Lucruri simple

  Lucruri simple si perfecte. Picior de iepure la cuptor. Cartofi copti. Muraturi. Mujdei cu smantana. Atat. 

Serbarea scolara. Neprihanitu'.

  Am mai supravietuit unei "serbari scolare in sistemul romanesc de invatamant". Yey, us! Adica io si maica-mea (tati a plecat ieri la job) care am fost supuse azi unei ore si jumatate de copii de 6 ani care au tipat cat au putut de tare intr-un microfon. Dap, a fost cu MICROFON! Intr-o sala de spectacol adevarata (multumim teatrului de papusi care ne-a primit in sala lui contra unei sume de bani, haha!).

  Mara a lipsit de la scoala saptamana trecuta din cauza de ceva raceala plus tati care a fost acasa si cand e el acasa punem scoala in cui pentru ca 4 ore pe zi sunt importante langa el. Cand am aterizat luni la scoala doamna i-a dat Marei alta poezie de invatat pentru serbarea care avea loc azi, miercuri. Copilul care tocmai ce se simtea plin de incredere si stiutor intr-ale poeziei din dotare... s-a prabusit psihic! Era cat pe ce sa nu mai vrea sa participe pentru ca e Berbeaca si daca totul nu e perfect ea nu doreste. Mi-a zis ca ea nu stie, ca n-o sa poata, ca n-o sa fie, ca n-o sa faca. Cand am vazut si poezia, de doua strofe dar cu 3 cuvinte pe care nu le putea intelege si pronunta... mi s-a facut rau. 

  Neprihanit. Hulitori. Fatzarnici. I-am explicat ce inseamna, a priceput. Asta nu inseamna ca a si reusit sa le retina si reproduca. Neprihanitu' ala o sa imi stea in minte si suflet toata viata. Pentru ca ii iesea prenihait, prenahait, niprehait, preahanuit si multe, multe alte combinatii de litere. Toate corecte in suma lor. Si un vers anume pe care nu il putea retine deloc pentru ca pentru ea nu avea sens in propozitie. "Cine totusi, dintre voi". Pe neprihanitu' l-a scos clar, si pe hulitori si toate cele, versul asta il uitase si tocmai atunci doamna nu era atenta sa ii sufle. A asteptat cuminte sa ii zica ce si cum. Dupa ce a terminat a rasuflat usurata. Teroarea ultimelor 3 saptamani se terminase! Da, teroarea. A fost terorizata de ideea de serbare cu toti oamenii aia care erau mult mai multi ca anul trecut. N-a vrut sa se duca sa ii dea "Mosul" cadou, m-am bagat pe scena si mi-a dat-o doamna sa o scoatem de acolo inainte sa vina "maleficul strain" si sa ne strice ea la toti zenul cu urlete interminabile :))) Doamna asta stie lucruri :))) Deci toata lumea a fost fericita. 

  Serbarea in sinea ei a fost un cumul de haos, poezii aiurea, Cristosi aruncati mai abitir ca intr-un bar de tractoristi betzi (si cu tot atata piosenie!), cantece cantate ca intr-un bar de oameni bauti care s-au scapat la aparatul de karaoke si rag la microfon tot ce li se pare lor ca le suna in cap a muzica. Copiii nu mai vazusera microfon niciodata. Mai putin o fetita care e campioana-cantacioasa la nu stiu ce concursuri si care a cantat DIVIN un cantec despre numita "maicutza mea" la care a lacrimat toata populatia feminina din sala. Domle, aia canta! A cantat ca la opera, stia unde sa isi tina microfonul. Mocofanii astialaltii care nu mai vazusera in viata lor microfon, se duceau si isi bagau botu' in el de parca era inghetata! (doi baieti l-au dat jos, unu' cu botu' altu' cu capu'!) SI URLAU in el. Ca le-a zis doamna sa zica "tare". Bai nene, ne-au spart creierii! Scrasneau maselele in sala mai ceva ca popcornu' la cinema!

  N-a fost cu costume ca anul trecut cand a trebuit sa nascocesc un costum de "fag" si am injurat fix 3 ore pe cand ciopleam cartoane si coloram chestii ca sa arate ca un copac. Urasc lucrul manual. Il urasc cu o pasiune demna de un copil care a impletit in clasele 1-4 multe, multe semne de carte din noduri de matase. Nu imi place sa colorez, sa pictez, sa fac chestii din astea. Nu imi placea nici cand eram copil. Pune-ma sa curat si sa tai sapte camioane de cartofi pai si nu ma plictisesc. Pune-ma sa decupez-colorez chestii si ma ia cu fiori de sila. Deci anul asta nu era cu costume. Ne-a zis doamna, citez "ne imbracam asa, cum vrem".. dupa care a mentionat ea ceva despre "o rochita pentru fete" si Mara a percutat si mi-a zis ca vrea si ea. Aoleu. Pai tu n-ai maica rochie de iarna. Si nici "strampi". Nu posezi nici macar o pereche si-s mandra de asta (azi mi-a zis tot timpul cat a fost pe strada, cat de oribil s-a simtit in ei, cat de frig ii era desi erau d-aia grosi ca plapuma dar ca sa vezi cum e a dracu' fizica, daca nu exista spatiu intre om si haina, nu e patura de caldura cum ar veni)

  Nu mi-am scos copila in ciorapi afara niciodata. Am scos-o in rochii vara, in picioarele goale si in sandale. In ciorapi si "rochii" iarna nu am scos-o din casa la 0 grade. Nu mi s-a parut necesar. Nu i-am pus produsul numit "stramp" pe sub pantaloni iarna. I-am pus, daca au fost sub -5 grade, o pereche de colanti sau pantaloni de bumbac largi. Deci ieri m-am dus repede la second-hand (ma scuzati noi ne imbracam cam numai de la secondul care aduce haine din UK bune si ieftine) si am luat un sarafan gri, dragut foc (ii place gri-ul enorm, zici ca e fata lu' ta-su), am cautat o ie pe care o avea de la prietena ei Bia si pe care o iubeste enorm. Si ia si pe Bia! Ete poezia! 

  Aveam totusi o pereche de strampi primiti acu' 2 ani cadou si nepurtati (noroc ca persoana i-a luat atat de mari incat ii sunt mari si acum). Si niste beteala. Asa a zis doamna, sa ii impodobim cu putina beteala. Asa ca i-am pus din cea subtire de la Ikea, pe cap la maini si la gat. Si tenisii de la Ioana in picioare la fata locului ca in bocancii de iarna de la Adina (a se observa prietenele cu multa inima si creier care i-au daruit incaltari bune de tot! multumim dragele noastre!) parea o caprioara de pe Marte. Ziceai ca o tin bocancii pe pamant sa nu zboare, ca pe astronautii aia cu bocanci de plumb! Zic cand s-o lua asta la hora cu bocancii de iarna o sa pice scandurile de la scena!  In final a iesit cam asa:

frumoasa mea

  Una peste alta mi-am imbracat copila "mai frumos" ca de obicei. Asa, un "frumos" demn de ora 12 ziua cand se intampla minunea. Si cum unii din noi mai stim si ce cu cine se potriveste intr-ale imbracatului conform orei si momentului... era perfect. Cand am ajuns la fata locului am constatat ca opinia mea despre participantii la trafic din aceasta clasa de 30+ de familii... e una corecta. Cei care ar trebui sa fie "middle class" in tara asta, adica niste oameni dusi pe la scoli cu un venit mediu spre okeiutz... ei nu sunt. Ei sunt un midlieclas romanesc. 90 la suta sunt oameni care n-au bani. Nu au. Va asigur. Nu au bani nici macar cat sa traiasca decent, nu mai zic sa isi faca "pofte" sau vacante in strainatate sa zicem. Mostra:

"duomnisoarele"

astea sunt unele "light" au fost si MAI INFOIATE!

  Cu toate astea 90 la suta din ei sunt capra raioasa cu beteala pe sus. Nu cu beteala ci cu varza. Fetele aratau ca niste verze cu beteala pe ele. Imbracate in rochii de bal la ora 12 ziua, pe rochie pusa multa beteala. O rochie din aia costa cat jumate din salariul celor care au cumparat-o. 10 la suta erau decenti. Baietii aratau mai bine in majoritatea lor, desi unii din ei erau imbracati ca si cand tatii lor ar fi gay. Nimic nu e exclus, evident, insa eu n-as face asta unui baietel de 6 ani. Mi-ar fi mila de el sa ii pun SI mantie rosie SI beteala atarnata de el. Pe bune!

  Acum trebuie sa spun ceva despre fetita numita Mara. Dupa ce a lipsit o saptamana de la scoala, cand a ajuns acolo copiii au intampinat-o cu urale, fetele au sarit pe ea sa o pupe. Asa era si anul trecut. Oriunde am dus-o intre copii, Mara a fost nu stiu cum sa ii zic. Lider. Omul care le explica la toti ce au de facut si de ce nu e o idee buna sa ne aruncam in cap de pe o banca. Omul care ii invata chestii si care niciodata n-a lovit pe nimeni. Absolut niciodata! Nici nu a fost lovita de vreun copil decat din greseala. Acum, la serbare, toate mini-verzele impopotzonate si date cu oja unele din ele au venit calare pe ea sa ii spuna EI ce frumoasa e ea, in simplitatea sarafanului ei gri si a lipsei de "perdea din plastic" de pe corpul ei. 

"Cu ce ne-am incaltat?"

si cu Andreea, prietena ei de suflet

  Ma uitam cu uimire intai la felul cum si-au imbracat ceilalti fetele, dupa aia la felul in care ea stralucea din ochii ei care sclipeau a beteala. Si a diamante. N-avea diamante pe ea, n-o sa aiba probabil niciodata diamante pe ea. Dar le are in ochi. In spirit. Toate fetele cu rochii-de-varza si par lung pan-la-shale vor sa fie ea. Ea cea cu sarafan gri si ie alba si par scurt-scurt. 

Relatia cu stomatologul

  E una mai intima decat cea pe care o ai cu ginecologul. Asa ma gandeam eu azi pe cand sanul stang al Cristinei, medicul meu stomatolog din ultimii 3 ani intra incet dar ferm in urechea mea dreapta. E mica de inaltime, mai mica decat mine care-s mica. Asa ca timp de o ora a stat cu nasul la fix 2 centimetri de nasul meu. Nici cu sotul personal n-am mai stat nas in nas atatea minute legate de cand aveam 18 ani si ne pupam cate doua ceasuri. 

  Am noroc. E tanara, frumoasa, miroase frumos si nu mananca peste. Daca ar manca chestii dubioase si apoi mi-ar sufla in nas cate o ora as fi in pericol de moarte. Acela de a-i vomita pe ochelari. Pe ochelarii ei de vedere, cei pe care toata apa amestecata cu bale, sange si diverse obiecte uneori contondente aterizeaza voios de multe ori intr-o ora. Deci este o relatie extrem de intima. La urma urmei ginecologul doar te vede in curu' gol. Se uita oleaca, intra, iese repede. Nu sta niciodata o ora cu nasul la 2 centimetri de locul de munca. 

  Relatia mea cu stomatologul e una cu valente de familie. Natura m-a inzestrat cu un set de dinti care au inceput sa aibe carii de cand aveam 5 ani. Si nu pentru ca nu ma spalam. Ma spalam pe vremea aia chiar cu Colgate pentru ca aveam neamuri in SUA si primeam pasta de dinti "buna" de peste oceane. Din pacate in aceleasi pachete care ne aduceau pasta de dinti exista si mult zahar rafinat. Eu am fost un copil care nu a avut placere pentru dulciuri. Nu ma inebuneam dupa ele cum n-o fac nici azi. Pot sa traiesc luni de zile fara sa mananc nimic dulce. Nici macar fructe. Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu dintii mei daca mie mi-ar fi placut dulciurile. Probabil azi as fi avut dinti putini spre deloc. Cand aud in anul 2013 ca zaharul e bun pentru copii, e o "placere" si un rasfat, ba chiar unii trepanati considera ca e "necesar" pentru ca altfel se "frustreaza" copilasul... imi vine sa rad. De fapt sa plang. Zaharul produce carii. Multe.

  Si daca esti inzestrat de mama natura cu o saliva care nu are un ph suficient de acid incat sa neutralizeze bacteriile care se inmultesc din cauza ca mananca zaharul ramas in gura, ce sa vezi, faci carii. Chiar incepand de la dintii de lapte. Mara nu a mancat dulciuri, a fost spalata pe dinti cu periute speciale de mine de cand dintii au inceput sa ii apara in gura. De la 6 luni. De doua ori pe zi. Nu are nici o carie, nici o pata neagra sau alba, nici un fel de defect la smalt. Acum incepe sa schimbe dintii si eu incep sa am incredere ca va avea dinti sanatosi. Nu i-am administrat fluor pentru ca este otravitor. Mai mult decat atat s-a demonstrat nu numai ca nu reduce aparitia cariilor ci si ca produce pete albe pe dinti. Am tinut mortis sa o invat sa se spele singura pe dinti de mica, sa o faca corect si mai ales suficiente minute. Dupa ce mi-am dat seama ca pastele de dinti din magazine ard mucoasele cavitatii bucale si pot duce la aparitia aftelor am trecut-o pe pasta de dinti suta la suta naturala. Fara fluor. 

  Am luat-o cu mine la dentist de mica. Acum o cunoaste pe Cristina, il cunoaste si pe sotul ei care si el e medic stomatolog. Se simte bine la ei la cabinet, de multe ori sta si se uita fascinata sa vada ce imi face Cristina cu orele prin gura. Pana sa ajung la Cristina si Alex, acum 3 ani am avut timp de circa 25 de ani acelasi medic stomatolog, un tip ilegal de simpatic, inteligent si plin de un umor dincolo de limite. Imi facea placere sa merg la dentist. Si mai mult de atat, omul m-a invatat foarte multe chestii despre stomatologie si tratarea dintilor. El niciodata nu zicea "scoatem maseaua"! Zicea "intai incercam sa o tratam". Tratamentul unei infectii de canal dura cateodata si 3 luni in care mergeam in fiecare saptamana de 2 sau 3 ori, scotea pansamentul, punea altul si mergeam mai departe. Pentru ca ma duceam si cand nu ma durea nimic nu am ajuns la omorarea nervilor decat de vreo 2 ori pana pe la 25 de ani. 

  Asta in situatia in care eu am in gura mai multe plombe decat dinti. Pentru ca pe aproape fiecare dinte sau masea am multiple carii. Care apareau pe furis, dintele se strica dinspre inauntru. Pe smalt nu se vedea nimic, cand baga unealta dadea de gauri. Pe care le trata. Intotdeauna explica pacientilor ca un dinte cu nerv e unul viu si ca in momentul in care il omori nu te mai poti astepta sa il mai ai multa vreme "bun" in gura. Asa ca nu se repezea sa omoare nervi, sa scoata masele si sa isi bata joc de pacienti. El mi-a zis ca la ce dinti am trebuie sa ma duc in sarcina prevenitv pe la el. Dupa care a zis ca n-a mai pomenit si o gravida care sa il asculte si sa mearga la control odata pe luna cu sfintenie timp de 9 luni :)))) In mod uimitor in sarcina nu am avut nici o problema. Noroc ca m-a avertizat ca dupa nastere s-ar putea sa mi se inflameze gingiile din cauza hormonilor. 

  La doua saptamani dupa nastere m-am trezit intr-o dimineata cu carne vie in toata gura. Gingiile erau mov si nu puteam nici sa beau apa. M-am dus la el, mi-a prescris antibiotice, doza mare pe termen lung, 14 zile... vazuse femei care au ajuns la internare de la o gingivita post-nastere netratata corespunzator. Imi venea sa il pup pentru ca ma avertizase. E mare lucru. Cand mi-a spus ca peste doua luni se pensioneaza oficial si se muta in alta tara pentru ca vrea sa isi traiasca ultimii ani din viata fara sa se enerveze pe o tara care nu i-a dat nici praful de pe toba dupa o viata de balacit in gura altora... mi-a venit sa plang. I-am zis ca e medicul meu de 25 de ani si ca probabil voi ajunge la proteza in urmatorii 2 ani pentru ca nu stiu incotro sa apuc in cautarea altui medic adevarat. S-a uitat lung la mine, s-a apropiat, m-a luat de dupa umeri si mi-a zis "25 de ani? cand te-ai facut mare?" Intre timp. M-am facut mare si inca am dinti datorita doctorului Vicol. 

  Am plecat acasa si m-am apucat sa caut online medici stomatologi. In orasul Ploiesti. Auzisem de atatia jnapani si jegosi care te jupoaie de bani pentru fiecare milimetru de plomba pusa incat eram extrem de sceptica. Dar, ca atatea alte ori in viata mea de om nascut pe 13... am avut noroc chior. Dupa ce am studiat site-urile multor cabinete private ploiestene (pe cei care n-au site am decis ca nu pot sa ii consider profesionisti ai erei in care traiesc) am gasit ceva. Cautam sa fie medic de sex masculin pentru ca in copilarie pana la 6 ani am avut parte de trei experiente cu trei femei sinistre. Sinistre. Am dat peste un site pe care scria mare ca daca iti faci programare online prima consultatie e gratuita. Zic domne, astia merita vizitati si doar pentru a le spune "bravo, nene, asa se face!". Medicul avea doua prenume. Se numea Marius-Alexandru. E hai, ce coincidenta! Mie imi plac mult coincidentele de genul asta si mereu le las sa ma ghideze in viata. 

