joi, 4 octombrie 2012

Noi doua si Sinaia

  Anii astia in care am fost impreuna cu Mara in fiecare zi o sa imi ramana intipariti in minte intr-un fel special. Nimic nu se compara cu asta. As putea muri maine linistita stiind ca am trait ce am avut mai bun de trait pe lumea asta: primii ani din viata copilului meu. Daca o sa am noroc n-o sa mor chiar maine, asa ca o sa mai traiesc niste sute de excursii ca cea pe care am facut-o acum la Sinaia. Noi doua si un tren. Noi doua si Pelesul. Pe care l-a cucerit pe picioarele ei, alea mici ca niste scobitori.


                                                                             
  Noi doua in parcul Sinaii, ala in care eu cu mama acum 30 de ani faceam acelasi lucru: nimic special. Pe vremea aia nu era spatiu de joaca, era doar fantana care ingheta iarna si pe care patinam de zor mai mult in fund decat pe picioare. Noi doua si ultimele raze de soare din toamna asta. Noi doua si o inghetata care se scurge pe maini. 


                                                                        
  Noi doua si prietenii de o viata care nu o cunoscusera pe Mara dar care acum s-au indragostit iremediabil de ea. Ca de altfel toata lumea care o intalneste. Imi creste inima sa o vad cum vorbeste ea ca un om mare si le explica adultilor chestii. Un loc special pentru mine:

                                                                          

  Noi doua si restaurantul. Oricare ar fi el, restaurant sa fie. O mamaliga cu branza nu ne face gaura in buget asa de tare. :) Iar fericirea ei cand mergem la restaurant e ceva greu de explicat in cuvinte. Noi doua si mermelitul de plastilina in tren. Ca sa treaca timpul mai repede. Ii place cu trenul, anul asta a mers mult cu trenul si s-a invatat cu tot ce inseamna gara, asteptatul trenului si mersul. Drumul spre Sinaia cu trenul e de o frumusete rara, iar acum ca au reparat linia si ajungi in 50 de minute...a fost o placere. Prosteala la restaurant:

                                                                     
  La Sinaia nu mai miroase a munte. Inainte, cu ani si ani in urma, cand ajungea trenul in gara simteai miros de brad. Acum nu se mai simte cam nimic. Trebuie sa mergi in padure ca sa iti aduci aminte ca esti la munte. Orasul e aglomerat, l-au supra-dezvoltat in toate stilurile si felurile. Insa drumul spre Manastire si Peles te face sa uiti de toate. Parcul e din ce in ce mai frumos in fiecare an. Cartierul Izvor, care e asa de departe incat ar trebui sa fie alt oras, nu s-a schimbat mult. Au construit multe blocuri, sunt magazine...imi aduceam aminte de vremurile in care acolo nu gaseai decat paine si aia la anumite ore. In rest nimic. 

                                                                      

  Pentru cine n-a fost niciodata in Platoul Izvor din Sinaia, vi-l recomand cu caldura. Daca ai masina si mergi la Sinaia, acolo e liniste. Sunt pensiuni multe si in Izvor, esti la 3 kilometri de centru insa ai unde parca masina, padurea e aproape, si, revin, e liniste. Si miroase a padure inca :) Acum am avut si microbuze cu care am mers, pe vremuri mergeam pe jos, acum ar insemna sa te gazezi pe marginea unui DN plin de masini. de 1,5 lei salvezi o gramada de plamani si de opinci :)

  Ne-am simtit bine, ca de obicei. Noi doua si Sinaia.





                                                                         

12 comentarii :

  1. Ce tare semanati! Si eu am la activ niste momente speciale de trensharing:))Nu stiu de ce, dar trenul va avea intotdeauna o fascinatie aparte asupra copiilor. Cred ca este o combinatie ideala de mers repede, uitat pe geam, rontait la greu si tropait pe hol.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hihi, ea seamana mai mult cu ta-su, de la mine are doar nasucul. Da, ii place in tren, sta si coloreaza, plastilineste sau se uita pe geam.

