Diverse despre

   Eh, cum ziceam ca cand sa te linistesti, ce sa va zic, dragii babii, am facut nu doar covid si al doilea Covid dupa primul, la circa doua luni insa si o raceala mai misto dupa. V-am spart, e? Vestea proasta e ca tusesc de doua saptamani de la o frumoasa viroza de balta, deloc covid. Vestea buna e ca al doilea covid a fost ca o raceala de balta de o saptamana. A? E de bine? Mie una acum nu imi mai e frica de covid, va zic sincer. Dupa trei vaccinuri si doua infectari cred ca am trecut cu el la nivelul raceala de balta. Acu behai cu spor de la una d-aia de care nu ne era asa frica inainte da' io una mai am nitel si zic piua. 

  Eh, nu de asta am venit sa scriu ci pentru ca acum am inceput sa cunosc oameni din Ucraina care incep sa intre in UK, incet, incet si vin la inscrierea la cursurile de engleza din departamentul colegiului unde cu onor activez de mai bine de trei ani. Desi regulile uzuale nu le-ar permite inscrierea la cursuri de stat imediat dupa ajungere, acum aici exista o schema speciala facuta de guvern, se incearca sa fie ajutati cat mai mult posibil cei sositi din Ucraina, regulile pentru ei sunt total schimbate, nivelul de ajutor este mult peste cel oferit altor azilanti sositi aici. Deh, europenii sunt altceva cand vine vorba de d-astea. 

  Intai mi-au sosit pe usa o mama de 46 de ani cu un fiu de 26. Adusi de un roman care le este ruda, el este insurat cu sora doamnei. De aia au iesit printre primii din Ucraina, inainte ca fiul sa fie oprit la granita pe motiv ca e purtator de pula deci trebuie sa fie si purtator de arma. Au ajuns aici, au venit acum la noi iar tipul roman a vazut numele meu pe legitimatia de la gat si nah, numele meu e mai mult decat explicit romanesc asa ca omul m-a intrebat daca nu cumva...Ba cumva, nene, ia zi. 

  Femeia asta, care e doar putin mai mare decat mine, avea o privire care m-a socat. Creierul meu a incercat urmatoarele variante: tristete, doliu, copil pierdut de mama, trauma, spaima absoluta, disconfort total, autism, depresie, anxietate. Dar nu, nu era nici una dintre astea. Adica nu era doar una. Creierul meu stie sa citeasca fetze de oameni de cand aveam circa 6 luni din cate stiu. Nu era nimic ce vazusem anterior. Era o femeie scapata din razboi. Probabil toate cele din lista de mai sus i se aplicau, dar eu, ca om de 42 de ani, efectiv nu vazusem niciodata asa ceva. Le-am vazut la viata mea pe toate cele de mai sus pe viu. Si sunt o persoana extrem de abila la a citi expresii faciale, chiar si la oameni pe care nu ii cunosc. Singura data in viata asta cand am vazut, cum sa zic... o frantura, o jumatate de minut de privire de genul asta, a fost cand Nora mi-a povestit niste chestii din razboi. Povestea si era transportata in alta lume cu o privire pe care eu nu o vazusem la ea pana atunci. 

  I-am vorbit cu zambet larg si lacrimi in ochi, ea zicea ca nu stie engleza dar intelegea, doar ca nu poate vorbi, nu a studiat la scoala si nici nu are multa scoala. Cand au auzit ca sunt romanca le-au dat lacrimile. In sfarsit, au ajutat si romanii pe cineva "strain", in sfarsit ajungi sa nu iti mai fie chiar rusine ca esti roman pe aici. I-am spus ca o sa fie totul bine, ca o sa poata invata engleza chiar daca pare greu. Zambea, cu privirea aia goala dar plina de toate cele, se uita in stanga si in dreapta exact ca un copil care s-a ratacit de mama lui si asteapta cuminte ca niste adulti sa i-o aduca inapoi. 

  I-am spus ca poate incepe cursurile imediat. A fost foarte rezervata. Fiul ei, care are universitatea facuta in Ucraina, incerca sa o incurajeze, el vrea sa vina chiar acum sa mai invete, stie engleza dar na, nu a folosit-o, o stie la nivel teoretic, el intelege ca trebuie sa stea pe aici printre oameni ca sa reuseasca sa fie relaxat cand vorbeste. Ea insa, a zis ca mai bine in septembrie. Sa inceapa in septembrie. Lasa, sa mai asteptam. M-am uitat la ea si am realizat foarte brusc si abrupt ca de fapt femeia asta spera ca pana in septembrie sa se poata intoarce la ea acasa. Care "acasa" si unde, nu am idee ca mi-a fost rusine sa intreb in ce zona stau ca sa inteleg daca ea isi mai gaseste acasa acolo sau nu. Dar atunci am vazut speranta in ochii ei. 

  Septembrie... septembrie e departe, parea ca ii spune privirea. Acum, acum o sa respir, o sa exist, si poate, poate... poate nici macar nu exista cosmarul asta. Fiul ei, desi cu o privire trista, era mult mai stapan pe el sau ascundea mult mai bine ce simtea. M-am si gandit ca deh, asta se asteapta de la barbati, sa fie ei puternici, sa fie ei... cumva. Ce-o fi in sufletul lui? 

  Azi a venit alta doamna. De varsta mea, cu un an mai mica, fix. Adusa de un domn din Turcia de data asta, care a spus ca e "a friend", se poate sa ii fi sponsorizat venirea aici prin noua schema. Doamna asta era mai mica decat mine de inaltime, foarte slaba, un par blond cu acei ochi albastri, as fi jurat ca are 21 de ani nu 41. Doamna doctor. Oftalmolog. Doi copii, 11 si 8 ani. "Nu stiu engleza" mi-a zis... in engleza. Evident ca stie engleza. Si, la fel de evident, privirea ei era absolut identica cu cea a primei doamne. I-am zis ca o sa fie bine, abea au ajuns aici, i-am zis ca o sa avem grija de ei, o sa ajutam cat putem. I-am zis ca sunt din Romania si s-a intins peste birou sa imi stranga mana. Am lacrimat, si eu, si ea. 

  Opt ani. Opt ani avea Mara cand am venit noi aici. Ma uitam la ce a scris despre ea in formularul special. Le e dor de Ucraina. In Ucraina e cald, aici nu e asa cald. Dar in Ucraina sunt bombe. Ne multumeste ca ajutam. Apoi mi-a spus nenea ca e foarte speriata pentru copii. Cum vor fi copiii? I-am povestit din experienta noastra cum ca ei vor invata repede limba, pe cat se poate vor fi foarte ok la scoala. Cu noduri ii vorbeam iar ea imi zambea, cu acea privire de pe alta planeta. 

  Vor mai veni. Multi. Ma uit la stiri si ma gandesc, oare cati ani va dura ca oamenii astia sa isi recupereze vietile acolo? Si cu ce cost emotional? Financiar? Ce va ramane in urma? Cateva generatii traumatizate pe viata de un dobitoc sinistru. Cand mai credeti ca aveti o viata nasoala, grea sau de cacat, ganditi-va ca s-ar putea sa vina unul ca Putin si sa va arunce, in hainele in care sunteti, in alta tara, fara nimic. Cand va mai vaitati, unii dintre voi, cei emigrati de buna voie si nesiliti de nimeni, ca aoailicaaaa ce greu si naspa ie cu pizda asta de Anglie, cu mancarea ei fara leustean si ieugienii si pufuletzi, cu englezoii astia prosti... e, atunci e momentul sa va dati doua perechi de palme in fata oglinzii, sa grow the fuck up si sa intelegeti in ce postura ati putea ajunge in cateva zile.