  Am lasat programarea online si in fix 5 minute m-a sunat. Chiar el, nu avea "secretara". Avea doar o sotie, o casa mica foarte la capatul orasului si dorinta de a fi medici buni. Cand m-am prezentat la cabinet ma astepta sotia. Cristina. Mica, firava, cu un zambet larg. Zic aoailica, alta muiere, am belit-o! Dupa 5 minute de discutat cu ea in care m-a intrebat si m-a ascultat despre lungul meu istoric intr-ale dintzaraiei am indraznit sa o las sa umble la mine in gura. Dupa ce umblase doar Vicol 25 de ani ma simteam ca una d-aia care ramane vaduva dupa 25 de ani de relatie si nu mai nimereste sa se culce si cu altu' de spaima ideii. Cristina mi-a explicat tot, imi vorbea ca in filmele alea in care vezi medici explicand pacientului ce, cand si de ce o sa iti faca tie lucruri la corpu' fizic cum ar veni. Cand am inceput sa ii completez propozitiile cu termeni medicali am vazut-o cum i se aprind ochii. Ne-am imprietenit. 

  Mi-am dus toata familia la ei. Mi-am dus bunica iar Cristina a tratat-o cu o blandete si o atentie care pe Nora au facut-o sa planga. Si nu a vrut sa ii ia bani niciodata. Pentru ca avea si ea o bunicuta de 90 de ani si stie cum e. Stie ca averile nu se fac jupuind oameni firavi. Cabinetul de o camera e in casa parintilor lui, totul e mic, pe una din usi ajungi la ei in sufragerie. La cateva luni dupa ce ne-am cunoscut si-au conceput baietelul si cand a trebuit sa stea acasa cateva luni m-a tratat sotul ei cu la fel de multa grija si pricepere. In ianuarie se fac 3 ani de cand mergem la ei. Am norocul sa merg la dentist ca si cand m-as duce pe la niste prieteni in vizita. Doar ca ea imi baga o tzatza in ureche iar eu ii scuip bale pe ochelari. Chestii pe care cu prietenii mei cei mai apropiati nu mi le-as permite, sincer. Si nici cu ginecologul!

Cel mai greu an

  Azi am plecat cu el de mana pana la Maneciu. Asa mergem, de mana. De 16 ani de cate ori ma ia de mana ma cuprinde cea mai buna senzatie de bine. Ma simt acasa, ma simt eu, ma simt cea mai fericita din lume. Atat. Sa ma ia de mana si sa mergem pe strada. Ma rog, azi am plecat cu masina, da' tot "de mana" m-am simtit :)

  Am plecat amandoi, fara Mara, si pe drum spre omul care ne da carne de iepure de niste ani... mi-am dat seama ca asta a fost cel mai lung si mai rau an din viata mea. Poate si cel mai bun, insa bunul a venit mai la sfarsit, ca de obicei. Ii spuneam lui ca alta data din ianuarie pana in decembrie nu stiam cand trec lunile. Acum ma simteam de parca n-ar mai fi fost Mos Nicolae de zeci de ani. Nu stiu nici cand s-a facut decembrie dar asta a fost un an mult prea lung. M-a intrebat de ce.

  Si am zis dintr-o suflare: "in ianuarie tu ai facut depresie pentru ca traiam din 10 milioane pe luna 5 oameni, in martie Nora a zis ca urineaza sange si a fost operata, in aprilie a facut atac cerebral, in mai am dus-o la Nuci (si toata familia a fost oripilata) si dupa aia pana in iulie am stat cu morcovu' in cur ca nu venea cardul ADR ca tu sa inchei contractul pentru Elvetia, in iunie-iulie-august eu m-am plimbat pe drumuri Ploiesti-2Mai si am manageriat o afacere-hoteliera de mi se facea rau cand vedeam pliculetul de mail ca se aprinde si eu n-am loc in camere pentru cati clienti vor la noi, in august am facut pneumonie, in septembrie n-am apucat sa pricep prea bine cum e cu ziua mea ca a inceput scoala"... unele le-am zis in gand, lui i-am zis doar cateva. 

  Inca nu mi-am revenit. Inca sunt ca intr-o transa. Nu stiu cand a venit iarna, frigul, n-am inteles prea bine cam nimic din anul asta. Stiu insa ca am avut cativa oameni care mi-au fost acolo si anul asta si cei doi de dinainte, cei mai grei si mai urati ani din viata mea. Niciodata sa nu zici "e cel mai rau" ca nu stii ce urmeaza! Am ajuns sa cred ca toti oamenii sunt naspa, ca orice s-ar intampla tot singur esti, ca la bine vin toti dar la rau nu mai gasesti unu' sa dai cu pusca. Sper sa imi treaca ideile astea, sper din suflet. Sunt si oameni buni printre noi iar oamenii mei mi-au demonstrat asta in ultimii 2 ani jumate din plin. 

  Ma gandeam azi, cu gandul la o prietena draga... ce inseamna o diferenta de 6 ani la varsta noastra. Ce stiam eu acum 6 ani, ce credeam eu acum 6 ani, in cine credeam eu acum 6 ani si cum ma simteam. Cand ma uit la ea acum parca ma vad pe mine. Si imi vine sa rad. Si stiu ca orice as face nu ii pot grabi ei maturizarea asa cum eu n-am sa uit ce mi-au adus anii astia. La varsta asta 6 ani fac diferenta. Iar 6 ani in ani de "maternitate" cu 6 ani in ani de "ne-maternitate" nu dau egal. Pentru ca nu sunt :). 

  Azi m-am gandit la toate astea pe cand masina ma ducea spre locul de unde am luat cea mai buna carne din lume. Carne de iepure. Locul unde un baietel de 2 ani jumate m-a asteptat ca sa imi zica "iesi afara!" pentru ca nu ma cunostea :)))). Eu il cunosteam de cand era la ma-sa in burta. Il cunosteam de cand era o idee in capul parintilor lui care au indrazneala sa traiasca la Maneciu, Prahova. Si care isi produc mancare curata. Cu mult greu si multa munca. Cea mai buna carne de iepure. Pe care aproape 3 ani nu mi-am permis-o. Azi imi venea sa plang cand am plecat de acolo. De bucuria celui mai bun an din viata mea. Dar si de tristetea celui mai lung an din viata mea. 

6 ani si 8 luni

   In anii 1 si 2 a fost complicat. In anul 3 a fost semi-complicat. In anii 4 si 5 a fost foarte, foarte bine. Dupa care a venit anul 6 si mi-a dat peste centrul de greutate de m-a doborat. 

  Da, este din ce in ce mai complicat. Mie imi e din ce in ce mai greu. Ei ii e din ce in ce mai usor. Asta mi-e clar. Si asta ma face fericita. Greul meu nu conteaza. Fericirea ei e tot ce conteaza. Doar ca fericirea ei ma calca pe mine pe cap si fericirea mea o calca pe ea pe cap. Mna, ca si cand am fi o mama si o fiica. Perfect normale. 

  In fiecare seara pun capul pe perna si ma intreb unde si cat gresesc. Ce pot sa fac mai bine. Cum pot sa abordez altfel situatiile. Ca-s multe intr-o zi. Nenumarate. Cum sa fac sa o trec pe ea cat mai lin prin schimbarile astea de crestere. Si fizice si mentale. Pe ea o dor chestii. Pe mine m-au durut oasele de la picioare cand cresteam de ma tavaleam noaptea in pat. Pe ea o dor maxilarele. A avut in vara asta un puseu de crestere fenomenal, a crescut 5 centimetri in 5 luni...o dor diverse, o jeneaza toate cele care se intind cu viteza luminii. De la luna la luna e mai inalta.

  Pe langa asta i se intinde si mintea. O vezi de la zi la zi, o VEZI, efectiv vezi cum omul din fata ta creste, devine o fetita mare, o femeie. Se transforma mai ceva ca toti robocopii din lume...si eu n-am cum sa ii fac transformarea mai usoara. E desteapta, e uneori "prea desteapta". E sensibila, intelege si empatizeaza la nivel infinit cu toti oamenii pe care ii intalneste. Imi spune mie, in secret, tot ce afla si ce simte despre ei iar eu stiu ca foarte curand n-o sa mai simta nevoia sa imi spuna chiar tot. Eu stiu si sper sa treaca usor si lin catre restul anilor.

  In anul 6 a fost deranjata. De tot si toate. A fost nemultumita, apoi fericita apoi trista, apoi extatica apoi...si dupa aia de la capat. Si o sa mai dureze niste ani pana cand se va stabiliza pe o traiectorie, pana se va simti ea cea care e, cea care va fi... ea care se tot formeaza de ani de zile. Si cel mai mult imi doresc sa treaca lin, incet si usor peste toate chestiile care i se agita ei in cap acum. Am invatat sa o dezamorsez, sa ii arat ca e bine ce face, sa nu se mai supere pe ea si pe lume cand nu-i iese lucrul de migala de care se apuca de o mie de ori pe zi. Am invatat multe de la ea. Ma bucur de ea in fiecare zi si in fiecare zi ii spun ca o iubesc. Iar ea mie imi spune de zeci de ori pe zi asta. 

  Isi declara sentimentele cu naturalete, firesc, ca si cand ar inota. Ne spune mereu ca ne iubeste ca "suntem totul pentru ea". E bine. E greu dar e bine. Stiu ca am facut tot ce mi-a stat in puteri, stiu ca am facut bine si ca am facut-o sa fie mai buna decat noi doi insumati laolalta. E un om mare. E un om bun. Sunt norocoasa ca am cunoscut un asa om. 

Daniel Nedelcu, baietelul din trupul de sticla

   Am fost la ziua lui acum cateva zile. Dupa ce am intrat pe usa l-am auzit chiuind ceva despre "angrhiii baaarzi, multi angrhiii baaaarzi". A venit in goana mare calare pe noul lui camion. Il primise de la bunici in ziua aia. M-am uitat la el si m-am gandit brusc...cine nu stie poate jura ca e doar un alt baietel de 6 ani. Era vesel ca a venit Mara pe la el dar nu stia cum sa arate asta. Parea emotionat, mi-a luat pungile cu cadouri din mana si m-a intrebat foarte serios si concentrat: "asta e tot?"

sa vedeeem

  M-a busit rasul si i-am zis repede sa nu se teama, ca sunt de fapt trei cadouri acolo ascunse in pungi. "Treeeeeei! E bine daca sunt treeeeeeei!". Cred ca s-ar fi bucurat la niste Angri Barzi d-aia da' eu nu stiusem asa ca nu erau. Sincer inca n-am aflat ce-s aia "angri barzii" astia, da' presupun ca o sa aflu la un moment dat. 

   Imi venea sa il iau in brate si sa il pup. Era ziua lui. Mi-am infranat repede gestul cand mi-am adus aminte ca il pun in pericol daca fac asta.

  Intai ne-am dus in alta camera si ne-am schimbat hainele de pe strada cu unele perfect curate aduse de acasa. Ne-am spalat cu sapun special pe maini ca sa ne dezinfectam. Acasa facusem amandoua dus in miezul zilei, ne spalasem din cap pana in picioare. Mara fusese la scoala in ziua aia, nu puteam risca vreo bacterie. Ne-am schimbat si ne-am dus in sufragerie. Ii explicasem Marei ca Daniel nu e un baietel oarecare. I-am spus sa incerce sa nu-l atinga prea mult. Si sa nu cumva sa puna gura pe jucariile lui (cateodata mai trage cu dintii sa desfaca diverse piese). I-am explicat despre Daniel iar ea a inteles. Mi-a zis ca ea e mare, are 6 ani si 7 luni. 

ii explica lucruri

  Ovidiu si Alina, parintii lui, sunt prieteni cu sotul meu de niste ani. Faceau parte din diverse forumuri si cluburi pentru masini 4x4. Pe Alina am cunoscut-o indeaproape acum, de cand punem umarul sa incercam sa salvam baietelul care iubeste "angri barzii". Pentru ca oricat de normal ar parea pe dinafara, micutul baietel de doar 6 ani traieste intr-un trup de sticla. Atat de fragil incat la orice intalnire cu o bacterie poate intra in soc septic. Si poate muri. La inceputul verii era sa se intample asta. L-au salvat medicii de la Viena. Cei din Romania se uitau crucis la el de prima data cand a inceput sa aiba infectii aberante. 

  La 11 luni i s-a infectat un ganglion. Apoi altul, care a explodat la propriu prin piele in sala de asteptare a spitalului. A trebuit operat. De la 6 luni pana la 5 ani si jumatate a facut nu mai putin de 21 de infectii grave, tratate doar cu cele mai puternice antibiotice posibile. Vindecate greu si cu chin. Copilul avusese si o fistula anala la nastere insa nimeni nu stiuse sa lege asta de Sindromul Granulomatozei Septice care avea sa ii fie pus ca diagnostic acum la Viena. Alina, in toti anii astia a fugit cu el la medici la Bucuresti. Toata lumea ii spunea ca e nebuna, ca ce domnule, nu mai sunt doctori in Ploiesti, ca e ea exagerata, copilul "are rosu in gat" sau "e racit". Mda, de la o raceala el dadea in febre care nu scadeau si in infectii uluitoare. 

caietul in care ea si-a notat de la nastere toate infectiile si tratamentele primite

  Si nimeni nu-i putea spune de ce. Cand l-a vazut ca mai are un pic si moare la Bucuresti l-a dus de urgenta la Viena. Si acolo au stat o luna internati pana cand medicii, dupa toate investigatiile posibile au stiut ce are. Dupa teste genetice facute si copilului si parintilor au aflat: un cromozom x defect. De fapt doar o parte din el, daca era tot ar fi fost o forma mult mai grava a Sindromului Granulomatos. Ar fi murit in primele luni de viata fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Dintr-o infectie. 

  Corpul lui nu produce destule fagocite. Acele celule care ne ajuta cand avem o infectie bacteriana. Drept pentru care la fiecare infectie risca sa intre in soc septic si sa moara. Si la un moment dat medicamentele nu vor mai avea efect si asta se va intampla daca nu e tratat. Singurul tratament care il poate vindeca este un transplant cu celule stem care costa peste 120.000 de euro. Pana atunci Daniel traieste acasa, izolat, si inghite zilnic pumni de medicamente doar pentru a-si pastra starea de acum. Cea de bine. Un bine mai mult sau mai putin aparent. 

  Cand mi-a aratat Alina RMN-ul facut cand au ajuns la Viena mi s-a taiat respiratia. In tot abdomenul erau abcese. Medicii romani au presupus ca sunt metastazele unui cancer. Mi-a zis "uite, ce se vede cu negru"... cam tot ce se vedea in abdomen era cu negru. Pe ficat, pe intestine, pe splina, peste tot pungi cu puroi. Asta se intampla, se infecteaza tot. Daca nu ai sistemul de aparare, de la o infectie considerata "banala"...te umpli de infectii pe interior. 

  In cinci ore cat am stat la ei a luat medicamente de 3 ori. Ia un antibiotic foarte puternic si care costa 3500 de lei o cutie. Ia 2 pe luna! Cu asta are "noroc" ca e "inca" decontat de Casa de Asigurari. Ia steroizi (Prednison) ca sa nu mai faca febra. Organismul lui e in stare de alerta, daca nu ia steroizi face febra 40 in continuu. Ia multe alte chestii. Unul sa ii pazeasca stomacul, altul sa ii pazeasca ficatul... La scoala nu poate merge, este exclus. Vine invatatoarea acasa de doua ori pe saptamana si face cu el lectii. Ultima data invatatoarea i-a adus si o varicela. Numai Alina stie prin ce a trecut si cum trebuia sa ii dea medicamente din 2 in 2 ore ca sa ii poata administra si tona de Aciclovir recomandata peste celelalte medicamente "uzuale". Din 2 in 2 ore zi si noapte. 

  

Dani, sa nu te straaaambi! :)))))))))

    In cinci ore mi-a venit sa plang de 500 de ori. De fiecare data cand Alinei ii dadeau lacrimile. De fiecare data cand il vedeam cum alearga de colo colo ca iepurasul Duracell. De fiecare data cand vorbea cu 1000 de cuvinte pe secunde, peltic si foarte preocupat de Lego si Angry Birds. De fiecare data cand trantea cate o jucarie si ii ghiceai furia si neputinta. Furia copilului de 6 ani captiv in casa. Si intr-un trup mic, firav, ca de sticla. 

  Fundatia Mereu Aproape s-a implicat, au facut un reportaj despre el si au pus in aceasta saptamana la dispozitie un numar de donatii prin sms. Acum va rog si eu pe voi care cititi aici. Stiu de la Google Analitics ca sunteti peste 3000 de vizitatori unici pe luna. Daca fiecare ati putea dona cat puteti voi, indiferent de suma, Daniel ar putea avea sansa sa traiasca. Dati mai departe, va rog mult. Va multumesc din suflet!

  Donatii directe: Ovidiu Nedelcu la Banca Transilvania

RON RO21BTRL03001201P44986XX

EUR RO93BTRL03004201P44986XX

Mancarurile copilariei mele

   Sunt curioasa daca scriu inca un post despre mancare ce vor mai spune anonimele-aducatoare-de-trafic. Asa ca purced. Azi ma gandeam la minciunele. Nu la d-alea zise ci la d-alea prajite. Au trecut cam 25 de ani de cand n-am mai mancat minciunele. Din cele facute de bunica-mea sau sora ei. Ele erau facatoarele-de-chestii-dulci in familia noastra extinsa.

  Azi cand am cautat de curiozitate online minciunele m-am socat sa vad cate femei confunda asta cu niste gogosi umflate. Si apoi le pozeaza si pun poze pe bloguri de bucatareala. Sunt prima la inovatii culinare, la transformarea mancarii de pe vremuri in alta, mai noua, mai...cumva...Insa unele lucruri n-ai cum sa le transformi. Te uiti la ele ca la cerc. Din cerc s-a facut roata. Nu ai cum sa faci roata din patrat. Ca nu iese.

  Am luat ceva carti azi de pe Elefant si ma uitam ca e Radu Anton Roman la reduceri. L-as lua si l-as da spre studiere oricarui om care vrea sa afle despre bucataria romaneasca aia de la mama ei. L-am luat si azi din raft ca sa ma asigur ca nu-s eu nebuna. Si da, nu-s. Minciunelele sunt faina cu unt si ou (intreg sau doar galbenus). Nu cu drojdii, praf de copt, zahar in compozitie, ca nu-s gogosi. Sunt ca un fel de crantzanele pudrate cu zahar. Si pe care le iubeam eu enorm, desi eu nu ma omoram cu dulciurile nici in copilarie cum nu-mi plac nici acum. Dar daca imi zici "vrei ceva dulce?" ma duce gandul la minciunele. 

