Am crescut deasupra unui restaurant. O carciuma mare din Ploiesti...Dealu' Mare...Blocurile de deasupra ei sunt organizate in niste cvartale, patrate perfecte cu tunel de trecere intre ele si spre strada din fata. Pe vremuri era o straduta in fata. Prima pe care am invatat sa o traversez. Acum e alee pietonala. Acum e mai frumos. Atunci era mai util.
Carciuma avea doua sedii prin astea trei cvartale, una intr-o parte, "bar"-ul si alta fix dedesubtul apartamentului bunicii mele. Un apartament de doua camere nedecomandate, o casa mica cat o cutie de chibrituri. Asa zis-ul balcon are circa 15 centimetri latime. Jur! Au facut comunistii case pentru militari, si ca sa nu zica ca n-au facut "balcoane" au facut asa doar niste iesiri cu bare...Utilitatea lor? Nici una!
La Dealu' Mare cantau oameni. Oameni d-aia care stiau sa cante. Erau si nunti si erau si seri in care se canta. Pe vremea aia se canta. Foarte multi din artistii vremii veneau acolo sa cante. Cred ca era cam singurul loc din Ploiesti unde se canta cu formatie. Noi, copiii cartierului...locuiam mereu mai mult afara, in cvartal. In acea curte maaaare interioara, care la ora aia era populata de fix 5 masini. Au niste mii de metri patrati curtile alea, sunt 3 la numar... in fiecare erau cateva masini cand eu aveam 6-7 ani. In rest...loc de batut mingea.
Eram singura fata din toate acele blocuri. Imaginati-va trei patrate facute din blocuri, fiecare latura cu doua scari. Pe fiecare fata de bloc cate 8 apartamente cu cate 2 geamuri mari cu pseudo-balcon si un geam minuscul la bucataria care era cat o baie normala. Singura fata de acolo. In rest, doar baieti. Atunci am invatat interactiunea corecta cu ei, atunci am invatat cum sunt ei, ce sigur imi place si ce voi detesta tot restul vietii mele de femeie la ei.
Ieseam afara si jucam fotbal, peretzel, tenis (cand aduceau Radu si Raul rachete), leapsa si mai ales pititea. Cand era vara, seara, muzica de la restaurant facea sa vibreze peretii de sticla care tronau in curtea noastra interioara. Stateam aliniati pe marginea aia de fereastra si ascultam cum muzica ne vibra in plamani. Unele din cele mai infierate in sufletul meu sunt amintirile de atunci, din locul ala si momentul ala... Cald, soare, miros de Ploiesti (doar cine a fost aici vara in Ploiestiul celor 3 rafinarii care mergeau stie ce miros e ala), muzica aia de atunci cu "The Power of Love" reinterpretata pana la lesin de toata lumea...dar muzica aia era totul!
De cate ori aud "Drumurile noastre toate" sufletul imi alearga inapoi in timp la vremurile copilariei. La momentele de vara, asfalt incins, sandale care alearga cu viteza prin praf, genunchi juliti. ploaie de vara care vine si spala tot. Atunci era simplu. Ploaia spala tot. Acum nu mai e asa simplu. De cate ori intru in cvartalele alea ma simt trista. E plin de zeci de masini, nu mai e nici un spatiu...Nimic nu mai e cum era si stiu ca trebuie sa uit cum era si sa nu-mi mai pese. Doar ca nu pot.
Ieseam afara si jucam fotbal, peretzel, tenis (cand aduceau Radu si Raul rachete), leapsa si mai ales pititea. Cand era vara, seara, muzica de la restaurant facea sa vibreze peretii de sticla care tronau in curtea noastra interioara. Stateam aliniati pe marginea aia de fereastra si ascultam cum muzica ne vibra in plamani. Unele din cele mai infierate in sufletul meu sunt amintirile de atunci, din locul ala si momentul ala... Cald, soare, miros de Ploiesti (doar cine a fost aici vara in Ploiestiul celor 3 rafinarii care mergeau stie ce miros e ala), muzica aia de atunci cu "The Power of Love" reinterpretata pana la lesin de toata lumea...dar muzica aia era totul!
De cate ori aud "Drumurile noastre toate" sufletul imi alearga inapoi in timp la vremurile copilariei. La momentele de vara, asfalt incins, sandale care alearga cu viteza prin praf, genunchi juliti. ploaie de vara care vine si spala tot. Atunci era simplu. Ploaia spala tot. Acum nu mai e asa simplu. De cate ori intru in cvartalele alea ma simt trista. E plin de zeci de masini, nu mai e nici un spatiu...Nimic nu mai e cum era si stiu ca trebuie sa uit cum era si sa nu-mi mai pese. Doar ca nu pot.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu