De la "cu cheia de gat" la "mereu cu tine"

   Imediat dupa ce a facut 5 ani am invatat-o cum sa se spele singura seara. Sa isi faca dus, sa se spele pe dinti, sa se stearga si sa stie singura ca asta trebuie sa faca seara de seara. Le facea pana atunci sub supravegherea mea. Tot in anul ala sa se stearga singura la fund. Mereu ma gandesc la cum eram noi. Nu eram "independenti" asa cum s-ar crede, eram doar aruncati intr-o lume mare in momentul in care oamenii mari nu puteau sa mai fie cu noi. Si totul era ok. Pe cat putea a fi. 

  Independenta, dupa mine, inseamna decizii asumate, gandite, lucruri facute de tine pentru ca stii ce si cum. Cand le faci pentru ca n-ai incotro nu inseamna ca esti independent, inseamna doar ca supravietuiesti. La 5 ani ieseam singura afara insa de fiecare data cand ma intorceam ma rataceam. Motivul era simplu, apartamentul era intr-o succesiune de cvartale inchise. Imaginati-va patru "curti" din blocuri perfect partrate si perfect identice cu ganguri dinspre strada si ganguri de legatura intre ele. Noi locuiam in "curtea" din mijloc. Fiecare curte avea doua ganguri de intrare. Mereu ma grabeam si intram in prima din ele. Si incepeam sa plang infiorator cand constatam ca nu-s unde trebuie. Creierul meu nu stie sa faca harti, mi-e greu si acum sa ma orientez, asa sunt eu facuta... nu stiu cat a durat situatia cu mine urland ca m-am ratacit, mie mi s-a parut infinita. Cu toate astea plecam de acasa singura pentru ca imi placeau prietenii mei de afara intr-o lume fara televizor, jucarii, desene.

  Dincolo de ganguri era o strada pe care o treceam si ajungeam intr-un parc. Un parculet mic fara nici un obiect pentru copii. Tufisurile si bancile erau singurele obiecte. Cand am mai crescut treceam si bulevardul mare, plecam la anexa unei gradinite care avea leagane. De acolo am plecat si mai departe, pe Bulevard. Nu stie maica-mea nici in ziua de azi ca la nici 6 ani eu am mers singura cu "baistrucii" cum le zicea bunica-mea pana la Gara de Sud, vreo 2 kilometri. Cand am mers la scoala, pentru ca nu era scoala de arondisment mergeam juma' de oras pe jos sa ajung. Singura. Cateodata cu un prieten din bloc, dar doar la dus. Cu cheia de gat ma intorceam acasa si stateam singura pana venea mama de la munca. Schimbul doi se termina la ora 23 seara. Schimbul trei era de la 23 la 7 dimineata dar n-am avut niciodata curaj sa o intreb de cate ori m-a lasat dormind singura noaptea sau daca a facut-o. Azi e in afara legii sa faci asta, nimeni nu si-ar dori asa ceva.

  Azi insa suntem panicati. Da, sunt oameni rai pe strazi (erau si atunci da' n-aveam televizoare ca sa stim). Da, e plin de caini. Da, masinile sunt de mii sau sute de mii de ori mai multe. Dar... in lumea asta trebuie sa traim. Deci da, trebuie sa imi invat copilul sa se adapteze la "spatiul de lucru" ca sa zic asa (pana cand vom putea emigra)... Tot auzind povesti despre mine si cum ma lasa mama la coltul strazii si mergeam singura la gradinita a vrut si Mara... copiii vor sa isi ajuga parintii si sa ii si depaseasca. Mai ales sa-i depaseasca! Povestile despre copilariile noastre sunt bune, mereu i le spun. Cand i-am povestit prima data ca noi nu aveam mancare cand eram mica a inceput sa planga. Lasa sa planga, ii face bine empatia. Acum a vrut si ea...sa o trec de stradute si sa mearga singura. Si merge. Si mereu isi face socoteala ca ar vrea sa treaca si ea singura macar una din stradute. Pentru zilele noastre strada scolii si stradutele astea minuscule pe care trebuie sa le treaca... sunt nimic. Pe de alta parte.... ai curaj? 

  Ok si daca n-am cand o sa il am? Ea e acum om  mare. De doi ani o pot lasa singura in casa si pot merge de colo colo macar la magazin sau la farmacie fara sa o iau cu mine. Stiu, nu e voie. Dar mai stiu ca ea e ok, stie sa faca tot ce trebuie, i-am aratat cum sa ne sune de pe fix pe toti, i-am scris numerele noastre pe stikere si le-am lipit de telefon, i-am scris mare cu rosu 112 pe telefon si i-am explicat ca daca vreodata mami (sau cine e cu ea) cade in casa, lesina, nu se mai scoala, stiu eu ce alt scenariu, sa sune acolo, sa spuna cine e, sa deschida la interfon, sa descuie usa si sa astepte sa vina ajutoare. M-a ascultat foarte serioasa, m-a intrebat de sapte ori ce si cum, a zis ca a inteles si ca spera ca mami nu se imbolnaveste :) Normal! Si eu sper. Dar pe de alta parte mai sper ca ea sa fie pregatita si pentru lucuri neprevazute. 

  Bulevardul cel mare n-o sa am curaj prea curand s-o las sa il treaca singura. Chiar si la semafor e periculos. Dar macar dincolo de bulevard o sa o las din toamna singura. Cu un aparat cu ultrasunete pentru caini in mana sau buzunar, cu mult antrenament la traversat de stradute, trebuie sa o las. Cat o sa mai merg eu cu ea? Cand e ok sa te opresti? La 18 ani? Si atunci poate da masina peste ea. De mica am invatat-o sa fie foarte speriata de masini. Sa se asigure foarte bine. Masina nu e o gluma, te omoara imediat. Dar nici copiii nu-s o gluma si trebuie lasati sa plece, sa se duca si singurei, sa se simta si ei cum cresc, cum lumea li se asterne la picioare. Cat sa mergi la scoala cu mami de mana? Sau cu bunica? Pana rad colegii de tine? Nu prea merge. 

  O sa o invat sa mearga si cu autobuzul singura curand, in maxim 2 ani. Pai eu aveam colegi in scoala care mergeau tot orasul in clasa 1 singuri cu autobuzul. Da, stiu, e o comparatie gresita... cu toate astea am invatat-o de mica traseele din oras si pe unde merg ele :) Ea, spre deosebire de mine, e foarte orientata, ea stie clar ce si cum si pe unde. Seamana cu ta-su, ala s-a nascut cu gps la purtator, eu fara deloc da' uite ca ea a luat de la el si asta ma bucura enorm. Pana si la metrou in Bucuresti am incercat sa o invat ce si cum, asa putin cat a fost. Asta imi doresc. Sa stie, sa mearga, sa se duca, sa se descurce singura, sa fie in largul ei de mica. Cativa colegi de clasa, cand au vazut ca o las la coltul strazii si merge singura, si probabil ea s-a si laudat ca era mandra de ea, au cerut si ei a doua zi sa mearga si ei singuri de la colt! :))) 3 baieti! Pai cum, ea poate si ei nu? 

  Mai "siguranta freack" ca mine nu exista om pe lumea asta. Poate tocmai din cauza asta vreau sa o invat pe ea sa fie in siguranta singura, sa stie singura ce si cum. Nu sa o duc eu la scoala de mana pana intra la facultate. Peste vreo saptamana face 7 ani. E mare fetita mea iar eu trebuie sa o invat cum sa fie mare. Imi e frica? O, da! De cand am nascut-o mi-e frica in permanenta. Pana o sa inchid ochii din lumea asta o sa imi fie frica. Da' aia e. Nu pot sa las frica mea sa o tina pe ea pe loc. Incerc!

  

Psoriazis. Am o boala incurabila. Noroc ca...

  Noroc ca o am eu nu copilul meu. Noroc ca nu incepe cu C. Noroc ca in cei aproape 3 ani de cand o am am invatat sa o manageriez pentru ca n-am avut incredere in doctorii care m-ar fi facut praf in trei secunde. Primul a incercat si a si reusit ca in 2 saptamani sa imi inrautateasca situatia. 

  Dar sa detaliem. Am mai povestit cum acum aproape 3 ani am fost diagnosticata (in mod gresit) cu pitiriazis lichenoid cronic. De catre un tanar dermatolog de la o clinica privata din urbe. Omu'...mi-a dat un tratament gresit care a inrautatit problema. Problema care se numea psoriazis. Dap! Ala de care nu scapi niciodata si care te omoara de nervi daca nu esti tzapan la creieri. Eu nu-s, ca de aia l-am si facut... in secunda in care Marius mi-a spus la telefon ca bunica-mea e cazuta in casa, usa e incuiata, el o aude strigand si nu poate intra la ea (cred ca de fapt ALA a fost triggerul, faptul ca usa era incuiata, bunica avea 87 de ani, ma asteptam sa o gasesc moarta, nu ma asteptam sa pateasca ceva foarte grav si usa sa fie blocata pe interior iar ea cazuta pe jos de 12 ore cu 7 coaste rupte intr-o suferinta de nedescris)... atunci, in secunda aia am simtit cum mi se goleste creierul de sange, am ametit, m-am asezat jos si am inceput sa tremur, am avut o reactie fizica violenta, tensiune crescuta si tot tacamul. 

  Cam in 2-3 zile au inceput sa apara. Ele, bubele. Intai pe un picior, apoi pe celalalt. Cum nu aveam timp sa caut solutii, creme, nu m-am gandit la nimic... mergeam zilnic la spital cu mintile goale, o zi Nora era bine, a doua zi era pe jumatate moarta. 14 zile. Roller coaster crunt. Cand ma apropiam de spital nu stiam daca azi o gasesc zambind sau o gasesc lesinata vomand pe ea in pat. 7 coaste rupte, plaman perforat, 87 de ani, tub de dren in plaman... Am adus-o acasa la noi. Fara tuburi si drenuri insa aproape la pat. In prima noapte acasa si eu si Marius eram disperati. Ce facem cu ea? Cum o sa ne descurcam? Daca pateste ceva? Ne-am culcat tarziu cu gandurile toate in cap. In miez de noapte am simtit ca Marius alearga din pat (eu am dopuri de urechi nu aud mare lucru noaptea). Mi-a stat inima. Am fugit dupa el si l-am gasit aplecat asupra bunica-mii vorbindu-i. Ea se uita la el si nu stia pe ce lume e. Visase. Ea visase urat si tipase prin somn ca nu poate sa respire. Omu' era sa moara de spaima. Io la fel. Radeam amandoi ca prostii de sperietura. 

  Cateva zile mai tarziu sederea in spital si-a facut simtita prezenta: bunica-mea s-a imbolnavit de o viroza respiratorie groaznica. Pe care i-a dat-o si Marei si ulterior si mie. Mara avea 40 intr-o camera, bunica-mea in aialalta tusea cu plamanul perforat si coastele rupte...tusea pana varsa, facea pipi si caca pe ea de efort. O tineam in pampersi si plangea de cate ori o ajutam sa se schimbe. Plangea de mila mea. Eu plangeam noaptea cand adormea toata lumea. Dupa ce o culcam seara o auzeam cum se roaga cu glas tare sa o ia Dumnezeu, sa moara, sa aibe mila de ea si sa-mi dea mie sanatate, sa aiba El grija de mine. 

  Atunci viroza aia m-a tinut o luna. 4 saptamani am tusit de am crezut ca am ceva la plamani. Vecina care imi e medic de familie m-a asigurat ca n-am. Nici Nora nu avea, am dus-o la investigatii. O luna am tusit, n-am respirat, eram ramasa singura aici cu Nora. Pe Mara am trimis-o cu taica-su la 2 Mai unde el avea de terminat casa. Pentru prima data pleca fara mine. Si eu ramaneam fara ea. Nu aveam timp sa imi fie dor. Mi-am impus sa nu-mi fie dor, imi muscam buzele de cate ori imi aminteam ca e departe. Ma suna mereu si plangea ca ii e dor de mine. Ma gandeam ca decat sa vada ce e aici e mai bine acolo cu tati si mama. 

  Doua luni m-am sculat noaptea cu ceasul pus la 2 si jumatate sa o duc la baie. Avea nevoie la baie si riscam sa pateasca ceva. Doua luni m-am dus la ea si am ajutat-o. Alte doua dupa ma duceam doar sa o ascult la usa sa vad ce face pentru ca ea era mandra ca se duce singura la baie dar eu n-o puteam lasa. 

  Aici Nora colapsa. Prima data cand i-a scazut pulsul la 40 si a intrat in colaps era la sfarsit de august. De abea ne linistisem si eu si ea, intrasem pe un teren corect. Cand a picat. N-o sa uit cum a picat cu capul in ligheanul in care ii venea sa verse. S-a chircit toata si mi-am dat seama ca o sa cada in cap. Cand am intins-o pe pat am vazut ca avea ochii larg, larg deschisi si imobili, era rosie la fata si nu respira. Ochii nu erau deschisi normal ci erau intr-un spasm deschisi mai mult decat e fizic posibil de obicei. Stiti cum arata un om care pateste asta? Nu vreti sa stiti. La cateva zile dupa episodul ala ranile de pe mine s-au inmultit exponential. Grija pentru ea idem... deci ii scadea pulsul brusc si fara nici o avertizare si dadea sa moara. Asta patise si cand cazuse la ea acasa. Atunci mi-am dat seama ce se intamplase de fapt. 

  I-am tratat o infectie urinara cronica cu singurul antibiotic la care e-coli-ul ei mai murea si anume un antibiotic care nu se mai importa la vremea aia in Romania. Din pacate m-am indatorat unde nu trebuia pentru a-l obtine. Se facuse septembrie. Nora a colapsat a doua oara. I-am ajustat medicamentele si am plecat cu inima cat un purice sa imi serbez ziua la Sulina. Vroiam sa vad si eu marea pe anul ala, vroiam cateva zile in care sa nu ma mai gandesc. Am lasat-o cu rudele ei si am plecat cu ai mei. Din pacate iar m-am indatorat aiurea tot unde nu trebuia. Ulterior ajungeam sa regret enorm "cadoul" primit. La Sulina a fost nasol in afara de ziua in care am mers cu barca. Si in afara de plaja. La Sulina am invatat ca Romania e Romania si n-o sa isi respecte orasele istorice cum trebuie niciodata. M-am intors mai obosita decat plecasem dar macar avusesem liniste cateva zile. Asta inseamna enorm. 

  De cate ori am zis ca ma linistesc se mai intampla ceva. Acum un an in decurs de doua luni s-a intamplat Nora sangerand si operata pentru polip vaginal si Nora cu atac cerebral si eu iar singura aici cu ea si cu Mara de nu mai stiam in ce camera sa ma asez si pe cine trebuie sa am in grija mai mult. Cum arata un om care face atac cerebral in fata ta practic? Nu vreti sa stiti. Ce pateste un batran in 6 zile de spitalizare la Neurologie? Nu vreti sa stiti. Cat a trebuit sa citesc eu si sa studiez ca sa ii ajustez medicamentele, sa scot medicamente, sa o pun pe picioare, sa-mi fac curaj sa o trimit la Nuci, departe de mine care o scapasem cu viata de atatea ori? Cat mi-a trebuit sa n-o iau razna cand rudele s-au uitat chioras ca o trimit "la azil" si mi-au comentat in diverse moduri? 

  In tot timpul asta ma tratam singura de psoriazis. Stiam ca aia am pentru ca dupa cele doua saptamani de tratament stupid date de primul dermatolog m-am pus pe studiat si am aflat. Am mai aflat ca daca esti doctor dai citostatice pentru psoriazis. Nu multumesc, o sa iau d-alea cand oi avea cancer. Am mers mai departe pana ieri cand m-am dus la alt dermatolog din pura curiozitate. Acum, stiind ce am dar sperand sa mi se spuna ca nu am o boala incurabila de piele... am gasit o fata desteapta. O tipa destupata la cap care cand a vazut leziunile a zis ca e psoriazis si ca daca vreau neaparat sa dau 3 milioane imi face si biopsie :)))) Boul alalaltu' cre' ca avea procent din biopsii ca tare isi dorea sa-mi faca una. Tipa de ieri m-a felicitat. Pentru tot ce stiam si pentru ca a zis ca n-a mai vazut pacient cu "atata psoriazis" (suprafara e mare insa n-a crescut) care sa traiasca in convietuire cu leziunile si ele sa fie tinute sub control fara steroizi in continuu. Si eu am felicitat-o cand mi-a zis "doamna, eu nu pot sa dau citostatice!". Si cand m-a invitat sa imi dea ea o mostra dintr-un ceva pe care l-a primit. Destul de rar medic care sa zica "veniti la spital, acolo nu va costa, va dau eu cutare, va fac eu acolo chestii". Foarte rar!

  Ieri am plecat cu o reteta pentru creme in mana si-am plans pe strada pana acasa. Pentru ca am fost slaba si am facut bube de spaima. Pentru ca stiu ca n-o sa treaca. Pentru ca e nasol sa afli ca n-o sa treaca decat "poate" cu citostatice sau cu alta duda numita "terapie biologica" care e mai rau ca primele. E un soi de perfuzie cu "substante biologice" (da' nu-ti zice nimeni care si de unde) modificate ADN care sa-ti suprime tie productia de celule T. Celulele T sunt cele mai tari celule din organism, alea care te ajuta sa nu faci cancer si sa ai sistem imunitar. Dar care cand o iau razna iti fac coji pe piele. Si daca iei tratamentul asta, ghici ce, o sa faci TBC (daca ai noroc) sau leucemie si alte tipuri de cancer daca n-ai. Mna... Deci da. Asa ca eu ii dau inainte cu aloe si unt de shea, mai trag cate un steroid d-asta de dat pe piele doar in situatii de criza si aia e...Si o sa stau la soare. Si am si lampa UV de s-a crucit doctorita ca la noi nu exista da' eu am luat-o din Israel :)

  O sa ma invat sa nu-mi mai vina sa omor oamenii care se holbeaza la mine pe plaja. O sa ma invat ca nu mai pot purta fuste vara. Sau poate nu. Poate o sa ma invat sa am fuste lungi. Dar sunt mica si arat urat in ele... O sa ma invat sa ma simt "urata" cand ma uit la mine in oglinda. Sau poate ca nu, eu ma vad frumoasa pentru ca ma uit la fata, la ochi si la zambet, noroc ca sarcina m-a lasat suficient de mutilata incat sa fiu invatata cu ideea ca nu mai arat cum aratam la 20 de ani. Sau poate o sa ma copleseasca la un moment dat. M-am invatat demult sa nu ma mai gandesc ca lui n-o sa ii placa de mine. Nu-mi ramane sa sper decat ca ma iubeste pe mine aia din spatele ranilor. 