  "Bogacele". Sau "pogace, pogacele, pogacite" sau cine stie cum le-o mai zice lumea...le facea sora bunica-mii. Si pentru mine erau si inca ar fi cam cea mai misto chestie de mancat. Era aluat de cozonac fara zahar in care se puneau jumari facute pasta la masina de tocat. Pe deasupra unse cu ou si presarate cu sare grunjoasa apoi coapte. O bomba calorica sinistra daca stai sa te gandesti. Insa...de vis. De vis! Eram in stare sa mananc pana imi tiuiau urechile. Ciordeam cu var-miu, le indesam in buzunare si ne piteam in dormitor la matusi-mea si ne indopam. 

  Placinta cu praz. Iarna practic din asta traim chiar si acum pentru ca spre deosebire de chestiunile de mai sus care erau laborioase si nesanatoase, placinta cu praz reteta bunicului meu matern grec este o chestie pe cat de buna pe atat de ok. Mmmmbine, recunosc...E mai bine pentru sanatate sa o faci cu foi de placinta din comert care au apa si faina, pentru ca foaia adusa de bunicul meu e un soi de semi-foetaj din apa, faina si sare uns din belsug cu untura intre straturi. Poate de aia si e o chestie eeeeextraordinar de buuuuna. Umplutura se face putin diferit de cea olteneasca care exista si la noi. In Romania se face din praz cu oua, in Grecia se face din praz cu oua si cu branza de oaie. Plus piper, din belsug. 

   Fiind un copil caruia ii displaceau 90 la suta din chestiile disponibile la vremea aia...n-am o lista prea lunga. Ciorbele nu imi placeau. Imi vine sa vars si acum la ideea de ciorba. Eram fortata sa mananc ciorba si felul doi ori asta pentru organismul meu era o teroare. Pentru ca nu incape. Nu pot manca la aceeasi masa un castron de apa si apoi mancare. Eu toata ziua beau circa un castron de apa. Asa-s facuta. Drept pentru care cand zic ciorba sau supa zic teroare. Doua chestii imi placeau: cea de pui cu galuste (sau taitei) si ciorba a la grec. 

  Pe care ciorba "a la grec" o gasesc azi la restaurante sau la lume...in orice forma posibila doar aia care trebuie NU. Am vazut la viata mea atatea caricaturizari ale acestei ciorbe de nu pot sa cred. Si foarte multi oameni dand din cap ca "e buna". O fi buna dar nu e ciorba "a la grec". E simplu: in bucataria greceasca exista conceptul de "avgolemoni", care se pune la diverse preparate. Adica oua plus lamaie, dupa cum ii si zice. Avgo=ou, lemoni=lamaie. Asta inseamna "a la grec" care poate fi la ciorba de pui sau la o mancare de pui. Ciorba e simpla: pui fiert, ceapa cubulete si orez. La final oua batute cu zeama de lamaie. Atat. Nu alte legume, nu bulioane, nu ardei, nu patrunjele....nuuuu. Daca e a la grec, asta inseamna. Si e una din cele mai bune chestii de pe fata pamantului. 

  Mancarea a la grec iar imi placea: pui inabusit in tigaie cu un pic de apa plus un sos din ceapa, smantana, oua si lamaie. Plus piper. E excelenta. Merge si cu carne de pui si cu pipote sau inimi. Sau curcan. Imi mai placea si ostropelul ca era cu usturoi si ala imi place mult. Cel mai tare uram si urasc si azi "ghiveciul". Asta nu inseamna ca nu il gatesc pentru familia mea. Cica fac chestii spectaculoase cu legume la cuptor, asa zice lumea, eu nu stiu pentru ca le fac fara sa le gust. Doar ideea de legume fleoscaite ma infioara :)))

  Imi placea mamaliga cand eram mica, de ani de zile n-o mai suport sub nici o forma. Marei ii place foarte tare asa ca ii fac mereu. Cu branza si smantana sau la cuptor cu branza si oua. Macaroanele care existau pe vremuri nu tin minte sa ma fi entuziasmat. Pastele am invatat sa le apreciez cand am invatat sa le fac cum trebuie si sa fac eu paste proaspete. Si dupa ce am fost in Italia si am mancat acolo. 

   Mai tin minte o placinta cu mere. Care habar nu am cum era facuta dar era moale, plina de mere si data cu zahar. N-am nici o idee cum o facea, cred ca tot bunica-mea. Ea era cu placintele si dulciurile, mama era cu chestiile sarate. 

  O chestie de care imi e foarte, foarte dor e socata. Mi-am promis ca la primavara sa incerc sa fac. Mi se parea cea mai buna chestie din lume. Desi gustasem Pepsi, socata imi placea mult mai mult. Mai facea mama un suc sau sirop din coji de portocale fermentate cu zahar. Pentru ca, doar nu vroiai sa arunce COJILE de la portocalele obtinute dupa ore de stat la coada? Pfff, se manca TOT! Tin minte borcanul mare de sticla in care le punea acolo cu zahar si nu mai stiu ce si le lasa sa stea. 

  Ciulamaua imi placea enorm. Imi mai placea mazarea cu singura problema ca aruncau in ea marar care imi strica toata bucuria. Probabil am mai zis ca urasc mararul, patrunjelul si leusteanul. Pe cat le urasc pe astea pe atat iubesc rozmarinul, oregano, cimbru si busuiocul. 

  Singurul peste pe care il mancam cu placere era hamsia pentru ca nu avea oase. Pestele imi displacea in totalitatea lui, gust, miros, tot...cum imi displace si in ziua de azi. Azi somonul e singurul pe care l-as manca dar la cat a ajuns sa coste acum zicem mersi ca avem sa ii luam copilului somon. Noi astia adultii (in speta Marius si mama care-s iubitori de peste) o ardem pe guvid si chefal vara la 2 Mai. Imi plac insa crevetii, imi placeau cand eram mica garizii de la 2 Mai. Crevetii de Marea Neagra sunt micuti dar foarte, foarte buni. Insa acum se gasesc foarte rar. Sunt fix fratii mai mici ai lui Black Tiger. Se fierbeau si ii vindeau lipovencele la poarta in cornete de hartie ca pe seminte. 

  De sarbatorile diverse...salata "de beof" (care atunci era fara vreun beof in compozitie) ma incanta. La fel si icrele, vinetele si chestiile astea. Acum nu prea. Ca asa e cand vezi o chestie odata pe an, e mai buna. Piftie nu imi placea, ca si acum, cea de porc. Mi se pare scarboasa rau. De curcan sau gaina e buna. Carnatii nu mi-au placut niciodata in mod special. De ceva ani fac in casa ca sa nu cumparam porcariile pline de tampenii din magazine. Cu o masinarie din asta electrica faci 3 kile de carnati in 20 de minute. 

  Chiftelele! Alea da. Alea imi placeau. Alea negre, prajite in ulei mult pana le lua naiba. Azi stiu ce inseamna carnea aia arsa pentru organism si le fac la cuptor. Nu ies la fel de bune, evident...pentru ca orice chestie prajita va fi mult mai gustoasa decat aceeasi chestie neprajita. Sa fim seriosi. Insa, copila mea s-a nascut in chestii "coapte la foc mic" si se pare ca daca nu stii prea bine cum sta cu chifteaua naclaita in tigaie... iti place si astalalta la cuptor :) 

  Tin minte cand eram mica si mi-au dat carne de iepure odata. Cat de buna mi s-a parut. Acum cativa ani am gasit un producator din Maneciu si am luat iepuri. Da, pentru mine ramane cea mai buna carne pe care am gustat-o pana acum. Asta si cea de prepelita. N-am gustat inca crocodil dar cred ca mi-ar placea. As manca orice animal pentru ca sunt o persoana carnivora din nastere. Iepuri, oameni buni! O carne slaba, cu colesterol putin si avantaje multe. Plus un gust genial. Iepure la cuptor cu cateva legume pe langa si vin rosu! 

  Acestea fiind spuse ma duc sa imi iau ceva de mancare ca mi s-a facut foame! 

  

Ce mai mancam

  In afara de salata de fructe care a reusit sa starneasca haterii mai ceva ca discutiile despre alaptare :)))) Nu mi-as fi imaginat ca o salata din niste fructe poate rascula jivinele de pe sub toate pietrele online-ului. Le multumesc mult pentru trafic! So. Ce mai mancam? In pana de idei uneori, plina de idei alteori... Cum ar fi:

daca Marius e acasa, micul dejun se stie: omleta! cu ridiche, ceapa verde si branza data prin ierburi

mar cu scortisoara si frisca

mic dejun ei doi, asta vara :)

paine cu seminte si turmeric

iarna gustarile se iau "uscate". merisor, coacaze, caju si caise

aripioare la cuptor, mei cu turmeric si legume sotate

pastrav balacit in pesto si copt in sare

cu piure cu rozmarin si wasabi

dintr-un cozonac congelat: bread pudding (cozonac, fructe uscate, lapte, ou, unt)

pachetele de primavara (hartie de orez umpluta cu varza chinezeasca si morcov)

pilaf de gaina de la tara cu muraturi

raci! decorticati si pusi pe paine unsa cu mujdei. bun!

