marți, 11 decembrie 2012

Cum mi-am luat oaie

  Deoarece vaca din postul trecut a fost printre ultimele achizitii in domeniu. Anul asta am luat un vitel care a cantarit "doar" 27 de kile si mi se pare cam putina carne :) pentru o familie de cinci persoane dintre care trei extrem de carnivore (io, Marius si cine alta decat produsul de conceptie).

  Acum vreo doi ani spre iarna asa...am facut barter cu o oaie. Sau de fapt cu un cioban. Nu ma intrebati cum a ajuns Marius sa dea nu stiu ce acaret de masina unui nu stiu care cioban de la unchi-su' care e si el cioban nu stiu unde naiba pe langa Drajna-Ogrentinu'...sau cine naiba stie unde ca eu n-am creieri suficienti sa urmaresc telenovela de neam a lu' barbati-miu care se intinde pe sapte sate, doua comune si cine stie cate judete. Soacra-mea are 9 frati, deci...e posibil orice intr-ale nasterii neasistate!

  Buuun, deci mi se ofera oaie in schimbul unui...troliu sau ceva...Eu iubesc oaia asa cum iubesc clisma. Facuta cu zeama de ardei iute eventual. Dimineata la prima ora, inainte de cafea. Oaia, mielul, capra si alte animale care necesita ciobani imi sunt dragi ca o criza de hernie de disc. Nu le mananc, Pastele pentru mine a fost intotdeauna "sarbatoarea aia in care o sa mananc niste oua" pentru ca mama mea presta miel in toate pozitiile iar eu numai cand simt miros de d-astea imi doresc sa sap o groapa, sa arunc nasul acolo si sa il mai scot cand trece pericolul. 

  Marius in schimb adora oaia. Ce misto suna asta. Asta ar manca oaie...s-ar imbaia in seul ei si apoi, cu ultimele puteri ar inmuia o soseta in ce a mai ramas in tava si ar suge-o. Soseta. Nu stiu de ce m-am gandit la sosete, poate pentru ca mie oaia imi miroase a sosete de cioban. Probabil realitatea e una inversa, adica soseta de cioban miroase a oaie, insa nu am documentatii clare in acest sens. N-am inteles niciodata cine miroase a cine. Daca nu cumva oile put pentru ca s-a luat de la cioban! Am intalnit eu niste domni ciobani in niste trenuri...

  Acestea fiind spuse, am plecat intr-o buna zi sa preluam jivina. Marius care saracul inca mai are nostalgia taranilor adevarati si oierilor si alte naivitati d-astea...zice domne, ii lasam lu' unchiu' un picior de la oaie sa ne faca el domne pastrama, ca el stie ce si cum. Io tot incercam sa zic ca lasa mah ca o fac io, ca alea...m-am pus pe citit sa vad ce mare jmecherie tre' sa ii faci oii ca sa devina pastrama, ma gandeam ca imi trebuie vreo soseta de cioban pentru aroma specifica sau ceva. Da' de unde. Sare, usturoi si vant in principiu. Si frig. 

  Ajungem la om, omul ia un topor si casapeste oasele animalului, io cand vad seul atarnand de pe dansa dau sa lesin, imi fac trei cruci cu limba in gura ...Ii zice Marse lu' unchi-su sa ne faca "pastrama" iar ala usor confuz zice intr-o doara "daaa" si odata il vad ca vine cu doua plicuri in mana. Unul de "USTUROI GRANULAT" si unul de "KNORR" nu stiu de care. Am vazut verde in fata ochilor si i-am zis lu' Marse printre dinti ca io ma alea pe "traditia Knorr" si nu l-am lasat sa otraveasca carnea. 

  Incarcam jivina si plecam spre Ploiesti. In masina iz de oaie. In jurul masinii iz de oaie...sus pe scari patru etaje cu papornitele...aroma de cioban...ajunsi in bucatarie cantarim animalu...24 de kile de miros de oaie. Si da-i cu transatul. Daca la vaca a fost greu ca a fost multa, aici a fost complicat ca a fost.......UNSA. Simteam ca am seu si sub limba. Tooooootul era acoperit cu seu. Am luat un crac d-ala mai vanjos, l-am dat cu condimente calumea, cu usturoi pisat si l-am pus afara pe balcon. Aveam un balcon deschis, la etajul 4, ultimul etaj. Acolo a stat cracul vreo 3 zile la vant si ger. A iesit o super pastrama. Asa mi s-a zis, ca eu nu stiu. N-am putut sa ma ating de ea. Putea a sosete. 