  Imi place sa mananc si sa beau... n-o sa trec pe dieta cu iarba verde si apa plata cu lamaie in speranta unor miracole ale naturii pentru ca atunci chiar o sa ajung sa ma sinucid si inteleg (din studiile gasite) ca persoanele cu psoriazis sunt predispuse la asa ceva :))))) Pai cred si eu, dupa ce ca ai bube pe tine care te mananca si sangereaza zilnic, vine unu' si zice ia d-aci niste citostatice sa-ti omori toate organele, dupa ce le omori pe toate-toate sa nu mai ramana unu' viu...o sa ai bube la fel ca ala n-a mers, deci o sa ti se spuna sa mananci apa cu lamaie si sa bei ceai de cozi de matura. Pai cum mama naibii sa nu te sinucizi? :))))

  Hai cu vara, hai cu soarele! Sa fie Mara sanatoasa ca in rest om mai vedea noi...Vine ziua ei, avem excursie frumoasa, avem tati acasa...Fericirea sta in lucruri simple. Am o boala incurabila. Noroc ca nu e cancer. 

Beletul eleftric

  Vai ca tot se agita lumea ca vorbesc urat si negativ despre tarisoara din dotarea actuala... in sfarsit s-a intamplat in urbea noastra ceva care pare a fi bun. S-a bagat bre enternet eleftric si tilifon la astia de ne dau noua autobuze si belete la autobuze! S-a bagat interneeet! Le-a dat vreo doo galeti sa fie... Drept pentru caaare am citit pe un afis mare din troleu ca ne putem cumpara bilete cu telefonul si anume prin sms. 

  Eram asa de emotionata de veste incat mi-am notat cu mainile tremurande numarul de sms in telefon, am salvat constiincios in agenda sub numele de cod RATP si pentru ca polologhia explicatiilor se intidea pe o pagina si jumatate de A4... n-am apucat sa citesc tot ca a trebuit sa cobor. Deh, orasu' mic, statiile putine. Azi cand am plecat cu copilul la plimbare, mandra de mine, scot telefonul la iesirea din bloc (statia e vizavi) si dau sa dau sms. Hait, oare trebuia sa scriu ceva in el? Mnu, nu cred, il dau gol. L-am dat. De primit inapoi cum ziceau ei un sms cu un cod... n-am primit. Mi-am scos dezamagita biletul luat de la toneta cu o zi inainte si am avut grija sa ma urc in troleu la o usa care avea cele doua pagini A4 pe ea, sa citesc ce n-am facut bine. 

  Pai nu scrisesem in mesaj traseul, maica. Ca nu pot sa imi iau belet decat pe UN traseu. Biletul e valabil o ora din momentul cand primesti mesajul inapoi, ei zic ca in 15-30 de secunde  il ai. Sistemul iti ia 0,40 centi plus TVA deci 50 de euro centi. Cam 2.25 lei la ora actuala. Un bilet fizic costa 2 lei si-l poti folosi pe ce traseu doreste muschiu' lu' matale. Cam astea ar fi boismele sistemului, niste cretinisme absolute dealtfel. O calatorie e o calatorie, de ce ar conta pe ce traseu? Multe trasee au acelasi drum parte din el, eu pot lua 3 numere de traseu ca sa ajung din centru acasa. Deci daca vreau belet eleftric sa-mi pun pofta-n cui. Aleg unu' si sug pingeaua in statie pana vine. Trebuia sa ma intrebe de la care statie la care statie. Despre faptul ca un bilet online e mai scump ca unul tiparit ce sa mai zic? :)))))

  Dar una peste alta asta e un progres major pentru un oras romanesc. Asta din cauza ca daca da diareea in mosul de vizavi care are unica toneta din cartier care vinde si bilete... o iei pe jos. Sambata si duminica idem, ca omu' nu deschide. Nimeni altcineva nu mai vinde bilete in zona, daca n-ai grija sa-ti iei din timp ai incurcat-o, ca cu etnicii de la control nu te poti intelege romaneste. Haules baules si iti mai trag si fo' doo palme daca nu esti atent. Si daca as dori sa fac blatul (ceea ce nu doresc pentru ca-s cetatean onorabil) n-as avea nici o sansa deoarece eu circul cu alarma numita copil. Pe care copil l-am invatat ca "nu furam, nu mintim" si alte d-astea... Cum pune piciorul in mijlocul de transport in comun striga cat o tin bojocii "maaaahahaaamiiiiiiiiii, ai platit bileeeeetul???" . Nu retine termenul de "compostat" sa o pici cu ceara. 

  Asadar azi n-am nimerit cu noul sistem insa mi-am incarcat telefonul cu mai multi bani pentru ca mi se pare extrem de civilizat si linistitor sa dau un sms si sa am bilet de autobuz. Si daca vreau sa fac misto de ei care au creat reguli stupide, o sa ma grabesc la piata si in acea ora o sa fac doua calatorii. Pentru ca au pus ei "o ora" fara sa le dea prin cap ca orasul asta e cam mic... poti sa ajungi la prietena ta, sa bei o cafea si sa te si intorci tot cu codul ala :) 

  Domle, avem belete eleftrice. O sa va anunt daca chiar merge sistemul sau e o gluma RATP cu ocazia apropierii de 1 Aprilie :))))

  

Astenia de primavara

  Dintotdeauna am fost astenica. De cand ma stiu in ultimele saptamani inainte de instalarea primaverii am fost lata ca baliga. De somn. Si de o stare vecina cu depresia, nu tocmai depresie da' nici prea multe floricele prin cap. De cativa ani incoace nu m-am mai astenizat primavara si ma si miram. E drept se poate sa fie ca urmare a steroizilor cu care ma tot dadeam pe piele si care se absorbeau prea mult in organism. Cum de ceva vreme i-am intrerupt de tot m-am pomenit in ultima luna cu niste trairi de somnolenta cum doar in sarcina am mai avut.

  Astenia nu e o inventie. E o conditie cat se poate de reala care afecteaza majoritatea oamenilor. La unii cu somnolenta, la altii cu depresie, cu senzatia de "nu mai pot", la altii cu nervozitate, fiecare dupa fire. La femei e catre moleseala iar la barbatii catre "silent rage", normal... Cam cum zice aici. 

  Se presupune ca alimentatia ar trebui sa ajute. Pe mine in mod sigur ma ajuta un supliment de vitamine dar anul asta n-am avut in casa si cum am tot omis sa cumpar am luat doar vitamina D. Si in rest am dormit. Sau nu, dupa caz. Ca intr-un mod dubios nu te odihnesti bine noaptea drept pentru care ziua iti vine sa te asezi asa usurel intr-un colt si sa sforai ca porcu'. 

  Cand se duce, se duce de la sine. De vreo doua zile s-a dus. Am inviat, nu-mi mai vine sa sparg telefonul cand suna alarma dimineata sau sa merg in patru labe catre baie. Ba m-am culcat chiar si la 9 jumate! :))))) Acum ca incepe sa fie cald afara o sa inceapa zona anului care nu-mi place. Deja simt la pranz cum ma arde creierul de soarele care imi aterizeaza pe scafarlie. Am ajuns sa iubesc frigul, ma impac mai bine cu el fizic. Vara e buna doar pentru ca mergem si ne scaldam in mare, in rest... O sa astept cuminte toamna...Astenie de toamna n-am, toamna ma simt cel mai bine, sunt temperaturile mele preferate, lumina mea preferata, culorile si mirosurile cele mai frumoase pentru mine. Probabil pentru ca m-am nascut toamna...

  Astenie usoara va doresc! Si vitamine, multe vitamine! Ma duc sa fac o tura de urzici!

Etichete

  Cred ca la nastere fi-mea n-a citit ce scria pe eticheta de deasupra patului. N-a vazut nici culoarea roz pe care n-a indragit-o niciodata. N-a aflat utilitatea fundelor in cap sau a imbracamintii stil varaza de Bruxelles. Ii place in pantaloni. Ii plac si rochitele insa stie ca nu orice tavaleala in parc se preteaza la asa o imbracaminte. Ii place sa isi puna rochita si sa se uite in oglinda. Ii place sa-si schimbe cercelusii ei normali cu unii in forma de gargarite mici-mici cu galben pe care i-a primit cand era bebe mic. N-am dubii, stie sa fie fetita.

  Cand vine vorba de jucarii insa... se schimba treaba. Ultima data cand am mers la Kaufland a luat banii din pusculita ca sa isi cumpere ea ceva. Ajunse la rafturile cu jucarii, primul era cel roz-greatza-bomboane-printese-chilotzi. A trecut repede pe langa si a strigat "mami, hai la ALEA BUNEEE!" si m-a dus repede catre raionul cu rotzi. Nu i-am zis niciodata ca unele ar fi bune si altele nu. Nu i-am zis niciodata "esti fetita, trebuie sa te joci cu papusi". Si mie imi placeau masinutele cand eram mica, mi-au placut si papuselele insa in mai mica masura pentru ca stiti ceva? Sunt plictisitoare. Acum mi-am dat seama de fapt de ce fetele (lasate in firea lor) adora masinile si jocurile de constructii. Pai pentru ca cu alea ai ce FACE. As in... sa faci ceva, sa misti, muti, transformi, lucruri. Cu o papusa poti pretinde ca esti ma-sa o perioada limitata ca te plictisesti repede. Si dupa aia, iti zic io, o iei si o pui calare pe o masina si o duci undeva sa se distreze si ea. Sau ii construiesti o casuta. 

