Sardinia. Partea trei. Plaje si plimbare.

  Cred ca poti merge in Sardinia zece ani la rand in fiecare vara pentru una-doua-sapte-noua saptamani si tot n-o sa apuci sa vezi toate plajele existente. Insula e enorma si toate coastele sunt impanzite de plaje sau bucati de plaje cu pietre. Multe sunt mega turistice, aglomerate din cate inteleg, noi de alea fugim ca de dracu'. Pe mine imaginea unei plaje pline de sezlonguri de plastic aliniate in mod OCD alaturi de umbrele care obtureaza nu numai privelistea marii dar si aerul respirabil... pe mine imaginile astea ma fac sa ma deprim, sincer. Aia nu e plaja. E intruziunea omului in mod gresit in cel mai frumos peisaj din lumea asta: apa si nisipul sau pietrele. 

  Presupun ca e chestie de gust. Si de educatie. Unii nu pot sa isi puna un prosop pe jos si sa stea pe el. Vor sa stea ca in sufragerie. Asta vine cu costuri. In Sardinia costul este de vreo 25 de euro per pat, asta am zarit pe o plaja la care am fost si unde erau cateva paturi. Noi ne-am indepartat de ele repejor si in sinea mea am ras de pretul absurd. Nu prea erau ocupate, semn ca in Sardinia merg si oameni care nu vor genul asta de turism. Dar asta era o plaja mica si departe de Costa Smeralda nordica cu iahturile ei si de sudul mega turistic.

  In ordinea vizitarii am mers la San Pietro a Mare, asta cu umbrele, cu carciumi si turisti. Plaja amenajata, parcare destul de mare, 60 de centi pe ora. Poti gasi in stanga sau dreapta loc mai linistit de stat, are o carciuma chiar misto unde poti manca meniul de 15 euro fara coperto. Predominant italieni, francezi si spanioli.

   Apoi, mult mai retrasa, am descoperit-o pe Poltu Biancu, o plaja asa cum era... as zice 2 Mai-ul copilariei mele dar nu e asa pentru ca era mult mai liniste. Doar italieni si se vedea ca-s localnici sau cunoscatori ai locului. O liniste! LI-NIS-TE. Plaja neamenajata, fara scaune, umbrele, carciumi sau comercianti. Nimic in afara de doi salvamari cu o barca. Plaja se intinde pe mai bine de un kilometru, poti merge pe ea o mie de ani ca sa fii chiar singur daca vrei. Insa cum nisipul e unul cu bobul mare, te scufunzi in el foarte adanc si mersul devine imposibil. Chiar si pe malul cu apa e foarte greu de mers prin el. Asa ca noi ne-am asezat fix langa salvamari care sunt plasati in fata mini-parcarii de pe drum. Parcarea e mica si gratuita insa daca parchezi in afara ei s-ar putea sa iei amenda daca esti pe drum. I-am vazut pe niste cetateni cu amenzi in geam, a venit politia pe stil romanesc, fix de Sfanta Maria sa cerceteze :)))) Pentru ca atunci sunt toti liberi si se iese mult. 

San Pietro

San Pietro 

Poltu Biancu, drumul

Poltu Biancu, plaja

  Cea de a treia, cea care ne-a incercat total si pe care am iubit-o total si complet dincolo de limitarile mele fizice (haha, insert grasi sedentari acilea!), este plaja Tinnari. Chestia cu descoperitul online e simpla: poti sa iei ditai pesedeul daca cetatenii care au povestit cat de frumoasa e nu iti spun si UNDE anume e ea. Nenica, am comis-o! Sotul din dotare a parcat frumos masina pe un drum desfundat pe care mersesem oleaca si a zis "si unde zici tu ca mergem NOI?" cu ochii in gps. M-a anuntat ca sunt "decat numa' doi kilometri pana jos haha" dar nu parea foarte vesel, adica el tot spera ca o sa zic ca nu, moment in care mi-am numarat muschii, neuronii si mintile din creieri sa vad daca imi trebuie. In mod dubios se pare ca anul asta am avut niste aventuri in mine, poate sa fie din cauza de anul scolar care m-a ucis fizic si psihic, dar sincer, dupa milioanele de autobuze si trenuri alergate, miile de kilometri la picior si catralioanele de copii de toate natiile care mi-au omorat creierimea in mod bilingv... cumva simteam ca rapa aia chiar nu e o problema :)))) Ma cunoaste de 21 de ani si sincer va zic ca s-a uluit cand am zis "hai, frate, ce, nu putem sa mergem doi kilometri pe jos?" Si na, ma gandeam ca eu faceam frecvent 2 Mai-Vama pe jos pe plaja la viata mea, doi prin rapa n-or fi moartea... Cred ca am auzit si cum ma injura in gand da' asta nu mai conta :))))

  In mod dubios fii-mea tacea cu spor. Se uitase pe geam si privelistea de sus era cam prea frumoasa. Si-a lasat parintii sa decida in liniste, mare lucru pentru ea care trancane si ne arunca cu opiniile in cap la fiecare pas. Bai, si am pornit. In papuci flip flop pe panta in jos, pe pietre. Ok, dupa ce am invins coborarea si ne durea si gaura curului, a venit frustrarea maxima: drumul se TERMINA. As in in rapa. Practic el, drumul ala greu si cu pietre, se sfarseste brusc pe o piatra. Plaja e la niste multi metri mai jos, o vezi de-ti vine s-o lingi... si nu ai pe unde anume sa cobori. Mai precis nu stii pe unde pentru ca esti la propriu pe o piatra si in jos sunt boscheti si pietre, par a fi niste locuri pe unde ai putea sau NU sa cobori. Si nu stii cum au ajuns aialaltii jos. Erau vreo trei. Unii au plecat cu barca, aia erau jmecheri. Norocul nostru e ca altii s-au ridicat si au urcat pe piatra asta (efectiv noi de sus nu ii vedeam cand urcau, totul era la 90 de grade) si asa am putut sa vedem ce fac altii. 

