Cum mi-am luat pisica

  Mi-am mai luat eu si vaca, si oaie si iepuri. Pentru consum personal. De data asta e pentru jucat. O lasam vie, asa am decis :) Cine ma cunoaste stie ca mereu am zis ca eu nu tin animale in casa. Mi se pare o cruzime, sincera sa fiu. Dupa 3 saptamani de pisica mica inca mi se pare o cruzime desi ea este delicioasa cu totul.

  Povestea a inceput de mult. Cu multi ani in urma, copil fiind, imi doream o pisica. Eu nu aveam "la tzara", la 2 Mai aveam o pisica a casei insa ea era mai mult absenta. Venea cand manca sau cand facea pui. De trei ori pe an. Avea 16 ani cand a murit si era nitel mai mare ca mine, de fapt s-a dus sa moara undeva. Urmaream pisica aia cu o fascinatie fantastica. Pisicile sunt misto in general, aia era una speciala. Mi-am dorit pisica. 

  Locuiam atunci intr-un apartament cu doua camere mare cat o cutie de chibrituri. Cu mama si bunica. Casa aia era atat de inghesuita si de ingrozitor de mica incat o pisica ar fi fost moartea noastra. Abia aveam noi loc acolo. Mama mi-a explicat ca blocul nu este un loc pentru animale.  De mila mea, mi-a luat intai un papagal si apoi hamsteri. Au murit cu mare spor imediat ce i-am luat :))) 

  Cand eram mai mica eu incepusem sa adun pisici de prin cartier. Cum locuiam atunci la etaj de alimentara, jos erau depozitate sute de lazi din plastic. Unde multe pisici au ales sa isi faca cuib. Intr-o vara, cand au fatat multe dintre ele, noi copiii ne-am ales cu multi pisoi mici si cu doar una dintre mame care a ramas cu ei. 12 pisoi. Am carat lapte cu seringa si le-am bagat pe gat pana au putut sa plece. N-o sa uit cum saream de la etajul doi cand ii auzeam tipand, de spaima ca o sa ii manance cainii. Sau sobolanii care erau de cinci ori cat ei :)))

  Fast forward 30 de ani mai tarziu... Mara dorea pisica. Mara care atunci cand a venit pe lume a avut o mega trauma cu o pisica, pe cand eram in Grecia. Avea 1 an si 1 luna, am mers in vacanta si a venit o pisica mare cat ea care i s-a ridicat pe doua picioare in fata, pe bordura balconasului camerei de la parter unde stateam. Asa de tare s-a speriat atunci, incat ani de zile dupa aia, cand vedea o pisica intra in crize. Au trecut anii si pe cand avea 4 ani ne-am imprietenit cu o doamna care avea pisica. Si ea a vazut ca pisica e ok, nu te mananca.

  Dupa asta a inceput sa le iubeasca, asa, de departe. I-am zis mereu ca eu nu o sa traiesc cu animal in casa. Ca nu pot. Trei generatii la oras si-au pus amprenta in adn-ul meu. Si niste vizite prin copilarie in case cu pisici si caini. Pe vremea talasului. Mhm... sa imi ziceti mie ca nu pute pisica! Vaiiii! De caini nu mai zic. Pe aia eu ii detest cu foc. Asa sunt eu. Nu imi plac animalele in casa. Ca si florile. Mi se pare ca ele sunt in largul lor afara, in gradina. Acolo unde le e lor bine. Daaaaar...

  In vara asta, prietenii nostri de aici si-au adus motanul din Romania. Ei s-au mutat aici acum un an si nu adusesera pisoiul. E o intreaga complicaciune sa faci asta, acte, chestii, pasapoarte, transport special, etc. Greu si scump. Cand au adus pisica Mara era leeeesinata sa mearga sa o vada. Ei au o fetita de varsta Marei care ne tot povestea cat dor ii e de motanul ei iar Mara incepuse deja sa imi zica (din nou) ca ea vrea pisica! E, cand a si vazut pisica... a lesinat! Fiind in vizita acolo, fetele cu pisica afara, eu le-am auzit vorbind. "Dar luati-va si voi pisica" spuse Alexia. "Eu vreau, vreau din suflet, dar mami nu vrea, si ea n-o sa vrea niciodata!" spuse Mara mea cu cel mai groaznic ton trist din lume. Avem o poza cu ele in secunda aia facuta. Mara are cea mai trista moaca posibila. M-am rupt in doua. Efectiv m-am rupt in doua. Atunci mi-am zis ca trebuie sa iau pisica.

