Am o saptamana de concediu, fortat deoarece cand am ajuns eu la job era tarziu in an si ti se aloca zilele respective proportional dar ele, zilele, trebuie efectuate pana la final de an fiscal 31 martie si nu pot fi luate cand mai sunt alti 2 in concediu. Nebunie curata. So, je suis in concediu.
Asa ca, dupa ceva zile de adormit la 8-9 seara, azi ma simt nitel vie. Sa scriu. Trebuie sa mai scriu, nu vreau sa nu mai scriu, este foarte important sa tin jurnalul asta pentru Mara. Si pentru mine. Desi ea acum stie ce si cum, eu tot simt nevoia sa scriu despre viata noastra. ca sa ramana in urma mea. Pentru ea. Si pentru mine.
Dar asta nu inseamna ca nu ma simt foarte stresata sau responsabila pentru oamenii astia care, bre, nu sunt pacientii MEI. Nu eu sunt doctorul. Eu raspund la telefon cand am orele de raspuns la telefon si o aud pe cate una stresata. Aoleuuuuu. De obicei femeile care suna in stres sunt mame. Cum as putea eu sa nu reactionez emotional cand eu am sunat acum trei ani cand copilul meu era cu mana in punga pe acolo? Si da, triez si eu asa, copii, batrani... si apropo, daca traiti in UK, oamenii care suna si isi stiu numarul NHS sunt o prioritate cand lasa mesaj telefonic. E ca un buletin de identitate pentru tot ce inseamna sanatate. Atata trebuie sa stii. Numarul fucking nhs. Nu il stii pe derost ca are multe cifre, nu o sa il stii probabil niciodata, eu, emigranta fiind, de cate ori am sunat pe la doctori in tara asta, am stat cu numarul langa mine. Ca cu Albu e mai greu, desi e din 4 litere. Dar ai bunul simt sa ai numarul NHS sau case number care ti-a venit pe vreo scrisoare.
Noooo, suna si lasa mesaje My name is John Smith, suna-ma inapoi! Iti doresc mult noroc cu asta, spitalul nu are telefoane cu number recognition, probabil si sistemul ala e prea vechi sau o fi alta explicatia. Nu stiu, dar eu nu pot sa vad cine suna din afara. Totul e printr-o centrala, eu nu iti vad tie numarul de telefon. Ia cu asteptare!
Eh, e complicat. Volumul de munca este atat de mare incat colega angajata odata cu mine, care are 23 de ani, a facut o cadere psihica totala, ea fiind anterior cu depresie si medicamente, nu a mai putut sa faca fata si a clacat. De tot. Nu stim daca se mai intoarce sau cand. Eu, ca am fost bolnava cu multe virusuri frumoase din spital, mi-am vazut leafa taiata, ca stai bre, acilea e NHS, daca te imbolnavesti prea mult si esti nou angajat, sugi pula nitel. Numa nitel. Io tusesc si acu, dupa 6 saptamani de la ultima :))))
Tot sistemul se lupta. Se lupta degeaba, banii se pierd pe maretia de informatica de la 1975 unde noi consumam paduri intregi de hartii aruncate la gunoi. Idem cerneala. Idem oameni care cara tone de dosare medicale din alta parte din oras, din medical records, sa le aduca aici cand avem noi nevoie de ele si sa le ia sa le duca inapoi. Este ireal. Camioane. Sute de oameni. 8400 de angajati are spitalul asta. Si cred ca 6000 dintre ei sunt acolo degeaba :))) Daca lasi doctorii in ecuatie si faci un sistem informatic cum trebuie, nu e nevoie de niste mii. Dar na, eu nu sunt manager. Cum e managera mea care a terminat colegiul (16-18ani) de coafeze. Lucreaza de 35 de ani in NHS. Ceva stie ea. Dar nu in departamentul asta unde a aterizat cu forta, mutata de colo colo. Probabil pe baza de incompetenta. Nu stiu.
Una peste alta, sunt pacientii ingrijiti cum ar trebui? DA! DA, ce ajunge la pacient este tot ce se poate mai bine dintr-un sistem de stat unde cu totii contribuim si de unde toti ne tragem ingrijirea. Dincolo de tot ce am trait eu aici ca pacient in acesti 9 ani, si am trait multe, pentru ca eu am multe probleme de sanatate si am ajuns si la urgente de doua ori cu mine si de doua ori cu Mara...Pacientii sunt ingrijiti asa cum trebuie in functie de necesitate. De urgenta! Nu moare nimeni de mana NHS, asta imi e clar. Sistemul este plin de oameni care muncesc intr-un ritm infernal pe salarii de la stat. Salariile sunt mici, ca si la primarie, ca si la scoala, ca oriunde. Aici functionarii de stat nu sunt platiti in aur. Iar spagi si "atentii" nu exista. De nici un fel. Nu moare nimeni dar listele de asteptare sunt acum ridicole. Pandemia a futut si mai rau un sistem care abea se mai tinea pe picioare.
Aproape 8 luni mai tarziu imi e greu. Cumplit de greu. Un greu pe care nu mi l-as fi putut vreodata imagina. Nu pot sa ma adaptez la ineficienta. La un job care te pune sa faci de 10 ori acelasi lucru pana cand lucrul ala sa fie terminat. Si cand este, tot nu e bine, pentru ca cineva muta un pacient azi la ora 4.30 pentru o clinica de maine de la 9. Si tu nu stii. Si ti se spune ca ai gresit. Pai uite, eu nu am gresit cu nimic, eu ieri la 4.30 nu mai eram pe tarla. Deci nu am gresit eu nimic. Sistemul e stupid. Idiotic. Intors pe dos. Tot ce s-ar putea face simplu se face complicat. Pierderile sunt uriase. Muncim toti ca boii la jug, in zadar. Sisif pe munte cu pietroiul. Zi de zi. Unii sunt acolo de ani multi. Se vaita. Nu le convine. Dar stau. Stau asa si indura. Eu una imi caut job de cand am ajuns acolo. O sa gasesc la un moment dat. Nu stiu cand, dar o sa apara altceva.
Pana atunci strang din dinti si ma minunez zilnic ca am avut puterea si ambitia sa nu plec in secunda doi. Puteam sa plec. Viata mea nu depinde de jobul asta, banii mei sunt putini, Marius aduce banii in casa asta. Am vrut sa plec, am plans, am crezut ca o iau razna, n-am mai putut sa dorm, sa mananc, sa fiu om functional. Iau suplimente cu pumnul, sa ma tin la suprafata. A trebuit sa iau o lampa solara ca sa trec iarna asta. Birouri fara geamuri. Fara lumina soarelui sau aer proaspat. Am crezut ca imi pierd mintile. Intram dimineata pe bezna ieseam seara pe bezna, fara ca in timpul asta sa vad lumina zilei. In miezul iernii am vazut lumina doar in weekenduri. Vine primavara, incepe sa fie suportabil. Saptamana asta am reusit, pentru prima data, sa imi deconectez creierul si sa nu mai visez coduri si scenarii de acolo. Doctori care vin si urla la noi. Pacienti suparati. Unii pe buna dreptate, altii doar obraznici. Indreptatiti.
M-am odihnit putin. Sunt mai bine. Si realizez ca se face aprilie in curand. Si nu stiu cand. Iar Mara va implini 17 ani. Si iar nu stiu cand :) In toata nebunia asta, faptul ca ea e bine si fericita la scoala si in general, e cea mai mare bucurie a mea. Ma uit la ea cat de mult a crescut si s-a maturizat si sunt uimita. Data pe spate. Fiinta asta mare, harnica si frumoasa e a noastra? Noi am facut-o? Acum aproape 17 ani? WOW! :)))
O sa incerc sa scriu mai des. Mereu zic asta si apoi ma gasesc lesinata in fata tastelor, cu nici un neuron legat de vreun prieten de-al lui :))))
Pe curand.
E cumplit pentru cineva eficient să suporte ineficiența.... îți doresc puterea de a suporta pina la găsirea altui loc de muncă...sau nu-i cum crezi că ebmai bine pentru tine. Îmi lipsesc articolele tale amuzante/ informative...
RăspundețiȘtergereDa, ineficiența asta completă și totală pentru mine care sunt... Abea acum am înțeles de ce se mira lumea cât de repede pot face eu chestii. De la bucătărie la job sau orice. Pentru că eficiență. Mă distruge psihic. Mulțumesc pentru comentariu, chiar am nevoie de oameni acum 😘
ȘtergerePutere, dragă fată!
RăspundețiȘtergereAi mare dreptatea când spui ca tot ce se poate face simplu se face complicat! Foarte complicat as spune! Eu am aterizat să organizez examene în licee și îmi bine să îmi iau câmpii când văd cat complica totul cu zeci de proceduri când ar putea să fie totul de 50 de ori mai simplu!
Atâtea examene, atâtea reguli, câte 2 sau 3 examene în fiecare zi, zi de zi, timp de 1 luna jumate pentru niște copii de 15-16 ani! Este incredibil!
Iar faptul ca vezi lumini ca zilei doar în weekend din octombrie până în martie mă termina psihic și pe mine! Am constant senzația ca sunt intr o black hole și nu pot să ies…
Dar hei-ho, primăvara e în prag, să ne bucurăm de lunile astea și da ne încărcăm pentru la iarna!
La multi ani bucuroși Matei! 17 ani! Wow!
Bună Alexandra! Te citesc de la începuturi. Îți doresc putere și reziliență, dar și împăcare dacă nu mai poți. Eu acum, la 30+ ani, am fost diagnosticată cu ADHD. Îți zic asta pentru că ai menționat de intoleranța ta la ineficiență, și mai sunt și alte caracteristici (opoziția la autoritatea de dragul autorității, nevoia totuși de organizare externă, găsirea de soluții creative la probleme). Un "simptom" mai puțin cunoscut și corelat este somatizarea, și diverse boli de piele - eu am rozacee, de ex. Poate merită să explorezi și această ipoteză. Pe mine acest diagnostic m-a ajutat mult să mă împac mai bine cu viața, în general.
RăspundețiȘtergereNu cred că toți oamenii care nu vor să facă o treabă de 10 ori din cauza unui sistem greșit au adhd 🤣. Somatizarea se întâmplă oricui la stres. Psoriazisul are o componentă inclusiv genetica pe linia de greci din familie. Eu autoritatea de dragul autorității am suportat-o în școala românească foarte bine. Eram imuna. Eu mă bucur că ti-ai găsit diagnosticul dar nu e cazul meu. Viața mea în general era una chiar mișto până am dat de idioții ăștia. O să găsesc alt job. Iar până atunci trebuie să rezist.
ȘtergereBuna Alexandra!
RăspundețiȘtergereWow,Mara face 17 ani......La multi ani sanatosi si frumosi domnisoarei!va citesc de cand era micuta si parca asta a fost anul trecut😀........
Stiu ca suna desuet,dar dupa perioade grele vin negresit perioade bune!!sa nu uiti asta si sa nu renunti la ceea ce cauti oricat ti-ar lua si oricat ar fi de greu!
Ma regasesc total in povestea ta de acum cu job-ul!am avut un job unde lucrurile mergeau bine pana cand nu a mai mers bine.am renunțat si apoi am facut greseala sa ma intorc convinsa de o sefa(lup in piele de oaie).... A urmat o perioada de 6 luni in care am zis ca nu e adevarat ce se intampla si m-am convins ca am făcut o greșeală intorcandu-ma,nici munca aceea nu-mi mai placea si nici oamenii nu erau ceea ce spuneau ca sunt!
Am tras tare cu aplicatii la diverse interviuri si examene pentru un post in invatamant.....dupa 12-13 ore de la job-ul vietii veneam acasa si ma apucam sa invat legi pentru examene......toata indarjirea aceea de a reusi a dat roade si iata-ma la aproape un an in postul dorit unde vin cu drag si nu ma fac de ras plangand de frustrare.....
Iti tin pumnii sa reusesti cat mai repede sa-ti gasesti ceva mai bun!multa sanatate si aveti grija de voi!
P.s. sefa vietii a fost concediata si a iesit pe usa din dos din companie.....ca sa vezi cum e viata...nimic nu ramane nerasplatit!