  Ii place casuta de papusi dar cea mai interesanta chestie e sa mute mobilele de colo colo, sa faca transformari, sa lucreze asupra ei si ea sa devina mereu altceva. Papusile care locuiesc in casuta rezideaza de obicei undeva pe langa ea cu cracii in sus in timp ce inginera muta mobile. Dizaintz interior, maica. 

  Acum astept curierul sa imi aduca coletul cu cadoul de ziua ei. Printre altele o pista cu doua masinute care au un soi de telecomenzi cu volan. Isi dorea "masina cu telecomanda" de mult desi mai are una. Dar cu asta are ea o problema de posesiune si anume ca i s-a spus ca e a lu' ta-su. I-am luat lui in gluma cand a facut 30 de ani un Ferrari ca mereu zicea ca el aia vrea. Asa ca i-am luat unu' mic cu telecarma sa nu-l mai aud ca zice la orice intrebare "ce vrei cadou" inevitabilul Ferrari. E, fi-mea cea Berbeaca se joaca si cu masina "lu' tati" (va dati seama ca tati nu are nici o obiectie si nu se joaca el cu masinuta) da' ea vroia masina ei!

  Asta fiind si "cu pista" cred ca va fi hit. Si sambata o sa mergem la dansuri. A zis domnul dragut cu care am vorbit ca face balet sau street-dance. Ia ghiciti ce a ales fi-mea? Mi-a zis direct "io nu vreau baleeeet! e prea LENT!". Nu mamica, tu mergi la hip-hop ca esti neam cu aia dupa care ti-am pus numele, se stie ea care! (wink-wink a' lu Vra!) Adevarul e ca acest copil s-a nascut in doua ore. E drept, dupa termen, da' totusi... Fata are viteza, se misca prin alergare sau tzopaire, n-o intereseaza sa "stea" decat cand "face" lucruri. Si ar face chestii tot timpul si cu mainile si cu mintea. 

  Am mers azi in oras cu ea si pe cuvantul meu daca nu la fiecare doi pasi sarea ca o capritza. La un moment dat m-am gandit sa nu ma mai uit la ea (circula la doi metri inaintea mea) ca ma ia cu durere de picioare. Ore in sir a mers asa... prin salturi de capra neagra de munte. Are o energie in ea mai ceva ca iepurasii Duracell. De tacut nu tace decat cand doarme. Ziua nu doarme. In oras am intrat la un magazin care avea si jucarii ieftine. Ce si-a ales? Un robot! Care in ce se transforma el robotul? M-a informat dintr-o suflare:

  "Maaahahaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiii, asta e robot transformator de la transformatoriiiiiiii-salvatoriiiiiiiii!" Pac toti ochii pe noi. Io "shhh mai incet, ce zici ca e?" si ea in "soapta" ei care e echivalenta cu strigatele de lupta ale indienilor "maaahahami e de la un desen cu roboti care salveaza lumea si se SI transfooormaaa, in masini!". Io, perfect impresionata "a, da? si, il vrei pe asta?" Mama si n-am de lucru si zic uite, mai sunt niste modele! Pfffff, am belit-o! Ca mai erau 3, ca aia transformatorii sunt patru bucati de extraterestri! Dar cum era 12 lei unul am informat-o politicos in soapta ca poate sa aleaga unul. Pfoai, sa lesine de nervi ca nu se putea hotari care e mai jmecher. Asta pana i-am aratat ca erau toti fix identici si ca diferea doar o culoare de la mutra robotica. A rasuflat usurata si-a plecat cu unul din ei strans la piept. In mod uimitor avea o postura de rugbyst da' nu vreau sa cobesc...

  Glumesc. O incurajez sa faca si sa-i placa ce vrea. Nu exista in capul meu "esti fetita, trebuie funda in cap si sa te joci cu papusi". Discriminarile astea cand sunt mici nu cred ca le fac bine. Cineva mi-a zis ca fetita ei vrea la fotbal si ca ea e oripilata de ideea asta. In anul 2014 eu va spun sincer ca orice dar absolut orice sport ar dori ea sa faca ar fi pentru mine o minune! Fotbal vrei mamica? Ia d-aci! Vrei popice? Orice sport sau activitate asa zis "masculina" e cat se poate de benefica pentru orice femeie in devenire. Cum sa-i refuzi tu un sport cand sunt mii de copii ai zilelor noastre parcati cu ochii in calculatoare? Imposibil! Si nici sa-l duci la un sport pe care iti doreai TU sa-l faci (sau l-ai facut tu), nici la alte activitati pe care ti le doreai TU sau le faceai TU. Decat daca cere asta, fara sa ii spui tu inainte ca le faceai TU. E simplu, nu? Copilul vrea sa iti faca pe plac, n-are sens sa-l manipulezi. Nu-ti foloseste la nimic. Nici macar TIE, d-apoi lui. 

  N-as duce-o la ski, asta mi-e clar. Sau la bungee jumping. Nu la chestii periculoase pentru scheletul in crestere si nu la chestii "de performanta". Nu, asta niciodata. Dar in rest...lasa sa fie ea baietzoasa ca asta trece odata cu varsta. Si in urma baietzoseniei inveti cum sa-ti faci prieteni barbatii. Care stiu sa fie prieteni un pic mai buni decat femeile pentru ca ei sunt mai sinceri. E bine sa te simti in pielea ta printre ei si imbracata ca ei. Te aduce cu un pas mai aproape de acea "egalitate" care nu prea exista ea in real-life dar care face bine la cap si la suflet ca idee asa....

"Fa-mi o poza cu Optimus, liderul robotilor transformatori" Na belea!

Femeile mele

  Azi e ziua Femeii. Nu, nu a "mamei", asta doar Ceausescu ne-a bagat in cap pe cand eram prosti si el ne zicea si ca Mos Craciun se cheama Gerila. A bagat pedala cu "mame" ca sa se simta romancele bine pe cand nu aveau voie sa faca avorturi. Azi, 8 Martie, e Ziua Internationala a Femeii. Eu am avut noroc de o mama culta care stia ce si cum si care mereu mi-a explicat diferenta intre Craciun si Gerila si Mama si Femeie. Am avut noroc pentru ca eu mereu simt ziua asta ca a Femeii. Fetita mea e Femeie, i-am spus asta azi si s-a bucurat ca e si ziua ei. 

  Dincolo de adevarul istoric eu nu-mi doresc felicitari stupide de ziua mamei. Ce e aia ziua mamei? Adica alea care nu-s mame n-ar fi ziua lor? Dar cele care au avut copii si i-au pierdut? Ele sunt mame? Mnu, nu imi place ideea de ziua Mamei. E oribila pentru ca orice femeie e prin definitie mama. Asa e ea facuta. Unele ajung sa isi implineasca ratiunea asta, altele nu, dar e irelevant asta... toate suntem mame. Si da,  incepem sa fim cele mai femei din lume dupa ce nastem un copil. Dupa! Atunci intelegi pe deplin ce inseamna sa fii femeie. Atunci iti atingi toate culmile din lume. Atunci esti tu aia menita sa fii, dar asta nu inseamna ca incetezi sa mai fii Femeie cand esti Mama. 

  Azi mi-am petrecut o jumatate de zi la petrecerea noastra, a femeilor din viata mea. Mama, eu si prietenele noastre. Zic ale noastre pentru ca acum sunt si prietenele mele. Acum nu mai sunt copil. Sau poate ca sunt, dar doar in ochii lor. Si ele sunt copile in ochii mei. Pentru ca le stiu de o viata si le iubesc nespus si pentru ca stiu multe despre fiecare... Si pentru ca radem cand ne intalnim. Pentru ca ma simt langa ele acasa. 

  O camera plina de muieri e o incantare. E un chiot, un hohot, un lesin de ras, un strigat, un vaiet, o lacrima... e o amintire, un zbor, un dor, un sens, o idee. Copila mea alergand pe langa noi e un ideal. O gura de aer, un val, o mireasma, o floare... Apreciati-va femeile din viata, oricine ar fi ele, oricat de tinere sau de batrane ar fi, oricat de mult v-ar bate la cap si v-ar cicali. Iubiti-le si o sa fiti iubiti dincolo de masura. Iubiti-le asa cum sunt, iubiti-le cand va enerveaza cel mai rau si atunci o sa stiti ce inseamna sa vi se intoarca Iubirea. Iubiti-le vesele, triste, ciufulite si adormite. Iubiti-le!

Ganduri alandala

  Ploua si e atmosfera asta de miroase a iarna si a ud dar stii ca vine primavara si n-o vezi inca si te enervezi ca uite, inca mai trebuie sa dai drumul la calorifer macar un pic si stii cat costa asta si iar te enervezi si tot asa. La televizor nu mai poti da drumul pentru ca dai de crini, pontzi si alte animale oribile. Sau de proaspeti parnaiasi campioni la fotbal-viteza si de lume care le vaita soarta. Numai in tara asta ar putea fi compatimiti niste infractori. 

  M-a pus dracu' sa ma duc la doctori sa ma caut. Evident ca n-am facut decat sa ma enervez pe multi bani. Dar am facut-o si pe asta doar ca sa nu mai aud "dar du-te la doctor, tu nu esti doctor, etc" Am dat o caciula de bani, una mare de tot, ca sa aflu ca n-am nimic. Sanatoasa tun. Sigur, imi mai creste tensiunea din cand in cand, dar in lumina anilor 20011-12 si jumate din 13... nu e deloc de mirare. Visez urat si acum. Visez momentele de criza. O visez mereu pe bunica-mea cum cade si eu n-o pot ridica. Ea acum e bine, e sanatoasa si vesela la Mosia Bunicilor de aproape un an, dar creierul meu n-a percutat inca. 

