joi, 24 aprilie 2014

Pasiunea

  Unul dintre putinele lucruri pe care le stiu despre bunicul meu grec este ca atunci cand facea el cea mai buna placinta de praz de pe planeta (asa zice lumea!) si oamenii il intrebau "da' ce i-ai pus, domle in ea", el raspundea "pasiune, fara pasiune nu iese!". 

  Am crescut cu legenda asta si dupa ce am crescut mai mult m-am intrebat mereu ce e aia pasiunea. Am aflat ce e si am constatat ca, intr-adevar, "nu iese" fara pasiune. Nu iese mancare buna, nu iese munca buna, nu iese casnicie buna. Nu iese. A nu se confunda pasiunea cu sexul. Nup. Nici macar in casnicie. Pasiunea e placerea de a fi, placerea de a face. Placerea de a sta de vorba cu cel din fata ta. Placerea de a-i fi intai prieten si apoi orice altceva. Fara pasiunea vietii nu exista nici "aialalta" pasiune. Ca "aialalta" e una trecatoare, il cunosti, ai fluturi, darami patul... ce ramane dupa ce trec fluturii constituie adevarata pasiune pentru un om. 

  La fel si in prietenie. Cunosti un om, ti se pare ca te asemeni cu el. Dureaza pana sa afli ce si cum, intai e o "curtare", apoi e indragostirea si apoi... ce ramane apoi? Pai ramane, daca e o prietenie adevarata, respectul, iubirea, afectiunea, placerea de a vorbi si a fi cu el mereu si oricand. Nu doar cand "n-ai ce face" sau "ai nevoie" ci oricand. Chiar daca esti in alt oras, in alta tara, si atunci pasiunea ramane aceeasi. Doar ca o sa te straduiesti mai mult ca sa il poti vedea pe viu pe respectivul om. 

  O sa fie si certuri, contraziceri, momente in care nu-i totul roz. Si in casnicie si in prietenie. Totul depinde de la ce a pornit ea relatia. A pornit de la o prietenie adevarata sau a pornit dintr-o eroare si a ajuns sa para a fi altceva decat e? Si casnicia si prietenia. Nu poti fi sotia unui om cu care nu esti intai prieten. Pentru ca poate ca maine sau poimaine patesti vreo boala-schilodire care iti ia functia sexuala. Iti ia ce-ai avut in pat. Ce ramane? In prietenie echivalentul sexului e "petrecerea", adica evenimentele speciale la care participi. Iesitul in oras. Oh, well, n-o sa iesim in oras de trei ori pe zi toata viata, deci relatia noastra trebuie sa fie mai profunda de atat. Pentru ca viata e uneori stupida si-ti aduce multa vreme in care nu poti sau nu vrei sa iesi in oras. Sau sa faci sex. A se vedea o sarcina si o lauzie :))))

  Tot duc paralela asta casnicie-prietenie-pasiune dincolo de limite pentru ca pentru mine sunt inter-conectate. Ele pleaca de la pasiune. Pasiunea pentru omul de langa tine. Respectul pentru omul cu care discuti. Dragostea pentru el. Pasiunea cu care te lasi pe tine deoparte si-l ajuti pe el. Si nu ti-e greu, sau daca iti e, nu conteaza. Pentru ca e omul tau, e familia ta, chiar daca nu de sange. 

  Superificialitatea e foarte des intalnita azi. Pasiunea nu prea e un factor in startul casniciilor sau prieteniilor. Internetul a schilodit o parte importanta a comunicarii. Nu-l mai vezi pe ala cu care discuti, deci nu poti sa stii exact daca vorbeste serios sau nu, daca te minte sau nu. Deseori se confunda viata reala cu viata online. Gresit. E mai ales gresit sa o confunzi invers, ca mine, adica sa presupui mereu ca cel care-ti vorbeste chiar vorbeste serios, chiar ii pasa de tine sau il intereseaza. Din nou gresit. Astea-s cazuri rare. In rest e superficialitate, sunt oameni care dispar in neantul din care-au venit si de care nu mai auzi cam nimic. Pentru ei asa e normal. Pentru ca n-a existat pasiunea. 

