luni, 14 aprilie 2014

Placerea prieteniei

  E o placere speciala. Necesita oameni speciali. Si oricat ar fi de complicat sa-i gasesti, sa-i cultivi, sa-i ingrijesti, sa fii mereu acolo pentru ei... totul merita pentru ca in final ai oameni. Oamenii tai. Si poate una din cele mai mari placeri ale prieteniei din lume e sa-ti vezi oamenii cum fac alti oameni mai mici. Oameni mici care se joaca cu omul mic produs de tine. 

  Pentru mine sunt rare momentele astea. E foarte greu sa intrunesc toate conditiile astea. Adica sa fie si oamenii mei si oamenii Marei, si in acelasi loc in acelasi timp. Pentru ca oamenii mei traiesc in alte orase decat mine. Asta e, nu putem decide de cine ne indragostim si nici cat o sa dureze. Oamenii mei sunt care la Bucuresti care la Buftea, care pe la Mangalia-2Mai in functie de anotimp. Unii din ei sunt peste ocean, unii in SUA, altii in Canada, nu i-am vazut niciodata dar as putea paria ca daca ma intalnesc maine cu ei si cu copiii lor totul va fi armonie si veselie. Ca na... uneori asa e, se leaga lucrurile. Alteori oricat ai munci ca sa se lege ele se tot dezleaga si nimic nu mai are sens. 

  Ieri am fost in vizita la probabil-cea-mai-buna-prietena-a-mea. Pun probabil inainte pentru ca mi-e frica sa nu mi se sparga blidele alea de care vorbeam acum cateva zile. Mereu mi-e frica sa mai zic "asta e un prieten, il cunosc, stiu cine e si ce vrea"... pentru ca am zis si am patit. Am patit mult si am patit rau asa ca ieri ma uitam asa la noi toti si ma gandeam "aoleu oare o sa se termine?"... Da, sunt o pesimista. Sa-i zicem ca sunt un optimist cu experienta. Nevermind traumele mele, ieri am fost sa mancam un tort de mare exceptie pentru omul Marei. Omul mic al oamenilor mari, omuletzul care urmeaza sa faca doi ani.

  Doi ani... nu stiu cand au trecut, pe de alta parte nu stiu cand au trecut cei sapte ai Marei asa ca... doi par putini. Dar nu-s. Cand le vezi pe amandoua impreuna nu mai sunt deloc putini. Sunt acum doi omuleti, unul mai mare, unul mai mic, doi omuleti mititei care ieri o zi intreaga s-au distrat impreuna. Fara sa se certe, fara sa se supere, fara sa se loveasca (stiu eu de ce subliniez acest cuvant, am trait niste parcuri!), fara sa fie absolut nici o secunda de frustrare. Doar eu le frustram, cand incercam sa-i zic Marei sa o mai astepte si pe Sof cand alearga. Ca aia mica de doi ani e cat un dop iar capra asta fugeee ca disperataaaa :)))). Pentru ca sunt cinci ani diferenta intre ele. Cinci ani. Si cu toate astea s-au jucat ca si cand se cunosc de o viata. Se si cunosc de o viata :) 

  Adevarul e ca si eu cu mama ei m-am jucat ca si cand ne cunoastem de o viata din prima secunda in care ne-am intalnit. De atunci pana acum mi se pare o eternitate. De atunci pana acum ne-am povestit multe. Ne-am spus tot. Ne-am intors pe fata si pe dos una pe alta ne-am si contrazis dar ne-am iubit asa cum suntem. Asa si piticele ieri si mereu cand se vad. Mara a fost mereu capabila sa se adapteze si la copii mult mai mari ca ea si la copii mult mai mici ca ea. Ea n-are discriminari. O auzeam ieri cum incerca sa o invete pe mititica sa se dea pe trotineta, cu cat patos explica, cum o invata ea unde si cum sa puna picioarele... Ma faceam ca n-aud dar respiram fiecare clipa. Sa n-o uit! Cand iti vezi copilul invatand alt copil esti cu un pas aproape de a fi bunica! Jur! Am avut asa un flash despre Mara si copilul-ei-nepotul-meu. 