  Marei i-a placut. Marius s-ar fi tavalit cu ea in brate in pat daca ar fi putut. Au mancat astia oaie doua luni...io nu prea am mai mancat nimic. Numai mirosul de oaie la cuptor ma facea sa lacrimez. Cand s-a terminat era sa plang de bucurie! Anul asta iar bajguia el ceva despre o oaie si i-am taiat-o repede din radacina comunicandu-i niste lucruri despre mama dumnealui, oi si capre, nasterea domniei sale si diverse organe. Care nu erau de oaie!

17 comentarii :

  1. Inca sunt pe sub birou, de ras!
    :))))))
    P.s.: cu ocazia asta mi-am desfundat si narile(mai multe nu zic)

    RăspundețiȘtergere
  2. Fata, eu cand am citit titlul am crezut ca ti-ai tras cojoc de iarna:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, asta pentru ca nu stiai primul episod despre cum mi-am tras vaca :))))

      Ștergere
  3. imi pare rau ca am citit de dimineata pe stomacu naked :)))))). ma duc sa lesin acum, in mirosul inexistent, dar patrunzator de OAIE. mersi. =)))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne, cat am ras!!!!! Esti criminala!!!!!!!!:-))))). Am ras de mi-au sarit si raceala, si muci si m-ai umplut de voie buna! L.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur L! That's all I need! Sa rada lumeaaaa...ca si noi ne cam radem.

      Ștergere
  5. Mda, trebuie sa o mai "mestec", inca nu mi se pare la fel de savuroasa ca aia cu vaca :) Simplele asocieri papile, sunt pur intamplatoare :)
    Mai era si aia cu patinatul, anul asta mai mergeti la patinoar? :D Si aia cu prazul ...
    Esti mare maestra la cuvinte!

    A luat barbata-miu aseara niste carnati afumati, din piata, de la o tanti pe la care trecem des, pt branza. Nu stiu ce or avea inauntru, dar nu simt "chimicale" (noi nu mancam cu delicat si de-astea, asa ca le simt imediat, cand apar), si miroase tot frigiderul, si toata casa, cand scot din frigider, si ... e de bine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eeee si tu acuma...faci topuri la mine acilea sau ce? :))) Nu ma mai duc la patinoar, da-l naibii ca iar nu stam in picioare si ma enervez ca dau o gramada de bani degeaba. Mai bine o urc in tren si o duc pana la Sinaia...

      Ștergere
  6. vrrrrrrrrrrrrrreau si eu oaiaaaaaaaaa, o vreau eu daca tu nu o vrei, sau macar fifthy-fifthy, vreau oaaaieeeeeeee
    Insist sa cred ca daca ai gusta carne de oaie bine preparata fara sa asisti la tot procesul ti-ar lacea desi intre noi fie vorba, e dubios sa nu-ti placa leusteanul :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai acu' n-am oaie, dar ma pot interesa si poate gasim una pe la Drajna :) Iti dau indicatii si te duci si o ridici :) Nu, crede-ma ca nu imi place nici oaia nici mielul si ca am tot gustat pe parcursul anilor. Nu imi place nici mirosul ala si nici gustul. De leustean nu mai zic ca mi se scoala parul pe mine numa' cand vorbesc :)))

      Ștergere
  7. :))))))))) Doamnee, cat am mai putut sa rad, cu sosetele de ciobani mi-ai facut si mie greata acum de oaie :)), nu m-am gandit niciodata la o astfel de comparatie :)))) ce scarbos!!!!
    Eu nu am gatit niciodata miel, il iau de la mama deja facut la cuptor :))
    Mi-a placut cum ai zis ca sotul a incercat sa bajguie ceva de oaie dar tu..:))))) prea tare Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))))))))) Ar mai da el sa zica si miel si alte cuvinte obscene da' i-o tai de la radacina imediat! :D

      Ștergere