sâmbătă, 29 septembrie 2012

Cosmaruri (1)

  In secunda in care m-am suit cu Mara in masina pentru a pleca de la maternitate, mi-a dat prin gand ca noi suntem cumva pasageri in viata ei...si ca s-ar putea intampla sa fim pasageri si spectatori foarte putin timp. De spaima ca ar putea muri mi-am zis ca oricate zile as avea cu ea o sa fie cele mai bune. Copilul era sanatos, insa eu auzisem suficiente chestii nasoale ca sa ma sperie, unele mi-au fost povestite la 7 luni de sarcina. Not so good. 

  Anii au trecut si toti anii astia am avut groaza aia paralizanta ca ar putea muri. Ieri Marius mi-a zis cu ochii in lacrimi ca a vazut ca ea fuge pe strada si sa o tin bine. Ea fuge pe trotuar circa 3 pasi in fata mea, nu fuge pe carosabil, e speriata de masini si de chestii pentru ca am tinut mortis sa o sperii de mica. Am speriat-o si sa nu se apropie de maidanezi, apoi cainii au speriat-o ei asta primavara de nu o sa se mai apropie vreodata de vreunul. Mai bine!  Mai bine un copil speriat decat unul mort. Mai bine unul timid decat unul rapit. Mai bine un copil "pampalau" decat unul schilodit ca a picat nu stiu de unde si si-a farmat capul de un obiect contondent. 

  Azi pe strada am vazut cum o masina a spulberat un copil. Unul de varsta Marei. Eu eram cu ea, a auzit doar scrasnetul franelor, eu am vazut ce a fost si am impins-o pe prima usa de magazin de langa noi. Copilul ala a disparut ca o papusa aruncata in aer. Ma indoiesc ca a mai ramas ceva din el. In fractiunile de secunda in care m-am uitat am vazut o bunica paralizata in spatele lui. Fugise de pe trotuar la stop iar un sofer l-a luat in plin. 

  Vreau sa fie speriata. Sa fie speriata si de umbra ei. Sa nu vorbeasca cu strainii, sa nu fuga pe strada, sa ii fie reala frica de masini, de caini si chiar de oameni straini. Masini care in ziua de azi si Romania de azi...te calca si pe trotuar. D-apoi pe strada. Lasa sa fie ea fricoasa si pampaloaica...si sa fie vie si sanatoasa si intreaga. Noi ne duceam acum doua ore la locul de joaca. Poate si copilul ala tot acolo vroia sa ajunga. 

  In fiecare zi ma gandesc la Mara si ma gandesc ca ar putea muri. De cate ori tuseste cand mananca imi imaginez ca se ineaca. De cate ori fuge pe strada ma gandesc ca "poate azi" nu se opreste la bordura, de cate ori se suie pe cate un scaun, fotoliu, obiect, ma gandesc ca pica si isi rupe capul. De cate ori ii vin idei sa traga de cabluri prin casa (d-alea bagate in priza) ma gandesc ca o sa se curenteze. De cate ori...de atatea ori eu ma gandesc care ar putea fi pericolul si ii explic, o cert uneori, o bat la cap. Lasa sa fie ea batuta la cap. E mai bine decat altfel. 

vineri, 28 septembrie 2012

Sedinta cu parintii

  Prima din viata mea. Nu puteam sa pricep care e rostul sedintei cu parintii la gradinita. Pana cand m-au pus "casier"...e pe baza de casierie toata duda. M-a pus doamna casier ca m-a vazut ca ma duc zilnic cu copilul. Adica ca nu il duce vreo bunica sau careva. Si ca probabil par mai scuturata decat restul. Presedinta sau cum ii zice e o tipa cam la fel ca mine. Noi doua suntem din cei 10 care frecventeaza grupa...alea spalate. Ca sa ma exprim frumos. Vreo 3 sunt de etnie cu fuste, una e un soi de pitzipoanca cu breton si pretentii de diva. Restul sunt din gama covrigarese de Hale. Nice mix.

  Pe bune, am mers de la sedinta acasa cu una din (pardon) tiganci si ne-am conversat foarte simpatic tot drumul. Are mai multa logica decat multe mame cu pretentii pe care le stiu eu :))) Sa revenim la sedinta. Ne-a citit doamna un text despre cum sa inveti copilul cu bunele maniere. Asta ca sa vedeti ca nu am "judecat" eu grupul acesta deoarece as fi vreo aroganta. Saraca doamna ce si-o fi zis, nene pe astia tre sa ii invat si pe ei, ca n-am nici o sansa cu copilul daca ma-sa plescaie cand mananca. A fost un text interesant, citat dintr-un psiholog american. Era sa adorm. 

  Mai treaza fusesem inainte sa vina celelalte mame, cand doamna mi-a zis ca ei zic rugaciunea in fiecare zi inainte de masa si ca Mara n-a vrut. Intamplator in ziua urmatoare Mara a facut o mare criza de plans ca ea nu mai vrea la gradinita. Tot in ziua cand le-a zis sa nu deschida rucsacul cu mancare pana nu zic rugaciunea, le-a zis doamna ca are ea un "ecran magic" prin care ii vede acasa la ei ce fac, si sa doarma mai mult dimineata ca ii vede daca nu dorm (ei merg dupa amiaza asa ca tipa a vrut sa se asigure ca dorm mai mult dimineata). 

  Numai ca pentru Mara astea doua au fost niste probleme grave. Ea stie ca noi nu credem in Dumnezeu si ca nu mergem la Biserica. Nu am vorbit urat in fata ei despre asta, insa ea stie de mica ca noi facem misto de popi. Si in plus, a perceput ca o interdictie la mancare toata conditionarea rugaciunii. Asta a suparat-o. Mai mult, ea stie ca exista sisteme de supraveghere, stie si termenul, stie si cum se cheama partile componente. Mna, ce sa facem, tati a montat multe din astea la viata lui si ea a inteles tot. De curand a montat la 2 Mai camere ca sa vedem prin internet la iarna daca o vrea vreunu' sa ne caute cand nu suntem acasa :) Ea stia ca se poate, si cum noi nu o mintim niciodata si nu o amenintam cu minciuni...ce sa vezi, copilul a crezut ca o vede doamna la ea acasa si asta i s-a parut ceva oribil. 

  Acu' io despre ecranu' magic nu aveam ce sa vorbesc cu doamna. Pentru ca e o doamna foarte draguta si n-aveam cum sa ii zic "fah, esti tampita, nu mai speria copiii!" Cred ca lesina femeia, si asta nu e bine. Insa cand a zis cu mandrie ca ei zic rugaciunea io am replicat imediat "cu asta nu sunt deacord!" S-a blocat. Mi-a fost mila de ea. Asa ca am zis repede "nu ne-ati intrebat daca suntem evrei sau mahomedani" La care ea, din reflex cica "pai si eu sunt catolica" :))))))))))

  Pai da, da' ce sa vezi, catolicii tot tatal nostru presteaza. Si inger ingerasu' nu stiu cui. Asadar...esti in offside. Evident ca ea nu poate sa priceapa de ce pe mine m-ar deranja asta. Nu are cum. Revin: noi am avut noroc ca am nimerit la ea. Am aflat ca cealalta doamna de grupa mare are draci pe ea si tipa si urla intr-una. Doamna noastra e ca o painica calda unsa cu unt intr-o seara rece de iarna...Jur. 

  Dupa care a inceput sa dea socoteala despre banii cheltuiti din fondul clasei ramas de anul trecut. Anul asta avem noroc ca nu se strange fond al clasei ca altfel eram morti. Nu pot sa pricep cate zeci de milioane au strans de au avut sa dea 6 milioane la Mol sa le faca serbarea de Craciun acolo. Anul asta s-au lins pe bot de Mol. HAHAHAAA....Pitzipoanca cu breton era chiar ofensata. Ca cum adica (pfff iar sare doamna Nicoleta!) Covrigareasa ii tinea isonul, ca ce are, ce, ca a fost frumos, ca lasa sa strangem bani. Aloooooooooooo, sarantoaceloooor...lasati figurile ca nu tine, e saracia mareeeee. Ma uitam la cele doua doamne de etnie care ne onorau cu prezenta. Se uitau la astea ca la felu' 14...Una e maturatoare, aialalta e somera. Serbare la Mol? 

  M-am oferit sa imi aduc masculul din dotare intru repararea si construirea unor lucuri in gradinita. Vroiam sa ma ofer si fara sa fie nevoie, a fost nevoie asa ca am zis ca Marius ii poate ajuta cu niste chestii si ca o sa o faca voluntar pentru ca noi vrem sa dam inapoi comunitatii din care facem parte. Gradinita e cea din cartier, e locul pe care noi parintii ar trebui sa il facem cat mai misto pentru copii. Mai bine la asta s-ar gandi doamnele decat la serbare la Mol...neaaa, nu le da prin cap. Doamna insa a fost uimita pana la lacrimi si a zis ca nimeni nu i-a zis asa ceva niciodata. Mda, nu ma mir. 

  Apoi ne-a aratat o revista si ne-a zis "inspectoratul scolar va ROAGA sa luati revista Luminita...bla, bla...ca in fiecare luna...bla, bla...8 lei" Dupa care zice "e cumva obligatoriu (ii dau lacrimile) ma scuzati ca am folosit cuvantul asta dar nu am ce sa fac" Adica ni le baga pe gat inspectoratul. Adica o fi vreun inspector acolo care are el o revista. Nu scrie pe ea cine o face, are reclame inclusiv la Orange...e o chestie care cuiva ii aduce bani buni. Si doamna e obligata sa ne-o bage pe gat. 

  Si niste carti si caiete speciale...la prima strigare vreo 50 de lei, plus engleza 26, plus teatrul care vine el la noi odata pe luna 5 lei, plus luminita 8 lei plus...E, caietele le luam o singura data, deci mai ramane engleza, Luminita si teatrul (daca vrem dar vrem ca la teatru e 10 lei biletul de copil, aici e 5, culmea). Asadar tandi pe mandi costa 40 de lei pe luna dusul la gradinita de stat nr 3, program scurt, in orasul Ploiesti. La particular e cam 500-600 programul scurt si ce povesti de groaza am auzit de pe acolo m-au facut sa cred ca nu e mare jmecherie. Oamenii sunt aceiasi. 

  Asa ca azi tre' sa iau plicuri si pix la mine caci sunt o doamna casiera...Sa ma vezi la strans de bani, ce am fugit eu toata viata in scoala de activitati din astea...m-au prins acu' la batranete!

miercuri, 26 septembrie 2012

Puncte de suspensie in creier

  
   Am primit azi urmatorul "comentariu" fix fara legatura cu postul la care a fost scris, cel despre "Un post de mama nervoasa". Nu l-am publicat acolo, pentru ca e ca 1.eu nu public porcarii la adresa mea si 2. e fix precum mucii in fasole fata de subiectul ala. Lasa ca il punem aici sa se simta bine autoarea, sa vada ca mi-am insusit lectia pe care cu atata gratie a dorit sa mi-o predea azi:

Am citit azi cateva posturi pe blogul tau si sincera sa fiu, nu ma mai pot abtine. Spuneai mai sus de oamenii care nu au invatat limba romana, dar tu insisti sa faci niste greseli in posturile tale, care tin tot de limba romana. Tu recitesti vreodata ceea ce scrii? Textele sunt pline de cacofonii, de puncte de suspensie folosite aiurea si fara noima, cuvinte preluate din engleza dupa ureche (de unde doamne iarta-ma l-ai scos pe senvis?). Perfect de acord, oricine are dreptul de exprimare, mai ales ca acesta este blogul tau. Dar ipocrizia mi se pare de neiertat in cazul tau. Reciteste-ti te rog de mai multe ori textele inainte sa le publici. Sunt sigura ca multe greseli doar se strecoara acolo. De exemplu nu inteleg ce ai incercat sa faci cand ai scris Adevaru'. Adica daca in loc de ' puneai l fix acelasi nr de caractere aveai. Ma rog. Si eu sunt obisnuita sa spun ce gandesc. Nu e prea comod, asa-i? 

  Si pentru ca m-am amuzat foarte tare tin sa il impartasesc cu lumea. Doamna Nicoleta are impresia, gresita dealtfel, ca as fi vreo agramata. Asta n-ar fi nimic, insa ea ma ROAGA frumos sa imi recitesc textele, domnule...ca sa nu o mai ofensez cu asemenea texte urate si pline de cacofonii si de puncte de suspensie plasate "aiurea". Bun, pentru asta tin sa precizez ca punctele de suspensie se pot folosi in oricare parte a frazei si de cate ori doreste autorul, ele exprimand o intrerupere in sirul vorbirii. Cum eu folosesc stilul colocvial ...nu ii mai dau si lui definitia ca lesina madam Nicoleta cu DEX-ul in brate saraca...iacata ca poci sa pun cate puncte de suspensie doresc in textele mele de pe blogul meu personal........................Nu mai zic de cacofonii, o fi vreun cuvant pe care l-a aflat si ea de curand si a vrut sa il foloseasca repede pana nu il uita. Vai ce urat vorbesc, ar trebui sa imi recitesc textul asta!

  Imi place de ea ca a citit "cateva" posturi la mine pe blog asa...intamplator. Eu ma gandesc ca orice om normal la cap daca intra pe un blog pe care il gaseste a fi plin de cacofonii si scris de o ipocrita...iese repede. Nu sta sa mai citeasca "cateva" posturi decat daca a intrat acolo pentru a gasi ceva de criticat. Si a si facut-o repede, la un post in care eu, o mama, imi exprimam niste sentimente in legatura cu niste lucruri. Adica cam de cacat doamna Nicoleta. Ete acilea o cacofonie urmata de un stil colocvial!

  De limba engleza dupa ureche nu pot decat sa zic ca l-am scos pe senvis fix din locul ala din care a scos ea comentariul asta nepotrivit si plin de tampenii. Cum ar fi acela despre ipocrizie, care conform DEX (da, stiu deja e prea mult) inseamna:

  IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. 

  Are sens cuvantul folosit in acest context? Contextu', doamna Nicoleta, e ala ca cum ar veni (scuzati cacofonia) momentul in care te trezesti sa folosesti un cuvant intr-un anumit caz. Deci in cazul in care imi zici ca fac greseli de limba romana, atunci n-am cum sa fiu IPOCRITA cand spun despre altii ca o masacreaza. Pot sa fiu cel mult "ignoranta". Pentru definitia cuvantului "ignorant" merge si DEX-ul...

  Dealfel minunata faptura e de acord cumva cu mine ca am dreptul la exprimare, insa in prealabil tre' sa imi revizuiesc scrierile pentru ca ea ca o tipa misto ce se afla, s-a gandit ca mi-au "scapat" niste lucuri...si ca cumva era o intrecere despre cate caractere trebuie sa contina un text si cand am eu voie sa pun eu apostroful (asa ii zice lu' ala de la sfarsitul cuvantului Adevaru') sau nu. Apostroful asta, e un semn ortografic, Nicoleta, si este foarte ok sa il folosesti in limba NELITERARA, stilul colocvial sau cel neingrijit. 

  De ce am ales eu acest stil nu e treaba ta! Nu iti place, NU CITESTI! E simplu, dar se pare ca nu si pentru tine. Cine ma cunoaste stie de ce si nimeni pana acum nu si-a pus problema de ce Alexandra ii da cu apostrof sau cu puncte de suspensie cand doreste manutza (da, nici manutza nu exista in limba romana, ete ce sa vezi dracie!) ei aia cu care scrie ea textele de pe blogul ei personal. 

  Incheierea mi se pare mirifica. Absolut perfecta pentru comentariul cu pricina. Adica "si ea"...o straina, un om care are impresia ca daca a citit trei texte ma cunoaste si isi poate permite sa ma improaste cu "sfaturi" despre diverse...e invatata sa spuna ce gandeste! Eu as sfatui-o sa mai insiste cu antrenamentul catre abtinere. Nu de alta dar comentariul asta, Nicoleto fata, e fix ca nuca in perete, e perfect "comod" pentru mine pentru ca m-am amuzat si am mai si capatat material pentru un post haios, o sa amuze multa lume, asa ca una peste alta nu vad cum sa ma intrebi tu pe mine asa, atat de personal, daca imi e comod ca ma injuri? Pentru ca in caz ca nu te-ai prins, asta ai facut. Acum mie mi-e greu sa cred ca tu esti o persoana care a aterizat acum aici asa pur si simplu, nu i-a placut si a tinut sa imi faca morala mie. Nu cred. Cred ca ai tu ceva de cautat, nu stiu cine esti si nici de unde ai aterizat tu acilea, mamica...da' io te rog frumos sa nu mai vii. E clar ca ai intrat ca sa faci naspa. Naspa nu primim! Naspa nu exista in limba romana...hait...ptiu drace (asta exista!)...aoleu iar am pus puncte de suspensie :))))))))))

  Ca si prostia asta de Blogger n-are nene un sistem d-asta sa ii puna sa dea un test IQ inainte sa se apuce sa intre aici la mine "acasa". Nicoleta, iesi afara! 





  

luni, 24 septembrie 2012

Cabana Ciucas, un colt de rai

  Am fost ieri pana acolo asa pe nepusa masa. Cele mai misto excursii sunt alea in care ne sculam de dimineata duminica si eu zic inevitabil "hai sa facem si noi ceva vesel" El inevitabil stramba din nas sau zice "o ciorba de burta"...sau alta chestie animala. Eu insist si pentru ca ma iubeste prea mult nu mai poate sa strambe mult din nas si, mormaind, incepe sa se imbrace...tot intrebandu-ma "da' ce cautam noi acolo...". Ieri am zis ca de obicei Sinaia si ca de obicei el s-a enervat teribil. 

  Pentru mine Sinaia nu e aia pe care o stiti cu totii acum, plina de bucuresteni si pitzipoance in weekend si atat de plina de masini incat nu poti urca cu piciorul la cota 1400 ca de gazeaza aia pe drum mai ceva ca la Hitler. Pentru mine Sinaia e Platoul Izvor, cartierul cu acelasi nume, unde e o casuta de munte veche. A prietenilor bunicii mele. Acolo mi-am petrecut multe sau toate vacantele de iarna cand eram mica si apoi mai mare. Acolo e liniste, e acasa pentru mine...si e mirosul ala de brazi si de munte care pe mine ma da pe spate in egala masura ca cel de mare si de 2 Mai. 

  Iar am zis Sinaia, iar s-a enervat...iar mi-a zis dintr-o suflare ca el nu se duce in mizeria aia sa nu aibe unde sa parcheze. Apoi a zis hai la Ciucas la Diana, sotia prietenului Lica. Ea lucreaza acolo la cabana. Asa ca am pus repede toalele pe noi si am fugit intr-o duminica de septembrie plina de soare si de bucurie. Drumul prin Maneciu a fost ca de obicei...drumul prin padure pana la cabana...n-a fost prea placut pentru ca eu urasc sa ma zgaltaie masina. Si turistii care faceau traseul cu piciorul si s-au trezit la cur cu marele Mitzubishi haraind si scotzand fum...ne-au cam blestemat sincera sa fiu. Ii inteleg. Mi se pare o blasfemie sa intri cu masina in padure. Insa cum nu suntem si n-am fost niciodata oameni cocotzatori-cu-picioarele-pe-munti...alta cale nu era decat cu masina pe drumul forestier. Unde era asa:


 Cand am ajuns sus mi s-a taiat respiratia de cat de frumos era acolo. Si nu numai natura, care evident e frumaosa in munti, ci si ce au facut oamenii astia cu fosta Cabana Ciucas, inainte posesoara de priciuri de dormit iar acum un hotel in toata regula, ca nu ii pot spune cabana. Totul nou, curat, frumos, totul cu lemn, totul incadrat perfect in peisaj. Au pitit sub lemn pana si marginile de la termopane, ca sa nu dea urat la ochi. SUPER! Cam asa:


 Am si mancat acolo, ca doar prietena Diana e responsabila cu haleala. Preturi MICI, va asigur, mancare buna si proaspata. Ca idee ciorbele erau intre 8 si 10 lei, felul doi intre 15 si 25 de lei...mai scumpa era vita...garniturile erau la 6-8 lei...bautura...noi am luat tzuica cu 4 lei suta (tzuica de Valeni). Berea era intre 5 si 7 lei. Nu ne-am uitat la restul dar erau ok. Peisajul insa...ala facea nene toti banii. Cabana e intr-o galeata cum ii zic eu...un soi de mica depresiune intre muntii din jur. Peste deal e Intorsura Buzaului...



                                 
un apus cu niste culori cevaaaaaaaaaaaaaaa....pacat ca aparatul meu nu stie sa redea chiar fidel :) Mie una cel mai mult mi-au placut usile:


 Facute din butoaie luate de la Ceptura, mi-a zis patronul insusi cu care am stat de vorba pe indelete, deoarece l-am intrebat cum de i-a dat prin cap sa cumpere PONEI...are doi ponei acolo pe care ii foloseste la amuzarea copiilor :D. Omul, trecut bine de 60 de ani...s-a straduit sa faca treaba. A reabilitat si drumul spre cabana, mai lucreaza la el. Lucreaza si la o PARTIE de ski pe care o sa o amplaseze pe muntele din spatele cabanei. 

                      Terasa...


             Maimutza care a alergat o zi intreaga pe pietrele din fata cabanei si cand a dat frigul s-a inrosit la nas ca Rudolf:


A gasit ea si un mar pe acolo:


  Una peste alta a fost o zi SUPERBAAAAA, si vrem sa mai mergem acum cat e toamna si e asa de frumos afara. De la Ploiesti pana acolo au fost 80 de kilometri...dar a meritat! Daca nu aveti picioare si nici masini 4x4, cabanierii va trimit jos o masina si va transporta contra 15 lei de persoana din locul in care nu se mai poate merge cu automobile fara tractiune corespunzatoare. Nu va aventurati, ca chiar NU se poate urca fara tractiune. Sunt niste pante foarte abrupte pline de gropi si pietre. :)

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Cealalta familie....tata si fratii

  Am doi frati vitregi. Alexandru si Florian. Tatal meu s-a recasatorit dupa divortul de mama, si a avut doi baieti care sunt in teorie fratii mei. Fratele cel mare, Alexandru, se cheama ca tatal lui si ca mine pentru ca tatal lui e un personaj egocentric. Si-a botezat 2 copii din 3 cu numele lui si asta spune multe. Seamana la moaca cu ta-su leit.

  Fratele cel mic, Florian...seamana culmea cu mine destul de mult. Alexandru e brunet, Florian e saten cu moaca rotunda ca a mea si cu ochi zambaretzi. Prima data eu i-am vazut cand aveam vreo 10 ani (poate gresesc) si am aflat din gura in gura ca doamna Sima (mama lor) e prietena de familie cu doi frati cu care ma jucam eu zilnic la bloc. Vali si Mihaela. Erau prieteni de familie cu familia Sima, si cand am dedus noi asta, Mihaela mi-a aratat-o pe doamna Sima si pe copiii ei intr-o zi pe strada. 

  Atunci i-am vazut prima data. Florian era bebelus, nu cred ca avea nici un an inca. Atunci am vazut prima data in viata mea cum un om poate sa semene cu tine doar pentru ca are o inrudire de familie. Copilul din carutzul mic, sport, din carpa...semana uluitor cu copilul-Alexandra din pozele cu mine de cand eram mica. 

  Urmatoarea data cand i-am vazut aveam 14 ani si il cautasem pe tata in cartea de telefoane a orasului Ploiesti. Stiam strada pe care sta din actul de divort gasit la noi in casa in urma unor scotoceli prin dulapuri. Imi placea sa caut lucruri, sa vad ce au ele acolo (mama si bunica), asa ca am gasit un act de divort din care am aflat cand au divortat ei. Stiind cand m-am nascut eu...mi-a fost suficient sa inteleg viata si oamenii destul de repede. Vreo 10 secunde mi-a luat (ca matematica la ora aia mergea mai greu...:)

  Afland strada pe care sta tata, am cautat in cartea de telefoane si am sunat. A raspuns chiar el. "Da, va rog"...am intrebat daca e familia Sima, apoi am cerut sa vorbesc cu domnul Sima. A zis "la telefon"....eu am zis "eu sunt Alexandra Sima"....s-a facut liniste. De tot...am crezut ca a murit cu aparatul in mana. Ne-am dat intalnire in spate la liceul Cuza si ne-am vazut acolo. M-a luat in brate exact ca un tata care isi ia fiica in brate, mi-a zis cu ochii in lacrimi "zanisoara mea"...initial m-a impresionat.

  Urma sa ma dezamageasca cel mai crunt dintre toti adultii copilariei mele. I-am zis si l-am RUGAT sa nu spuna NIMANUI ca am venit sa il vad. A zis ca asa o sa faca, dupa care...a umplut targul. I-a zis nasei mele, care m-a amenintat ca el o sa ceara in tribunal drepturi de vizitare...a sunat la mama mea si a venit sa ma "vada" dupa ce 14 ani nu daduse nici un semn...a iscat o furtuna cum numai "oamenii mari" o pot face. M-am suparat ASA de rau incat am simtit ca se rupe ceva in mine. Nu vroiam decat sa il cunosc si sa imi cunosc fratii. Fratii i-am cunoscut atunci cand am mers acasa la el...Florian era mic insa imi zambea larg, asa cum zambeam si eu cand eram mica. Alex a fost la fel de reticent cum era mai tarziu. 

  Anii au trecut si cand am facut 18 ani, mai aveam drept la pensie alimentara doar daca intram la facultate. Pensia era oricum una "simbolica"...insa era singurul ajutor pe care mama il avusese de la el vreodata in viata mea. Nu am intrat la facultate in primul an (deh, ambitii de io care am decis sa nu fac meditatii pentru facultate) asa ca nu am intrat in primul an la nici o facultate. Moment in care...am fost DATE IN JUDECATA. Cand a venit mama cu actul in mana si cu lacrimi in ochi si a INJURAT in casa (ea nu zice niiiiciodata cu injuraturi si atunci a fost prima data cand am vazut lacrimi in ochii ei)..mai apoi am aflat ca sunt data in judecata de "tata"....cred ca in momentul ala am aflat eu prima data cam cum pot fi oamenii. 

  In anul urmator am intrat la facultate asa ca i-am tras-o inapoi. Adica am cerut pensia inapoi. Acum cativa ani el mi-a zis ca nevasta-sa s-a dus si a cerut sistarea pensiei si a semnat in fals pentru el. Mi-e greu sa cred asta. Mi-e prea greu sa cred ca esti asa de calcat in picioare incat "sotia" ta decide ca tu nu trebuie sa mai contribui cu bani pentru primul tau copil. Eu una, daca Marius ar avea un alt copil dinainte sa ma cunoasca pe mine, m-as fi dat peste cap sa stiu ca omul asta isi onoreaza trecutul si urmasii. Da' poate sunt eu exagerata. 

  Cand aveam 25 de ani l-am chemat la casatoria mea. M-a refuzat tot din cauza de egocentrism. Ca cum o sa fie el privit acolo. Ca si cand il cunostea cineva, era vedeta... Mna, i-am zis ca nu o sa stie nici dracu cine e el, poate doar mama, si nici aia cu siguranta. Au trecut 25 de ani, nene...ai luat 25 de kile si par alb...sigur nu te recunoaste nici dracu'. Ai mei n-au nici o treaba cu tine. Ei au trecut peste toate demult. Au avut copil de crescut. Nu, nu esti o victima...paranoia nu are ce cauta aici. N-a vrut sa vina! M-am dus si m-am intalnit cu el sperand sa il conving...mi-a povestit multe chestii naspa despre mama. 

  Era varianta lui. Varianta ei nu o stiu pentru ca ea nu mi-a zis niciodata nimic despre el. Cert e ca eu, la 25 de ani, cu doua saptamani inainte de nunta mea...am plans o noapte intreaga. La propriu. M-am apucat de plans pe la 11 seara si am terminat pe jumate moarta pe la 6 dimineata. Marius e singurul care stie prin ce am trecut. Atunci am aflat ce e aia sa ai ochii umflati. Nu stiu de ce am plans. Am plans pentru ca nu stiam sa fac altceva ca sa imi omor tristetea faptului ca tatal meu in loc sa vorbeasca cu mine si sa afle cine sunt eu...a balacarit-o pe mama. 

  Cand eram gravida mi-am vazut fratii ultima data. Am mers cu Marius sa iau cantarul Balanta Sibiu pe care tata mi l-a imprumutat pentru bebelusul care urma sa vina. Aveam burta pana la nas si am urcat cu greu cele 4 etaje. Ne-au primit ca pe familie...desi parea un pic fortat. Florian a venit si a dat mana cu mine si s-a prezentat, asta tin minte sigur, si mai tin minte ca asta mi-a dat singurul moment de normalitate. Pentru ca, DA, eram STRAINI...chiar daca ne prefaceam ca ne stim din povesti. 

   Un pic mai tarziu in viata, am insistat pe langa Marius si i-am dat tatalui meu un job. Pentru ca noi aveam nevoie de un om de incredere, pentru ca el era proaspat pensionar de succes...i-am dat de lucru pe bani buni...Ce a facut el? Pai s-a vaitat in principal. Inclusiv la niste oameni straini care nu trebuia sa afle detalii despre munca lui de "paznic"... Asa e el...Nu se poate abtine, pur si simplu. Asa cum acum vreo luna nu s-a putut abtine sa nu fie magar cu mine. Doar ca, ghinion, acum m-a nimerit in "anul epurarii" in care daca ma calci pe coada te-ai ras...Anul asta a inceput prin iunie 2011, si a fost decis pe 24 septembrie 2011 cand eu am intalnit o doamna care m-a invatat ca cineva  trebuie sa primeasca bunatate atunci cand ofera bunatate. Si de atunci am zis ca nu mai las pe nimeni sa ma calce in picioare. Tata avea un palmares grav in acest sens...

  Ce ma bucurase acum catva timp era ca Florian si-a facut cont de Face Book. Lui Alexandru ii dadusem add cu multa vreme in urma, si nu acceptase din pacate.Poate ca nu stie cine sunt sau nu mi-a recunoscut moaca. Florian m-a acceptat si a si prestat niste discutii cu mine...m-am bucurat ca un copil...pentru ca in capul meu ei sunt fratii mei. Sunt familia mea. Acum contul lui nu mai e activ, asa ca am ramas, inca odata, cu ochii in soare :))

  Glumesc...daca fratii mei vor sa ma gaseasca stiu unde sa o faca...si sper ca la un moment dat sa o faca...cu tata sincer nu mai stiu cam cum sa fac pentru ca cu el relatia a fost una total fortata. L-am fortat si am gresit. Omul clar nu avea treaba cu mine...eu am insistat cum fac eu de obicei...mna...aia e. Fiecare om trebuie sa isi gaseasca ambii parinti si sa ii vada cu ochiul din dotare, ca sa stie de unde anume se trage, cu cine seamana, cu cine nu..."cum ar fi fost daca"...si tot felul de alte intrebari. Am gresit mult in ultimii 10 ani, am tot lasat chestii nespuse, ne-transate...am lasat niste oameni sa ma trateze ca si cum as fi nimic. Am gresit enorm pentru ca daca spuneam la timpul potrivit ce aveam de zis clar nu o mai incasam ulterior :)

  Asta as vrea sa invete Mara...ca si daca nu ai frati...poti sa ai oameni pe care ii tratezi ca pe frati. Ca sunt atatia omeni care au frati si care scuipa pe ei...deci asta cu "de sange" nu merge de cele mai multe ori. Sa fim seriosi. Familia si vecinii nu prea ii alegi...prietenii ii alegi :) Asa era o vorba pe vremuri. Si cam asta e logica si acum...insa prietenii trebuie sa ti-i alegi dupa primul instinct. Daca un om nu iti place la prima strigare...nu insista. Daca cineva iti e familie dar nu iti place, iar nu insista...

  

  

  

Raport dupa prima saptamana de gradinita

  Asadar luni...am mers pentru o ora, am facut cunostinta cu "doamna" si am primit o lista de rechizite de cumparat demna de un student la ASE. Am cumparat parte din ele, mi-am permis sa ii pun in penar creioane si carioci pe care le avea acasa, nu erau folosite deloc. Doamna m-a luat brusc marti cu "ce e asta doamna, ce penar e asta?"...Aoleu...tonul era fix ca si cand eu as fi avut 5 ani. Doar ca doamna nu stia ca io am gura mare de felul meu si ca urasc cel mai mult pe lume atitudinea de profesor cu defect profesional.

  Asa ca am ras usor si am zis "pai un penar cu culori si carioci cum scria in lista"...la care ea "nuuuu, nu imi place...nu asa, doamna!"...Acu deja radeam ca sa nu cumva sa  imi vina sa o pleznesc. Pentru ca  imediat dupa aia mi-a explicat ca nu sunt doua seturi de 12 NOI...ca cum ASAAA??? Pai zic ete, creioanele chiar sunt noi, ce daca nu-s 12...cariocile la fel...Bon, astea nu erau bune. Iar caietul de desen mi-a fost returnat pentru ca e "ingalbenit de timp". Am primit acum un an un teanc mare, mare de  caiete de desen speciale din alea mari, de la o prietena care are doua fete pictorite. D-alea pe bune. Si avea femeia astea ramase acasa si mi le-a dat pentru Mara. Nu arata rau, normal ca coperta are urme pe margine asa, ca le are tipa de vreo 20 de ani pe acolo. Dar sunt in perfecta stare, si ce daca e un pic ingalbenit? Nu e sifonat, rupt...nimic. E fix nou. Nu domle...nu e bun. 

  Marti a stat prima data acolo, a fost ok, uimitor de bine pentru un copil care a crescut 5 ani si jumatate doar cu mami, tati si bunica. La plecare doamna, dupa ce mi-a zis treaba cu senvisul si am asigurat-o ca Mara nu va veni niciodata cu senvis la gradinita....face "sa o incaltati, doamna"...sa nu ii fie frig. Copilu' era in papuci si cu picioarele fierbinti. Oricum acolo e cald, ea era in blugi intr-o camera in care la temperatura aia acasa ar sta in chiloti. Ce sa fac, o mama denaturata, mi-am invatat copilul descult si dezbracat si la 20 de grade. D-apoi la 25 cate erau acolo pe termometru. 

  Culmea e ca miercuri doamna mi-a zis ca Mara s-a plans ca ii e cald la picioare. Acum era chiar amuzata ca cum o fi posibil asa ceva! Vineri a plouat si era racoare insa eu tot in tricou am lasat-o acolo, pentru ca, ghici ce, chiar daca afara sunt 10 grade, in casa aia acolo e numa' bine de stat in tricou. Oauuuu cand am lasat-o doamna era "vaiii, asa o lasati, puneti-i ceva pe ea"...n-am bre ce sa ii pun pe ea, lasa copilu' ca daca i-o fi frig se duce si ia geaca din cuier. Cand m-am dus sa o iau, doamna face "aoleu, sa o imbracati! cand o vad asa in tricou" io repede pun mana pe copil, pe brate, pe nas si pe urechi din reflex. Copilu fierbinteeeee. Ii zic lu doamna, pai ete, nu ii e frig...(pe langa faptul ca Mara zice daca ii e frig ca nu mai e bebelus) si ea face "daaaa, da' asa in TRICOU"...iar m-a busit rasul.

  Ca doar nu o sa imbrac acu copilu' dupa frigurile lu' doamna. I-am zis femeii ca acolo in acea casa cu mocheta pe jos Mara ar sta desculta saraca...

  Ne infunda in rucsac zilnic "corn" si "lapte"...ba chiar cate doua portii, ca se pare ca au in plus. Laptele este o mizerie care are gust de lapte praf direct (desi firma Muna e una BUNA, care stie sa faca si produse foarte bune, dar cand e pentru copii, da-i dracu'), si barem nu de vreunul bun...zici ca e d-ala de pe vremea lu' Ceasca. Cica are 1,8 la suta grasime...ca asa s-au gandit conducatorii luminati, ca la copii mici trebuie degresat laptele. "Cornul" este o chestie care contine paine la care s-au adaugat zahar si...atentie...GRASIMI HIDROGENATE. Incep sa cred in teoriile alea cum ca nemernicii vor sa ne imbolnaveasca de mici. Sau sa ne drogheze cu zahar copiii de la primele varste. 

  Asa sunt eu, carcotasa. Adevarul e ca ma asteptam la mult mai rau. Adica in interior gradinita e fantastic de curata, am fost si la baie unde e o curatenie incredibila, am felicitat-o pe doamna ingrijitoare. Totul e curat si ingrijit. Am apreciat-o pe doamna educatoare care in prima zi ne-a zis ca copiii trebuie sa aibe o sticla cu apa la ei, dar sa nu abe SUC...chiar m-a mirat treaba asta. Nu stiu daca a facut-o pentru ca a constatat efectul sucurilor cu zahar asupra comportamentului copiilor sau daca a facut-o ca sa nu le fie unora "pofta"...nici nu conteaza de ce. A zis si ca sa nu aibe ciocolata la ei...mi-a venit sa rad, pentru ca in secunda urmatoare a zis ca "poa' sa aibe un Barnii" (asa il pronunta, asa il scriu) care probabil in capul dansei cine stie....contine lapte sau ceva...e un "ceva pentru copii" bun de mancat. 

  Mara mi-a zis ca toti copiii au avut la ei senvis cu salam. N-am intrebat-o eu tocmai ca sa nu ii dau ideea ca e e a mai cu motz sau mai fara motz, ea mi-a zis singura cu uimire, pentru ca ea stie ca salamul e ceva care nu e bun pentru copii. I-am zis ca unii oameni nu au aflat asta, ca ea sa isi vada de morcovii si castravetii ei si sa nu se mai uite la gustarea altora :))

  Dupa marti si miercuri..joi s-a trezit cu muci si usturime in gat. Cu doua saptamani inainte sa inceapa ii  dadusem si vitamine si o doza mai mare de vitamina D asa ca i-a trecut in 24 de ore aproape de tot. Am fost fericita, ca ma gandeam ca o porneste cu nenorociri din astea tot timpul. Sunt curioasa cum o sa mai fie. S-au imbolnavit mai multi copii se pare, ieri nu au fost decat 4 prezenti. 

  Uimirea totala a fost ca nu ni s-au cerut nici analizele de incepere nici avizul de la medicul de familie. Cand am intrebat de ele doamna a zis ca ei nu cer asa ceva. Si in plus ii primeste cu muci la gradinita...asa ca prevad un viitor luminos pentru aceasta activitate :) O sa fie foarte interesant in aceasta iarna. 

  Daaar, ca sa mai gasesc un lucru pozitiv (bagam asa una calda una rece): vine teatrul de papusi la ei odata pe luna si le face o piesa doar lor acolo in gradinita. Asta mi s-a parut o chestie foarte misto. Si o sa faca si engleza optional...pentru fabuloasa suma de 24 de lei pe luna. In afara de rechizite, engleza, si teatru nu mai platim altceva decat un caiet special pe care il iau ei de la centru educational al inspectoratului. Si a mai trebuit sa ducem lunar hartie igienica, servetele, prosoape de hartie...si trimestrial un sapun lichid. Bine, daca iau si inmultesc 45 de copii cati sunt in gradinita o sa aflu repede ca doamnele au de carat acasa niste multe chestii din astea :)) Da' na..asta e Romania...

  As fi vrut si n-as fi vrut o doamna mai tanara. Nu stiu. Nu am incredere in "tinerele" care au ajuns sa fie azi educatoare LA STAT. Mi-e ca stiu mai mult despre Aifoane si dans la bara. Imi scuzati prejudecatile insa am vazut si am auzit prea multe ca sa am azi incredere intr-o domnisoara de 23-24 de ani care sa lucreze cu copiii. Doamna noastra nu e prea batrana cat sa fie plictisita, e foarte draguta si zambitoare. Si se vede pe ea ca iubeste mult copiii si ca face meseria cu drag si cu pasiune. Se vede dupa cum a aranjat sala de clasa...am vazut desenele si lucrarile Marei, e clar ca a stat langa ea si i-a indrumat manutza pe hartie...Da, tot perele si prunele de acu' 30 de ani sunt acolo...dar se vede ca doamna asta chiar isi da interesul. 

  A promis ca o sa o studieze pe Mara si chiar a facut-o. In fiecare zi mi-a spus chestii despre ea, chestii observate cu mare acuratete. A vazut si cat e de ambitioasa si de incapatanata, a vazut si ca are toate deprinderile de politete necesare traiului intre oameni...a vazut ca nu suporta zgomotul si balamucul...a stat de vorba cu ea si acum Mara se duce si o intreaba mereu lucruri. E incantata de ea si e incantata ca poate vorbi cu mine zilnic, pentru ca ea clar are dorinta de a invata copilul lucruri si vrea sa stie ca parintii ii sunt aproape. 

  Si inca o carcoteala: eu sunt uimita ca nu le da prin cap ca in prima zi cand le vine un copil, sa stea naibii cinci minute cu mama si sa o INTREBE lucruri despre acel copil. Eu m-am dus luni hotarata sa povestesc despre Mara, plusuri si mai ales minusuri (incapatanarea Marei e de poveste) ca sa stie acel om strain ceva despre ea de la inceput. Nu nene...ei ii asteapta la gradinita in anul 2012 la fel ca in 1980...gata, veniti, intrati, ca "las' ca ne descurcam noi cu ei"...pentru ca pentru ei nu conteaza individualitatea. Doamna asta chiar e una empatica si cu skilluri...nu vreau sa stiu altele cum sunt. 

  Eh, una peste alta...gata. Am facut-o si pe asta. Pentru ca pentru mine e cam gata. Copilul a inteles, s-a adaptat la mediu si la oameni...face acolo ce are de facut, cand nu vrea ea nu o convinge nici dracu' sa faca...in timp o sa priceapa ca asta cu scoala nu e pe "vrute" sau pe "placute" decat in mica masura. Vad ca astia vor sa ii faca savanti de la 5 ani...mi se pare hilar da' ma rog...treaba lor. Io una zic mersi ca per total e curat si e cu un om ok acolo. Restul om vedea. 

joi, 20 septembrie 2012

Un post de mama nervoasa

 O sa fac o petitie...o cerere, un act, o adeverinta, o lista, un comitet, o hartie...o birocratie :"nu duceti copiii in sistemul de invatamant din Romania decat in ultimul moment posibil!". Adica o ceva in care sa spun ca educatorii Romaniei de azi sunt naspa. Nu mai zic de "profesorii" cu nota 5 la examene. Si nu e vina lor. E vina sistemului.

  Dupa ce ieri am primit o Mara plangand la ora la care am preluat-o de acolo, azi am trait cu ea cu viroza luata dupa doar doua zile de "gradinita", dar am fost primite cu bratele deschise cu copilul bolnav acolo, ca si cand ar avea vreo norma de indeplinit. Ele saracele au o norma, norma lu' Ceausescu. Io mi-am bagat picioarele si am dus-o daca tot nu se tine cont de nici o regula din asta. 

  Doamna noastra e una minunata. Cand o vezi asa, pare om. Cand o vezi cum iti MANEVREAZA copilul de 5 ani jumate ca si cand ar fi o papusa de carpa...iti vine sincer sa o iei la niste palme d-alea demne de Tzaranoaia City. Adica azi cand am lasat-o pe Mara acolo, bolnava, se simtea rau ea saraca...insa stiam ca daca intrerup ciclul nefast al "introducerii" sistemului minunat de invatamant o sa fie mai rau...ea era trista si dadea sa planga iar doamna a luat-o....

  Stiti locul ala dintre incheietura palmei si cot? La jumate? Ulna si radius ii zice, ma scuzati da' io am fost la olimpiada la anatomie cand eram mica, deci tre sa ma dau mare cu asta!...nu ca mi-ar fi folosit la ceva vreodata...Nici ca ma intereseaza ce tare ma dau io acu'...azi ma gandeam doar ca la asa "strangere ferma" din acel loc, acele ulna si radius au prostul obicei sa se rupa, mai ales la copii mici. Mna, eu si "exagerarile" din capul meu...evident ca cucoana in 30 de ani de cariera stie ce si cat sa apuce cat sa nu imi rupa copilul...

  Cam astea au fost in capul meu cand am vazut-o cum a luat-o pe Mara sa o "duca la copii" ...da' ce mama dracului, ca se ducea ea singura daca avea vreo nevoie...ea oricum s-a dus, s-a purtat foarte bine pana acum...uimitor de bine pentru un copil care nu a fost maltratat cu sistemul asta cretin pana acum. Azi era bolnava. Eu stiu cum se simte ea cand e bolnava...a avut saraca "ghinion" sa nu aibe si febra, asa ca au primit-o la "gradi"...URASC cuvantul "gradi"...e tot o abreviere de oameni care n-au invatat limba romana.

 Aoleu ce o mai iau pe campii in seara asta. Sunt oarecum nervoasa. Sunt nervoasa pe mine, nu trebuia sa o duc acolo. Nu avea nici un sens. Puteam sa mai astept si sa o duc direct in Anglia la scoala. Aia mi-a trecut prin cap toata saptamana. Mai obosita ca in saptamana asta si cu grija mai mare n-as fi fost nici in 10 ani de lucrat la corporatie. Cica nu e asa...Adevaru' e ca de 5 ani si 5 luni eu sunt la corporatia Mara. Si asta a naibii corporatie a fost 7 zile din 7...tot timpul...Luni-vineri, Craciun-Paste...nu am avut vacanta de nici un soi. Deloc. Cineva imi zicea ca o sa "imi fac treaba" cand ea e la gradinita...

  Ei, ce sa vezi, eu imi fac "treaba" mereu. Cu ea. Pe langa ea. Peste ea. Eu am inceput "treaba" din casa la 2 saptamani dupa nastere. Atunci am facut prima data curat in casa, mutand copilul de colo colo prin camere. Eu fac mancare, curat, rufe, jocuri...mna...full time job in adevaratul sens al cuvantului. Eu am fost aici mereu. Din "cauza" mea ea a refuzat acum "bomboane" oferite la gradinita, din "cauza" mea ea stie mult mai multe decat "colegii" din "clasa"...recunosc, sunt de vina. Propun sa fiu omorata cu pietre la marginea orasului. Am niste nervi in seara astaaaaaaaaaaa....ceva de groaza! Da, eu sunt de vina, nu aveam ce sa caut aici cu copilul meu daca il respectam. Trebuia sa fiu demult plecata pe alte meleaguri mai simpatice. Am zis!

De ce vrem sa emigram

  Am luat decizia asta in urma cu aproape doi ani. La inceput nu am spus nimanui pana cand am decis ca asta vrem cu adevarat sa facem. Apoi am inceput, timid, sa spunem cu glas tare celor din jur ca vrem asta. Reactiile au fost diverse, de la cele mai cretine la felicitari sincere. Deja nu mai conta pentru noi ce parere au ceilalti despre asta, pentru ca decizia era luata. De putine ori am fost intrebati de ce. Pentru ca lumea in ziua de azi stie de ce Romania nu mai e locuibila. 

  Eu pana acum vreo 4 ani nu vroiam deloc sa plec din Romania. Mi se parea inutil. Mereu imi ziceam ca ce faci aici faci si in alta parte. Apoi, incet, incet, asta a devenit un argument: ce faci aici faci SI in alta parte insa cu alte rezultate: bani mai multi, viata civilizata, sisteme sanitare, strazi...etc. Argumentul financiar nu e foarte mare. Am ajuns sa cred sincer ca am datoria sa ofer copilului meu un viitor.

  Ori aici nu exista asa ceva pentru cei care acum au 5 ani. Oricati bani ar avea parintii lor in Romania...spitale tot nu au. Scoli si gradinite nu mai zic ca iar ma apuca nervii. A, daca stai in Bucuresti ai niste spitale particulare pe tone de bani. Si dai bani si la stat degeaba luna de luna. Tot la Bucuresti ai si ceva scoli particulare. Dar Romania nu se reducela un oras, si ala jalnic pentru o capitala. 

  In Romania e aproape imposibil sa ai o afacere mica. Ne-am facut firma in 2003 cand aveam naivitatea sa credem ca o sa facem ceva pentru noi, o sa incercam din rasputeri sa nu mai depindem de angajatori si o sa construim ceva pentru copilul pe care atunci doar ni-l doream. Anul asta am suspendat-o. Nici sa o inchizi nu poti pentru ca te costa prea mult. Sa faci treaba cu ea? Cum? Statul iti pune piedica si dupa ce esti placinta la pamant vine si iti fura ceasul. E pe baza de smardoiala. Ai pile, relatii, jmecherii...merge treaba. Dar, vorba lui Marius, "io ce sa fac ca tata a fost mecanic de tren si mama croitoreasa"...noi am vrut sa facem treaba asa pe bune...

  Toti banii primiti la nunta noastra i-am investit in marfa pentru firma. Dupa ce am facut importul ni s-a spus cand marfa era in vama ca avem de dat 50 de milioane ca sa putem sa o luam de acolo. Asta dupa ce ni se spusese ca nu exista taxe vamale. Astea 50 de milioane erau tva sau nu mai stiu ce cacat. 50 de milioane in 2003 erau o avere. Ne-am imprumutat de la prieteni ca sa putem sa scoatem marfa din vama. Asa a inceput odiseea "micii afaceri" in Romania. Odisee care s-a incheiat cand am dus 5000 de euro de acasa pentru impozit forfetar aplicat retroactiv. Aia erau toti banii pe care ii mai aveam. Si gata. 

  Nu stiu daca o sa reusim sa ne mutam in Anglia. Habar nu am daca tot ce am cercetat noi in ultimul an o sa reusim sa facem la fata locului. Cert e ca nu avem nimic de pierdut. Acum nu mai privesc relocarea ca pe o provocare foarte mare. Pentru ca traiul din ultimul an din aceasta tara a fost o provocare mult mai mare decat si-ar putea cineva imagina. Poate de aia am devenit foarte ferma cu oamenii din jurul meu si nu am mai acceptat sa ma calce nimeni in picioare. M-am scuturat de tot ce a fost rau pana acum si am reusit sa scot capul la suprafata si sa respir. 

  Cumva stiu ca o sa fie bine. Ma vad traind in Anglia. Pot sa imi imaginez lucruri despre cum o sa fie acolo, nu am pretentii prea mari, nu imi doresc lux...vreau doar un trai decent si linistit pentru familia noastra. Si daca o sa avem norocul sa gasim asta acolo, o sa zic mersi. Acum vreo saptamana am stat de vorba cu prieteni vechi care au plecat anul asta in Franta. S-au luminat la fata. Li s-a ridicat o povara de pe umeri cand s-au vazut intr-un loc unde pot trai civilizat din toate punctele de vedere. M-am bucurat pentru ei ca un copil, jur. 

marți, 18 septembrie 2012

Cele mai grele 4 ore

 N-au fost cand am nascut...am nascut in doua ore. N-au fost cand am dat bacu', nici cand am transpirat si am intrat la trei facultati intr-un an...Nici macar cand am dus-o la spital si i-au pus perfuzii. Acolo ma bazam pe medici. 

  Au fost azi cand am lasat-o la gradinita prima data in viata ei. Si a mea. A, ba nu, io am mai fost acu' 30 de ani. A fost horror pentru mine. Program prelungit pe vremea lu' Ceasca...mi s-au intamplat chestii foarte naspa acolo. Pe Mara nu am dus-o pana acum din bun simt. Adica daca eu stau acasa...cum ar fi sa duc copilul sa aibe un strain grija de el 4 sau 8 ore...alaturi de alti 20...Care e calitatea vietii si a educatiei?

  Bine, aud si in sfanta zi de azi demente de genul "il ducem sa socializeze"...well, am impresia ca oamenii nu prea stiu definita DEX a cuvantului "socializare" asa ca il folosesc de cate ori vor sa scape de cate unu' din asta mic cu care e greu sa stai acasa. Oameni buni, socializare nu inseamna nebunia de a duce un copil de doi sau trei ani la gradinita sau cresa! E un boism sa faci asta, iar copilul ala va fi traumatizat pe viata si va va face viata voastra un iad daca va bateti joc de el in halul asta! Daca ai job si nu ai bani de bona, ok...nu ai ce sa faci si folosesti institutia care a fost inventata exact cand femeile au inceput sa fie "egale" cu barbatii, si anume gradinita. Pentru aia s-a inventat! Si de aia si e naspa. Pentru ca vrea sa tina loc de parinti si familie. Chestie care, ghici ce...nu prea iese. Ca nu are cum!  