    Cu idei sau nu, intotdeauna gatesc cu mare, mare placere! Pofta buna!

O zi la scoala

   M-am oferit voluntar sa le aduc copiilor fructe si salata de fructe. Si sa le explic despre alte fructe decat mere, pere, struguri si gutui. Sistemul de invatamant romanesc atata stie. Pentru ca toamna incepe scoala. Oamenii sunt absolut setati, cum erau si acum 30 de ani. Mere, pere, struguri, gutui. Ah, si nuci! Si cred ca doamna se astepta sa aduc "fructe de toamna" da' eu i-am zis ca uite, am pus alea in salata, am adus sa vada copiii chestii deosebite dar care acum sunt la noi peste tot si sunt bune pentru sanatate. Ma gandeam ca o sa strambe din nas si cand colo n-a fost asa. Bravo ei. 

  M-am oferit pentru ca eu personal asta cred ca trebuie sa fie implicarea si ajutorul parintilor catre scoala copilului. Sa te duci, sa te agiti, sa cumperi si sa faci lucruri, sa iti iei o zi in care sa mergi la scoala si sa vezi ce fac ei acolo 4 ore, sa ii studiezi si sa vorbesti cu ei, sa fii aproape de oamenii cu care copilul tau isi petrece 4 sau 5 ore pe zi. Mai ales cand el e mic. Nu am dat bani la fondul scolii. I-am dat la Carrefour pe fructe. Iar copiii s-au bucurat.

  Eu cred ca m-am bucurat mai mult decat ei pentru ca nu ma asteptam sa se bucure asa de tare. Cu chiote, sarituri, tras de maneca mea si venit in  pauze la masuta unde eu sculptam mango si alte dracii ca sa le dau sa guste. Le-am dus o oala mare de salata cu de toate si fructe mai special-tropicale intregi, pe care sa le recunoasca, sa le invete si sa le guste atunci pe loc. Ma asteptam sa imi dea cu flit. Nu stiu de ce. Poate pentru ca ii vad cu ce sunt hraniti in general. Ii vad cu senvisurile cu salam in fiecare zi. Unu' n-are un fruct la gustarea de la ora 10. Asta nu e vina lor... ei saracii IUBESC fructele!

  Era sa plang. Sincer. Cand vedeam manutele mici pictate de carioca cum se ingramadeau pe maldarul de fructe sa ia, sa vada, sa miroasa... Daca le placea mai cereau si mi-a parut rau ca n-am avut o tona cat sa le umplu burtile. A fost destul, desi eu n-am mai facut mancare pentru 40 de oameni pana acum si am stat cu inima cat un purice pentru ca imi era teama ca nu se ajunge sau ca ramane multa si o sa mancam numa' salata de fructe doua saptamani io cu Mara. S-a ajuns la fix pentru pitici, doamnele invatatoare (a noastra si cea de la clasa 1, vecinii de palier), pentru tanti Clara femeia de curatenie si nea' Gicu, prietenul nostru, chiar si pentru doamna asistenta a scolii :) Cam asa: 

am cumparat

am produs o salata

m-am dus la scoala de dimineata cu emotii

si a incepuuut circuul

plimbau coaja de lime si de pomelo de la unul la altul si se minunau ce frumos miroase

si fructe de goji uscate

hai cu ananasuuu

asta  micu' fugea prin clasa ca la rugby

in pauza, au venit ciopor pe mineeeee!!!

sa vada, sa atinga, sa le spun, sa le explic, sa imi spuna ei...

finalul apoteotic!

   Le-am dus spre recunoastere: ananas, lamaie verde, pomelo, rodie, mango siiiii KAKI. E trebusoara aia care arata ca un drac de rosie portocalie, coaja ca la rosie doar ca are un gust... ciudat dar delicios in acelasi timp. Nici eu nu mancasem pana azi, am luat-o fix ca sa ii incurajez sa incerce mereu, mereu lucruri noi si ciudate de mancare. E foarte misto, o combinatie de mar, morcov, mango si... probabil kaki :))))) dar creierul cauta asocieri cu lucruri cunoscute lui.

  Parte din ei mancasera pomelo si mango dar doar un copil a recunoscut fructul intreg in ambele cazuri. Trist in ideea ca mamele sau cine sta cu ei peste zi nu ii iau in bucatarie sa le arate, la fel si la magazin...mancasera fructul cu pricina dar nu stiau cum arata! Cand am taiat rodia in doua si le-am aratat interiorul am auzit 33 de OAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAUUUU dintr-o suflare. Au mancat bobitele, unii cu totul, altii mai meticulosi au scuipat sambureii minusculi. 

  Pe pomelo a fost batalie. La fel si pe kaki Si mango le-a placut, era un baietel cu o moaca de soricel asa, unu' mic si sfrijit ca fi-mea care cred ca a ascultat cu atentie ce le-am zis si anume sa isi roage parintii sa le cumpere fructele pe care azi le vor cunoaste. Ca nu sunt foarte scumpe (dintr-un kaki de 2,5 lei le-am dat la toti!) si ca multe din ele au mult mai multe vitamine si chestii utile decat merele. A venit soricelul dupa ce le-am dat mango sa imi zica "doamna mama lu' Mara, sa stiti ca io o sa ii zic lu' mami sa imi ia si mie mango pentru ca e foarte, foarte FOARTE bun!". Am ras sa lesin pentru ca vorbea atat de serios... dupa aia l-am vazut ca era unul din cei mai cuminti si activi la clasa dintre baieti. 

  In pauze eu credeam ca o sa scap de ei. Ca se duc sa se joace cum fac de obicei. Mai ales ca azi doamna le-a zis sa iasa afara pe terenul de sport. Neam! Au venit gramada pe mine, in frunte cu fi-mea care mna, se simtea oarecum vedeta si foarte incantata ca eu eram acolo. Dupa ea... gramada cate 10 cate 10 calare pe mine. Sa le mai arat, sa le  mai zic inca odata cum se cheama, sa mai guste putin! Cand m-au vazut ca pun salata in pahare mai sa ma linseze! Ii usuiam ca pe muste, doamna ma lasase abandonata si plecase sa caute lipiciul pe care nu-l mai gasea... Aoailicaaaaaaaaaa... Astia toti tipau. Mie asa mi se pare, pentru ca vorbesc toti deodata si tare. Si doamna si mai tare peste ei!

  Am plecat de acolo cu poezia "Fructele Toamnei" invatata. Si ceva ghicitori. Azi am vazut la lucru o invatatoare cu har. Aici e ca la popi, maica... daca n-are har nu face doi bani! Daca are, face minuni! O mai urmarisem si alta data dar azi stand cele 4 ore acolo am vazut-o cu atentie. Tipa are un creier BRICI. Ii merge cu niste conexiuni formidabile, pleaca pe un subiect si trece prin toata planeta in 5 fraze, intrebandu-i pe ei mereu,  mereu, de ce cred ei, ce stiu ei, cum cred ei ca e treaba? Iar ei interactioneaza cu ea, dau raspunsuri, uneori hilar de gresite, de nu poti sa nu razi in hohote.

  Am plecat de acolo cu creierul tandari, cu urechile pacanind si tensiunea usor ridicata. Ma mir ca nu sunt mai multe accidente in pauze, azi o fetita a plecat cu buza sparta. E haos si ea e singura, ii scoate pe hol sau pe teren. Nu ai cum sa ii urmaresti pe toti, le spune mereu sa nu mai alerge dar ei asta fac... eu ma mir sincer ca nu a patit pana acum nimeni nimic grav. Nu-s safe acolo, asta mi-e clar. In pauze nu sunt pentru ca se indeparteaza, sunt scari inauntru si o tarla mare in afara, mna, ti se face sufletul punga numai la ideea! Pe unii din ei iti vine sa ii trantesti, pur si simplu. Pentru ca se fac ca nu aud. Ma indoiesc ca-s surzi. Unul din ei e baietelul fix acelui tata care statea in nesimtire la usa in primele zile de scoala si despre care am povestit. De atunci incoace s-a luat la scandal cu o mama pe care o ameninta pe hol pe acolo, fi-su este fix ca ta-su. Doamna zice ca are ADHD dar eu nu cred. Eu cred ca are nesimtirea de acasa si atat. Ala e spaima clasei. Si mai sunt cativa de acelasi calibru si nu stiu cum se face dar cand le vezi parintii cum se poarta brusc ai revelatii. 

  Cel mai funny moment a fost cand le-am aratat lamaia verde. Limeta i-a bagat intr-o ceata totalaaaaa!!! Dupa ce au zis ei chestii a sarit unu' din fundul clasei: O NUCAAAAA! Domle, omul avea dreptate, era mica, verde si parea o nuca in coaja ei! Aia cand pica din copac in coaja verde! Deci cu ceva a facut el legatura. 

