Cine poate sti? Azi a fost o zi de primavara, vroiam sa ma intorc din oras cu o postare vesela. Doar ca m-am intors cu o lectie importanta. Am stat ce am stat in parc pana cand vantul care imi scotea ochii a inceput sa ma congeleze definitiv. Deci hai la "tzopaitoare" cum ii zice Mara. Loc de joaca in cadrul unui magazin. Mocheta, topogane, bouncere, casute, copii multi. Mai ales duminica.
Acum vreau sa intreb pe cine citeste pe aici...si e parinte. V-ati pus problema vreodata ca s-ar putea intampla ca un pedofil sa il vaneze pe copilul vostru? Sunteti atenti cand iesiti cu copilul si il lasati sa se duca, pe plaja, in mol, in magazine, in parc...cand se duce el asa singurel...sunteti atenti la adultii din jur? Credeti ca exista pedofili sau aveti impresia ca asta e doar o legenda de filme americane de Holiud? Daca raspunsul la ultima intrebare e ala cu filmul, puteti inchide postarea asta pentru ca n-are sens.
Eu stiu ca asta e o boala. Nu e doar o devianta sexuala, aia perversi isi fac de cap cu femei sau barbati dupa caz, si e treaba lor atata vreme cat nimeni nu violeaza si totul e de comun acord. Pedofilul e altceva si e legat si de alte boli cu diagnostic clar. Toate la cap.
Revenind din definitii si diagnostice...daca vreodata pe o plaja sau in vreun parc observati ca se repeta un domn care poate fi de la 30 la 60 de ani...si care e el singurel asa si se tot uita (mai mult de 3 minute!) "cu drag" la niste copii care nu sunt ai lui, ai prietenilor lui sau ai rudelor lui...puteti sa puneti pariu ca ceva nu e in regula. Barbatii nu merg singuri in vacante sau in parc. Sau daca o fac, ei au pe plaja (in parc) alta treaba. Citesc, asculta muzica, vorbesc la telefon, se uita la un telefon sau un gadget, inoata, alearga...in general ei au ceva de facut. Nu vine nici un mascul singur zi de zi pe o plaja sa se uite la niste copii...de dragul copiilor. Sau ma rog...ii e drag de ei dar....prea tare!
Acestea fiind spuse, azi la numitul loc de joaca, un nene...cam pe la 35 de ani, inalt, cu palton elegant si unghii facute cu lac (da, da, eu cand ma uit la careva chiar ma uit!)...filma. Cu un aparat de filmat, nu cu un telefon. Ma uit spre ce filmeaza. Copiii din tzarculetul cu jocuri. E un gard de lemn de interior asa care delimiteaza zona de mocheta a copiilor unde intri fara incaltari de strada (chestie foarte corecta dupa capul meu) si peste care gard el filma. Zic ete, omu' o avea vreun puradel aici. Si cum stateam eu cuminte la masuta mea acolo...ma tot uit la el. Zambea. Maaaa da' zambea omu' cu rictus. Ok, zambeste, are omu' copilu' acolo...si copilu' e amuzant si face el lucruri...
Si cum ma tot uitam sa vad spre cine rade...il vad cum o filma pe fi-mea. Ma ridic si ma uit sa vad daca langa ea mai e alt copchil. Nema. Nimic. Nimeni. El imi filma copilul si zambea mai ceva ca Hannibal Lector. Zic nene, nu, sunt eu nebuna, exagerata...Ia sa mai stau, ca poate copilul cu pricina e prin preajma...erau cel putin 20 de copii acolo, cu parinti cu tot deci era haos. Mama si incep sa ma holbez la el.
El linistit filma. O urmarea cu camera...apoi s-a dus si la altii copii si i-a filmat si pe aia tot zambind asa. Cumva mi-am dat seama ca nu pe al lui il filmeaza pentru ca punea camera pe cate unu' si il urmarea...de la talpi la cap...inapoi...se ducea unde se ducea copilul...a facut asta cu prea multi copii ca sa presupun ca are tripleti...plus ca a mea sigur nu era A LUI...
