joi, 13 februarie 2020

Ședința cu părintele la școala secundară

  Sau cum e sa faci speed dating cu 12 oameni de toate sexele intr-o singura ora :))) Ieri a fost a doua mea experienta din asta, din postura de mama, am mai fost la d-astea din postura de lucrator la EMAS. Vreau sa va povestesc nitel despre experienta asta. Pentru ca e o experienta in sine. 

  Ok deci scoala zice in ziua cutare o sa aveti sedinta cu profesorii copilului de pe inventar. Acum copilul tre' sa se responsabilizeze (nu am aici nici o problema, Mara e spirt la d-astea ca d-aia o cert de mica aaahahaaha) si sa obtina ea singura cate un slot orar pentru fiecare profesor. Sloturile sunt de, atentie, cinci minute. Atat! Chestiunea dureaza de la ora 4 la ora 6. Deci daca ai un copil care nu te aude si nu face ce trebuie o sa ai de stat acolo doua ore in loc de una, ca o sa iti faca programari de cate cinci minute din cand in cand ca sa zic asa :))))

  Mara acum, fiind a doua tura, a fost chiar mai eficienta decat prima data. Stie ca eu, terminand devreme munca, vreau sa fiu acolo la 4 si sa incep, mai ales ca eu stiu ce tare se poate intarzia cand programarile incep sa se dea peste cap. Asa ca mi-a facut fata lista cu toti inculpatii, mi-a adus-o mai mandra decat aduce pisica soaricele ala mort tavalit trei zile prin curte. 

  Buuuun, iei lista, te duci la scoala, preferabil mai devreme daca esti nebuna ca mine. Pentru ca stii sigur ca mai sunt si alti nebuni de profesori care apar inainte si poti sa-i tai de pe lista lejer si sa o iei inaintea programului ca sa ai sanse sa scapi totusi dupa o ora nu dupa trei :) E, si aici incepe distractia. Intr-o sala mare, de sport, sunt masute mici-mici cat un a4, cu scaun pentru profesor si unul-doua scaune pentru parinti-copii. Aici traditia e sa-ti duci copilul la sedinta asta. Eu nu fac asta, am facut-o doar in primul an in prima clasa, cand nu conta mai nimic. Acum eu cred ca adultii ar trebui sa poata sa spuna lucruri in absenta minorului.

  In special pentru ca profesorii englezi sunt atat de gentili si de politicosi incat risti sa nu afli mai nimic in afara de laude sau, din contra, sa stresezi copilul pentru ca ii zice ala ceva ce nu i-a zis la clasa. Asta se intampla rar, ei au un feedback atat de bun de la profesori incat Mara nu vrea sa fie acolo, ea mi-a zis mereu ca ea stie ce are de facut si ei i-au zis ce si cum. Si asa e. Trebuie doar sa aflu si eu ce se intampla :) Ca de aia se cheama Parents Evening. Cu toate astea multi dintre ei ii aduc acolo si cred ca-s aia care vor sa-i rusineze nitel sau ceva de genul asta :))) Nu stiu, chiar nu stiu care e "traditia", eu ma prezint fara ea pentru ca vreau sa am o discutie onesta cu adultii din scoala. 

  Asa, deci multe masute si scaune, cu numele profesorilor scris pe mese, in ordine alfabetica, de la stanga spre dreapta. Sunt cateva sute de elevi in an si vreo 14 materii, asa ca e o gramada de lume acolo :) Si te uiti la ceas si incepi speed datingul. Buna seara, Mara e copilu, aaaaaa Mara .... insert aici toate laudele lumii. Da bai, ea face bine de tot la scoala 4 ani si jumatate mai tarziu. Se straduieste, munceste foarte mult, face tot ce i se cere si ajuta in scoala pe oricine cu orice. Ce face scoala pentru ea? TOT!

  Scoala englezeasca a ajutat-o sa isi descopere cu adevarat si sa isi creasca latura ei nativ artistica. Copilul asta a desenat si a facut chestii foarte misto de mica. Pe cand am dat-o la gradinita in Romania, avea 5 ani, am auzit educatoarea spunandu-mi ca "ea vrea doar sa picteze, doamna!" Aaa, ok, mna, toti copiii vor sa picteze, e ok. "Da, dar eu sunt una singura si nu POT sa le car apa de la chiuveta sa faca ei mazgaleli, noi trebuie sa facem LITERE!" Mna, ce era sa zic? N-am zis nimic. Mazgaleli. E, azi, dupa 4 ani si jumatate de mazgaleli organizate din care un an si jumatate de scoala secundara, copilul e absolut minunat la desen si d-astea!

  Ma uitam aseara in caietul ei de desen-pictura de la scoala si ma cruceam. Da, casa mea este bombardata de chestii artistico-picturistico-desenistico pentru ca eu am zis nene, eu am vrut sa ma fac actrita si n-am avut cum, poate ca ea poate sa-si urmeze naibii inclinatiile alea din nascare. Asa ca i-am luat tot felul de chestii si face desene si picturi mereu. Nu vreau sa ma gandesc acum la "ce-o sa manance ca o sa moara de foame" pentru ca in tara asta nu se moare de foame nici cu arta. Ii place asta. Ii mai place fotografia iar scoala ei ofera cursul asta inclusiv pentru GCSE, iar de anul asta si Media Studies iar ea a zis clar ca ea vrea astea doua ca optionale pentru examen. 

  Are nici 13 ani si cumva a inteles ce ii place ei cel mai mult sa faca, ce-ar face-o fericita. Si mereu i-am zis cu glas tare ca cel mai bun job e ala care iti place cu adevarat. Si a inteles si restul din ce i-am zis eu, asa putin, in soapta: auzi, da' stii ca tre' si bani de chirie, mancare, alea... Dar aia e doar o soapta pe care mi-o pleznesc peste bot de cate ori imi vine. Pentru ca o vad ce poate sa faca si ii vad creierul inclinat catre limbi, istorie, arte, si e clar ca ea asa e. Si e si mai clar ca scoala asta ajutat-o sa se descopere, sa inteleaga ce si cum vrea, sa invete, sa fie EA. Ea, asa cum s-a nascut ea, cu drag de arte, pictura, fotografie. Avem si norocul sa ne fi asezat langa scoala care ofera chestii total diferite de alte scoli. Dar na, pentru asta o sa ma simt eu mandra ca eu am fost aia care a studiat inclusiv scoli secundare inainte sa iau prima casa in orasul asta :) Organizarea ajuta! Si norocul idem. 

  Da, deci treci de la profesor la profesor si ai cinci minute! Sa te vad! Pentru ca eu nu-s aia care da din cap si zambeste, eu am de zis lucruri pentru ca ei intreaba! Oamenii intreaba si eu le raspund. Si in toti acesti ani, de cand era ea anul 6 la scoala primara si am constatat ca unul dintre profesorii ei habar nu avea ca ea era venita de un an si jumatate in tara asta... in sedintele de la scoala secundara am fost de-a dreptul simpatica. I-am lasat sa o laude cat au vrut ei si dupa aia am zis ca le multumesc si ca eu sper ca ei stiu ca ea a venit aici acum patru ani si jumatate cu zero engleza. :))))))

 Asa am facut si in anul 7, acum suntem in 8 si le-am zis doar la cei care erau noi in viata ei. Deci cand le spun astora ca fiinta care sta in motzul clasei e venita acum 4 ani fara engleza, intai le aud inima cum se opreste cu zdranganituri, apoi vad ochii cum se bulbuca si moacele cum se inrosesc. Pe aia cu rosu ii simt a fi Brexitari sau ceva :))) Cea mai misto chestie a fost ca Mara a venit azi de la scoala si a zis maaaaami, doamna de engleza m-a luat deoparte sa imi zica cat de impresionata este de mineeeee! Pai asa si trebuie! 

  Mami e piar d-ala! Mi-am facut un scop in viata sa le arat lor cine ea de fapt. In alea cinci minute ei imi zic multe eu le zic asta :) Profesorii care ma stiau de anul trecut mi-au strans mana cu spor, mi-au multumit inca o data pentru tot ce fac cu ea acasa. Culmea ca nu fac nimic altceva decat sa ii tin limba romana cat mai sus si sa o ajut cu cate un proiect pe ici pe colo. Si sa o bat la cap sa nu tranforme temele in corvoada, sa le faca vinerea sau sambata sau cat mai curand. Si sa lucreze pe site-urile lor macar un pic si in vacante. Putin. O rog si o las in pace. Pentru ca in timp a invatat ca da rateuri daca nu face!

 Navigam prin apele adolescentei, peste nici doua luni face 13 ani. Este cat poate sa fie la varsta asta de constiincioasa, face chestii inimaginabil de gandite, a mers la repetitii pentru piesa scolii din septembrie pana saptamana asta, a suferit si s-a si imbolnavit din cauza ca trebuie sa mearga si cate 40 de minute pe jos per sens, dar rezultatul a fost magnific. Munca, in tara asta, este rasplatita. Cu mai mult, cu mai putin, aia depinde de context. Dar simti ca esti apreciat. Am venit de la maratonul de speed dating si i-am povestit tot, am luat-o in brate si-am pupat-o, am felicitat-o si i-am zis ca-s mandra de ea dar ca mai degraba EA ar trebui sa fie mandra de ea. Este! Bai, chiar ESTE! Iar azi a avut sansa sa fie mandra si ea de mine pentru ca profesoara de Drama i-a zis ca mama ei este fantastica si ca este extrem de desteapta! Mara e mandra de mine si de Marius in general, dar e cu totul altceva cand scoala ii spune asta :)

  Am ras si am intrebat-o cum s-a simtit sa auda asta. Mi-a zis ca asa e si ca a fost foaaaarte impresionata si mandra! Corect. Suntem mandre una de alta, care mai de care! Ca ciorile, deh! 

2 comentarii :

  1. Am trait si noi de curand aceasta experienta placuta, la cca 8 luni de cand am autorizat in UK, cu 2 bucati copil de 13,5 si 14,5 ani. Confirm intru totul sentimente si senzatii. Succes pe mai departe! 😊

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact asa e si la noi cu speed-dating-ul asta :-)))) Eu duc intotdeauna plozii cu mine, am constatat ca profesorii aici nu au nici o retinere in a discuta liber pe marginea performantei copilului, dimpotriva, mi se pare ca dau mai multe idei si sfaturi cand e si copilul de fatza. Si ma scuteste pe mine de facut rezumatul discutiei x2 cand ajung acasa :-)))) E un sentiment minunat sa fii mandra de performanta copilului, o stiu si eu si ajuta mult cand aud asta de la toti profesorii care lucreaza cu copiii mei. Dupa cum si copiii aud de mama lor (care voluntariaza la scoala de cate ori poate, cu o gramada de activitati), directorul i-a oprit o data in drum spre casa si i-a rugat sa-mi predea un card cadou, simbolic, le-a spus ca "oameni ca mama voastra ajuta scoala si comunitatea noastra sa fie acolo unde este, sa fiti mandri de ea!", au venit amandoi smiorcaind de emotie acasa, hahaha... Asa ca si la noi, ciori pe toata linia :-))))) Pupam!!!

    RăspundețiȘtergere