marți, 29 noiembrie 2011

Pitzi si tehnica

    Duminica trecuta am ajuns la Ikea sa refacem stocul de baterii (da, sunt cele mai bune si cele mai ieftine) pentru utilajele din dotare si jucariile copilului. Trecand peste ideea de duminica la Ikea, care ma terorizeaza insa nu am avut ce sa facem ca alta zi chiar nu mai aveam nici masina si nici soferul meu preferat :)...am purces la drumul Ploiesti-Baneasa. Am ajuns, am fugit prin magazin dusi cu totul de masa de oameni care se misca fara voia sau acceptul nostru...
  La finalul extrem de obositor...nevoie la baie...ma duc cu copilul la baie. Intram...coada pana la usa. Bon...ne asezam cuminti la coada. Cald rau. Coada pe un rand se ducea  catre toalete, pe sens opus...pe la chiuvete la impartit de hepatita de pe robineti, ca asa zice codul bunelor maniere, ca trebuie sa ne spalam pe maini dupa ce facem chestii din organismul propriu pe gaurile proprii. Eu una mereu am zis ca ar trebui sa ne spalam pe maini INAINTE de actul asta, si eventual DUPA ce am atins o chiuveta sau o usa PUBLICA...but it's just me...I'm stupid.
 Si asteptam. Iesea cate o doamna, se spala...pleca, noi mai faceam un pas catre locul miraculos unde doream sa ne lasam apa organica. Acum trebuie sa precizez ca Ikea s-a tehnologizat. Nu inteleg nici sa ma tai de ce nu au facut de la inceput toate alea asa...poate erau prea scumpe sau poate acum au aflat ca exista. Insa acum cand au aflat ca exista senzorii de miscare....i-au pus ai dracu' PESTE TOT. Si asta inseamna ca si la chiuvete (si chiar si la veceurile care isi trag apa singure de te uiti ca prostu daca mai e vreunu' cu tine in camarutza acolo).
  Iese una din cabina cu pricina, cu telefonul la ureche, tinut asa cu umarul, vorbind la el. Vorbise si in cabina ca doar na, era ceva ce nu suporta amanare nici cat sa se pishe...treburi importante domnule...nu stim noi cum e cu d-astea. Iese, merge la prima chiuveta, i se lumineaza un ochi cum ca s-a prins ea ca e cu senzor (cauta raobinetu' si cum nu era...nah) si incepe sa pocneasca in gaura tevii bateriei. Suna rau exprimarea insa nu am cum sa zic altfel ca sa se inteleaga: busea de jos in sus cu 90 de percutii pe minut in locul de unde trebuia sa iasa apa. Poc-poc-poc-poc-poc...si vorbea la telefon. Apa nu curgea, ca chiuveta aia nu e proasta, ea nu vorbeste cu retardati si nu isi da apa asa oricarei pitzipoance care o violeaza.
  Drept pentru care...vita trece la urmatoarea...si poc-poc-poc-poc-poc.....si la urmatoarea...poc-poc-poc-poc....si la urmatoareaaaaa.si sunt vreo cinci cred....le-a luat pe toate la rand, nici una nu i-a dat apa, ea oricum vorbea la telefon asa ca efortul de a mesteca si guma in acelasi timp era mult prea mare...a plecat senina, spunand celui cu care vorbea ca nu merg chiuvetele la Ikea.
 Toate femeile de la coada radeau si se uitau una la alta. Pitzi era blond-platinat si avea spre 38 de ani. Pariez ca avea un job foarte important undeva la o mare corporatie multinationala.

marți, 22 noiembrie 2011

Sa facem trotuarul!

 Nu, nu va ganditi la prostii...eu propun sa facem chiar trotuarul asta fizic...strada pietonala cum ar veni...de aici, de pe mareata strada Cantacuzino din Ploiesti, zisa ea si 23 August pe vremuri. O strada cica jmechera. Ditamai bulevardul, ditamai artera, ditamai preturile la apartamente in blocuri comuniste p-acilea...
  Nu avem trotuar. Nu ni s-a furat, ceea ce e uimitor...insa nu a existat niciodata. A murit Ceausescu. A lui e vina. Pentru ca a murit inainte sa termine treaba. Au facut blocurile, strada...dar trotuar pe partea pe care rezidam noi...n-au mai apucat sa faca. Deloc. Nici un pic. Nici macar o felie. Loc ar fi, a fost gandit a fi un trotuar lat, mare...sa ai loc sa mergi fericit pe el, pietonule incaltat ce esti! Insa nu e. E...niste pietre....si niste tzarana...pe ditamai tarlaua unde trebuia sa fie un trotuar, e un mare nimic.
  In marele nimic ai doua sanse: sa nu ai tocuri insa sa fie ploaie sau ninsoare si toata tarana sa fie o mocirla...sau sa ai tocuri si sa fie soare. Sau ploaie sau ninsoare. Aia imi place cel mai mult: sa urmaresc impopotzonatele de pe strada cum se lupta. Si da-i si lupta, si lupta si da-i...ca niste pisici proaspat potcovite. Nu le trece prin cap sa treaca strada si sa mearga pe partea cealalta. E prea greu, pentru ca mesteca si guma in acelasi timp.
  Probabil pe strada asta nu sta nici un jmecher. Adica sigur. Pentru ca in orasul asta, unde sunt jmecheri au crescut si strazi, si trotoare, si flori si copaci...cum si-a luat vreun consilier vreo casa pe vreo straduta de n-a auzit nici dracu de ea, cum pac...strada a fost asfaltata. Eventual cu fonduri europene, ca nah...e mai cool asa. Noi stam aici de vreo 17 ani. Eu una inca astept trotuarul.