4 comentarii :

  1. Absolut de acord cu tine. Plecand de la gatit (unde te-ai prins ca eu nu sunt gospodina, dar domnul meu spune "pai nu ti-a iesit mancarea ca n-ai vorbit cu ea.." si eu ii spun sa vorbeasca el cat are chef cu ficatul din oala, dar stiu exact la ce se refera :-) Si extrapoland absolut la orice relatie interumana, casatorie, prietenie si in general orice ajungem sa facem. Eu nu fac nimic cu juma de masura, nici macar daca nu-mi place sau fac pentru ca trebuie, tot imi pun tot sufletul in ce fac. La fel si in casnicie, n-a fost usor pana am ajuns sa ne cunoastem bine unul pe altul ca parti dintr-o relatie, dar am fost prieteni foarte buni multi ani inainte de a ajunge sa fim "impreuna" si altfel. Si conteaza. Dupa 17 ani inca avem nopti in care stam ca prostii pana la 3-4 dimineata de povesti si radem ca doua capre la glume de-ale noastre, ne intelegem dintr-o privire si ne completam vorbele unul altuia, ca si cuplurile alea "de prost gust" (glumesc, altora li se par de prost gust), eu spun ca e sufletul meu pereche, daca asemenea lucru exista. Nu pentru ca facem totul la fel, dar pentru ca avem aceleasi vederi despre viata la lucrurile majore si suntem dispusi sa comunicam si sa gasim o cale de mijloc la cele minore. Si ne face placere sa ne petrecem timpul unul cu celalalt. Asa ca si restul pasiunii (aia mai privata) e inca acolo, chiar mai multa si mai bogata decat la inceput cand abia incepeam sa ne cunoastem... E superb, si nu sunt multi care sa aiba norocul sa-si gaseasca omul cu care sa impartaseasca pasiunea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Aia cu sa radem pana la 3 noaptea o cunosc prea bine. E multa munca intr-o relatie, oricare ar fi ea dar principalul e sa acorzi respectul de a pune PASIUNE in relatie. Sa-ti pese! Sa nu fugi la prima bataie de vant ca idiotu'...

      Ștergere
  2. Ai scris totul atat de bine si frumos. Pasiunea asta iti trebuie la tot ce faci in viata, servici, familie, prieteni, inclusiv blog. Si eu am avut un blog, l-am sters pentru ca era un chin la un moment dat sa gasesc subiecte, sa am imaginatie, sa povestesc siropos, sa am ce zice, era un adevarat angajament, am sters tot caci nu mai era pasiunea si cheful si nu imi placeau comentariile rautacioase pe care incepusem sa le primesc din cauza ca articolele mele nu placeau sau nu erau pe aceeasi lungime de unda cu cititorii. O data ce am inchis pravalia, s-au dus si "prieteniile" cu cateva persoane.
    Si sunt de acord si la partea cu internetul si superficialitatea. Eu una ma simt mai bine cand scriu, cand ma vad cu persoana fata in fata imi este greu sa fiu eu ca sa nu deranjez, nu sunt o persoana iubita de toti, dimpotriva, sunt rece cu majoritatea pana cand reusesc sa ma simt in largul meu, impreuna cu cineva, indiferent cine este. Cand scrii ai timp sa gandesti fara sa faci pauza aia pe care o faci cand nu iti vine cuvantul, ideea, gluma sau ironia.
    Am fost mereu cea care a dat mult si nu a primit nimic, cea care suna si trimitea mesaje, cea care punea de la ea cand altii se faceau ca uita sa plateasca cota la un cadou, cea care tacea ca sa nu starneasca discutii aiurea, cea care invita mereu prietenii acasa ca sa nu fie nimeni nevoit sa cheltuie pe la sucuri, cea care sfarsea prin a asculta necazurile altora, atunci cand aveam nevoie sa ma descarc si asa mai departe. Nu am mai ramas cu nici un prieten dupa ce am zis gata, eu nu mai fac nimic si nimic nu a mai fost. Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, intr-o relatie trebuie sa poti sa fii TU. Tu, aia care esti tu cu toate bunele si relele, dar sa te poti simti in largul tau. Daca cineva iti cere sa fii altceva, sa te "abtii" sau sa fii altfel, e clar ca nu e ok. Nu e dragoste acolo, nici prietenie.

      Ștergere