Suspendată

  Si, ce faceti, ma intreaba toata lumea... S-au speriat si oamenii de pe aici ca nu mai zic nimic... N-am mai avut nici chef nici timp sa mai scriu ca n-am ce sa zic decat ca alerg in gand. Alerg in cerc. Caut informatii, am alergat virtual zile in sir sa caut case si scoala pentru Mara. Si desi e o provocare sa o iei de la capat cumva, sa intelegi alt sistem si sa tii cont de alte reglementari... parca mi-a facut placere. 

  E ceva nou, e excitant si obositor in acelasi timp... stau mereu cu spaima ca gresesc, ca ceva o sa iasa aiurea, ca ceva s-ar putea sa nu fie bine. Dar de fapt sistemul englezesc e simplu si de bun simt. Si daca afli care-i regula poti sa joci jocul. Si jocul m-a facut sa caut intai o scoala care sa mai aiba locuri din toamna (ca acolo nu e ca la noi sa ii inghesuie in clase, acolo daca nu e loc, pa!) ca apoi sa cautam case in zona de care apartinem. 

  Ceea ce am si facut iar acum asteptam raspuns de la cei care se ocupa cu referintele agentiei imobiliare. Ca in Anglia nu iti inchiriaza nimeni casa doar pe bani. Adica trebuie si bani dar trebuie sa si demonstrezi ca esti om corect, nu faci mizerie, n-ai datorii, nu strici chestii, etc. Ce ma bucura cel mai mult este ca in acea lista de scoli care mai aveau locuri am gasit una care pare a avea o abordare apropiata de sistemul Montessori. 

  Copiii sunt in clase mixte, nu pe ani ci pe capacitati. Se lucreaza cu ei nu in functie de cati ani au ci in functie de ce pot si cum pot. Chestie care mie mi se pare fenomenala. Este exact ce i-ar placea Marei si dupa ce am studiat scoala cu pricina bine de tot am zis ca aia e, asa ni s-a aliniat, mai ales ca e fix langa serviciul lui Marius. La Portsmouth, deci la malul marii. 

  Daca actele de la agentie o sa fie ok, imediat ce batem palma pentru casa imi iau bilet de avion si gata. Am casa plina de cutii care trebuie sa plece catre prietene dragi carora le dam haine, carti si alte acareturi. Nu pot pleca cu toata casa si n-are sens sa le las aici degeaba. Cel mai impresionant lucru care mi s-a intamplat saptamana trecuta este faptul ca o doamna s-a oferit sa-mi duca niste genti pana in Belgia unde ei se muta in august. 

  E un om strain, ne-am zarit mai demult la o adunatura de oameni... dar uite ca mai exista si oameni din astia care fac gesturi de felul asta. O alta doamna care mi s-a lipit de suflet ca timbrul de scrisoare s-a oferit sa-mi traduca toate actele. Sunt gesturi coplesitoare, mai rar asa oameni in ziua de azi. Multumesc, doamnelor! 

  Cam asta facem. Stam si asteptam. E foarte greu sa fii suspendat intre doua lumi, teribil de greu. Dar mai e putin. Marei ii e tare dor de Marius, mai e o saptamana si se fac 3 luni de cand nu l-a vazut si acum are exact ca drogatii aia, fantezii despre cum o sa il ia in brate si "mami, o sa il strang tare-tare-tare si-o sa-l puuuuuuuuuuup" :))))