  Una peste alta a fost o zi minunata! Dupa care o sa va zic asa: mergeti cu copiii la piata, faceti mancare cu ei pe langa voi, aratati-le cum arata toate cele, cum miros si cum gusta. Viata e foarte simpla, si foarte scurta. Si mare parte din ea mirosim si gustam lucruri. Mai bine fructe decat dulciuri de orice fel. Mereu ma intreaba lumea ca cum, nu-i dau Marei dulciuri, vai! Pai ii dau. FRUCTE. Au tot zaharul din lume, e suficient! Mai bine dependenta de mere decat de bomboane!

De sambata. Chestii, lucruri.

  M-au rupt cu nea' Alfie. Nu mai poci. Bine ca s-a terminat. Pentru cine nu stie ce e aia, si am vaga idee cum ca nu stie prea multa lume din viata reala...nu conteaza. Bine ca nu stiti. N-aveti ce sa stiti. Da, scoala e de cacat. Stim asta. Adica tre' sa fi fost trepanat la viata ta sa nu fi stiut clar ca scoala asa cum o stii tu e de cacat. Nu e ok pentru un om care nu e robot. Nu e ok sa te puna unii sa inveti aiurea chestii care tie nu-ti plac. 

  Dar noi azi am fost la cinema. Pare un nimic fata de conferinta lu' nea' Alfie in Romania, dar azi, copilul meu a fost prima data la cinema. Well...la 3D. Prima data in viata mea eu am fost la "Pacala". Cu mama. As vrea azi, dupa toate ideile lui Alfie Kohn sa ii multumesc mamei mele. Mami, multumesc! Iti multumesc din suflet ca m-ai laudat. Tot azi, mai de dimineata decat conferinta onlainistica am discutat cu o femeie pe care n-a laudat-o mama ei. Careia i s-a spus de mica ca e naspa, nasoala, ca mai bine...ca mai bine nu era....

  Azi dis de dimineata, in discutie cu prietena mea, mi-am adus aminte de cate ori mama mi-a zis ca-s frumoasa, desteapta si "cel mai inteligent copil". Si "normal, esti un copil destept". Si "niciodata sa nu lasi un barbat sa iti spuna cum esti"...si "nimic din ce vei face nu e iremediabil, MOARTEA e iremediabila, in rest NIMIC nu e atat de rau incat sa nu reparam, doar sa imi spui!". Mama mea e un om care nu stie sa comunice, cu toate astea, a reusit sa spuna cu glas tare aceste lucruri in primii 14 ani din viata mea. Cei esentiali. 

  De aia eu imi duc copila la Sinaia, in excursii asa cum facea ea cu mine. De aia eu sunt ferma, dar nu prea ferma cu copila mea. De aia azi, la Mall, Mara mi-a zis "eu nu ma urc pe partea aia de carut pentru ca eu nu vreau sa incalc regula!" Era vorba de regula magazinului, nu a mea. Omul a inteles. Omul de 6 ani jumate' e deja om acum. Omul iubeste bunicii. Iubeste familia. Omul asta mic, crescut cu limite, reguli, lectii de viata si alte asemenea "orori"...bre, omul asta ia copilul mic de 1 an juma de mana si il indruma, se joaca cu el si il iubeste. 

  Trecand peste prostii, azi am fost la cinema. Pentru prima data in viata ei. Si la 3D! Unde nici ma-sa nu fusese si asa ca...ete facuram o premiera impreuna. Una din multe altele. Avioane! Avioaneeeee! Cred ca la noapte o sa visez avioaneeee, adica eu in carlinga sau cum i-o zice lu' aia. Frumoasa experienta 3D. Frumoasa rau. Misto. Si mi-a zis taximetristul care ne-a dus ca e si 4d, ca a vazut el in Austria. Imi venea sa ii zic ca Austria e in alta tara cum ar veni, dar n-avea un dinte si mi-a fost mila de el.

  Asadar. Mers film, chiuit in scaun, mancat pizza ulterior, cautat cadouri Craciun, cumparat doua jucarii de 2 lei si 4 lei...si fursecuri fara zahar. Bun. Intors acasa dupa 5 ore. Ce e aia un Alfie? Bai, eu stiu ca s-au scris carti multe si ca multi americani iau multi bani ca sa debiteze lucruri. Get real! Atat. 

Din seria parintii sunt prosti. Azi concursul Eurojunior.

   Pai...a trecut o luna de la maretul Concurs Piciul cand, ce sa vezi si sa nu crezi (decat daca traiesti in Romanica asta jmecherica)... Afis. Concurs Eurojunior. Astia nici nu s-au mai obosit sa faca un afis d-ala colorat, au pus-o pe doamna sa scrie pe o foaie cum ca ar costa 14 lei de caciula si ca nu-s disponibile decat 20 de locuri!!!

  Ieri cand am luat-o de la scoala, Mara a zis uite, mami, sa citesti acolo a scris doamna ceva pentru voi. Am citit, am ras si i-am zis "nu mami, nu e pentru noi, o fi pentru altii". Am vazut-o ca parca se intristase si i-am spus sa aiba incredere in mine ca de 14 lei mai bine ii iau eu o jucarie decat sa ii imbogatesc pe niste baieti destepti cu pile pe la ministere. N-a priceput cu ministerul da' cand a auzit de jucarie s-a bucurat :)

  In cazul de azi, intram pe site si aflam ca, uimitor, Asociatia pentru Tineret Olimp ne ia 14 lei. Alta fundatie cu posesori necunoscuti si cu o adresa de casuta postala. Phiiii, ce surpriza. Dupa aia citim despre "marile premii" dar si despre directorii care inscriu cei mai multi copii si care sunt trecuti in nu stiu ce "clasament judetean". Acolo nu se specifica ce "premii" primesc directorii. :)))))

  Au pus pe site si "parteneriatele" pe care le au cu nu mai putin de 32 de judete din Romania. Facem un calcul scurt? Cati elevi de clase de la Pregatitoare la clasa a 8a? Da, asta e concurs pana la a 8a!!! Cati elevi or fi in 32 de judete ori sute de scoli ori 14 lei pe cap de vita furajata???

  Or fi niste milioane? La prima cautare pe net Institutul de Statistica mi-a zis ca erau vreo 1.800.000 prin 2008. Hai sa zicem ca n-or ajunge cu concursurile astea si la Poplaca. Or ramane un milion? Si Asociatia asta mai are un concurs, de limba engleza. Dar asta putem intelege noi astia...astia cativa de cititi pe aici si nu sunteti trepanati la cap. Ceva oameni care au mai frecat si vreo banca pe la scoala, s-au mai scapat si la cate o facultate...mna... Ce faceau parintii din clasa Marei azi dimineata? Pai se bateau pe locurile de la concurs, ca-s "doar 20"!!! O fetita plangea de spaima ca i-a zis unul din gemeni ca ea nu e inscrisa, ca n-a mai apucat loc iar maica-sa o mangaia sa stea linistita ca a avut grija sa o trimita ieri pe bunica cu banii sa nu piarda locul :))))

  Se bate lumea sa ii faca milionari in euro pe niste domni. Culmea e ca pe inspectorul general pe Prahova care aparea in documentul semnat intre Olimp si Inspectoratul Judetean, il cunosc. Insa nu cred ca m-as apuca sa il intreb vreodata la ce foloseste acest "parteneriat" cu oamenii astia care iau multi bani ca sa ofere nimic, pentru simplul fapt ca nu cred ca stie nici el. De fapt nu nimic, ce ofera ei e mult mai nasol: e porcaria de competitivitate prost inteleasa. E ideea de a fura de mici, de a primi note contra bani si premii pentru ca au raspuns corect la niste intrebari penibile (le gasiti pe site)

  Azi erau afisate rezultatele de la Piciul. Oameni buni, documentul venise de la Asociatie pre-printat cu nota 10 in dreptul fiecarui elev!!!! Doamna care insa e de moda veche si nu crede in boismul cu "toti am luat 10" scrisese cu rosu peste notele de 10 note de 9 si 8. Deci cat de penibil e asta? Cat de gresit din toate punctele de vedere posibile? Pai cam atata de gresit...E fix la nivelul parintilor tampiti care au impresia ca loaza lor e cumva "pe primul loc" la ceva pentru ca au platit ei 12 sau 14 lei. Iaca mostra de gandire de la un cititor care a comentat la postul anterior dupa cum urmeaza:

"Pai bine oameni buni,nu va trage nimeni de maneca sa va inscrieti copilul la acest concurs.
S-a gasit aceasta persoana Alexandra Albu care foloseste un limbaj mega academic,in acord
cu studiile care se lauda ca le are si care scrie *deacord *.poate daca participa si ea la acest concurs de 12 lei ar fi invatat sa scrie corect.
Mentionez ca NU AM NIMIC!!! in comun cu sistemul de invatamant,sunt doar un parinte al carui copil este incantat sa participe la acest concurs si da !!!,dau 12 lei ; nu stau sa fiu invidios pe altii ca nu am descoperit eu gaura din macaroana.
Sunt atatea alte chestii de pe la edituri care se cumpara si se repeta la nesfarsit si nu va baga nimeni mana in buzunar.Este strict optional Fratilor!!!!
Oameni frustrati!!!!!!"

