marți, 6 ianuarie 2015

S-a speriat

  Mereu ma uimesc cat de tare se sperie Mara de cate o chestie care implica ceva periculos despre care ea stie sigur ca ar fi ceva teribil pentru ea. Si de fiecare data imi aduc aminte perfect momente din copilaria mea in care m-am speriat la fel de rau si toate gandurile de atunci din clipele de spaima paralizanta. 

  In dimineata asta am prins autobuzul de fara douashcinci care e mai plin ca urmatorul. Mi-am facut loc printre oameni cand se apropia de destinatie insa n-am putut ajunge chiar la usa pentru ca mai coborau si altii. Evident prin imbrancire si impingere, fara sa vada ca e un copil intre ei. Cand copilul e jumatate cat tine el nu vede practic nimic in inghesuiala. Imi amintesc un moment din copilaria mica cand eram cu matusi-mea la Predeal si a trebuit sa ne urcam noaptea intr-un autobuz. Matusa avea 3 copii, cu mine 4 si doar doua maini deci eram netinuta. Am crezut ca am pierdut-o in invalmaseala. Am urlat atat de rau incat a doua zi nu mai aveam voce. Ea era la cativa pasi de mine dar n-o vedeam, era frig, noapte si eram in alt oras pe un munte. 

  Pe mama la fel am "pierdut-o" de cateva ori in magazine in care cate un cur de om mare se interpunea intre mine si ea. In secunda in care n-o mai vedeam urlam cat puteam de tare. Simt si acum cum imi bubuie sangele in urechi cand imi aduc aminte. Nu m-a pierdut mama niciodata, era la maxim 1 metru de mine intotdeauna, insa senzatia ca ma voi rupe, pierde, rataci de ea pentru totdeauna era una teribila pentru mine. 

  In dimineata asta, cand am coborat din autobuz (sunt unele foarte mici, galbene cu putine locuri si usi mici) inghesuiala nu mi-a permis sa o tin pe Mara in dreapta mea in paralel cu mine, de mana, si sa coboram amandoua. I-am dat drumul de la mana ca sa fie in fata mea. Am coborat cu ochii pe ea, eram fix in spatele ei. A coborat repede si imediat a facut un pas si a sarit pe trotuar (tare mandra am fost de treaba asta) dupa care s-a intors intr-o fractiune de secunda uitandu-se dupa mine. Pe fata ei se citea cea mai mare spaima pe care am vazut-o vreodata. 

  Eram acolo dar ea e mica, lumea e multa. Era singura pe trotuar. Singura pe lume. Avea ochii mari (cand se sperie ii are si mai mari), nu plangea dar inclestase maxilarele. Pe fata ei se citea teroarea suprema: mami a ramas in autobuz, autobuzul o sa plece. In doi pasi eram langa ea. M-a intrebat de ce n-am stat langa ea, i-am zis ca nu aveam loc si ca stiu ca s-a speriat, am luat-o in brate si-am intrebat-o de ce s-a speriat. Evident, pentru ca autobuzul urma sa plece cu mine in el :))))

  I-am zis ca nu pleca, ca as fi tipat la sofer, s-ar fi oprit. Si ca daca cumva ar fi plecat, mergeam o statie si ma intorceam imediat la ea. Si ca sa nu plece daca vreodata ne despartim asa sau ne ratacim, sa stea acolo unde am lasat-o, sa nu plece, ca vin imediat inapoi. Da, dar daca usile se inchideau, mami, stii ce i-a facut lu' batranelu' ala?! :))) L-a prins pe un mos cu usa acum cateva saptamani si ala urlat catre sofer fix langa noi. Ei i s-a parut ceva groaznic asta. I-am zis si atunci ca nenea ala nu ar putea fi decapitat de usa autobuzului, ca nu patea nimic, se oprea tampitu' ala. Era un sofer atat de prost incat a si deschis usile din mers cand a ajuns in statie. Mosul cu pricina era ulterior sa coboare fortat o statie mai devreme. Prin cadere! :)))

