Si cand el nu e acasa pare a fi. Vorbesc cu el in gand tot timpul. Ce daca e la sute de kilometri distanta, mie imi vine sa ma duc sa pregatesc mancarea pe care sa i-o asez pe masa. Apoi imi aduc aminte ca nu vine in seara asta, deci nu e cazul. Nu ca n-ar putea sau n-ar vrea sa isi ia singur de mancare. Insa ..."daca imi pui tu e mai buna si e fix cata trebuie, eu ma incurc, pun ori prea multa ori prea putina"...si eu zambesc...pentru ca stiu ca data viitoare cand ne dam jos din masina cu 5 sacose de cumparaturi in total de 25 de kile, el zice "ia copilu' ca astea le iau io...de aia ti-ai luat barbat, nu?"
Haha...de aia mi-am luat da! Si pentru ca ma iubeste. Si pentru ca il iubesc inapoi de imi creste parul numai cand ma gandesc ce mult il iubesc si ce bine ne e impreuna. Toti trei. Aseara eram foarte, foarte obosita, asa ca m-am apucat sa ma uit la poze cu noi de acum cativa ani cand Mara era mica si noi eram la fel de misto :D. Si ma uitam la el cum l-am pozat cu toate mutrele pe care le face din cauza de fiecare sentiment: cum e cand rade de o gluma, cum arata cand se uita la Mara, cum e cand il supara ceva, cum e cand e uimit...nepasator, obosit...am reusit cumva de-a lungul a multi ani sa fac cate o poza cu mutra lui spunand chestii. Eu stiu ce spune fiecare mutra. Eu stiu cum se simte dupa cum respira cand intra pe usa.
Si acum mi-e dor de el. Marei ii e dor de el...Parca ne e dor unii de altii si cand suntem aici gramada in sufrageria in care locuim. Parca nu ne mai saturam de noi. Sunt putini anii copilariei...ma bucur enorm ca i-am trait pe ai Marei asa...la gramada, toti trei aici, acolo, dincolo...oriunde am plecat am plecat impreuna, cand am ras am ras toti, cand am plans am plans toti. Trece repede timpul...nu stiu cand au trecut anii.
Poate pentru ca azi am cautat rochie de mireasa pentru sora lui. Sora lui...da...aia mica...Mica? Mai e mica? Nu mai e mica demult. Cand am cunoscut-o eu era o chestie mica pe o bicicleta mica, a venit in tromba pe o ulitza mica dintr-un sat mic...a intins mana fortzos si a zis cu mandrie "eu sunt Corina!"...stia ca fra-su ma iubeste. Nu stiu de unde, ca nu ii spusese nimeni. Stia ea cumva asta. Probabil il vazuse pe terminat ca se inrosea la moaca cand vorbea cu mine la telefon. Telefonu' fix! Da! La d-alea vorbeam atunci.
Si acum cautam rochie de mireasa pentru ea. Iar Mara seamana cu ea asa de tare ca uneori ma uimesc fantastic. Acum Corina e o femeie frumoasa, desteapta, descurcareata, copia fidela a lu' fra-su...nu stiu sa vorbeasca intre ei prea bine da' de aia ma au pe mine, sa le dau dupa ceafa la fiecare, sa le dau mereu branci unul spre celalalt. Sa le aduc aminte mereu ca ei sunt frati DAR ca trebuie sa fie si prieteni. Fratia e de la sine, prietenia e ceva la care muncesti, ceva ce vrei sa faci, ceva ce nu ti-a adus natura, barza si un prezervativ lipsa.
Dar ca sa fie prieteni trebuie sa ajunga sa se cunoasca intai. Distanta de ani dintre ei e mare, de abea acum pot avea sansa sa inceapa sa stie unul despre altul si altceva decat cliseele cu "asta face...x" sau "aia mereu face...y"...mie mi se pare foarte amuzant sa ii vad cum interactioneaza unul cu altul. Si cum de la an la an ea se face mai mare, mai muiere si mai a dracu' si il plezneste pe asta mai abitir peste bot cand el se da cocos. Hahah...si-a gasit Albu nasu'....
Maine poimaine o sa cautam cadouri de bebelus pentru ei si rochie de mireasa pentru Mara...trece repede timpul...trebuie sa ne bucuram in fiecare zi de anii astia...se duc cu mare viteza. Si sunt tare frumosi...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu