De 2 ani în Anglia. Fericire și roșii.

  M-am trezit de dimineata cu ideea in cap... azi e 29 iulie. Am zambit larg si m-am ridicat din patul in care cu onor rezidez pe timp de noapte, de doi ani. Afara era niste nor dar asta nu m-a impiedicat sa zambesc in continuare. Suntem in vacanta de pe 26, am de ce zambi. 

  Acum doi ani pe la ora asta... cred ca eram in avion. In sfarsit, plecasem. O lasasem in urma pe doamna invatatoare abuziva Angelica Puie, sistemul romanesc, soselele lipsa, blocurile gri si un oras care are un singur parc care contine si copaci. Am aterizat aici, in tara lu' Verde Imparat, tara in care iarba nu apune niciodata iar plantele sunt inmultite cu sfintenie. Habar nu aveam unde ma duc, nu fusesem in viata mea in Marea Britanie, nici macar ca turist. Nu apucasem. Nici nu mai stiu cat era exact ceasul cand am aterizat, ce stiu e ca era in jur de ora 5 dupa amiaza si ca baietii de la descarcat bagaje am impresia ca si-au luat pauza de ceai... am stat cu Mara si o jumatate de avion in asteptarea gentilor cam o ora. Au descarcat o juma' de carutza si s-au oprit. Tea time. :)))

  Desigur, intre timp am aflat ca aici pauzele sunt sfinte. Angajatorul nu te pune sa muncesti in pauza ta. Ce scrie in contract si ti se comunica la inceput, aia patesti ulterior. Cu tot ceaiul din dotare! :) Plecasem dintr-un Bucuresti incins la 50 de grade si am aterizat intr-o Londra de 16, eram amandoua in pantaloni scurti si maieuri, ne-am invinetit instantaneu, dar ziceam, pe rand "aoleu, ce bine eeeeeeeee, racoareeeeeeeee". Asa e si azi. Finalul de iulie vine mereu cu ploi si racoare. Ce bine! 

   De doi ani suntem mai fericiti decat am fost vreodata in cei 36 anteriori. Bine, exclud vacantele din Grecia sau Suedia la faza asta, includ viata de zi cu zi cu tot ce inseamna ea. Da, desigur, si aici "sistemul" are bubele lui, exista si aici chestii absolut hilare care se intampla din prostia unor functionari sau politicieni. Clar! Ca peste tot in lume, dealtfel. Dar aici viata e frumoasa si linistita, oamenii zambesc, vorbesc cu tine frumos si te ajuta in orice circumstanta. Si raspund la zambete in orice moment. 

  Statul iti arata respect. Tu, cetateanul, ai drepturi si obligatii. Statul nu iti incalca drepturile si iti cere obligatiile. Pe care tu i le dai bucuros, pentru ca vezi pe ce se cheltuie banii tai. Vezi in fiecare luna, reparatii, lucruri noi care apar, vezi scolile cum functioneaza, vezi strazile cum sunt intretinute, vezi cum poti merge cu masina linistit dintr-un capat in cealalt al unei tari enorme dar care e intretaiata de autostrazi si drumuri expres mai ceva ca un swaitzer. Poti sa mergi cu masina sute de kilometri si sa nu simti drumul, timpul sau stresul. Pentru ca lumea se poarta civilizat in marea parte a timpului. Iar asta conteaza. In marea economie a vietii, lucrurile astea conteaza enorm.

  Mara e fericita aici. A invatat foarte multe chestii, aia cu "nu se face scoala in UK" e o porcarie spusa de niste idioti romani care n-au habar de cum ii cheama. In UK se face scoala si se face serios, mult mai multe ore pe zi si saptamani pe an decat in multe tari. Iar scoala ii invata pe copii sa gandeasca in mod independent, sa isi puna intrebari, sa CONTESTE afirmatii gresite sau idei tampite. Stiu asta si pentru ca o vad pe ea si pentru ca acum am privilegiul sa vad atatea scoli si profesori si elevi... 10 scoli intr-o saptamana nu e putin, zic eu. 