    RăspundețiȘtergere
  3. O sa-ti fie dor de sinaia cand o a fii in Anglia. La fel ca si de mamaliga cu branza si smantana si multe altele ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai imi e dor si aici, iti spun sincer. Pentru ca mie imi e dor de casa AIA si Sinaia aia de acolo de sus din Izvor. Nu o vazusem de DOUAZECI de ani...asa ca ma gandesc ca daca n-am murit aici ma descurc si in Anglia. Macar sa ajung eu in Anglia ca o sa gasesc alte locuri pentru creat amintiri. De mamaliga stiu sigur ca nu o sa imi fie dor, o urasc. Poate Marei, ea e fan. Nu exista malai in UK? Nici smantana? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. exista malai pe la magazinele poloneze. Si smantana exista, dar parca nu e asa ca in Romania, usor acrisoara!
    Iar de ajuns, de ce sa nu ajungi? deja ai tot planul facut....nu trebuie decat sa iei bilete one way si gata! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Smantana din Romania de la magazine e total naspa zilele astea. Fara pic de gust as zice eu. Nu e asa simplu, trebuie sa vindem o masina ca sa avem bani sa vina intai Marius acolo si apoi noi. Mai asteptam :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Intr-adevar, trebuie sa aveti niste bani la inceput. Macar 1500-2000 de lire. Dar din propria experienta, nu esti niciodata pregatit pentru un asemenea pas, asa ca la un moment dat o faci si gata, fie ce o fi. Mie mi-a fost fff greu in primul an, am vrut de mai multe ori sa ma intorc in Ro, dar pana la urma s-au asezat toate si acum as putea spune ca nu m-as mai intoarce in Romania..

    RăspundețiȘtergere
  8. Sigur, trebuie bani ca sa inchirieze intai o camera sa stea el pana are actele de SE apoi o casa-apartament-ceva in care sa putem sta cu totii. Si sa si traiasca pana cand afla exact cum poate face bani acolo :) Nu e simplu si nu vrem sa ne aruncam ca nebunii cu capul inainte. O sa stea doar el acolo niste luni, nu pot risca sa duc copilul pana nu stim daca putem sau nu sa facem ceva acolo.

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, din pacate, am auzit ca mai nou dureaza f mult pana iti dau aia de la home office raspuns. Eu am asteptat 4 luni, din momentul in care am depus actele, dar eu am aplicat pt blue card prin highly skilled.
    Ulterior am aflat ca puteam sa trimit actele din Romania, dar nu am stiut...asa ca 4 luni am stat pe bara, ca angajatorii nu au voie sa vorbeasca cu tine daca nu ai drept de munca.
    Pe urma, am mai stat pe bara multe alte luni pana mi-am gasit job, dar aveam sotul care lucra! Iar copii nu am inca..

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, acum e mai nasol cu Home Office. Insa pentru SE nu ai nevoie de ei. Am trimis deja in uk acte pentru banca sa ne deschidem contul. Da-mi un comment cu o adresa de mail (nu public) ca sa continuam pe mail :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Foaaaarte frumos!
    Uite o sa fac si eu un post (ca sa vorbim in public, poate mai ajuta si pe altii), sa-mi spui si mie cum e cu Sinaia, Peles si alte cele.
    Intentionez sa planuim o excursie-circuit, de cateva zile, peste vreo doua sapt, si ne trebuie info. De-astea cu padure colorata si mirositoare, in special :) Crezi ca putem gasi si o posibilitate de campare pe undeva? Noi preferam sa mergem cu casa in spate, sa nu ne complicam cu pensiuni si diverse :) Hai ca ma intind, ma duc sa scriu la mine, te astept, daca binevoiesti! :)

    Mara e frumoasa tare! Si mie mi se pare ca semanati mult! :)

    Si alor mei le place mult cu trenul, desi nu prea il folosim. Dra chiar mi-a spus recent, ca ar vrea sa mai mergem in "orasul Sibiu", unde am fost in primavara, pt o zi, dus-intors, cu trenul. L-a retinut bine, mai ales din prisma trenului :)

    AndreeaG - http://ungrauntedenisip.blogspot.ro/
    (nu stiu ce ai facut la optiunile de identificare, ca nu mai e aia cu ID/url, si la restul nu ma pricep :) )

    RăspundețiȘtergere
  12. La identificare am pus sa nu mai aibe acces anonimii ca ma terminau psihic toti nebunii. ar trebui sa poti sa pui acolo cu url. O sa pun optiunea cealalta sa vedem daca merge.

    RăspundețiȘtergere