesc) si am aflat din gura in gura ca doamna Sima (mama lor) e prietena de familie cu doi frati cu care ma jucam eu zilnic la bloc. Vali si Mihaela. Erau prieteni de familie cu familia Sima, si cand am dedus noi asta, Mihaela mi-a aratat-o pe doamna Sima si pe copiii ei intr-o zi pe strada. 

  Atunci i-am vazut prima data. Florian era bebelus, nu cred ca avea nici un an inca. Atunci am vazut prima data in viata mea cum un om poate sa semene cu tine doar pentru ca are o inrudire de familie. Copilul din carutzul mic, sport, din carpa...semana uluitor cu copilul-Alexandra din pozele cu mine de cand eram mica. 

  Urmatoarea data cand i-am vazut aveam 14 ani si il cautasem pe tata in cartea de telefoane a orasului Ploiesti. Stiam strada pe care sta din actul de divort gasit la noi in casa in urma unor scotoceli prin dulapuri. Imi placea sa caut lucruri, sa vad ce au ele acolo (mama si bunica), asa ca am gasit un act de divort din care am aflat cand au divortat ei. Stiind cand m-am nascut eu...mi-a fost suficient sa inteleg viata si oamenii destul de repede. Vreo 10 secunde mi-a luat (ca matematica la ora aia mergea mai greu...:)

  Afland strada pe care sta tata, am cautat in cartea de telefoane si am sunat. A raspuns chiar el. "Da, va rog"...am intrebat daca e familia Sima, apoi am cerut sa vorbesc cu domnul Sima. A zis "la telefon"....eu am zis "eu sunt Alexandra Sima"....s-a facut liniste. De tot...am crezut ca a murit cu aparatul in mana. Ne-am dat intalnire in spate la liceul Cuza si ne-am vazut acolo. M-a luat in brate exact ca un tata care isi ia fiica in brate, mi-a zis cu ochii in lacrimi "zanisoara mea"...initial m-a impresionat.

  Urma sa ma dezamageasca cel mai crunt dintre toti adultii copilariei mele. I-am zis si l-am RUGAT sa nu spuna NIMANUI ca am venit sa il vad. A zis ca asa o sa faca, dupa care...a umplut targul. I-a zis nasei mele, care m-a amenintat ca el o sa ceara in tribunal drepturi de vizitare...a sunat la mama mea si a venit sa ma "vada" dupa ce 14 ani nu daduse nici un semn...a iscat o furtuna cum numai "oamenii mari" o pot face. M-am suparat ASA de rau incat am simtit ca se rupe ceva in mine. Nu vroiam decat sa il cunosc si sa imi cunosc fratii. Fratii i-am cunoscut atunci cand am mers acasa la el...Florian era mic insa imi zambea larg, asa cum zambeam si eu cand eram mica. Alex a fost la fel de reticent cum era mai tarziu. 

  Anii au trecut si cand am facut 18 ani, mai aveam drept la pensie alimentara doar daca intram la facultate. Pensia era oricum una "simbolica"...insa era singurul ajutor pe care mama il avusese de la el vreodata in viata mea. Nu am intrat la facultate in primul an (deh, ambitii de io care am decis sa nu fac meditatii pentru facultate) asa ca nu am intrat in primul an la nici o facultate. Moment in care...am fost DATE IN JUDECATA. Cand a venit mama cu actul in mana si cu lacrimi in ochi si a INJURAT in casa (ea nu zice niiiiciodata cu injuraturi si atunci a fost prima data cand am vazut lacrimi in ochii ei)..mai apoi am aflat ca sunt data in judecata de "tata"....cred ca in momentul ala am aflat eu prima data cam cum pot fi oamenii. 

  In anul urmator am intrat la facultate asa ca i-am tras-o inapoi. Adica am cerut pensia inapoi. Acum cativa ani el mi-a zis ca nevasta-sa s-a dus si a cerut sistarea pensiei si a semnat in fals pentru el. Mi-e greu sa cred asta. Mi-e prea greu sa cred ca esti asa de calcat in picioare incat "sotia" ta decide ca tu nu trebuie sa mai contribui cu bani pentru primul tau copil. Eu una, daca Marius ar avea un alt copil dinainte sa ma cunoasca pe mine, m-as fi dat peste cap sa stiu ca omul asta isi onoreaza trecutul si urmasii. Da' poate sunt eu exagerata. 

