miercuri, 30 mai 2012

Cum sa ceri ajutorul

  Pai suni la 112 de obicei. Dar daca nu e un ajutor "din ala"...daca e doar viata care te cocoseaza si te rupe in doua, te face avion de hartie, te impatureste si te arunca in vantul cel mai vant de simti ca nu mai ai cale de intoarcere si ca oricat ai zbate din brate nu poti rupe vantul sau valul care te-a luat?

  Eu am avut momente din astea. In primul rand psihice. Momente in care mi-a venit sa ma asez pe jos intr-un colt si sa nu ma mai ridic de acolo niciodata. Momente in care nimic nu merge bine, in care nu ai bani nici sa te gandesti cat costa branza...momente in care m-am intrebat sincer daca eu o sa am ce sa ii dau copilului meu sa manance saptamana viitoare. Da! Am avut astfel de momente, unele din ele nu mai departe de iarna asta, in care citeam lista de plata la intretinere, scadeam din venitul total al familiei dupa care ma intrebam cum o sa traim. La propriu. 

  Ce m-a salvat au fost prietenii. Oameni carora le-am spus cu vorbe si cu cifre prin ce treceam. Asta cumva ma ajuta sa fiu mai bine. Bineinteles ca atunci cand e vorba de bani, e simplu...toti sar sa te ajute, sa te imprumute, sa iti dea...numai ca pentru mine nu are sens sa iei cand n-ai ce sa dai inapoi. Dar ce te faci cand nu e vorba de bani, de lucruri materiale...ce te faci cand ai nevoie de un om care sa te ajute prin casa. Pentru ca ti-ai rupt piciorul. Sau pentru ca esti gravida si crapi de rau. Sau pentru ca a murit tatal tau si nu stii ce ti s-a intamplat. Sau pentru ca ai nascut un copil foarte mic care are alta parere despre viata decat ti-ai fi putut imagina. Sau pentru ca bunica ta a cazut in casa, si-a rupt 7 coaste si acum e jumate moarta la spital iar tu esti singura cuc, cu un copil in grija si cu alte mii de griji in carca...Sau pentru ca pur si simplu, creierul tau iti joaca o festa si refuza sa mai functioneze la standarde corecte, si atunci iti vine piticul ala jmecher care te indeamna sa iti fie rau de tot. Atunci ce faci?

  Pai atunci CERI AJUTORUL, nene...Cu tot glasul! Adica zici prin ce treci celor apropiati. Si daca vreunu' mai nebun asa se intampla sa zica "hai sa te ajut" trebuie sa NU il refuzi...trebuie sa ai puterea sa nu zici nu din "politete" sau din niste calcule pe care le faci tu asupra vietii lui gen "vai, dar ti-ar fi greu sa faci asta". Daca omu' ala a zis hai, tu ai datoria sa sari din apa in care te scufunzi de zor! Ca si atunci cand te ineci, e mai bine sa lasi naibii reflexul de a-l pocni pe salvatorul care incearca sa te scoata din apa aia care ti-a devenit nesuferita...

   Am avut si momente de rau fizic in care m-am bazat pe Marius intr-un fel enorm. Primul a fost cand eu aveam infectie cronica in gat si el imi dadea ceai cu lingurita cand eu aveam 19 ani si 42 Celsius...oarecum asa m-a cucerit...am stiut ca e un om caruia POT sa ii cer ajutorul. Chiar daca e "naspa" sa "ceri", chiar daca e oarecum bizar sa accepti asta. Al doilea moment a fost cand din cauza infectiilor cu pricina m-am operat si am extirpat frumoasele amigdale care ma inoportunau. Si cand el imi facea mamaliga cu piure si alte soiuri de terciuri si ma asculta pe la usi sa vada daca mor sau nu de hemoragie ca m-am externat ca-nebuna-mai-devreme-in-contra-doctorului-aoleu-maiculitza. Sau cand m-a cules de pe gresie ca am lesinat din cauze hormonale bengoase...si ma intreba de zor pe mine daca mi-e bine, dar el era alb ca varul la moaca si cred ca in sinea lui mai avea putin si dadea cu dintzii de gresia cu pricina de spaima...

  Sa ceri ajutorul e bine. E bine in primul rand pentru tine, in al doilea rand pentru cei care te iubesc in mod real si care chiar ar face multe si diverse lucruri sa te ajute, si ar face-o cu zambetul pe buze, cu placere si cu ideea ca uite domnule, omul asta a avut atata INCREDERE in mine incat sa imi PERMITA sa il ajut. Pentru ca, in ultima instanta, a cere ajutor este despre incredere. Nu despre altceva. E despre increderea in el ca medic de la 112 sau increderea in el ca prieten, ca om care ar face aproape orice pentru tine, prietenul lui drag, omul de langa el, omul despre care stie ca ar face, la o adica, acelasi lucru pentru tine.

  Fie ca e vorba de curatenia in casa, de un picior rupt, sau de 7 coaste rupte...sper ca Mara mea sa stie ca mereu, absolut mereu, este bine sa ceara ajutorul. Si parintilor, si prietenilor, si celor necunoscuti pana la urma. Asa cum stie sigur inca de pe acum, ca trebuie sa ACORDE ajutorul in orice problema, oamenilor din jurul ei, fie ei prieteni sau oameni cazuti pe strada din motive necunoscute. Pentru ca totusi, nu orice om care e cazut pe strada in Romania e mort de beat asa cum ne imaginam de obicei. Si chiar daca e, e bine sa il ajutam sa fie salvat macar in ziua aia. Asa e uman.

9 comentarii :

  1. Un blog nociv , produce dependenta . Nu vreau sa ma gindesc la sevraj , ca nu scap nici cu 112 ! Iti doresc sa treci peste amintirile astea , accentuate poate si de vremea asta ...
    Alex S.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-s atat amintiri cat constatari de fapte. Nu sunt nici trista nici nostalgica...totul e ok...Atata vreme cat noi suntem sanatosi si in viata...e bine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mai ... eu n-am trecut prin de-astea, nici macar prin mai putin grele, te admir pentru atitudinea pe care o ai.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oh Andreea, nu ai inteles, insiruirea cu rupt picioare si murit tata nu era despre mine...erau fapte generice, exemple oarecare. Noi suntem ok acum, doar financiar f prost. Era cu metafore acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am priceput mai, care erau exemple generice si care nu, tot te admir, pot? :)

      Noi cu financiarul supravietuim inca. Am luat o decizie f buna acum ceva ani, si anume: sa locuim in casa socrilor (super oameni), orasel frumos de provincie.
      Deja suntem 3 generatii in casa acum (4 daca ii pun si pe astia mici ai mei), cheltuielile se impart cu totul altfel.
      Inca nu ne-am pus niciodata problema de lipsa de mancare, cu restul ... mai strangem cureaua, fara sa avem frustrari majore, investim in atitudine, ca de la cap pleaca totul :)
      Cu buna intelegere in casa, sanatate si ceva de pus pe masa, cat sa nu murim de foame, eu zic ca stam bine. Fara metafore :)

      Ștergere
    2. Si noi stam cu mama in casa insa nu avem intelegere, ba din contra. Despre traitul asta la limita subzistentei...el ne-a decis sa ne ducem in alta tara. Mai ramane sa ne si reuseasca planul :)

      Ștergere
  5. multumesc Doamne ca sunt sanatoasa la cap!

    RăspundețiȘtergere
  6. Alexandra, e greu de stat la comun.
    Daca nu e intelegere - atunci mai bine o schimbare.
    Ati incercat sa gasiti o chirie? unu din salarii se va duce pe chirie, si cu restul sa va descurcati.

    Si in occident, cam asa se intampla - o chirie urca spre valoarea unui salariu minim pe economie ( ca aveti totusi copil si veti cauta ceva cu acces rapid la tranpost in comun si scoala, si astea costa). Pe de alta parte, merita incercat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, am stat doi ani cu chirie. Insa eu nu am job deci la noi nu sunt doua venituri. Iar sotul meu e un fel de free-lancer asa...cand merge, merge, cand nu nu...e complicat si acum chiar nu ne permitem asta. Plus ca sincer mi s-ar parea aberant ca mama sa stea singura in 3 camere si noi cu chirie...:)

    RăspundețiȘtergere