  Ziua de ieri s-a incheiat cu noi toti adormind prea tarziu nu din cauza ca am facut vreo "petrecere", nu din cauza ca am ajuns tarziu acasa ca la 8 juma' eram acasa. Ci din cauza ca am fost atat de fericiti incat n-am putut adormi de excitatie, de fericire, de momentul frumos si de oboseala zilei cu cel mai bun tort pe care l-am mancat in viata mea. Ze best! Ziua de ieri a fost asa:

                                                                         Doua, in sarpe
  

8 comentarii :

  1. E frumos sa ai pe cineva in prezenta caruia sa te simti in largul tau, sa fii tu. Din articolele tale pe care le-ai postat pana acum, iti zic sincer ca imi pari o persoana optimista si foarte puternica. Cred ca daca ai reciti cateva postari din trecut vei realiza ca orice s-ar intampla nu poate fi mai grav sau nu te mai poate surprinde cu nimic. Esti incercata dar mai rezistenta si trebuie sa fii mandra, important este ca cei pe care ii iubesti si oamenii care iti stau aproape sa fie bine, sanatosi.
    Citesc blogul Printesei si mi-am dat imediat seama ca prietena Marei este fetita Printesei. Nu o cunosc decat virtual, citindu-i blogul dar sunt sigura ca este o persoana deosebita!
    PS: ca tot vine Pastele, ma simt datoare cu mielul, Alexandra :))
    Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, e FIX cum cred eu: un om prieten sau iubit sau sot trebuie sa fie un om langa care te simti tu. Sa te porti asa cum esti tu, sa nu te "abtii", sa nu te "cenzurezi". Da, eu sunt optimista pentru ca incerc sa cred ca e bine. Sunt si pesimista pentru ca in ultimii ani am aflat ca oamenii pot fi si foarte urati. Sunt si mandra ca inca sunt in viata dupa tot ce am trait. Cu mielul eu zic sa-l faci iepure ca eu miel nu mananc nici moarta :)))) Multumesc mult de comentariu, esti foarte draguta si imi place de tine!

      Ștergere
    2. :))))) Pana si cu mielul am dat-o in bara, mama ei de treaba!
      Mersi tie caci prin optimismul tau, esti un model pozitiv pentru altii si sa stii ca sentimentul este reciproc, de asta te citesc. Simona

      Ștergere
    3. Simona daca vrei sa afli ce si cum da cautare aici pe blog cu "oaie" sau "Cum mi-am luat oaie"! :)))))) Multumesc mult!

      Ștergere
  2. Twas beautiful, multumim c-ati batut atita drum sa sarbatorim impreuna! We love you tooooo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am batut decat putin! Bateam si mai mult pentru voi! Atata dragosteeeeee!

      Ștergere
  3. Prietena cu care am crescut (si cu care sunt in continuare prietena la fel de buna desi ne despart oceane) e cu 6 ani mai mica. Nu tin minte vreodata (o cunosc de cand a fost adusa de la Matern) sa fi realizat ca e asa mare diferenta intre noi, am crescut impreuna si ne-am crescut una pe alta, si eu am invatat de la ea si ea de la mine. Acum suntem amandoua adulte cu copii personali, dar o iubesc la fel de mult, nu s-a schimbat nimic. Diferentele de varsta sunt nesemnificative cand doi oameni sunt pe aceeasi lungime de unda :-)
    Cat despre prietenie... am trecut un test cand am trecut oceanul. La cheful "de adio" am avut vreo 60 de prieteni, cei "apropiati" (cica! - acuma nu arunca cu rosii, eram tineri amandoi si ni se parea ca toti oamenii sunt buni) - din cei 60 ne-au mai ramas dupa 11 ani vreo 10 pe care inca ii stiu lipiti de suflet si care nu ne-au abandonat, zic eu ca e nesperat de mult :-))) Restul, apa sub pod. De la unii am avut surprize urate, neaspteptate, dar din care am invatat mai multe... Ah, e bine sa ai prieteni, nu conteaza cati, unul-doi sa fie, dar buni :-)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand esti mic diferentele astea sunt uriase, mai! Enorme. Pe masura ce cresti ele dispar. Da, asa e, cand esti tanar crezi ca toti oamenii sunt buni si ca ei vor face pentru tine tot ce faci tu pentru ei. Daca ai 10 prieteni buni-bunicei-apropiati e minunat! Sunt chiar "multi". Dupa mine prietenii ii vezi cel mai bine cand esti in criza. In criza mare. Cand esti in greul cel mai mare atunci vezi cu cine ai deaface.

      Ștergere