vineri, 28 octombrie 2016

Gânduri răzlețe despre România

  Acum cateva zile, la articolul despre temele pentru acasa din Anglia, o cititoare fidela care din cand in cand simte nevoia sa ma scuipe, mi-a lasat un comentariu care m-a amuzat. Asa ma amuza pe mine oamenii care imi detesta blogul, scriitura si persoana, desi nu ma cunosc, nu m-au vazut niciodata, nu stiu mare lucru despre mine insa au decis ca le e sila. Perfect de acord. Ce n-o sa pricep niciodata e de ce intri sa citesti cu sfintenie un om pe care nu-l suporti? Care sunt mecanismele de boala psihica care te indeamna sa intri pe un blog care te enerveaza, iti face sila, urasti tot ce scrie acolo... dar intri mereu doar ca sa spui "mie nu-mi place de tine" :)))

  Cam asta e stilul romanesc. Babele care comenteaza de la porti. Persoana m-a intrebat pe un ton deosebit de apostrofator, ca si cand ar avea dreptul sa imi ceara socoteala sau ca si cand m-ar plati pentru ce citeste... m-a intrebat ce-am facut eu bun pentru Romania. Nu stiu, sincer, ce legatura avea cu temele din Anglia, dar am renuntat de multa vreme sa mai urmaresc logica oamenilor dezechilibrati. Eram intrebata ce-am facut eu pentru tara mea, orasul meu, vecinii mei, ca si cand persoana stia clar, traise cu mine pe scara blocului minim 20 de ani, stia foarte clar ca eu n-am facut nimic niciodata pentru locurile in care am trait. Apoi mi-a urat sa raman aici, ca e mai fericita Romania fara un "specimen" ca mine... Bai, ce sa zic, am ras! Asa urare chiar sper sa mi se indeplineasca pe viata, va jur! Adica nu e ca si cand mi-ar fi dor sau mi-as dori sa ma intorc acolo si nu pot. Ba din contra, inca am cosmarul recurent ca vine cineva la mine si imi zice ca trebuie sa ma intorc in Romania si sa-mi duc copilul la o scoala de stat de acolo. Sau la un spital. 

  Zilele astea s-a reactivat discutia despre evenimentul negru din clubul Colectiv, de acum un an. A trecut un an iar lucrurile par sa fie destul de clare. Nimic nu s-a schimbat. Nici o lege nu s-a modificat. Poate doar alea de marit pensiile demnitarilor. Sau aia prin care TVR nu va mai primi bani de la populatie, va fi exclusiv condusa politic. Nu ca pana acum ar fi fost altfel. Si noi dam bani la BBC anual. 150 de lire pe an merg la mega colosul numit BBC. Daca nu-i dai, baietii te prind imediat si te sanctioneaza aspru. Pe de alta parte, BBC iese o data pe an cu un mega-ultra raport in care este justificat fiecare pence in parte, in care se arata ce-a fost bine si ce-ar putea si mai bine, ce-a fost rau si de ce acum nu mai e rau pentru ca a fost indreptat. Asta de la un an la altul. BBC produce cele mai tari filme, emisiuni si seriale dintre toti astia care se perinda pe sutele de canale... Isi justifica banii. Anual.

  A trecut un an si din pacate, eu am inca prieteni care merg inca in cluburi ca acela de mai sus. Spun din pacate pentru ca mi se strange stomacul de cate ori vad ca se taguieste cate unul printr-un loc din asta. Lista mea de FB e inchisa, am in ea doar prieteni, cunostinte, oameni pe care ii cunosc pe viu, doar cativa rataciti din online. Deci nu e ca si cand daca li s-ar intampla ceva n-as simti. Eu nu inteleg, nu pot sa inteleg cum de mai merge lumea in locuri in care sigur sigur sunt la fel de in pedicol ca in Colectiv. Cred ca o greva generala de mers in club era necesara. Atunci poate se simtea, se schimba ceva, poate atunci patronii puneau presiune pe stat. Dar care stat? Ala coruptu' care doar toaca banii oamenilor? 

  Ca cica ce-am facut eu pentru Romania. Ca poate platitul de taxe si impozite o viata nu e suficient. Poate ca faptul ca am vrut sa demasc o invatatoare abuzatoare de copii si o directoare de scoala corupta si incompetenta, nu e destul. Desi nu li s-a intamplat nimic, si stiam ca asa va fi, am simtit ca e de datoria mea sa fac asta. Si sa nu dau spagi. Nicaieri. Si sa dau zapada de pe treptele blocului atunci cand nimeni n-a facut-o. Dar asta nu pricep oamenii limitati, ca cei care pleaca din tara o fac dupa ce au facut cam tot ce puteau. Si cand au vazut ca nu e de trait acolo, ca nu se simt in siguranta, de exemplu... s-au tirat in lumi mai bune. Si nu, nu imi e rusine ca am plecat, desi imi zice un om perfect strain ca "am fugit" fara sa fac nimic. Pot sa rad? Bre, io am mers incet, la cat de multi ani mi-a luat sa pot emigra, eu zic ca am mers ca melcu' si ca statul roman putea sa ma ajunga din urma de multe ori, sa ma bata pe umar si sa-mi zica "hai, coaie, nu pleca, uite, avem aici de toate pentru copilul tau!".

  La un an de la incendiul din Colectiv constatam ca Oprescu a luat un utilaj anti-imbatranire in sectia de Arsi in loc de o camera bariatrica de tratat arsuri grave. Cum ar veni sa salveze arsii. A luat-o cu un jmen printr-o firma a unui prieten, metoda inradacinata prin care se lucreaza in Romania. Un an le-a luat sa afle asta. Nimic nu se schimba. Pentru ca un stat corupt din cap pana in glezne e imposibil de schimbat. Atata vreme cat o sa se dea spaga de la portarii de spitale pana la medici, de la Finante pana la Judecatorie... Atata vreme cat lumea o sa care plase cu cadouri nenumarate invatatorilor si profesorilor de fiecare sarbatoare iar acestia se vor simti perfect indreptatiti sa primeasca asa ceva... nimic nu se va schimba. Si atata vreme cat niste oameni oarecare se vor simti cumva "ofensati" ca alti oameni aleg sa traiasca in alta parte ca si cand asta i-ar afecta pe ei cu ceva vreo secunda... nimic nu se va schimba. Doar comunistii aveau impresia ca sa treci granita e ceva rau. Iar mentalitatea comunista e adanc infipta in mintea romanilor de azi, in sistemul tarii si in politicienii ei.

 Iar eu am inteles asta de multa vreme. Si am ales sa fug cu copilul meu cu tot. Si nu, n-o sa imi cer scuze niciodata, nu o sa imi fie rusine deloc, nu am de dat socoteala nimanui pe lumea asta decat Marei. Mara ne multumeste in fiecare zi ca am adus-o in Anglia. Stie ea de ce! 

luni, 17 octombrie 2016

Episod cu final neasteptat

  Veneam acum vreo zece zile de la Tesco, ca de obicei, cu un rucsac plin in spate si doua sacose idem in maini. Si mergeam asa, printr-un soare caldut de octombrie, cu capul intre urechi, in lumea mea. In fata mea, doi tipi tinerei. Unul dintre ei a dat pe jos o bucatica de ambalaj. Zic in gand, mai, si asta, n-a vazut ca i-a scapat. Nici 5 secunde mai tarziu, tanarul cel ravisant cu pantaloni hipsteresti care-i dezvaluiau duios crapatura curului... a aruncat din mana nonsalant toata punga. Pe trotuar. Pleosc.

  Nu ma intelegeti gresit, Anglia nu e Suedia. In Suedia puteai linistit sa folosesti asfaltul pe post de inghetata, sa dai binisor cu limba pe el, asa curat era. Nici un gunoi, nici cel mai mic. Nimic! Iaca poezia. Orasul in care stam acum e unul curat, chiar curat, nu am ce sa zic, mai vezi asa cate o chestie aruncata de vreun idiot sau zburata de vantul care aici bate uneori asa voios incat iti ia din mana orice si ti-l zboara instant la 600 de metri mai departe, ca sa fii tu Usain Bolt si nu mai prinzi nenorocita de punga! Gunoi semnificativ se produce la concerte, manifestatii, festivaluri, weekenduri pe plaja, etc. Si atunci primaria curata imediat. 

  In ziua aia nu batea vantul. Doar vantul nesimtirii adia. Am simtit cum imi urca tensiunea in urechi, am accelerat cu pungile in maini, i-am ajuns din spate si le-am zis in engleza "nu va suparati, ati scapat ceva pe jos". La care, inculpatul, fix ala care aruncase ditai ambalajul pe trotuar, se uita la mine, pufneste in ras si ii zice prietenului sau, intr-o romana moldoveneasca impecabila: "ia uite si la asta ce-a apucat-o!"

