Africa Morning. Lectii despre empatie.

  De la scoala primim scrisori aproape in fiecare zi. Copila iese de acolo cu ele in mana. Ni se spune ce mai fac ei pe acolo, ce le mai trebuie in legatura cu noi (sa facem cu ei sau ca vor face ei si noi sa venim). Asa si azi. E sfarsitul "half-term"-ului, adica a jumatatii de semestru. Urmeaza vacanta de la jumatate. Scoala e impartita in cursuri de circa 6 saptamani apoi o saptamana vacanta apoi iar. De Craciun si Paste cate doua saptamani, vara doar 6 saptamani.

  Aceasta jumatate de semestru au studiat Africa. Continent, tari, popoare, obiceiuri, limbi, povesti si cantece traditional africane, port african. Toate in incercarea de a intelege "diferenta". Care nu a fost pusa asa ci invers "Cu ce se aseamana Africa cu Marea Britanie". Ca sa nu le sublinieze diferenta, excluderea. Chestie de semantica subtila pentru ca la comparatie nu prea existau asemanari, in mod evident. Au invatat despre tribul Masai. Si au comparat viata unui copil Masai cu a lor. Viata de familie. Ce ar face mama, tata, copiii, pe parcursul unei zile oarecare. Cum s-ar imbraca, cum ar munci si cum si-ar duce traiul.

  Iar azi au fost invitati si parintii anilor 3 si 4 la "Africa Morning", sa vada cum le prezinta copiii ce au invatat. Ca un mic spectacol dar nu unul in care ei trebuie sa recite ca papagalul ceva pe derost, au hartii in fata cu ce urmeaza sa zica, pentru ca scopul e ca ei sa invete sa vorbeasca relaxat in fata unei audiente! Au cantat la fluier, din gura, la tobe, au facut fiecare cate o masca, au citit o poveste despre cum ar fi fost daca ei erau Masai. "Masai and I". Da, am plans. Din nou. Bucuria cu care vorbeau, mandria cu care recitau alaturi de invatatoare... Invatatoarele care erau acolo ca sa ii puna pe copii in valoare, nu pe ELE motz in frunte. Nu era despre ele. Felul in care au cantat o melodie corect din punct de vedere muzical, dupa note... Cantecul era unul de leagan. Cantec african. Totul facut sa-i determine sa inteleaga ca viata lor este una total diferita aici. Si sa mai inteleaga ca ar fi putut sa le fie mult mai greu, ca viata poate fi foarte complicata atunci cand nu esti un mic pui de alb din Anglia mileniului 3. 

  Un exemplu e ceva ce mi-a povestit Mara acum vreo 3 saptamani. A iesit de la scoala intr-o zi si imi povestea cu pasiune cum doamna i-a impartit in doua. Pe unii i-a rugat sa umple o galeata cu  apa aducand cu sticla de la chiuveta din clasa. Pe ceilalti i-a trimis sa le umple la chiuveta de la parter. Au masurat sa vada cine reuseste mai repede, raspunsul fiind evident. Au alergat zece pitici pe scarile alea de le-a venit rau :)))) Mi-a zis ca a fost o lectie despre Africa. Despre ce ar insemna daca ar trebui sa mergi sa iei apa cea de toate zilele de la vreo fantana de la marginea satului. Le-a explicat in detaliu asta. Atunci m-am gandit cu amar ca ce Africa, frate! Sunt atatea sate in Romania, la doi pasi de ei... care la fel traiesc si azi. Ei nu stiu asta. Ei stiu despre Africa.

  Dupa ce am plecat noi, parintii, copiilor li s-a dat sa guste o masa din preparate traditional africane. De tot soiul. A fost un sos de mango despre care mi s-a povestit intens, cu ceva lipie de nu i-a mai tacut gura pana acasa :))))))))

  Si iar am dat apa la soareci, iar m-a coplesit sentimentul de "nu-mi vine sa cred ca suntem aici, nu-mi vine sa cred cat e Mara de fericita"... Iar am plecat de acolo si ma asteptam sa incep sa zbor pe strada ca si cand inima mi-ar fi plina cu heliu. Pe strada era asa: