Obosită

  Sunt obosită. Dorm aiurea, prost si fără rost, visez foarte, foarte urât și mă scol în ape reci pe șira spinării. Mi-e frică să mă gândesc la ce-am visat pentru că e mult prea urât. Saptamâna cu nea Charlie n-a ajutat deloc ba dimpotrivă. Iar ușurința cu care oameni care probabil nu dau doi bani pe alți oameni au impresia că e ok să omorâm oameni pentru un desen, pentru umor sau satiră, din cauza ca vezi tu, s-au ofensat niște unii despre vreunul dintre profeți (oricare ar fi el mi-e irelevant)...mă șochează. La fel, ușurința cu care nebunii apasă pe tragaci sau ușurința cu care alții cred că treaba aia s-a întâmplat din cauza acelor caricaturi. Sunt idem cele două tabere. Sunt perfect în oglindă. Religiile sunt o mizerie a umanității, orice formă ar avea ele, duc numai la porcării și la ignoranță. Noaptea minții. Toate taberele sunt dispuse să ucidă pentru asta. E trist.

   Cum s-o fi făcut că iarna trecută când aveam școala la 3 minute de casă a fost o iarnă caldă de n-am simțit-o, nici un ger. Acum...gerul ăsta matinal ne-a omorât pe amândouă. Mara e copleșită de frig, o văd, o simt... N-a trăit așa frig niciodată pentru ca n-a fost nevoită să meargă o jumatate de oră pe zi dimineața la prima oră prin el. Ceea ce e bine pentru ea :) E mai prost pentru mine care o văd cum obosește de la mersul prin frig. 

  Sunt obosită. Sunt cocosată de dileme, griji și întrebări. Mă întreb când o sa mă scol moartă de stres. Tot am impresia ca o să vina și dimineața aia în care n-o să mai fiu. Toate spaimele lumii îmi luminează nopțile. Ultima dată când a plecat Marius am plâns incontrolabil două ore pitindu-ma prin toate colțurile casei ca să nu mă vadă participanții la trafic. M-au ajuns din urmă toate. 

  Nu am motive de supărare sau depresie. Deloc. Doar că motivele alea din spate, adunate de cațiva ani și ținute bine acolo sus la mansardă încep sa iasă la lumină. Lumina noului viitor care se așterne in fața mea. Din martie incolo mi s-au aliniat astrele și prietenii. Mare lucru să ai prieteni pe lumea asta. Nu știu ce va fi și de aia îmi e teama. De necunoscut. Sunt ca Mara. Mi-e teama. Și exact ca ea, sunt ferm convinsă ca o să mă trezesc după că o să fie mai frumos decât credeam că va fi. Sau așa sper. 

  Viitorule, te aștept. Uite, în cinstea ta mi-am pus și nemernicele astea de diacritice! :) Mai ramâne să-mi amintesc cum să le folosesc! Am nevoie de prieteni si de vorbe bune, oameni buni! Și de imbrățișări calde de oriunde ați fi! Vă pup!