vineri, 28 februarie 2014

Trecut, viitor si placinta

  Bunica-mea s-a maritat "tarziu" pentru epoca in care traia. La 28 de ani. L-a luat pentru ca el insista iar ea s-a gandit ca "oricum nu ma mai ia nimeni". El era de origine greaca, nascut intr-un sat de langa Salonic. Familia lui n-a mai vrut sa auda de el cand le-a zis ca ia alt neam decat grecoaica iar el s-a suparat asa tare incat n-a mai vorbit greceste nici macar cu copiii lui pe care, daca n-ar fi fost atat de egoist, i-ar fi invatat greceste de mici si ar fi avut un avantaj major in viata. 

  Dar la placinta n-a renuntat! La placinta cu praz. Pentru ca ii placea. Stia sa o faca si a invatat-o si pe bunica-mea. Bunica a invatat-o pe mama si m-a invatat si pe mine. Eu si mama nu nimerim chiar cum trebuie sa o facem pentru ca e ceva foarte complicat si migalos daca o faci "asa cum trebuie" asa ca ne iese o varianta aproximativa. Jmecheria e aluatul care e de fapt un soi de foetaj facut cu untura. Bine, asta daca ai infinita rabdare sa faci milioane de bucatele subtiri puse unele peste altele unse cu untura. Nu, nu iese cu ulei, nu iese cu unt, urmeaza sa incerc varianta cu ulei de cocos care cred eu ca o sa iasa. Trebuie o grasime care e solida la temperatura camerei dar cu unt nu iese. Pentru era in care traim va asigur ca e foarte buna si cu foi de placinta de la magazin.

  Umplutura e simpla: praz bucatele inabusit cu sare si piper, cateva oua si branza sarata (preferabil de oaie) cam dupa gust asa. Daca te apuci sa faci aluatul, te apuci din timp. Dupa ce amesteci faina cu apa si sare si o framanti, o lasi sa stea oleaca apoi o intinzi cat poti de subtire si o ungi cu untura, o impaturesti bine de tot si o bagi la frigider cat mai multe ore. Dupa care o intinzi in doua foi si o umpli cu smecleul prazos. O coci intai la foc mai "iute" cum zice Nora, apoi dai mai incet... Chestiunea care rezulta nu seamna cu nimic din ce exista in bucataria romaneasca. E foarte, foarte gustoasa. 

  Este una din stelele copilariei mele. Si a mamei mele. Si a celorlalti participanti la trafic din familie. Toata lumea din familia noastra extinsa (care e mare de tot) cand aude de placinta cu praz suspina... "dar nu ne iese ca a Norei". Pe vremuri impricinata era chemata la rude sau prietene sa le faca "o placinta cu praz". Insotita de bere, ca asa ii placea bunicului meu care a murit inainte sa ma nasc eu. In ultimii ani, de cand Nora n-a mai putut face placinta cu praz m-am straduit sa fac cat mai multa. Ca sa nu uit. Ca sa nu pierd. Ca nu cumva sa plece ea si noi sa ramanem fara. De cate ori ii dadeam ii ziceam ca nu mi-a iesit ca a ei iar ea imi spunea ca e foarte buna. Desi nu e. Pentru ca nu am eu rabdarea sa mermelesc zeci de bucatele de aluat subtiri ca hartia unse cu untura. 

  Mara adora placinta cu praz. Dealtfel nu stiu vreun copil caruia sa nu-i fi placut. Ieri i-am zis ca pot sa o invat cum sa o faca. Evident ca a fost foarte incantata. Si a facut-o. Chiar a facut placinta, cu destul de putin ajutor din partea mea. Sa mai zic ce mandra am fost? Sau cum imi venea sa bocesc da' m-am tinut tzapana? Sau cum mi s-a parut uluitor sa predau stafeta retetei de placinta cu praz dupa 60 si ceva de ani de cand a invatat-o bunica mea? Printre cocoloase de faina si miros de praz trecutul era aici, viitorul se intrezarea clar in zare iar momentul din prezent a fost de nepretuit. Concluzia? "Mami, parca e mai buna pentru ca am facut-o eu!"....da, mami, asa e...intotdeauna mancarea facuta cu mainile tale e mai buna. Pentru ca pui suflet. Pentru ca muncesti si apreciezi altfel. 

taiem prazul

mda :D

spalam vasele 


aluat


lipicios

veselie mare

hai si cu ouale

furam din branza



cu untura de ratza

pam pam

mmm ce frumos miroaseee

  Dupa care se consuma ghebos! Pofta buna! 

27 de comentarii :

  1. Merita incercata....iar pitica e frumoasa...frumoasa rau. Rodica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Musai sa o incerci, Rodica. Chiar si cu foi de la magazin (foi de placinta nu foetaj). Hihi, multumim de compliment :)

      Ștergere
  2. Sunt speechless. Plus ca-mi ploua-n gura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce bre? Era suita pe scaunel, asa a ajuns si ea sa faca treaba pe dulap :)

      Ștergere
  3. Vai cat este de simpatica,dulce si frumoasa!La cat mai multe momente din acestea!
    michi

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte emotionant. Ma bucur ca asa bijuterie nu se pierde si sunt convinsa ca la randul ei Mara va aprecia valoarea (in principal sentimentala, dar si culinara) si o va pasa copiilor ei. Mi-ati facut o pofta de mama-mama... si mie imi ploua in gura. Din poze parca nici nu-i asa de greu de facut, noroc ca inca imi aduc aminte cum facea bunica mea (mare gospodina) aluat din asta de foietaj (sau cum se cheama) si cat invartea straturile alea de aluat si untura de ameteam doar uitandu-ma... Inca o chestie, tot din teoriile mele in care cred si care evident ca nu-s verificate. Daca implici copilul de la varsta asta cand iti arata interes, o sa-i ramana interesul pe vecie. Cazul in speta, eu la varsta Marei, cand ma duceam in bucatarie si maica-mea incepea sa urle sa plec ca o incurc si ca cu-i iese nimic cu audienta. Smerita plecam si ajungeam in camera cealalta, la taica-meu, care mosmondea cate ceva de obicei si ma prindea din voleu "nu vrei sa ma ajuti sa facem impreuna antena asta, uite, tu imi tii firele la condensator si eu le lipesc cu ciocanul de lipit" sau "ma ajuti sa reparam garnitura de la robinetul din baie, maica-ta il uita vesnic picurand si acum nu se mai inchide...". Sunt convinsa ca din cauza asta, toata viata am urat cu pasiune orice tine de gatit, in schimb am "surubarit" cu success toata viata, cu mult peste nivelul de amatori :-) Din care cauza, cand ai mei copii vin la mine si ma intreaba daca pot sa ajute si ei (Emmy cel putin e foarte fascinata de tot ce tine de bucatarie, Robbie e mai mult fascinat de surubareala), chiar daca ma grabesc sau nu e indicat pentru ei, tot incerc sa-i las sa asiste, le explic ce fac si ii pun sa ma ajute la una-alta. Surpriza mea majora e ca ii subestimez, ei inteleg mult mai multe si au dexteritate mult mai mare decat crede creierul meu, sunt convinsa de exemplu ca daca as lasa-o singura, fiica-mea la 4 ani ar putea face lejer o supa de pui cu legume mai mult decat decenta (e doar un exemplu, dar ai prins ideea).
    Deci in concluzie, bravo Mara! Si tie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah ce trista chestia cu mama ta. Nu-i vorba ca sa nu-ti imaginezi ca fac mereu mancare cu ea, de multe ori n-are cum sa ma ajute ca nu poate inca, sau eu ma grabesc si nu pot sta sa faca ea in sapte ore. De aia am facut pe etape diverse cu ea in bucatarie, cu chestii pe care sa poata in mod real sa le faca ea singura, nu doar asa ca sa ne jucam. E satisfactia mai mare cand stie ca chiar a facut o chestie reala, nu doar ca ne-am prostit.

      Ștergere
    2. Exact cum spui, uneori nu se poate, si atunci le spun frumos ori ca ma grabesc ori ce ce se intampla e peste nivelul lor la care ma pot ajuta, perfect adevarat. Dar si cand ma ajuta de exemplu sa fac pancakes de doua ori si a treia oara merge singura si isi ia paharul gradat si isi toarna lapte "fix o cana si un sfert, mama!" si apoi imi spune ca-i trebuie 3 cani jumate de faina, imi spune ce-i mai trebuie si ce face cu ele, zau, creste pipota in mine :-))) De asta m-am lecuit eu sa mai citesc carti de parenting, daca copiii sunt interesati si eu am resursele sa le hranesc interesul respectiv, zic ca sunt un parinte relativ bun :-)))

      Ștergere
  5. Sigur ca un copil poate face mancare, mereu am adorat sa fac mancare cand eram mica, iar de curiozitate, va puteti uita la MasterChef Junior, mie mi s-a parut foarte simpatic, desi nu am vazut decat cel din USA...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e dragut, nu l-am vazut inca.

      Ștergere
    2. Ma inspira sa fac si eu placintica saptamana viitoare! Sigur, cel mai probabil se va intampla cu foi cumparate, dar am o intrebare, te rog: ce branza folosesti? sarata, de oaie, dar de care mai exact? :))

      Ștergere
    3. Da Mihaela, sarata si preferabil de oaie. In functie de cat de sarata e pui mai multa sau mai putina pana se sareaza corespunzator prazul.