  Visez ca ma cert cu oamenii care mi-au facut rau. Au fost cativa, nu multi, vreo doi-trei. Dar suficient cat sa imi zgaltaie increderea in oameni. Nu pot sa uit desi imi doresc mai mult ca orice. Sa uit, sa nu mai conteze, sa nu ma mai doara de cate ori imi aduc aminte. O sa treaca, ca orice buba. O sa ramana o cicatrice in urma, semn al slabiciunii mele. Am fost slaba, am zis "stop" prea tarziu. N-am stiut sa zic nu, sa ma feresc, sa ma ascund. Am stat si-am incasat pana cand s-a facut negru. Noapte. 

  Asteptam cu nerabdare sa vina Marius acasa peste doua saptamani. Astea sunt momentele care ne scot din amorteala asta a rutinei zilnice. Care e buna de fapt pentru ca inseamna siguranta, bine si liniste. Zic mersi pentru o iarna in care Mara nu s-a imbolnavit aproape deloc, ca muci pret de 3 zile nu e boala. A mai tras ea vreo doua indigestii pentru ca mananca cu o poftaaaaa de uneori nu mesteca mancarea si mi-o returneaza in miez de noapte ramburs. Si e asa de mancacioasa incat si intre doua ture de varsaturi ea ma anunta ca ei ii e foame si ca spera sa ii dau de dimineata micul dejun :)))) 

  Imi zice in fiecare zi ca abea asteapta sa vina vara, ca ei ii e dor de 2 Mai si de mare si ca vrea sa inoate si ca hai sa mergem odata la mareeee. Tin minte de cand eram mica dorul ala cu trepidatii. Cum numaram zilele pana ajung la 2 Mai, cum visam si noaptea ca-s acolo si ca inot de ma apucam sa dau in somn din craci in pat pana alunecam pe podea. In fiecare an cand ajung prima data pe plaja si bag picioarele in nisip, miros aerul ala, vad marea stralucind... ala e unul din momentele perfecte ale vietii. Clipe din alea in care timpul se opreste si esti doar tu cu tine si cu amintirile. Asa ca acum trepidez si eu cu ea, imi aduc aminte de mine cand eram mica si ma bucur de bucuria ei. 

Trecut, viitor si placinta

  Bunica-mea s-a maritat "tarziu" pentru epoca in care traia. La 28 de ani. L-a luat pentru ca el insista iar ea s-a gandit ca "oricum nu ma mai ia nimeni". El era de origine greaca, nascut intr-un sat de langa Salonic. Familia lui n-a mai vrut sa auda de el cand le-a zis ca ia alt neam decat grecoaica iar el s-a suparat asa tare incat n-a mai vorbit greceste nici macar cu copiii lui pe care, daca n-ar fi fost atat de egoist, i-ar fi invatat greceste de mici si ar fi avut un avantaj major in viata. 

  Dar la placinta n-a renuntat! La placinta cu praz. Pentru ca ii placea. Stia sa o faca si a invatat-o si pe bunica-mea. Bunica a invatat-o pe mama si m-a invatat si pe mine. Eu si mama nu nimerim chiar cum trebuie sa o facem pentru ca e ceva foarte complicat si migalos daca o faci "asa cum trebuie" asa ca ne iese o varianta aproximativa. Jmecheria e aluatul care e de fapt un soi de foetaj facut cu untura. Bine, asta daca ai infinita rabdare sa faci milioane de bucatele subtiri puse unele peste altele unse cu untura. Nu, nu iese cu ulei, nu iese cu unt, urmeaza sa incerc varianta cu ulei de cocos care cred eu ca o sa iasa. Trebuie o grasime care e solida la temperatura camerei dar cu unt nu iese. Pentru era in care traim va asigur ca e foarte buna si cu foi de placinta de la magazin.

  Umplutura e simpla: praz bucatele inabusit cu sare si piper, cateva oua si branza sarata (preferabil de oaie) cam dupa gust asa. Daca te apuci sa faci aluatul, te apuci din timp. Dupa ce amesteci faina cu apa si sare si o framanti, o lasi sa stea oleaca apoi o intinzi cat poti de subtire si o ungi cu untura, o impaturesti bine de tot si o bagi la frigider cat mai multe ore. Dupa care o intinzi in doua foi si o umpli cu smecleul prazos. O coci intai la foc mai "iute" cum zice Nora, apoi dai mai incet... Chestiunea care rezulta nu seamna cu nimic din ce exista in bucataria romaneasca. E foarte, foarte gustoasa. 

  Este una din stelele copilariei mele. Si a mamei mele. Si a celorlalti participanti la trafic din familie. Toata lumea din familia noastra extinsa (care e mare de tot) cand aude de placinta cu praz suspina... "dar nu ne iese ca a Norei". Pe vremuri impricinata era chemata la rude sau prietene sa le faca "o placinta cu praz". Insotita de bere, ca asa ii placea bunicului meu care a murit inainte sa ma nasc eu. In ultimii ani, de cand Nora n-a mai putut face placinta cu praz m-am straduit sa fac cat mai multa. Ca sa nu uit. Ca sa nu pierd. Ca nu cumva sa plece ea si noi sa ramanem fara. De cate ori ii dadeam ii ziceam ca nu mi-a iesit ca a ei iar ea imi spunea ca e foarte buna. Desi nu e. Pentru ca nu am eu rabdarea sa mermelesc zeci de bucatele de aluat subtiri ca hartia unse cu untura. 

  Mara adora placinta cu praz. Dealtfel nu stiu vreun copil caruia sa nu-i fi placut. Ieri i-am zis ca pot sa o invat cum sa o faca. Evident ca a fost foarte incantata. Si a facut-o. Chiar a facut placinta, cu destul de putin ajutor din partea mea. Sa mai zic ce mandra am fost? Sau cum imi venea sa bocesc da' m-am tinut tzapana? Sau cum mi s-a parut uluitor sa predau stafeta retetei de placinta cu praz dupa 60 si ceva de ani de cand a invatat-o bunica mea? Printre cocoloase de faina si miros de praz trecutul era aici, viitorul se intrezarea clar in zare iar momentul din prezent a fost de nepretuit. Concluzia? "Mami, parca e mai buna pentru ca am facut-o eu!"....da, mami, asa e...intotdeauna mancarea facuta cu mainile tale e mai buna. Pentru ca pui suflet. Pentru ca muncesti si apreciezi altfel. 

taiem prazul

mda :D

spalam vasele 

aluat

lipicios

veselie mare

hai si cu ouale

furam din branza

cu untura de ratza

pam pam

mmm ce frumos miroaseee

  Dupa care se consuma ghebos! Pofta buna! 

Cel mai frumos cadou

  Cadourile sunt de multe feluri. Ador sa fac cadouri si-mi placea mult sa primesc cadouri. Vorbesc la trecut pentru ca din pacate nu prea mi se intampla sa mai primesc cadouri de multa vreme. M-am maritat cu un barbat si din cate inteleg ei nu stiu sa faca cadouri. Asa ca dupa ce niste ani m-am suparat foarte rau ca nu primeam cadouri deloc sau ca am primit un ceas mare batut cu pietre pe care scria Luis Vuitton. M-as fi suparat si daca ceasul ar fi fost de acea marca din simplul motiv ca era batut cu pietre, maica... adica oricine ma cunoaste s-ar prinde ca la blugi si "tenesi" nu prea merge un ceas "da haur" let alone unul pe care sa fie vuitonu' la kil. Cred ca in ziua aia chiar m-am luminat teribil in ceea ce-i priveste pe masculi. Pe bune!

  Normal ca si el s-a suparat ca n-am apreciat! Dude, daca dupa ani si ani de zile de cand ma cunosti faci o d-asta acu' te astepti sa zambesc politicos? Ma rog, acum radem pe tema asta (mai mult eu ca el se infurie de cate ori eu rad)... da' in general eu am cam renuntat la ideea de cadouri. Asta e. In ultimii ani n-am mai avut nici finante de cadouri, ne-am dat peste cap doar pentru Mara. Acum ca se apropie ziua ei ma agit. Cu spume. Apoi imi aduc aminte ca nu, nu trebuie sa-i dau si luna de pe cer, ca n-are sens. Dar acum ca am bani imi vine sa ii iau tone de chestii, tot fac cate un cos plin in cate un magazin online si apoi renunt. Pentru ca mai e o luna si ceva pana atunci si risc sa iau 323434 de cadouri... tre' sa ma abtin :)))

  Cel mai frumos cadou pe care l-am primit in viata mea a fost un cos de gunoi. Pe care evident ca Marius mi l-a luat imediat dupa ce am nascut si eram cocosata la propriu de spate din cauza sarcinii. Aveam o cocoasa demna de Notre Damme de ii venea sa planga de cate ori ma vedea dezbracata. Culmea dar in timpul sarcinii n-o observasem nici unul din noi, probabil din cauza ca eram prea preocupati sa ne uitam la burta de balena din fata cocoasei care locuia in carca. Deci, dupa nastere, dureri de spate cervicale cu cocoasa sus acilea spre ceafa. Doar cine nu are probleme la cervicala nu stie ce-s alea durerile astea. Le-as da oricand pentru o problema lombara, atata zic. 

  Ma durea spatele, ma dureau mainile care capatasera tot de la sarcina un sindrom de tunel carpian... eram un fel de zombi care trebuia sa schimbe copilul. Si sa se aplece la cosul de gunoi. Ne-am uitat in magazine, un cos cu pedala era fabuloasa suma de 36 de lei. Acum 7 ani. Cand veniturile noastre erau de 900 de lei ca indemnizatia mea a venit 4 luni mai tarziu. 36 de lei nu m-am indurat sa dau. Dupa doua zile Marius a venit acasa cu cosul de gunoi cu pedala si a zis ca nu mai poate sa ma vada cum ma chinui si ca o sa fie bine. Mi l-a pus langa masa de infasat si a plecat inapoi la treaba. Am ramas muta in mijlocul camerei si mi-au dat lacrimile.  

  Al doilea cel mai frumos cadou din viata mea a venit de la un strain. O straina mai exact. O doamna romanca stabilita de mica in SUA care nu stiu de unde a gasit blogul, a citit si ne-a iubit. Si acum vreun an si ceva m-a contactat, s-a prezentat si pentru ca stia prin ce trecem financiar mi-a trimis bani cadou. I-am luat Marei bocanci si am platit intretinerea intr-un moment in care nu stiam cum o sa fac sa platesc intretinerea. Un om care a stiut sa faca un cadou perfect si care l-a facut cu drag si cu naturaletea omului bun. A prietenului care stie sa fie langa tine la rau. Atunci cand e greu. Ca la bine si la nunta e simplu. La greu vezi cine e acolo. La greu vezi cine iti e prieten. Nu ne-am vazut pe viu inca, am vorbit doar la telefon la un moment dat cu placerea oamenilor care simt ca se cunosc de o viata. Si pentru ca maine e ziua ei Mara a vrut sa ii trimita o felicitare. N-am nimerit cu posta pana la urma, asa ca i-o trimitem aici virtual si o pastram sa i-o dam cand ne vom vedea. La multi ani, draga noastra! Sa fii fericita! Si multumim! Si abea asteptam sa ne vedem si sa te pupam! 

mami, o fi frumoasa felicitarea?

este in faza "sa facem o plaja de 2 Mai" 

si sa ne aratam opera

hihiiii

si pe o parte

veselieeee

victorioasa!

Tovarasul director

   M-am perindat pe la medici in ultimele luni cu mare avant. Nu-i vorba cica-s sanatoasa tun, pe sistemul "operatia reusita, pacientu' mort" da' asta e alta discutie. Intr-una din perindarile pe la micuta clinica la care am mers pentru diverse ecografii... cum imi zbura mie gandul asa pe scaun in sala de asteptare, ma uitam la oamenii din jur. In marea lor majoritate diabetici (clinica are contract cu casa de asigurari si vin oamenii sa stea la cozi sa ia retetele periodice) sau varstnici. Era acel moment al lunii cand vine lumea sa stea la coada ca sa-si ia actele pentru boli cronice. 

  Io, tra-la-la... ma uit la un nene de vizavi de mine si zic in gand "pfoaiiii ce seamana asta cu Dad!". Detalierea situatiei. Primii patru ani de scoala i-am prestat cu onor la Liceul Pedagogic, o institutie de mare prestigiu la ora aceea. Tovarasu' Dad era director. Scoala cu clasele 1-13, internat si cantina. Si mini ferma proprie. Am fost inscrisa acolo "cu pile" pentru ca nu apartineam de acea scoala, mama a vrut sa ma dea acolo tocmai pentru ca aveau optiunea mesei de pranz pentru copiii ai caror parinti munceau si n-avea cine sta cu ei. Gen aia cu cheia de gat ca mine. 

  Acolo in prima luna de scoala (si singura de cantina ca s-a prins mama ca muream de foame) au reusit sa ma faca sa urasc mancarea gatita chiar mai mult decat o uram. Am mai povestit despre ciorba din bucati de slanina de porc care pluteau la suprafata apei. Pe care le luam si le basculam sub masa ca nu puteam sa le mananc. Mancarea de mazare (si orice alta mancare) continea aceleasi bucati de slanina fiarta. Profesoara care era pila noastra ii laudase mamei mancarea de acolo. Ca e buna, ca au ferma proprie, au carne! Va dati seama ce insemna asta in 1986. Aveau carne! Aveau porci si pasari. Ce nu stia doamna cu pricina era ca profesorii nu primeau aceeasi mancare ca elevii. Nici n-avea de unde sa stie, la ei in farfurii era carne. 

  Ce stia insa toata lumea (cred, ca daca stiam eu la 7 ani presupun ca stiau si altii) era ca Tovarasu Dad cara cu Dacia lui neagra cu numere mici (le mai stiti, da? cei care nu erati vii pe vremea aia puteti intreba parintii ce insemna asta) carne. Porcii plecau inainte de Craciun cu Dacia. La plimbare. Sub forma de carcase semi-transate si bagate in saci de plastic. Puii erau mici, probabil ca plecau singuri pe jos catre casa tovarasului Dad si a rudelor sale. N-aveau nevoie de Dacie. Zburau. 

  Tovarasul Dad nu stia sa zambeasca. Era un tiran absolut, conducea cu mana de fier institutia, toata lumea tremura doar la auzul numelui sau. Un barbat inalt, spre 1,90, gras, cu falci de porc si o burta in care puteai baga cel putin trei butoaie de bere. Enorm. Cu costum gri si cravata. Cand ii tuna si urla se auzea in toata scoala. Atunci, in primul an de scoala am inteles ce-s "comunistii" si ce inseamna sa fii "jmecher" in Romania anilor in care traiam. Atunci am stiut. Ala lua carnea. O lua de la copii si o ducea la el acasa. Parintii plateau masa pentru copii si primeau slanina plutitoare. Un porc are muuuulta slanina. D-aia alba, fiarta, nu sunca pe care tot Dad o afuma si o lua acasa. Isi facuse si afumatoare tot acolo, uneori mirosea a fum si apoi m-am prins eu ce si cum pentru ca eram un copil extrem de "viu", urmaream cu atentie si pricepeam tot ce se intampla. L-am detestat. Imi era sila de slanina aia si cand am inteles ca porcul pleca la el acasa pe furis mi-a fost mai sila de el decat de slanina aia de care imi era o silaaaaaaa...L-am detestat 4 ani apoi am plecat la alta scoala unde directorii chiar au fost oameni de exceptie in urmatorii 8 ani. 

  Revenind la sala de asteptare...zic maiculitza ce seamana asta cu Dad. Mi-a venit un val de saliva de greata in gura pentru ca asocierea e Dad-slanina. M-am gandit bai ce tampita sunt, am asa niste chestii in cap dupa atatia ani, cine stie cine-o fi asta (desi seamana al dracu' de bine cu el, doar ca ete ce slab e) si io ma gandesc acu' la Dad. Si astia nu ma mai baga odata la ecografia aia... Si iar ma uit la el si vad ca e cu nevasta. Se contraziceau. Ma uit la aia si vad ca e asa platinata, cu niste aur pe ea (desi bine trecuta de 70) si zic mama astia chiar arata a securisti, sa mor io... ete si costumu' parca e la fel doar ca asta e maro. Si evident ca ma busea rasu' de propriile mele ganduri. Si cum ma auto-admonestam in gand ca ce om rau sunt odata ce aud asistenta "Domnul Dad, poftiti!". 

  Si se ridica. Si vorbeste si grimaseaza un zambet. Si imi dau seama ca el e! Si rad brusc, apoi ma opresc ca mi-e ca ma baga astia in cabinetu' de psiho direct daca ma vad razand singura. Apoi il vad cum ia o punga de 1 leu cu ceva in ea. Prin punga se zareste pentru ca e semi-transparenta. Suntem la o clinica privata. In interiorul pungii de 1 leu se afla... o punga de cadou colorata cu "o atentie" in ea. Cu care se ducea la cardiolog. Probabil porcii s-au depus pe inimioara.

Sa fugim la manastire

  Hai cu religia in scoli. Hai cu ortodoxia la copii. Hai cu popii si cu manualele si cu indoctrinarea. Si apoi...hai ca fuge la 15 ani la manastire, ca e mai simplu sa nu traiesti decat sa traiesti, nu? E mai simplu cu dumnezeii. E mai simplu sa fugi de ma-ta care te trimite la olimpiade. Cineva ti-a dat solutia: manastirea!

  Acum ceva vreme ma intreba cineva "si cu ce inlocuiesti religia din scoli" si de nervi am raspuns "cu nimic". Adica de ce trebuie sa o inlocuiesc cu ceva. Ete cu etica daca tot se gandira astia ca "sa fim buni si sa facem bine". Nu e neaparat sa fie cu popi facerea de bine. Cu pictura, cu modelaj, cu orice! Pentru ca religia indoctrineaza. Mai ales spiritele slabe. Cu cat esti mai slab cu atat esti mai expus la manipularea religiei.

  Stiu o tipa care s-a dus la manastire pe la un...36 de ani. Dupa ce a avut o tinerete ok dar cu niste dezamagiri masculine foarte nasoale si profunde... a dat-o cu sfintii. Intai i-a fost teama sa mai incerce cu barbati de orice fel. Dupa care si-a vandut casa, a dat banii lu nea' BOR si s-a dus la manastire. E greu cu barbatii. E greu si cu traitul. E greu sa suferi. E greu sa fii om si sa traiesti. E greu. 

  Dar e frumos. N-as da viata mea pe toate manastirile lumii. N-as da omul meu si copilul meu pentru toti dumnezeii galaxiei. Pai ce, daca e greu nu ma bag? Ba ma bag in ea de viata, ma bag pana la gat, infund mana pana la cot in cacat si in tot ce mai trebuie, rad si glumesc, mananc si beau si ma bucur de ea. De viata. Si de ea, de copila mea. La 15 ani cat are fata asta acu' io imi doream copil de ma durea! Pentru ca asa sunt femeile facute. Nu de dumnezei, sa fim seriosi, de natura...Daca esti o femeie sanatoasa si cu toti hormonii la tine, o sa iti doresti copii de-o sa te doara. Cum sa iti vinzi viitorul pentru un loc in raiul altora? 

  Cum sa fugi de acasa pentru manastire? Inteleg sa fugi ca te bate sau te violeaza careva. Sa fugi ca ti-e rau, foame, frig, somn...sa tot fugi. Dar sa fugi ca sa te duci la manastire? Bine ati venit cu religia in scoli. O sa mai fie cazuri, sunt convinsa. Pentru ca e mai simplu sa fugi in dumnezeu decat sa traiesti, sa iubesti si sa suferi printre oameni. Pe cand aveam nici 14 ani am petrecut o vara cu verisoara mea care avea 7 luni. Atunci am stiut sigur ca m-am nascut pentru asta, ca e tot ce imi doresc pe lumea asta si ca nimic, nimic nu se va compara cu asta. Asa a fost. Asta vreau sa stie Mara... orice ar fi, familia si copilul tau merita orice.

Eu si Ana Maria la 2 Mai in leaganul casei batranesti in vara la capatul careia urma sa fac 14 ani (acum 20 de ani!!!)

Culori

  

 Mancare de iepure cu ardei copti si orez cu turmeric si rozmarin. Am fiert iepurele in oala cu presiune, l-am dezosat, am pus carnea impreuna cu ardeii copti, bulion si condimente sa dea intr-un clocot. Gata. Am fiert orez in zeama de la iepure, am pus turmeric si rozmarin. Gata. A iesit asta:

  Foarte bun. Merge cu orice carne va place, daca e una moale se poate inabusi in tigaie, nu e necesar fiertul. Ze yumm! Si sanatos! Mara a zis ca e ca un soare :) 

N-am nici o sansa!

  Probabil e o combinatie intre decizia de a o da la gradinita "tarziu", dupa 5 ani, cu minime suferinte pentru ea si faptul ca ea asa s-a nascut, doritoare de a invata lucruri legate de scris si desenat. La 1 an si jumatate cand i-am pus masuta ei de la Ikea cu scaunelul ei pe care atunci nu se putea sui singura... nu ma gandeam decat ca o sa manance confortabil. Nu m-am gandit ca o va atrage desenatul cu orele, scrisul de litere de una singura ca si cand nimic n-ar fi mai simplu. 

  Ii place la scoala. N-am nici o sansa sa incerc sa chiulesc! Azi era o zi scurta, ieri fu una scurta din cauza de religie la care nu participam (manualele in care ni se spune ca daca copilul nu e cuminte va muri calcat de masina nu ne atrag) si vineri e scurta de obicei, asa ca aseara m-am gandit eeee, las' ca nu mai pun ceasul sa sune la 7 si nu mai mergem ca n-are rost sa ne trambalam pentru doua ore. Asa ca am oprit alarma si m-am culcat. La 7 si 10 m-am trezit cu o manutza care ma batea pe umar. M-am intors, soricelul meu cu ochii mari (dimineata nu stiu cum ca parca sunt si mai mari si mai frumosi, asa carpiti de somn)... ma batea pe umar "MAMIIII, mie mi-e teama sa nu intarziem!" si imi arata ceasul panicata. 

  Mi-a venit intai sa plang (de somn) apoi sa rad (era funny) si apoi sa ma minunez! I-am zis ca ma gandeam sa nu mergem si m-a informat ofensata ca ea trebuie sa le dea maimutzoii din hartie la colegii ei. Ii pictase ieri. Mna, m-am carabanit jos din pat si m-am dus. N-am nici o sansa sa chiulesc cu copilul asta! Nu stiu cu cine seamana. Eu ca eu, ca m-am straduit sa trec prin scoala cat mai bine (desi am urat-o pana am ajuns la facultate), da' taxu a fugit de scoala ca dracu' de tamaie toata viata lui :)))))

  Si azi a zis ca ea vrea sa mearga singura la scoala si ca ii pare rau ca nu poate trece strada singura. Avem un bulevard mare (exclus sa o las sa il treaca singura acum) plus inca 3 stradute mici dar pe care se circula si mai ales se circula de catre masini de scoala cu dezorientati care nu gasesc frana din prima. Asa ca am trecut-o toate stradutele si dupa ultima s-a dus singura restul de drum. N-am plans desi imi venea... Mi se parea atat de mica. Un pitic cu ghiozdan rosu. 

Cosmarul lui nea Gicu

  V-am mai povestit despre nea' Gicutza, "badigardu" de la scoala. Tocmai ce a ramas saracu' fara job deoarece strangerea de bani era ilegala (moama, ca sa vezi uluirea dracului), tanti directoarea a prins un pospai de spaima in urma cacatului cu madam Blandu' si imparnaierea celor care strang bani de la parinti. Nu-i vorba ca madam Blandu a fost gasita absolut nevinovata, asa cum stiam cu totii ca va fi. Ca doar na, parintii au dorit sa dea bani si cadouri. 

  Na ca ramaseram fara badigard da' cu banii luati. Aia de i-au dat ca io am refuzat. Au dat oamenii banii pe tot anu' ca deh, asa e la casele mari, spaga se invarte mai cu spor. Mai ales cand esti naiv. Si acu' au fost serviti: badigard nu mai e, banii nu stiu cine o sa ii dea inapoi...si lovitura de gratie, razbunarea directoarei: nu mai avem voie sa intram in scoala, noi parintii. As in deloc. Da' cuieru' de pe holul ala sa stiti ca e tot la 1,80 metri inaltime si din cate am verificat niciunul dintre copii n-a crescut miraculos pe parcursul vacantei, nu doar a mea are un metru si-o palma... 

  Explicatia halucinanta e "nu mai aveti voie in scoala pentru ca nu mai avem badigardu' si sa nu intre infractorii". Deci noi eram infractorii. Precizarea ar fi ca ala saracu nu statea la poarta niciodata, nici la venire nici la plecare, puteam sa fiu mama infractorului cu cutitu' in dinti intram acolo. Nici acum nu sta nimeni la poarta pe care intram, dar cica "n-avem voie". Drept pentru care dimineata a fost convocata tanti Clara, femeia de serviciu, care sa le puna piticilor hainele in cuierul regal. Tanti Clara, de fericire ca a fost chemata la job la ora 7 ieri cica a tras una mica intru inveselirea spiritului, ca maica-mea care a dus copilu' la institutie a zis ca traznea a beutura de la doi metri. Mbon, deci tanti Clara pune hainele in cuier la venire. 

  La plecare ii "asambleaza" oarecum doamna invatatoare, adica sta sa le dea ea hainele, sa ii vada pe toti 37 daca au fiecare geaca lui, fiecare pantofii lui, ghiozdanu', penaru', manusile, caciulile si de restu'...vorba bancului. Pentru ca unii au 5 ani si un pic, nu le poti cere prea multe. La intrebarea maica-mii (care da, are intrebari ca ea asa e invatata la cei 57 de anisori sa isi puna intrebari logice) cum ca "da' nu putem sa punem cuierul MAI JOS?" i s-a raspuns "pai nu se poate, ca acolo e intrarea in birou a doamnei contabile, care de abea NE-A DAT VOIE sa punem acolo cuierul nostru". 

  Intelegeti? Duamna contabila si-a luat hol si intrare in birou. I le-a cumparat mamitzica dumneaei imediat ce a scos-o din pixda prin nastere naturala! Ma scuzati da' n-am avut alta rima. Hainele puse cu 30 de centimetri mai jos ar putea-o cumva impiedica sa mearga. Daca-s mai sus nu! :))))))))) 

  Ce sa zic, mie imi pare rau de nea Gicu, era baiat de comitet, imi dadea "sarumana duamna" de cate ori ma vedea" cu zambet larg. Altceva va spun cu mana pe inima ca nu prea facea omu'...se mai invartea pe teren cand alergau astia micii daca erau lasati in pauza afara, mai striga dupa ei, mai una, mai alta. In rest omu' nu statea la poarta sa vada cine intra si cine iese, daca vine infractoru' sau cum a zis vecina mea care are fetita la clasa 1 acolo "ce, sa intre tiganii la copilu' meu???? eu imi permit, eu vreau sa platesc badigardu', eu fac orice pentru copilu' meu!!!" Am informat-o ca peste 30 la suta din elevii scolii sunt de etnia aceea, deci nu acolo va fi problema...cu sau fara nea Gicu "tiganii" vor intra din pacate la "copilu' ei" pentru ca vor si ei sa invete carte. Asa cu fustele lor si cu basmalele lor. Au copii frumosi si curati care merg la scoala. Ete ca sa vezi ghinionu' naibii. 

  Problema nu e nea Gicu, nici "tiganii"...problema e cu parintii care acum sunt ba isterici ca n-au badigardu' ba uimiti ca sunt tinuti la poarta. Ca la penitenciar, maica. Nimeni nu intra, nimeni nu iese... iar eu ma intreb sincer daca o fi legal sa imi faca mie o institutie chestia asta, sa imi restrictioneze accesul la copilul minor (in afara de parnaie sau scoala de corectie care au ca scop asta!). Eu as zice ca nu prea dar cum nu cunosc nici un avocat o sa raman cu parerea mea. Cert e ca la ora asta sunt singura din clasa care nu se intreaba "oare mai primim inapoi banii pe care i-am dat?" Oh, well...

Feministele si menstruatia

   Disclaimer: acesta este un post despre menstruatie cu mentionare de parti ale corpului. Va rugam parasiti incinta daca va e sila!

  M-am amuzat teribil cand am vazut azi linkul asta. Pe scurt feministele se gandesc sa renunte total la mijloacele de restrictionare a sangelui menstrual. Adica sa umblam maica pe strazi la liber. Cica ii zice Free Bleeding si e ultma duda din curentul feminist. Mie-mi plac de mor "curentele" astea, inclusiv cel asa zis feminist. Zic asa zis pentru ca dupa mine in secolul in care traim feminismul e un soi de dinozaur care umbla gafaind prin capul unora. S-a dat dreptul la vot, s-a dat drumul la divort? S-a dat. Ce mai vreti maica? Purtati pantaloni? Purtati? Feministele alea de la inceput si-au facut treaba, puteti sa va linistiti. 

  Adica de acu' incolo e "fiecare pentru el". Te descurci in viata? Esti tare. Nu conteaza ca esti femeie sau barbat. Aaaa, ca in Romania societatea e una pur misogina aia e alta discutie. Asa va ramane intotdeauna. Un negru a ajuns sef  SUA, ma indoiesc ca o femeie va reusi asta vreodata. Da' pana la urma asa a zis lumea si de negri si uite ca cumva unu' a fost pus acolo. Cine l-a pus asta e alta discutie. 

  Discutia de fata e despre menstruatie. Vai, bleaaaaah, vai, vai, vai. Reactiile la articolul cu poza cu femeia ciclista libera au fost unele gen "soc si groaza". Nu le inteleg. Bine, nu le inteleg nici pe tantiile care considera ca ar fi "simplu" sa sangerezi peste tot, mi se pare ca contrazice total ideea de feminism. Fetelor, tre' sa stiti ca veti avea oleaca mai multe rufe de spalat...da' cine-s io sa ma pun cu placerea voastra. Da' de ce m-ar deranja pe mine sa o vad pe una plina de sange?

  Inteleg barbatii, ei vor fi pe vecie terorizati de ideea de ciclu. Vor fugi mancand pamantul la orice zvon de discutie despre vreun tampon din viata reala dar vor face mistouri si bancuri despre cum ele trebuie bagate in nas, urechi sau cana cu ceai. Bancurile cu Dracula si OB-uri sunt in cantitati enorme. De cand barbatul roman a auzit ca exista un ceva care se baga in gaura aceea a inceput sa fie invidios. Lesina de nervi ca intra altceva acolo cand el nu poate. Nu ca nu l-ar lasa posesoarea, multe femei au libidoul ridicat la ciclu...da' ii e o silaaaa!!! Pe de alta parte ei lesina ca la concurs cand li se ia sange asa ca pot sa pricep ca au ceva cu sangele si in special cu cel de ciclu. Ala e "altfel" pentru ca iese "de acolo". Daca menstruatia ne curgea prin sani i-ar fi zmotocit si s-ar fi incantat ca-s alunecosi!

  N-o sa uit o vara la 2 Mai cu multi ani in urma cand am cunoscut o fata din Germania, genul de hipioata din aia cu par peste tot. Natural (atunci am vazut si eu cat creste parul de la subtioara netaiat). Pe plaja de la nudisti. Uitandu-ma spre ea la un moment dat am vazut ca...ca...surprizaaaa...la nudisti insa nimic nu e surpriza, totul e vizibil. Ea habar n-avea, eu eram tanara si desi incepusem sa las in urma pudoarea inutila si faceam nudism...ma simteam cumva...sa ii zic, sa nu-i zic? Cuprinsa de "mila" i-am zis ce se intampla. A inceput sa rada, a dat din mana a lehamite si a zis "oh, let it be". Reactia ei m-a incantat pentru ca nu era plina de disperarea femeii romance invatate in pudoare, in "rusine" in "aoleuuuuuuu"...I-am spus totusi ca in Romania s-ar putea sa aibe parte de niste reactii total neprietenoase daca o zareste careva. De atunci (aveam 22 de ani ea era mai mica decat mine) n-am mai avut niciodata disperarea aia a femeii care menstrueaza. 

  Normal, nu doresc nimanui sa o apuce pe curentul Free Bleeding. Ma gandesc ca daca faci asta s-ar putea sa mori maica. Nu de la ciclu, da' daca doamne-fere aluneci pe gresie? E inevitabil ca gravitatia sa duca problema in jos. In cizme. Daca se duce direct pe jos si mergi mai repejor asa...si pici ca proasta? Spargi dintzii prin balti! Ma mai gandesc ca trebuie si multe masini de spalat, haine...o adevarata armata. Si ca s-ar putea sa nu mai fii invitata in vizita la prieteni asa des, sau o sa fii intai intrebata daca esti la ciclu. Prieteniile ori se vor strange asa tare incat sotul prietenei tale va sti mereu cand esti pe stop....ori se vor duce dracu' definitiv. 

  Dar as vrea sa vad cum te duci la birou asa! Cum o fi cu feministele astea, ca ele totusi isi doreau sa munceasca, asa a aparut curentul, nu? Cum s-or duce la munca? Ma rog, glumesc, cred ca "curentul" e o tragere de par grava a unor norme sociale de igiena elementara. Adica, maica, daca eu nu fac caca pe tine in tramvai, ma gandesc sa nu menstruezi nici tu pe mine...gen....La tine acasa treaba ta ce faci, da' in public nu umbli cu mucii atarnati din nas sub forma de lumanari (bine, unii o fac si aia ma umple de sila mult mai rau ca ciclurile altora). Insa mi se pare cumva trista reactia femeilor la ideea asta, oricat de dementa ar fi ea. De ce m-ar interesa daca umbla o doamna plina de sange pe strada? Normal, la mine acasa i-as oferi o punga de plastic la asezarea pe canapea...da' in rest...let it be. E bio, maica, e bio! 

Dionysos Ploiesti. Asa da!

  Disclaimer: nu, nu am fost platita sa scriu asta. Dealtfel nu m-a platit nimeni niciodata sa scriu nimic p-acilea pe blogu'...

  Cand intri pe usa oamenii sar. Si nu orice oameni ci patronii. Greci. Sar de la locul lor, li se aprind zambetele si luminile, te saluta, te primesc, despre noi stiu sigur ca vrem "la separeul de nefumatori" din spatele stabilimentului. Aprind repede luminile, dau caloriferele la maxim, afara e frig dar inauntru e Grecia. Inauntru e cald din caldul oamenilor care au facut restaurantul asta.

  Dupa cum povesteam anterior sunt putine locuri in care poti manca in Ploiesti. Putine spre deloc. Daca despre altii am povestit cum mi-au dat creveti stricati desi mancam la ei de cand se infiintasera si dupa aia se contraziceau cu noi cum ca asa trebuie sa fie crevetii... saptamana asta am luat de doua ori creveti la Dionysos, si, ce sa vezi... erau buni! Miroseau a creveti, gustau sublim si erau facuti  fix cat trebuie ca sa nu fie cauciuc expandat ci bunatate pura. 

  Mergem la ei de cativa ani de cand am auzit ca "s-a deschis grecesc" in Ploiesti. Oamenii fac mancare buna, mancare ca in Grecia, mancare cu ulei bun de masline, mancare cu gust, mancare care e mereu la fel si nu te dezamageste niciodata. Locatia e mica, cocheta, frumos aranjata. La toaleta e mai frumos ca intr-un hotel de lux. In restaurant nu miroase niciodata a ulei ranced sau refolosit, a prajeli "de restaurant". Da, am "pretentii" mari. 

  Iar mancarea... mancarea e de vis. De cate ori mergem acolo ne aducem aminte de saptamanile din Grecia, de taverna lui Vasilis din Neos Marmaras, aia cu scaune care stateau sa pice si cu localnicii printre care doar noi eram straini. Aia in care totul era bun si proaspat... si scaldat in ulei de masline. Azi am mers la pranz si ne-am delectat cam asa:

pai intai niste ouzo cu gheata (14 lei 100 ml)

ciorba de pui a la grec PERFECTA! adica fix cum e ea aia adevarata despre care scriam eu mai demult 

painea prajita cu oregano si ulei de masline

tzatziki (7 lei) plus ardei copt umplut cu feta la cuptor (12 lei)... DELICIOS 

n-am apucat sa pozez felia intreaga din cauze obiective :D

salata cu creveti la gratar (28 lei)

dorada foarte proaspata la gradar cu cartofi, paste orzo, brocoli si sos (30 lei)

moussaka din aia adevarata! (22 lei)

si o baclava uriasa cu miere si nuci din care am mancat 3 adulti (12 lei)

  Bun, foarte bun. Preturi mai mult decat decente as zice eu. Gusturi mai mult decat perfecte. Oameni frumosi, muzica greceasca, mancare excelenta. Bravo le-as zice! Le-am si zis de cate ori am fost acolo. Si o sa le mai zic. Efharisto pentru masa!