sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Mancarurile copilariei mele

   Sunt curioasa daca scriu inca un post despre mancare ce vor mai spune anonimele-aducatoare-de-trafic. Asa ca purced. Azi ma gandeam la minciunele. Nu la d-alea zise ci la d-alea prajite. Au trecut cam 25 de ani de cand n-am mai mancat minciunele. Din cele facute de bunica-mea sau sora ei. Ele erau facatoarele-de-chestii-dulci in familia noastra extinsa.

  Azi cand am cautat de curiozitate online minciunele m-am socat sa vad cate femei confunda asta cu niste gogosi umflate. Si apoi le pozeaza si pun poze pe bloguri de bucatareala. Sunt prima la inovatii culinare, la transformarea mancarii de pe vremuri in alta, mai noua, mai...cumva...Insa unele lucruri n-ai cum sa le transformi. Te uiti la ele ca la cerc. Din cerc s-a facut roata. Nu ai cum sa faci roata din patrat. Ca nu iese.

  Am luat ceva carti azi de pe Elefant si ma uitam ca e Radu Anton Roman la reduceri. L-as lua si l-as da spre studiere oricarui om care vrea sa afle despre bucataria romaneasca aia de la mama ei. L-am luat si azi din raft ca sa ma asigur ca nu-s eu nebuna. Si da, nu-s. Minciunelele sunt faina cu unt si ou (intreg sau doar galbenus). Nu cu drojdii, praf de copt, zahar in compozitie, ca nu-s gogosi. Sunt ca un fel de crantzanele pudrate cu zahar. Si pe care le iubeam eu enorm, desi eu nu ma omoram cu dulciurile nici in copilarie cum nu-mi plac nici acum. Dar daca imi zici "vrei ceva dulce?" ma duce gandul la minciunele. 

  "Bogacele". Sau "pogace, pogacele, pogacite" sau cine stie cum le-o mai zice lumea...le facea sora bunica-mii. Si pentru mine erau si inca ar fi cam cea mai misto chestie de mancat. Era aluat de cozonac fara zahar in care se puneau jumari facute pasta la masina de tocat. Pe deasupra unse cu ou si presarate cu sare grunjoasa apoi coapte. O bomba calorica sinistra daca stai sa te gandesti. Insa...de vis. De vis! Eram in stare sa mananc pana imi tiuiau urechile. Ciordeam cu var-miu, le indesam in buzunare si ne piteam in dormitor la matusi-mea si ne indopam. 

  Placinta cu praz. Iarna practic din asta traim chiar si acum pentru ca spre deosebire de chestiunile de mai sus care erau laborioase si nesanatoase, placinta cu praz reteta bunicului meu matern grec este o chestie pe cat de buna pe atat de ok. Mmmmbine, recunosc...E mai bine pentru sanatate sa o faci cu foi de placinta din comert care au apa si faina, pentru ca foaia adusa de bunicul meu e un soi de semi-foetaj din apa, faina si sare uns din belsug cu untura intre straturi. Poate de aia si e o chestie eeeeextraordinar de buuuuna. Umplutura se face putin diferit de cea olteneasca care exista si la noi. In Romania se face din praz cu oua, in Grecia se face din praz cu oua si cu branza de oaie. Plus piper, din belsug. 

   Fiind un copil caruia ii displaceau 90 la suta din chestiile disponibile la vremea aia...n-am o lista prea lunga. Ciorbele nu imi placeau. Imi vine sa vars si acum la ideea de ciorba. Eram fortata sa mananc ciorba si felul doi ori asta pentru organismul meu era o teroare. Pentru ca nu incape. Nu pot manca la aceeasi masa un castron de apa si apoi mancare. Eu toata ziua beau circa un castron de apa. Asa-s facuta. Drept pentru care cand zic ciorba sau supa zic teroare. Doua chestii imi placeau: cea de pui cu galuste (sau taitei) si ciorba a la grec. 