  I-am zis inca o data ca nu iau nici o pisica, ca o sa isi ia ea cand o fi mare si o sa aiba ea grija de pisica. Dupa care am cunoscut acum in toamna o alta doamna care ne-a cucerit pe toti, doamna care si-a luat o pisicuta mica. Pe care, da, Mara a vrut sa o vada. Da' cand ne ducem la Diana sa vedem pisoiul? Da' cand? A vazut pisoiul si era leeeeeeeeeeeeeesinata. Dar cand ne mai ducem? Cand? Mai avea nitel si ne planifica mutarea in alt cartier ca sa vada ea pisoiul mereu.

  Dupa care m-am intrebat oare cand o sa pot sa imi depasesc si eu frica asta de a creste animale in casa? Ca pana la urma, na... o sa mor curand si parca n-am facut-o si pe asta. Iar ea isi doreste aaaatat de mult o pisica. Marius vroia pisica de cand l-am cunoscut. 21 de ani mi-a zis ca vrea pisica. M-am mai intrebat cum pot eu sa ii cer ei sa isi infranga chestii daca eu nu pot. Cum pot eu sa ii fac ei o lectie importanta. Cum pot sa ii arat eu ca ne putem schimba. Pentru ca ea acum intra in adolescenta si incepe sa imi zica ca ea NU VREA sa se schimbe lucrurile. Ca ea vrea sa fie copil. Ca ea nu vrea sa fie mare. Ca nu ii trebuie. Ca ii e frica. Mi se pare incredibil de bine ca poate sa imi spuna toate astea. E fenomenal! Dar?

  Dar eu? Cum pot eu sa ii arat ca o schimbare dramatica poate fi una benefica? Cum pot eu sa ii arat ca uite, si eu pot sa ma modelez, sa ma schimb pentru ea pana la urma. Eu oricum m-am modelat drastic de cand e ea pe lume. Dar EA nu stie asta. Habar nu are! N-are nici o idee ce a insemnat aparitia ei pe lume si tot restul pentru mine... ca sa nu mai zic de emigrare si tot restul astalalt. Ca si aia a fost o lectie. Dar nici pe aia nu si-o aduce aminte ca decizie. Doar ca intamplare. Si i s-a spus multi ani ca o sa plecam de acolo, asa ca era destul de pregatita. 

  Acum am luat o pisica! Am vrut sa le fac surpriza amandurora insa eu mi-am gasit pisica in alt orasel, nitel mai incolo, la Emsworth. Ma uitam in anunturi de luni de zile, nu avea nici una moaca aia, de pisica mea. Pana cand am gasit-o pe asta in secunda in care doamna poloneza care o dadea a pus anuntul. Si stiam ca asta e a mea. Si era cam complicat sa ajung acolo si sa aduc pisica in cusca acasa fara Marius cu masina. Asa ca i-am zis cu doua zile inainte. S-a, pardon, cacat pe el de fericire! Chestie pe care n-o sa o recunoasca niciodata :)))) Marei i-am facut surpriza, am venit cu ea acasa vineri dupa amiaza, pe 19 octombrie, pisica avea aproape 9 saptamani. Mara a lesinat! De tot. A fost atat de coplesita incat a inceput sa planga, tot spunea "visez, visez, nu se poate". 

  Azi imi zice ca nu ii vine sa creada ca avem pisica. Din nou. Repeta asta de multe ori pe zi asa cum eu repet "nu imi vine sa cred ca sunt in Anglia" de trei ani. Sau "nu imi vine sa cred ce mare si frumoasa si desteapta esti tu". D-astea. Sau "nu imi vine sa cred ca am luat pisica." Si ca nu imi vine sa cred ca mi-am mai distrus un demon. Din cauza de ea. De Mara mea. Care cere cu indarjire pana cand i se da. Si care se resemneaza la fel, cu stoicism. 

  E greu sa ai pisica? DA! E fix cum credeam eu ca e. E un haos si iti fute viata definitiv, mai ai inca un job in casa, ai cheltuieli in plus. Platim abonament la veterinar si asigurare pentru ca altfel risti mii de lire daca decide ea sa se spanzure cu ceva. Total! Cand o auzi cum inoata in veceu iti aduci aminte de ce naiba n-ai mai vrut un ALT copil! Pentru ca unul e deajuns si iti mananca tot creierul, timpul si mai ales toate resursele! Daaaaar...

  E frumos sa ai pisica? Dupa cum chitzai eu de 3 saptamani de cate ori o vad, as zice ca DA. De Mara nu mai zic ca sta si in cap iar timpul cu tehnologia din dotare i-a scazut drastic. Ce sa facem, abordam adolescenta cum se poate. O cheama Joy si e o bucurie de pisica super-afectuoasa asa cum suntem si noi. 

La cina