  Dar o iau pe miristi. De emotie. Inca tremur in cap si inima. De fericire. Copilul meu a fost mai puternic decat mine. Aseara plangea ca nu vrea sa mearga azi sa se "desparteasca" de mine...ieri am stat doar o ora acolo la sedinta si cunoastere de "doamna". Dimineata...ba isi facea bagaje, ba zicea ca ea nu vrea. In masina spre gradinita a zis deodata tare si clar "EU NU O SA PLANG DELOC"...am luat-o in brate si am pupat-o...i-am zis ca ma bucur mult de ea. Am ajuns la gradinita mai devreme, ne-am pus papucii de gradinita si am mai stat oleaca de vorba ca doo babe pe bancuta din hol. Cand a chemat-o doamna in clasa eu am zis ca lesin. Ma asteptam sa porneasca jalea aia criminala pe care o are ea uneori. Cand colo...a respirat adanc, a pus o fata serioasa care se uita in gol cumva...s-a concentrat...a zis "PA, MAMI!" io am pupat-o repede...si s-a dus in clasa. Fara sa mai iasa, fara sa planga, fara nimic. 

  Io in schimb am fugit cu ochii in lacrimi si am dat apa la soareci pe strada. Am vrut sa o sun pe Prietena, mi-am dat seama ca sunt penibila si ca o sa se sperie daca ma aude bocind, am vrut sa il sun pe Marius dar am zis ca o sa il apuce si pe el bocitul...pe mama la fel...asa ca mi-am dat doua palme ipotetice si mi-am vazut de mers. Ma tot intorceam sa ma uit spre gradinita ca si cand asta mi-ar fi oferit vreo garantie ca ea o sa fie bine. M-am uitat la ceas imediat. Era 1 fara un sfert. Programul incepe la 1. Pana la 1 m-am mai uitat la ceas de circa 42 de ori...

  Am avut multe chestii de facut si de cumparat...m-am dus m-am invartit...am cercetat ceasul tot timpul. Greu s-a facut 4...si mai greu 4,40 cand doamna ne-a chemat din curte sa ne luam copiii. Doamna e simpatica, azi i-am luat chiar si un cadou. Pentru ca toti parintii au venit ieri si azi cu FLORI. Toti. Are 16 copii in grupa, deci a primit...15 buchete de flori si un cadou de la mine. Toti oamenii au porcaria asta in cap cum ca tre' sa iei flori la cadre. E de pe vremea lu Ceasca cand nu se gasea altceva, si florile erau singura solutie. Eu m-am dus ieri la deschidere cu mana in cur. Pentru ca am vrut intai sa vad care e doamna noastra, sa o masor din cap si vorbe, sa vad cine e si ce ii place. 

  Toti erau cu flori. Mari, si multe. Multi bani aruncati in vant. La propriu. Mai bine ii luau cate un sac de carbuni ca isi facea femeia niste fripturi de banii aia. Eu am studiat-o, am vorbit cu ea, am vazut ca are bijuterii de argint si oja si ruj portocalii aprins pe dansa. Asa ca azi m-am dus frumos si i-am cumparat un pandantiv de argint cu un coral portocaliu in mijloc. Daca nu i-o placea ei, barem o sa aibe cadou pentru careva la un moment dat. Deci ceva util. Urasc inutilitatea. Urasc cadourile de forma..."un buchet de flori" sau "un set de cosmetice"...mai bine nu iei nimic...

  Cand am intrat sa o iau, Mara era suparata. I-am luat ieri un ceas de mana pentru copii, ca sa vada cand e 4,30, ora cand i-am zis ca vin inapoi. Ea se tot uitase la ceas, era deja 4,40 cand am intrat, doamna ii zisese sa nu se mai uite atata la ceas, ca sa nu mai vina cu el ca sa nu se mai uite la el atat (asta am aflat dupa)...ea se suparase si cand m-a vazut mi-a zis imediat ca doamna a zis sa nu se mai duca cu ceasuuuuuuuuuuuu....Ea de acel ceas se agatase. Eu ii oferisem acel obiect de confort. Ea stie sa citeasca ceasul de un an jumate, asa ca i-am zis uite, o sa iti iau un ceas ca sa ai la gradinita sa stii cand trec orele si vine mami sau tati sa te ia. 

  Era colacul ei de salvare si cand cucoana a zis ca sa nu mai vina cu ceasuuuuuuuu, si trecuse si de 4,30...copila era de-a dreptul ofensata. Eu am aflat repede de la ea si i-am povestit doamnei ce si cum. Doamna era perfect uimita ca ea stie ceasul. De unde a urmat o discutie foarte amuzanta pentru mine:
 Ea: cum, si nu a mai fost la gradinita si STIE ceasul???!!!
 Eu: (in gand, WTF mai stim si noi astialaltii cat e ceasu') da', (spasit) pai am invatat-o eu, ca ea are ore de masa si vroia sa stie....
 Ea: aaaaaaa, doamna dar ea NU A AVUT SENVIIIIIS!!!
 Eu: da, stiu :) (WTF io am pus mancarea acolo),  e vreo problema?

   (ea a avut ASTA in schimb)

Ea: nuuuu, nu e, Doamne Fereste, dar eu n-am mai vazut ASA CEVA pana acum, si doamna, A MANCAT TOT!!!!???!!!
Eu: (razand deja): da, doamna, asta e mancarea ei preferata, i-am pus azi ce stiam ca ii place mai mult (morcov, castravete, cascaval si masline) 
Ea: aoleu, da' sa nu ii fie pofta, doamna, sa ii puneti un SENVIS...macar un BARNII (zic cum a zis, nu stiu ce e ala barnii, va jur)
Eu: doamna, ea mananca paine doar o felie pe zi de dimineata, si stie ca asta e "programul" alimentar, nu ii e pofta de alte lucruri ca ati vazut ca a MANCAT
Ea: (din nou si foaaaarte uimita): doamna A MANCAT TOT...n-am mai vazut copil sa manance asa FRUMOS!
Eu: (vizibil mandra): daaa, pai stiti, daca nu i-am dat fainoase multe ea se multumeste si cu "porcarii" d-astea de morcovi...ma alearga prin casa sa ii dau morcovi...

   Ea rade, isi revizuieste atitudinea si imi zice "felicitari, eu pana acum n-am mai intalnit asa ceva"...acu' cand auzi "asa ceva" nu stii daca sa zici ca esti felicitat sau nu...e cu dus si intors, insa doamna chiar e una simpatica. Face de o viata asta, cred ca are undeva la vreo 55 de ani asa...e o doamna si se poarta ca atare. Are defect profesional, ca orice educator-invatator-profesor roman: vrea sa OBLIGE.

  Am luat-o pe Mara si i-am oferit placerea suprema: masa la restaurant. Acolo i-am pus intrebari cand i-a trecut criza cu "nu mi-a placuuuut"...si mi-a povestit ce nu i-a placut. Ca la unul din jocuri s-a ZBEIRAT. Si cand 15 copii urla si tu esti invatat acasa cu liniste...e naspa. Ea nu suporta nici muzica data tare. Apoi, doamna a vrut sa o IA DE MANA sa o traga in "cerc" sa se invarta cu aia acolo...ori copilul meu daca e manevrat de straini iese criza mare. Acolo, s-a abtinut. Nu a facut scandal, nu a plans, doar ca nu s-a lasat manipulata. Nu exista cu ea sa faci asta. De cand avea 6 luni. I-am povestit doamnei acum, a fost extrem de cooperanta, nu ma asteptam la asta. 

  Gradinita nr. 3 de pe Str. Cantacuzino, Ploiesti e foarte curata. E foarte utilata. E, ce e drept, doar cu program scurt, poate de aia nici nu are asa multi clienti. Am fost uimita sa vad ca oamenii fac curat intre prima grupa si noi cei de dupa amiaza. La baie e curat. Casa e una din 1896. Scrie pe ea. E renovata si la exterior si la interior, asa ca mie una mi-a placut maxim.

  Marei nu i-a placut inca. Nu poate sa inteleaga "jocurile fortzate"...ea asa le percepe. Ea de 5 ani si 5 luni se joaca la liber. Libera. Ce a vrut sa faca cu jucariile aia a facut. Nu stie ce e aia jocul fortat, obligat. Picteaza, deseneaza, decupeaza, coleaza, se joaca cu papusi si face povesti de la ea din cap cat cuprinde. Am lasat-o sa descopere singura lumea si ce ii place ei sa faca. La gradinita o sa descopere ce e aia sa fi obligat sa faci lucruri. Asta e pregatirea pentru scoala romaneasca. Totul e legat de "programa" nu are legatura cu COPILUL. Nici pe departe. Ele isi urmeaza chestiile invatate despre cum trebuie sa ii "faca" pe copii sa stie anumite lucruri. 