  Cand aveam 25 de ani l-am chemat la casatoria mea. M-a refuzat tot din cauza de egocentrism. Ca cum o sa fie el privit acolo. Ca si cand il cunostea cineva, era vedeta... Mna, i-am zis ca nu o sa stie nici dracu cine e el, poate doar mama, si nici aia cu siguranta. Au trecut 25 de ani, nene...ai luat 25 de kile si par alb...sigur nu te recunoaste nici dracu'. Ai mei n-au nici o treaba cu tine. Ei au trecut peste toate demult. Au avut copil de crescut. Nu, nu esti o victima...paranoia nu are ce cauta aici. N-a vrut sa vina! M-am dus si m-am intalnit cu el sperand sa il conving...mi-a povestit multe chestii naspa despre mama. 

  Era varianta lui. Varianta ei nu o stiu pentru ca ea nu mi-a zis niciodata nimic despre el. Cert e ca eu, la 25 de ani, cu doua saptamani inainte de nunta mea...am plans o noapte intreaga. La propriu. M-am apucat de plans pe la 11 seara si am terminat pe jumate moarta pe la 6 dimineata. Marius e singurul care stie prin ce am trecut. Atunci am aflat ce e aia sa ai ochii umflati. Nu stiu de ce am plans. Am plans pentru ca nu stiam sa fac altceva ca sa imi omor tristetea faptului ca tatal meu in loc sa vorbeasca cu mine si sa afle cine sunt eu...a balacarit-o pe mama. 

  Cand eram gravida mi-am vazut fratii ultima data. Am mers cu Marius sa iau cantarul Balanta Sibiu pe care tata mi l-a imprumutat pentru bebelusul care urma sa vina. Aveam burta pana la nas si am urcat cu greu cele 4 etaje. Ne-au primit ca pe familie...desi parea un pic fortat. Florian a venit si a dat mana cu mine si s-a prezentat, asta tin minte sigur, si mai tin minte ca asta mi-a dat singurul moment de normalitate. Pentru ca, DA, eram STRAINI...chiar daca ne prefaceam ca ne stim din povesti. 

   Un pic mai tarziu in viata, am insistat pe langa Marius si i-am dat tatalui meu un job. Pentru ca noi aveam nevoie de un om de incredere, pentru ca el era proaspat pensionar de succes...i-am dat de lucru pe bani buni...Ce a facut el? Pai s-a vaitat in principal. Inclusiv la niste oameni straini care nu trebuia sa afle detalii despre munca lui de "paznic"... Asa e el...Nu se poate abtine, pur si simplu. Asa cum acum vreo luna nu s-a putut abtine sa nu fie magar cu mine. Doar ca, ghinion, acum m-a nimerit in "anul epurarii" in care daca ma calci pe coada te-ai ras...Anul asta a inceput prin iunie 2011, si a fost decis pe 24 septembrie 2011 cand eu am intalnit o doamna care m-a invatat ca cineva  trebuie sa primeasca bunatate atunci cand ofera bunatate. Si de atunci am zis ca nu mai las pe nimeni sa ma calce in picioare. Tata avea un palmares grav in acest sens...

  Ce ma bucurase acum catva timp era ca Florian si-a facut cont de Face Book. Lui Alexandru ii dadusem add cu multa vreme in urma, si nu acceptase din pacate.Poate ca nu stie cine sunt sau nu mi-a recunoscut moaca. Florian m-a acceptat si a si prestat niste discutii cu mine...m-am bucurat ca un copil...pentru ca in capul meu ei sunt fratii mei. Sunt familia mea. Acum contul lui nu mai e activ, asa ca am ramas, inca odata, cu ochii in soare :))

  Glumesc...daca fratii mei vor sa ma gaseasca stiu unde sa o faca...si sper ca la un moment dat sa o faca...cu tata sincer nu mai stiu cam cum sa fac pentru ca cu el relatia a fost una total fortata. L-am fortat si am gresit. Omul clar nu avea treaba cu mine...eu am insistat cum fac eu de obicei...mna...aia e. Fiecare om trebuie sa isi gaseasca ambii parinti si sa ii vada cu ochiul din dotare, ca sa stie de unde anume se trage, cu cine seamana, cu cine nu..."cum ar fi fost daca"...si tot felul de alte intrebari. Am gresit mult in ultimii 10 ani, am tot lasat chestii nespuse, ne-transate...am lasat niste oameni sa ma trateze ca si cum as fi nimic. Am gresit enorm pentru ca daca spuneam la timpul potrivit ce aveam de zis clar nu o mai incasam ulterior :)

  Asta as vrea sa invete Mara...ca si daca nu ai frati...poti sa ai oameni pe care ii tratezi ca pe frati. Ca sunt atatia omeni care au frati si care scuipa pe ei...deci asta cu "de sange" nu merge de cele mai multe ori. Sa fim seriosi. Familia si vecinii nu prea ii alegi...prietenii ii alegi :) Asa era o vorba pe vremuri. Si cam asta e logica si acum...insa prietenii trebuie sa ti-i alegi dupa primul instinct. Daca un om nu iti place la prima strigare...nu insista. Daca cineva iti e familie dar nu iti place, iar nu insista...

  

  

  

Raport dupa prima saptamana de gradinita

  Asadar luni...am mers pentru o ora, am facut cunostinta cu "doamna" si am primit o lista de rechizite de cumparat demna de un student la ASE. Am cumparat parte din ele, mi-am permis sa ii pun in penar creioane si carioci pe care le avea acasa, nu erau folosite deloc. Doamna m-a luat brusc marti cu "ce e asta doamna, ce penar e asta?"...Aoleu...tonul era fix ca si cand eu as fi avut 5 ani. Doar ca doamna nu stia ca io am gura mare de felul meu si ca urasc cel mai mult pe lume atitudinea de profesor cu defect profesional.

  Asa ca am ras usor si am zis "pai un penar cu culori si carioci cum scria in lista"...la care ea "nuuuu, nu imi place...nu asa, doamna!"...Acu deja radeam ca sa nu cumva sa  imi vina sa o pleznesc. Pentru ca  imediat dupa aia mi-a explicat ca nu sunt doua seturi de 12 NOI...ca cum ASAAA??? Pai zic ete, creioanele chiar sunt noi, ce daca nu-s 12...cariocile la fel...Bon, astea nu erau bune. Iar caietul de desen mi-a fost returnat pentru ca e "ingalbenit de timp". Am primit acum un an un teanc mare, mare de  caiete de desen speciale din alea mari, de la o prietena care are doua fete pictorite. D-alea pe bune. Si avea femeia astea ramase acasa si mi le-a dat pentru Mara. Nu arata rau, normal ca coperta are urme pe margine asa, ca le are tipa de vreo 20 de ani pe acolo. Dar sunt in perfecta stare, si ce daca e un pic ingalbenit? Nu e sifonat, rupt...nimic. E fix nou. Nu domle...nu e bun. 

  Marti a stat prima data acolo, a fost ok, uimitor de bine pentru un copil care a crescut 5 ani si jumatate doar cu mami, tati si bunica. La plecare doamna, dupa ce mi-a zis treaba cu senvisul si am asigurat-o ca Mara nu va veni niciodata cu senvis la gradinita....face "sa o incaltati, doamna"...sa nu ii fie frig. Copilu' era in papuci si cu picioarele fierbinti. Oricum acolo e cald, ea era in blugi intr-o camera in care la temperatura aia acasa ar sta in chiloti. Ce sa fac, o mama denaturata, mi-am invatat copilul descult si dezbracat si la 20 de grade. D-apoi la 25 cate erau acolo pe termometru. 

  Culmea e ca miercuri doamna mi-a zis ca Mara s-a plans ca ii e cald la picioare. Acum era chiar amuzata ca cum o fi posibil asa ceva! Vineri a plouat si era racoare insa eu tot in tricou am lasat-o acolo, pentru ca, ghici ce, chiar daca afara sunt 10 grade, in casa aia acolo e numa' bine de stat in tricou. Oauuuu cand am lasat-o doamna era "vaiii, asa o lasati, puneti-i ceva pe ea"...n-am bre ce sa ii pun pe ea, lasa copilu' ca daca i-o fi frig se duce si ia geaca din cuier. Cand m-am dus sa o iau, doamna face "aoleu, sa o imbracati! cand o vad asa in tricou" io repede pun mana pe copil, pe brate, pe nas si pe urechi din reflex. Copilu fierbinteeeee. Ii zic lu doamna, pai ete, nu ii e frig...(pe langa faptul ca Mara zice daca ii e frig ca nu mai e bebelus) si ea face "daaaa, da' asa in TRICOU"...iar m-a busit rasul.

  Ca doar nu o sa imbrac acu copilu' dupa frigurile lu' doamna. I-am zis femeii ca acolo in acea casa cu mocheta pe jos Mara ar sta desculta saraca...

  Ne infunda in rucsac zilnic "corn" si "lapte"...ba chiar cate doua portii, ca se pare ca au in plus. Laptele este o mizerie care are gust de lapte praf direct (desi firma Muna e una BUNA, care stie sa faca si produse foarte bune, dar cand e pentru copii, da-i dracu'), si barem nu de vreunul bun...zici ca e d-ala de pe vremea lu' Ceasca. Cica are 1,8 la suta grasime...ca asa s-au gandit conducatorii luminati, ca la copii mici trebuie degresat laptele. "Cornul" este o chestie care contine paine la care s-au adaugat zahar si...atentie...GRASIMI HIDROGENATE. Incep sa cred in teoriile alea cum ca nemernicii vor sa ne imbolnaveasca de mici. Sau sa ne drogheze cu zahar copiii de la primele varste. 

  Asa sunt eu, carcotasa. Adevarul e ca ma asteptam la mult mai rau. Adica in interior gradinita e fantastic de curata, am fost si la baie unde e o curatenie incredibila, am felicitat-o pe doamna ingrijitoare. Totul e curat si ingrijit. Am apreciat-o pe doamna educatoare care in prima zi ne-a zis ca copiii trebuie sa aibe o sticla cu apa la ei, dar sa nu abe SUC...chiar m-a mirat treaba asta. Nu stiu daca a facut-o pentru ca a constatat efectul sucurilor cu zahar asupra comportamentului copiilor sau daca a facut-o ca sa nu le fie unora "pofta"...nici nu conteaza de ce. A zis si ca sa nu aibe ciocolata la ei...mi-a venit sa rad, pentru ca in secunda urmatoare a zis ca "poa' sa aibe un Barnii" (asa il pronunta, asa il scriu) care probabil in capul dansei cine stie....contine lapte sau ceva...e un "ceva pentru copii" bun de mancat. 

  Mara mi-a zis ca toti copiii au avut la ei senvis cu salam. N-am intrebat-o eu tocmai ca sa nu ii dau ideea ca e e a mai cu motz sau mai fara motz, ea mi-a zis singura cu uimire, pentru ca ea stie ca salamul e ceva care nu e bun pentru copii. I-am zis ca unii oameni nu au aflat asta, ca ea sa isi vada de morcovii si castravetii ei si sa nu se mai uite la gustarea altora :))

  Dupa marti si miercuri..joi s-a trezit cu muci si usturime in gat. Cu doua saptamani inainte sa inceapa ii  dadusem si vitamine si o doza mai mare de vitamina D asa ca i-a trecut in 24 de ore aproape de tot. Am fost fericita, ca ma gandeam ca o porneste cu nenorociri din astea tot timpul. Sunt curioasa cum o sa mai fie. S-au imbolnavit mai multi copii se pare, ieri nu au fost decat 4 prezenti. 

