Cu intarziere, a trecut de zile bune data de 29 iulie, cea in care am ajuns eu si Mara aici, acum...uhhhh sapte aaani! Sapte ani, oameni buni. Nu stiu cand au trecut, mai ales ca ultimii doi au fost cam naspa pentru noi din cauza accidentului Marei care mie una mi-a mancat putina energie pe care o mai aveam in mine. Eh, all is well, ea e acum complet recuperata, toti trei am prestat cate doi covizi de caciula, bagaram si niste calatorii la urgente, sa fie... Si da, pentru toti cei care ma vor injura, poate, inca o data, sa stiti ca Anglia e tot misto, nu mi-am schimbat parerea iar rosiile care se gasesc aici vara le intrec pe cele de la care am plecat eu din Romaia. Na, am zis-o!
Pentru ca am avut atatea aventuri legate de sistemul medical, l-am vazut. E ok. Cand auziti romani care se vaita, e doar din cauza propriei lor prostii. Sistemul este intins la maxim acum, da, asa este, dar asta nu inseamna ca nu functioneaza. Insa, da, draga mamica ajunsa aici cu copil din Romania, sa stii ca nu vei primi antibiotice pentru raceli! Si nici dexametazona pe masca acasa! Nope! Ba chiar, sa stii, daca copilul tau isi rupe mana rau si are o operatie, pleci de la spital cu paracetamol. Asta pentru ca ei vad daca ea e ok sa plece acasa, daca nu e, trebuie sa stea acolo pentru medicatie mai puternica, administrata de ei sub supraveghere. Da, este complicat, dar, asa cum am aflat pe propria-mi piele, durerea trece mai repede daca lasi corpul sa se vindece decat daca il bombardezi inutil cu lucruri grele.
Mna, si scolile sunt bune aici :). Nu ca lucrez eu inca in invatamant (fuck, nu credeam ca voi spune vreodata asta la plecarea din Romania!) dar ca o vad pe Mara cum evolueaza la scoala si cum scoala reuseste sa o indrume catre lucrurile care ii plac cel mai mult in viata asta. Iar eu de aia am plecat din tara aia de rahat, ca sa o salvez de scolile si spitalele alea... A fost greu? Da, a fost, emigrarea necesita o suma de curaj pe care nu multi il au. Adica emigrarea asta, asa, asumata, nu cea fortata pe care multi romani au avut-o si au primit apoi denumirea de "capsunari" sau altele, mai urate. Emigrarea asta asa, de "am cam de toate dar tara asta nu ii ofera copilului meu, de fapt, absolut NIMIC pe termen lung".
Au trecut sapte ani iar Mara a inflorit cum nici in cele mai frumoase vise ale mele nu credeam ca o sa o faca. A avut si o perioada grea, cand a picat pe mana unor prieteni nepotriviti, adolescenta, internet, nasol rau. Nu va pot povesti cat de mult ne-a ajutat atunci tot sistemul. Scoala, politia, medicul de familie, tot sistemul s-a activat atunci cand eu, o mama oarecare, a tras un semnal de alarma despre adolescentele din grupul ei care faceau niste grele pe internet. Copilul a putut vedea ca toti adultii responsabili din jurul ei se aduna gramada sa o apere, sa o protejeze, sa o asculte, sa o indrume, sa ii ofere acea plasa de siguranta de care orice adolescent are nevoie la un moment sau altul. Chiar si pentru experienta aia sunt recunoscatoare.
Sapte ani mai tarziu avem prieteni pe aici. Sincer chiar nu ma asteptam la asta acum sapte ani, va spun sincer. Partea cu socializarea pare cea mai grea daaaar avem prieteni! Si romani si englezi si de alte natii. Nu am ezitat niciodata sa merg la pub cand am fost invitata, am invitat acasa de cate ori am putut, ba romani, ba englezi, ba vecinii, ba colegii. Am socializat, am ras, am povestit, am descris Romania ca lumea sa inteleaga de ce ne napustim aici noi, astia de acolo. Am facut mancare traditionala romaneasca si le-am dat-o. Mi-a murit bunica si am facut un echivalent al "parastasului" la birou, am dus mancare colegilor care sunt de multe nationalitati. Toti s-au strans in jurul meu, m-au luat in brate, mi-au ascultat povestile haioase despre Nora, mi-au mancat mancarea cu mare pofta si s-au minunat ca cineva poate gati atat de mult in cateva ore :))))
Caldura englezilor este reala. Politetea la fel. Ce nu prea inteleg romanii este ce anume este politetea si o asimileaza cu ipocrizia sau ne-sinceritatea, presupunand, in mod gresit, ca politetea e dragoste sau ceva. Politetea este, prin definitie, o lipsa de sinceritate! Sa fii politicos, fix asta inseamna, sa faci frumos atunci cand ti-ar veni sa stai imbufnat sau chiar sa faci urat cand tu ai o zi proasta. De ce? Pentru ca nu te costa nimic! Aia este politetea. Plus acele multumescuri si teroguri care mie una imi dau o stare totala de bine, nu ca doamnei bloggerite care acu niste ani se vaita ca ea s-a intors bre in Romania ca astia prea vor sa zici multumesc si te rog la tot pasul si ca e absurd sa faci asta. N-o sa o uit cate zile oi avea. Doamna stomatolog. Cu cat meseria ar trebui sa fie mai bazata pe politete si atentie, cu atat romanii sunt mai inapoiati, nene!