  Pe care ciorba "a la grec" o gasesc azi la restaurante sau la lume...in orice forma posibila doar aia care trebuie NU. Am vazut la viata mea atatea caricaturizari ale acestei ciorbe de nu pot sa cred. Si foarte multi oameni dand din cap ca "e buna". O fi buna dar nu e ciorba "a la grec". E simplu: in bucataria greceasca exista conceptul de "avgolemoni", care se pune la diverse preparate. Adica oua plus lamaie, dupa cum ii si zice. Avgo=ou, lemoni=lamaie. Asta inseamna "a la grec" care poate fi la ciorba de pui sau la o mancare de pui. Ciorba e simpla: pui fiert, ceapa cubulete si orez. La final oua batute cu zeama de lamaie. Atat. Nu alte legume, nu bulioane, nu ardei, nu patrunjele....nuuuu. Daca e a la grec, asta inseamna. Si e una din cele mai bune chestii de pe fata pamantului. 

  Mancarea a la grec iar imi placea: pui inabusit in tigaie cu un pic de apa plus un sos din ceapa, smantana, oua si lamaie. Plus piper. E excelenta. Merge si cu carne de pui si cu pipote sau inimi. Sau curcan. Imi mai placea si ostropelul ca era cu usturoi si ala imi place mult. Cel mai tare uram si urasc si azi "ghiveciul". Asta nu inseamna ca nu il gatesc pentru familia mea. Cica fac chestii spectaculoase cu legume la cuptor, asa zice lumea, eu nu stiu pentru ca le fac fara sa le gust. Doar ideea de legume fleoscaite ma infioara :)))

  Imi placea mamaliga cand eram mica, de ani de zile n-o mai suport sub nici o forma. Marei ii place foarte tare asa ca ii fac mereu. Cu branza si smantana sau la cuptor cu branza si oua. Macaroanele care existau pe vremuri nu tin minte sa ma fi entuziasmat. Pastele am invatat sa le apreciez cand am invatat sa le fac cum trebuie si sa fac eu paste proaspete. Si dupa ce am fost in Italia si am mancat acolo. 

   Mai tin minte o placinta cu mere. Care habar nu am cum era facuta dar era moale, plina de mere si data cu zahar. N-am nici o idee cum o facea, cred ca tot bunica-mea. Ea era cu placintele si dulciurile, mama era cu chestiile sarate. 

  O chestie de care imi e foarte, foarte dor e socata. Mi-am promis ca la primavara sa incerc sa fac. Mi se parea cea mai buna chestie din lume. Desi gustasem Pepsi, socata imi placea mult mai mult. Mai facea mama un suc sau sirop din coji de portocale fermentate cu zahar. Pentru ca, doar nu vroiai sa arunce COJILE de la portocalele obtinute dupa ore de stat la coada? Pfff, se manca TOT! Tin minte borcanul mare de sticla in care le punea acolo cu zahar si nu mai stiu ce si le lasa sa stea. 

  Ciulamaua imi placea enorm. Imi mai placea mazarea cu singura problema ca aruncau in ea marar care imi strica toata bucuria. Probabil am mai zis ca urasc mararul, patrunjelul si leusteanul. Pe cat le urasc pe astea pe atat iubesc rozmarinul, oregano, cimbru si busuiocul. 

  Singurul peste pe care il mancam cu placere era hamsia pentru ca nu avea oase. Pestele imi displacea in totalitatea lui, gust, miros, tot...cum imi displace si in ziua de azi. Azi somonul e singurul pe care l-as manca dar la cat a ajuns sa coste acum zicem mersi ca avem sa ii luam copilului somon. Noi astia adultii (in speta Marius si mama care-s iubitori de peste) o ardem pe guvid si chefal vara la 2 Mai. Imi plac insa crevetii, imi placeau cand eram mica garizii de la 2 Mai. Crevetii de Marea Neagra sunt micuti dar foarte, foarte buni. Insa acum se gasesc foarte rar. Sunt fix fratii mai mici ai lui Black Tiger. Se fierbeau si ii vindeau lipovencele la poarta in cornete de hartie ca pe seminte. 

