Raton copt

  Ieri imi venea sa ma vait. Am venit de la spital dupa inca o tura de coacere a pielii din dotare, arsa ca haina lu' Mos Craciun in timp ce coboara pe horn in conditiile in care focul din soba n-a fost stins. Poate d-aia are haina rosie. 

  La spitalul de aici doamnele sunt dragute. Si extrem de multe. Deci nu stiu cate asistente pe metru patrat are camera aia de terapie luminoasa-bandajare ambulator. Multe. De cand tot merg si tot dau peste altele si altele noi. Femeile astea se poarta cu tine ca si cand ai fi un om din carne, sange, oase, dureri, dileme, traume, chin. Ieri am intarziat, traficul a fost blocat in marea parte a orasului. M-am dus in pozitia ghiocel, cu caciula in mana ca la pomana. Programarile sunt din zece in zece minute, nu e timp de intarzieri. M-am dus sa-mi iau pulile, asa cum inca, din reflex, astept sa se intample atunci cand gresesc. Doamnele erau ingrijorate pentru pacienti, nu pentru ca li s-a dat lor programul peste cap. Cand le-am spus unde sunt intarzieri in oras s-au dus sa verifice unde locuiesc ceilalti pacienti ca sa stie care vor intarzia. Le-a fost mila de mine ca am stat prea mult in autobuz. 

  Le-a fost mila de mine si pentru ca mi s-a ars pielea. Acum vreo saptamana a inceput calvarul, intensitatea luminoasa a crescut, timpul a crescut, coacerea a inceput. M-am pomenit acasa raton. Ochelarii de protectie erau clar imprimati pe moaca mea super rosie. Raton copt. Tura urmatoare i-am dat jos, oricata cataracta m-ar paste, nu pot sa umblu ca un raton. Am strans bine din ochi, am pus mainile peste, m-am copt de m-a luat naiba. Toata viata mea am evitat sa stau in soare si sa ma coc. Acum ma duc sa ma coc intr-un sicriu cu becuri. The irony.

  Ieri ma ustura atat de rau dupa niste ore incat am luat un ketonal. Apoi am dat peste postarea asta. Postarea asta trebuie citita integral de toata lumea. In special de cei care inca traiesc acolo, isi cresc copiii acolo. Pot ajunge in spitale spalate cu Hexi Pharma. Avem de toate in spitale, zicea Banicioiu. Avem de toate, zicea si boul de Arafat de la care as fi avut niste pretentii, nu stiu de ce dar credeam ca e om zdravan la cap. Cuvintele scrise de fata asta au starnit in mine de toate. In special amintiri despre un moment din viata familiei mele. Acum aproape 30 de ani (vreo 27 daca stiu eu corect), matusa mea a suferit o arsura cumplita. Borcanele cu zacusca pe care le avea in cuptor la baine-marie, i-au explodat in fata atunci cand a deschis usa cuptorului. A avut arsuri pe fata, piept, maini si coapse. As estima un minim 15 la suta din suprafata corpului. Arsuri de gradul 2 si 3. 

  A stat doua luni in spital. Am mers mereu la ea, eram mica insa chestia asta m-a socat atat de tare incat am vrut mereu sa o vad, sa merg acolo, sa stau ca proasta pe marginea patului fara sa zic nimic. Plecam de la scoala, luam tramvaiul, traversam tot orasul si ajungeam la sectia de arsi din Spitalul Judetean Ploiesti. Nu fusesem niciodata la spital. Mirosurile de acolo erau capabile sa te faca sa vomiti instantaneu. Nu imi venea sa vars. Imi venea sa urlu. Cand am vazut-o prima data am recunoscut-o doar pentru ca mama ei statea pe marginea patului. N-am prea multe cuvinte in care sa descriu cum arata. Tin minte ca mi-a venit sa plang foarte tare dar ca am reusit sa ma abtin cu stoicism. Ei nu i se dadea voie sa se vada in oglinda, cica sa nu se socheze. Boisme romanesti. Noi toti cei care o iubeam eram oglinda ei cea mai cumplita. Vedea in ochii nostri ce s-a intamplat. Nu era retardata, daca isi vedea mainile cum arata, putea presupune cum ii arata si fata.