  Shhh, liniste! Incepe concursul Eurojunior. Verisorul lui Piciul! Eu acum sunt extrem de incantata si astept cu mare interes sa aflu despre toate concursurile astea. Chiar sunt curioasa sa aflu cate Asociatii si Fundatii iau banii la niste fraieri. Pana la urma, citind comentariul de mai sus, pe bune ca imi vine sa imi fac o Fundatie. Concurs de impletit muci la Clasa Pregatitoare. Cred ca o sa fie de mare succes.  Ba chiar o sa le zic ca trebuie sa plateasca si fiecare parinte, ca parca 14 lei e cam putin. Ba chiar si bunicii. Si verisorii de gradul 1. E, hai, bine, si 2...

Tres Olivos si prosteala

   Mancam de ceva ani la Tres Olivos, in Ploiesti. Am mancat odata la primul, cel de pe bulevard, dupa ce s-a deschis cel de pe Caragiale care e aproape de noi am mancat la ei de foarte multe ori. Probabil de vreo 50 de ori cel putin. 

  Mereu spun ca in Romania nu exista "restaurante" decat cu mici, foarte mici exceptii. Un restaurant nu e o "mancatorie", o "impinge tava" sau o cantina unde fac mancare niste tanti cu patru clase. Un restaurant trebuie sa aibe un bucatar si niste norme si niste pretentii. Adica servim bine si mancare buna, facem lucrurile MEREU la fel, nu azi bun si maine prost sau invers. Mentinem un standard, nu mergem tot in jos dupa deschidere!

  Cand s-a deschis Tres Olivos pe Caragiale am recunoscut unii din cei mai buni ospatari pe care ii stiam prin Ploiesti. Ca na, asa e in provincie, daca mergi la restaurant ii cam stii care de pe unde vine. Zic uite, au luat oameni buni. E o fata acolo, una bruneta care e impecabila. Deci tipa ar putea servi in locatii de lux fara nici o apasare. Restaurantul era marketat ca unul de "tapas", explicau ei ce e aia si chiar iti ofereau un mic tapas din partea casei. Oaaau, ca in alte tari, ce chestie! Am fost incantati pentru ca acele trei masline si doua-trei bucatele de tortilla sau ce ne mai dadeau ei o incantau pe Mara enorm. Era "mancarica ei mica" si se bucura de ea foarte mult. 

  Fix acum doi ani, in perioada asta, am fost acolo cu un prieten, tin minte pentru ca azi e ziua lui si atunci venise dupa ziua lui pe la mine sa ne vedem. Atunci, acum doi ani, mancarea era excelenta! Serviciul impecabil, tapasurile bune, preturile foarte ok. Eram in extaz, in sfarsit o carciuma misto in Ploiesti. 

  Cand au inceput sa o ia in jos primul lucru a fost disparitia tapas-ului. Desi inca pe meniu scria despre el, ospatarii uitau sa il aduca sau aduceau doar daca cereai. Buuuun, zic hai, saracia e mare...mna...Dupa aia a inceput uleiul sa miroasa a ulei d-ala prajit de sute de ori. Mna, saracia e mare, lumea vine mai rar la carciuma...ce sa-i faci...Apoi parca si-au revenit putin si au construit si un loc de joaca afara, foarte dragut, zici mersi ca lasi copiii la joaca si poate apuci si tu sa mananci sau sa bei o bere cu sotul la terasa. Si cred ca pe asta au inceput sa se bazeze! Pe prosteala parintilor. 

  Pe parinti care vin acolo pentru locul de joaca si care incep sa inchida ochii la mancarea care a devenit din ce in ce mai PROASTA. Si la ospatarii noi care au aparut si care nu stiau sa ia o comanda sau sa o tina minte pana la calculator. Pizza care inainte era foarte buna a inceput sa apara ba arsa, ba nefacuta. N-am mai luat pizza prea des de nervi, pentru ca nu imi place sa dau inapoi mancarea la restaurant. Nu imi place. Urasc sa fiu pusa in postura asta. 

  In weekendul asta am avut musafiri de la Bucuresti, cu copii. Si cum era cald am zis sa mergem acolo, sa se joace copiii, sa stam afara. Ieri era un ospatar nou (domnu' manager, daca cititi, e vorba de 9 noiembrie 2013, orele 12-16,30, masa de langa locul de joaca). Da, am stat multe ore! Ghiciti de cate ori ne-am dus dupa ospatar? Pai da. Cam de fiecare data. Inacceptabil! A ramas mancare multa, l-am rugat sa ne-o dea la pachet...NU ne-a mai adus-o. Una din doamne pierdea trenul, nu mai puteam sta sa chemam omul din nou. Nota de plata: 200 de lei. 

  Azi au venit alti prieteni, tot de la Bucuresti. Ma si gandeam ce noroc pe mine, ce bine ca vine lumea sa ma vada la noi acasa...m-am bucurat enorm. Am zis ca ieri era nenea ala pe care nu il mai vazusem, zic azi n-o mai fi. Azi nu mai era el, era unul din baietii pe care ii stiam. Si el ma cunoaste. Domnu' manager, daca cititi, azi, 10 noiembrie 2013, orele 12,15-14. Ospatarul ok, ne stim demult, a venit, a fost atent. Problema a fost ca prietena mea si-a dorit paste cu fructe de mare. Au mai luat o spaghetti carbonara si o lasagna. Cand au adus pastele am constatat cu stupoare ca PUT. Cand i le-am dus ospatarului i-am zis "astea nu miros bine" si el a zis "pai sunt paste"...Nota de plata: 100 de lei (nu au pus pastele alea)

  Domnule manager, daca ospatarii dvs. nu au gustat toate preparatele din meniu (cum era normal sa faca, pentru a sti ce vand!) si au impresia ca e normal ca pastele sa puta....imi pare rau dar nu asa se tine un restaurant! Tanticile din bucatarie i-au spus prietenului care s-a dus sa discute cu ele ca "asa miros fructele de mare"...cand el le-a rugat sa le manance ele ca le plateste el au spus ca "noi nu mancam fructe de mare"....Pai si atunci de unde stii matale cum trebuie sa miroasa? Pastele aveau niste creveti intregi, care fusesera congelati. Erau din cei mari care ar trebui si curati probabil, dupa decongelare, dar daca proastele nu stiu ce-s aia...Ele or fi incercat sa le scoata matele si nu le-au gasit pe burta poate din cauza ca domnii creveti le poarta in carca. Pe ele, matele!

  Nu mirosea nici a mate de creveti, eu glumesc. Materia prima era STRICATA. Mirosea a stricat. Fructe de mare stricate. Oameni cu copil mic la masa. Normal ca n-au mai avut curaj sa ii dea nici chestia comandata pentru ea...ca nah...Noi am avut snitel cu cartofi, pe ala l-au nimerit. Ar fi culmea sa nu stie sa faca un snitel. Ce mi s-a parut si mai rau este ca prietenul nostru ne-a spus ca in bucatarie erau muste. Vii. Care locuiau acolo. 

  Inacceptabil, domnilor de la Tres Olivos! Venim cu copii acolo, ati facut in asa fel incat sa ne atrageti...si acum faceti in asa fel incat sa ne bagati in spital? Domnilor, muste in bucatarie egal buba. Fructe de mare stricate...pai astea pot omori oameni. As suna la Sanepid dar eu stiu ca in Romania cine reuseste sa aibe un restaurant il are pentru ca stie unde si cui sa dea. Deci sa fim seriosi cu Sanepid-ul sau OPC-ul sau alti functionari ai statului roman. Singura mea speranta este ca dupa ce voi trimite acest link managerului el va intelege ca pune sanatatea oamenilor in pericol. Si mai ales a copiilor pe care a stiut cum sa ii atraga acolo. Insa acum are o responsabilitate enorma fata de ei. Domnule manager! NU MANCARE STRICATA!!!

  Si eu as mai adauga si: nu pizza nefacuta, nu friptura uscata...si daca doamnele alea nu stiu cum se face, ma ofer voluntar sa vin sa le arat cum. E simplu, cum ar zice prietena Mo: se ia o oalaaaaaaaa.....Trebuie doar sa iti pese. Dar ca sa produci un meniu cu fructe de mare trebuie sa fi mancat la viata ta asa ceva. N-ai cum altfel. E ca si cand mi-ar da mie cineva acum carne de hipopotam sa o gatesc. Evident ca n-o sa stiu daca ea trebuie sa puta sau nu. Si nici cum miroase in stadiul corect. Domnilor restauranteuri...asta e un biznis cu logica oricarui alt biznis. Un mecanic care nu cunoaste motoare n-are cum sa isi faca treaba corect. De ce presupunem ca o tanti care nu stie ce e aia un crevete va putea sa produca ceva comestibil? Puneti-le sa guste! 

  Pentru ca refuz sa cred ca managementul lui Tres Olivos serveste cu buna stiinta fructe de mare stricate. Refuz sa cred asta!