      Ștergere
  6. eu am ajutat-o mereu pe mama la bucatarie. chiar si la varsta marei. un cartof curatat, o chestie, o trestie. imi amintesc si acum cum ma straduiam sa frec galbenusurile cu zahar, cu lingura de lemn. dezideratul era "pana nu se mai simte zaharul"; nu mi-a iesit niciodata. dar am prins drag/pasiune, am pus baza.
    mama se smiorcaie si se mandreste acum ca gatesc mai bine ca ea, dar daca n-ar fi fost ce-a fost nu cred ca mi-ar fi placut atat de mult, nu mi-ar iesi atat de bine.
    isi aminteste cu emotie si acum masa de craciun pe care am pregatit-o la 17-18 ani. ei si fratelo s-au dus la bunici in alta localitate; am ramas acasa ca trebuia sa merg la un majorat a doua zi de craciun; i-am asteptat cu masa pusa in sufragerie, aranjata de sarbatoare, ca de obicei si cu meniu complet, de la aperitive pana la dulciuri, cu friptura umpluta la cuptor, sarmale, tot dichisul; si inca nu aparusera telefoanele mobile si nici internetul nu aveam. doar eu imi amintesc toate cusaturile fripturii, c-am taiat prea adanc in prea multe locuri. :)
    ady.
    ps. recunosc, cu ulei o sa incerc placinta, cu untura nu. ficatul meu se chirceste de teama numa' cand ma gandesc. cam jigarit prazu' prin piata, dar se mai gaseste. eu mai fac cu spanac si branza, buna rau si aia.
    ps2. la noi in familie, echivalentul placintei cu praz e un soi de placinta cu branza, care se face doar acu' de lasata secului. e pe baza de orez cu lapte si branza, foarte putina faina. m-ai facut sa ma razgandesc, mi-era o lene teribila sa prepar cabanitza. o s-o fac, ca sa nu uit. si sa duc mai departe retetele familiei. pt covrigii cu ou, de Paste, ai bunica-mii paterne n-am curaj.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. phiiiii, esti tare, Ady! n-am auzit de cabanitza! detaliaza!

      Ștergere
    2. se face un orez cu lapte dintr-un litru de lapte si un pahar de orez. tre' sa iasa mai grosut. cu zahar, vanilie, ce mai puneti voi de obicei (nu scortisoara sau dulceata). 3/4 kg de branza telemea se rad si se amesteca cu 10 galbenusuri, apoi coaja de lamaie/portocala, 1 plic mic praf de copt, zahar si vanilie dupa gust. apoi se combina cu orezul partial racit, 4-5 linguri de faina si la final albusurile celor 10 oua baute spuma. se coace la foc mediu, intr-o tava tapetata cu hartie de copt sau cu ce mai tapetati voi de obicei.
      tocmai ce-am venit de la piata. am uitat sa iau praf de copt. sper sa mai gasesc unul in sertarul nu minuni.
      ady.
      ps. cand eram copil, toti colegii aveau de lasata secului placinte cu branza, dulce sau sarata, dar placinte obisnuite. cabanitza n-am vazut.

      Ștergere
    3. Bai Ady, reteta asta suna ca si cand cineva s-a imbatat manga si dupa aia s-a dus sa faca ceva la bucatarie! Deci asa o combinatie dubioasa n-am mai auzit de cand sunt! WTF orez cu lapte cu telemeaaa??? :)))))

      Ștergere
    4. nus' ce sa zic, n-am privit-o niciodata "din exterior". da' e buna. in plus, mama mamei mele a murit cand mama avea 17 ani. insasi ideea ca as putea sa sugerez modificarea retetei e crima de lez-majejestate. :)
      ady.
      fug, ca am orezu' pe foc. :)

      Ștergere
    5. Nuuu, nu trebuie modificat nimic! E o tampenie sa incerci sa faci altceva din cevaul ala care ti-a marcat copilaria. Chiar daca nu e "sanatos" si ok...faci mai rar si te bucuri in secunda aia de TOT!

      Ștergere
    6. nu ma intelege gresit. nu militez pentru "nu schimbati nimic, nu mancati nimic din ce n-ati mancat la mama/bunica". daca ar fi asa, inca as gati cu untura (si probabil as fi facut macar vreun preinfact pana acum) si n-as fi pus gura in viata mea pe mancare chinezeasca (pizza facea tata :) ). ma refeream doar la faptul ca din cauza ca si-a pierdut mama mult prea devreme, mama prefera ca anumite chestii sa le faca, pe cat posibil, asa cum le-a mostenit de la mama ei. asta nu inseamna ca n-ar fi deschisa la nou, sau nu a renuntat la acele chestii care a constatat ca ne fac rau. probabil eu insami n-as fi atat de deschisa la nou in bucatarie daca maica-mea n-ar fi facut in adolescenta mea toate retetele ciudate din reviste pentru care gaseau ingrediente in oraselul nostru minuscul. ai idee ce imposibil era sa gasesti mascapone la mijlocul anilor '90 intr-un orasel de la marginea geografiei?!
      dar nu mi se pare normal nici sa respingi o chestie pentru ca reteta ti se pare ciudata. probabil noua, europenilor, combinatia de dulce/sarat/amar/iute din bucataria chinezeasca ni se pare de parca cineva s-ar fi facut manga si a intrat in bucatarie sa gateasca. dar probabil majoritatea cititorilor tau au incercat mancare chinezeasca si le-a placut. si exemplele ar putea continua.
      am mancat cabanitza pregatita cu orez cu lapte si branza sarata dinainte sa am amintiri cu mine pe lume. intrucat mie imi place rezultatul, nu mi-am pus niciodata problema ca amestecul de orez cu lapte si branza sarata ar putea parea ciudat. in plus rezultatul nici nu e o combinatie exagerat de nesanatoasa (decat daca esti foarte purist si nu amesteci carbohidratii din orez si faina cu lactatele nici mort). in plus, o data pe an.... ce rau poate sa faca. in plus, daca as modifica radical reteta, n-ar mai fi cabanitza, ar fi altceva.
      multi mananca pepene rosu (sau alte fructe) cu paine sau mamaliga. asa au pomenit acasa, asa le place (chiar le place; sincer, ma indoiesc ca cineva ar manca de bunavoie si nesilit de nimeni ceva ce nu-i place doar pentru ca asa manca acasa la mama), cine suntem noi sa le stricam placerea. desi si mie combinatia pepene/paine mi se pare ciudata, tac chitic pentru ca, dupa ce am descoperit smochinele proaspete, am constatat ca imi place sa le mananc cu paine.
      ady

      Ștergere
    7. Ady, relax! Reteta asta da, e una total nesanatoasa fix ca cea descrisa de mine in postul asta. Nu e ok sa amestecam carbo cu tone de grasimi si chestii, dar de aia sunt bune. E ciudata pentru mine eu nu mananc dulce cu sarat, nu mananc mancare chinezeasca, nu mananc pepene cu telemea ca maica-mea sau ca italienii care il mananca cu prosciuto. E chestie de perceptie.

      Ștergere
    8. scuze ca m-am ambalat. imi lipseste simtul umorului si am demarajul scurt. in plus, scrisul taie din nuante.
      nu suport mancare de prune sau gutui (cu carne), dar imi place mancarea chinezeasca (daca nu e prea picanta; nu suport iutele, indiferent din ce bucatarie vine). cam ciudat, recunosc.
      ady

      Ștergere
    9. Macarea de gutui sau prune e MOARTEAAAA!!! Am zis! Iute nu suport nici eu, nu din cel de ardei... piper da. Usturoi si ceapa crude da. Nu e nimic ciudat, e doar gustul tau personal impregnat de AMINTIRI. Prajitura asta sau cum ii zici tu e clar o parte importanta a copilariei tale, e ACEL gust...:)

      Ștergere
  7. Am prins o emisiune la tv acum cativa ani (nu mai imi aduc aminte pe ce post se dadea) cu o tipa din Cipru, dar care locuia in Anglia, si care s-a intors pe insula sa filmeze emisiunea asta. Si se tot plimba ea prin multe sate, pe la multe rude de noaptea visam numai la Cipru si la ce gatea ea :). Emisiunile cred ca se gasesc si pe net iar retele, autentice, nu par greu de facut. Poate gasesti o varianta a placintei asteia si la ea pe site http://www.toniabuxton.co.uk/# .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O stiiiiiiu! O stiu si am vazut-o de multe multe ori si in reluare ca imi placea de ea mult!

      Ștergere
  8. Tin minte acele prajituri cu foi, din copilarie, pufoase tocmai pentru faptul ca aveau in compozitie untura. Da, untura le fragezeste cum nu o face untul. Sigur ca nu e sanatos, dar facute mai rar nu cred ca omoara pe nimeni. Si referitor la gustul personal, eu nu suport otetul. prefer lamaia. L-as desfiinta, daca nu mi-ar folosi la altele!:). La curatat covoare, ori la clatitul parului. Alexandra, uleiul de palmier merita incercat la placinta asta.dana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Da pai am ulei de cocos, tot solid, o sa incerc cu el sa vedem cum iese.

      Ștergere