  Mi s-a parut un act de profunda cruzime faptul ca nu vroiau sa ii dea o oglinda. Actele de cruzime erau acolo la ordinea zilei. Schimbarea pansamentelor se facea exact asa cum descrie Alexandra azi procedura. Ma intelegeti? Acum 30 de ani era LA FEL! Prin smulgere. Pe viu. O stia toata sectia pe matusa-mea ca e "doamna profesoara care nu urla la pansat". Doamna profesoara nascuse patru copii, avea o perceptie a durerii pe care doar o femeie care trece prin asta o poate avea. Intr-o zi, pe cand astia o tot laudau, a zis cu glas pe jumatate pierit "si daca urlu, la ce imi foloseste, eu simt ca imi pierd energia daca urlu sau plang... incerc sa respir cat sa nu imi stea inima". Ketonal? Cand iti smulge cineva carnea de pe tine? Cred ca o tzuica era mai eficienta. 

  De ce nu ii anesteziaza? Asta e primul gand care iti vine in cap, te gandesti asa ca un om normal, ce cacat, e atat de simplu sa il anesteziezi. Apoi trebuie sa intelegi ca nu e. Pentru anestezie trebuie nu numai substante, trebuie si medic anestezist. Care nu e. Ca-s putini si cei care erau s-au tirat prin alte tari care le ofera o viata de oameni. Cei care mai sunt nu au timp sau chef sa elaboreze planuri complicate de anestezie. Sau nu li se da voie, sau stiu eu? Ca un ketonal e una. O anestezie totala zilnic sau la doua zile e altceva. De ce nu ii anesteziaza? Dar de ce nu i-au lasat sa plece in alte tari? In proportiile acelui dezastru, le-a fost "rusine" sa recunoasca ca nu avem, nu exista si nu putem? Ca sa iasa cu fata curata, sau cum? Eu cred ca nu. Cred ca pur si simplu din aroganta. Buei, noi avem si stim si putem si pulile noastre ie la fel de lungi ca lu' aia din Germania, Anglia, Turcia si pe unde i-au mai scapat pe cate unii. Da? Ia mucles d-acilea ca noi nici microbi nu avem in spitale.

  Azi noapte n-am putut sa dorm prea bine. Cuvintele Alexandrei mi-au ramas in creier. Nu mai simteam ca ma ustura pielea, ketonalul meu isi facuse efectul, el pentru asta e, pentru bubitze minore. Plus ca mi-ar fi fost rusine sa mai simt usturimea aia. Serios! Am plans cand am citit ce-a scris fata asta. Si cati altii nu trec prin asta. Ma tot gandeam obsesiv cum nu s-a schimbat nimic in astia doi ani. Cum nimeni nu e la puscarie pe motiv de Colectiv sau Hexi. Cum Banicioiu e acum senator. Cum toti medicii aia care au tacut desi stiau adevarul... sunt tot medici. Tot acolo. Tot fericiti cu viata lor, presupun. Pentru ca daca ei au nevoie de medici isi permit sa fuga in strainatate sau merg la stat in Romania si sunt tratati altfel. Pentru ca... coruptie. Doi ani... ce s-a schimbat in doi ani? 

  Apoi am avut o revelatie. Intrebarea era gresita. Am fost acolo acum treizeci de ani si era la fel. Deci, ce s-a schimbat in treizeci de ani? Initial mi-a venit sa zic un rapid "nimic". Apoi am realizat ca s-a schimbat de fapt ceva. Matusa mea a facut infectie dar mica si tratabila, a facut transplant de piele care a prins si a stat. De ce? Pai cred eu ca la vremea aia inca nu spalau cu Hexi! Aia s-a schimbat in treizeci de ani. Atunci inca nu furasera chiar tot, inca nu diluasera probabil chiar toate alea. Stiu ca aduceam de acasa Bioxiteracor si alte chestii, ca nu aveau. Dar cumva nu aveau nici atatea nozocomiale ucigatoare. De plecat? Te-ar fi rugat sa pleci doar ca nu cred ca aveai cum sau unde, nu era asa simplu ca azi. Deci ceva s-a schimbat: e mai rau. Tupeul borfasilor de pe toate palierele e mai mare, mai mult, mai special. Tara aia e a lor, ei sunt entitled. Tara aia si cu toti oamenii din ea, cu banii lor cu tot. Ca prostii, fraierii, muncitorii, sunt buni, platesc taxe. Care taxe s-au marit de acu' treizeci de ani.  

  Vezi cate s-au schimbat in treizeci de ani?