marți, 24 iulie 2012

Locuri unde se mananca bine in 2 Mai

  Va spun sincer ca nu am nici un interes financiar, nu am nici o reducere de la nimeni, desi sper ca in curand sa aranjez si cu niste voucere pentru musafirii nostri. Asadar acesta este un post pentru cine vrea sa stie experienta mea de o viata intr-ale 2 Mai-ului si carciumilor sale. 

  Cel mai bun loc pe care eu il cunosc este La Petya. Ii mai zice si Black Sea, este protapita pe strada, foarte aiuristic amplasata pe un trotuar din centrul 2 Mai-ului. Scaunele sunt la 1 metru de carosabil, mesele sunt mici, cand te uiti la stabiliment iti vine sa fugi mancand pamantul. Insa daca mananci acolo, o sa vrei sa revii mancand...tot! Domnul Petre zis si Petya este un lipovean a carui sotie face mancare traditionala lipoveneasca. Adica stie sa gateasca pestele! Fratele lui e pescar in sat, deci daca el zice ca ARE in ziua aia cutare peste, inseamna ca e pescuit proaspat. Hamsie, zargan (tot ca o hamsie mai subtire), guvid, chefal...Icre de peste facute exceptional. Bors de peste...de toate. Omul are si fripturi, are meniu destul de divers. Cireasa de pe tort sunt papanasii, care vin intr-o portie uriasa, puteti lua si o jumatate de portie, sunt doi papanasi cat capu' meu, cu dulceturi diverse si smantana cat sa te ineci in ea. Preturile sunt civilizate...iar ultima data cand am fost eu acolo, oferea cate un "medicament" din partea casei intru deschiderea apetitului: un shot mic de palinca de Ardeal :) 

  Anul asta se pare ca s-a deschis si pizzeria Da Italiano, aflata la intrarea dinspre Mangalia. Eu n-am fost acolo insa mi-am trimis buzduganul, pe mama cu niste prieteni. Un domn italian a esuat pe plajele romanesti cu multi ani in urma, asa ca a tot trait pe acolo. Acum a facut o mica pizzerie, care se pare ca e la concurenta cu Petya intr-ale aratatului dubios si non atragator. Daaaaar, omul face paste de casa, face o lasagna despre care aud ca e geniala, face pizza din aia de-adevaratelea, cu prosciuto din ala corect, nu cu salam de doi lei. Are putine lucruri in meniu, iar mie asta imi spune ca se pricepe si ca le face cu simt de raspundere. Cea mai scumpa treaba e 20 de lei. Vinul e 10 lei litru, vin de Ostrov cica, a fost tare laudat de buzduganele mele. :)

   Va mai puteti duce la Calin, in Micul Golf, cel de dupa plaja de nudisti din capatul satului. La Calin mai mult pentru peste proaspat, el are barci acolo si scoate zilnic. In rest nu am ce sa va recomand, la ei preturile sunt cam nesimtite si seriviciul lasa de dorit. E frumos ca e amplasata pe plaja in golfuletul ala acolo, asa ca te trage la o bere seara cu vedere la mare :)

   La Dinamo este in capatul dinspre Vama al satului pe stanga cum mergi spre Vama...acolo e mancare nicicum. Adica nici minunata, dar nici oribila, nici prea scumpa dar nici ieftina...au o terasa mare si o curte cu pomi si cu mese...nimic special, insa nu e vreo tzeapa.

  O teapa e ceea ce se cheama Terasa Doi Mai si se afla in centru, oarecum vis-a-vis de Petya. Arata bine cand te uiti de afara, insa inauntru mancarea e extrem de proasta ( au fost ai mei in sezonul asta) si fabulos de scumpa pentru 2 Mai. Deci de evitat. Tot de evitat e Margo, care se vrea a fi de fitze...uite cum apare un leit-motiv...in 2 Mai, se vor de fitze insa sunt cam tzepe. Poate pentru ca 2 Mai nu are nici o legatura cu fitzele. 

  La Scorpion, care e un hotel pe plaja exact in fundul curtii noastre, langa digul cel mare, noi mereu am mancat bine. Mancare ok, facuta decent, preturi bune, serviciu bun. Nu avem a ne plange de ei. Dincolo de Sorpion cand te uiti spre Vama, tot pe dreapta e un hotel mai maricel si alb asa, nu stiu cum ii zice ca n-am putut sa retin. Si ei faceau de mancare ok, intr-o vreme a fost un soi de "impinge tava" apoi era restaurant normal, stiu ca am mancat de vreo doua ori acolo si n-a fost naspa. Preturile erau cam mari insa. 

  Ceva care mie imi place enorm este SUBEREK-ul, o placinta prajita umpluta cu branza sau carne. In mod traditional se facea cu carne de oaie insa acum e cu carne de vita. Si e foarte, foarte buna. Zice-se ca anul asta e amplasata pe drumul din centru care duce catre tabara din 2 Mai. In stanga cum mergi spre vama. S-ar putea insa ca suberekul sa fie cu prea putina carne sau cu prea putina branza, sau prea scump pentru o placinta. Eu una il iubesc si asa, merge genial cu lapte batut sau iaurt! Desi locatia s-ar putea sa para dubioasa, nu stiu pe nimeni care sa fi patit vreodata ceva de la suberek, au vanzare foarte mare, nu apuca sa se altereze nimic. Suberek foarte bun am mancat in Mangalia, langa piata. 

  Mangalia nu prea are ce sa va ofere "turistic"...sunt si cateva restaurante, noi am mers la pizzeria La Mihnea, unde ne-a placut. Ii gasiti pe internet si cu locatie. Preturile stiu ca erau decente, mancarea era bunicica. In Mangalia este un Lidl de unde va puteti aproviziona. Preturile de la alimentarele din 2 Mai sunt foarte mari in sezon, asa ca nu recomand. 

  Sper sa va fie de folos si sper, daca mai aflu ceva o sa mai adaug! VACANTA PLACUTA!
  

12 comentarii :

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Va foarte multumesc, doamna... Acum trebuie doar sa-mi notez lucrurile astea pe undeva sau sa va "poblig" pe voi sa fiti gazde...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu placere, a intrat de doua ori comentariul :))) Pai ce sa zic, dragul meu, te asteptam pe la noi atunci. Noi o sa fim si noi acolo la inceput de septembrie speram...

    RăspundețiȘtergere
  5. Pot sa ma prefac si eu ca-s buzdugan de-al tau? :)
    Am fost personal in 2 Mai, la inceputul lunii si impresiile sunt in mare aceleasi, dar mai sunt cateva completari.

    pe Petya sigur l-am vazut, nu am stiu ce si cum, chiar e putin dubios, mie nu-mi place "pe trotuar", dar au mese si inauntru, posibil sa fie ceva mai cald insa. Era singurul loc plin in proportie de 70-80% vineri seara, cand am facut noi o plimbare pe "strada mare". Restul ... abia cate o masa ocupata.

    Noi am mancat si la ultima "carciuma" de pe dreapta, cum te duci spre Vama. A fost scump, nu grozav de bun, in afara de papanasi, aia merita, si am asteptat peste jum de ora desi erau doar doua mese ocupate. Ne-a placut ca avea oaresce curte, deci nu stateam cu copiii pe trotuar sa ne stresam. Casa Codreanu sau ceva de genul asta. Nu m-as caza acolo, este prea "la strada" si te zobeste zgomotul traficului.

    La Dinamo e deja o "marca", locatia e ok insa mi s-a parut scump, nu stiu calitate, eram in plimbare, doar ne-am uitat la meniu. Pustiu vineri la 8 seara.

    Margo e clar de fitze, nu stiu daca as manca neaparat acolo (poate ca da, mai ales daca as pleca la 2 Mai cu buget de Mamaia :) ), dar curtea aia e frumoasa tare :)

    Scorpionul e simpatic, l-am vazut pustiu insa (de clienti, la "terasa"), cam de fiecare data cand am trecut pe langa el, si am trecut de cateva ori la orele de masa. O fi avand si inauntru.

    "Hotelul maricel si alb" are o mare pancarda pe el pe care scrie "autoservire" :) Este si hotel si mi s-a parut ok, desi eu nu as sta acolo, sa se vanzoleasca toata lumea la "impinge tava" prin curtea mea. Pe langa faptul ca mie nu-mi palce "la hotel" :) prefer sa stau "pe pamant" si daca se poate cu cat mai putina agitatie in jurul meu :)
    Mancarea e destul de buna, desi am primit intr-o zi o pulpa de pui, la cuptor, care era cam ... in sange. Nu este extrem de scump. Pana pe 5-6 iulie aveau program 12-17, pe urma am vazut ca afisasera 8-21, nu stiu alte detalii.

    Suberek-ul e genial, si mie imi plac, in egala masura, ambele variante, dar parca incepe sa aibe din ce in ce mai putina compozitie, pe langa aluat.

    Mai este un chiosc-bucatarie de lemn, pe plaja, tot langa voi, cum te uiti spre Vama, stand cu spatele la zona de toalete-dusuri de la intrarea pe plaja, de langa digul cu santierul. La maxim 100m de toalete (zoaletele sunt exceptional de intretinute :) ). Acolo se fac gogosi non-stop, si mari si mici, aveau mare succes pe plaja, e si suberek si alte placinte parca, vindeau si dulcegarii turcesti-bulgaresti gata ambalate (nu cred ca le faceau ei), am luat si o sticla de Braga, nu era grozava dar a fost prima data cand am baut, deci nu am cu ce face comparatie. Preturi usor mai mari decat "in oras", dar na, erau la nasul tau, chiar pe plaja.

