Multe si marunte

  Am avut o saptamana atat de plina de tot felul de intamplari care ciudate care haioase, ca n-am apucat nici sa respir. Luni am mers la prima scoala de dimineata si apoi am mers la primarie sa aranjez cu sefa programul si sa repar niste materiale traduse prost in romana. Prost e putin spus, cineva a facut niste traduceri... as vrea sa zic cu Google translate dar pareau atat de dobitoace incat pot sa presupun ca a fost un om viu la mijloc. Materialele erau cica "de dat la copiii nou veniti"... dupa ce Mara a ras juma' de zi de ele, am decis ca eu nu dau asa ceva nimanui si am informat stapanirea.

  Asa ca m-am dus la birou si am reparat alea si inca o groaza de chestii care nu ca erau traduse prost insa sufereau de o lipsa de gramatica bazata pe i-uri puse absolut intotdeauna prost si pe "care mama m-a facut" gen Vanghelie! Fraaaate! Am profitat de ocazie sa sursur si eu asa, naiv, in urechea uneia dintre managere (e o frantuzoaica apriga) cum ca "stiti, eu nu pot sa lucrez ASA, cu asemenea greseli!" de s-a inrosit aia la moaca ca si cand ea ar fi facut materialele in romana :)))) Dar lasa, ca asa o sa afle si ei ce magarii au facut romancutele care le-au iesit in cale pana acum. Grammar natzi is my name! Adica eu tre' sa invat un copil si romana si engleza corect si ma prezint cu materiale scrise analfabetistic (da, stiu, nu exista cuvantul asta :))) in romana? Serios? Mor cu capu', mamica! 

 Marti am dimineata singura scoala secundara pe care o posed, din aia cu copii mai mari. Am acolo doua fete, una lipsea pe motiv de nunta in Italia (don't ask, ma mir ca i-au dat acordul!) asa ca am stat cu cealalta toata dimineata. Are 12 ani si un pic si nu vorbea pana acum cu nimeni. E genul de copil timid, ala cu adevarat timid, nu ce mi se spunea mie despre Mara cand era mica. E aici de doi ani si ea inca nu vorbeste in clasa, nu raspunde profesorilor, nu vorbeste nici cu copiii si nici macar cu romancele care mai sunt acolo. Rar ridica ochii din pamant cand iti raspunde la intrebari. Ma simteam sufocata de frustrare de cand am cunscut-o, eu sunt foarte deschisa si trancanitoare de fel, mi-e tare greu sa interactionez cu oameni care nu se uita la mine si nu raspund inapoi. 

  Dar, incapatanata cum sunt, am tot insistat. Si, incet incet, gluma dupa gluma, a inceput sa se dezghete. Am luat-o deoparte si i-am povestit chestii despre mine si despre noi si despre diverse. Ma gandeam, daca tu nu vrei sa vorbesti, o sa vorbesc eu, pentru ca tacerea jenanta nu ne face bine deloc. Si... miracol! I-am atras atentia cu povestile mele despre mare. Cat de mult imi place, ce frumos e oceanul. S-a luminat la fata si a inceput sa imi spuna cat de tare ii place; ca sa aflu siderata ca ea e de la Suceava si ca nu vazuse marea niciodata pana sa vina aici. Si ca acum sta langa mare si merge mereu si ca a fost si in Devonshire cu unchiul ei si au vazut coasta si era ataaaat de frumos. Ochii i s-au aprins, a prins culoare in obraji, a inceput sa gesticuleze si sa zambeasca larg. OMG, e vie! E vie! 

  Treaba e ca in timpul asta, pe langa biblioteca a trecut managera de incluziune, persoana care se ocupa in scoala de acesti copii. Eu n-am vazut-o trecand pe langa geam, dar femeia m-a cautat la pauza sa imi zica ca este ceva fabulos, ca ea in doi ani de zile n-a putut sa obtina nici un cuvant de la fata asta. Ca nici nu stia cum arata cand vorbeste. Sau daca vorbeste mai mult decat "da" si "nu" :))) Yes, cucoana, ai iem magica, ce poci sa zic! :)))) Asa e cand trancane unu' langa tine ca prostu', pana la urma e contagios :)))

  Au urmat doua ore de stiinte care m-au pus pe spate deoarece "iereau" cu fizica. Sa mai zica cineva ca nu se face carte in Anglia, coaie. Fac astia fizica foaaarte misto. Adica fizica din aia adevarata, care iti explica niste fenomene naturale si cum se intampla ele. Nu fizica din aia cu niste chestii abstracte puse pe o tabla si niste explicatii in limbaj de lemn despre nimic. Nu nene, aici fizica e pe baza de explicatii logice despre orice chestie. Stateam asa acolo pe scaunul ala, ma uitam la nenea ala cum explica, ma uitam la fisa din fata mea, cea cu exercitii de recapitulare... si ma gandeam, wow, daca cineva mi-ar fi explicat si mie fizica in modul asta, poate intelegeam ceva. Precis intelegeam ceva. Sa va mai zic cum e clasa de stiinte? Si ce contine ea? E, lasa, nu va mai zic, ca n-are sens... va puteti imagina un loc in care toate stiintele de la chimie, fizica, biologie... tot, au resurse pentru asta. Materiale. Chiuvete, echipamente de protectie... Mna, ca un fel de scoala cum ar veni. 

  Miercuri... ei bine, miercuri n-am murit! Aveam o scoala noua in program, de dimineata. Mi-am facut lectiile de cu seara, am cautat pe harta, am cautat autobuzul cu care sa ma duc si cel cu care sa ma duc apoi la cealalta scoala care era foarte departe. Am cautat, am scris pe o hartie detaliile, am pus-o in ghiozdan zicandu-mi, nene, te-ai invatat cum sa faci treaba asta cu non-ratacitul, cu hartia si cu telefonul vei fi o vedeta pe strazile portsmutene maine. Ummm, da, doar ca maine cum ar veni, am uitat telefonul acasa! Da, da, ala cu google, cu harta si cu internetu' si cu numerele de telefon. Da, ala! Am realizat ca nu-l am dupa ce plecasem de vreo patru statii de-acas'! 

  Am simtit instantaneu cum imi palpita inima si imi creste tensiunea. Sangele imi bubuia in creier, m-am uitat la ceas si m-am gandit ca n-am cum sa ma intorc sa iau telefonul deci va trebui sa o ard asa, 1980 style, toata ziua. Hartia! Aveam hartia in geanta. Vezi, maica, tot la hartie ajungem! Noroc ca aveam hartia ca altfel chiar nu aveam cum sa ma duc mai departe, ma si imaginam sunand la birou pe la 9 zicand "auzi, cucoana, io o sa intarzii deoarece m-am ratacit!"... numai ideea asta si ma facea sa ma ia cu racori. Booon, am inceput sa ma uit pe geam sa stiu unde dracu' cobor din autobuz. Am coborat si eram ferm, dar FERM convinsa ca tre' sa o iau in stanga pe prima straduta. Ceea ce am si luat-o. Ceea ce a fost perfect dar perfect gresit. Am aflat asta dupa vreo 10 minute de mers si 3 cetateni intrebati. Mi-a zis unu' ca-s doua scoli "mai incolo". Erau! Doar ca altele! Ca aici scolile sunt ca ciupercile, in fiecare adunatura de strazi sunt cate 2-3. Am gasit un om cu mintea la el care mi-a zis sa ma intorc si sa traversez deoarece io in dreapta aveam treaba.

  La coltul strazii era un tanar de etnie incerta care vorbea in romaneste la telefon. M-am oprit si i-am zis "fratele meu, zi-mi si mie, stii sa fie acilea scoala asta de o caut io?" S-a cacat ala pe el, a inchis telefonu' si mi-a explicat pe unde sa o iau. I-am zis un "te pup" din alergare si-am fugit. Am ajuns chiar cu 10 minute mai devreme, ce daca imi curgeau toate apele de pe corpul fizic si gafaiam ca ultima mamaie de pe planeta? Am ajuns! Am invins!

  Primii copii din scoala aia erau la nursery, adica la cresa. O individa de doi ani cu pampersu' mai mare ca ea si inca doi de trei ani, o doamna si un domn. Ce sa va mai zic? Ca eram imbracata "dupa cod" (nu de inundatii, ala de jmenozeala) si ca ma cotzopeneam sa stau pe jos, sau sa va zic ca m-am asezat in ceva ce parea cacat dar a fost piure de mazare? Well, am scapat cu viata dar mai bine ramaneam acolo pentru ca urmatoarea copila este foarte bolnava, are un sindrom genetic cu o lipsa de nu stiu ce cromozom, este de etnie, din parinti analfabeti (sa nu vi se para ca e plin de etnie pe aici, doar ca am impresia ca "colega" mea romanca mi-a pasat mie toti copiii astia pentru ca deh...) si saraca nu are ce sa caute intr-o scoala de invatamant de masa. Am stat si i-am facut evaluari impreuna cu personalul, am plecat cu inima stransa, nu vrei sa vezi la viata ta cum arata un copil din asta. 

  Doua autobuze mai tarziu eram la urmatoarea scoala, pe care o stiam si reusisem sa o nimeresc asa "pe intuneric"... n-au trecut 45 de minute si m-au sunat la secretariat sa ma duc inapoi la prima scoala, pentru ca acea copila spusese ceva ce putea fi interpretat ca nimic sau ca abuz din partea familiei, asa ca s-a deschis imediat ancheta si era nevoie de interpret. Vaiiii, ia-o Alexandro inapoi cu doua autobuze, fugi si alearga sa ajungi la timp. Am ajuns la timp, am facut ce trebuia, hai va pup, pa, ca ma asteapta fi-mea acasa! Pe trei carari am plecat de acolo, dar cu ideea ca uite ma, oamenii astia chiar fac ce zic ei in trainingurile alea ca trebuie facut. Ce-a zis copilul mi-a ridicat si mie semne de intrebare, stiind din ce familie provine. Dar na, daca eram in Romania o luam de "asta e viata" si gata. Aici nu e asa. 

  Intr-o nota pozitiva, tot saptamana asta, la una dintre clase, dupa amiaza au venit salvamarii. Sa le explice copiilor despre siguranta in apa. RNLI adica Royal National Lifeboat Institution, este o organizatie de... caritate! Salvamarii Marii Britanii sunt o organizatie caritabila! Costa, atentie, 150 de milioane de lire pe an ca sa functioneze, si toti banii vin din DONATII! Personalul este ultra-trainuit in toate cele. De la studii medicale, ei sunt lucratori pe langa Ambulanta cum ar veni, pana la inot, fizica apei si altele, toti oamenii aia stiu lucruri multe despre diverse. Au echipamente de ultima generatie, de la valiza medicala care are de la tub de oxigen la defibrilator, pana la placa de fibra si titan pe care pot pune 3 adulti si un salvamar, placa ce costa 1000 de lire bucata. 

  Ma uitam la ei ca la extraterestrii. Sefa, salvamar senior, era o tipa de nici 25 de ani, frumoasa foc si desteapta idem. Ea e salvamar permanent adica are un pager si e sunata la orice ora, se suie in masina si sa mearga la interventie, zi sau noapte, sa scoata cetateni din apa. Oamenii astia lucreaza doar vara, dar intre timp trebuie sa se tina antrenati si o fac pe banii lor. Le-au explicat copiilor de 10 ani de toate, pe intelesul lor si i-au incurajat sa puna intrebari. Eu una am fost uimita foarte tare de inteligenta intrebarilor venite de la copii. Sigur, baietii au intrebat despre "siii, care e cea mai naspa rana pe care ati vazut-o?" si altele asemenea, dar in general copiii astia de 10 ani au intrebat chestii destepte si pertinete... si ma gandeam ce inseamna sa traiesti 6 ani ca ei, intr-o scoala de aici. Care te indeamna sa gandesti pe cont propriu, sa iti folosesti logica si experientele anterioare, sa pui baza pe curiozitate si sa stii ca intotdeauna adultii de prin preajma iti vor satisface acea curiozitate. Nu te vor certa pentru ca ai indraznit sa intrebi. 

  Am indraznit sa ridic si eu mana si sa intreb. Aveam si eu o curiozitate personala. Stiti, la 2 Mai exista "salvamari". Nu stiu azi cine sunt ei dar o viata intreaga ei au fost niste flacai din sat, de multe ori cei mai betivi si curvari uitatori la femei lipoveni din sat ajungeau acolo, sa stea si ei pe plaja si sa se dea cu barca. Salvamarii aia veneau dupa tine cu barca de lemn si, cum am patit de multe ori, dadeau cu vasla foarte aproape de capu' lu' matale urland la tine sa te intorci la mal. Sau, la mal, zbierau la tine chestii si te amenintau cu "amenda". Ma intelegeti? Amenda pentru ca te duci sa inoti dincolo de "geamandura". Asa ca am intrebat si eu, de curiozitate, daca exista vreo penalizare pentru cei care nu respecta steagurile si nu asculta de indicatiile salvamarilor.

  Aici steagurile inseamna valuri dar inseamna ceva mai rau, curenti numiti "rip current", care este un curent legat de flux-reflux, chestii care aici sunt serioase, nu ca la Marea Neagra. Deci salvamarii pun doua steaguri intre care poti sa faci baie, mai pun un soi de steag unde pot merge cei care se dau cu placa si altul unde se dau cei cu barci, motoare, etc. Geamanduri spre larg eu n-am vazut sa existe, dar na, tre' sa fii idiot sa pleci spre larg in ocean, ca te iau curentii si te trezesti pe alt continent la o adica. Deci e mult mai periculos ca la 2 Mai unde nu poti sa mori decat daca nu stii sa inoti sau daca te bagi pe furtuna in apa. 

  Ei bine, oamenii astia englezesti au fost mirati de intrebarea mea. Pai cum sa ii penalizam, noi suntem salvamari, nu avem nici o autoritate. Noi putem sa le spunem ce au de facut, ii indrumam. Daca ei aleg sa faca altceva si intra in pericol, mergem sa ii salvam in masura in care asta se poate. Ca n-o sa ne punem noi viata in pericol, dar daca nu putem noi, vine paza de coasta, etc. Deci nu, nu vine nea' Tase sa iti dea cu vasla de lemn in cap, nu te puleste nea' Gigel cand iesi la mal, nu se intampla nimic. 

   Insa, inotatorii cu experienta care fac aici curse lungi in paralel cu malul (pentru ca nu se poate altfel in ocean) vin si anunta salvamarii ca pleaca, iar ei sunt la fiecare post cu ochii pe nea' Ionel care are 68 de ani si inoata 5 kilometri pe zi (caz real, am murit de ras cand povesteau astia) si vine baiatu' si le zice astora, vezi ca io plec, se baga in apa si salvamarii isi dau anunturi prin statie "postu' doi vezi ca vine nea Ionel in cinci minute" .... "receptionat, nea Ionel e acilea, postu' trei, vezi ca vine nea Ionel in 3 minute, ia curba acu', are viteza"... "receptionat, nea Ionel a luat curba, postu' 4, vezi ca vine nea Ionel in 6 minute e acolo".... 

  Eh? Cam asa! Nu ca as avea eu curaj sa ma indepartez de la mal pe aici, ca n-am, pentru ca eu sunt inotator cu experienta si stiu pericolele apei, mai ales ale apei necunoscute cum este pentru mine oceanul asta. Aici, pe bucata asta, nici nu e asa "ocean" pentru ca suntem protejati de Isle of Wight, e ca un canal in ocean. De fapt ca un canal in Canalul Manecii. Dar daca mi-ar veni maine o pofta, stiu ca ma scot baietii astia. Care faceau glume cu Baywatch la copiii astia mici care saracii nu stiau ce e aia, adica credeau ca e filmul de anul asta :))) 

  Glumesc. Sunt doar o baba. Alo, cine stie ce e aia Baywatch, doua dejte in sus! :))))