joi, 26 aprilie 2012

Mancarea

 Mancarea e suflet. Mancarea e idee. Mancarea e totul intr-o zi in care ai fost alergat si haituit mai mult decat iti puteai imagina vreodata ca poti fi. Mancarea e senzatie, e miros, e gust, e sunet. Mancarea e orice simt. Daca vrei sa faci ceva de mancare, trebuie sa pui pasiune. Bunicul meu grec, pe care din pacate nu l-am cunoscut, m-a invatat asta. Nu pui pasiune, nu iese mancare buna! Faci mancarea in sila, ti se pare ca e "complicat"...in sila o sa o mananci...

 Am auzit si oameni care imi explicau ca mancam ca sa traim sau si mai rau, ca mancarea nu trebuie sa fie gustoasa, tocmai ca sa nu ne "ingrasam". Ceva mai rau nu exista. Daca imi traiesc viata simtind nimic...o sa fiu un nimic. Ca atunci elimin si parfumul, si muzica, si atingerea buna a mochetei moale pe piciorul gol. Si raman un nimic, un robot care doar traieste. Multumesc frumos, nu. Mai bine mor.

 Mancarea e inovatie. Oricine ai fi, mancarea pe care o stii tu, poate deveni altceva atunci cand studiezi despre mancare. Si o sa fii uimit. Poate cea mai uimitoare pentru mine a fost spusa socrului meu care acum vreo 3 ani de zile, cand i-am dat sa manance pui de caracatita facuti cu oregano si rozmarin...s-a strambat, s-a sucit si apoi a avut intrebarea "ce balarii e astea?"...nu caracatita l-a incurcat, ci oregano. I-am zis ce e si mi-a zis ca "noi pe acilea mai mult cu patrunjel si marar". I-am zis ca oregano creste si la el la Drajna. Dupa care a urmat "da' noi suntem invatati cu astea" ...pai si astealalte nu iti plac?..."ba da...da' astea e scumpe". Mna, nu e asa scumpe, e tot o balarie, iei seminte, le azvarli in gradina si ele cresc.

  Mancarea e amintire. In cate locuri am fost, noi n-am vizitat muzee cat am vizitat carciumi. Istoria popoarelor si istoria artelor eu le-am invatat in clasa a 11a de la un mare profesor. Nu la scoala ci la el acasa, unde imi preda cu diapozitive. Nu tin sa vad Luvrul. Tin sa merg la un anumit bistro de acolo si sa aflu ce intelege acel popor prin "a trai"...Am fost pe Acropole...mi-a placut, insa micul sat din Halkidiki unde m-am imprietenit cu un baiat care are o carciuma locala...si care ne-a facut peste si caracatite si alte alea...cum stie el...cu aia am ramas pe viata sculptat in amintire mai mult decat Acropole. 

 Mancarea e simt, e pasiune, e originalitate, e cine poti fi si nu stiai ca esti. Mancarea e familie. E adunatul in jurul mesei de Craciun, de sfantu' nu-stiu-care, sau la orice parastas...e motiv de bucurie, de speranta, de "o sa fie mai bine"...cel mai bun lucru din lume e sa "faci o masa" pentru oameni dragi. Nimic nu se compara cu satisfactia asta. Oamenii pe care ii iubesti iti iubesc mancarea...se simt bine, sunt fericiti, rad si petrec clipe care o sa le ramana in amintire mereu. 

  Si mereu, copiii alearga in jurul mesei...

  :


4 comentarii :

  1. Ce frumos ai zis tu aici despre mancare, mi-a placut :)

    RăspundețiȘtergere
  2. da,si mie mi-a placut ;) Ah,sa fi avut eu bunic grec, as fi vrut sa ma mut neaparat in Grecia,ar fi fost scuza mea :)) stii ceva greaca?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur, Irina. Greaca nu stiu, el a murit cu cativa ani inainte sa ma nasc eu, il stiu doar din povesti. Nu a vrut sa isi invete copiii greaca pentru ca neamul lui l-a renegat cand au aflat ca se insoara cu o romanca. Mi-am propus ca odata si odata sa invat eu greaca singura. Si da, as vrea sa ma mut in Grecia si de cate ori ajung acolo parca simt ca ma "intorc" cumva acasa...

    RăspundețiȘtergere