  Ei bine, ea a inregistrat toate astea si acum avea si grija asta in plus fata de grija de a nu se pierde de mine. Dupa ce i-am zis ca nu imi facea nimic usa aia m-a intrebat "si daca eram eu? eu sunt mai mica, nici pe mine nu ma lovea?"...Greu de raspuns pentru ca sincer nu stiu cam cat de grea e usa aia, eu am fost prinsa adult de cateva ori, nu e mare lucru, da' stiu eu ce i-ar putea face ei? Draci, laci, craci...cum sa raspund la asta? I-am zis ca nu, nici pe ea, ca are ghiozdanu' puternic si se opreste usa in el...eu "desteapta" ca sa nu sperii copilu'. Si cand colo, ce-mi aud urechile? "Pffff, pai cum adica, sa-mi RUPA mie GHIOZDANELU' in DOUA??? Si caietul cu TEME?!" Ia-o p-asta! 
  
  

6 comentarii :

  1. Disclaimer: Nu am copii, asa ca nu da cu pietre, ca stiu ca e o idee mai controversata printre parinti, dar ce zici de un telefon mobil?

    Unul simplu, cat mai ieftin, nu o fitzosenie, cu cartela, nu cu abonament, sa platesti beleaua lunar, si doar MAMA pe speed dial pentru cand e panica. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) O sa ii iau cat de curand. Insa si daca ii iau, la scoala nu au voie cu el deci pe drumul spre scoala nu ne salva :) E controversat si in capul meu daca un copil atat de mic ar trebui sa aiba telefon, acum ca sunt cartele accesibile pe toate drumurile nu au cum sa iti cheltuie nici un ban. Eu il gasesc util iata, pentru situatii din astea :)

      Ștergere
  2. Oooofff! Alexandro, nu+i spune fetei tale, dar lăsând deoparte miloacele de transport, aşa de greu mi.a fost când am căutat-o să-i spun că e ok, după ce a murit tac-su mare!.... Fată, copiii sunt ok de obicei. Le ducem griji surplus. Ori că am ştiu ce să-i spun de boala tatălui meu, ori că am ştiut să-i prevestesc momentul... nu ştiu.
    Copilul meu s-a purtat ADMIRABIL. Iar eu am alergat catre ea ori decate ori am avut ocazia. Pentru ca-i fata mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf, scumpo...ei sunt ok dar si noi tre' sa fim cu ochii beliti in patru. Ca mereu te gandesti "dar daca..." Si ei mereu se ridica peste toate asteptarile :))))

      Ștergere
  3. Alexandra, controversa asta cu telefonul am avut-o si eu. Dar le-am luat telefoane, pana la urma. Chiar daca nu au voie cu ele la scoala, le-am dat eu voie sa le ia cu ei in ghiozdane. Cu o conditie: sa nu le scoata de acolo decat daca e super urgenta. Si intotdeauna cat stau la scoala telefoanele sunt pe silentios. In felul asta ei sunt linistiti ca ma pot suna daca au nevoie. Le da un sentiment de siguranta. S-a intamplat extrem de rar sa ma sune si cand au facut-o au cerut voie la doamna sau domnul invatator. Dar si cand am vazut ca ma suna, mi-a cam stat inima in loc :))
    Si Ilinca mea e mai sperioasa asa, dar pe masura ce creste vad ca isi mai infrange fricile. Cred ca sunt momente normale in dezvoltarea lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of de abia astept sa o vad pe Mara mai....nu stiu cum sa zic. Si nici nu stiu daca se va intampla pentru ca ea asa e...s-a nascut cu anumite chestii de caracter, seamana cu Marius. In aprilie face 8 ani si m-am gandit sa-mi iau eu alt telefon si sa i-l dau ei pe al meu. Eu am unul simplu, nu e smart, e un telefon normal. Cred ca o sa fie incantata si da, cred ca se va simti mai bine sa stie ca ma poate suna oricand. Eu de un an am inceput sa o las singura acasa cat merg la cumparaturi sau fac drumuri scurte si am invatat-o sa ma sune de pe fix. Si asa e, cand vad ca ma suna imi sta inima. Cand colo, ma suna sa-mi zica ca a facut nu stiu ce decupaj din hartie sau ceva :))))))

      Ștergere