Aseara imi faceam ghiozdanelul ca un scolar de clasa intai inainte de prima zi de scoala, va jur. Inca mai am de descoperit parti ale anului scolar in acest job plin de neprevazut, de exemplu, lunile septembrie-octombrie sunt cele in care vin copiii cei noi la scoala. Cei care nu stiu engleza bine sau o stiu putin, bilingvii sau cei care vor deveni bilingvi, ca nu toti reusesc, unii pierd cu succes romana pe parcurs din pacate. Parintii sunt de vina aici. Tot din pacate.
Astazi de dimineata m-am trezit speriata, aveam primul "assessment" cu una din cele doua sefe englezoaice pe care le am. In principiu am trei, doua englezoaice si una elvetianca. Si altii mai sus. Dintre astea doua englezoaice, pe una, cea cu care azi am mers la evaluare, am cunoscut-o fix acum doi ani pe 5 octombrie. Fix acum doi ani eram chemata la scoala pentru evaluarea Marei, la vremea aia, doamna B. facea si evaluarea primei limbi, adica a puterii pe care o are copilul in prima limba, cu translator alaturi de domnia sa. Azi ea face doar evaluari speciale, pentru elevi cu nevoi speciale. Acum doi ani ea imi vorbea despre copilul meu, Mara o tine minte cate zile o avea desi doamna B. nu isi mai aduce aminte de noi in postura aia, atat de multi copii avea de vazut atunci.
Azi eu eram colega ei. Translatorul. Asistentul ei bilingv. De dimineata i-am zis Marei asta si am vazut-o cum e data total pe spate de ideea ca eu o sa fiu acum langa doamna B. Asa ca m-am emotionat si mai tare. Acum doi ani pe vremea asta mi-am dorit mult de tot sa lucrez cu doamna asta, care este o doamna extrem de sobra la prima vedere, genul ala de englezoaica din carti. Azi am facut-o sa rada in hohote, nici nu stiam ca e capabila de asa ceva. Azi i-am aratat cate chestii stiu eu despre psihologie, fonetica, lingvistica in doua limbi, logopedie si viata in general. Azi, nu doar Mara a fost mandra de mine, azi am fost si eu mandra de mine. Pentru ca am tipat in gura mare despre fetita cu nevoi logopedice grave, pentru ca am rasculat tot sistemul, pentru ca schimb lucruri pentru cativa copii.
Asta a fost pana in pranz. Dupa pranz am avut o scoala noua unde nu mai fusesem. Si da-i si caut-o, am gasit-o repede pentru ca acum stiu orasul mai ceva ca un taximetrist :)))) Glumesc, acum doar nu ma mai ratacesc la fiecare respiratie! Dar emotii tot am avut. Cei de la scoala cea noua m-au primit, ca de obicei, cu bratele deschise, cu zambete si cu multumiri ca am venit, cu bucurie si cu o fetita incredibil de simpatica si desteapta. Bonus, un baietel roman (de etnie roma) care era in acea clasa, baietel despre care nu fusesem informata, iar cei doi copii romani nu stiau unul despre altul ca sunt romani, deci nu vorbeau intre ei :)))))) Cand baietelul ne-a auzit vorbind a venit sa ne zica ca si el stie limba "asta" :))))) Cred ca o stie si pe cea materna, tiganeasca, eu zic ca cu cat mai multe cu atat mai bine :)
Mai nene si am ajuns mai repede acasa azi, ca scoala asta era mai aproape de casa. Si dupa ce am terminat prin casa toate cele de facut, zic sa-mi intind ciolanele nitel. Tot aveam senzatia ca uitasem ceva. Zi de spital nu era, ala e acum stresul major al vietii mele, dusul de trei ori pe saptamana la spital la terapie luminoasa... ce dracu' am uitat... Pe la 5 mi-am amintit! La 6 trebuia sa fim amandoua la scoala secundara la care va merge Mara la toamna! Fuck! Sa zicem doar ca azi e ziua in care Mara a zis "mami, nu te-am auzit niciodata injurand ASA DE MULT!" in conditiile in care eu la doua vorbe zic una cu carne...
Am pornit catre scoala secundara unde a durat prezentarea circa doua ore, noroc ca eu fiind nebuna am ajuns cu o jumatate de ora inainte acolo asa ca ne-am dus pe repede inainte la vizionare. Imaginati-va o scoala in care trebuie sa vina 1300 de elevi, in seara de vizionare. Cu tot cu parinti. Doar ca nu e o scoala, e ca o... ca un campus universitar din Romanica. Poate nitel mai mare. Clar mult mai utilat. Am vazut in seara asta, fara exagerare, cateva SUTE de computere. Am vazut laboratoare de stiinte unde ni s-a aratat cum daca pui muzica printr-un tub din care ard flacari, flacarile o sa iti arate intensitatea sunetelor... Am vazut o clasa de istorie cu proiecte facute de copii si cu o profesoara fabuloasa, cam ca tanti aia din Harry Potter.
