Dileme si gradinite

  Acest articol e o opinie personala. A se trata ca atare! 

  M-a starnit prietena mea Ioana care e in dilema dependentei de bona. Ma rog, ea nu e in dilema, stie ce are de facut, doar ca nah, e intr-o situatie un pic grea pentru orice parinte: lipsa apropiatilor care sa o ajute cu copilul. Cu copiii incepand din vara cand vine numarul doi. E complicat cand ai unul mic de tot si mai vine unul si mai mic. Si cand nu vrei sa-l distrugi pe ala mare dar nici sa mori incercand sa le faci fata la doi mici. 

  Ce m-a uluit la toata povestea e suma de mame care tipa "du-o la gradinitaaaa". Adica pe copila de doi ani. DOI. As in doi! La doi ani de dimineata pana seara la institutie. Pe bune? Chiar mai exista oameni pe lumea asta care vad in asta ceva bun? Nu zic, daca nu ai incotro, n-ai pe nimeni, n-ai bani de bona si trebuie sa mergi la job, ca vorba aia nu traiesti cu aer... atunci aia e. Doar ca din cate am observat eu o gradinita fie ea si de stat cu program prelungit pe la capitala cam ajunge sa coste cat o bona. Da, e greu sa gasesti pe cineva de incredere, dar se poate. De aia s-au inventat camerele de luat vederi. 

  Cum sa zici cu o mutra serioasa ca "merge acolo, o sa socializeze". Sa mori tu?? Cum sa zici "vai, daca-l duci mai tarziu o sa se adapteze greu?" Din nou: sa mori tu??? Adica un copil de 2 sau 3 ani ai tu impresia ca se va adapta mai usor la despartirea de familie sau de casa lui? Vaidemine! Eu nu zic ca cei mici nu lasa impresia ca se "adapteaza" dar e exact cum povesteam despre noi ca eram aruncati in lume si invatam sa nu mai plangem la un moment dat. Nu ai cum sa-mi explici niciodata sub nici o forma ca unui copil ii e mai bine dus sa stea o zi intreaga la o gradinita oricare ar fi ea. De orice fel si oricat de "prietenoasa". Cu programul scurt e altceva, ala nu e la fel de drastic pentru copil, nu implica masa de pranz sau dormit acolo. 

  Eu am dus-o pe Mara la 5 ani jumate la asa-zisa gradinita. Am facut asta pentru ca "legea" incepea sa traga de noi sa-i inscriem, incepe sa devina "obligatoriu". Nu am vrut sa o duc, nu mi-am dorit asta pentru ea nici o secunda. Dar copilul dupa efortul initial de cateva zile in care ii era evident greu sa ma vada iesind pe usa...s-a adaptat, i-a placut partial ce se intampla acolo, era o iesire din rutina noastra de familie-mereu-impreuna de atatia ani. Dar nu pot sa spun vreo secunda ca i-a facut bine sau ca a ajutat-o sau ca a invatat ceva din aceasta experienta. De ce? Pai pentru ca ea stia din familie si din restul vietii ei tot ce trebuia sa stie. Nu s-a dus acolo sa invete sa vorbeasca, sa scrie litere sau cifre...i-au bagat pe gat trei poezii care n-au impresionat-o deloc si cam aia a fost. 

  Ea a avut marele noroc sa fie intr-o grupa de doar 6-8 copii. Cum e in rest? Pai cam 25. Unde sunt 20 zice lumea ca-s "putini". Deci ce inseamna asta pentru un copil mic? Fix un abandon stupid care pentru el n-are nici un sens si ii produce un disconfort major. Cum sa zici ca e mai bine asa decat cu o bona la el acasa, la masa lui, in patul lui, in parcul lui? Revin, stiu ca e enoooorm de greu sa gasesti o persoana de incredere, dar pentru copil un alt om pe langa parinti e intotdeauna de o mie de ori mai bun decat institutia. Asta mai putin daca acasa nu e mega neglijat mereu si atunci normal ca la gradinita va fi fericit si multumit. Dar nu discutam despre cazuri absurde. Suntem totusi in 2014, parca ne-am mai scuturat oleaca de comunismele cu "hai la Soimii Patriei" si "Pionierii sunt cei mai buni", da? Nu, oameni buni, familia e cea mai buna! Stabilitatea, casa lui, locul si lucrurile lui. Parcul lui. Mama si tatal lui. Bunicii de cate ori ei mai sunt in viata sau in acelasi oras.

  La varste mici institutionalizarea asta cretina nu face decat sa aduca boli copilului. Si nu, nu isi "face imunitate" daca se imbolnaveste des. Asta e un mit pe cat de vechi pe atat de idiot. Bolile repetate si dese in mica copilarie duc fix invers, la scaderea imunitatii. Pe la gradinite, fie ele si particulare, copiii sunt primiti bolnavi, sunt luni si luni de zile in care toti sunt mereu bolnavi. Nu e ok, orice mi-ar zice mie mamele care au impresia ca "n-are nimic" daca copilul e tot timpul cu muci la nas. "Aaaa, nu e bolnav, asa are el mereu muci" pai da, pentru ca mereu el are o viroza iar tu ai impresia ca asa e normal ca organismul sa nu-si revina niciodata din starea de boala. Un nas sanatos nu produce muci-lumanari in permanenta. Doar cand e virusat.

  As vrea sa le spun multor parinti ca daca ar cauta suficient de mult bone bune pentru familiile lor ar face un bine si copiilor lor si multor femei care n-au de lucru in tara asta si care ar da orice sa iubeasca un pui de om. Eu stiu multe cazuri. Acum un an am mers la un interviu sa ma angajez la o familie ca bona. N-a mai iesit figura pentru ca a iesit alt job mai aproape de casa mea unde o puteam lua si pe Mara uneori. Baietelul era un copil de mare exceptie, avea un an si era clar ca m-a indragit in secunda doi. Si eu pe el la fel si pe cand ma jucam cu el si le povesteam parintilor cam cum vad eu asta cu crescutul de copii i-am vazut cum se indragostesc de mine si cum mamei ii dau lacrimile de bucurie ca puiul ei ma place. Si ma gandeam ca sunt multe femei bune si iubitoare pe lumea asta care au nevoie de bani si ca totusi comunismul din multi oameni se cere la gradinita. La cresa. La "locul specializat". Cand ala e de fapt un spatiu steril de sentimente oricate printese roz ar fi desenate pe pereti. Copilul e pierdut printre atatia altii.  

  Dintre doua situatii nasoale o alegi pe cea mai putin nasoala, ma gandesc. Pe cea mai comoda pentru copil. O fi comod sa ai 2 ani si sa te scoli la 6 sau la 7 si sa pleci pe drumuri ca la serviciu? Nu cred! Da, multi se scoala matinal de la sine, dar nu toti. Si chiar daca se scoala se invart prin casa in pijama nu pleaca pe drum iarna la -20 de grade. Asa ca nu. Dilemele sunt altele in viata de parinte. Dar daca ai posibilitatea sa-l tii acasa pan' se ridica barem sa ajunga cu nasu' la masa...n-are sens. Pur si simplu n-are.