duminică, 20 noiembrie 2011

Sa ne bagam in vorba

  Ma urc in tren cu copilul din dotare. Caut niste locuri, gasim...in compartiment o tanti pe la 60 de ani si un nene idem. Ca de obicei...se baga in vorba cu noi. Nu stiu de ce dar Mara atrage chestia asta. Desi nu si-o doreste. Probabil e prea draguta. Nenea da cateva replici, Mara se dezbraca fara sa il bage in seama. Mai incearca el ceva, vede ca nu merge si se opreste.
 Incepe ea. Astia doi nu erau impreuna. Asadar, incepe jivina sa glasuiasca...
 - vaaai dar ce dragut esti? esti dragut sau draguta? (dau gluga jos, vede cerceii) aaaa esti fetita dar esti tunsa ca un baiat...dar ai cercei (sa mori tu ce perspicace esti!) dar esti tunsa ca un baietel (iar?)...esti moderna (ah ce concluzie de retardata inghesuita la minte ai tras!).
 - (pe urmatoarea respiratie, fara sa ia vreo pauza) vaaai dar ce carte frumoasa ai, ce frumos ai colorat in ea...foarte bine te pricepi (Mara da cu creionul si nu se uita la ea, din cand in cand se uita la nenea din fata ei de parca ala ar intelege-o ca e usor iritata de insistentele cucuoanei)
 - dar nu vorbesti cu mine? esti suparata pe mine? (da, vaca proasta ordinara ce esti, asa e...un copil de 4 ani trebuie sa vorbeasca cu TINE pentru ca, dupa cum stim, TU esti centrul universului, ce daca ea te-a vazut prima data acum 1 minut)
- EU: ea nu vorbeste cu strainii de obicei, pe vremuri chiar plangea.
-EA: aaa pai eu nu sunt strain (really?), vrei sa facem cunostinta? (da, cretino, ca daca facem cunostinta, atunci devenim veri primari, nu mai suntem straini)
-EA (fara pauza intre propozitii) vrei sa desenez si eu cu tine? imi dai voie? desenez si eu cu tine!!!!....moment incare Mara a inchis cartea si a inceput sa planga...
-EU: nu era mai bine daca aveati niste bun simt d-ala...si va OPREATI?
-EA: dar ce doamna, ea TREBUIE SA FIE MAI ALTFEL!!! Sa vorbeasca cu lumea!
-EU: nu cred ca sunteti in masura sa imi spuneti mie cum ar trebui sa fie copilul meu. Eu v-am vorbit civilizat si dumneavoastra ati continuat sa fiti nesimtita! Si nu v-ati lasat pana cand nu ati facut-o sa planga!
-EA: vai, eu care am vorbit cu multi copii la viata mea...vai....dar, da, se vede ca aici ESTE O PROBLEMA (adica fi-mea e handicapata pentru ca nu vrea sa vobeasca cu tine, pentru ca, dupa cum stim, tu esti o MINUNE a planetei, deci oricine care nu te baga in seama tre sa fie cel putin retardat)
-EU: singura problema care este aici sunteti dumneavoastra, pentru ca nu aveti bun simt...m-ati vazut prima data in viata acum fix 3 minute si va permiteti sa imi spuneti cum ar trebui sa fie copilul meu si ce ar trebui el sa faca.
-EA:...vai cum...aaaa....mmm....aaaaa....aaaaa....(da, inteligenta uluitoare ce esti, esti chiar PROASTA, sincer)
   Noroc ca a fost asa de ofensata incat pana cand am coborat noi a tacut in mod magistral. Ba chiar ne-a pedepsit si nu s-a mai uitat la noi tot drumul. Nenea de langa ea zambea incantat ca i-am oprit peroratia cretinoidei. Nu e prima data cand un strain imi agreseaza copilul in felul asta. In 99,99 la suta din cazuri sunt femei care au impresia ca ele sunt extraordinar de simpatice si de minunate, si ca orice fiinta vie nu traieste decat sa le auda pe ele vorbind. Vorbele lor, trasul de mana, gesturile de "afectiune" asupra unui om strain...li se par perfect in regula. Pentru ca ele nu vad UN OM...pentru ele un copil de 4 ani e un prostanac care TREBUIE sa le bage in seama. Pentru ca, nu e asa...ele sunt inteligente!
  In toti anii astia am auzit multe. Nu pot sa ma opresc si sa explic fiecarui om cu inteligenta sub medie ca acest copil a decis la 5 luni ca strainii nu ii plac. Nu pot sa descriu eforturile mele continue de a o face sa invete sa se adapteze la lume. Acum copilul e ok. CU CONDITIA sa o lasi in pace. Daca o lasi in pace, vine ea singura la tine atunci cand vrea ea. In general in cateva zeci de minute interactioneaza cu orice adult, insa nu daca incerci sa vorbesti despre ea ca si cand nu e acolo (da, nu e proasta, desi are 4 ani stie ca vorbesti despre ea...ca e acolo si te aude, idiotule!) sau daca incerci sa o pacalesti nu stiu cum (da, adultule ce esti, ea stie ca tu minti sau incerci sa faci altceva decat zici!).
  La copii reactioneaza altfel pentru ca stie ca aia sunt copii, cu ei vorbeste mai repede, despre tine, ADULTULE, stie ca esti OM MARE cum ar veni, deci se asteapta sa te porti ca un om mare si CIVILIZAT. Ca doar la alti adulti nu te duci in tren sa le zici netam nesam "vaaaaai dar ce carte misto aveti, vreau si eu sa o citesc acum cu dumneavoastra, aici langa, pe scaun, ma asez si citesc si io acilea din cartea dumneavoastra, si poate iau si un pix si fac si  integrama pe care o tineti in mana!"
  Ca sa nu mai zic ca n-am vazut nici un adult ducandu-se la alt adult pe strada si mangaindu-l pe cap sau ciupindu-l de obraji...doar asa, ca ii e simpatica moaca lui...

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Lumina

  Am nevoie de lumina, asa ca am schimbat designul. Simplu si luminos! Am de fapt nevoie de acea lumina de la capatul tunelului, insa aia nu pare sa mai vina. O mai asteptam, ce dracu' sa facem...pana una alta am facut muuuuulte sarmale pentru o printesa-bortzi-doritoare-poftitoare de sarmale, asa ca simt ca am o utilitate pe lumea asta. :)

marți, 8 noiembrie 2011

Omul meu

Omul meu e al meu demult. De atat de mult timp incat nici nu ne mai aducem aminte bine cum aratam noi doi pe vremea aia. Omul meu e al meu cu totul. E al meu asa de tare, incat nu mai stim clar care e unul si care e celalalt...ne completam propozitiile acum 14 ani, azi nici nu mai simtim nevoia sa o facem, ne uitam doar unul la altul si stim sigur care e replica care urmeaza. Radem amandoi.

Omul meu, si cand nu era al meu (pentru ca l-am dat afara pe usa din viata mea)...a venit sa ma salveze cand mama mea era pe pat de spital iar eu eram singura.

Omul meu mi-a dat ceai cu lingurita cand eu eram bolnava si nu nimeream decat sa plang de durere si de rau. Omul meu m-a incheiat la pantofi cand eu purtam copilul nostru si eram mare cat o balena care inghitise un elefant.

Omul meu mi-a scos bunica cazuta in casa, a spart usa, a pus alta usa, a mers la spital cu mine, m-a tinut in brate cand eu plangeam de deznadejde...apoi a plans si el cand a avut timp, trei zile mai tarziu.

Omul meu, aseara, a dus cealalta bunica ranita acasa la ea, a luat alta prietena de acolo si s-a oferit sa o duca el acasa cu masina, pentru ca stia ca ea sta undeva imposibil de ajuns noaptea pe jos...apoi a venit acasa zambind...

Omul meu crede ca el nu e niciodata suficient de bun, de harnic, de productiv, de destept, de frumos, de inalt...si intotdeauna se da peste cap ca sa fie mai bun. Sa invete mai multe. Sa faca mai multe, pentru noi doua, familia lui.

Omul meu rade si i se umezesc ochii cand ma vede fericita. Sau cand aude de cineva care e fericit. Sau cand se uita la Tom si Jerry. Sau cand fetita lui vine si il ia in brate sa il pupe. Sau cand o vede pe bunica mea prin casa.

Omul meu ma iubeste pe mine asa cum sunt. Desi il enervez uneori. Desi sunt rea alteori. Desi timpul ar fi putut sa il faca sa nu ma mai iubeasca. El ma iubeste mult. Atat de mult incat de multe ori nu poate sa spuna asta si se enerveaza pentru ca nu isi gaseste cuvintele.

Iar eu, care de cele mai multe ori am toate cuvintele la mine...vreau sa ii spun azi ca il iubesc la fel de mult ca acum 14 ani cand am fost noi doi la ziua lu' Bogdanel! Ba chiar mai mult as putea zice, pentru ca de la an la an, el e pentru mine din ce in ce mai inalt. Si e ....Omul meu.