  Doamna asta, e chiar una misto. E o doamna, e blanda, e destupata si mi-a zis "aaa, o sa o studiez eu cu atentie pe Mara sa vad cum e"...mi se pare uimitor ca mai are rabdarea si puterea sa mai studieze si alt copil care pare bizar la prima vedere. Pentru ca Mara asa pare. Eu stiu asta. Cum adica, nu lasa ea un adult strain sa vina si sa o ia IN BRATE sa o pupe cand o vede prima data in viata ei??? Oau, ce copil ciudat! Doamna ieri a vrut sa o pupe la circa 3 secunde de cand i-am zis "ea e Mara"...asa ca Mara a facut ce stie ea mai bine: dansul dupe curu' lu' mami...ca nu stiu cum sa ii zic altfel....s-a ascuns dupa mine si s-a aparat pana cand jivina a prins-o, moment in care Mara a tipat si a dat din picior zicand "sa ma lase in paceeeeeeee"...

  De aia am trait asemenea 4 ore azi. Pentru ca ma asteptam la "mai rau"...doar ca si doamna a fost misto, si Mara a fost foarte bine crescuta...ceilalti copii cui ii pasa cum sunt atata vreme cat al meu stie cu cine e ok si cu cine nu...:) La ora la care scriu ea ii povesteste de zor lu' ta-su ce si cum a fost azi, asa ca ma scuzati dar revin maine cu detalii, lui o sa ii zica mult mai multe :)))
'
                                                          

vineri, 14 septembrie 2012

De ziua mea

  Ieri a fost ziua mea. Joi 13. Tot joi era si in 1979 cand mama a lasat zacusca facuta si a plecat pe jos spre maternitate unde dupa "doar" vreo 13 ore...m-a prestat in glorie pe la un 4 jumate dupa amiaza. Intotdeauna mi-e somn la 4 dupa amiaza. Si-sau foame. De cand ma stiu. 

  Ieri vorbeam cu un prieten din copilarie care venea an de an la ziua mea si il intrebam daca mai tine minte petrecerile de ziua mea pe care mi le facea mama an de an si la care imi umfla multe baloane (trimise de unchiul din SUA, ca deh, aveam pile) care invariabil la sfarsitul serii ajungeau sa bubuie sub diverse funduri de copii de 5,6,7,8,9,10 ani...luni de zile dupa  aia gasea mama bucatele de balon spart prin diverse locuri dubioase ale casei. Casa ce continea 2 camere nedecomandate si o bucatarie de circa 3 metri patrati. 

  In acea bucatarie au intrat in multi ani multi adulti claie peste gramada. Maximul a fost de 11 adulti stocati mai ceva ca obiectele ergonomice de la Ikea. Caci un copil venea cu minim un parinte. Si copii erau multi...mancare era pe saturate, mama se dadea peste cap si ne facea gustari de toate felurile, pateuri cu diverse, imi facea mereu tort si ceva prajituri. Sucuri nu existau. Exista insa un praf din plicuri americane (tot pe filiera pachetelor care ne parveneau) si care se numea Kool Aid, era albastru fosforescent si avea gust de-ceva-dulce amestecat cu acetona. O chimicala ordinara care te facea albastru la bot cu o viteza uluitoare. 

  Intotdeauna imi voi dori petreceri acasa, si pentru mine si ai mei si pentru fetita mea. Pentru ca in capul meu a ramas ideea aia de prieteni, oameni apropiati. Atunci nu era moda cu sa-ducem-toata-clasa-la-Mec-ca-sa-nu-se-supere-vreunul...Atunci oamenii invitau oameni dragi, apropiati, prieteni buni. Ziua de nastere era ceva firesc, bun, drag, cald, cu oamenii pe care ii iubeai nespus si in restul anului. 

  Azi a ajuns o afacere. Un biznis. Oamenii se invita intre ei ca sa se ia la intrecere in carciumi, Mecuri pentru copii si torturi scarboase la preturi ametitoare. Copilul e eventual fortat sa il cheme si pe x si pe y, ca are mami treaba si tati interes cu ei...nimic nu mai este despre copil si prietenie, totul e despre bani, toalete la mucosi de 2 sau 6 ani si haleala de mega fitze si figuri. 

  Prietenul pe care il intrebam ieri (hai sa traiesti, Horjica, si sa fii un tata super misto!) nu numai ca isi aducea aminte, insa o facea cu placere si cu nostalgie. Ma intreba daca mai tin minte cati ani aveam pe atunci. La fel si ceilalti baieti (na, am crescut numa printre baistruci cum le zicea bunica-mea) isi aduc aminte de zilele mele de nastere cu mare placere. Le-a ramas in cap pentru ca era despre noi, prietenii...care la ocazii din astea eram gramada pe snopul de baloane si ne fugaream prin cele doua camere ca bezmeticii o dupa amiaza intreaga. Si la final tort. Facut de mama nu de cofetarie. Cu lumanari corespunzatoare pe care trebuia sa le sting dintr-o suflare. Si cu cantat de "multi ani traiasca"....si cu emotia aia ca lumea e acolo pentru tine.

  Asa ii voi face Marei ziua mereu. Anul asta, la 5 ani, i-am facut prima petrecere adevarata. Pana acum nu mi s-a parut ca e cazul...in primii ani nu pricepe nimic (deci ce faci faci pentru tine nu pentru el, sa fim seriosi), apoi faci mai cu familia asa...la 5 ani cand am vazut-o ca are prieteni de care isi aduce aminte in mod activ si pe care ii iubeste in felul ei...am purces la drum. Nu aveam unde sa facem acasa la noi asa ca ne-am dus la Nasica. Nasica noastra e o super nasica, care desi nu prea ne cunostea cand ne-a casatorit a ajuns sa ne iubeasca intr-un mod atat de frumos si de onest incat ne-a impresionat mereu. Asa ca Nasica ne-a primit la afterschool-ul pe care il au ei la Bucuresti, ca sa nu chemam lumea pe drumuri la Ploiesti. 

  Si...i-am pus pe pitici sa isi faca pizza singuri. Am pregatit aluat acasa, am taiat ingrediente, am pregatit ce imi trebuia pentru tort (tort cu piscoturi, zeama de sfecla si mascarpone, ca un tiramisu :), am luat multe facalete de acasa...si am purces la drum. Nu pot sa descriu in cuvinte incantarea copiilor de 3-7 ani cand si-au facut singurei pizzele cu ce au dorit ei! Mec-uri, carciumi, animatori si alte cacaturi....sunt NIMIC pe langa fericirea copiilor de a face ei cu mana lor ceva "de mancare" pe care apoi sa il manance cu mandria omului care a produs ceva comestibil! Au baut limonada cu miere...au mancat tort cu sfecla si s-au fugarit intr-un spatiu care era cam de zece ori mai mare decat apartamentul lu' bunica-mea. Au fost si baloane, s-au si spart cu incantare...ce sa mai...am reusit sa ii fericesc total si pe ei si pe mine care imi doream pentru ea ce primisem eu de la mama: o petrecere care sa fie despre EA. 

  De ani de zile pentru mine n-am mai facut nimic special. Nu am mai simtit nevoia. Am iubire in viata mea, am prieteni dragi, am tot ce imi trebuie. N-am mai simtit ca trebuie sa ma "serbez" insa anul asta o sa o fac. Pentru ca anul asta am adunat niste prieteni noi, i-am regasit pe unii mai vechi, m-am scuturat de greutatea  care ma sufoca...si acum vreau sa ma bucur de toti oamenii astia care imi sunt aproape. Asa ca o sa fac ceva bun de mancare, o sa iau niste bere si o sa chem niste lume draga. Si o sa iau chiar si baloane numa' bune de pocnit! Si iar o sa radem!

luni, 10 septembrie 2012

Zile frumoase

  Am avut cateva zile minunate alaturi de prieteni dragi. Nimic nu e mai frumos decat sa stai la o masa cu prietenii, sa mananci ceva bun, sa bei ceva, si sa razi. Sa razi din orice si din nimic, sa razi de bine dar mai ales de toate lucrurile rele care iti ies in cale....

  Asta e una din cele mai bune vacante pe care le-am avut vreodata, mai e o saptamana si mergem acasa ca sa intram iar in rutina zilnica...aici e bine, e soare, e vant...e liniste. Dupa un an in care totul a fost greu, dupa un an in care de multe ori am simtit ca nu mai ies la liman...acum e mai bine.

  Incep sa simt ca pot sa respir. Incep sa prevad un viitor plin de prieteni misto. Si asta e mare lucru.