    Mai veneau pe plaja baieti cu porumb fiert, vorbesc despre cei doi care erau imbracati la fel, tricouri albe si sepcute, tot timpul faceau ture dar nu deranjau in nici un fel. Aveau o lada de plastic, inchisa ermetic si transparenta. Vindeau porumb fiert foarte bun (4 lei, da' bun si mare) si kurtos kalacs.

    Huh, cred ca am "varsat" tot :) partial cred ca mai scrisesem chestiile astea pe undeva dar nu am ami avut timp sa le postez, de cand am venit de acolo.
    Sper sa ajute!

    RăspundețiȘtergere
  6. + 1 pentru Petya , -1 pentru Dinamo . Cat despre ceilalti, nu stiu ce sa spun ca nu am fost pe la ei . In extrasezon mai ajungeam pe la Calin ( Sea Temple daca nu gresesc ) si desi servirea nu era tocmai stralucina atmosfera era placuta si mancarea buna ( putin cam scumpa pt extrasezon . Toate cele bune si vacanta placuta .

    RăspundețiȘtergere
  7. Tocmai ne-am intors din vacanta la 2 mai, la Casa Margo. Si pot sa spun ca deja am nostalgii. Drumul a fost super, mergand aproape toata distanta pe autostrda.

    Am ajuns la destinatie si am fost cazati de cum am ajuns. Prima impresie a fost deosebita: proprietara este o doamna extrem de amabila cu turistii, in acelasi timp coordonand totul cu o mana de fier. Deci super!

    Curatenie in fiecare zi, prosoape schimbate zilnic, bai curatate, lenjerie curata, totul curat si modern. Aer conditionat, spatiu, doua balcoane, tot ceea ce este necesar unui turist. Personal amabil, mai ales doamna care se ocupa de curatenie.

    Am putut merge inclusiv cu catelusa noastra. Surpriza cea mai mare a fost insa terasa.

    Mancare excelenta, totul proaspat si preparat cu mare atentie, ingrediente cat mai naturale, iar atmosfera super: imaginati-va mese situate printre tufe de trandafiri, al caror miros era minunat, mai ales seara.

    Aproape de plaja, foarte aproape de golf si de plaja de nudisti, intr-o statiune unde te poti odihni dar si distra, fiindca in trei minute de condus esti la Vama Veche.

    Concluzia: cu preturi decente poti avea o vacanta de vis si in Romania, fara manele, seminte, lanturi si pet-uri. Pana si plaja era curata!

    RăspundețiȘtergere


  8. Parca e un obicei: de cele mai multe ori cand mergem in Vama Veche, macar intr-una din zile mancam in 2 Mai. Avem noi o terasa preferata aici, dar fiind ocupata am venit in cercetare la Margo. Dupa ce am traversat aleea plina de flori care mai de care mai viu colorate, ne-am asezat la una dintre mesele de sub copertina. Credeam ca o sa simtitm ca nu avem aer din cauza ei, dar a fost chiar ok.
    Am inceput prin a comanda un bors pescaresc, facut din mai multe feluri de peste - 8 lei, foarte gustos si am continuat cu pulpe de pui la ceaun si garnitura de cartofi prajiti - in jur de 20 lei si salata de castraveti murati. Delicios! Cam mult pentru o dupa-amiaza la mare, dar totul a intrat la fix, nici ca am mai mancat ceva in ziua aia:)) Am incheiat cu un frappe - 10 lei. Preturi cat de cat ok, nu pot spune ca sunt mai mici sau mai mari decat in alta parte. Cred ca la mare preturile sunt aproape la fel peste tot.
    Servirea a fost ok, am asteptat putin, probabil din cauza aglomeratiei, dar ne-am simtit bine in tot acest timp.
    La plecare am cerut sa vad o camera. Mi-au aratat o camera dubla, foarte curata, pe stilul nou, aproape de plaja, chiar in strada principala.
    E de luat in seama!:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Bravos cu Margo! Stiu oameni carora nu le-a placut nici masa si nici cazarea. De aia e bine sa avem aici mai multe opinii cat mai proaspete. Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  10. Anul acesta sper sa ajung si eu in acest loc, frumos, ca loc de cazare, pensiunea margo pare ok, cat despre mancare, depinde de ce ramane in buget.

    RăspundețiȘtergere
  11. mergem la 2 Mai de ani de zile si tot timpul ne-am cazat la Casa Margo ! recomand tuturor aceasta locatie , mai ales pentru meniurile de peste si fructe de mare proaspete ! de departe se afirma " tigaia picanta " cu rechin , respectiv scoici !!!

    RăspundețiȘtergere