joi, 26 decembrie 2013

Craciunul la Mosia Bunicilor

  In mod sigur cel mai fericit Craciun pe care l-am trait de cand sunt adult. Am fost ieri la Mosia Bunicilor, centrul rezidential (ca un fel de azil de batrani doar ca frumos!) unde locuieste bunica-mea de aproape 8 luni. M-am ambitionat sa merg de Craciun cu trenul pana la Bucuresti si apoi cu masina cu prietenii nostri ca sa vad cum fac oamenii de la Mosie un Craciun pentru rezidentii lor si familiile care doresc sa ii viziteze de Sarbatori. 

  A fost prima data in viata mea cand am plecat de acasa in ziua de Craciun. Cu mama si cu Mara am purces catre gara cu inima stransa de ideea de drum lung care ne astepta. Cam asa a si fost, lung. Trenul cu care ne-am dus a reusit sa produca intarziere de la Ploiesti la Bucuresti, n-am mai vazut asa ceva. Adica nu zapada, nu frig, nu prea cald, nu nimic care sa il impiedice sa mearga corect. Nimic. Am ajuns la Bucuresti, tzup in masina la Stefan care ne-a asteptat la Gara ca un om bun ce e :) si da-i bataie spre Nuci. Bucurestiul gol este totusi atat de "lung" incat am facut de la Bucuresti la Nuci aproape cat facem noi in mod curent de la Ploiesti la Nuci in zile cu trafic. 

  Am ajuns pe la 2 jumate, ni se spusese ca "masa festiva" e in jur de ora 3. Ne asteptau. Patronii, parte din familia lor, rezidentii, familiile lor, familii ale unora din angajatii Mosiei. O camera maaaaare, cu mese maaari, cu lume multa si colorata, cu colinde, miros de sarmale si un sentiment de "familie" pe care nu l-am intalnit in multe familii adevarate. 

masa era superba

minunat! micile detalii pe care eu le iubesc atat de mult!

  Pe Nora am gasit-o discutand de zor cu doua doamne cu care s-a imprietenit. Vorbeau si radeau si cand m-am dus pe la spatele ei si am pus mana pe ea s-a intors razand catre mine si parca pentru o clipa mi s-au sters din cap ultimii 2 ani si jumatate. Parca totul era ca inainte. Apoi la masa am vazut-o razand in hohote si facand glume asa cum facea pe vremuri si nu ma mai saturam sa ma uit la ea cat de bine arata si cum a inviat de tot. Pe 6 ianuarie o sa implineasca 90 de ani si daca va apuca acea zi asta va fi datorita Marianei Melinger care a reusit sa creeze un loc in care batranii pot fi salvati si ingriiti asa cum trebuie. In care li se reda demnitatea. Nora si-a dus bastonul in camera si a zis "uite, pot fara!" in timp ce se plimba tzantzosa de colo colo ca la ea acasa. Pentru ca acum ea acolo e la ea acasa. N-a vrut sa vina la Ploiesti de Craciun, nu prea mai vrea nici in vizita, ne-a zis ca ea acolo se simte bine si se vede asta pe ea. 

  Siii au inceput sa ne aduca de mancareeee. Mancare facuta de unul din baietii patroanei, profesionist in domeniu. Te-ai fi gandit ca e asa, ca niste mancare oarecare. Mai ales eu care-s atat de pretentioasa in ale produsului finit de calitate intr-ale mancarurilor... Oh, well sa spunem doar ca oamenii m-au dat pe spate! Masa a fost excelenta! Mancarea a fost buna, pregatita cum trebuie, gustoasa, plina de personalitate. Si pur romaneasca desi fiul Marianei s-a nascut si a trait in Israel si nu prea l-am auzit vorbind prea mult romaneste ieri. A fost cam asa:

platouri cu de toate, noi ne-am indragostit de un leber pe care nu stiu de unde l-au luat da' era genial!

platou individual cu pate de casa, fasole batuta, varza murata, piftie, ou umplut

sarmale facute la cazan la foc de lemne, rulada de carne cu ciuperci, mamaliga

prajituri, aia neagra era PERFECTA, o negresa nu prea dulce, pufoasa si aromataaa

  Excelent! Ne-au omenit cu tzuica si vin de casa, le-au dat copiilor cate un betzigas luminos iar bunicilor cate o cutie cu bomboane. Bunicii mai primisera cu cateva zile inainte si colinde de la copiii scolii din satul de alaturi plus un recital de vioara special pentru ei. 

masa mare

ca in familie

  Am ras, ne-am simtit bine, am vazut bunicii incantati, chiar si pe cei care sunt atat de slabiti incat au fost adusi pe brate la masa, le-am vazut pe fetele-ingrijitoare de la Mosie cum ii mangaiau si ii alintau pe fiecare in parte, cum le zambeau larg si din toata inima si lor si noua, cum mananca cu totii alaturi la masa, patroni, bunici, angajati, copii. Ca o familie adevarata. Ne-am simtit ca acasa si am plecat de acolo cu sufletul plin de ideea ca Nora e bine si fericita. Iar asta e mare lucru pentru mine. Asa ca o sa inchei multumind inca odata familiei Melinger pentru dragostea si bunatatea pe care le-o daruiesc seniorilor nostri in fiecare zi si pentru masa extraordinara pe care au pus-o la cale. 
  Multumesc!



4 comentarii :

  1. Multumesc! M-ai facut sa descopar, in sfarsit, miracolul de Craciun!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) cam asa e Adelina, e un miracol pentru tara in care traim!

      Ștergere
  2. Absolut superb. In continuare nu ma satur sa citesc si sa ma bucur ca asemenea loc exista in Romania si ca femei ca Mariana M. stiu ce inseamna sa fii OM. Mi-au dat lacrimile citind si imaginandu-mi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Simona, si le-au facut si petrecere de Revelion cu salata de beof, "capra" si FOC DE ARTIFICII! M-a sunat bunica-mea extaziata! :) E SINGURUL loc din Romania unde oamenii fac asa ceva, te asigur! Am studiat problema intens!

      Ștergere