Mi se mai intampla discursuri din alea cu "dupa cum stii, englezii sunt..." insert orice chestie negativa aici. De la murdari la prosti, la... multe am auzit in sapte ani. Intotdeauna raspund cu "dupa cum stii, romanii sunt foarte naspa in general daca e..." sau "nu, nu mi s-a intamplat niciodata chestia pe care o presupui tu a fi general valabila in UK"... si cand ii intrebi la ce anume chestie specifica se refera, auzi doar bazaconii. Well... nu stiu ce sa zic, ca mie una nu prea mi s-a intamplat.
"Astia nu stiu sa faca nimic bine" sau "Nu le pasa la job"... Bah, stii ceva, nu le pasa, pentru ca jobul ala este atat, un job! Daca nu esti patron esti doar angajat ca sa iti platesti facturile si atunci ai o anumita gandire de viata, care este una corecta. Fiecare are o bucatica mica si ingusta pe care trebuie sa si-o faca, majoritatea si-o fac foarte bine dar nu sar sa o faca si pe a lenesului de langa, ca nu e treaba lor (stiu, romanii se pricep la toate joburile dintr-o corporatie la o adica, plus muraturi si fotbal). Da, aici lenesul de langa nu e dat afara doar pentru ca e lenes. Ca "atata poate el, bless him" si da, nimeni nu va munci in locul aluia, ca nu are de ce. Fiecare isi vede de treaba lui de luni pana vineri, vineri sparg usa si se duc direct la pub :)))))) Bless them, pubul in tara asta e o institutie. Asa cum e si fotbalul sau orice alt sport :). Cultura muncii din tara asta face ca cei care sunt top si se dau peste cap, chiar sa ajunga, prin meritele personale, mai sus pe scara liftului, si asta face ca lucrurile sa fie ok. Sunt hibe? Daaaaaa, sunt! E bine? Este. La final de zi, in tara asta nimeni nu se va uita la tine crucis ca iesi pe ora fix la ora de terminat programul. Atat esti platit, atata faci. Stii sigur ce ai de facut. Nu iti convine, da-i sandale in alta parte. Asta daca poti!
"Astia beau ca porcii si se imbata"... nu va mai zic cifrele romanesti despre alcoolism. Astia sunt observati cum se imbata pentru ca, ghici ce, nu beau acasa de unii singuri ci pe la puburi, evenimente, concerte, etc. Dupa care ies de acolo si pica uneori in cap pe strazi, deoarece pe acolo e drumul ca sa ajunga inapoi la ei acasa. De unde au plecat nitel abtziguitzi pe motiv de "pre drinks", adicatelea ne adunam, bem nitel impreuna acasa ca e mai ieftiiiin si apoi ne tiram la pub, club, concert, piesa de teatru, etc. Aici la sala de spectacole e cu baruri. Iei berea si dupa aia baletu'! Treci cu berea in mana pana la scaunul tau, treaba alora de stau pe scaune daca o scapi pe ei au ba. Apoi iesi sa te pisi, ca ai baut bere, deh :)))))
Sa mergi la spectacole in tara asta e o bucurie. Sa vezi lumea relaxata, fara nici o urma de paieta sau sclipici sau fard mov pe la ochi, este o incantare. Nici o rochie neagra in marea de oameni adunati seara sa se uite la careva. Pentru ca in tara asta black tie e una si restul vietii e altceva. Am mers anul asta la doua spectacole de comedie ale unor doamne fantastic de bune in domeniu. Deoarece acum am copila mare si desteapta, doritoare de ras de calitate. Ambele au fost fenomenale iar experienta in sine extraordinar de misto. Ne mai ducem! :D
Nu mai stiu ce sa mai povestesc decat ca suntem bine, suntem acasa, nu ne-am imagina ever o intoarcere in Romania, dar poate aveti voi vreo intrebare, daca aveti voi fi fericita sa raspund.
Cu drag, dupa sapte ani,
Alexandra
La cat mai multi ani buni acasa! Tot asa sa va fie entuziasmul si bucuria si peste 17 ani si peste 37!
RăspundețiȘtergereAm tot verificat sa vad daca apare vreo postare pe 29 sa ne lamultanim reciproc (eu sunt nascuta pe 29 iulie). De dragul felului in care scrieti ma tot uit sa vad ce mai povestiti: despre ce locuri intersante ati mai descoperit, despre branza, concerte, experiente, de fapt, despre orice. Observatiile unui om care se uita si vede, care isi ia din timp sa imparta si cu altii ce vede, sunt intotdeauna pretioase. Pentru mine, cel putin.
Asa, sa ne amuzam un pic, in tara in care se dau antibiotice pentru orice, inclusiv lovitura la genunchi (vorbesc serios, m-am uitat nauca la reteta), paracetamol iei doar de la farmacie. Si nu, nu gasesti simplu de 2 lei. Musai farafastacizat si aproape de 10 ori mai scump.
Si tot pe-aici prin Gradina-stim-noi-cui fructele de la supermarket sunt necomestibile. In schimb, ultima data cand am fost in Anglia cu finul de aproape 5 ani, pe atunci, micutul devenise bucuria casierei dintr-un Tesco mic de unde faceam cumparaturi: se infigea direct in "capfiuni si zmeura". Iar anul acesta, noroc ca mi-am facut curaj si am fost cateva zile prin Olanda si am putut sa mananc si eu cirese, capsuni si zmeura. Parfumate si gustoase asa cum le stiam ca sunt de pe vremea cand se coceau in gradina mamei.
Si ca veni vorba de mama, multumiri, multumiri, multumiri pentru postarile despre Nuci si Mosia Bunicilor, unde mama si-a gasit o liniste pe care, din pacate, nu si-o mai gasea in casa ei din cauza bolii.
Cu drag,
Luiza
La mulți ani fericiți, Luiza! Mă bucur nespus pentru mama ta!
Ștergere