  Mara e fericita pentru ca se simte in siguranta la scoala, stie ca nici un adult din vreo scoala nu o sa se mai poarte vreodata in viata ei cu lipsa de respect fata de ea, acum cred ca chiar intelege asta, mai ales ca i-am povestit ca si in alte scoli e asa. Aici oamenii mici sunt tratati cu respect, li se si cere respect, dar il si primesc. Aici, oamenii mici sunt oameni. Parerea lor conteaza, opinia li se cere de mii de ori pe zi, de la matematica "cum crezi tu ca ar fi asta?" pana la istorie, geografie, literatura. Ce crezi tu despre asta? Care e parerea ta? De multe ori am auzit profesori spunand "nu exista raspuns bun sau prost, asta e o intrebare despre ce crezi TU, orice ai crede e perfect!". Aici copiii nu au manuale! Nici macar de sport sau dirigentie! Abominabil sistem, lumea merge la scoala cu o sticla de apa in mana. Si cu un pix. Nu se invata dupa "manuale", se invata dupa stiinta profesorului care urmeaza o programa in care el, profesorul, poate introduce ce doreste el ca metoda de invatare. Invatarea se face in clasa. Continuarea de acasa se face doar la varste mari, nicidecum in scoala primara. Se face online, pe platforma scolii unde elevul are user si parola, acolo primeste teme si acolo le rezolva. Excesul de hartie aduce incruntari. Orice foaie de hartie se foloseste bine pe toate partile si apoi se recicleaza.

  In astia doi ani am invatat multe de tot. De la un alt sistem politic, economic, social, pe care l-am studiat in mare amanuntime, pentru ca asa sunt eu, nebuna, nu pot sa traiesc in ignoranta, am invatat totul de la capat, am invatat sa merg pe strada cu capul sus si sa zambesc ca toanta in continuu. Iar asta face bine la suflet si minte. O colega din Polonia imi zicea ca cei de acolo sunt pe aici foarte tristi la moaca, ca asa ii poate deosebi chiar si pe strada. Asa e si cu romanii. Merg inegurati, cu ochii in pamant, nu-i intereseaza deloc sa devina si ei ca cei din jurul lor, sa incerce si ei sa copieze populatia in care au aterizat. Ca daca ii vezi pe toti ca zambesc, sa mor daca nu te apuca zambitul... tre' sa fii prea inchis la cap sa nu te apuce, zau! 

  In astia doi ani am invatat sa fac inclusiv carne de mici, mult mai buna decat tot ce am mancat toata viata mea, am invatat ca nu exista "nu am nu stiu ce" pentru ca aici poti gasi absolut tot ce iti doresti, cei care zic ca nu au, clar nici nu cauta. Nici macar o secunda! Daca am iesit din mentalitatea "nu putem face acasa carne de mici deoarece... nu stiu, suntem handicapati", mentalitate pe care am avut-o o viata intreaga, mi se parea asa ceva imposibil de obtinut fara o fabrica de mezeluri la indemana... am iesit cu usurinta si din altele. Am gasit absolut tot ce ne-a poftit inima si stomacul... macelarul meu englez are burta de vita, a trebuit doar sa imi fac curaj si sa il intreb, o tine in spate, congelata, englezii nu mananca asa ceva decat rar, nu e in fata, la galantar :)))) Omul s-a bucurat enorm ca l-am intrebat de burta, de organe, de ficati si alte asemenea...

  Avem o gradina care acum da pe dinafara de rosii, cand am pornit ma gandeam ca na, agricultura afara in Anglia... ce vorbesti, bre, avem rosii cat mine de inalte, jur ca asa ceva n-am mai vazut in viata mea. Ne-am distrat foarte tare cu gradina asta, mai ales eu deoarece fac misto de Marius care inca traieste toate rosiile alea de parca ar fi copiii lui :)))) Stai sa il vezi pe asta primavara viitoare, cre' ca se muta acolo, nu mai da pe acasa, pe cuvant. Ieri am mancat prima salata de rosii cherry facute de noi el, evident ca au fost tare gustoase. Nu ca alea de la magazin nu ar fi, dar cumva ti se inmoaie limba la ideea ca le-a facut omu' domle, cu mana lui :)))) Cam asa: 

cherry englezesti

uriase romanesti din samanta de la 2 Mai

  Cam asta facem noi dupa doi ani aici. Maine plecam in vacanta, dam o fuga in nordul Frantei si nitel prin Belgia pe la niste prieteni... Tocmai ne-am luat alta masina (cealalta ne-a parasit prin stricare maxima) care ne incanta in mod deosebit, asa ca speram sa fie o excursie minunata, mai ales ca acum nu vom merge prea departe. Am facut bagajele si acum ma uit la Mara cum tzopaie incantata si-si face planuri pentru urmatoarele zece zile. 

  De pe insula, cu drag,

           Alexandra.