  Uimirea totala a fost ca nu ni s-au cerut nici analizele de incepere nici avizul de la medicul de familie. Cand am intrebat de ele doamna a zis ca ei nu cer asa ceva. Si in plus ii primeste cu muci la gradinita...asa ca prevad un viitor luminos pentru aceasta activitate :) O sa fie foarte interesant in aceasta iarna. 

  Daaar, ca sa mai gasesc un lucru pozitiv (bagam asa una calda una rece): vine teatrul de papusi la ei odata pe luna si le face o piesa doar lor acolo in gradinita. Asta mi s-a parut o chestie foarte misto. Si o sa faca si engleza optional...pentru fabuloasa suma de 24 de lei pe luna. In afara de rechizite, engleza, si teatru nu mai platim altceva decat un caiet special pe care il iau ei de la centru educational al inspectoratului. Si a mai trebuit sa ducem lunar hartie igienica, servetele, prosoape de hartie...si trimestrial un sapun lichid. Bine, daca iau si inmultesc 45 de copii cati sunt in gradinita o sa aflu repede ca doamnele au de carat acasa niste multe chestii din astea :)) Da' na..asta e Romania...

  As fi vrut si n-as fi vrut o doamna mai tanara. Nu stiu. Nu am incredere in "tinerele" care au ajuns sa fie azi educatoare LA STAT. Mi-e ca stiu mai mult despre Aifoane si dans la bara. Imi scuzati prejudecatile insa am vazut si am auzit prea multe ca sa am azi incredere intr-o domnisoara de 23-24 de ani care sa lucreze cu copiii. Doamna noastra nu e prea batrana cat sa fie plictisita, e foarte draguta si zambitoare. Si se vede pe ea ca iubeste mult copiii si ca face meseria cu drag si cu pasiune. Se vede dupa cum a aranjat sala de clasa...am vazut desenele si lucrarile Marei, e clar ca a stat langa ea si i-a indrumat manutza pe hartie...Da, tot perele si prunele de acu' 30 de ani sunt acolo...dar se vede ca doamna asta chiar isi da interesul. 

  A promis ca o sa o studieze pe Mara si chiar a facut-o. In fiecare zi mi-a spus chestii despre ea, chestii observate cu mare acuratete. A vazut si cat e de ambitioasa si de incapatanata, a vazut si ca are toate deprinderile de politete necesare traiului intre oameni...a vazut ca nu suporta zgomotul si balamucul...a stat de vorba cu ea si acum Mara se duce si o intreaba mereu lucruri. E incantata de ea si e incantata ca poate vorbi cu mine zilnic, pentru ca ea clar are dorinta de a invata copilul lucruri si vrea sa stie ca parintii ii sunt aproape. 

  Si inca o carcoteala: eu sunt uimita ca nu le da prin cap ca in prima zi cand le vine un copil, sa stea naibii cinci minute cu mama si sa o INTREBE lucruri despre acel copil. Eu m-am dus luni hotarata sa povestesc despre Mara, plusuri si mai ales minusuri (incapatanarea Marei e de poveste) ca sa stie acel om strain ceva despre ea de la inceput. Nu nene...ei ii asteapta la gradinita in anul 2012 la fel ca in 1980...gata, veniti, intrati, ca "las' ca ne descurcam noi cu ei"...pentru ca pentru ei nu conteaza individualitatea. Doamna asta chiar e una empatica si cu skilluri...nu vreau sa stiu altele cum sunt. 

  Eh, una peste alta...gata. Am facut-o si pe asta. Pentru ca pentru mine e cam gata. Copilul a inteles, s-a adaptat la mediu si la oameni...face acolo ce are de facut, cand nu vrea ea nu o convinge nici dracu' sa faca...in timp o sa priceapa ca asta cu scoala nu e pe "vrute" sau pe "placute" decat in mica masura. Vad ca astia vor sa ii faca savanti de la 5 ani...mi se pare hilar da' ma rog...treaba lor. Io una zic mersi ca per total e curat si e cu un om ok acolo. Restul om vedea.