  Am respirat adanc, m-am uitat in ochii lui si i-am zis in romana pe tonul ala de mama ofensata (mamele stiu care, tonul ala are si o privire de otzel): "Baietzas, daca iti ard doua perechi de palme acu' o sa zbori pan' la ma-ta aia proasta care te-a crescut nesimtit asa! Ia gunoiul de pe jos AAACUUUM!" Fratioare, era sa se impiedice, cu asa viteza s-a dus dupa punga. L-am informat si ca amenda pentru "littering" este de 150 de lire si-am plecat in spume. 

   Foarte multa lume are impresia ca daca vorbesti romaneste nu te intelege nimeni in alta tara, asa comenta Mara pe strada cand am ajuns aici si ii tot ziceam ca nu se stie cine aude si intelege, nu tre' sa zicem "iaaa uite ce fusta urata are tanti aiaaaa" ca tanti s-ar putea sa fie romanca sau sa fi invatat romaneste. Dar Mara e mica, a invatat intre timp. Si Mara nu arunca gunoi pe strada, n-a facut-o niciodata. Pentru ca mama lu' Mara a invatat-o sa nu fie nesimtita. 

  N-o sa fiu stupida sa zic ca vai, englezii nu arunca. Arunca pe jos gunoi. Dar statistic vorbind, procentual din populatie... aia mai nesimtiti sunt neamuri proaste d-astea, venite de prin alte parti unde se poate arunca gunoi pe jos fara sa platesti multi bani. 150 de lire inseamna multi bani. Amenda pentru littering, in functie de gravitate, poate ajunge la 2500 de lire (doua salarii minime pe economie) daca, de exemplu, arunci pe strada chestii mari sau materiale de constructie. Asa ca da, civilizatia se face cu biciul. Cu amenda. Si cu politia mamelor :))))))))))

luni, 10 octombrie 2016

Amintiri din alta viață

   Stau in picioare in soarele mijlocului de zi de octombrie. Ma uit la ea cum mananca cu mare pofta din caserola pe care i-am pus-o la ea. Basculeaza si ofteaza de placere la fiecare inghititura, i-a fost foame se pare... printre molfaieli discuta cu Fiona si cu Lucy despre diverse. Din cand in cand isi arunca un ochi la mine si imi zambeste. Ii zambesc inapoi si uit sa termin zambetul, raman cu el asa, agatat pe moaca, ca o bucata de mozzarella care ti se intinde pe la bot dupa ce-ai muscat din pizza. 

  "Why are you smiling, Mrs. Albu?" ma intreaba Fiona curioasa sa stie de ce ranjesc intruna. Pentru ca-mi place sa stau cu voi, fetelor, ii raspund inca zambind. Copiii vin spre mine cu diverse ambalaje, le desfac, glumesc cu ei, la un moment dat, Thomas dintr-a cincea vine pe la spate, imi infige un deget in cap si apoi fuge. Ma fac ca-l fugaresc o vreme spre deliciul fetelor care chiuie si asista incantate. Fiona imi recomanda o carte pentru Mara, ceva deosebit "ca un fel de Harry Potter, ramane sa ne dea detalii. Lucy mesteca linistita un senvis iar Mara continua sa basculeze voios mazarea si puiul. 

  Soarele bate cu o forta dubioasa pentru mijlocul lui octombrie, stau in el, ma uit in jur la zecile de copii care mananca si freamata. Ma uit la iarba verde din jur, respir adanc si ma gandesc inca o data cat de frumos e, ce bine e, parca e ireal ca suntem aici, parca nu e adevarat... sper sa nu ma trezesc si sa fi fost doar un vis. Ma uit la Mara care-si apara ochii de soare ca sa se uite in sus spre mine si sa-mi zambeasca. Se ridica, strange caserola, o pune la loc in ghiozdan si vine sa ma ia in brate. O strang cu toata forta, o pup si-o trimit la joaca. Pleaca toate trei saltand ca niste capre pe amfetamine. Respir adanc. 

  In soarele ala simt cum ma inteapa inima, am o gheara in capul pieptului. De cateva dimineti Face Bookul ma plezneste cu amintirile notate pe el acum doi ani cand pe 8 si 10 octombrie am inregistrat-o pe nenorocita aia de invatatoare cum urla si umilea copiii. Pe 10 a fost asa, aproape ireal. Citeam dimineata postarile cu note din inregistrare, cu aberatiile enorme pe care idioata le debita... au inceput sa-mi tiuie urechile si mi-au dat lacrimile. Am simtit din nou neputinta aia. Mi-am adus aminte de tot. Tot ce-mi zicea Mara, lacrimile, teroarea, noptile in care nu putea sa adoarma iar dupa ce adormea plangea in somn. Zilele in care o luam de la scoala pamantie la moaca. Felul in care imi zicea "mami, eu vreau sa mor", pe un ton egal si cu privirea goala. 

  Luna aia de zile a sapat in mine o gaura neagra care a ramas asa. Neputinta. Sentimentul de singuratate absoluta cand realizezi ca nici un alt parinte din cei 80 ai clasei nu considera ca e ceva in neregula, asta e "normalitatea", asa trebuie sa fie, "asa se face carte, doamna!". Ideea absolut infioratoare ca tara in care traiesti se poarta asa cu copiii ei. Si ca nu poti sa repari asta oricat te-ai zbate. Nu iti poti apara copilul de "sistem". De comunism. Neputinta. Eram si singura acasa, fara Marius sau maica-mea, fara nimeni in jur, am trait luna aia ca pe un cosmar. Doar eu si Mara. Nici nu stiam la un moment dat daca ce se intampla e real sau e doar in capul meu... 

  Azi, in soarele cu miros de ocean am respirat adanc, m-am uitat la ea cum tzopaia fericita, am ascultat multi copii strigand-o cu drag pe nume, chemand-o catre ei, cautand-o. O iubeste toata lumea. E micuta mea blanda si buna cu toata lumea. E un sclipici de copil. In luna aia, sclipirea, lumina din ea, se facuse gri. Si probabil n-am sa mi-o iert niciodata. In mod sigur n-am sa uit niciodata... viteza cu care sclipiciul poate parasi un copil din cauza unor adulti iresponsabili. Care arunca spre ei cele mai urate cuvinte, cea mai neagra atitudine, cel mai oribil abis: cel al lipsei totale de afectiune. 

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Temele pentru acasa in varianta englezeasca

  Cine citeste pe aici de mai mult timp stie prin ce terori am trecut in Romania cu temele pentru acasa. Dupa o luna la scoala de stat, luna in care nu li s-a predat absolut NIMIC insa s-a urlat la ei in continuu (multumim, madam Puie, sa stii ca Mara viseaza si azi urat din cauza lu' matale!) au fost terorizati si amenintati... si li se dadeau teme pe care ei nu stiau sa le rezolve de nici un fel... am fugit la privat. 

  La privat nu se urla, nu se ameninta, pedepsele erau un pic mai "rafinate", mai perverse, mai bine gandite, in asa fel incat sa nu para pedepse. Tot pedepse erau dar dupa cele de la madam Puie pareau o plimbare in parc. Insa temele erau infioratoare. Era un moment in care nu existau "manualele noi" pentru anul acela. Nu se editasera, nu se... stim cu totii vecheam poveste romaneasca. Asa ca se "lucra" dupa niste "auxiliare" de mare "performanta", carti despre care ulterior, cautandu-le autorii, am aflat ca fusesera bagate in reteaua de invatamant de stat pe spagi si pile, prin ilegalitati comise de o retea de profesori. Da, da, retea ii zice! Da, din profesori! Imi pare rau daca unii se vor simti prost dar asta e realitatea, in Romania profesorii uneori creaza retele mafiote. Produc manuale, sunt mana in mana cu Inspectoratele si au oameni bine infipti prin Minister. 

  Ma rog, dincolo de lunga discutie despre coruptia romaneasca, cartile alea erau atat de gresite, de aberante si de tampit facute, incat un copil de 7 ani nu avea nici o sansa sa rezolve singur cam... 95 la suta din cerinte. Am tot scris pe aici despre minunatele "probleme de matematica" sau cerinte la limba romana care ne intrebau "cum chemi o urechelnita?" si alte multe cretinisme absolute. Le gasiti pe toate pe aici. Temele durau minim 2 ore, uneori chiar 3. In timpul asta de multe ori ea ajungea la plans iar eu la nervi inimaginabili pentru ca e greu sa convingi copilul sa nu mai planga si sa nu mai zica "eu sunt o proasta pentru ca nu inteleg NIMIC!" cand stii ca ea nu e proasta ba chiar din contra... si ca nu e vina ei ca nu intelege ci a cerintelor tampit formulate de doamna Daniela Berechet (are un articol dedicat aici, ii doresc multa sanatate si puscarie).

  Azi de dimineata am facut cu Mara tema pentru acasa. A durat cam o jumatate de ora, timp in care ne-am distrat ca la balamuc. Cu dictionarul in brate, pentru ca, asa cum e si normal, Mara nu intelege unele cuvinte inca, drept pentru care de cateva luni am invatat-o sa apeleze mereu la Dictionarul Oxford pe care i l-am cumparat. Urmeaza sa vina si bunicii din Romania cu ultimul DEX aparut, ca sa avem cum sa atacam toate planurile, ea citeste in ambele limbi zilnic si tare as vrea sa-si creasca ambele vocabulare la fel de bine. 

  In scoala primara, adica intre anii Reception (4 ani plus) si anul 6 (11 ani plus) copiii primesc o singura tema pe saptamana, ea se da vinerea si trebuie predata miercurea urmatoare. Pana in anul 4 inclusiv, li se dadea doar o materie pe saptamana (materii in scoala primara sunt considerate doar Literacy si Math, cele doua core-subjects), adica o saptamana la engleza, o saptamana la matematica. In anii 5 si 6 li se dau ambele subiecte saptamanal. 

  Anul trecut erau mai simplute, n-au necesitat mare bataie de cap, la inceput am stat cu ea ca sa ii traduc cerintele (nu stia pic de engleza), la inceput le rezolva in romana si eu traduceam pentru profesoara raspunsul ei. Apoi s-a descurcat singura si nu ma mai chema decat daca nu stia ceva anume. Temele erau preponderent realizate sub forma de jocuri, unele cu litere, altele cu cifre, extrem de rar matematica li se prezenta ca "probleme". La limba se urmareste, in mod evident, partea de spelling care e foarte importanta dar si cea de scriere si cand spun scriere nu ma refer la nenorocita de "caligrafie", betzigase sau alte cretinisme inca proferate de scoala romaneasca. 

  Aici nimeni nu face nici un batz. Ever. Pagini intregi cu linii, curbe, puncte, pizde... nu exista. Cumplit mestesug de tampenie, plictiseala si indobitocire pentru copii. Copiii sunt indrumati sa scrie asa cum POT ei. FIX! Cum merge mana ta, asa scrii. Nu, n-o sa iti dea nimeni peste mana sa scrii "frumos" insa vei fi indrumat mereu sa incerci sa faci cat poti tu de bine. Si pentru ca nu exista idiotenia cu literele alea incarligate ca toti dracii, evident ca ei reusesc de mici sa scrie cat de cat... normal. In sensul ca cine are dexteritate si indemanare o sa scrie mai frumos, cine nu nu si cu asta basta! Stiti ce li se spune? "Daca tu intelegi ce-ai scris, e perfect!" :))))))))) Dupa cum mi-a zis si profesoara Marei de anul trecut, "ei o sa mai scrie asa doar cativa ani, sa nu uitam ca din scoala secundara (adica anu sapte, dupa 11 ani) cam totul va fi pe calculator!" :)))))) Deci nenorocita aia de lista de cumparaturi pe care o sa ti-o faci tu cand o sa fii mare e fix problema ta, coaie, daca o pricepi, bine! Daca nu... ti-oi aduce tu aminte la magazin ce-ti trebuie de mancare... 

  Aici "SCRIERE" inseamna sa inveti sa faci un text corect din punct de vedere gramatical, al scrierii (spelling) si al logicii. Un text literar pe care sa-l faci tu cu capul tau propriu, asa cum stie el. Sunt invatati inca din anul 4 (eu nu stiu mai devreme cum se facea pentru ca am asistat doar la clasa Marei anul trecut) cum sa faca un "plan de scriere". Am de scris despre subiectul x. CUM FAC? Incepand cu titlul, numar de paragrafe, continuitate, formule de legatura, adverbe (asta studiau anul trecut). Punctuatie, asezare in pagina, ghilimele de discurs (in engleza nu se foloseste linia de dialog ci ghilimele) si tot ce implica un text propriu. Copiii nu copiaza nimic! Produc! Gandesc. Fiecare cum si cat poate. 