  De sarbatorile diverse...salata "de beof" (care atunci era fara vreun beof in compozitie) ma incanta. La fel si icrele, vinetele si chestiile astea. Acum nu prea. Ca asa e cand vezi o chestie odata pe an, e mai buna. Piftie nu imi placea, ca si acum, cea de porc. Mi se pare scarboasa rau. De curcan sau gaina e buna. Carnatii nu mi-au placut niciodata in mod special. De ceva ani fac in casa ca sa nu cumparam porcariile pline de tampenii din magazine. Cu o masinarie din asta electrica faci 3 kile de carnati in 20 de minute. 

  Chiftelele! Alea da. Alea imi placeau. Alea negre, prajite in ulei mult pana le lua naiba. Azi stiu ce inseamna carnea aia arsa pentru organism si le fac la cuptor. Nu ies la fel de bune, evident...pentru ca orice chestie prajita va fi mult mai gustoasa decat aceeasi chestie neprajita. Sa fim seriosi. Insa, copila mea s-a nascut in chestii "coapte la foc mic" si se pare ca daca nu stii prea bine cum sta cu chifteaua naclaita in tigaie... iti place si astalalta la cuptor :) 

  Tin minte cand eram mica si mi-au dat carne de iepure odata. Cat de buna mi s-a parut. Acum cativa ani am gasit un producator din Maneciu si am luat iepuri. Da, pentru mine ramane cea mai buna carne pe care am gustat-o pana acum. Asta si cea de prepelita. N-am gustat inca crocodil dar cred ca mi-ar placea. As manca orice animal pentru ca sunt o persoana carnivora din nastere. Iepuri, oameni buni! O carne slaba, cu colesterol putin si avantaje multe. Plus un gust genial. Iepure la cuptor cu cateva legume pe langa si vin rosu! 

  Acestea fiind spuse ma duc sa imi iau ceva de mancare ca mi s-a facut foame! 

  

12 comentarii :

  1. Frtae, uite un anonim care iti apreciaza calitatile culinare. Pot sa spun ca simt ca faci mancare cu mare placere, ca pui suflet si cum e de asteptat iti si iese. Ai mare dreptate cu minciunelele, mancam si eu cand eram mica, se fac asa cum frumos ai spus tu aici, si tot ce abunda pe diverse bloguri despre culinareala sunt fake-uri. Si cu ciorba a la greq ai mare dreptate. Mamaliga nici mie nu-mi place, mi se trage de cand am mancat odata balmos pana mi s-a aplecat si de atunci nu mai suport nici banala mamaliga. Te felicit pentru cum gatesti si pentru cum prezinti mancarea facuta de tine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc da' puteai sa te semnezi in finalul textului si asa sa nu mai fii Anonima! Eu inteleg ca n-aveti toti cont de Blogger, desi se face in fix 3 secunde...da' te poti semna. Daca tot imi trimiti o scrisoare! :))))))

      Ștergere
  2. chiar nu-mi dau seama care dintre mancarurile copilariei mele sa ma fi impresionat mai mult (pozitiv sau negativ) sau suficient incat sa iasa din rand. maica-mea gatea bine si mancam de toate. cu mici exceptii: ciorba de miel. maica-mea nu manca, dar facea pt restul familionului. cand noi, plozii, am crescut suficient de mult incat sa putem spune "nu" cu ceva sanse de succes a continuat sa o faca pt tata, pana cand el s-a saturat sa manance singur ditamai oala si a zis si el "stop". si nu mai imi place mancarea de prune sau gutui. bleaah.
    iar la dulciuri mama e campioana. prajituri cu creme (si nu, niste unt frecat cu zahar si cacao nu e crema), frisca, nuci, chestii, nebuneli. mai putin chestii s-astea uscate: mincinele, pogacele, cornulete. ca chestie ciudata, maica-mea si bunica-mea folosesc aceeasi reteta de chec (a bunica-mii), rezultatul e complet diferit.
    adevaratul dulce al copilariei mele e ceea ce noi numim "budinca de gris". de fapt, un aluat de prajitura, preparat cu gris in loc de faina si apoi copt ca pe oricare blat de prajitura/tort. se lasa la racit, apoi se insiropa zdravan si din belsug cu lapte indulcit si aromat dupa preferinte (vanilie, coaja de portocala, etc). apoi blatul se orna, tot din belsug cu cirese/visine/capsuni (sau alte fructe cat de cat intregi) din dulceata.
    cand ma intreaba unii (unele), "da' pot sa pun sirop de apa cu zahar in loc de lapte, da' pot sa-i pun frisca, da' aia, da' ailalta", in sinea mea ma apuca disperarea: "incearca, soro, cum zici, si vezi cum e; io asa stiu prajitura, asa mi-a facut-o mama, asa o fac si asa am de gand s-o fac cat oi fi p-aici".
    ady.
    ps. habar n-am cum se face contul de bloger si nici nu intentionez sa aflu, dar in general ma semnez. daca nu uit; intentia exista intotdeauna. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ady, de obicei te semnezi din cate am bagat eu de seama. Pe Blogger intri si faci cont, dureaza fix 3 secunde. Sau pui la comentariu in linia cu numele cum te cheama :)
      Aia cu grisul pare ca un gris cu lapte dar la cuptor din cate pricep eu. Suna bine!

      Ștergere
    2. eu nu-l vad chiar ca pe un gris cu lapte la cuptor. la gris cu lapte, fierbi grisul in lapte. la asta prepari un aluat/blat ca oricare: 8 oua, 8 linguri zahar, vanilie, ce mai pui tu in blaturi, dar in loc de faina pui gris (cam 2 pahare, sa fie la fel de dens/curgator a un aluat de chec/tort, etc) si coci. exact ca pe orice alt blat de prajitura/tort/chec, apoi insiropezi, numa' ca siropu' e lapte.
      prajitura asta e in inima mea si nu-mi place sa fie numita gris cu lapte. :) (grisul cu lapte e ce mancam la gradinita :) )
      sunt total atehnica si mi se pare mai simplu sa ma semnez la final decat sa-mi fac cont nu stiu pe unde si sa mai retin alt user/parola. (si daca le scriu, uit unde le-am scris :) )
      ady

      Ștergere
    3. Seamana destul de mult cu o chestie greceasca pe care ei insa o insiropeaza cu sirop parfumat cu scortisoara si coaja de portocala :)

      Ștergere
  3. In sfarsit cineva care intelege aversiunea mea fata de marar, patrunjel si leustean :)

    Anamaria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anamaria esti primul om care zice ca are aceasta aversiune! OMG sunt fericita! :))))

      Ștergere
    2. Adoooorrr marar, patrunjel si leustean...si tarhon :D
      Maria

      Ștergere
    3. Tarhonul stiu ca imi placea, folosea mama cand eram mica, dar n-am mai gustat de ani de zile nu mai tin minte exact aroma.

      Ștergere
  4. Leușteanul îmi face rău de la miros, nu-l suport nici eu, dar în rest toate celelalte verdețuri îmi plac; în ultimii ani sînt mare fan cimbru. Chiar mă gîndeam odată că nu-mi dau seama ce-mi place cel mai mult și cel mai mult, oregano sau busuioc? Încă n-am deliberat.
    A, și ca să fiu sigură că fiică-mea n-o să fie vreo sclifosită cînd vine vorba de buruieni, i-am dat din start de toate, mixate cu legumele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Si eu i-am dat tot asa de teama sa nu imi "mosteneasca" gusturile. Cand era mica nu prea ii placeau dupa aia i-au devenit indiferente (leustean, patrunjel). Mararul pare sa ii placa mai mult. Adoooora busuiocul si rozmarinul proaspete.

      Ștergere