O dimineață de vineri

  Era o dimineata ca oricare alta, asteptam sa il vad prima data pe anul asta pe baietelul la care merg in scoala aia. Saptamana trecuta era inca in vacanta in Romania, contrar legilor Angliei. Ca deh, asa fac majoritatea romanilor de aici. I-au scos mai devreme in iulie, i-au bagat mai tarziu in septembrie, pe sistemul "ma doare la pula de ce zice statul in care traiesc acum". Amenda? Si ce daca? Am 60 de lire la indemana, nu ma costa asa mult. Cand s-or pomeni ca vin serviciile sociale sa le ia copiii pentru absenteism o sa fie ultragiati. Asta asa ca o mica introducere in lectia de azi despre scoala minunata la care am fost.

  La scoala asta, la care imi e urat sa ajung pentru ca e cea mai departe de mine, am vazut eu anul trecut o productie actoriceasco-dansato-cantato a celor din anul 6, numiti aici "leavers", aia care pleaca din primara in scolile secundare care nu-s amestecate cu primarele. Cei care plecau anul trecut au facut un spectacol gandit si scris de ei, a fost o ora in care am plans mult cu mucii in batista si eu barem aveam motive puternice (ma intelegeti ca deh, comparam ca idioata cu Romania) dar sa le vedeti pe profele britanice ce mai lacrimau cot la cot cu mine! A fost ceva de vis, n-am cuvinte sa va explic cat de tare m-a emotionat. 

  Azi, tot acolo, au chemat compania de teatru "Magic of theatre", ca era vineri, ca au prins un slot care era liber din scurt si iaca la 9 si 15 dimineata, pe cand sa incepem lectiile, ne-am dus in sala de mese unde ne astepta... teatrul. Panourile de decor erau deja ridicate, luminile speciale aprinse, sala era in intuneric. Frate, suntem la scoala? Toti cei 400 de elevi au intrat cuminti in linie si s-au asezat pe jos (ah, ce oroare, o sa ma scuipe indata romanasii cum ca o sa moara copilasii din cauza asta, va zic, am patit-o!) gata de spectacol. Care spectacol a inceput la FIX 9 si 15 minute! FIX! Patru sute de oameni mici si niste zeci de adulti au putut sa fie asezati la locul lor inainte de ora de incepere cu ceva minute. 

  Apoi a urmat o ora magica pentru mine. Mi-am dorit sa fiu actor de cand ma stiu. Cand eram mica, distractia mea de sambata era sa cer cativa lei de la mama si sa ma duc singura la teatrul de papusi. Plecam si eram ataaaat de fericita sa fiu acolo, sa vad toate detaliile, incat dupa ani si ani mi-am dorit sa fiu actor... am renuntat sa dau la teatru in clasa a 11a pentru ca am realizat ca in tara aia corupta mie imi trebuie meditatii de niste sume enorme ca sa pot sa intru acolo. M-am dus in alt loc, am putut sa imi fac ambitia de a intra la facultate fara pregatire pe bani. Am refuzat coruptia. In Anglia nu face nimeni "pregatire" ca sa intre la facultate :) Teatrul pentru mine este magie. Stiu ce e ala, am urmat multi ani cursuri de teatru la "Palatul Pionierilor" cand eram mica, am avut spectacole cu ei, am facut apoi si prin liceu niste chestii. Stiu ce e aia sa fii pe o scena, sa mori gatuit de spaima, sa iti invingi absolut toate fricile si sa deschizi gura sa spui...

  Asta era intr-o tara care acum 30 de ani era lipsita de orice comunicare in public. Cam pe atunci incepeam eu cursurile de teatru cu o "wannabe actrita", o tanti urata, proasta si ne-reusita in ale teatrului care esuase ca "profesoara" la cercul de la Palat. Asta ca sa discutam despre "profesorii" Romaniei... lasa, mai bine nu discutam. Singurul ei atu era ca stia sa injure asa ca am invatat multe de la ea! Fuma ca un sharpe cu noi langa ea, avea o voce dogita, gene excesiv de rimelate, sprancene desenate din creion pentru ca idioata si le smulesese de tot... Parul ii era cum altfel decat blond platinat! Era simpatica rau per ansamblu, era ca o caricatura de femeie, atunci am inteles eu cat de prost poti sa arati cand te straduiesti prea tare sa arati bine :) Ma fascina "doamna Toni", asa i se spunea.

  Revenind din trecut in ziua de azi. Azi am petrecut o ora de teatru pentru copii, ora care m-a dat pe spate. Asta dupa ce mi-au dat lacrimile de trei ori de bucuria actului actoricesc. Sa va explic. 4 oameni, doar 4 oameni, au pus in scena intr-o sala de mese... "Oliver Twist". Cu decoruri care clar incapeau intr-o dubita mica dar care erau atat de bine gandite si erau pictate de ziceai ca esti acolo. Multe imagini incredibile, care cu ajutorul luminilor si uneori al fumului, te faceau sa lesini de bucurie. Cea cu Tower Bridge noaptea, cu luminile potrivite, m-a dat pe spate!!! Cu cel putin 30 de personaje diferite imbracate diferit! Doua fete si doi baieti au facut zeci de personaje fiecare cu hainele lui, in spatele unor panouri mobile, astea de erau ele super frumos pictate.

  Au jucat? Ooooh, DA!!! Pe toate vocile, alea corecte nu alea schieunate, trase de par. Au cantat la modul opera? DA!!! Ca o nota amuzanta pentru asa zisa productie zurleasca din Romania (absolut sinistra), aici se canta live la microfon, nu dublat de banda cum facura aia la Sinaia cand i-am vazut io cu fi-mea pe cand era ea cu doar cativa ani mai mica si cand au intarziat 30 de minute atunci cand erau 8 grade afara si noi asteptam ca boii, o jumate de Sinaia si inca multi turisti in plus! De mi-a zis fi-mea: "mami, astia au intarziat, tzipa, si eu vreau sa mergem de aici!" :)))

  Oamenii astia 4 au dus o ora de spectacol doar ei, manevrand perfect decoruri, schimband hainele in 10 secunde, lasandu-ma pe mine masca, ceea ce sincer nu e usor de facut in ale teatrului. Am aplaudat, chiuit si lacrimat, timp de o ora am fost in lumea lui Oliver Twist, lume nu prea usor de dus in carca de o trupa de actori. Nu e ca si cand ar fi o poveste vesela. Au reusit sa o faca si vesela si dramatica si inspaimantatoare, si muzicala si tooootal amuzanta, ca deh, asa sunt britanicii. M-am bucurat ca un copil.

  Si in ora aia am fost si platita sa fac asta! :))))