Ma enervez si ma duc la el direct..."nu va suparati, nu e ok sa ne filmati copiii fara acordul nostru"...el zambeste mai departe in camera ca si cand e drogat. Zic TAREEE....inca odata...."NU VA SUPARATIII...daca aveti un copil ACOLO, mergeti in tzarc si filmati-l doar pe al DUMNEAVOASTRA!"...La care omul devine brusc violent. Ca da, ca are copil acolo, ca ce imi imaginam, ca vrea sa ii "faca si el amintiri" da' ca el nu poa' sa alerge dupa el. Zic ok, atunci nu filmati ALTI copii doar pentru ca nu il aveti pe al dvs. in raza camerei.
Ma duc ma asez la masa. Vine si incepe sa tipe la mine "da ce, ce! AVETI CEVA DE ASCUNS?" Really Gogule? Proiectezi much? (proiectia psihologica e cand zici despre altul lucrul pe care stii ca il faci tu!). Sunt uluita pret de o secunda cum ca aia i-a trecut lui prin cap. Zambesc si repet ca la prosti "nu este normal sa ne filmati copiii". La care el zbiara si mai tare: "da de ce? va e rusine cu copilu' dumneavoastra?"...Io incep sa rad si zic "da, m-ati prins, fix de aia nu vroiam sa filmati copiii altora".
Acu' ce sa ii explic sau ce sa il intreb? Nu va suparati, sunteti pedofil? Mna...Inchide aparatul si se duce in partea cealalta a hectarului de mocheta, intra acolo langa cuier si il vad ca discuta cu o muiere care arata fix ca Morticia Addams. Se pare ca era sotia lu' nenea. Si copilul LOR era ACOLO. La circa 6 metri de cei pe care el ii filma de zor zambind. Femeia il intreaba ce problema a avut cu mine iar el zice "nu, nimic" si apoi schimba vorba. Ma gandesc ca daca eram onest si cu toate gandurile corecte in cap i-as fi zis muierii mele "pai uite o proasta nu m-a lasat sa ii filmez fetita de 6 ani".
Mai trec 3 minute si le observ plodul. Un baietel cam de varsta Marei, cu creasta de gel in cap si lantz la blugi. Care omora si calca in picioare orice fiinta vie ii iesea in cale. Aham...bine, deci m-am lamurit. Ce concluzie sa trag? Nenea ori e "un domn" ori e un pedofil. Fi-su e ori "un baietel" ori e un dement care o sa omoare pisici peste 2 ani. Ori toate variantele sunt corecte!
Aveti grija de copii. Fiti mereu vigilenti la adultii straini din preajma lor! Fiti foarte vigilenti in locuri cum e plaja si unde dezbracati copilul. Puneti slip copilului, macar din motive de igiena daca nu din motive de pedofili. Nu puneti pe internet poze cu ei dezbracati ca n-are sens. Tineti contul de Face Book DOAR pentru PRIETENII APROPIATI. Nu puteti sti cine e "fanul" ala infocat care va citeste un blog si apoi va cere "prietenia" la FB! Conturile trebuie sa fie separate! Vorbiti cu copilul de mic despre dragoste, manifestarea ei si atingerile permise intre oameni straini! Nu va bazati pe ideea ca un barbat insurat si care are si copii NU e un pedofil. E o greseala sa fiti prea naivi. Mai bine sufli si in iaurt decat sa iei ciorba oparita pe gat!!!
Editare ulterioara: se pare ca sunt unii asa de naivi incat ei au impresia ca doar in paturile "sarace" sunt pradatori. As vrea sa precizez ca eu am cunoscut cu multi ani inainte un domn din mediul asta si ca el mi-a explicat ce si cum :) Suna sinistru, nu? La 20 de ani l-am intrebat tot ce puteam sa intreb, si am aflat informatii importante. Si nu, nu-s putini! De aia eu stiu dupa cine sa ma uit. Si cred ca trebuie sa fii foarte idiot sa nu ai in vedere un om care iti filmeaza copilul niste minute! Io doar zic...Eu n-am filmat-fotografiat copilul altuia niciodata. Cand a fost langa al meu, am cerut voie sa fac asta. Ca nu-s paparazzi...