Fiecare materie a lasat o clasa sau doua sau trei deschise pentru a face activitati speciale cu vizitatorii. Pentru ca m-am dus incredibil de devreme am avut timp sa discut cu profesorii pe indelete. Le-am zis la toti ca noi suntem bilingve, ca suntem romance, ca suntem aici de doi ani si Mara e foarte fericita sa fie aici. Toti au fost impresionati. In clasa de engleza aveau de gasit niste sinonime si cand fi-mea a pus pe tabla "sombre" ca sinonim pentru "sad" s-a facut o mare liniste, s-au belit niste ochi de profesori, iar elevul de anul 11 (ultimul an de secundara) care ne insotea prin scoala a zis ca el n-a auzit niciodata de cuvantul ala :)))) L-am asigurat ca e un cuvant real iar el a zis ca vrea sa dea bac-ul la Arte asa ca i-am zis si eu ca el in mod sigur deseneaza mai misto. Si asa era! Proiectele de anul 11 de la Arte erau WOOOW! De la desen, murale din sticla, pana la sculpturi din lut si lemn. Si nu va imaginati ceva facut pe genunchi, erau la modul opere de arta!
Ne-a vorbit si doamna directoare nitel, i-a pus si pe niste elevi sa ne zica chestii, saracii erau total nepotriviti. Si directoarea, al carei har clar nu este vorbitul in public, si elevii care reproduceau ideile ei :))) Well, ea nu trebuie sa fie buna la asta, eu am intrebat elevii pe afara, in mod direct "bah, voi sunteti fericiti acilea?" L-am intrebat si pe cel care ne ducea pe noi de colo colo, i-am oprit si pe altii si i-am intrebat direct si sincer, va este bine? V-a fost bine in astia cinci ani? Raspunsul a fost da iar oamenii se si purtau ca si cand erau fericiti si ok. Asta ma intereseaza. Atat.
La finalul serii, dupa stiinte, microscop, flacari, inimi de miel si porc disecate (nu exagerez, e pe bune, asta faceau la stiinte), dupa profesoare de franceza si germana care s-au uitat la noi ca la dumnezei pentru ca Mara stie deja doua limbi si o sa o invete si pe a treia si precis si pe a patra, dupa o zi atat de lunga si plina de emotii, pentru ca noi fusesem primele acolo, am aterizat primele la... biblioteca scolii. Era deja tarziu si eu una tot vroiam sa scurtez, sa plec, sa ma duc acasaaaaaaa, dar am vazut-o pe Mara cum zice "eu vreau sa vad TOT" asa ca ne-am dus. Ce greseala enorma era sa fac eu... sa nu o duc la biblioteca.
O doamna minuscula era singura acolo. Cele zece mii de volume erau singure pe rafturi. Eram doar noi. Imediat ce am intrat, Mara vazut un afis cu "accelerated reading", un program de citire pe care il are si ea la scoala, un fel de evaluare a nivelului, pe culori. I-au sclipit ochii, baiatul cu care eram a zis imediat ca el crede ca aici o sa fie pentru ea :))) El nu stiuse "sombre" :)))) Micuta mea a discutat cu bibliotecara minuscula ca de la egal la egal. La un moment dat i-am zis femeii ca noi am venit aici acum doi ani si ca Mara nu stia atunci engleza deloc, a belit aia ochii ca melcu' si s-a apucat sa o intrebe mai abitir iar Mara a inceput sa-i zica... dupa care pur si simplu a fugit printre carti si a inceput sa descopere cate in raft intreg de carti pe care le stie ea, autorii ei preferati! Autorii aia pe care am dat eu o gramada de bani pentru ca daca ii iau una le vrea pe toate si astia au fost autori prolifici, nene! Se pare ca din septembrie incolo sunt salvata! :))))
Vaiii, daca nu s-a tarat pe burta si a chiuit si a vociferat la fiecare titlu in parte, s-a dus femeia in spate si i-a adus altele, mai noi, mai misto, mai alea... asta mica sa lesine. S-a culcat cu greu, vorbind singura, dupa ce mi-a zis ca scoala aia e cea mai misto din lume, ca asa ceva este incredibil, ca abia asteapta sa se duca acolo, ca, ca ca... Bai, de data asta n-am mai plans, ca n-am avut timp. Am reusit sa ii fac cateva poze acolo, printre carti, toate miscate pentru ca nu statea trei secunde locului, dar nu asta conteaza. Conteaza privirea ei:
Mara si cartile
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu