S-a speriat

  Mereu ma uimesc cat de tare se sperie Mara de cate o chestie care implica ceva periculos despre care ea stie sigur ca ar fi ceva teribil pentru ea. Si de fiecare data imi aduc aminte perfect momente din copilaria mea in care m-am speriat la fel de rau si toate gandurile de atunci din clipele de spaima paralizanta. 

  In dimineata asta am prins autobuzul de fara douashcinci care e mai plin ca urmatorul. Mi-am facut loc printre oameni cand se apropia de destinatie insa n-am putut ajunge chiar la usa pentru ca mai coborau si altii. Evident prin imbrancire si impingere, fara sa vada ca e un copil intre ei. Cand copilul e jumatate cat tine el nu vede practic nimic in inghesuiala. Imi amintesc un moment din copilaria mica cand eram cu matusi-mea la Predeal si a trebuit sa ne urcam noaptea intr-un autobuz. Matusa avea 3 copii, cu mine 4 si doar doua maini deci eram netinuta. Am crezut ca am pierdut-o in invalmaseala. Am urlat atat de rau incat a doua zi nu mai aveam voce. Ea era la cativa pasi de mine dar n-o vedeam, era frig, noapte si eram in alt oras pe un munte. 

  Pe mama la fel am "pierdut-o" de cateva ori in magazine in care cate un cur de om mare se interpunea intre mine si ea. In secunda in care n-o mai vedeam urlam cat puteam de tare. Simt si acum cum imi bubuie sangele in urechi cand imi aduc aminte. Nu m-a pierdut mama niciodata, era la maxim 1 metru de mine intotdeauna, insa senzatia ca ma voi rupe, pierde, rataci de ea pentru totdeauna era una teribila pentru mine. 

  In dimineata asta, cand am coborat din autobuz (sunt unele foarte mici, galbene cu putine locuri si usi mici) inghesuiala nu mi-a permis sa o tin pe Mara in dreapta mea in paralel cu mine, de mana, si sa coboram amandoua. I-am dat drumul de la mana ca sa fie in fata mea. Am coborat cu ochii pe ea, eram fix in spatele ei. A coborat repede si imediat a facut un pas si a sarit pe trotuar (tare mandra am fost de treaba asta) dupa care s-a intors intr-o fractiune de secunda uitandu-se dupa mine. Pe fata ei se citea cea mai mare spaima pe care am vazut-o vreodata. 

  Eram acolo dar ea e mica, lumea e multa. Era singura pe trotuar. Singura pe lume. Avea ochii mari (cand se sperie ii are si mai mari), nu plangea dar inclestase maxilarele. Pe fata ei se citea teroarea suprema: mami a ramas in autobuz, autobuzul o sa plece. In doi pasi eram langa ea. M-a intrebat de ce n-am stat langa ea, i-am zis ca nu aveam loc si ca stiu ca s-a speriat, am luat-o in brate si-am intrebat-o de ce s-a speriat. Evident, pentru ca autobuzul urma sa plece cu mine in el :))))

  I-am zis ca nu pleca, ca as fi tipat la sofer, s-ar fi oprit. Si ca daca cumva ar fi plecat, mergeam o statie si ma intorceam imediat la ea. Si ca sa nu plece daca vreodata ne despartim asa sau ne ratacim, sa stea acolo unde am lasat-o, sa nu plece, ca vin imediat inapoi. Da, dar daca usile se inchideau, mami, stii ce i-a facut lu' batranelu' ala?! :))) L-a prins pe un mos cu usa acum cateva saptamani si ala urlat catre sofer fix langa noi. Ei i s-a parut ceva groaznic asta. I-am zis si atunci ca nenea ala nu ar putea fi decapitat de usa autobuzului, ca nu patea nimic, se oprea tampitu' ala. Era un sofer atat de prost incat a si deschis usile din mers cand a ajuns in statie. Mosul cu pricina era ulterior sa coboare fortat o statie mai devreme. Prin cadere! :)))

  Ei bine, ea a inregistrat toate astea si acum avea si grija asta in plus fata de grija de a nu se pierde de mine. Dupa ce i-am zis ca nu imi facea nimic usa aia m-a intrebat "si daca eram eu? eu sunt mai mica, nici pe mine nu ma lovea?"...Greu de raspuns pentru ca sincer nu stiu cam cat de grea e usa aia, eu am fost prinsa adult de cateva ori, nu e mare lucru, da' stiu eu ce i-ar putea face ei? Draci, laci, craci...cum sa raspund la asta? I-am zis ca nu, nici pe ea, ca are ghiozdanu' puternic si se opreste usa in el...eu "desteapta" ca sa nu sperii copilu'. Si cand colo, ce-mi aud urechile? "Pffff, pai cum adica, sa-mi RUPA mie GHIOZDANELU' in DOUA??? Si caietul cu TEME?!" Ia-o p-asta!