  Ce se intampla daca nu isi fac tema? Nu sunt certati, umiliti sau scosi in fata clasei. Regula e una simpla si de bun simt: vei face tema in timpul saptamanii, la scoala, in pauze. Au doua pauze in tot programul, una la ora 10.30 de 30 de minute si alta la pranz, la 12, tot de 30 de minute in care trebuie sa si manance. Li se ia din pauze pana isi termina treaba pe care o aveau. Fara suparare. Nu este o "pedeapsa", este doar ideea ca daca ai ceva de facut, ala e jobul tau si trebuie sa-l faci pana la urma. Ca asta-i viata, mai avem si treaba. 

  Din anul 5 temele sunt un pic mai complexe insa nu imposibil de descifrat de catre copil. Se pune accent pe scriere dar si pe matematica insa ea vine pe locul doi din cate vad eu. Adica dintre astea doua, limba si matematica, matematica nu e la fel de importanta in sensul ca in scoala primara oamenii astia vor sa ii invete o baza. Adunari, scaderi, inmultiri, geometrie de inceput, unitati de masura, estimari. Au si o mare parte cu... grafice! Ii invata tipurile de grafice si cum pot ele fi folosite in viata de zi cu zi ca sa scoti anumite date. Matematica este aplicata in viata reala. Totul este legat de ceea ce ei numesc "matematica FUNCTIONALA". Ideea e ca in prima faza oamenii astia mici trebuie sa priceapa cum sa traiasca pe Pamant. Cum sa primeasca restul corect! Dupa aia or ajunge ei si la ecuatii si altele, ca pe la 16 ani sa inceapa sa aleaga un soi de directie pentru finalul liceului. 

  Asa, deci azi ne-am distrat. Pentru ca... sa faci compuneri din capul tau e foarte amuzant in special cand esti obligat sa folosesti anumite cuvinte care nu se potrivesc intre ele. Iar texul trebuie sa iasa coerent, sa aiba sens ce zici acolo, nu sa fie o insiruire de propozitii fara legatura. Ne-am storcit creierii si ne veneau tot felul de idei care mai de care mai fistichii, am ras si ne-am distrat teribil, va spun. Eu, care cand aud de teme si acum ma ia cu fiori pe sira spinarii! Saptamana trecuta a avut o compunere care i-a adus laude din partea profesoarei asa ca normal ca asta a incurajat-o sa faca si mai bine acum. Ca asta fac laudele, incurajeaza micul om. Mara o iubeste pe profesoara cea noua cu o pasiune teribila, ma gandeam ca o sa ii fie greu sa se desprinda de Kayleigh dar parca pe tipa asta si mai tare o iubeste. Dar si pe K. o fugareste cu imbratisarile, de cate ori o prinde prin scoala se arunca ca o leoaica pe ea, o prinde in brate s-o darame si o strange pana o bulbuca :))))

  Joi si vineri n-a mers la scoala pe motiv de o viroza care a bantuit-o, dar a avut grija sa imi zica sa ma duc la doamna si sa o salut din partea ei. Si sa iau neaparat si tema pentru saptamana asta, ca nici nu concepe sa o ia luni! :))) Cam asa ar trebui sa fie scoala pentru mini-oamenii astia care acum invata sa fie veseli si sa munceasca cu spor si cu drag. Eu? Eu nu mai lacrimez chiar de fiecare data insa inca am momente de aburi in ochi si de "aoleu-ce-bine-ca-am-salvat-o-din-gaura-aia"... nu cred ca o sa imi treaca prea curand si ma bucur singura asa, de bucuria mea si-a ei si-a lu' taxu pe care il vad cum beleste ochii de cate ori o aude zicand cate un cuvant intr-o engleza perfect britanica :))) Pentru ca ea acasa nu vorbeste deloc engleza iar el n-a auzit-o turuind pana acum, cand o aude cum vorbeste i se fac ochii ca la melc si ii vine sa lacrimeze :) Deci tot o apa la soareci la noi in casa... 

  Teme: 

cand profesorul consuma niste secunde ca sa spuna vorbe frumoase despre niste chestii hilare scrise de Mara (le-a povestit despre un nene din epoca Victoriana care scria scrisori de pe veceu... despre rahatii personali :))) aici lumea apreciaza umorul!)

sa cautam definitii

boxing (plan) pentru compunere

cu ce ne-am distrat azi dimineata

de saptamana trecuta

azi

azi la engleza.... R.L. Stevenson