Când anul ăsta vi se pare greu...

   Ma uit asa in jur si vad oamenii disperati de statul in casa, de lipsa vacantelor, de toate restrictiile astea. Dar care n-au probleme reale sau grave. Care restrictii aici chiar sunt, nu ca in Romania unde mai mult nu sunt sau nu se respecta. Adica, pe bune, noi aici stam prin case din martie, foarte multi dintre noi. N-am vazut vacante si nu ne-am vaitat de asta. Mii de oameni mureau in fiecare zi in tara asta si eu sa ma vait?

  Eu una le-am avut pe ale mele, foarte multe si culmea, pandemia e cam ultima dintre ele. Pe noi primul lockdown ne-a prins cu Marius la pat. O luna. Nu vreti sa stiti cum e sa iti vezi omul ca nu poate sta nici in picioare, nici in patru labe, nici intins, nici in cap. In conditiile in care casa era inca in renovare iar noi cu aproape toate economiile stinse de renovare iar el nu primeste concediu medical real decat cinci zile pe an. A fost foarte fun sa-l vad cum isi pierde mintile nu atat de durerea care era insuportabila cat de ideea ca n-o sa avem bani sa platim rata. Fun days, va zic!

  La inceputul anului prietena mea din Romania a fost diagnosticata cu cancer de san. Urat si avansat. Ea singura acolo, eu legata de maini, picioare si avioane aici. Anul asta pentru mine, a fost despre asta mai mult decat despre orice altceva. Si anul asta nu s-a terminat, drumul ei catre o viata oarecum normala nu e nici pe departe aproape de final iar tot procesul asta te face sa nu poti dormi nopti in sir gandindu-te la toate scenariile posibile. Cum a fost sa faca chimioterapie in Romania in pandemie? Nu va puteti imagina si e mai bine asa.

 In mai, alt prieten, cel mai vechi pe care il am pe lumea asta, a facut un colaps psihologic major in Polonia, unde lucra atunci. N-am dormit doua luni de grija lui, m-am zbatut cat am putut sa ajut sa fie adus inapoi in Romania si sa intelegem ce i s-a intamplat. Daca pun peste asta modul in care a abordat consulatul roman din Polonia problema iar imi vine sa imi smulg parul din cap si ar fi pacat. Nu vreti sa stiti ce "ajutor" iti este statul roman cand esti blocat, bolnav, in alta tara. Ireal. 

  N-am iesit bine din asta ca prietenul nostru din Belgia, prieten foarte bun si drag, a avut un accident oribil cu camionul pe care il conducea. Cand m-a sunat sotia lui sa-mi zica ca el a fost ridicat cu elicopterul si dus in stare critica, am crezut ca imi sta inima. Multe operatii mai tarziu inca se recupereaza, accidentul a fost unul atat de oribil incat toti cei de la fata locului au zis ca e un miracol ca omul e inca in viata. Zile in sir am stat pe video call cu sotia lui uimindu-ma de cata putere a putut sa aibe in ea, cu un copil de 3 ani intr-o mana si viata asta neasteptata in alta. Ce am visat eu saptamani in sir? Desigur, ca moare Marius in accident de camion. Ca na, nu ai cum sa nu o iei personal, coaie! :))))

  Acum, spre final de an, cea mai draga colega a mea, o doamna turcoaica, isi priveste sotul cum se stinge de metastaze la creier. Ea e cea mai vesela si pozitiva persoana din lume dar acum o vad cum i se stinge lumina din ochi de la zi la zi, a trecut printr-un episod oribil saptamanile trecute... mi se rupe sufletul. Cand nu ne vede nimeni, imi bag pula in ele de reguli de covid si ma duc si o iau in brate. 

  Anul asta imi pare interminabil pentru ca am asistat la toate astea, asa, ale mele cum ar veni, nu din cauza de restrictii pandemice. Ma rog, nu-s chiar ale mele personale si de cate ori imi vine sa plang ma gandesc ca n-am dreptul sa fac asta. Ca mama si-a pierdut mirosul niste zile, si a fost ok. Mereu ma gandesc la asta. A avut covid si a scapat. Ca am avut noroc. Ca prietenul din Belgia e ok si o sa fie, ca cel mai vechi om din viata mea e mai bine acum si sper ca o sa fie. Ca prietena mea o sa traiasca si o sa fie ok. Si ca minunata mea colega o sa poata sa duca ceva imposibil de dus si o sa mai poata zambi dupa asta. 

  Cand anul asta vi se pare greu, ganditi-va ca e doar un an oarecare. Si, ca orice alt an, va trece. Ce lasa in urma vom vedea. Ar trebui sa lase in urma niste oameni mai constienti de lucrurile simple si mai putin doritori de vaicareala absurda. 

 Zambiti! Stati cuminti acasa si protejati-va! V-am pupat pe motzul de la basca!