  Si am pornit pe cur in jos, e singura metoda de coborat chestia aia, usurel cu pianu' pe scari... La urcare am urcat in patru labe, din nou, unica metoda. Insa plaja asta este una spectaculoasa. Toata zona din preajma localitatii Isola Rossa are niste stanci evident... rosii. Fantastice. Filme stiintifico fantastice. Plajuca asta are doua golfulete mici cu apa plina de pietre, pesti si alte aratari, astia doi au snorkeluit acolo pana a venit noaptea peste noi si au ramas profund impresionati. Eu una n-as mai fi plecat de acolo, m-as duce din nou pe rapa aia si maine doar ca sa ajung in locul ala. Frumos e putin spus. 

hai mami, dupa mine!

PLAJA. ZE PLAJA!

asta vedeai din apa spre uscat

si intr-o parte

stanci rosii la apus in cealalta parte

si spre larg

  Dupa treaba asta infernal de frumoasa am mers din nou la Poltu Biancu ca aia era aproape si accesibila, frumoasa si aia dar mie la Tinnari mi-a ramas o parte din inima. Tre' sa ma mai duc sa mi-o recuperez! :)))

  Pana sa ajungem la astea am dat si de Roca Elefantului, care este la iesirea lui Sedini, satul in care am stat. Este o stanca din neolitic, a fost sapata de oamenii de atunci in vederea arhivarii persoanelor dupa moarte. Adica nitel cimitir intr-o roca cu nas de elefant, na. :)) Frumoasa si spectaculos modul in care astia au sapat in stanca intrari patrate, Mara a zis imediat ca "uite, alea au fost facute de oameni, sunt patrate!". 

valea vazuta de langa Elefant

Elefantul

arhivare 2.0

  Dupa ziua cu rapa am facut greseala maxima sa ma duc direct la Grota lui Neptun, o grota foarte frumoasa din mare. Trebuia sa las sa mai treaca niste zile luni ani. De ce, o sa ma intrebati? De 700 de trepte, in pula mea, o sa va raspund injurand si in sfanta zi de azi cand inca... iiiiincaaaa... ma dor toate alea dupa coboratul de scari si urcatul inapoi. Cum ziceam, aventuri cu trepte, asa mi s-a aratat anul asta! E, daca acea panta cu pietre era naturala si aveai posibilitati de miscare si chiar n-am simtit ca obosesc prea mult, scarile de la Grota vietii erau multe si la fel. Iar valul de turisti idem. Intrarea se face cica la ora fixa dar acum la jumatea lui august eu cred ca au schimbat regula pentru ca noi am intrat la fix si altii au intrat la si 30 cand ieseam noi. Pentru ca val de uameni!

  Practic am mers in jos pe treptele alea de mi s-a facut rau, am ajuns jumate moarta si transpirata in cele 35 de grade intr-o grota cu alte sute de oameni in ea. Unde am mai transpirat mult in acea jumatate de ora in care ne-au aratat ei pestera. Ei fiind un el care zbiera in microfon din doua in doua minute cum ca sa nu facem poze. Aia era singura lui grija. Vorbea intr-o italiana super repezita (era in intarziere sau ceva) si o engleza zero inteligibila, asa ca am aflat cam nimic. Deci am stat la o coada demna de tacamuri de pui comuniste ca sa urle ala la mine tot timpul si sa mor de cald. DA, pestera este frumoasa insa ei nu ne-au aratat decat putin din ea in conditiile in care ea pe site-uri e descrisa cu totul altfel. E frumoasa insa pentru mine nu a meritat efortul, la modul cel mai sincer. Pentru ca dupa mersul in jos a urmat cel in SUS pe alea 700! Unde hai ca eu ca eu ca-s bolnava de articulatii si rotunda, Marse e mega sedentar insa puternic asa ca om viu :)))), noi ne vaitam nitel-spre-moarte-eu, da' nu ma asteptam la Mara care este spirt (si spirit!) sportiv sa zica "mami, eu nu mai pooot!" Da, puteam sa iau vaporul sa intru in ea, costa si ala inca 35 de euro peste aia 30 de la intrarea in pestera. Muuuult prea mult pentru ce ai de vazut acolo. Dar daca tii neaparat sa mergi, ia nenorocitu' de vapor! Amin! :)))) Apropo, daca aveti cu rau de inaltime nu aveti ce sa cautati acolo pe varianta cu scarile!!! Eu una am coborat cu ochii inchisi! :))) Parcarea: gratis. Intrarea: 32 de lire pentru doi adulti si un copil. Durerea de picioare: nepretzuita!

  

  Ce mi-a placut enorm a fost Castelsardo, micul orasel cu castel de langa noi. Absolut minunat, o cetate antica destul de mica ea asa, cocotzata pe... evident un varf de stanca. Si da-i si urca! :))) Nu prea mult, e ok, am si parcat foarte aproape si gratis ca asa era strada. Intrarea a fost 8 euro pentru toti trei, 3 de adult si 2 de copil. Frumos in interior, frumoasa rau si privelistea de sus. Cam sus pentru mine, revin, eu sunt d-aia cu probleme la inaltime :) 

  Cam asta am vazut noi pe acolo, plus multe drumuri printre munti si multe peisaje d-alea de iti iau rasuflarea. V-am mai zis ca o sa ma intorc acolo, da? 

  Ceea ce va doresc si voua!

      Pupaturi, 

             Albuletzii